C-54/0562005C00540003.000124751249521CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MENGOZZI — CAUZA C-54/05COMISIA / FINLANDA<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Paolo Mengozzi</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20070111">11 ianuarie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: franceza.</P></NOTE></P></TI><TI><P>Cuprins</P></TI>I —IntroducereI-2476II —Cadrul juridicI-2476A —Dreptul comunitarI-2476B —Reglementarea finlandezăI-2476III —Procedura precontencioasăI-2479IV —Concluziile părţilor şi procedura în faţa CurţiiI-2479V —Cu privire la neîndeplinirea obligaţiilorI-2480A —Rezumatul argumentelor părţilorI-2480B —ApreciereI-24841.Cu privire la cerinţa obţinerii unui permis de transferI-2484a)Observaţii introductiveI-2484b)Cu privire la existenţa unui obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilorI-2486c)Cu privire la justificările eventuale ale obstacoluluiI-2488i)Cu privire la securitatea rutierăI-2489ii)Cu privire la eficacitatea controlului fiscalI-24902.Cu privire la durata de valabilitate a permisului de transferI-2493VI —Cu privire la cheltuielile de judecatăI-2494VII —ConcluzieI-2495<TI><NP><NO.P>I —</NO.P><TXT>Introducere</TXT></NP></TI>1.În prezenta cauză, prin acţiunea introdusă la 9 februarie 2005, Comisia Comunităţilor Europene solicită Curţii să constate că, prin impunerea unui permis de transfer (siirtolupa) pentru importul şi punerea în circulaţie a vehiculelor înmatriculate în mod legal şi utilizate în alt stat membru, Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 28 CE şi 30 CE.<TI><NP><NO.P>II —</NO.P><TXT>Cadrul juridic</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Dreptul comunitar</TXT></NP></TI>2.Articolul 28 CE interzice restricţiile cantitative la import între statele membre, precum şi orice măsuri cu efect echivalent3.Potrivit articolului 30 CE, sunt autorizate interdicţiile sau restricţiile între statele membre care sunt justificate mai ales de motive de siguranţă publică şi de protecţie a sănătăţii şi a vieţii persoanelor, în măsura în care nu constituie un mijloc de discriminare arbitrară şi nici o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre.<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Reglementarea finlandeza</TXT></NP></TI>4.Articolul 8 din legea din 11 decembrie 2002 privind vehiculele (ajoneuvolaki 1090/2002) prevede o obligaţie generală de înmatriculare şi de supunere la inspecţia tehnică, mai puţin în cazul excepţiilor prevăzute de respectiva lege sau în temeiul acesteia. Conform articolului 64 din legea menţionată, prin decret pot fi prevăzute excepţii de la obligaţia de înmatriculare în cazul vehiculelor înmatriculate în străinătate şi care nu vor circula pe reţeaua rutieră în Finlanda decât în mod ocazional sau temporar

Potrivit articolului 12 alineatul 10 din legea din 30 decembrie 2003 privind taxa anuală pentru vehicule (ajoneuvoverolaki 2003/1281), un vehicul utilizat în temeiul unui permis de transfer este de asemenea scutit de taxa anuală (ajoneuvovero).

.5.Articolul 1 din legea din 29 decembrie 1994 privind taxa de înmatriculare a vehiculelor (autoverolaki 1482/1994) prevede o regulă generală potrivit căreia această taxă (autovero) trebuie achitată înainte de înmatricularea sau de utilizarea vehiculelor în Finlanda. Articolul 35 din această lege prevede anumite excepţii de la obligaţia generală de a plăti taxa de înmatriculare pentru vehiculele utilizate în mod temporar şi pentru vehiculele utilizate în temeiul unui permis de transfer.6.Excepţiile de la obligaţia de înmatriculare au fost stabilite prin decretul din 18 decembrie 1995 privind înmatricularea vehiculelor (asetus ajoneuvojen rekisteröinnistä 1598/1995) (denumit în continuare Decretul 1598/1995), al cărui articol 8 alineatul 2 prevede că un vehicul înmatriculat în străinătate sau un vehicul cu o placă de înmatriculare provizorie poate fi pus în circulaţie în Finlanda fără declaraţie de înmatriculare în condiţiile prevăzute la articolele 46-48, 48a, 49-51, 51a, 51b şi 52-56 din decret Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte circulaţia unui vehicul pentru care a fost eliberat un permis de transfer.7.Articolul 48 din Decretul 1598/1995 prevede:

1.Pentru a efectua inspecţia tehnică a unui vehicul în vederea transferului, expoziţiei, participării la o competiţie sau la o demonstraţie în Finlanda a unui vehicul care nu este înmatriculat în acest stat sau pentru orice alt motiv determinat în vederea transferului vehiculului, autoritatea responsabilă cu înmatricularea şi administraţia vămilor pot elibera la cerere un permis de transfer în formă scrisă pentru ca vehiculul să poată fi pus în circulaţie. Numerele (autocolante) de transfer sunt remise odată cu eliberarea permisului de transfer.2.Acest permis de transfer este eliberat cu condiţia ca vehiculul să beneficieze de o asigurare de răspundere civilă valabilă şi ca tax [a] anual [ă] [...] să fie achitat [ă].3.Permisul de transfer este eliberat pentru perioada necesară circulaţiei vehiculului. Fără un motiv întemeiat, acesta nu poate fi eliberat pentru o perioadă mai mare de şapte zile. Participarea la o competiţie nu poate fi considerată un astfel de motiv.4.Un vehicul nu poate fi utilizat cu un permis de transfer dacă nu poate circula din cauza stării, a dimensiunilor sau a greutăţii sale.

