1.

Prin prezenta cerere de decizie preliminară, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania) solicită Curții să clarifice anumite aspecte ale articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95/UE ( 2 ). Cauza privește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un refugiat palestinian pentru a fi considerat fie ca fiind „exclus de la recunoașterea statutului de refugiat”, fie ca având acest statut „ipso facto” în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95 și în special importanța pe care o poate avea pentru îndeplinirea condițiilor respective schimbarea reședinței solicitantului între două „sectoare de operațiuni” ale UNRWA înainte de deplasarea sa către un stat membru al Uniunii Europene. Mai precis, reclamantul a avut reședința inițial în Siria, ulterior s‑a deplasat în Liban pentru o perioadă îndelungată, iar apoi s‑a întors în Siria pentru o perioadă foarte scurtă înainte de a călători în Germania pe cale terestră. Instanța de trimitere solicită indicații referitoare la zona geografică pe care trebuie să o ia în considerare atunci când evaluează statutul reclamantului în temeiul articolului 12 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată.

I.

Cadrul juridic

A.

Dreptul internațional

1.

Convenția de la Geneva

2.

Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951 [Recueil des traités des Nations unies, vol. 189, p. 150, nr. 2545 (1954)], a intrat în vigoare la 22 aprilie 1954. Ea a fost completată prin Protocolul privind statutul refugiaților, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967, care a intrat în vigoare la 4 octombrie 1967 (denumită în continuare „Convenția de la Geneva”).

3.

Articolul 1 secțiunea A din Convenția de la Geneva definește printre altele termenul de „refugiat” în sensul actului respectiv, iar articolul 1 secțiunea D precizează:

2.

UNRWA

4.

Rezoluția nr. 302 (IV) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 8 decembrie 1949 privind ajutorarea refugiaților din Palestina a instituit Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees in the Near East, denumită în continuare „UNRWA”). Mandatul agenției a fost reînnoit în mod constant, iar mandatul său actual expiră la 30 iunie 2023 ( 3 ). Sarcina sa este să servească bunăstarea și dezvoltarea umană a refugiaților palestinieni.

3.

ICNUR

5.

Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (denumit în continuare „ICNUR”) a fost creat la 14 decembrie 1950 prin Rezoluția nr. 428 (V) a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. ICNUR este un organ subsidiar al Organizației Națiunilor Unite potrivit articolului 22 din Carta ONU.

B.

Dreptul Uniunii

6.

Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate a reformat și a abrogat Directiva 2004/83/CE ( 4 ) pentru mai multă claritate, dat fiind că o serie de modificări importante au fost aduse acestei directive. Articolul 12 alineatul (1) litera (a) a rămas însă neschimbat.

7.

În conformitate cu considerentul (4) al Directivei 2011/95, Convenția de la Geneva și protocolul aferent constituie elementul‑cheie al sistemului juridic internațional de protecție a refugiaților. Textul considerentului (4) al acestei directive este identic cu textul considerentului (3) al Directivei 2004/83.

8.

Potrivit considerentului (12) al Directivei 2011/95, obiectivul principal al directivei respective este, pe de o parte, să se asigure că toate statele membre pun în aplicare criterii comune de identificare a persoanelor care au o nevoie reală de protecție internațională și, pe de altă parte, să asigure un nivel minim de beneficii respectivelor persoane în toate statele membre. Considerentul (6) al Directivei 2004/83 a fost formulat în mod identic.

9.

Considerentele (22)-(24) ale Directivei 2011/95 au următorul cuprins:

10.

Articolul 1 din Directiva 2011/95, intitulat „Obiectul”, prevede:

11.

Articolul 2 din Directiva 2011/95, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:

12.

Articolul 5 din Directiva 2011/95, intitulat „Nevoia de protecție internațională care apare în afara țării de origine”, prevede la alineatul (3):

13.

Articolul 11, intitulat „Încetarea”, prevede următoarele:

14.

Articolul 12, intitulat „Excluderea”, prevede:

15.

Articolul 14, intitulat „Revocarea, încetarea sau refuzul de reînnoire a statutului de refugiat”, are următorul cuprins:

II.

Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare

16.

Potrivit deciziei de trimitere, XT (denumit în continuare și „reclamantul”) este un apatrid de origine palestiniană, care s‑a născut în anul 1991 în Damasc, Siria. El este înregistrat la UNRWA ca refugiat palestinian în tabăra de refugiați de la Yarmouk, din sudul Damascului.

