Procedurile de import: deficiențele cadrului juridic și aplicarea ineficace afectează interesele financiare ale UE

Sinteză

Informații despre raport

Înainte de a fi puse în liberă circulație pe teritoriul UE, mărfurile care sunt introduse în Uniunea Europeană din țări sau teritorii terțe sunt supuse unor controale vamale realizate de către statele membre. Curtea a examinat dacă statele membre și Comisia Europeană se asigură de faptul că procedurile de import existente protejează interesele financiare ale UE. Curtea a constatat deficiențe și lacune importante, care indică o aplicare ineficace a controalelor. Acest lucru are un efect negativ asupra finanțelor UE. Curtea formulează o serie de recomandări în atenția Comisiei și a statelor membre, vizând îmbunătățirea conceperii și a implementării controalelor.

Informații referitoare la controalele vamale

Controalele vamale nu pot asigura protecția intereselor financiare ale UE decât dacă sunt bazate pe reglementări comune și dacă sunt aplicate într-un mod uniform și standardizat de către statele membre.

La momentul intrării mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii, autoritățile vamale ale statului membru de import trebuie să solicite importatorului plata taxelor vamale aplicabile mărfurilor importate sau o garanție în acest sens. Importatorii pot însă reduce în mod deliberat datoria vamală sau o pot eluda, de exemplu prin subevaluarea mărfurilor lor, prin declararea unei țări de origine false sau prin încadrarea într-o categorie de mărfuri pentru care se aplică o taxă vamală mai redusă.

Taxele vamale constituie 14 % din veniturile bugetului UE. Eludarea lor sporește deficitul de colectare a taxelor vamale și acest fenomen trebuie compensat prin contribuții mai mari bazate pe VNB din partea statelor membre. Costul este în final suportat de contribuabilii europeni.

Cum a fost efectuat auditul Curții

Curtea a examinat dacă controalele vamale ale UE permit protecția intereselor financiare ale acesteia și dacă Comisia și statele membre au conceput proceduri de import suficient de solide pentru a asigura protecția intereselor respective.

Care au fost constatările Curții

Curtea a constatat deficiențe grave care indică unele neajunsuri la nivelul cadrului juridic vamal, precum și o ineficacitate în implementarea controalelor vamale la importuri, ceea ce are un impact negativ asupra intereselor financiare ale UE.

Statele membre nu sunt suficient de stimulate financiar pentru a desfășura controale vamale. Statele membre care efectuează controale vamale, dar care nu reușesc să recupereze pierderile existente pentru veniturile UE, riscă să suporte consecințe financiare, în timp ce statele membre care nu desfășoară astfel de controale vamale pot să nu fie confruntate cu astfel de consecințe.

Statele membre au înregistrat progrese în vederea unei aplicări uniforme a legislației din domeniul vamal, însă ele urmează abordări diferite în ceea ce privește controalele vamale pe care le efectuează pentru combaterea practicilor de subevaluare a mărfurilor, de descriere eronată a originii sau de încadrare tarifară incorectă, precum și în ceea ce privește impunerea de sancțiuni. Existența unor controale vamale împovărătoare poate avea un impact la nivelul alegerii pe care o fac operatorii atunci când optează pentru un birou vamal de import sau altul, iar porturile (aeroporturile) unde se efectuează un număr mai mic de controale vamale pot atrage un trafic mai mare.

Există în continuare o serie de lacune în statele membre în ceea ce privește controlul importurilor.

Care sunt recomandările Curții

Curtea formulează următoarele recomandări în atenția Comisiei și a statelor membre.

Comisia ar trebui:

1. să elaboreze o metodologie specifică și să producă estimări periodice ale deficitului de colectare a taxelor vamale începând cu 2019, astfel încât să poată răspundă solicitării în acest sens a Parlamentului European, și să țină seama de rezultatele obținute la alocarea resurselor și la stabilirea țintelor operaționale;
2. să analizeze toate opțiunile disponibile pentru consolidarea sprijinului acordat autorităților vamale naționale în rolul lor important la nivelul UE în următorul cadru financiar multianual, având în vedere inclusiv o analiză a ratei adecvate a costurilor de colectare;
3. să propună, pentru viitorul cadru financiar multianual, ca următoarele programe de acțiune ale UE care sprijină uniunea vamală să fie utilizate pentru a contribui la sustenabilitatea financiară a sistemelor europene de informare vamală;
4. să formuleze într-un mod mai precis solicitările cuprinse în comunicările de asistență reciprocă, astfel încât să se asigure că acestea sunt implementate în mod uniform de către statele membre; și
5. să propună modificarea legislației vamale în 2018 pentru a face obligatorie indicarea expeditorului în declarația vamală de import.

Statele membre ar trebui:

1. să condiționeze schimbarea intenționată a unor controale sugerate de un anumit filtru de risc de o aprobare prealabilă sau imediată din partea nivelului ierarhic superior;
2. să introducă controale în sistemele lor electronice de acordare a liberului de vamă pentru a nu permite acceptarea declarațiilor de import care solicită scutiri de la plata taxelor vamale pentru mărfuri a căror valoare declarată depășește 150 de euro sau pentru trimiteri comerciale declarate drept cadouri; și
3. să elaboreze planuri de investigare pentru a combate folosirea abuzivă a acestor scutiri în cadrul comerțului electronic de mărfuri cu țări din afara UE.

Introducere

În 2018, UE va sărbători 50 de ani de la constituirea uniunii vamale. O uniune vamală înseamnă eliminarea taxelor vamale și a contingentelor la frontierele interne între statele membre, precum și stabilirea unor taxe vamale comune la importurile efectuate din țări terțe. Uniunea vamală și politica comercială comună sunt domenii care țin de competența exclusivă a Uniunii Europene¹ și constituie cadrul în care este definită cea mai mare parte a politicii vamale și în care este adoptată legislația vamală. Cu toate acestea, responsabilitatea punerii în aplicare a legislației vamale revine în primul rând statelor membre².

Chiar dacă frontierele interne au fost desființate, mărfurile care sunt introduse în statele membre din afara teritoriului vamal al UE sunt supuse unor controale vamale și fac obiectul unor taxe vamale care trebuie plătite înainte de a putea fi puse în liberă circulație pe teritoriul UE.

Punerea în liberă circulație a mărfurilor importate înseamnă că acestea pot circula liber pe piața unică a UE, la fel ca orice alt produs a cărui țară de origine este membră a UE³. Așadar, la momentul intrării mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii, administrația vamală a statului membru de import trebuie să solicite din partea importatorului plata taxelor vamale aplicabile mărfurilor importate sau o garanție în acest sens.

Taxele vamale, alături de taxele pe producția de zahăr (denumite împreună „resursele proprii tradiționale”), constituie o importantă sursă de venituri pentru bugetul UE. Ele sunt transferate la buget, după deducerea costurilor de colectare reținute. În 2016, resursele proprii tradiționale au constituit 14 % din veniturile UE și s-au ridicat la 20,1 miliarde de euro.

Autoritățile vamale urmăresc mai multe obiective și resursele pe care trebuie să le aloce fiecăruia dintre acestea sunt limitate. Ele depun eforturi pentru îndeplinirea unor obiective precum aplicarea de măsuri fără caracter fiscal vizând ameliorarea securității interne a UE, protejarea Uniunii de comerțul inechitabil și ilegal și protecția mediului. Combaterea terorismului a devenit o prioritate pentru autoritățile vamale. Ele sunt, în egală măsură, responsabile de perceperea taxelor vamale, a accizelor și a taxei pe valoare adăugată (TVA) datorate la importurile de mărfuri.

Autoritățile vamale trebuie să facă față provocării de a găsi un echilibru între nevoia de a facilita un comerț cu proceduri de import mai rapide și fără sincope, pe de o parte, și necesitatea de a efectua controale vamale, de cealaltă parte. Existența unor controale vamale împovărătoare poate avea un impact la nivelul alegerii pe care o fac operatorii atunci când optează pentru un birou vamal de import sau altul, iar porturile (aeroporturile) unde se efectuează un număr mai mic de controale vamale pot atrage un trafic mai mare.

Cuantumul datoriei vamale la momentul acordării liberului de vamă depinde de trei factori: (i) valoarea determinată în vamă pentru mărfurile importate, atunci când taxa vamală este stabilită ca o cotă procentuală din această valoare (taxa ad valorem); (ii) originea mărfurilor; și (iii) clasificarea tarifară a mărfurilor care, în combinație cu criteriul privind originea lor, determină valoarea taxelor vamale care trebuie aplicate la valoarea în vamă a mărfurilor.

Cum are loc eludarea plății taxelor vamale datorate

Importatorul poate reduce în mod deliberat datoria sa vamală prin următoarele modalități:

1. subestimarea valorii mărfurilor, atunci când importatorul declară o valoare mai mică a mărfurilor importate față de valoarea lor reală, acestea fiind adesea însoțite de documente comerciale false;
2. descrierea eronată a originii mărfurilor, atunci când importatorul nu declară adevărata țară de proveniență a mărfurilor importate;
3. clasificarea tarifară incorectă, încadrând mărfurile importate într-o categorie pentru care se aplică taxe vamale mai reduse; sau
4. o combinație între oricare dintre modalitățile prezentate mai sus.

În plus, importatorii pot folosi abuziv regimul de scutire de la plata taxelor vamale prin solicitarea unei astfel de scutiri pentru mărfuri neeligibile.

Deficitul de colectare a taxelor vamale și impactul aferent

Eludarea plății taxelor vamale contribuie la deficitul de la nivelul taxelor vamale efectiv colectate, definit într-un studiu efectuat de Parlamentul European⁴ ca reprezentând „diferența dintre nivelul teoretic al taxelor la import care ar trebui colectate la nivelul de ansamblu al economiei și valoarea taxelor la import efectiv colectate”. Eventualele deficite în colectarea taxelor vamale trebuie compensate printr-o majorare a contribuțiilor bazate pe venitul național brut pe care statele membre le aduc la bugetul UE, ele fiind în ultimă instanță suportate de contribuabilii europeni.

Cum poate fi combătut fenomenul de eludare a plății taxelor vamale: controalele vamale și schimbul de informații

Mărfurile importate în UE fac obiectul unor controale vamale. Acestea din urmă nu pot asigura buna funcționare a pieței interne și protejarea intereselor financiare ale UE decât dacă sunt bazate pe reglementări comune și dacă sunt aplicate într-un mod uniform și standardizat de către statele membre.

Controalele vamale aplicate la importurile de mărfuri pot avea loc:

1. înainte de intrarea mărfurilor pe teritoriul vamal al UE sau la locul de descărcare, în acest caz fiind vorba de controale efectuate înaintea sosirii mărfurilor sau de controale efectuate înaintea acordării liberului de vamă;
2. la momentul importării mărfurilor, fiind vorba de așa-numitele controale la acordarea liberului de vamă; sau
3. ulterior importării mărfurilor, odată ce acestea sunt puse în liberă circulație. În acest caz, este vorba de controale ulterioare acordării liberului de vamă, ele putând fi bazate fie pe audituri (audituri ulterioare acordării liberului de vamă), fie pe operațiuni (alte controale ulterioare acordării liberului de vamă).

Întrucât UE nu dispune de cadre armonizate de control și de gestionare a riscurilor, prevalența uneia sau a alteia dintre aceste trei forme de control sau combinația dintre acestea pot varia de la un stat membru la altul. Existența unor controale mai puțin eficace în etapa de dinaintea acordării liberului de vamă sau în etapa acordării liberului de vamă presupune că riscurile reziduale care pot afecta colectarea taxelor vamale datorate ar trebui atenuate în etapa ulterioară acordării liberului de vamă.

Este necesar ca autoritățile vamale să facă schimb de informații cu alte țări cu privire la comerțul internațional, astfel încât să asigure conformitatea cu dispozițiile vamale aplicabile și exhaustivitatea colectării veniturilor. Acest proces este cunoscut sub denumirea de asistență administrativă reciprocă.

Schimburile de informații pot avea loc la nivelul UE între statele sale membre sau între statele membre și Comisie, precum și la nivel internațional, cu țările din afara UE. Schimburile de la nivelul UE pot avea loc fie în temeiul Regulamentului privind asistența reciprocă, fie în cadrul Sistemului de gestionare a riscurilor vamale atunci când este vorba de informații cu privire la riscuri.

De asemenea, autoritățile vamale pot coopera între ele și pot face schimb de informații și de bune practici în cadrul acțiunilor comune, seminarelor, cursurilor de formare, grupurilor de proiect, vizitelor de lucru și operațiunilor transfrontaliere, toate finanțate prin programele de acțiune ale UE. Există două astfel de programe majore care pun la dispoziție fonduri pentru realizarea schimburilor de informații și pentru facilitarea cooperării dintre autoritățile vamale, scopul urmărit fiind acela de a se proteja interesele financiare ale UE. Cele două programe sunt: Vamă 2013/Vamă 2020 și Hercule II/Hercule III.