8.în 2003, a fost introdus în cadrul acestui articol alineatul 5, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004. Acesta prevede un permis de transfer prelungit care îi permite unui particular să utilizeze în mod provizoriu, pentru cel mult trei luni, înainte de prima înmatriculare, în scop personal, un vehicul pe care 1-a importat. Această dispoziţie a fost în vigoare până la 31 decembrie 2005.9.Articolul 48a din Decretul 1598/1995 expune modalităţile de aplicare a numerelor (viniete autocolante) de transfer pe vehicule.10.Articolul 49 din decretul menţionat prevede că şoferul trebuie să se afle în posesia certificatului de permis de transfer atunci când circulă cu vehiculul.11.Articolul 21 alineatul 2 din decretul din 18 decembrie 2003 privind informaţiile înscrise în registrul vehiculelor (valtioneuvoston asetus ajoneuvoliikennerekisterin tiedoista 1116/2003) enumeră informaţiile privind permisul de transfer care sunt reproduse în registrul vehiculelor, şi anume numele, adresa, codul numeric personal al deţinătorului permisului sau numărul de înregistrare al întreprinderii sau al asociaţiei ce deţine permisul, marca vehiculului, modelul, numărul de identificare al vehiculului, numărul de înmatriculare, asigurarea de răspundere civilă, data eliberării şi autoritatea emitentă a permisului, durata de valabilitate a acestuia, scopul acestuia, taxele aferente permisului şi, atunci când este cazul, itinerarul.12.în sfârşit, articolul 65 din Decretul 1598/1995 stabileşte sancţiunile pentru nerespectarea dispoziţiilor din decret. Acesta prevede că un funcţionar al poliţiei, al vămilor sau al poliţiei de frontieră poate confisca plăcile de înmatriculare ale vehiculului, precum şi permisul de transfer şi vinietele autocolante, imobilizând astfel vehiculul. Pe baza unei autorizaţii scrise eliberate de poliţie, de administraţia vămilor sau de poliţia de frontieră, vehiculul care face obiectul unei asemenea confiscări poate fi condus într-un anumit loc pentru a fi efectuată o reparaţie sau o inspecţie tehnică.13.Pe scurt, pentru punerea în circulaţie a unui vehicul înmatriculat şi utilizat în alt stat membru decât Republica Finlanda sau încă neînmatriculat, un rezident finlandez trebuie fie să îşi înmatriculeze vehiculul în Finlanda înainte de a-l putea utiliza, fie să solicite autorităţilor finlandeze competente un permis de transfer, care, după ce a fost acordat de aceste autorităţi, îi permite să circule timp de şapte zile în acest stat înainte de a efectua înmatricularea vehiculului şi care îl exonerează, pentru această perioadă, de plata taxei aferente. Cerinţa obţinerii unui permis de transfer se aplică şi atunci când un vehicul al unui rezident finlandez tranzitează Finlanda către un alt stat membru. în cazul în care nu se obţine permisul menţionat sau la expirarea duratei de valabilitate a acestuia, este interzisă utilizarea vehiculului.<TI><NP><NO.P>III —</NO.P><TXT>Procedura precontencioasă</TXT></NP></TI>14.După ce a primit mai multe plângeri referitoare la reglementarea finlandeză şi la practica autorităţilor finlandeze în ceea ce priveşte eliberarea permisului de transfer impus cu ocazia importului unui vehicul înmatriculat în străinătate, Comisia a adresat guvernului finlandez, la 17 mai 2002, o scrisoare prin care solicita lămuriri în privinţa reglementării în cauză.15.întrucât a considerat că răspunsurile acordate de Republica Finlanda nu erau satisfăcătoare, Comisia a adresat acesteia, la 9 aprilie 2003, o scrisoare de punere în întârziere în care arăta că obligaţia impusă persoanelor care au reşedinţa în Finlanda, care intenţionează să importe un vehicul înmatriculat în străinătate, de a solicita un permis de transfer la trecerea frontierei finlandeze, alăturată obligaţiei a reasigura vehiculul în Finlanda, restrângea libera circulaţie a mărfurilor şi, în consecinţă, încălca articolul 28 CE. Comisia indica de asemenea că durata de valabilitate de şapte zile a permisului de transfer era prea scurtă şi, astfel, contrară articolului 28 CE.16.După ce a analizat răspunsul Republicii Finlanda la scrisoarea de punere în întârziere, Comisia, prin scrisoarea din 16 decembrie 2003, a adresat acesteia un aviz motivat, conform articolului 226 CE.17.întrucât Republica Finlanda reiterase observaţiile iniţiale şi nu adoptase măsurile pentru a se conforma avizului motivat în termenul care îi fusese acordat, Comisia a decis să introducă prezenta acţiune.<TI><NP><NO.P>IV —</NO.P><TXT>Concluziile părţilor şi procedura în faţa Curţii</TXT></NP></TI>18.Comisia a solicitat Curţii:

constatarea faptului că, prin impunerea unui permis de transfer pentru vehiculele înmatriculate în mod legal şi utilizate în alt stat membru, Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 28 CE şi 30 CE;

obligarea Republicii Finlanda la plata cheltuielilor de judecată.

19.Republica Finlanda a solicitat Curţii:

respingerea acţiunii;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

20.După comunicarea către părţi a înscrisurilor, pledoariile părţilor au fost ascultate în şedinţa din 9 noiembrie 2006.<TI><NP><NO.P>V —</NO.P><TXT>Cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Rezumatul argumentelor părţilor</TXT></NP></TI>21.Comisia consideră, în principal, că articolele 28 CE şi 30 CE se opun sistemului permisului de transfer stabilit prin Decretul 1598/1995.22.Comisia apreciază că procedura permisului de transfer reprezintă o etapă administrativă prevăzută de lege care precede procedura înmatriculării propriu-zise a vehiculului în cazul în care o persoană care are reşedinţa în Finlanda intenţionează să importe un vehicul legal înmatriculat în alt stat membru.23.în opinia Comisiei, instituirea unui asemenea permis prezintă caracteristicile unei restricţii cantitative la import sau ale unei măsuri cu efect echivalent în sensul articolului 28 CE, în măsura în care o persoană care are reşedinţa în Finlanda nu are nicio garanţie legală de a putea pune în circulaţie în acest stat un vehicul înmatriculat în mod legal în alt stat membru, pe care îl importă în statul respectiv sau pe care îl transferă prin Finlanda către un alt stat.24.Potrivit Comisiei, rezultă mai ales din cuprinsul articolului 48 din Decretul 1598/1995 că eliberarea permisului de transfer este lăsată la aprecierea discreţionară a autorităţilor competente, fără ca, în consecinţă, solicitantul să beneficieze de vreo garanţie în legătură cu obţinerea sa. în acelaşi sens s-ar adăuga şi imposibilitatea de a şti cu certitudine potrivit căror criterii este acordat acest permis.25.Aceasta subliniază de asemenea că, în general, deţinătorul vehiculului trebuie să se oprească la frontiera finlandeză pentru a solicita permisul de transfer şi că, în orice caz, chiar dacă este efectuată cu un anumit timp înaintea trecerii frontierei, solicitarea permisului presupune deplasări la biroul vamal ale persoanei care intenţionează să importe vehiculul şi determină anumite cheltuieli.26.Comisia arată că, în orice situaţie, având în vedere jurisprudenţa Curţii, articolul 28 CE se opune unei legislaţii naţionale care ar menţine cerinţa, chiar pur formală, a unei licenţe de import sau a oricărui alt procedeu similar.27.în plus, ca răspuns la argumentele guvernului finlandez care urmăreau să justifice eliberarea permisului de transfer prin motive de eficacitate a controlului fiscal, de securitate rutieră şi de actualizare a registrului vehiculelor, Comisia arată, pe de o parte, că eficacitatea controlului fiscal poate fi garantată prin mijloace ce restrâng în mai mică măsură libera circulaţie a mărfurilor şi, pe de altă parte, că sistemul permisului de transfer nu poate fi justificat nici prin motive legate de securitatea rutieră, mai ales pentru că acest permis este impus numai pentru vehiculele înmatriculate în străinătate care aparţin persoanelor care au reşedinţa în Finlanda. în legătură cu argumentul Republicii Finlanda referitor la necesitatea de a cunoaşte caracteristicile tehnice ale vehiculelor neînmatriculate în Finlanda, Comisia adaugă că recurgerea la mijloacele prevăzute de Directiva 1999/37/CE a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule

JO L 138, p. 57, Ediţie specială, 07/vol. 7, p. 74.

 permite îndeplinirea unei asemenea cerinţe pe baza înmatriculării eliberate de un alt stat membru.28.în sfârşit, în subsidiar, Comisia susţine că, în cazul în care Curtea va decide că nu este vorba despre o neîndeplinire a obligaţiilor în ceea ce priveşte eliberarea permisului de transfer, perioada de valabilitate de şapte zile a respectivului permis ar fi ea însăşi contrară articolelor 28 CE şi 30 CE, prin durata sa redusă. Comisia îşi întemeiază această apreciere pe hotărârea Cura Anlagen

Hotărârea din 21 martie 2002 (C-451/99, Rec, p. I-3193).

.29.în această privinţă, Comisia subliniază, în cadrul replicii sale, că o perioadă de şapte zile se dovedeşte insuficientă pentru a îndeplini toate formalităţile necesare pentru înmatricularea vehiculului în Finlanda şi pentru plata taxei aferente.30.în plus, Comisia nu înţelege motivele pentru care autorităţile finlandeze nu ar putea modifica reglementarea actuală pentru a înlocui sistemul bazat în principiu pe permisul de transfer cu o durată de valabilitate de şapte zile cu dreptul de a utiliza vehiculul timp de trei luni înainte de înmatricularea acestuia în Finlanda.31.Cu titlu introductiv, Republica Finlanda precizează că a aderat la trei convenţii internaţionale privind transporturile [Paris (1923), Geneva (1949) şi Viena (1968)] şi că aceste convenţii prevăd că un vehicul utilizat în Finlanda trebuie să fie înmatriculat în Finlanda. Aceasta arată de asemenea că, dacă o persoană care are reşedinţa permanentă în Finlanda intenţionează să utilizeze în acest stat un vehicul înmatriculat în alt stat membru, trebuie să obţină în acest scop un permis de transfer care autorizează importul acestui vehicul şi vinietele autocolante aferente, plăcile de înmatriculare străine provizorii sau permanente nefiind admise ca substitute ale permisului de transfer.32.în continuare, Republica Finlanda susţine, în principal, că sistemul permisului de transfer, diferit de procedura de înmatriculare propriu-zisă a vehiculelor, nu constituie o restricţie la import în sensul articolului 28 CE.33.Aceasta insistă asupra faptului că, spre deosebire de cele susţinute de Comisie, eliberarea permisului de transfer nu are nicio legătură directă cu trecerea frontierei. Faptul care generează obligaţia de a obţine un permis de transfer ar fi însă punerea în circulaţie a vehiculului. Prin urmare, cerinţa obţinerii unui permis de transfer s-ar aplica fără deosebire tuturor vehiculelor încă neînmatriculate în Finlanda.34.Aceasta subliniază, în afară de preţul accesibil al permisului de transfer

Potrivit înscrisurilor de la dosar, preţul permisului de transfer ar fi de 14 euro pentru fiecare vehicul.