17.

Începând cu o dată nespecificată din luna octombrie 2013 și până la 20 noiembrie 2015, s‑a aflat în Liban, unde a fost angajat temporar sau a lucrat ocazional. Din decizia de trimitere nu reiese cu claritate dacă a solicitat și/sau a beneficiat de asistență concretă din partea UNRWA în această perioadă.

18.

XT a părăsit apoi Libanul și s‑a deplasat în Qudsaya, Siria, unde a locuit pentru scurt timp la membri ai familiei sale. Câteva zile mai târziu, a părăsit Siria și s‑a deplasat în Germania pe cale terestră. Durata exactă a șederii sale în Siria nu reiese în mod clar din dosar, dar, potrivit observațiilor prezentate de Bundesamt für Migration und Flüchtlinge (Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați, Germania), el a părăsit Libanul la „sfârșitul lunii noiembrie”. Astfel, ar fi rămas în Siria cel mult 10 zile înainte de călătoria sa în Germania. În conformitate cu decizia de trimitere, în momentul în care XT a părăsit Siria, Iordania și Libanul își închiseseră deja granițele pentru refugiații palestinieni care veneau din Siria.

19.

Din cauza stării de război și conflict din Siria, capacitatea UNRWA de a acorda protecție și asistență în sectorul de operațiuni din Siria pare să fi fost extrem de limitată ( 5 ) în momentul în care XT a părăsit țara respectivă ( 6 ). Totuși, potrivit propriilor declarații, agenția a continuat să acorde asistență în sectorul de operațiuni din Siria și „a menținut serviciile sale susținute prin bugetul programelor în domeniul îngrijirilor medicale, educației, formării profesionale, microfinanțării, sprijinirii tineretului și serviciilor sociale” în pofida provocărilor complexe, adaptându‑le la constrângerile unui conflict armat ( 7 ).

20.

XT a ajuns în Germania în luna decembrie 2015 și a solicitat azil în luna februarie 2016. Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați i‑a acordat protecție subsidiară prin decizia din 29 august 2016, însă a respins cererea sa de acordare a statutului de refugiat. Prin Hotărârea din 24 noiembrie 2016, Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ, Germania) a admis acțiunea acestuia și a dispus că trebuie să i se acorde statutul de refugiat.

21.

În apel, Oberverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Superior, Germania) a respins apelul formulat de Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania) împotriva hotărârii Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ), constatând în esență că XT, în calitate de palestinian apatrid, este un refugiat în sensul dispozițiilor legale care transpun în dreptul german articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95. Potrivit Oberverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Superior), XT a beneficiat de protecție din partea UNRWA, iar protecția respectivă a încetat din motive independente de voința sa. Oberverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Superior) a considerat că el s‑ar fi aflat într‑o situație personală de insecuritate gravă la plecarea din Siria și că nu ar fi avut acces la protecția UNRWA în alte părți ale zonei de operațiuni ale agenției, întrucât Iordania și Libanul își închiseseră deja granițele pentru refugiații palestinieni din Siria. Instanța menționată a constatat că plecarea sa a fost determinată de constrângeri independente de voința sa și că nu poate fi considerată voluntară. Potrivit constatărilor instanței respective, acest lucru este confirmat de faptul că i‑a fost acordat statutul de protecție subsidiară ( 8 ).

22.

Republica Federală Germania a formulat recurs („Revision”) la Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania).

23.

Această instanță a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:

24.

Guvernele belgian și german, precum și Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați și Comisia Europeană au depus observații scrise. În cadrul ședinței, care a avut loc la 10 iunie 2020, guvernele german și francez, precum și Comisia au prezentat observații orale.

III.

Analiză

A.

Observații introductive

25.

Înainte de a examina întrebările adresate, considerăm util să facem câteva observații introductive referitoare la Directiva 2011/95 și, respectiv, la întinderea geografică a operațiunilor UNRWA.

1.

Directiva 2011/95

26.

Directiva 2011/95 a fost adoptată la 13 decembrie 2011. Ea a reformat și a abrogat Directiva 2004/83. Deși au fost aduse modificări altor părți ale directivei, articolul 12 alineatul (1) litera (a) din aceste două directive este în esență identic; au fost efectuate doar modificări ortografice. Prin urmare, jurisprudența privind articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/83 trebuie să se aplice și în cazul articolului 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95.

27.