Programul Vamă 2013 a pus la dispoziție aproximativ 325 de milioane de euro în cursul celor șase ani de implementare, în vederea „sprijinirii și completării acțiunilor întreprinse de statele membre pentru asigurarea funcționării eficiente a pieței interne în domeniul vamal”⁵. Programul Vamă 2020 vine în sprijinul funcționării uniunii vamale. Regulamentul de instituire a acestui program stabilește mai multe obiective specifice care urmăresc sprijinirea autorităților vamale în protejarea intereselor financiare și economice ale UE și pune la dispoziție o finanțare în valoare de circa 525 de milioane de euro pentru perioada 2014-2020.

Hercule II a fost un program de acțiune al UE prin care s-au finanțat acțiuni de prevenire și de luptă împotriva fraudei, a corupției și a altor activități ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii și a pus la dispoziție aproape 100 de milioane de euro pentru acțiuni de combatere a fraudei în perioada 2007-2013. Acestuia i-a urmat programul Hercule III, al cărui buget se ridică la 105 milioane de euro pentru perioada 2014-2020.

Autoritățile vamale fac schimb de informații și cooperează cu țările din afara UE în temeiul unor acorduri internaționale, cum ar fi regimurile comerciale preferențiale, acordurile de asistență reciprocă sau acordurile de cooperare administrativă.

Regimurile comerciale preferențiale permit partenerilor comerciali să își acorde unul altuia condiții preferențiale în contextul schimburilor lor comerciale. Aceste regimuri pot fi reciproce sau unilaterale. Acordurile de asistență reciprocă constituie temeiul juridic pe baza căruia pot fi solicitate informații din partea țărilor din afara UE, în special în scopul prevenirii, investigării și combaterii operațiunilor care încalcă legislația vamală.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) al Comisiei Europene încheie acorduri de cooperare administrativă cu autorități din țările din afara UE, precum și cu serviciile administrative de anchetă din cadrul organizațiilor internaționale. Scopul lor este de a defini orientări practice pentru cooperarea operațională a OLAF cu autoritățile partenere, indicând în mod special un punct de contact.

Sfera și abordarea auditului

În cadrul auditului, Curtea a examinat dacă procedurile de import concepute de Comisie și de către statele membre erau solide și de natură să asigure protecția intereselor financiare ale UE.

Curtea a efectuat vizite de audit la autoritățile vamale din cinci state membre: Spania, Italia, Polonia, România și Regatul Unit. Selecția acestor state membre s-a efectuat pe baza următoarelor criterii de risc: (i) valoarea contribuției lor la resursele proprii tradiționale din bugetul UE; (ii) impactul financiar al cazurilor de subevaluare în vamă a mărfurilor importate în statul membru respectiv; și (iii) ponderea controalelor bazate pe audituri din totalul controalelor ulterioare acordării liberului de vamă.

Auditul a vizat perioada 2007-2017 și s-a desfășurat în două etape (a se vedea anexa I și anexa II pentru mai multe detalii referitoare la abordarea de audit):

1. prima etapă: activități pregătitoare atât la nivelul Comisiei, cât și în statele membre, inclusiv o vizită la serviciile Comisiei (DG Impozitare și Uniune Vamală, DG Buget, OLAF și Centrul Comun de Cercetare) și la sediul Organizației Mondiale a Vămilor (OMV), cu scopul de a obține informații și date care puteau fi utile pentru activitatea de audit pe teren în statele membre. Aceste demersuri au permis, de asemenea, realizarea unei comparații între legislația și procedurile din domeniul vamal din UE în raport cu standardele OMV⁶. Înaintea fiecărei vizite de audit efectuate în cele cinci state membre, Curtea a selectat câte patru eșantioane de importuri cu grad ridicat de risc și câte un eșantion de audituri care fuseseră desfășurate de autoritățile vamale, scopul urmărit fiind acela de a testa în ce măsură controalele vamale și procedurile de gestionare a riscurilor funcționau în mod corespunzător;
2. etapa a doua: activități de audit pe teren realizate la serviciile Comisiei [Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală (DG Impozitare și Uniune Vamală), Direcția Generală Buget (DG Buget) și OLAF], precum și în statele membre selectate, acordându-se o atenție specială sistemelor și controalelor.

Observații

Sistemul actual nu acordă prioritatea cuvenită importanței taxelor vamale ca sursă de finanțare a bugetului UE

În raportul întocmit de Grupul la nivel înalt privind resursele proprii⁷, se subliniază că resursele proprii tradiționale constituie un punct de referință pentru veniturile reale ale UE. Cu toate acestea, UE nu a efectuat încă nicio estimare a deficitului de colectare a taxelor vamale, există anumiți factori care descurajează statele membre să efectueze controalele necesare, iar finanțarea pusă la dispoziție în cadrul programelor UE din domeniul vamal nu asigură pe deplin sustenabilitatea financiară a uniunii vamale și nu este întotdeauna corelată cu obiectivul de protejare a intereselor financiare ale UE.

Comisia nu a realizat o estimare a deficitului de colectare a taxelor vamale

În 2013, Parlamentul European a solicitat⁸ Comisiei „să colecteze date fiabile privind diferențele dintre statele membre în ceea ce privește vămile și TVA și să îi transmită un raport în acest sens o dată la șase luni”. Comisia Europeană nu a dat curs acestei solicitări cu privire la deficitul („diferențele”) de colectare de la nivelul taxelor vamale, însă finanțează în mod regulat studii cu privire la amploarea deficitului de încasare a TVA. Comisia publică în fiecare an o comparație între sumele constatate ca resurse proprii tradiționale suplimentare în urma activităților sale de inspecție și suma efectiv colectată. Comparația respectivă nu poate fi în niciun caz înțeleasă ca fiind deficitul de colectare a taxelor vamale, astfel cum este definit acest concept la punctul 10.

OLAF a efectuat un calcul al pierderilor potențiale de TVA și de taxe vamale datorate, dar eludate ca urmare a subevaluării în vamă, pentru importurile de produse textile și de încălțăminte din China în Regatul Unit. Pierderile potențiale de taxe vamale au fost calculate la aproape 2 miliarde de euro pentru perioada 2013-2016. OLAF este în curs de a evalua dacă există eventuale pierderi potențiale în alte state membre, inclusiv în celelalte patru incluse în eșantionul Curții.

Estimarea în fiecare an a deficitului de colectare a taxelor vamale ar permite evaluarea performanței uniunii vamale în ceea ce privește protejarea intereselor financiare ale UE. De asemenea, o astfel de estimare ar oferi statelor membre și Comisiei posibilitatea să își direcționeze resursele către domeniile în care acestea sunt cel mai necesare.

Există un anumit factor care descurajează statele membre să întreprindă controalele vamale necesare

Autoritățile vamale din statele membre sunt responsabile de colectarea taxelor vamale: ele trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că taxele sunt transferate în mod corespunzător către bugetul UE și că interesele financiare ale UE sunt protejate⁹. Pentru a se asigura de acest lucru, Comisia desfășoară inspecții la autoritățile vamale din statele membre în fiecare an.

Comisia poate să angajeze răspunderea financiară a unui stat membru în cazul unor erori administrative¹⁰. Statele membre care nu desfășoară controale vamale pot să nu fie expuse acestui risc. De exemplu, Curtea a observat că, în Regatul Unit, operatorii economici insolvabili sunt excluși din populația vizată de un proiect de control ulterior acordării liberului de vamă. Într-adevăr, un stat membru s-a plâns că riscul de a fi ținut responsabil financiar de către Comisie crește pe măsura intensificării eforturilor sale de luptă împotriva fraudei.

În situația în care, în urma unui control efectuat ulterior acordării liberului de vamă, autoritățile vamale detectează că taxele vamale nu au fost plătite în integralitate, ele trebuie să colecteze taxele datorate. Ele informează debitorul cu privire la cuantumul drepturilor datorate prin intermediul unei comunicări transmise ulterior acordării liberului de vamă. Conform statisticilor Comisiei, se observă că, în statele membre selectate, cu excepția Poloniei, numărul acestor comunicări a scăzut¹¹ (a se vedea figura 1).

Sursa: Baza de date OWNRES.

Întrucât nu există o estimare a deficitului de colectare a taxelor vamale, nu se poate evalua dacă numărul mai mic de comunicări se datorează unei tendințe descendente a eficacității controalelor ulterioare acordării liberului de vamă sau diminuării acestui deficit.

Finanțarea insuficientă a sistemelor informatice transeuropene poate întârzia punerea în aplicare a Codului vamal al Uniunii

Punerea în aplicare în integralitate a Codului vamal al Uniunii (CVU) este legată în mod inseparabil de dezvoltarea sistemelor informatice subiacente. Implementarea completă a tuturor sistemelor electronice necesare pentru punerea în aplicare a CVU este programată să se încheie până la 31 decembrie 2020. Ulterior acestei date, tehnicile de prelucrare electronică a datelor trebuie să devină norma, iar procedurile vamale din UE se vor efectua într-un mediu complet informatizat („fără hârtie”).

Potrivit evaluării finale a programului de acțiune Vamă 2013¹², implementarea la scara UE a sistemelor din domeniul vamal poate fi întârziată din cauza investițiilor insuficiente de la nivel național. Prin acest program au fost finanțate specificațiile UE din cadrul sistemelor informatice transeuropene și statele membre au suportat costurile de adaptare a sistemelor lor naționale pentru a le face compatibile cu specificațiile UE respective.

În aceeași evaluare, se menționează că, potrivit unor reprezentanți ai autorităților statelor membre, costurile suportate de administrațiile naționale sunt la un nivel similar cu cele suportate de Comisie și că implementarea și actualizările sistemelor europene pot fi deosebit de costisitoare pentru statele membre în cazul în care sistemele naționale prezintă un grad ridicat de complexitate și nu sunt decât foarte puțin integrate. Cu toate acestea, unele componente ale sistemelor europene de informații nu sunt finanțate prin programul Vamă 2020, ele fiind suportate financiar de către statele membre¹³.

Constrângerile bugetare de la nivel național pot pune în pericol implementarea corectă a sistemelor europene și unele state membre au raportat că nu dispuneau de resurse bugetare suficiente în 2015. Mai mult, unele state membre au confirmat acest risc de întârziere în răspunsurile lor la chestionarul care le-a fost transmis de Comisie în 2016.

Potrivit celor afirmate de Comisie, în 2015, „șapte state membre colectează peste 80 % din resursele proprii tradiționale și patru state membre colectează aproape 60 % din resursele proprii tradiționale¹⁴. Aceste cifre trebuie puse în contrast cu cuantumul costurilor de colectare reținute, întrucât un stat membru¹⁵, de exemplu, reține peste 1 miliard de euro, în timp ce, la cealaltă extremă, un alt stat membru¹⁶ reține mai puțin de 10 milioane de euro. În sistemele vamale există însă un element de costuri fixe, de exemplu în ceea ce privește sistemele informatice”¹⁷.

Conform raportului Grupului la nivel înalt privind resursele proprii, „țările în care sunt situate cele mai importante porturi de intrare (Belgia, Țările de Jos) – și, prin urmare, unde se colectează sume importante reprezentând resurse proprii tradiționale – au invocat uneori argumentul că ponderea cu care ele contribuie la resursele proprii tradiționale ale UE este prea mare”. În schimb, țările ale căror contribuții la resursele proprii tradiționale ale UE sunt mai mici trebuie să facă față unei sarcini relativ mai mari în finanțarea componentelor sistemelor europene de informații care nu sunt suportate financiar de programul de acțiune Vamă 2020.

Finanțarea infrastructurii vamale din statele membre în cadrul programului de acțiune Hercule nu este întotdeauna corelată cu obiectivul privind protejarea intereselor financiare ale UE

Curtea a examinat o serie de exemple de rapoarte finale de implementare furnizate de beneficiari ai programului Hercule II și a constatat că nu exista întotdeauna o legătură clară între rezultatele obținute cu ajutorul echipamentelor finanțate și obiectivul de protejare a intereselor financiare ale UE. De exemplu, programul a finanțat echipamente endoscopice pentru confiscarea hașișului, minicamere spion utilizate la confiscarea autovehiculelor de lux etc.