, rapiditatea şi simplitatea procedurii de obţinere a respectivului permis, acesta fiind eliberat fără o inspecţie tehnică prealabilă a vehiculului, solicitantul nefiind, de altfel, obligat să se afle în posesia vehiculului la momentul solicitării permisului de transfer.35.Pe de altă parte, Republica Finlanda indică faptul că puterea de apreciere a autorităţilor competente la eliberarea permisului de transfer este legată de condiţiile de acordare a acestuia din urmă şi că decizia autorităţilor menţionate nu s-ar putea, aşadar, întemeia pe o apreciere arbitrară, contrar celor sugerate de Comisie.36.în subsidiar, Republica Finlanda consideră că procedura permisului de transfer este, în orice caz, justificată, constituind calea cea mai simplă de a garanta realizarea obiectivelor de eficacitate a controlului fiscal, de actualizare a registrului vehiculelor şi de menţinere a securităţii rutiere.37.în această privinţă, Republica Finlanda arată, pe de o parte, că atunci când un vehicul neînmatriculat (în Finlanda) circulă pe teritoriul finlandez, trebuie să se poată verifica, fără a exista riscul de a greşi, dacă este vorba despre un vehicul scutit de taxa de înmatriculare sau despre un vehicul pentru care această taxă ar fi trebuit să fie plătită. Existenţa permisului de transfer permite să fie stabilită cu certitudine, pentru vehiculele ce aparţin unor rezidenţi finlandezi, data punerii în circulaţie a vehiculului-punct de plecare al calculului duratei de utilizare cu scutire de taxă-şi face să se evite recurgerea la controale rutiere masive având ca obiect vehiculele cu plăci de înmatriculare străine, care ar fi necesare în lipsa permisului de transfer.38.Pe de altă parte, aceasta afirmă că sistemul permisului de transfer garantează că sunt înscrise în registrul vehiculelor informaţiile referitoare la vehiculul utilizat şi la deţinătorul respectivului permis, ceea ce ar fi indispensabil în raport cu obiectivul de securitate rutieră. Aceasta adaugă că datele înscrise în registru sunt necesare în cazul unei încălcări a regulilor de circulaţie sau în cazul unui accident, precum şi pentru controlul caracteristicilor tehnice ale vehiculului care au consecinţe asupra securităţii rutiere. Contrar celor sugerate de Comisie cu referire la Directiva 1999/37, aceste date nu ar putea fi reunite în mod corect numai pe baza registrului vehiculelor din statul membru în care vehiculul a fost deja înmatriculat. Deşi articolul 9 din această directivă evocă utilizarea unei reţele electronice între autorităţile competente din statele membre, nu ar exista în Comunitate un registru comun care să permită obţinerea rapidă şi cu certitudine a informaţiilor privind vehiculele.39.în sfârşit, Republica Finlanda consideră că durata de valabilitate a permisului de transfer este conformă principiului proporţionalităţii şi, prin urmare, nu este contrară articolelor 28 CE şi 30 CE, ţinând seama, mai ales, de flexibilitatea şi simplitatea eliberării respectivului permis, ce decurge din lipsa unei inspecţii tehnice prealabile a vehiculului. Pe de altă parte, durata de valabilitate ar putea fi prelungită la cerere.40.Aceasta adaugă faptul că durata de valabilitate de şapte zile ar privi mai ales vehiculele importate pentru a fi vândute, vehiculele în tranzit sau cele care nu vor circula în Finlanda decât pentru o scurtă perioadă. Pentru celelalte cazuri, Republica Finlanda indică faptul că, în general, conform articolului 48 alineatul 5 din Decretul 1598/1995, este eliberat un permis de transfer a cărui valabilitate a fost majorată la trei luni. Republica Finlanda arată totuşi că acest permis de transfer prelungit nu face obiectul prezentei acţiuni.<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Apreciere</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Cu privire la cerinţa obţinerii unui permis de transfer</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>a)</NO.P><TXT>Observaţii introductive</TXT></NP></TI>41.în instanţă, Comisia îi impută Republicii Finlanda în principal faptul că nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 28 CE şi 30 CE, prin impunerea obligaţiei ca, pentru vehiculele înmatriculate în mod legal şi utilizate în alt stat membru, deţinătorii sau proprietarii acestora să solicite eliberarea unui permis de transfer necesar punerii acestora în circulaţie în Finlanda.42.în raport cu procedura precontencioasă şi cu argumentele prezentate Curţii de către părţi, trebuie formulate patru remarci introductive înainte de a proceda la aprecierea existenţei neîndeplinirii obligaţiilor care i-a fost imputată.43.Mai întâi, ţinem să precizăm că prezenta procedură nu afectează competenţa Republicii Finlanda - astfel cum este recunoscută de convenţiile internaţionale menţionate de aceasta din urmă, precum şi de jurisprudenţa Curţii

A se vedea, în materie de liberă circulaţie a lucrătorilor, hotărârea Cura Anlagen, citată anterior, punctele 41 şi 42, precum şi hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca (C-464/02, Rec, p. I-7929, punctele 75-78); a se vedea de asemenea, în materie de libertate de stabilire, hotărârea din 15 decembrie 2005, Nadin si Nadin-Lux (C-151/04 şi C-152/04, Rec, p. I-11203, punctele 41-43).

 - de a supune vehiculele care vor circula cu titlu permanent pe teritoriul acestui stat membru obligaţiei de înmatriculare şi taxei aferente. Procedura declanşată de Comisie are drept obiect numai constatarea faptului că cerinţa obţinerii unui permis de transfer, ca cerinţă diferită de cea referitoare la înmatricularea vehiculelor, este contrară liberei circulaţii a mărfurilor.44.în continuare, trebuie arătat că, în faza precontencioasă, Comisia îi imputa guvernului finlandez şi faptul că vehiculele supuse procedurii de eliberare a permisului de transfer trebuie reasigurate în mod obligatoriu în Finlanda. Cu toate acestea, cu ocazia introducerii acţiunii, Comisia a limitat obiectul litigiului la chestiunea eliberării permisului de transfer şi la durata de valabilitate a acestuia.45.în plus, trebuie precizat că reglementarea finlandeză în litigiu, astfel cum este interpretată de părţi, nu impune eliberarea unui permis de transfer pentru vehiculele înmatriculate în alt stat membru şi utilizate în mod temporar în Finlanda în scopuri turistice de resortisanţii altor state membre. Aceasta nu se aplică de fapt decât vehiculelor înmatriculate şi utilizate în alt stat membru ai căror proprietari sunt rezidenţi finlandezi, potrivit dispoziţiilor Decretului 1598/1995.46.în sfârşit, trebuie observat că termenul de transpunere a Directivei 1999/37 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule, care a fost evocat de părţi în faţa Curţii, nu se împlinise încă la momentul expirării termenului stabilit pentru ca Republica Finlanda să se conformeze avizului motivat adresat de Comisie

într-adevăr, conform articolului 8 din Directiva 1999/37, statele membre trebuiau să adopte până la 1 iunie 2004 măsurile necesare pentru a se conforma dispoziţiilor directivei, în timp ce termenul acordat Republicii Finlanda pentru a se conforma avizului motivat, stabilit în cadrul acestuia, expira la 19 februarie 2004.

. Or, se ştie că existenţa unei neîndepliniri a obligaţiilor trebuie apreciată în funcţie de situaţia din statul membru astfel cum aceasta se prezenta la momentul expirării termenului stabilit în avizul motivat

A se vedea în special hotărârea din 11 octombrie 2001, Comisia/Austria (C-110/00, Rec, p. I-7545, punctul 13), hotărârea din 2 iunie 2005, Comisia/Luxemburg (C-266/03, Rec, p. I-4805, punctul 36), şi hotărârea din 28 septembrie 2006, Comisia/Luxemburg (C-49/06, nepublicată în Recueil, Rec, p. I-101, punctul 6).

. Prin urmare, în speţă, la acel moment, şi anume 19 februarie 2004, nu exista nicio normă comună sau armonizată la nivel comunitar care să reglementeze punerea în circulaţie în statele membre a vehiculelor înmatriculate şi utilizate în alt stat membru, a cărei încălcare Comisia ar fi putut să o impute Republicii Finlanda.47.Acestea fiind spuse, în lipsa unor norme comune sau armonizate, statele membre sunt obligate să respecte libertăţile fundamentale prevăzute de Tratatul CE, printre care figurează şi libera circulaţie a mărfurilor

A se vedea, în această privinţă, hotărârea din 8 mai 2003, ATRAL (C-14/02, Rec, p. I-4431, punctul 58).