Articolul 12 alineatul (1) litera (a) este alcătuit din două părți. Prima parte exclude orice persoană care intră domeniul de aplicare al articolului 1 secțiunea D din Convenția de la Geneva de la „recunoașterea statutului de refugiat“ în sensul directivei. Primul paragraf al articolului 1 secțiunea D exclude persoanele care „beneficiază în prezent” de o protecție sau de o asistenta din partea UNRWA ( 9 ) din domeniul de aplicare al Convenției de la Geneva (clauza de excludere). Al doilea paragraf al articolului 1 secțiunea D prevede că, atunci când „această protecție sau această asistență va înceta pentru un motiv oarecare“, fără ca situația acestor persoane să fi fost reglementată în mod definitiv, în conformitate cu rezoluțiile pertinente adoptate de Adunarea Generală a ONU, ele vor beneficia, de drept, de regimul prevăzut de Convenția de la Geneva (clauza de includere). Este clar că situația refugiaților palestinieni înregistrați la UNRWA încă nu a fost reglementată conform acestor dispoziții ( 10 ). Versiunea în limba engleză a articolului 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 reia ad verbatim articolul 1 secțiunea D al doilea paragraf, înlocuind doar cuvântul „convenție” cu „directivă” ( 11 ). Rezultă în mod logic și, de asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante, că de fapt clauza de includere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză intră în joc doar dacă este aplicabilă clauza de excludere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) prima teză ( 12 ).

28.

În timp ce Convenția de la Geneva privește doar „refugiații”, Directiva 2011/95 și Directiva 2004/83 privesc și „protecția subsidiară”. Pentru acest motiv, în timp ce clauza de excludere de la articolul 1 secțiunea D din Convenția de la Geneva vizează întreaga convenție, excluderea de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) din cele două directive privește doar statutul de „refugiat”. Astfel, o persoană poate să fie exclusă de la recunoașterea statutului de refugiat în temeiul dispoziției în cauză din Directiva 2011/95, dar să aibă totuși în continuare dreptul la protecție subsidiară.

29.

Curtea a statuat în mod repetat referitor la Directiva 2011/95 că din considerentele (4), (23) și (24) ale directivei menționate rezultă că Convenția de la Geneva constituie elementul‑cheie al sistemului juridic internațional de protecție a refugiaților, iar dispozițiile acestei directive privind condițiile de acordare a statutului de refugiat, precum și conținutul acestuia din urmă au fost adoptate pentru a ajuta autoritățile competente ale statelor membre să aplice această convenție întemeindu‑se pe noțiuni și pe criterii comune ( 13 ), și că dispozițiile respectivei directive, la fel ca cele ale Directivei 2004/83, trebuie interpretate în lumina economiei generale și a finalității acesteia, cu respectarea Convenției de la Geneva și a celorlalte tratate relevante menționate la articolul 78 alineatul (1) TFUE ( 14 ). Curtea a mai reținut că, astfel cum decurge din considerentul (10) al directivei, această interpretare trebuie efectuată cu respectarea drepturilor fundamentale, precum și a principiilor recunoscute în special de cartă ( 15 ).

2.

Întinderea geografică a operațiunilor UNRWA

30.

UNRWA acționează în cadrul unei zone de operațiuni care cuprinde cinci sectoare de operațiuni, și anume Cisiordania, Gaza, Iordania, Liban și Siria ( 16 ), unde acordă protecție și/sau asistență ( 17 ) refugiaților palestinieni și anumitor alte categorii de beneficiari, precum „săracii din Ierusalim și săracii din Gaza” și persoanelor neînregistrate dislocate ca urmare a evenimentelor din anul 1967 și a ostilităților subsecvente ( 18 ). Din prezentarea faptelor efectuată în decizia de trimitere ar rezulta că XT este un „refugiat palestinian”. Cele două sectoare de operațiuni în care XT a avut reședința se află în două state suverane diferite, Siria și Liban. Totuși, ambele fac parte din „zona de operațiuni” a UNRWA.

31.

UNRWA nu are control asupra teritoriilor sectoarelor sale de operațiuni și nu este în măsură să acorde sau să refuze unui refugiat palestinian înregistrat accesul pe teritoriul unde se află un anumit sector de operațiuni. Astfel, accesul efectiv poate să depindă (și adesea depinde) de politicile în schimbare ale puterilor guvernamentale sau cvasiguvernamentale care controlează teritoriul relevant la un moment dat.

B.