În Avizul nr. 3/2012 al Curții, aceasta constatase¹⁸ că „echipamentele cofinanțate nu sunt în mod neapărat utilizate exclusiv pentru protecția intereselor financiare ale UE, ci sunt utilizate și pentru operațiuni legate de droguri, armament, evadări din închisori, trafic de ființe umane, fraudă fiscală, fraudare a cărților de credit, falsificare de monedă și corupție în agențiile naționale de aplicare a legii”. Această situație are potențialul de a reduce eficacitatea autorităților vamale în raport cu obiectivul de protejare a intereselor financiare ale UE.

Instrumentele și programele utilizate de UE pentru schimbul de informații vamale și intensificarea cooperării nu și-au atins încă potențialul maxim

Schimburile de informații pot avea loc la nivelul UE între statele sale membre sau între statele membre și Comisie, precum și la nivel internațional, cu țările din afara UE. Curtea a constatat că UE a instituit un sistem care permite ca aceste schimburi de informații să aibă loc, însă ele nu sunt pe deplin exploatate.

UE a instituit canale de informare promițătoare între statele membre și între acestea din urmă și Comisie, însă conținutul lor și modul în care sunt utilizate prezintă o serie de deficiențe

Instrumentele vizând schimburile de informații realizate în temeiul Regulamentului privind asistența reciprocă nu sunt pe deplin valorificate de statele membre

Statele membre pot face schimb de informații cu privire la încălcările legislației vamale atât între ele, cât și în relația cu Comisia, cu ajutorul instrumentelor și al bazelor de date prevăzute de Regulamentul privind asistența reciprocă¹⁹. Aceste schimburi sunt efectuate prin intermediul sistemului securizat AFIS (Sistemul de informații antifraudă), care este instrumentul de comunicare pe cale electronică utilizat de statele membre pentru a se achita de obligațiile care le revin în ceea ce privește raportarea neregularităților.

Pe baza informațiilor transmise de statele membre, Comisia poate decide dacă este cazul să deschidă o anchetă sau nu. De asemenea, ea poate decide să difuzeze alerte de fraudă către statele membre prin intermediul comunicărilor din cadrul asistenței reciproce.

Curtea a constatat că statele membre nu implementează în mod uniform solicitările OLAF din comunicările trimise în cadrul asistenței reciproce cu scopul de a combate frauda legată de subevaluare, de descrierea eronată a originii sau de încadrarea tarifară incorectă. De asemenea, Curtea a detectat cazuri în care statele membre auditate nu respectau solicitările formulate de OLAF.

Statele membre pot recurge și la alte sisteme informaționale, cum ar fi Sistemul de informare vamală (CIS), care le ajută în prevenirea, investigarea și urmărirea penală a încălcărilor legislației vamale, prin faptul că acestea le pun la dispoziție informațiile necesare în mod mai rapid. Curtea a constatat însă că autoritățile vamale din statele membre selectate, cu excepția Poloniei, rareori recurg la sistemul CIS²⁰ pentru a face schimb de informații cu privire la neregulile/fraudele vamale cu autoritățile competente din alte state membre.

Statele membre s-au plâns, de asemenea, de problema dublei raportări, și anume atât în CIS, cât și în formularele de informare asupra riscurilor (RIF) trimise în cadrul schimbului de informații referitoare la riscuri. Gradul scăzut de utilizare a bazei de date CIS, precum și suprapunerea acesteia cu alte instrumente reduc din eficacitatea acestor forme de schimb de informații.

Pentru a remedia această suprapunere în raportare, Comisia a lansat proiectul One Seizure One Report (O confiscare, un singur raport). În 2016, aceasta a invitat statele membre să completeze un chestionar. Marea majoritate a acestora au identificat raportarea multiplă drept o problemă care trebuie rezolvată. Mai mult, în cadrul programului de acțiune Vamă 2020, a fost creat un grup de proiect²¹ format din reprezentanți ai Comisiei și ai statelor membre, pentru a discuta concluziile inițiale ale chestionarului și pentru a formula recomandări de remediere a acestei probleme.

Schimbul de informații vizând combaterea practicii de subevaluare funcționează corespunzător

În scopul atenuării riscului de subevaluare, Comisia a elaborat o metodologie de estimare a „prețurilor echitabile”²², prin aplicarea unei proceduri statistice la datele din COMEXT²³, pentru a obține estimări fiabile privind prețurile mărfurilor importate²⁴. OLAF comunică aceste estimări autorităților vamale din statele membre.

Aceste informații referitoare la prețurile echitabile reprezintă un instrument eficace în scopul gestionării riscurilor, care contribuie la identificarea situațiilor potențiale de subevaluare în cazul în care există și alte riscuri sau indicii de fraudă, cum ar fi comercianți suspecți implicați în operațiunea de import (comercianți cu antecedente). Ele pot fi utilizate și ca bază pentru estimarea acelei părți din deficitul de colectare a taxelor vamale cauzate de subevaluare.

Schimbul de informații vizând combaterea practicii de descriere eronată a originii s-a îmbunătățit în ultima perioadă

Importatorii pot diminua cuantumul datoriei vamale și prin declararea unei alte țări de origine decât cea reală pentru mărfurile importate. În acest mod, ei beneficiază de taxa vamală redusă sau egală cu zero prevăzută într-un acord comercial preferențial și/sau evită plata eventualelor taxe antidumping sau plata taxelor compensatorii²⁵ care se aplică pentru țara de origine reală. Uneori, originea reală a mărfurilor este disimulată prin transbordarea frauduloasă într-o țară intermediară unde mărfurile sunt depozitate temporar și de unde sunt expediate ulterior în UE pe baza unor documente false. Curtea a detectat pe internet mai multe exemple de societăți care ofereau acest „serviciu” de transbordare frauduloasă.

Pentru a combate această formă de fraudă, Comisia a creat proiectul ConTraffic și sistemul CSM care conține date cu privire la starea containerelor. Aceste instrumente oferă autorităților vamale informații cu privire la rutele pe care a avut loc transportul containerelor, precum și servicii de evaluare a riscurilor. Sistemul transmite în mod automat alerte de fraudă statelor membre atunci când detectează neconcordanțe între țara de origine declarată de către importator și ruta de transport a containerului.

Potrivit JRC, în perioada 2008-2015, în cadrul unui proiect-pilot experimental derulat de OLAF și JRC în colaborare cu 12 state membre, a fost analizată, prin intermediul sistemului ConTraffic, originea declarată pentru 5 milioane de articole importate, fiind transmise către statele membre 1 187 de alerte de fraudă potențială privind originea mărfurilor. Valoarea economică potențială a acestor alerte era de 19 milioane de euro. În ansamblu, pentru 2 % din mărfurile examinate, informațiile declarate cu privire la origine și la țara de expediere nu corespundeau cu ruta containerelor. Pe baza datelor rezultate din proiectul ConTraffic, Comisia a concluzionat²⁷ că „în 2011, la nivelul UE-27, au existat probabil peste 1 500 de cazuri de declarații false ale originii mărfurilor importate, ceea ce se traduce printr-o pierdere de venituri pentru UE în valoare totală de cel puțin 25 de milioane de euro, fiind posibil ca aceasta să depășească 100 de milioane de euro”.

Cu toate acestea, ConTraffic are limitările sale și nu poate determina întotdeauna originea reală a mărfurilor.

Schimbul de informații referitoare la riscuri: un volum prea mare de informații poate fi contraproductiv

Autoritățile vamale au obligația de face schimb de informații nu numai cu privire la riscurile observate, ci și cu privire la amenințările care prezintă un risc ridicat în alt loc din Uniune²⁸, prin intermediul formularului de informare asupra riscurilor (RIF). Reprezentanți ai autorităților vamale care au fost intervievați de Curte și-au exprimat însă preocupările legate de calitatea acestor formulare primite din partea altor state membre, invocând faptul că ele nu sunt întotdeauna suficient de detaliate pentru a putea fi utile. A fost menționată, de asemenea, problema dublei raportări, și anume atât în Sistemul comun de gestionare a riscurilor vamale (CRMS), cât și în CIS. Mai mult, s-a menționat faptul că statele membre și OLAF nu oferă întotdeauna un feedback adecvat.

Potrivit evaluării finale a programului Vamă 2013²⁹, unele state membre au completat numeroase formulare pentru riscuri relativ scăzute și probabile doar la nivel local. Acest lucru a dus la un exces de informații și la dificultăți în identificarea riscurilor principale.

Cooperarea și schimbul de informații cu țările din afara UE continuă să se îmbunătățească

Dacă un stat membru are îndoieli întemeiate cu privire la validitatea și/sau autenticitatea dovezii privind originea preferențială declarată, acesta poate transmite o cerere de cooperare administrativă țării beneficiare/țării partenere din cadrul acordului comercial preferențial în vederea obținerii unei confirmări din partea acesteia. Îndoieli întemeiate pot apărea atunci când specimenul de ștampilă vamală utilizat pe dovada de origine sau autoritatea emitentă diferă de cele indicate în baza de date Specimen Management System³⁰ (SMS) gestionată de Comisie. Răspunsul din partea autorităților din țara terță sau, în anumite circumstanțe, lipsa acestuia pot justifica refuzul acordării tratamentului tarifar preferențial³¹.

Curtea a examinat situația acțiunilor întreprinse de Comisie în urma recomandărilor 5-13 pe care le-a formulat în Raportul său special nr. 2/2014, intitulat „Sunt gestionate în mod corespunzător regimurile comerciale preferențiale?”, și a constatat că aceasta a pus în aplicare un plan de acțiune pentru monitorizarea funcționării regimurilor comerciale preferențiale³² și că a stabilit o rutină permanentă în acest sens (chestionare, vizite de monitorizare etc.).

Cu toate acestea, statele membre au raportat că au întâmpinat probleme cu unele țări, cum ar fi India, Indonezia, Afghanistan, Nepal și Bangladesh, date fiind răspunsurile lor tardive la cererile de cooperare administrativă și calitatea slabă a acestor răspunsuri. Astfel de probleme fuseseră deja detectate de Curte în legătură cu India și Vietnam în cadrul auditului sus-menționat³³.

Acordurile de asistență reciprocă și protocoalele privind asistența reciprocă cuprinse în acorduri internaționale constituie temeiul juridic pentru solicitarea de informații din partea țărilor din afara UE, ele servindu-și scopul în mod corespunzător. Curtea a detectat însă cazuri de cooperare insuficientă cu China: statele membre au raportat că au întâmpinat probleme în obținerea de răspunsuri la solicitările trimise în cadrul asistenței reciproce. Potrivit OLAF, până în prezent, numai o treime din aproximativ 150 de cereri de verificare transmise Chinei după operațiunea vamală comună SNAKE³⁴ au primit un răspuns. Regatul Unit recurge la serviciile propriului său ofițer de legătură în domeniul vamal din China pentru a obține informații cu privire la exporturile efectuate către teritoriul său. La rândul său, OLAF are un ofițer de legătură detașat la Beijing.

În contextul Planului de acțiune privind subevaluarea, care însoțește acordul de cooperare administrativă strategică din 2015, autoritățile chineze au adăugat un avertisment pe toate documentele înaintate autorităților din UE, în care declară că aceste documente nu pot fi utilizate în proceduri administrative. Existența unor probe privind prețurile articolelor textile și de încălțăminte declarate la export ar facilita demersurile întreprinse de autoritățile vamale din statele membre pentru a recupera pierderile cauzate de subevaluarea acestor mărfuri atunci când comerciantul contestă în fața unei instanțe comunicarea primită ulterior acordării liberului de vamă cu privire la cuantumul drepturilor datorate.

În funcție de nevoile sale operaționale, OLAF este în proces de negociere a mai multor acorduri de cooperare administrativă cu autorități partenere din țări din afara UE și cu organizații internaționale. Astfel de acorduri deja existente între OLAF și serviciile de investigare din țări din afara UE reprezintă un instrument suplimentar important de protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene, venind în completarea cadrului juridic existent.

Programele de acțiune ale UE au contribuit la intensificarea schimbului de cunoștințe și a cooperării între statele membre, însă nu s-au dovedit eficace în asigurarea faptului că toate administrațiile vamale naționale acționează ca un tot unitar

Programele Vamă 2013/2020 și Hercule II/III au pus/pun la dispoziție fonduri pentru a permite autorităților vamale să coopereze între ele și să facă schimb de informații și de bune practici prin: (i) sistemele de comunicare și de schimb de informații; și (ii) participarea la acțiuni comune, precum seminare, formări profesionale, grupuri de proiect, vizite de lucru și operațiuni transfrontaliere. Curtea a constatat că atât programul Vamă 2013, cât și programul Hercule II au fost eficace în promovarea schimbului de cunoștințe și a cooperării între statele membre.