.48.Trebuie, aşadar, verificat dacă în mod întemeiat Comisia a susţinut că Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 28 CE şi 30 CE prin impunerea unui permis de transfer pentru vehiculele înmatriculate şi utilizate în alt stat membru, în condiţiile prevăzute de Decretul 1598/1995.49.Această analiză conduce la examinarea problemei dacă reglementarea naţională în cauză constituie un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor interzis prin articolul 28 CE şi, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă acesta poate fi justificat<TI><NP><NO.P>b)</NO.P><TXT>Cu privire la existenţa unui obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor</TXT></NP></TI>50.Conform jurisprudenţei, orice măsură naţională de natură să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potenţial, un obstacol în calea comerţului intracomunitar reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative interzise de articolul 28 CE

A se vedea în special hotărârea din 11 iulie 1974, Dassonville (8/74, Rec, p. 837, punctul 5), hotărârea din 24 noiembrie 1993, Keck şi Mithouard (C-267/91 şi C-268/91, Rec, p. I-6097, punctul 16), şi hotărârea din 14 septembrie 2006, Alfa Vita Vassilopoulos si Carrefour Marinopoulos (C-158/04 şi C-159/04, Rec, p. I-8135, punctul 15).

.51.Astfel, chiar în cazul în care o măsură naţională nu are drept obiect reglementarea schimburilor de mărfuri între statele membre, ceea ce este determinant este efectul acesteia, fie efectiv, fie potenţial, asupra comerţului intracomunitar.52.Pe de altă parte, în lipsa unei armonizări a legislaţiilor statelor membre, pot reprezenta măsuri cu efect echivalent norme naţionale care sunt aplicabile fără deosebire tuturor produselor, mai puţin în cazul în care afectează în acelaşi mod, în drept ca şi în fapt, produsele naţionale şi pe cele care provin din alte state membre

A se vedea în special hotărârea din 20 februarie 1979, Rewe-Zentral, cunoscută sub denumirea Cassis de Dijon (120/78, Rec, p. 649, punctele 6,14 şi 15), precum şi hotărârea Keck şi Mithouard, citată anterior, punctele 15 şi 16.

.53.în cazul de faţă, în opinia noastră, dispoziţiile Decretului 1598/1995 afectează în mod diferit, în drept ca şi în fapt, punerea în circulaţie şi, prin urmare, comercializarea vehiculelor care provin din alte state membre.54.într-adevăr, din lectura acestor dispoziţii rezultă că faptul care generează obligaţia de a obţine un permis de transfer nu este trecerea frontierei finlandeze, ci punerea în circulaţie în Finlanda. S-ar putea, aşadar, considera, după cum a susţinut guvernul finlandez, că, în principiu, aceste dispoziţii se aplică fără deosebire tuturor vehiculelor (rezidenţilor finlandezi) care nu au fost încă înmatriculate în Finlanda.55.Cu toate acestea, în drept, dispoziţiile respective supun obligaţiei de a obţine un permis de transfer, şi anume aceleiaşi proceduri de autorizare prealabilă, punerea în circulaţie a unor vehicule care se află în situaţii diferite.56.în această privinţă, reamintim faptul că, potrivit Decretului 1598/1995, cerinţa obţinerii unui permis de transfer se aplică atât vehiculelor comercializate în Finlanda care nu au obţinut încă nicio înmatriculare, cât şi celor care au fost deja înmatriculate şi utilizate în alt stat membru.57.Or, dacă poate fi înţeleasă o asemenea cerinţă în cazul vehiculelor comercializate în Finlanda care nu au obţinut încă nicio înmatriculare, mai ales în scopul de a le atribui o atestare tehnică şi pentru a le permite să circule temporar pe reţeaua rutieră finlandeză, dimpotrivă, nu s-ar putea admite, fără justificare, impunerea obligaţiei de a obţine un astfel de permis în ceea ce priveşte vehiculele deja înmatriculate şi utilizate în alt stat membru, dat fiind că se adaugă înmatriculării de care acestea beneficiază, care constituie deja o garanţie că vehiculele prezintă caracteristicile tehnice necesare şi că sunt apte pentru a circula în mod liber în Comunitate, cel puţin temporar.58.în opinia noastră, această situaţie este, în definitiv, asimilabilă celor în care Curtea a decis că dispoziţiile naţionale - care impuneau ca produsele fabricate şi comercializate în mod legal într-un stat membru să fie supuse aceloraşi controale ca şi produsele introduse pentru prima dată pe piaţa unui alt stat membru şi să fie în prealabil aprobate în acesta din urmă - constituiau măsuri cu efect echivalent unei restricţii cantitative la import în sensul articolului 28 CE

A se vedea hotărârea ATRAL, citată anterior, punctul 62 şi jurisprudenţa citată.

.59.În fapt, dispoziţiile Decretului 1598/1995 pot descuraja rezidenţii finlandezi să cumpere vehicule din celelalte state membre pentru a le importa şi utiliza în Finlanda, din cauza demersurilor legate de eliberarea permisului de transfer şi a imobilizării vehiculului la expirarea acestui permis.60.Pe de altă parte, faptul că autorităţile menţionate la articolul 48 din Decretul 1598/1995 dispun de o putere care, desigur, nu este arbitrară, dar este în orice caz discreţionară, cu privire la eliberarea respectivului permis justifică şi mai mult considerarea permisului de transfer drept o măsură cu efect echivalent în sensul articolului 28 CE, deoarece, astfel cum arată Comisia, vehiculele deja înmatriculate în alt stat membru nu au nicio garanţie de a obţine respectivul permis.61.După părerea noastră, aceste aprecieri sunt a fortiori valabile pentru vehiculele care urmează numai să tranziteze teritoriul finlandez şi ai căror proprietari sunt de asemenea supuşi obligaţiei de a obţine permisul de transfer.62.În lumina considerentelor ce precedă, credem că în mod întemeiat Comisia susţine că sistemul finlandez al permisului de transfer dă naştere unui obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor, interzis prin articolul 28 CE.'<TI><NP><NO.P>c)</NO.P><TXT>Cu privire la justificările eventuale ale obstacolului</TXT></NP></TI>63.Trebuie verificat acum dacă această măsură, în ciuda efectelor sale restrictive asupra comerţului intracomunitar, poate fi justificată de unul dintre motivele de interes general enumerate la articolul 30 CE sau de una dintre cerinţele imperative consacrate de jurisprudenţa Curţii.64.Curtea interpretează în mod strict derogările prevăzute la articolul 30 CE, care se referă, toate, la interese care nu au caracter economic

A se vedea în acest sens hotărârea din 28 aprilie 1998, Decker (C-120/95, Rec, p. I-1831, punctul 39).