Prima și a doua întrebare

32.

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, pe care le vom analiza împreună, instanța de trimitere solicită în esență indicații privind zona geografică care trebuie luată în considerare atunci când se apreciază dacă asistența sau protecția din partea UNRWA a „încetat” în privința unei anumite persoane care a beneficiat anterior de o asemenea asistență sau protecție. Ea a adresat aceste întrebări în contextul unui recurs („Revision”). Întrebările se referă mai precis la „clauza de includere” de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Directiva 2011/95 și de la articolul 1 secțiunea D al doilea paragraf din Convenția de la Geneva ( 19 ). Decizia de trimitere se bazează pe premisa potrivit căreia clauza de excludere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) prima teză și de la articolul 1 secțiunea D primul paragraf este aplicabilă în situația de fapt din procedura principală. În cadrul analizei noastre, am presupus că aceasta este situația.

1.

Rezumatul argumentelor părților

33.

Părțile care au depus observații scrise – Comisia, Belgia, Germania și Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați – sunt toate de acord că, atunci când se apreciază dacă, în scopul articolului 12 alineatul (1) litera (a), protecția sau asistența din partea UNRWA a încetat în privința unei persoane, nu trebuie luat în considerare doar sectorul de operațiuni al ultimei reședințe a persoanei în cauză. Comisia a exprimat punctul de vedere – cu care suntem în general de acord – potrivit căruia sectoarele de operațiuni ale UNRWA la care persoana respectivă ar fi putut avea efectiv acces ( 20 ) atunci când a părăsit zona de operațiuni a UNRWA trebuie luate în considerare, la fel ca și sectoarele de operațiuni la care persoana în cauză ar avea acces la momentul luării unei decizii (inclusiv al unei hotărâri judecătorești) privind aplicarea statutului de refugiat.

34.

Republica Federală Germania a exprimat punctul de vedere potrivit căruia alte sectoare de operațiuni cu care persoana respectivă are legături importante trebuie luate în considerare pe lângă sectorul de operațiuni al ultimei sale reședințe efective. Aceste alte sectoare de operațiuni ar putea fi sectoarele de operațiuni în care solicitantul a avut ultima sa reședință obișnuită sau unde a avut membri de familie apropiați. Belgia a exprimat punctul de vedere potrivit căruia toate sectoarele de operațiuni ale UNRWA trebuie luate în considerare atunci când se stabilește dacă un apatrid palestinian beneficia încă de asistență din partea UNRWA în momentul în care a părăsit zona de operațiuni a acesteia și revine solicitantului să arate că era imposibil să se deplaseze într‑un alt sector de operațiuni al UNWRA și să beneficieze de protecție sau asistență acolo.

35.

Franța nu a depus observații scrise, dar a solicitat o audiere în cursul căreia a exprimat punctul de vedere potrivit căruia doar sectorul de operațiuni în care solicitantul a avut reședința obișnuită înainte de depunerea cererii sale pentru acordarea statutului de refugiat este relevant pentru stabilirea aspectului dacă protecția sau asistența din partea UNRWA a încetat sau încetase.

2.

Analiza primei și a celei de a doua întrebări

36.

Este necesar să se observe, în primul rând, că nici articolul 12 alineatul (1) litera (a), nici articolul 1 secțiunea D nu fac referire la „reședința” persoanei vizate. Ceea ce contează în ceea ce privește prima teză a articolului 12 alineatul (1) litera (a) și primul paragraf al articolului 1 secțiunea D este chestiunea dacă persoana beneficiază de asistență sau de protecție din partea agenției relevante, iar în cazul celui de al doilea paragraf sau al celei de a doua teze din cadrul acestor două dispoziții, dacă protecția menționată „a încetat” ( 21 ).

37.

În al doilea rând, potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea aspectului dacă o persoană este vizată de articolul 12 alineatul (1) litera (a) prima sau a doua teză ori ambele teze se impune să fie realizată de la caz la caz, iar nu judecând refugiații palestinieni în general ca grup ( 22 ). Prin urmare, nu suntem de acord cu preocupările exprimate de unele dintre părți în sensul că luarea în considerare a întregii zone de operațiuni a UNRWA atunci când se apreciază dacă protecția sau asistența din partea agenției menționate a încetat ar restricționa în mod nejustificat domeniul de aplicare al clauzei de includere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză ( 23 ). Este necesar ca o asemenea apreciere să se efectueze de la caz la caz, ceea ce înseamnă că numai o astfel de protecție sau asistență în alte sectoare de operațiuni care era sau este accesibilă efectiv solicitantului trebuie să conteze.