Cu toate acestea, potrivit Raportului Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind îndeplinirea obiectivelor programului Hercule II³⁵, „deși s-au depus eforturi pentru a se coordona planificarea diferitor programe ale Uniunii, de exemplu în domeniul vamal, s-ar putea face mai mult pentru consolidarea cooperării dintre serviciile Comisiei pentru a se valorifica mai bine sinergiile dintre programe și pentru a se evita suprapunerile între programe și inițiativele UE”.

Obiectivul specific al programului Vamă 2013 constă în „menținerea unui sistem pentru măsurarea performanțelor în administrațiile vamale ale statelor membre, pentru a îmbunătăți eficiența și eficacitatea acestora”³⁶. Curtea a constatat însă că nu fusese instituit niciun indicator de performanță care să măsoare gradul de îndeplinire a obiectivului programului Vamă 2013 ca toate administrațiile vamale ale statelor membre „să-și îndeplinească sarcinile […] ca și cum ar fi o singură administrație”, prin asigurarea unor controale cu rezultate echivalente în fiecare punct de pe teritoriul vamal al Uniunii, sau indicatori care să măsoare gradul de realizare a obiectivului declarat al aceluiași program cu privire la protejarea intereselor financiare ale UE. Curtea a constatat că programul Vamă 2013 nu și-a îndeplinit obiectivul de a asigura faptul că toate administrațiile vamale acționează ca și cum ar fi o singură administrație (a se vedea punctele 89-110).

Concluzia exprimată în evaluarea finală a programului Vamă 2013 cu privire la protecția intereselor financiare ale UE se baza pe feedbackul primit din partea majorității administrațiilor naționale. Acesta a fost pozitiv în ceea ce privește Sistemul de gestionare a riscurilor vamale (CRMS) și în ceea ce privește contribuțiile bazei de date Surveillance2 la gestionarea riscurilor. Totuși, Curtea a constatat deficiențe care afectează ambele sisteme de schimb de informații, precum și faptul că administrațiile din statele membre nu acționează ca și cum ar fi o singură administrație.

În ceea ce privește acțiunile comune, programul a contribuit la crearea și susținerea unor rețele de cooperare. Potrivit evaluării finale, existau dovezi solide că programul a contribuit în mod semnificativ la difuzarea informațiilor relevante, a bunelor practici și a metodelor și procedurilor de lucru între statele membre ale UE, în special referitor la dezvoltarea specificațiilor naționale pentru sistemele informatice și la implementarea lor.

În ceea ce privește programul Vamă 2020, în pofida faptului că în evaluarea finală a programului Vamă 2013 exista recomandarea de „a se dezvolta un cadru exhaustiv de monitorizare pentru a urmări performanța și pentru a se identifica chestiunile problematice în timp util”, Curtea nu a identificat nicio dovadă care să ateste că statele membre colectează date în scopul indicatorilor de performanță pentru a măsura gradul de convergență între ele (cu alte cuvinte, pentru a evalua dacă acționează ca și cum ar fi o singură administrație).

Conform articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Decizia privind Hercule II³⁷, unul dintre obiectivele acestui program consta în aprofundarea cooperării transnaționale și multidisciplinare dintre autoritățile din statele membre, Comisie și OLAF. Cu toate acestea, în evaluarea finală s-a concluzionat că programul Hercule II a consolidat această cooperare în primul rând între statele membre³⁸. Formarea în materie de antifraudă, cursurile de formare, seminarele și conferințele care s-au concentrat pe aspectele juridice au fost principalii factori care au dus la atingerea acestui obiectiv.

Nu sunt disponibile niciun fel de informații cu privire la gradul de realizare a indicatorilor de impact pentru programul Vamă 2020. Mai mult, nu sunt disponibile informații nici cu privire la îndeplinirea indicatorilor de realizare, de rezultat sau de impact stabiliți pentru programul Hercule III. Acest lucru împiedică orice evaluare provizorie din partea Curții cu privire la eficacitatea programelor respective.

UE a înregistrat progrese în vederea unei aplicări uniforme a legislației vamale

Dat fiind că este o uniune vamală, UE trebuie să aplice Tariful vamal comun și legislația vamală a UE într-un mod uniform, asigurând protecția intereselor financiare ale UE și condiții de concurență echitabile pentru operatorii economici care își desfășoară activitatea pe piața internă.

Tariful vamal comun este denumirea dată unei combinații dintre o nomenclatură (clasificarea mărfurilor) și taxele vamale care se aplică fiecărei categorii de mărfuri. Acest tarif este comun tuturor statelor membre ale UE, însă nivelul taxelor depinde de natura mărfurilor importate și de originea lor. El conține toate celelalte acte legislative ale UE care au un impact asupra taxelor vamale exigibile la un anumit import, de exemplu politica comercială comună³⁹.

În general, TARIC asigură o aplicare uniformă a măsurilor tarifare

TARIC, Tariful vamal integrat al Uniunii Europene, este o bază de date multilingvă, în care sunt integrate toate măsurile legate de tariful vamal comun și de legislația comercială și agricolă. Cu ajutorul ei, se asigură aplicarea uniformă a acestor măsuri de către toate statele membre și se oferă operatorilor economici o imagine clară a tuturor măsurilor care trebuie întreprinse la importul de mărfuri în UE sau la exportul de mărfuri din UE⁴⁰.

Comisia monitorizează dacă baza de date TARIC este integrată sau conectată la sistemele de acordare a liberului de vamă din statele membre în două moduri: (i) prin efectuarea de vizite de monitorizare la autoritățile vamale din statele membre și (ii) prin monitorizarea continuă a calității/corectitudinii (controale ale credibilității) declarațiilor vamale depuse în statele membre, cu ajutorul bazei de date Surveillance 2.

Curtea a constatat că Regatul Unit nu utilizează versiunea actuală a TARIC, și anume TARIC 3, deoarece TARIC 1 este singura versiune pe care sistemul electronic de acordare a liberului de vamă din Regatul Unit este capabil să o aplice. Datele din TARIC 3 sunt convertite manual în TARIC 1 și apoi încărcate. Mai mult, unele măsuri de restricție din TARIC lipsesc din sistemul național TARIC al Regatului Unit. Nu în ultimul rând, autoritățile vamale din Regatul Unit utilizează coduri de regim vamal diferite față de cele din alte state membre⁴¹.

Mai mult, Regatul Unit nu raportează Comisiei în mod separat, în scopul bazei de date Surveillance 2, înregistrările privind declarațiile de import pentru mărfuri cu o valoare mai mică de 1 000 de euro⁴², în cazul utilizării procedurii simplificate, deoarece aplică un prag prestabilit pentru furnizarea de statistici către Eurostat cu privire la comerțul exterior cu țările terțe. Articolele importate a căror valoare se situează sub acest prag sunt agregate într-un cod special de mărfuri, convenit cu Eurostat pentru a îndeplini acest aspect al legislației. În 2014 și în 2015, în Regatul Unit, 88 % din declarațiile de import la nivel de articol au fost depuse utilizând procedura simplificată.

Operatorii care efectuează importuri în Regatul Unit se confruntă cu un risc ridicat de aplicare neuniformă a legislației UE, din următoarele motive:

1. actualizarea manuală a TARIC în sistemul electronic de acordare a liberului de vamă, care antrenează un risc de inexactități și de colectare incompletă a veniturilor;
2. lipsa măsurilor de restricție din baza de date TARIC 1 a Regatului Unit, ceea ce antrenează riscuri privind siguranța și securitatea;
3. lipsa de controale privind credibilitatea informațiilor înscrise în declarațiile de import pentru mărfuri cu o valoare mai mică de 1 000 de euro, ceea ce sporește și mai mult riscul de eroare la aplicarea TARIC; și
4. faptul că sunt utilizate coduri diferite pentru regimurile vamale de import, ceea ce constituie o sarcină în plus pentru operatorii care își desfășoară activitatea în diferite state membre, precum și un risc de aplicare greșită a dispozițiilor vamale.

În plus, Comisia efectuează actualizări ale TARIC cu efect retroactiv și acestea pot avea un impact asupra intereselor financiare ale UE. Aceste actualizări nu sunt însă comunicate în mod sistematic către DG Buget astfel încât această direcție generală să poată urmări dacă ele sunt aplicate în mod uniform în statele membre.

Licențele și documentele de supraveghere sunt esențiale pentru punerea în aplicare a măsurilor de politică comercială, cum ar fi suspendările tarifare⁴³, contingentele tarifare, contingentele, plafoanele tarifare⁴⁴ și măsurile de supraveghere⁴⁵. La aplicarea acestor măsuri, este important să se țină cont de volumul mărfurilor importate: în unele cazuri, acesta nu poate fi depășit, iar dacă este depășit, trebuie să se aplice taxe standard.

Licențele și documentele de supraveghere se eliberează pentru o cantitate fixă de mărfuri. Pentru a se asigura faptul că nu se introduc mărfuri pe piața Uniunii Europene fără un document valid, cantitățile importate trebuie consemnate în licență și certificate de autoritățile vamale pentru fiecare import individual la momentul acordării liberului de vamă⁴⁶.

Curtea a recomandat⁴⁷ Comisiei în Raportul său special nr. 1/2010, intitulat „Sunt controlate în mod eficace procedurile de vămuire simplificate pentru importuri?”, să „încurajeze toate statele membre să procedeze la informatizarea derulării procedurilor simplificate, inclusiv la gestionarea electronică (consemnarea online a cantității importate la momentul acordării liberului de vamă pentru mărfuri) a licențelor și a documentelor similare și la utilizarea unor profiluri de risc informatizate care să acopere RPT și aspectele de politică comercială comună”.

Această recomandare este programată să fie pusă în aplicare până la sfârșitul anului 2020, odată cu implementarea integrală a dispozițiilor Codului vamal al Uniunii în ceea ce privește procedurile simplificate⁴⁸. Aceasta nu va include însă și completarea electronică a licențelor și a altor documente similare în toate statele membre la momentul acordării liberului de vamă. Importurile pentru care nu există un document valid afectează în mod negativ interesele producătorilor din UE pe care măsura respectivă de politică comercială intenționează să le protejeze. Mai mult, astfel de cazuri pot avea un impact negativ asupra intereselor financiare ale UE în cazul suspendărilor tarifare, al contingentelor tarifare, al contingentelor și al plafoanelor tarifare.

Comisia a dat curs recomandărilor Curții de Conturi privind informațiile tarifare obligatorii

Informațiile tarifare obligatorii (ITO) reprezintă o decizie scrisă oficială, valabilă pentru o perioadă de trei ani și emisă de către o autoritate vamală, care furnizează solicitantului o evaluare a clasificării mărfurilor în nomenclatura tarifară a UE înaintea unui import (sau a unui export). Aceste decizii trebuie respectate atât de către toate autoritățile vamale din UE, cât și de către titularii lor. În cazul în care importatorul este titularul unei decizii ITO, acest lucru trebuie să fie menționat în declarația vamală privind importul de bunuri de tipul celor incluse în sfera acoperită de ITO. Aceste informații reprezintă o securitate juridică pentru operatorii economici și contribuie la aplicarea uniformă a legislației vamale.

De asemenea, Curtea a analizat situația punerii în aplicare de către Comisie a recomandărilor formulate într-unul dintre rapoartele sale speciale anterioare⁴⁹. Curtea a constatat că, în afara unor evoluții la nivel informatic⁵⁰ de care se va putea dispune abia începând cu luna octombrie 2017, toate recomandările au fost abordate odată cu intrarea în vigoare a Codului vamal al Uniunii, a actului de punere în aplicare și a actului delegat conex la 1 mai 2016.

Trebuie precizat însă că autoritățile vamale din statele membre selectate nu verifică, la momentul acordării liberului de vamă, dacă titularul unei decizii ITO utilizează efectiv decizia pentru importurile de bunuri de tipul celor menționate în aceasta. Declarațiile de import în care importatorul declară un cod TARIC diferit, dar apropiat de cel indicat în ITO, nu sunt semnalate în niciun fel în sistemul de gestionare a riscurilor pentru a face obiectul unui eventual control ulterior acordării liberului de vamă. Astfel, dacă autoritățile din statele membre nu verifică aplicarea deciziilor, titularul unei decizii ITO care nu este mulțumit de decizia sa poate încadra în mod incorect importurile cu scopul de a eluda obligațiile ce decurg din aceasta, evitând astfel plata taxelor mai ridicate care sunt stipulate în decizia ITO.