, şi precizează că, pentru ca o justificare să fie admisibilă, este necesar să se verifice dacă măsura în cauză respectă principiul proporţionalităţii

A se vedea, cu titlu de exemplu, hotărârea din 12 octombrie 2000, Snellers (C-314/98, Rec, p. I-8633, punctele 55, 56 şi jurisprudenţa citată).

.65.în lipsa unei armonizări comunitare, este de competenţa statelor membre să determine propriile niveluri de protecţie a intereselor fără caracter economic pe care înţeleg să le respecte. Cu toate acestea, statele trebuie să demonstreze, pe de o parte, că reglementarea acestora este necesară pentru a realiza obiectivul urmărit şi, pe de altă parte, că este în acelaşi timp proporţională în raport cu obiectivul respectiv.66.în prezenta cauză, Republica Finlanda susţine că sistemul permisului de transfer se justifică prin motive care ţin de securitatea rutieră şi de eficacitatea controlului fiscal. Aceasta face de asemenea referire la întocmirea şi actualizarea registrului vehiculelor, fără a preciza dacă este vorba despre un temei de justificare autonom sau dacă este integrat în motivele sus-menţionate.67.Se va arăta că, în ceea ce priveşte securitatea rutieră, Curtea a admis deja că o asemenea justificare intră în sfera de aplicare a articolului 30 CE

Hotărârea din 11 iunie 1987, Gofette şi Gilliard (406/85, Rec, p. 2525, punctul 7).

 şi că reprezintă şi un motiv imperativ de interes general, în sensul jurisprudenţei

Hotărârea Cura Anlagen, citată anterior, punctul 59, şi hotărârea din 23 februarie 2006, Comisia/Finlanda (C-232/03, nepublicată în Recueil, Rec, 2006, p. I-27*, punctul 52).

. în ceea ce priveşte eficacitatea controlului fiscal, s-a considerat că acest temei de justificare face parte dintre cerinţele imperative recunoscute de jurisprudenţa Curţii

A se vedea în special hotărârea Cassis de Dijon, citată anterior, punctul 8, şi hotărârea din 12 martie 1987, Comisia/Grecia (176/84, Rec., p. 1193, punctul 25).

. în legătură cu întocmirea şi actualizarea registrului vehiculelor, nu ni se pare că acest obiectiv posedă o funcţie autonomă capabilă să justifice, prin ea însăşi, o restricţie a liberei circulaţii a mărfurilor. Cu toate acestea, poate fi examinat împreună cu celelalte două temeiuri de justificare susţinute de Republica Finlanda.68.în cadrul acestei analize, trebuie să se verifice dacă statul membru a demonstrat că restricţiile sunt de natură să garanteze realizarea obiectivelor urmărite şi să nu depăşească ceea ce este necesar pentru ca acestea sa ne atinse

A se vedea în special hotărârea ATRAL, citată anterior, punctul 64 şi jurisprudenţa citată.

.<TI><NP><NO.P>i)</NO.P><TXT>Cu privire la securitatea rutieră</TXT></NP></TI>69.Republica Finlanda susţine, în general, că cerinţa obţinerii unui permis de transfer permite să fie colectate informaţiile referitoare mai ales la caracteristicile tehnice ale vehiculului şi la proprietarul acestuia, care, înscrise în registrul finlandez al vehiculelor, sunt indispensabile pentru a atinge obiectivul securităţii rutiere.70.Această argumentare nu ne convinge.71.în primul rând, Republica Finlanda invocă justificarea privind securitatea rutieră referindu-se în mod exclusiv la importanţa înscrierii informaţiilor privind caracteristicile tehnice ale vehiculelor şi proprietarii acestora în registrul existent în acest scop, fără a demonstra caracterul indispensabil al procedurii de eliberare a permisului de transfer pentru obţinerea acestor informaţii.72.Or, este clar că întocmirea registrului vehiculelor şi actualizarea informaţiilor înscrise în acesta pot fi disociate de procedura de eliberare a permisului de transfer. Nu există, aşadar, nicio legătură între această procedură şi obiectivul invocat al controlului securităţii rutiere. Mai mult, Curtea a indicat deja, în contextul invocării de către Republica Finlanda a securităţii rutiere ca justificare a încălcării liberei circulaţii a lucrătorilor, că, în măsura în care toate statele membre dispun de un sistem de înmatriculare a vehiculelor, apare ca fiind posibilă identificarea atât a proprietarului unui vehicul, cât şi a caracteristicilor tehnice ale acestuia din urmă, oricare ar fi statul membru în care este înmatriculat

Hotărârea Comisia/Finlanda, citată anterior, punctul 51.

.73.în al doilea rând, ni se pare că, pentru a admite justificarea întemeiată pe menţinerea securităţii rutiere, ar trebui ca eliberarea permisului de transfer să fie legată de o inspecţie tehnică a vehiculului. Or, vom arăta mai întâi în această privinţă că Republica Finlanda nu menţionează o asemenea legătură

A se vedea replica Republicii Finlanda, punctul 16.

. în continuare, o astfel de inspecţie nu ar putea fi, într-adevăr, impusă decât cu condiţia respectării dispoziţiilor Directivei 96/96/CE a Consiliului din 20 decembrie 1996 de apropiere a legislaţiilor statelor membre referitoare la inspecţia tehnică auto pentru autovehicule şi remorcile acestora

JO 1997, L 46, p. 1, Ediţie specială, 07/vol. 4, p. 113.

. Această directivă se referă la procedura de înmatriculare şi prevede în special că atunci când un vehicul a fost supus inspecţiei tehnice auto într-un stat membru, toate celelalte state membre recunosc certificatul eliberat cu această ocazie, fără ca aceasta să le împiedice să impună teste suplimentare în scopul înmatriculării pe teritoriul lor, în măsura în care aceste teste nu sunt deja avute în vedere de respectivul certificat

A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Directiva 96/96. A se vedea de asemenea hotărârile citate anterior Cura Anlagen, punctul 62, şi Comisia/Finlanda, punctul 52.