38.

Diferitele elemente de legătură invocate de unele dintre părți ar părea în general să facă mai probabil ca un anumit solicitant să aibă acces efectiv la sectorul de operațiuni relevant și astfel la protecția sau asistența acordată de UNRWA acolo. Acest lucru este valabil cel mai clar în cazul unuia dintre exemplele oferite de Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați. Dacă solicitantul are oficial drept de ședere în alt sector de operațiuni în care UNRWA acordă asistență și are posibilitatea de a se deplasa acolo, atunci în mod evident are acces efectiv la asistența menționată și, în opinia noastră, clauza de includere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză trebuie să fie inaplicabilă.

39.

Aspectul dacă relațiile de familie, reședința obișnuită anterioară sau alte elemente de legătură importante cu un anumit sector de operațiuni ar face posibil în mod efectiv accesul unui anumit solicitant individual la asistență din partea UNRWA în sectorul de operațiuni respectiv este o chestiune de fapt care, în opinia noastră, trebuie stabilită de la caz la caz, cu luarea în considerare a tuturor faptelor relevante, inclusiv a împrejurărilor personale ale solicitantului ( 24 ). Dacă solicitantul în cauză, examinat în mod individual, în momentul părăsirii zonei de operațiuni a UNRWA, a avut acces efectiv la protecția sau asistența din partea UNRWA ori are un asemenea acces efectiv la momentul adoptării unei decizii (inclusiv al unei hotărâri judecătorești) cu privire la cererea sa, nu se poate considera că este vizat de clauza de includere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză, independent de natura legăturilor cu un sector de operațiuni, dacă este cazul, care a făcut posibil accesul. În acest caz, atunci când UNRWA acordă în continuare protecție sau asistență în unul sau mai multe sectoare de operațiuni la care solicitantul are acces, nu se poate spune că protecția sau asistența acordată de UNRWA a „încetat”. Se poate spune mai degrabă că solicitantul a renunțat la o asemenea protecție sau asistență atunci când a părăsit sectorul de operațiuni în care avea acces anterior la aceasta.

40.

Această interpretare a articolului 12 alineatul (1) litera (a) este confirmată de Hotărârile Curții Bolbol, El Kott și Alheto. În fiecare dintre hotărârile menționate, Curtea a arătat în mod expres că zona de operațiuni a UNRWA acoperă Fâșia Gaza, Cisiordania, Iordania, Liban și Siria și, în măsura în care era relevant, a tratat zona în cauză ca un tot unitar ( 25 ). În Hotărârea Alheto, Curtea a mai statuat, în contextul unei întrebări referitoare la articolul 35 din Directiva 2013/32/EU ( 26 ), că o persoană care beneficiază „de protecție sau de asistență efectivă din partea UNRWA” în alt sector de operațiuni decât cel în care a avut reședința obișnuită înainte de a părăsi zona de operațiuni UNRWA și care putea astfel să stea acolo în siguranță, în condiții de viață demne și fără a fi expusă riscului de a fi returnată pe teritoriul reședinței sale obișnuite, „trebuie exclusă de la recunoașterea statutului de refugiat în Uniune, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/95” ( 27 ).

41.

ICNUR a emis în decursul anilor mai multe orientări, note și alte declarații privind interpretarea articolului 1 secțiunea D și, în mod ocazional, a articolului 12 alineatul (1) litera (a). Aceste declarații sunt orientative și astfel au o anumită forță persuasivă, dar nu sunt obligatorii ( 28 ).

42.

Deși articolul 1 secțiunea D a rămas neschimbat, punctele de vedere exprimate de ICNUR în acest domeniu au variat în mod considerabil în timp. Astfel, în una dintre aceste declarații ( 29 ), ICNUR a exprimat punctul de vedere potrivit căruia un refugiat palestinian care a părăsit zona de operațiuni a UNRWA pentru orice motiv ar avea dreptul ipso facto la beneficiile conferite de Convenția de la Geneva și la recunoașterea sa ca refugiat în temeiul Directivei 2004/83 până la întoarcerea sa în această zonă (a se vedea punctele 2.2 și 2.3 din declarația respectivă – observăm că, potrivit interpretării menționate, toate cele cinci întrebări preliminare ar fi fost lipsite de relevanță), în timp ce în una dintre orientările sale ( 30 ) a adoptat poziția potrivit căreia clauza de includere de la articolul 1 secțiunea D al doilea paragraf se aplică atunci când unul sau mai multe „motive obiective” pentru părăsirea zonei de operațiuni a UNRWA sau împiedicarea (re)solicitării de către o persoană a protecției sau asistenței din partea UNRWA au făcut ca protecția sau asistența menționată să înceteze pentru persoana în cauză (punctele 19 și 22 din aceste orientări).