Nu există încă decizii privind determinarea valorii în vamă care să fie valabile la nivelul UE

O decizie privind determinarea valorii în vamă valabilă în întreaga UE ar însemna o decizie scrisă oficială, emisă de către o autoritate vamală, care furnizează solicitantului o evaluare a tratamentului ce ar trebui să fie aplicat unui anumit element din valoarea în vamă, înaintea unui import, pentru o perioadă de timp specificată. În decizie s-ar indica, de exemplu, modul în care trebuie tratată plata unui comision, plata unei redevențe sau aspecte dintr-un acord privind prețurile de transfer în scopul determinării valorii în vamă⁵¹.

O decizie privind determinarea valorii în vamă valabilă în întreaga UE ar oferi o securitate juridică și ar asigura condiții de concurență echitabile pentru operatorii care își desfășoară activitatea în mai multe state membre. Curtea a recomandat⁵² Comisiei să ia măsurile administrative și legislative care se impun pentru a compensa „lipsa unor dispoziții legislative comunitare care să permită stabilirea unor decizii la nivelul Comunității privind determinarea valorii în vamă”.

Codul vamal al Uniunii⁵³ a împuternicit Comisia să extindă printr-un act delegat sfera deciziilor referitoare la informațiile obligatorii pentru a acoperi și „alți factori pe baza cărora se aplică taxele la import sau la export și alte măsuri legate de comerțul cu mărfuri”, așadar inclusiv aspectele legate de determinarea valorii în vamă. Cu toate acestea, Comisia nu s-a prevalat deocamdată de această prerogativă.

Comisia nu a pus încă în aplicare recomandarea Curții. Nici după 17 ani nu este încă posibil să se emită decizii privind determinarea valorii în vamă care să fie valabile la nivelul UE.

Statele membre nu urmează o abordare uniformă la controlul vamal al importurilor, ceea ce poate duce la pierderi de taxe vamale

Autoritățile vamale din diferitele state membre ar trebui să acționeze ca și cum ar fi „o singură administrație”. Acesta era, de altfel, unul dintre principalele obiective al programului Vamă 2013. Atunci când statele membre nu urmează o abordare uniformă în materie de controale vamale, defraudatorii pot profita de cea mai slabă verigă din lanț pentru a efectua importuri frauduloase.

Curtea a constatat că nu există o aplicare armonizată și standardizată a controalelor vamale de către statele membre pentru a se asigura un nivel echivalent de control vamal în întreaga Uniune, astfel încât să nu se dea naștere unor comportamente anticoncurențiale la diferitele puncte de intrare și de ieșire de pe teritoriul Uniunii.

Lipsa unei abordări uniforme în ceea ce privește controalele vamale în materie de subevaluare are un efect distorsionant asupra alegerii statului membru de import

Combaterea fraudelor care au loc prin subevaluare reprezintă o provocare pentru statele membre. În aceste cazuri de fraudă potențială, ar trebui acordată prioritate controalelor la acordarea liberului de vamă deoarece importatorii respectivi pot intra ulterior în stare de insolvență sau pot dispărea. În cazul în care există îndoieli întemeiate cu privire la faptul că valoarea declarată corespunde valorii efective a tranzacției, autoritățile vamale pot solicita, la momentul controlului efectuat la acordarea liberului de vamă, informații suplimentare și prezentarea de documente în plus. Pot exista îndoieli întemeiate în special atunci când valoarea declarată este inferioară unui prag de risc definit.

În scopul gestionării riscurilor, pragul de risc poate fi stabilit pe baza unor prețuri echitabile (a se vedea punctul 48). În anumite cazuri, importatorii depun documente justificative (facturi, contracte de vânzare-cumpărare, extrase de cont) care concordă toate cu valorile mici (false) declarate. Toate informațiile din documentele prezentate în vamă corespund, subevaluarea fiind astfel dificil de detectat. În astfel de cazuri, este posibil să se fi efectuat alte plăți, fie în numerar, fie prin intermediul unor terți, care acoperă diferența dintre prețul declarat (subevaluat) și prețul real. Figura 2 prezentată în continuare ilustrează un exemplu de subevaluare care implică efectuarea în avans a unei plăți în numerar.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza unui exemplu al OMV.

Regimul vamal 42 este regimul utilizat de importator cu scopul de a obține o scutire de la plata TVA-ului atunci când mărfurile importate urmează să fie transportate către un alt stat membru. În astfel de cazuri, TVA-ul este exigibil în statul membru de destinație⁵⁴. La efectuarea importurilor sub regimul vamal 42, ar trebui solicitate informații suplimentare cu privire la valoarea reală a tranzacției din partea autorităților vamale din statul membru de destinație în cadrul asistenței reciproce, deoarece, în aceste cazuri, destinatarul final al mărfurilor poate efectua, de exemplu către un furnizor chinez, o plată care este mult mai mare decât valoarea înscrisă pe factură și prezentată de reprezentantul vamal autorităților vamale din statul membru de import. Acest demers poate fi însă îndelungat sau se poate solda cu un eșec întrucât cumpărătorul declarat poate să difere de destinatarul final al mărfurilor sau poate fi o firmă fantomă⁵⁵.

În cazul în care îndoielile persistă, se pot preleva eșantioane din mărfurile importate și se poate solicita o garanție⁵⁶ pentru a acoperi eventualele pierderi de taxe vamale. Cu ocazia implementării domeniului de control prioritar privind subevaluarea produselor textile și de încălțăminte importate din țări asiatice, Comisia a furnizat statelor membre orientări clare în ceea ce privește modul în care ar trebui combătută practica subevaluării. Cu toate acestea, există în continuare dificultăți de ordin practic.

Curtea a selectat, în fiecare dintre statele membre vizitate, câte un eșantion de 30 de importuri de articole textile și de încălțăminte din Asia efectuate în 2015 și posibil subevaluate, pentru a verifica dacă fuseseră respectate solicitările conținute în comunicările de asistență reciprocă ale OLAF legate de subevaluare. Curtea a constatat că statele membre puseseră în aplicare comunicările relevante din cadrul asistenței reciproce în moduri diferite și că solicitările OLAF nu au fost respectate în toate cazurile. Curtea a constatat, de asemenea, că elementele eșantionate erau cu mult subevaluate. În unele cazuri, prețurile declarate la import pentru bumbacul procesat erau chiar mai mici decât cele pentru bumbacul brut. În continuare, figura 3 și figura 4 prezintă o comparație între pragurile de risc definite pentru bumbacul procesat, prețurile la bumbacul brut și prețurile declarate la import în eșantioanele selectate pentru Regatul Unit și pentru Polonia:

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza datelor din resursa online THESEUS (https://theseus.jrc.ec.europa.eu) și de pe linkul http://www.finanzen.net/rohstoffe/baumwollpreis/euro/historisch.

Sursa: Curtea de Conturi Europeană, pe baza datelor din resursa online THESEUS (https://theseus.jrc.ec.europa.eu) și de pe linkul http://www.finanzen.net/rohstoffe/baumwollpreis/euro/historisch.

Curtea a constatat, de asemenea, că statele membre care efectuează un număr mai redus de controale la acordarea liberului de vamă atrag mai multe importuri. Acest lucru este evident în special în cazul controalelor legate de subevaluarea articolelor textile și de încălțăminte importate din China, prin faptul că statele membre care nu efectuează controale la acordarea liberului de vamă atrag trafic dinspre alte state membre.

Regatul Unit nu aplică pragurile de risc descrise la punctul 92 și nici nu solicită, la acordarea liberului de vamă, o garanție pentru punerea în liberă circulație a mărfurilor declarate la o valoare posibil subevaluată, pentru a putea acoperi astfel o eventuală pierdere de taxe vamale. Or, OLAF a solicitat tuturor statelor membre să ia toate măsurile preventive adecvate pentru a proteja interesele financiare ale UE și să „solicite garanții pentru transporturile suspecte cu scopul de a preveni eventuale pierderi viitoare în colectarea taxelor vamale”.

Curtea a constatat că, din cauza faptului că în Regatul Unit nu se solicită nicio garanție pentru mărfurile posibil subevaluate, se creează devieri ale traficului: diverse importuri de mărfuri semnificativ subevaluate provenite din China sosesc în regim de tranzit din alte state membre și, după ce au făcut obiectul regimului vamal 42 în Regatul Unit, sunt transportate înapoi spre Europa continentală (este vorba, de exemplu, de articole textile și de încălțăminte originare din China și expediate în regim de tranzit vamal extern din Hamburg către Dover, unde sunt puse în liberă circulație în temeiul regimului vamal 42 fără să facă obiectul unor controale la acordarea liberului de vamă, fiind apoi transportate înapoi, de exemplu, către Polonia sau către Slovacia). Figura 5 prezintă un exemplu de astfel de practică de alegere a celui mai favorabil punct de import utilizând regimul vamal 42:

Sursa: Curtea de Conturi Europeană.

Operațiunea „Octopus” a fost derulată în 2016 de către administrația vamală din Franța, în cooperare cu OLAF. Ea s-a axat pe importurile realizate în baza regimului vamal 42. Această acțiune de cooperare administrativă a evidențiat faptul că fraudele prin subevaluare au avut loc în principal în Regatul Unit și au fost agravate de faptul că nu s-a plătit TVA în statele membre de destinație. Valorile declarate pe baza unor facturi false au fost subevaluate cu cinci de până la zece ori, antrenând un impact semnificativ asupra colectării taxelor vamale datorate și a altor taxe⁵⁷.

În ceea ce privește impactul utilizării frauduloase a regimului vamal 42 asupra pierderilor de TVA și de taxe vamale, conform celor menționate de Curte la punctul 83 din Raportul special nr. 24/2015⁵⁸, „Curtea a identificat în Regatul Unit două cazuri de importuri subevaluate care făcuseră obiectul regimului vamal 42 și care fuseseră deja identificate de către Administrația fiscală și vamală din Regatul Unit (HMRC) ca urmare a operațiunii vamale comune coordonate de OLAF. HRMC a estimat impactul asupra colectării de TVA la 0,5 milioane de lire sterline în Regatul Unit și la 10,6 milioane de lire sterline în alte state membre. În Regatul Unit, impactul estimat asupra colectării de taxe vamale se ridică la 81 de milioane de lire sterline. Aceste impacturi au fost estimate de către HMRC pentru toate produsele importate pe o perioadă de trei ani de către cei doi comercianți identificați în eșantion”.

În figura 6 sunt prezentate date provenite de la Eurostat din perioada 2007-2016 cu privire la cele cinci state membre selectate de Curte. Statele membre care au efectuat controale temeinice la acordarea liberului de vamă pentru a detecta eventualele subevaluări de articole textile și de încălțăminte provenite din China au observat o creștere a prețurilor medii declarate la import, însă s-au văzut confruntate cu o scădere a volumului importurilor. Creșterea volumului importurilor în Regatul Unit a fost de 358 000 de tone, în timp ce, per ansamblu, scăderea volumului importurilor în celelalte patru state membre a fost de 264 000 de tone.

Sursa: Eurostat.

Această situație este confirmată și de estimările efectuate de OLAF pentru perioada 2013-2016 cu privire la pierderile potențiale de taxe vamale cauzate de subevaluarea articolelor textile și de încălțăminte.

Potrivit OLAF⁵⁹, „Regatul Unit ar fi trebuit să pună la dispoziție în perioada 2013-2016 resurse proprii tradiționale suplimentare estimate la 1,9874 miliarde de euro (brut) sau 1,5736 miliarde de euro (net). Cuantificarea posibilei pierderi (la valoare netă, după deducerea costurilor de colectare), în raport cu totalul resurselor proprii și al resurselor proprii tradiționale efectiv puse la dispoziție de statele membre pe parcursul aceleiași perioade, este prezentată în continuare”, în figura 7.

Sursa: Raportul anual de activitate pe 2016 al DG Buget.

Aceste constatări sunt coroborate și de cele din Raportul special al Curții nr. 23/2016, unde se menționează că „diferențele dintre statele membre în ceea ce privește practicile de control vamal pot spori atractivitatea unui port în raport cu altele pentru companiile de transport maritim internaționale”⁶⁰.

Statele membre au abordări diferite în ceea ce privește combaterea fraudei în materie de origine și de clasificare a mărfurilor

OLAF poate difuza alerte de fraudă către statele membre prin intermediul unor comunicări de asistență reciprocă. Aceste comunicări conțin solicitări adresate autorităților vamale din statele membre pentru a proteja interesele financiare ale UE.

Curtea a constatat că cele cinci state membre selectate au urmat abordări diferite în tratarea următoarelor comunicări trimise de OLAF în cadrul asistenței reciproce: 2015/15 privind încadrarea tarifară incorectă și 2014/21-2015/18 privind descrierea eronată a originii. Operatorii economici cu intenții necinstite pot exploata diferențele de abordare în controlul vamal pentru a eluda plata taxelor vamale datorate.