.74.în al treilea rând, se impune constatarea că vehiculele care aparţin unor persoane care nu au reşedinţa în Finlanda pot circula în mod liber pe teritoriul acestui stat, fără a fi supuse în prealabil eliberării permisului de transfer. Aceasta demonstrează că măsura în cauză nu este de natură să permită realizarea obiectivului de garantare a securităţii rutiere, mai puţin în cazul în care se admite că ar prezenta pericol numai vehiculele înmatriculate în celelalte state membre şi care aparţin rezidenţilor finlandezi

Şi anume vehiculele care vor circula în mod permanent în Finlanda şi cele care numai tranzitează Finlanda către un alt stat membru.

, ceea ce pare neverosimil şi nu este susţinut nici de guvernul finlandez.75.Având în vedere cele de mai sus, considerăm că permisul de transfer din reglementarea finlandeză în cauză nu poate fi justificat prin motive legate de securitatea rutieră.<TI><NP><NO.P>ii)</NO.P><TXT>Cu privire la eficacitatea controlului fiscal</TXT></NP></TI>76.Republica Finlanda afirmă că aplică principiul admis de Curte în hotărârea Cura Anlagen, citată anterior, al competenţei statului de reşedinţă în materie de impozitare a vehiculelor, din care deduce şi competenţa de a adopta excepţii de la această impozitare, întrucât cerinţa obţinerii unui permis de transfer este concepută ca o excepţie temporară de la obligaţia de plată a taxei de înmatriculare, ar trebui, prin urmare, să se considere că ţine de competenţa Republicii Finlanda în materie fiscală.77.Această argumentare permite să fie înţelese motivele pentru care guvernul finlandez susţine că eventualul obstacol creat de permisul de transfer se justifică prin motive de eficacitate a controlului fiscal Acesta explică faptul că permisul de transfer permite să se distingă vehiculele utilizate cu scutire de taxă de cele care au achitat taxa de înmatriculare, în măsura în care informaţiile care privesc titularul respectivului permis şi vehiculul sunt înscrise în registrul vehiculelor, iar vinietele autocolante sunt aplicate pe aceste vehicule.78.După cum am subliniat deja, eficacitatea controlului fiscal figurează printre cerinţele imperative de interes general admise de jurisprudenţa Curţii. Cu toate acestea, trebuie verificat dacă cerinţa obţinerii unui permis de transfer este necesară şi proporţională pentru a atinge acest obiectiv.79.în ceea ce priveşte necesitatea măsurii în cauză, şi anume capacitatea acesteia de a permite realizarea obiectivului avut în vedere, ni se pare oportun să se facă o distincţie între, pe de o parte, situaţia vehiculelor care aparţin unor rezidenţi finlandezi şi care vor circula în mod permanent în Finlanda şi, în consecinţă, vor fi înmatriculate în acest stat şi, pe de altă parte, cea a vehiculelor rezidenţilor finlandezi care numai tranzitează Finlanda către un alt stat membru.80.în prima situaţie, reglementarea naţională în cauză poate fi rezultatul unor preocupări în materie de control fiscal, dat fiind că aceasta permite să se verifice, prin intermediul registrului vehiculelor şi al vinietei autocolante aplicate pe acestea, care sunt vehiculele care sunt exonerate în mod temporar de plata taxei de înmatriculare, ai căror proprietari ar trebui să achite taxa de înmatriculare după expirarea valabilităţii permisului de transfer.81.în schimb, în cea de a doua situaţie, ni se pare că cerinţa obţinerii unui permis de transfer nu permite realizarea obiectivului de eficacitate a controlului fiscal, în măsura în care priveşte vehicule care nu vor fi înmatriculate în Finlanda.82.Cu privire la caracterul proporţional al respectivei măsuri în raport cu obiectivul urmărit, problemă care trebuie examinată numai în cadrul primei situaţii avute în vedere la punctul 80 de mai sus, considerăm de asemenea că acest obiectiv poate fi atins printr-o măsură mai puţin restrictivă pentru libertatea schimburilor dintre statele membre.83.într-adevăr, credem că este posibil să se susţină, precum Comisia, că obiectivul controlului fiscal ar putea fi urmărit, de exemplu, printr-un sistem de declarare prealabilă obligatorie la iniţiativa particularului, neîndeplinirea acestei formalităţi administrative atrăgând sancţiuni corespunzătoare. Informaţiile care ar fi comunicate autorităţilor finlandeze cu ocazia declaraţiei prealabile ar permite acestora să actualizeze un registru al vehiculelor încărcat pe reţea în format electronic şi să determine cu certitudine data la care a început utilizarea vehiculului cu scutire de taxă. Această declaraţie prealabilă nu ar exclude totuşi posibilitatea autorităţilor finlandeze de a prevedea un termen rezonabil pentru utilizarea vehiculului cu scutire de taxă, începând din ziua declaraţiei prealabile de punere în circulaţie.84.Pe de altă parte, trebuie să se remarce că demersul individual al particularilor pentru a efectua această declaraţie spontană ar corespunde practicii actuale, în care permisul de transfer este solicitat de persoanele interesate. Cu toate acestea, contrar celor susţinute de guvernul finlandez în şedinţa de judecată, o declaraţie prealabilă nu ar putea fi asimilată permisului de transfer. Pe de o parte, o asemenea declaraţie nu aduce atingere principiului liberei circulaţii a vehiculelor, în timp ce permisul de transfer se întemeiază pe un sistem de autorizare prealabilă, în lipsa căreia este interzisă circulaţia vehiculului. Pe de altă parte, astfel cum am evidenţiat la punctul 60 din prezentele concluzii, eliberarea permisului de transfer este lăsată la aprecierea autorităţilor finlandeze competente, în timp ce, în cadrul unui sistem de declarare prealabilă, acestea ar trebui să se limiteze la înregistrarea informaţiilor privind vehiculul şi proprietarul sau deţinătorul acestuia în registrul prevăzut în acest scop.85.în ceea ce priveşte obiecţiile ridicate de guvernul finlandez în legătură cu posibilele dificultăţi legate de organizarea de controale rutiere masive care ar decurge din abolirea cerinţei obţinerii permisului de transfer, trebuie mai întâi să se indice că eventuale probleme de organizare internă ale unui stat membru nu justifică adoptarea de măsuri mai restrictive pentru schimburile intracomunitare. în continuare, trebuie remarcat că o încărcare pe reţea în format electronic a registrului vehiculelor, accesibil tuturor autorităţilor competente, ar putea să răspundă cerinţei de a individualiza vehiculele care ar trebui înmatriculate în Finlanda, fără a fi nevoie să se recurgă la controale masive cu privire la cele înmatriculate în străinătate. De altfel, această încărcare pe reţea există deja, după cum a confirmat Republica Finlanda în şedinţa de judecată.86.în sfârşit, trebuie adăugat că problema controalelor rutiere evocată de Republica Finlanda există în egală măsură în cadrul sistemului actual al permisului de transfer şi priveşte situaţiile în care rezidenţi finlandezi nu au solicitat acest permis. în această privinţă, se poate considera că sistemul declaraţiei prealabile, fiind mai puţin constrângător decât sistemul permisului de transfer, ar fi de natură să determine majorarea numărului de rezidenţi care efectuează înregistrarea informaţiilor cerute la autorităţile finlandeze şi, corelativ, reducerea numărului de cazuri posibile de eludare a sistemului, care ar fi singurele care ar rămâne supuse controalelor rutiere.87.Având în vedere cele de mai sus, suntem, aşadar, de părere că permisul de transfer, astfel cum este prevăzut de Decretul 1598/1995, nu constituie o măsură proporţională cu obiectivul de eficacitate a controlului fiscal urmărit de Republica Finlanda.88.În consecinţă, în principal, propunem admiterea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor formulate de Comisie.<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Cu privire la durata de valabilitate a permisului de transfer</TXT></NP></TI>89.Trebuie amintit că, în subsidiar şi în cazul în care Curtea ar decide că este jusificată cerinţa obţinerii unui permis de transfer, Comisia consideră că perioada de valabilitate de şapte zile a permisului de transfer este, prin ea însăşi, contrară articolelor 28 CE şi 30 CE, ţinând seama de durata sa redusă.90.Republica Finlanda se opune acestei argumentări, susţinând că durata de valabilitate de şapte zile a permisului de transfer este suficientă pentru a permite proprietarilor vehiculelor în cauză să efectueze demersurile necesare pentru înmatricularea vehiculului.91.în măsura în care, după cum am arătat anterior, considerăm că cerinţa obţinerii unui permis de transfer este, prin ea însăşi, un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor care nu poate fi justificat prin obiectivele arătate de Republica Finlanda, este evident că întrebarea referitoare la durata de valabilitate a respectivului permis devine inutilă. Abordăm, aşadar, această problemă în subsidiar şi în ipoteza în care Curtea nu ar statua în sensul propunerilor pe care le-am formulat mai sus.92.în această privinţă, trebuie ca examinarea să fie axată pe termenul de şapte zile, care constituie, în principiu, potrivit articolului 48 alineatul 3 din Decretul 1598/1995, durata de valabilitate a permisului de transfer, fără a lua în considerare termenul de trei luni, derogatoriu, prevăzut de alineatul 5 al aceluiaşi articol, care nu face obiectul prezentei acţiuni a Comisiei.93.Trebuie amintit că, la expirarea termenului de valabilitate de şapte zile a permisului de transfer, titularul vehiculului va trebui să efectueze înmatricularea acestuia sau, în caz contrar, să imobilizeze vehiculul.94.Această împrejurare permite ca durata de valabilitate a permisului de transfer să fie asimilată termenului în care particularul trebuie să efectueze înmatricularea vehiculului său.95.Or, în această privinţă, Curtea a considerat că, fie şi în lipsa unei reglementări comunitare în materie, statele membre nu pot prevedea un termen atât de scurt încât respectarea obligaţiilor impuse să devină imposibilă sau excesiv de dificilă, având în vedere formalităţile care trebuie îndeplinite