43.

În orientările sus‑menționate, ICNUR exprimă în continuare punctul de vedere potrivit căruia trebuie să se stabilească dacă un refugiat palestinian poate avea acces la protecția sau asistența acordată de UNRWA în funcție de „o singură zonă de operațiuni a UNRWA”, iar nu în funcție de „fiecare dintre zonele de operațiuni ale acesteia” ( 31 ). ICNUR arată că recomandarea respectivă este confirmată de limbajul Curții din Hotărârea El Kott și de utilizarea de către Curte a formei de singular „zonă de operațiuni” în hotărârea în cauză ( 32 ).

44.

Considerăm că recomandarea ICNUR nu este convingătoare și că Hotărârea Curții El Kott ( 33 ) nu o confirmă. În această privință, este necesar să arătăm mai întâi că, în partea respectivă a orientărilor, ICNUR se abate nu doar de la terminologia utilizată în mod uniform de Adunarea Generală a ONU în rezoluțiile sale privind UNRWA, de UNRWA însăși în prezentarea activității sale și de Curtea de Justiție în hotărârile sale, inclusiv în Hotărârea El Kott ( 34 ), ci și de la terminologia utilizată anterior chiar de ICNUR în declarația sa revizuită privind articolul 1 secțiunea D din Convenția din 1951 ( 35 ) și în nota sa revizuită privind aplicabilitatea articolului 1 secțiunea D din Convenția din 1951 privind statutul refugiaților în cazul refugiaților palestinieni ( 36 ), în care termenul „zona de operațiuni a UNRWA” a fost utilizat pentru a denumi întreaga zonă în care UNRWA acordă protecție sau asistență.

45.

În cea mai recentă declarație a sa în acest domeniu, emisă în contextul prezentei cauze în atenția Curții ( 37 ), ICNUR nu face referire în sprijinul opiniilor sale la Hotărârea El Kott a Curții. În această declarație, ICNUR revine la terminologia utilizată în mod comun, folosind expresia „zona de operațiuni a UNRWA” pentru a cuprinde toate cele cinci sectoare de operațiuni ale UNRWA ( 38 ). Își exprimă părerea că aprecierea dacă protecția sau asistența au încetat „trebuie efectuată în raport cu sectorul de operațiuni în care persoana a avut anterior reședința” ( 39 ). În cazul în care persoana respectivă „a avut anterior reședința în mai multe sectoare de operațiuni ale UNRWA”, ICNUR este acum de părere că „aprecierea dacă «protecția sau asistența au încetat pentru orice motiv» poate fi efectuată în raport cu mai multe zone în care persoana a avut anterior reședința”. În susținerea acestui punct de vedere, ICNUR invocă propriile Orientări privind protecția internațională nr. 13 ( 40 ), menționate mai sus la punctele 43 și 44, fără a clarifica discrepanțele dintre declarație și aceste orientări, care nu rezultă că au fost retrase. Considerăm că declarația nu este mai convingătoare decât orientările.

46.

Prin urmare, propunem Curții să răspundă la prima și la a doua întrebare preliminară după cum urmează:

C.

A patra întrebare

47.

Prin intermediul celei de a patra întrebări, pe care o vom examina în cele ce urmează, instanța de trimitere solicită în esență indicații privind zona geografică care trebuie luată în considerare atunci când se stabilește dacă au fost încălcate condițiile pentru acordarea statutului de refugiat ipso facto după data la care solicitantul a părăsit zona de operațiuni a UNRWA și, mai precis, aspectul dacă zona care trebuie luată în considerare corespunde răspunsului dat la prima și la a doua întrebare. Întrebarea se bazează pe premisa potrivit căreia clauza de includere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză se aplica solicitantului în momentul în care a părăsit zona de operațiuni a UNRWA, dar nu se mai aplică în momentul în care autoritățile naționale administrative sau judiciare competente se pronunță asupra cererii, altfel spus protecția sau asistența din partea UNRWA a încetat în privința solicitantului în momentul plecării sale din zona de operațiuni a UNRWA, dar a fost reacordată acolo înainte de luarea unei decizii definitive referitor la cererea sa de a fi recunoscut, ipso facto, ca refugiat.