Curtea a constatat, de asemenea, că urmărirea modului în care s-a dat curs comunicărilor OLAF este mai ușor de realizat în statele membre în care este obligatoriu să se indice expeditorul în declarația vamală de import (DAU).

Statele membre urmează abordări diferite în ceea ce privește regimurile de sancțiuni

În UE, asigurarea respectării legislației vamale este o obligație care revine statelor membre⁶¹, acestea putând recurge la o gamă diversă de sancțiuni de ordin civil, administrativ și/sau penal pentru a descuraja comiterea de infracțiuni. Acest lucru poate denatura concurența pe piața internă între operatori economici legitimi, în timp ce defraudatorii pot exploata aceste diferențe și pot aduce, astfel, atingere intereselor financiare ale UE.

Curtea a constatat că infracțiunile vamale sunt considerate de natură penală în Polonia, Belgia și Franța, declanșând în mod sistematic proceduri penale. În Polonia, nu există sancțiuni administrative sau sancțiuni civile împotriva infracțiunilor vamale.

Comisia a prezentat o propunere de directivă privind cadrul juridic al Uniunii referitor la încălcările dispozițiilor vamale și la sancțiunile aferente⁶², care este în curs de a fi examinată de Consiliu și de Parlamentul European. Propunerea de directivă este rezultatul unui studiu⁶³ privind cadrele juridice ale statelor membre în domeniul infracțiunilor vamale și al sancțiunilor aferente.

Există o serie de lacune în ceea ce privește controlul vamal al importurilor

Gestionarea riscurilor realizată de autoritățile vamale din statele membre include identificarea, evaluarea, analiza și atenuarea diferitor tipuri și niveluri de risc asociate comerțului internațional de mărfuri.

Gestionarea riscurilor vamale la nivelul UE funcționează după principiul: „evaluare în prealabil, control când este necesar”. În funcție de natura lor, riscurile pot fi abordate înainte de încărcarea mărfurilor în țara exportatoare, înainte de sosirea lor pe teritoriul UE sau la locul de descărcare, la momentul importului sau după ce mărfurile au fost puse în liberă circulație⁶⁴.

Importurile pot avea loc prin intermediul procedurilor normale sau al procedurii simplificate. Importurile efectuate pe baza procedurii simplificate facilitează comerțul, în sensul că procesul de acordare a liberului de vamă pentru mărfuri este mai rapid. Comisia elaborează în fiecare an un raport privind performanța uniunii vamale, în care se prezintă o imagine de ansamblu a frecvenței și a eficacității diferitor tipuri de controale vamale efectuate.

Statele membre nu efectuează controale înainte de sosirea mărfurilor pentru a proteja interesele financiare ale UE

În etapa premergătoare sosirii mărfurilor, autoritățile vamale pot obține în avans informații referitoare la sosirile iminente de mărfuri pe baza documentelor care însoțesc transportul acestora, precum și din alte surse. În UE, transportatorii sau reprezentanții lor autorizați pot depune declarații sumare de intrare (ENS) electronice la primul port (aeroport) de intrare pe teritoriul vamal al UE cu un anumit timp înainte de sosirea mărfurilor. Echipele de analiză a riscurilor vamale au posibilitatea de a analiza aceste date și de a proceda la selecții preliminare direcționate. Cu toate acestea, informațiile disponibile în această etapă nu sunt suficiente pentru a permite verificări detaliate în scopuri fiscale, de exemplu în ceea ce privește determinarea valorii în vamă sau clasificarea mărfurilor importate⁶⁵.

Autoritățile vamale din cele cinci state membre selectate au susținut că nu pot efectua verificări în scop fiscal ale declarațiilor sumare de intrare înainte de sosirea mărfurilor din cauza lipsei de date relevante. Cu toate acestea, operatorii economici suspecți (cu antecedente) pot declanșa efectuarea unor verificări în scop fiscal înainte de sosirea mărfurilor dacă declarația sumară de intrare conține date privind expeditorul și destinatarul. În general, aceste date există, dar pot apărea situații în care ele lipsesc⁶⁶.

Statele membre nu efectuează întotdeauna controalele sugerate de sistemele lor de gestionare a riscurilor

Controalele care sunt efectuate la acordarea liberului de vamă și care sunt propuse de sistemul de gestionare a riscurilor pot fi fie fizice sau documentare, fie pot consta în prelevarea unor eșantioane din mărfuri în vederea unor analize suplimentare, inclusiv analize de laborator.

Curtea a constatat că, în statele membre vizitate de Curte, cu excepția Regatului Unit, lucrătorul vamal poate schimba intenționat o măsură de control sugerată de un filtru de risc fără să fie nevoie de o aprobare sau de o confirmare de la nivelul ierarhic superior. Acest lucru constituie o lacună în sistemul de control intern, care este de natură să erodeze eficacitatea sistemului de gestionare a riscurilor vamale.

În Regatul Unit, controalele documentare și cele fizice se aplică numai la procedurile de import normale, care constituie 12 % din declarațiile de import. Curtea a constatat că 99,77 % din importurile declarate în baza procedurilor normale în 2015 au fost vămuite într-un interval de mai puțin de o oră și că verificările documentare care sunt efectuate pentru a detecta eventualele cazuri de declarare eronată a originii la acordarea liberului de vamă nu includ nici dovezile de origine inițiale și nici verificarea în baza de date ConTraffic pentru a detecta eventualele neconcordanțe. Acest lucru pune sub semnul întrebării eficacitatea controalelor efectuate la acordarea liberului de vamă în Regatul Unit. Restul de 88 % din declarațiile de import au fost depuse pe baza procedurii simplificate și nu au făcut obiectul unui control la acordarea liberului de vamă.

Nivelul controalelor ulterioare acordării liberului de vamă nu compensează numărul mai mic de controale efectuate la momentul acordării liberului de vamă în cazul procedurii simplificate

Operatorii care sunt autorizați să utilizeze proceduri vamale simplificate pentru efectuarea de importuri beneficiază de un proces mai rapid de acordare a liberului de vamă. Autoritățile vamale se bazează pe corectitudinea declarațiilor lor de import și efectuează mai puține controale înainte de a pune mărfurile în liberă circulație. Acest fapt ar trebui compensat prin audituri premergătoare autorizării și prin audituri ex post⁶⁷. În 2015, aproximativ patru cincimi din totalul importurilor UE s-au realizat prin intermediul procedurii simplificate. Numai 0,2 % din aceste importuri au făcut obiectul unor controale la acordarea liberului de vamă.

Curtea a constatat însă că, în Spania și în Regatul Unit, nu se efectuează controale la acordarea liberului de vamă în cazul procedurii simplificate. Acest lucru este deosebit de preocupant în cazul Regatului Unit, unde marea majoritate a declarațiilor de import sunt depuse pe baza procedurii simplificate.

Un operator economic autorizat (AEO) este un comerciant care beneficiază de credibilitate și, așadar, de mai puține controale documentare și fizice la vămuire. Statutul de AEO este acordat de către autoritățile vamale cu condiția ca operatorul respectiv să îndeplinească anumite criterii⁶⁸.

Una dintre simplificările prevăzute în Codul vamal al Uniunii permite depunerea unei declarații de import prin intermediul unei înscrieri în evidențele operatorului care deține statutul de AEO. În acest caz, operatorul este obligat să notifice autoritățile vamale cu privire la prezentarea mărfurilor în cauză, însă această notificare⁶⁹ nu include și date referitoare la originea, clasificarea tarifară și valoarea mărfurilor, ceea ce ar permite autorităților vamale să procedeze la o analiză pertinentă a riscurilor în scop fiscal. În plus, autoritățile vamale pot acorda o dispensă operatorului economic autorizat de la obligația de a prezenta mărfurile în vamă⁷⁰.

Curtea a identificat cazuri de AEO în sectorul de curierat care utilizează abuziv scutiri de taxe vamale pentru expedieri de marfă cu valoare mică, precum și alte cazuri de AEO care nu îndeplineau condițiile aferente acestui statut la momentul vizitei Curții sau care au prezentat importuri subevaluate de articole textile și de încălțăminte provenite din China fie în calitate de declaranți, fie în calitate de reprezentanți.

Curtea a constatat că autoritățile din Italia nu efectuează audituri ulterior acordării liberului de vamă, astfel cum sunt definite acestea în Ghidul privind auditul în domeniul vamal, nici măcar în ceea ce privește AEO. În Regatul Unit, Curtea a examinat zece dosare corespunzătoare unor auditori efectuate ulterior acordării liberului de vamă pentru un număr de operatori economici autorizați, însă niciunul nu era un veritabil audit ulterior acordării liberului de vamă, fiind vorba, mai degrabă, de o evaluare sau monitorizare realizată pentru a se verifica dacă condițiile aferente statutului de AEO continuau să fie îndeplinite.

În fine, în iulie 2016, Comisia a constatat că șase state membre⁷¹ fie nu desfășuraseră deloc audituri ulterioare acordării liberului de vamă, fie nu comunicaseră informații cu privire la aceste audituri. Statele membre respective reprezentau aproximativ 20 % din valoarea totală a taxelor vamale colectate în UE⁷². Scopul acestor audituri este de a aborda riscurile reziduale care pot persista după controalele efectuate la momentul acordării liberului de vamă și după celelalte controale ulterioare. Dacă nu au loc astfel de audituri, riscurile respective subzistă.

Controalele ulterioare acordării liberului de vamă rareori acoperă importuri efectuate în alte state membre

Atunci când un importator care își are sediul într-un stat membru (statul membru 2) efectuează o operațiune de import într-un alt stat membru (statul membru 1), controalele vamale trebuie efectuate de autoritățile din acesta din urmă⁷³.

Curtea a constatat că autoritățile vamale din statul membru 1 nu le contactează pe cele din statul membru 2 pentru a solicita evidențele contabile, conturile bancare etc. ale operatorului care își are sediul în acest din urmă stat membru și că autoritățile vamale din statul membru 2 nu sunt la curent cu importurile respective întrucât autoritățile din statul membru 1 nu sunt obligate să le informeze cu privire la importurile efectuate.

Această situație este agravată de faptul că informațiile incluse în baza de date existentă cu privire la importurile realizate în statele membre, și anume „Surveillance 2”, prezintă o utilitate limitată pentru auditurile efectuate ulterior acordării liberului de vamă întrucât nu includ numele importatorului și/sau al declarantului. Implementarea integrală⁷⁴ a unei baze de date denumite „Surveillance 3”, care include, pe lângă acest tip de informații, și alte date relevante, nu este preconizată să aibă loc mai devreme de 1 octombrie 2018.

Curtea a constatat că această situație se aplică în mod deosebit în cazul regimului vamal 42. Pe baza acestei proceduri, importatorul cu sediul în statul membru 2 poate numi un reprezentant în statul membru 1 pentru a efectua un import în statul membru respectiv, îngreunând astfel desfășurarea unui eventual control ulterior acordării liberului de vamă.

Potrivit OLAF, în jur de 57 % din totalul importurilor din China de articole textile și de încălțăminte suspectate de a fi subevaluate sunt vămuite în baza regimului vamal 42, deși doar 16 % din importuri sunt vămuite în baza acestei proceduri.

Comisia a observat, la rândul ei, în cursul unei inspecții efectuate în Slovacia în decembrie 2016, că principalul risc de subevaluare a fost identificat la nivelul importurilor care fac obiectul regimului vamal 42, în cazul cărora importatorul își are, de regulă, sediul într-un alt stat membru, ceea ce face și mai dificilă combaterea acestui tip de fraudă prin intermediul controalelor ulterioare acordării liberului de vamă.

Lipsa controalelor cu privire la scutirile de taxe pentru trimiterile cu valoare mică antrenează pierderi de taxe vamale

Legislația vamală prevede o derogare sau o scutire de la plata taxelor vamale pentru trimiterile cu valoare nesemnificativă. Mărfurile a căror valoare nu depășește un anumit prag sunt scutite de la plata taxelor vamale și a altor taxe. Această scutire se explică prin faptul că veniturile limitate care pot fi colectate pentru expedieri de marfă cu valoare mică nu compensează costurile comerciale ale operatorului și costurile administrative necesare pentru a se asigura conformitatea cu reglementările vamale.

Expansiunea rapidă a comerțului electronic a schimbat această situație. După cum recunoaște și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)⁷⁵, „la momentul la care au fost introduse cele mai recente scutiri de taxe la importurile de o valoare mică, comerțul online nu exista, iar nivelul importurilor care beneficiau de aceste scutiri era relativ scăzut”.