Hotărârea Cura Anlagen, citată anterior, punctul 46.

.96.în speţă, ţinând seama de formalităţile necesare pentru a obţine înmatricularea unui vehicul în Finlanda, inclusiv decizia autorităţilor fiscale finlandeze cu privire la valoarea taxei de înmatriculare ce trebuie achitată, decizie care, chiar după spusele Republicii Finlanda, nu poate fi, în general, luată într-un termen de şapte zile, termenul prevăzut la articolul 48 alineatul 3 din Decretul 1598/1995 apare ca fiind exagerat de scurt şi depăşeşte în mod evident ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele urmărite de reglementarea finlandeză.97.în această privinţă, faptul că Republica Finlanda a introdus, cu titlu temporar, începând de la 1 ianuarie 2004, un nou alineat 5 în articolul 48 din Decretul 1598/1995 în scopul extinderii, ca o derogare, a termenului de şapte zile la trei luni, demonstrează că aceasta consideră că un termen mai mare de şapte zile este de natură să permită realizarea la fel de eficace a obiectivelor pe care înţelege să le urmărească.98.Ţinând seama de cele de mai sus, propunem să se decidă că durata de valabilitate de şapte zile a permisului de transfer este disproporţionată.99.Sugerăm, aşadar, Curţii, în subsidiar şi în cazul în care ar decide că ar fi justificată condiţia permisului de transfer, să constate că Republica Finlanda, prin faptul că a prevăzut, prin Decretul 1598/1995, o durată de valabilitate de şapte zile a respectivului permis, nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 28 CE.<TI><NP><NO.P>VI —</NO.P><TXT>Cu privire la cheltuielile de judecată</TXT></NP></TI>100.în temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Finlanda la plata cheltuielilor de judecată, iar Republica Finlanda urmează, după părerea noastră, să cadă în pretenţii, considerăm, aşadar, că se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.<TI><NP><NO.P>VII —</NO.P><TXT>Concluzie</TXT></NP></TI>101.Având în vedere toate cele de mai sus, propunem Curţii să dispună:

constatarea faptului că Republica Finlanda nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 28 CE şi 30 CE prin impunerea unui permis de transfer pentru punerea în circulaţie a vehiculelor înmatriculate în mod legal şi utilizate în alt stat membru, astfel cum acesta este prevăzut de decretul din 18 decembrie 1995 privind înmatricularea vehiculelor (asetus ajoneuvojen rekisteröinnistä 1598/1995);

obligarea Republicii Finlanda la plata cheltuielilor de judecată.