1.

Rezumatul argumentelor părților

48.

Părțile care au depus observații scrise sunt toate de acord în mod efectiv că răspunsul la cea de a patra întrebare este necesar să reflecte răspunsul dat celei de a doua întrebări, și anume că aceeași zonă geografică trebuie luată în considerare pentru stabilirea aspectului dacă protecția sau asistența din partea UNRWA încetase în momentul plecării solicitantului din zona de operațiuni a UNRWA și a aspectului dacă protecția sau asistența din partea UNRWA fusese reacordată la momentul luării deciziei autorităților naționale administrative sau judiciare competente cu privire la cererea pentru acordarea statutului de refugiat ( 41 ).

49.

Guvernul francez a afirmat, în observațiile sale din cadrul ședinței în susținerea poziției sale referitoare la prima, la a doua și la a patra întrebare, că se impune ca zona geografică relevantă să fie sectorul de operațiuni în care solicitantul avea reședința obișnuită și că articolul 2 literele (d) și (n) din Directiva 2011/95 utilizează această noțiune pentru a defini condițiile în care un apatrid poate fi considerat refugiat, iar articolul 11 alineatul (1) litera (f) din directiva respectivă utilizează aceeași noțiune pentru definirea circumstanțelor în care un apatrid încetează să mai fie un refugiat.

2.

Examinarea celei de a patra întrebări

50.

Este necesar să precizăm, în primul, rând că articolul 12 alineatul (1) litera (a) exclude o persoană de la „recunoașterea statutului de refugiat” și că elementele care determină aplicarea dispoziției menționate nu au legătură cu reședința, după cum se arată la punctul 36 și următoarele din prezentele concluzii. Prin urmare, faptul că articolul 2 literele (d) și (n) face referire la „reședința obișnuită” nu este decisiv pentru răspunsurile la întrebările preliminare. În al doilea rând, a patra (și a doua) întrebare au ca obiect o situație diferită de cea reglementată la articolul 11 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2011/95. Această dispoziție reglementează situația în care un apatrid a dobândit deja statutul de refugiat, iar împrejurările pe baza cărora persoana respectivă a fost recunoscută ca refugiat au încetat să existe, și se aplică în mod coroborat cu articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2011/95. Această din urmă dispoziție prevede că statele membre „revocă statutul de refugiat […], dispun încetarea sau refuză reînnoirea acestuia” în cazul unui apatrid atunci când el „a încetat să mai beneficieze de acest statut în temeiul articolului 11” (sublinierea noastră).

51.

În schimb, a patra întrebare are în vedere chestiunea dacă persoana relevantă trebuie să fie recunoscută ca refugiat în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (a) a doua teză. Dispoziția menționată s‑ar aplica – dacă împrejurările ar impune aceasta și ar trebui luată o decizie ulterioară legată de revocare – în mod coroborat cu articolul 14 alineatul (3), dispoziție potrivit căreia statele membre „revocă statutul de refugiat […], dispun încetarea sau refuză reînnoirea acestuia” în privința unui apatrid „în cazul în care […] este sau ar fi trebuit să fie exclus de la recunoașterea statutului de refugiat în temeiul articolului 12” (sublinierea noastră). Articolul 14 alineatul (3) nu menționează nicio reședință, nici obișnuită, nici de alt tip.

52.

În consecință, propunem Curții să răspundă la a patra întrebare preliminară după cum urmează:

D.

A treia întrebare

53.

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență clarificarea chestiunii dacă un apatrid poate invoca riscuri pentru securitatea sa personală la care s‑a expus în mod voluntar prin deplasarea sa dintr‑un sector de operațiuni al UNRWA în care era în siguranță (sau relativ în siguranță) într‑unul în care se află într‑o situație personală de insecuritate gravă și dacă pe baza acestui risc asumat voluntar poate solicita ipso facto acordarea dreptului de a beneficia de statutul de refugiat în conformitate cu Directiva 2011/95.

54.