Mărfurile livrate între întreprinderi și consumatori (business-to-consumer – B2C) și provenite din țări terțe beneficiază de o scutire de la plata TVA (și de la plata taxelor vamale) care se aplică pentru mărfuri de valoare mică, cu condiția ca aceasta din urmă să nu depășească pragul de 10 sau de 22 de euro. Pe lângă TVA, atunci când valoarea mărfurilor este mai mare de 150 de euro, trebuie percepute taxe vamale. Un cadou trimis de o persoană privată către o altă persoană privată (P2P) este scutit de la plata TVA și a taxelor vamale dacă valoarea sa nu depășește 45 de euro. Dacă valoarea cadoului depășește 45 de euro, însă nu este mai mare de 700 de euro, fără TVA, se poate aplica o cotă standard de 2,5 % ca taxă vamală. Toate aceste scutiri se aplică și bunurilor achiziționate online din țări din afara UE.

Curtea a constatat că sistemele electronice de acordare a liberului de vamă din statele membre selectate au acceptat (i) importuri care solicitau o scutire de la plata taxelor vamale pentru mărfuri cu o valoare nesemnificativă, deși valoarea lor declarată⁷⁶ depășea 150 de euro, precum și (ii) importuri de trimiteri comerciale declarate drept cadouri.

De asemenea, Curtea a constatat că până și transportatori ce dețineau statutul de operator economic autorizat au utilizat abuziv astfel de scutiri pentru importuri efectuate după intrarea în vigoare a actului delegat și a actului de punere în aplicare a Codului vamal al Uniunii⁷⁷ la 1 mai 2016. Acest lucru este deosebit de grav, întrucât se presupune că operatorii economici autorizați dispun de controale interne capabile să prevină și să detecteze tranzacțiile ilegale sau neregulamentare⁷⁸.

Probele colectate de Regatul Unit cu privire la comerțul electronic indică o subevaluare masivă a bunurilor importate din Extremul Orient și din ce în ce mai mult din SUA, cu un factor cuprins între 10 și 100 de ori sub evaluarea corectă.

Potrivit autorităților vamale belgiene, bunurile achiziționate de pe anumite site-uri din afara UE sunt sistematic declarate ca având o valoare sub 22 de euro, în timp ce consumatorul a plătit în realitate o sumă mai mare⁷⁹.

În fine, potrivit unui studiu realizat de Copenhagen Economics⁸⁰, se percep taxe de import doar pentru 47 % din trimiterile poștale taxabile și această colectare incompletă a taxelor de import se traduce în mod direct printr-o pierdere de taxe vamale la nivelul UE în valoare de aproximativ 0,25 miliarde de euro.

Așadar, pierderile de taxe vamale se produc ca urmare a două cauze: (i) subevaluarea mărfurilor, astfel încât acestea să poată fi declarate în mod greșit ca fiind eligibile pentru scutirea de taxe aplicabilă trimiterilor cu valoare nesemnificativă; și (ii) aplicarea scutirii pentru mărfuri neeligibile, de exemplu mărfuri declarate la o valoare mai mare de 150 de euro și acceptate de sistemul electronic de acordare a liberului de vamă din cauza unei lacune existente în acesta sau trimiteri comerciale (B2C) declarate drept cadouri deoarece, astfel, ele nu sunt controlate de autoritățile vamale.

În cazul transportatorilor care dețin statutul de operator economic autorizat, această pierdere de taxe vamale este cu atât mai posibilă deoarece aceștia beneficiază de reducerea numărului de controale fizice și de verificări ale documentelor, ceea ce include mai puține controale la punctul de import, această reducere putând fi luată în considerare, de asemenea, pentru controalele ulterioare acordării liberului de vamă⁸¹.

Concluzii și recomandări

Obiectivul auditului a fost de a examina dacă procedurile de import ale Uniunii Europene sunt de natură să asigure protecția intereselor financiare ale acesteia. Curtea a constatat deficiențe grave care indică unele neajunsuri la nivelul cadrului juridic, precum și o ineficacitate în implementarea controalelor vamale de către statele membre la importuri, ceea ce are un impact negativ asupra intereselor financiare ale UE.

Lipsa unei estimări a deficitului de colectare a taxelor vamale afectează în mod negativ evaluarea performanței uniunii vamale din punctul de vedere al capacității de protecție a intereselor financiare ale UE și împiedică alocarea eficientă a resurselor către domenii precum subevaluarea sau către statele membre în care sunt identificate cele mai mari pierderi potențiale (a se vedea punctele 26-28).

Recomandarea 1

Comisia ar trebui să elaboreze o metodologie specifică și să producă estimări periodice ale deficitului de colectare a taxelor vamale începând cu 2019, astfel încât să poată răspundă solicitării în acest sens a Parlamentului European, și să țină seama de rezultatele obținute la alocarea resurselor și la stabilirea țintelor operaționale.

Data-țintă pentru punerea în aplicare a recomandării: 2019.

Statele membre nu sunt stimulate financiar în mod suficient pentru a desfășura controale vamale și pentru a îmbunătăți colectarea de taxe vamale în scopul bugetului UE: statele membre care efectuează controale vamale, dar ale căror acțiuni de recuperare nu sunt fructuoase, riscă să suporte consecințele financiare ale pierderilor respective, în timp ce, în mod paradoxal, statele membre care nu desfășoară controale vamale pot să nu fie confruntate cu consecințe negative. Mai mult, un stat membru s-a plâns că riscul de a fi ținut responsabil financiar de către Comisie crește pe măsura intensificării eforturilor sale de luptă împotriva fraudei (a se vedea punctele 29-32).

Deși există finanțare pusă la dispoziție în cadrul unor programe de acțiune ale UE, ea nu este întotdeauna corelată cu obiectivul privind protejarea intereselor financiare ale UE. Statele membre nu alocă întotdeauna resursele financiare necesare pentru implementarea componentelor care nu țin de Uniune din cadrul sistemelor europene de informații și care nu sunt finanțate prin programele de acțiune, ceea ce duce la posibile întârzieri în implementarea Codului vamal al Uniunii. Unele state membre în care sunt situate principalele porturi de intrare admit că rata lor de colectare a resurselor proprii tradiționale este prea mare (a se vedea punctele 33-40).

Recomandarea 2

Comisia ar trebui să analizeze toate opțiunile disponibile pentru consolidarea sprijinului acordat autorităților vamale naționale în rolul lor important la nivelul UE în următorul cadru financiar multianual (CFM), având în vedere inclusiv o analiză a ratei adecvate a costurilor de colectare.

Data-țintă de punere în aplicare a recomandării: pentru începutul următorului cadru financiar multianual.

Recomandarea 3

Comisia ar trebui să propună ca următoarele programe de acțiune ale UE care sprijină uniunea vamală să fie utilizate pentru a contribui la sustenabilitatea financiară a sistemelor europene de informare vamală.

Data-țintă de punere în aplicare a recomandării: pentru începutul următorului cadru financiar multianual.

Schimbul de informații și cooperarea în domeniul vamal funcționează bine. Auditul a arătat însă că există în continuare deficiențe la nivelul instrumentelor de schimb de informații, atât din punctul de vedere al conținutului, cât și din punctul de vedere al finalității lor (a se vedea punctele 41-69).

Recomandarea 4

Comisia ar trebui:

1. să propună modificarea legislației vamale în 2018 pentru a face obligatorie indicarea expeditorului în declarația vamală de import (DAU); și
2. să formuleze într-un mod mai precis solicitările cuprinse în comunicările de asistență reciprocă, astfel încât să se asigure că acestea sunt implementate în mod uniform de către statele membre.

Data-țintă de punere în aplicare a recomandării: imediat.

Recomandarea 5

Comisia ar trebui să desemneze în 2018 un ofițer de legătură al OLAF în străinătate în țările din afara UE în care au loc cele mai multe transbordări frauduloase în zone libere.

În ceea ce privește aplicarea uniformă a legislației vamale a UE, Tariful Integrat al Uniunii Europene (TARIC) este aplicat în mod uniform în patru dintre cele cinci state membre auditate. Cu toate acestea, există unele schimbări retroactive în TARIC care au un impact financiar și care trebuie implementate cu atenție de către statele membre. Statele membre nu verifică în mod corespunzător dacă deciziile privind informațiile tarifare obligatorii (ITO) care sunt emise sunt efectiv utilizate la momentul importurilor efectuate de către titularii acestora. Deși, prin Codul vamal al Uniunii, Comisiei i-a fost încredințat mandatul de a face posibilă emiterea unor decizii privind determinarea valorii în vamă care să fie valabilă în întreaga UE, ea nu a dat curs acestei solicitări (a se vedea punctele 70-88).

Recomandarea 6

Comisia ar trebui:

1. să urmărească cu atenție în statele membre aplicarea controalelor acestora privind conformitatea cu deciziile privind informațiile tarifare obligatorii până în 2020; și
2. să facă posibilă, în cel mai scurt timp, emiterea unor decizii privind determinarea valorii în vamă care să fie valabile în întreaga UE, conform recomandării Curții din Raportul special nr. 23/2000.

Statele membre urmează abordări diferite în ceea ce privește controalele lor vamale pentru combaterea practicilor de subevaluare, de descriere eronată a originii sau de încadrare tarifară incorectă și în ceea ce privește impunerea de sancțiuni. Autoritățile vamale trebuie să facă față provocării de a găsi un echilibru între nevoia de a facilita un comerț cu proceduri de import mai rapide și fără sincope, pe de o parte, și necesitatea de a efectua controale vamale, de cealaltă parte. Existența unor controale vamale împovărătoare poate avea un impact la nivelul alegerii pe care o fac operatorii atunci când optează pentru un birou vamal de import sau altul, iar porturile (aeroporturile) unde se efectuează un număr mai mic de controale vamale atrag un trafic mai mare. Curtea a detectat unele cazuri de alegere a celui mai favorabil punct de import, în care operatorii economici optează să importe mărfuri subevaluate în state membre cu controale mai puțin stricte (a se vedea punctele 89-110).

Recomandarea 7

Comisia ar trebui să propună modificări la legislația vamală care să îi permită să impună, începând cu 2021, corecții financiare statelor membre care nu atenuează în mod adecvat riscurile existente și care pot să încurajeze astfel practica de alegere a celui mai favorabil punct de import.

Întrucât nu dispun de date suficiente, statele membre nu efectuează analize ale riscurilor în scop fiscal în etapa premergătoare sosirii mărfurilor sau la momentul notificării de către operatori cu privire la sosirea mărfurilor la sediile lor. Mai mult, în cele cinci state membre auditate, lucrătorii vamali pot ignora verificările sugerate de sistemul național de gestionare a riscurilor, fără nicio aprobare ierarhică. În ceea ce privește procedura simplificată, statele membre nu compensează nivelul redus de controale efectuate la momentul acordării liberului de vamă cu controale ulterioare acordării liberului de vamă. Mai mult, în cazul în care un operator efectuează importuri într-un alt stat membru decât cel în care își are sediul, acestea sunt rareori controlate ex post. Statele membre se confruntă cu dificultăți în asigurarea conformității operatorilor cu cerințele privind scutirea de la plata taxelor vamale acordată pentru expedierile de marfă cu valoare mică, ceea ce generează pierderi pentru bugetele naționale și pentru bugetul UE. Curtea a constatat că operatorii economici autorizați care își desfășoară activitatea în sectorul de curierat utilizează abuziv astfel de scutiri (a se vedea punctele 111-141).

Recomandarea 8

Comisia ar trebui, în 2018:

1. să propună o serie de acțiuni de natură legislativă pentru a face obligatorie furnizarea unor informații suplimentare, astfel încât să se poată realiza o analiză a riscurilor financiare în etapa premergătoare sosirii mărfurilor și la momentul notificării de către operatori a sosirii mărfurilor la sediile lor;
2. să îmbunătățească baza de date Surveillance astfel încât destinatarul mărfurilor în cazul utilizării regimului vamal 42 să poată fi identificat; și
3. să investigheze utilizarea abuzivă a scutirilor de la plata taxelor vamale pentru expedierile de marfă cu valoare mică în cadrul comerțului online de mărfuri cu țări din afara UE.

Recomandarea 9

Statele membre ar trebui în cel mai scurt timp:

1. să condiționeze schimbarea intenționată a unor controale sugerate de un anumit filtru de risc de o aprobare prealabilă sau imediată din partea nivelului ierarhic imediat superior;
2. să introducă controale în sistemele lor electronice de acordare a liberului de vamă pentru a nu permite acceptarea declarațiilor de import care solicită scutiri de la plata taxelor vamale pentru expedieri de mărfuri cu valoare mică, deși valoarea lor intrinsecă declarată depășește 150 de euro, sau pentru trimiteri comerciale (B2C) declarate drept cadouri (P2P);
3. să verifice ex post conformitatea operatorilor, inclusiv a operatorilor economici autorizați, cu cerințele aplicabile pentru scutirea de la plata taxelor vamale pentru expedierile cu valoare mică;
4. să elaboreze planuri de investigare pentru a combate folosirea abuzivă a acestor scutiri în cadrul comerțului electronic de mărfuri cu țări din afara UE.

Prezentul raport a fost adoptat de Camera IV, condusă de domnul Baudilio TOMÉ MUGURUZA, membru al Curții de Conturi, la Luxemburg, în ședința sa din 7 noiembrie 2017.

Pentru Curtea de Conturi

Klaus-Heiner LEHNE
Președinte

Glosar

Acordarea liberului de vamă: actul prin care autoritățile vamale pun la dispoziție mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate.

Alegerea celui mai favorabil punct de import: actul de a alege punctul vamal de import unde au loc mai puține controale, cu scopul ilegal de a plăti taxe vamale mai mici.

Alte controale ulterioare acordării liberului de vamă: controale ale corectitudinii, ale caracterului complet și ale validității informațiilor înscrise în declarațiile vamale (de exemplu, descrierea mărfurilor, valoarea, cantitatea) sau în alte documente (de exemplu, licențe de import sau certificate de origine), care au loc după importul mărfurilor în cauză.

Asistență reciprocă: orice acțiune întreprinsă de o administrație vamală în numele sau în colaborare cu o altă administrație vamală în scopul punerii în aplicare în mod adecvat a legislației vamale și în scopul prevenirii, investigării și reprimării infracțiunilor vamale.

Audit ulterior acordării liberului de vamă: verificarea operatorilor prin examinarea evidențelor lor contabile, a înregistrărilor și a sistemelor lor cu scopul de a se asigura conformitatea cu reglementările vamale și pentru a se evalua riscurile asociate activităților economice ale acestora.

Autorități vamale: administrațiile vamale ale statelor membre și orice alte autorități abilitate să aplice legislația din domeniul vamal.

Controale vamale: acte specifice îndeplinite de autoritățile vamale în scopul asigurării respectării legislației vamale sau a altor dispoziții care reglementează intrarea, ieșirea, tranzitul, circulația, depozitarea și destinația finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al Uniunii și țările sau teritoriile din afara acestui teritoriu, precum și staționarea și circulația pe teritoriul vamal al Uniunii ale mărfurilor neunionale și ale mărfurilor plasate sub regimul de destinație finală.

Control documentar: controlul corectitudinii, al caracterului complet și al validității informațiilor înscrise în declarația vamală (de exemplu, descrierea mărfurilor, valoarea, cantitatea) sau în alte documente (de exemplu, licențe de import sau certificate de origine).

Control fizic: examinarea mărfurilor, inclusiv numărarea în detaliu și prelevarea de eșantioane pentru a se verifica dacă mărfurile în cauză corespund cu informațiile înscrise în declarația vamală care le însoțește.

Decizie: orice act emis de autoritățile vamale în temeiul legislației vamale care reglementează un anumit caz și care are efecte juridice asupra uneia sau a mai multor persoane vizate.

Declarație sumară de intrare (ENS – entry summary declaration): actul prin care o persoană informează autoritățile vamale, sub forma și în modalitatea prevăzute și într-un anumit termen, că urmează să fie introduse mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii.

Declarație vamală: actul prin care o persoană indică, sub forma și în modalitatea prevăzute, dorința de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal, menționând, dacă este cazul, procedura specifică ce urmează să fie aplicată.

Domenii de control prioritare: partea din cadrul comun de gestionare a riscurilor care acoperă anumite regimuri vamale, tipuri de bunuri, rute de trafic, moduri de transport sau operatori economici care fac obiectul unor niveluri ridicate de analiză de risc și de controale vamale într-o anumită perioadă.

Gestionarea riscurilor: identificarea sistematică a riscurilor, inclusiv cu ajutorul controalelor prin sondaj, și punerea în aplicare a tuturor măsurilor necesare pentru limitarea expunerii la riscuri.

Legislație vamală: corpusul legislativ format din toate elementele următoare: Codul vamal al Uniunii și dispozițiile de completare sau de punere în aplicare a acestuia, adoptate la nivelul Uniunii și la nivel național, Tariful vamal comun, legislația de instituire a unui sistem al Uniunii de exonerare de la plata taxelor vamale și acordurile internaționale care conțin dispoziții vamale, în măsura în care acestea sunt aplicabile în Uniune.

Mărfuri neunionale: alte mărfuri decât cele unionale sau mărfuri care și-au pierdut statutul vamal de mărfuri unionale.

Mărfuri unionale: mărfurile care aparțin uneia dintre următoarele categorii:

1. mărfuri produse în întregime pe teritoriul vamal al Uniunii și care nu conțin mărfuri importate din țări sau teritorii situate în afara teritoriului vamal al Uniunii;
2. mărfuri care intră pe teritoriul vamal al Uniunii din țări sau teritorii care nu fac parte din acest teritoriu și care au fost puse în liberă circulație în Uniune;
3. mărfuri obținute sau produse pe teritoriul vamal al Uniunii, fie exclusiv din mărfuri menționate la litera (b), fie din mărfuri menționate la literele (a) și (b).

Prezentarea mărfurilor în vamă: înștiințarea autorităților vamale cu privire la sosirea mărfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat sau aprobat de autoritățile vamale.

Procedură de import: aplicarea regimului vamal de „punere în liberă circulație”, în urma căreia mărfurile pot fi vândute sau consumate pe piața Uniunii Europene.

Profil de risc: combinație dintre criterii de risc și domenii de control (de exemplu, tipul de mărfuri sau țara de origine), care indică existența unui risc și duce la o propunere de a se lua măsuri de control.

Regimul vamal 42: regimul utilizat de importator cu scopul de a obține o scutire de la plata TVA-ului atunci când mărfurile importate urmează să fie transportate către un alt stat membru. TVA-ul este exigibil în statul membru de destinație.

Regim vamal: oricare dintre regimurile următoare sub care pot fi plasate mărfurile în conformitate cu Codul vamal al Uniunii: punerea în liberă circulație, regimuri speciale, export.

Risc vamal: probabilitatea ponderată de impactul producerii – la intrarea, ieșirea, tranzitul, circulația sau destinația finală a mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al Uniunii și țările sau teritoriile situate în afara acestui teritoriu sau la staționarea pe teritoriul vamal al Uniunii a mărfurilor neunionale – a unui eveniment care ar împiedica aplicarea corectă a măsurilor la nivelul Uniunii sau a măsurilor naționale, ar compromite interesele financiare ale Uniunii ori ale statelor membre sau ar constitui o amenințare pentru securitatea și siguranța Uniunii și a rezidenților acesteia, pentru sănătatea persoanelor, a animalelor sau a plantelor, pentru mediu sau pentru consumatori.

Stat membru de import: statul membru în care mărfurile sunt importate în mod fizic în UE și în care acestea sunt puse în liberă circulație.

Statut vamal: statutul unor mărfuri ca fiind mărfuri unionale sau neunionale.

Taxa la import: taxa vamală care trebuie plătită la importul de mărfuri.

Uniune vamală: regim comercial preferențial în temeiul căruia partenerii din cadrul unei relații comerciale își acordă reciproc acces preferențial pentru produsele și serviciile pe care le furnizează, cu scopul de a facilita schimburile comerciale dintre ei. Acest regim are drept rezultat eliminarea reciprocă a tarifelor vamale și a contingentelor în teritoriile lor constitutive, discriminarea în relațiile comerciale cu țările terțe, precum și instituirea unui tarif vamal comun între statele participante la regimul în cauză.

Vămuire: procesul de îndeplinire a formalităților vamale astfel încât solicitantul să poată dispune de mărfurile sale.

Lista acronimelor

AEO: operator economic autorizat

AFIS: Sistemul de informații antifraudă

B2C: business-to-consumer (schimbul de servicii, informații și/sau de produse de la o companie către consumatori)

CIS: Sistemul de informare vamală (Customs Information System)

CRMS: Sistemul comun de gestionare a riscurilor vamale

CSM: mesaj privind starea containerului (container status message)

CVU: Codul vamal al Uniunii

DAU: document administrativ unic

DG BUDG: Direcția Generală Buget

DG TAXUD: Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală

ENS: declarația sumară de intrare (entry summary declaration)

HMRC: administrația fiscală și vamală britanică (Her Majesty’s Revenue & Customs)

ITO: informații tarifare obligatorii

JRC: Centrul Comun de Cercetare

OCDE: Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

OLAF: Oficiul European de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene

OMV: Organizația Mondială a Vămilor

P2P: Private-to-private (între persoane fizice)

RIF: formular de informare asupra riscurilor (Risk Information Form)

SMS: Sistemul de gestionare a specimenelor de ștampile și sigilii vamale (Specimen Management System)

TARIC: Tariful Integrat al Uniunii Europene

TVA: taxa pe valoarea adăugată

UE: Uniunea Europeană

VNB: venit național brut

Echipa de audit

Rapoartele speciale ale Curții de Conturi Europene prezintă rezultatele auditurilor sale cu privire la politicile și programele UE sau la diverse aspecte legate de gestiune aferente unor domenii specifice ale bugetului UE. Curtea selectează și concepe aceste sarcini de audit astfel încât impactul lor să fie maxim, luând în considerare riscurile existente la adresa performanței sau a conformității, nivelul de venituri sau de cheltuieli implicat, schimbările preconizate și interesul existent în mediul politic și în rândul publicului larg.

Acest raport a fost elaborat de Camera de audit IV – condusă de domnul Baudilio Tomé Muguruza, membru al Curții de Conturi Europene –, cameră axată pe domeniile legate de reglementarea piețelor și de economia competitivă. Auditul a fost condus de domnul Pietro Russo, membru al Curții de Conturi Europene. La elaborarea acestui raport, el a beneficiat de sprijinul unei echipe formate din: Chiara Cipriani, șefă de cabinet, Benjamin Jakob, atașat în cadrul cabinetului, Paul Stafford, manager principal, și Carlos Soler Ruiz, coordonator. Echipa de audit a fost formată din Dan Danielescu, Maria Echanove, Josef Edelmann, Benny Fransen și Francois Gautier.

Contact

CURTEA DE CONTURI EUROPEANĂ
12, rue Alcide de Gasperi
1615 Luxembourg
LUXEMBOURG

Tel. +352 4398-1
Întrebări: eca.europa.eu/ro/Pages/ContactForm.aspx
Website: eca.europa.eu
Twitter: @EUAuditorsECA

Numeroase alte informații despre Uniunea Europeană sunt disponibile pe internet pe serverul Europa (http://europa.eu).

Luxemburg: Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2017

© Uniunea Europeană, 2017

Reproducerea textului este autorizată cu condiția menționării sursei. Pentru utilizarea sau reproducerea în orice fel a unor fotografii sau a altor materiale pentru care Uniunea Europeană nu deține drepturile de autor, trebuie să se solicite acordul direct de la deținătorii drepturilor de autor.

CONTACTAȚI UE

În persoană
În întreaga Uniune Europeană există sute de centre de informare Europe Direct. Puteți găsi adresa centrului cel mai apropiat de dumneavoastră la: http://europa.eu/contact

La telefon sau prin e-mail
Europe Direct este un serviciu care vă oferă răspunsuri la întrebările privind Uniunea Europeană. Puteți accesa acest serviciu:

• apelând numărul gratuit 00 800 6 7 8 9 10 11 (unii operatori pot taxa aceste apeluri);
• apelând numărul standard: +32 22999696; sau
• prin e-mail, la: http://europa.eu/contact

GĂSIȚI INFORMAȚII DESPRE UE

Online
Informații despre Uniunea Europeană în toate limbile oficiale ale UE sunt disponibile pe site-ul Europa, la: http://europa.eu

Publicații ale UE
Puteți descărca sau comanda publicații ale UE gratuite și contra cost pe site-ul EU Bookshop, la: http://publications.europa.eu/eubookshop. Mai multe exemplare ale publicațiilor gratuite pot fi obținute contactând Europe Direct sau centrul dumneavoastră local de informare (a se vedea http://europa.eu/contact).

Dreptul UE și documente conexe
Pentru accesul la informații juridice din UE, inclusiv la ansamblul legislației UE începând din 1951 în toate versiunile lingvistice oficiale, accesați site-ul EUR-Lex, la: http://eur-lex.europa.eu

Datele deschise ale UE
Portalul de date deschise al UE (http://data.europa.eu/euodp) oferă acces la seturi de date din UE. Datele pot fi descărcate și reutilizate gratuit, atât în scopuri comerciale, cât și necomerciale.