Curtea a precizat deja în Hotărârea El Kott că plecarea voluntară din zona de operațiuni a UNRWA nu este suficientă pentru a face inaplicabilă excluderea de la beneficiul recunoașterii statutului de refugiat prevăzută de articolul 1 secțiunea D ( 42 ). Cu toate acestea, Curtea a considerat că, dacă o persoană care a recurs efectiv la protecție sau asistență din partea UNRWA încetează să beneficieze de aceasta dintr‑un motiv dincolo de controlul său și independent de voința sa, atunci clauza de includere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) se aplică și persoana poate beneficia ipso facto de dispozițiile directivei cu condiția să nu se aplice niciuna dintre celelalte clauze de excludere cuprinse în articolul 12 alineatul (1) litera (b), în articolul 12 alineatul (2) sau în articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2011/95 ( 43 ).

55.

În acest context, o persoană trebuie să fie considerată ca fiind obligată să părăsească zona de operațiuni a UNRWA atunci când se află într‑o stare personală de insecuritate gravă și când respectivul organism nu era în măsură să îi asigure, în zona respectivă, condiții de viață conforme misiunii cu care acesta din urmă este însărcinat ( 44 ).

56.

În concordanță cu raționamentul menționat, considerăm că nici plecarea voluntară a persoanei vizate dintr‑un sector de operațiuni al UNRWA sigur (sau relativ sigur) în unul în care persoana în cauză se află într‑o stare personală de insecuritate gravă nu poate fi invocată pentru a susține că protecția sau asistența din partea UNRWA „a încetat” în privința persoanei respective.

57.

În special, atunci când persoana în cauză cunoștea sau putea prevedea în mod rezonabil riscurile pentru securitatea personală din sectorul de operațiuni în care s‑a deplasat și nu se putea aștepta în mod rezonabil să se întoarcă în siguranță în sectorul de operațiuni sigur (sau relativ sigur) din care a plecat sau într‑un alt sector de operațiuni sigur al UNRWA, nu se poate spune că protecția sau asistența din partea UNRWA a încetat în privința sa.

58.

Adăugăm că această concluzie nu lasă persoana respectivă fără protecție. Ea poate încă îndeplini condițiile pentru protecția subsidiară, iar principiul nereturnării se aplică în continuare în conformitate cu articolul 21 din Directiva 2011/95, dar ea nu ar trebui să poată solicita ipso facto statutul de refugiat pe baza unor riscuri asumate în cunoștință de cauză și în mod voluntar.

59.

Prin urmare, propunem Curții să răspundă la a treia întrebare preliminară după cum urmează:

E.

A cincea întrebare

60.

Instanța de trimitere a adresat a cincea întrebare preliminară în eventualitatea în care se impune ca reședința obișnuită a solicitantului să fie considerată relevantă pentru răspunsul la a doua și la a patra întrebare. Având în vedere răspunsul propus la primele patru întrebări, nu este necesar un răspuns din partea Curții la a cincea întrebare.

61.

Comisia a susținut că locul reședinței obișnuite nu este decisiv pentru a doua și a patra întrebare, dar a cincea întrebare necesită totuși un răspuns. Comisia arată în această privință că noțiunea de „reședință obișnuită” este utilizată la articolul 11 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2011/95, care este aplicabil după caz și apatrizilor palestinieni.

62.

Potrivit deciziei de trimitere, hotărârea referitoare la cererea lui XT pentru acordarea statutului de refugiat nu este încă definitivă, întrucât cauza se află în continuare în recurs. Chestiunea revocării ulterioare a statutului de refugiat în cazul lui XT nu pare să facă obiectul recursului („Revision”) aflat pe rolul instanței de trimitere, iar instanța respectivă nu a solicitat Curții să interpreteze articolul 11 alineatul (1) litera (f) din directiva menționată. După cum s‑a arătat la punctul 50 din prezentele concluzii, o ipotetică revocare viitoare a statutului de refugiat al lui XT pe baza clauzei de excludere de la articolul 12 alineatul (1) litera (a) prima teză ar intra sub incidența articolului 14 alineatul (3) din Directiva 2011/95, care nu se aplică în mod coroborat cu articolul 11 alineatul (1) litera (f). Prin urmare, în opinia noastră, a cincea întrebare are caracter ipotetic, cu excepția situației în care noțiunea de „reședință obișnuită” a solicitantului este relevantă pentru răspunsul la a doua sau la a patra întrebare ori la ambele. Considerăm (asemenea Comisiei) că această situație nu se regăsește în speță.

IV.

Concluzie

63.

Având în vedere considerațiile precedente, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania) după cum urmează: