C-279/0562005C02790007.0001242126827CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON — CAUZA C-279/05VONK DAIRY PRODUCTS<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Eleanor Sharpston</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20060607">7 iunie 2006</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: engleza.</P></NOTE></P></TI>1.Instanţa de trimitere solicită Curţii să interpreteze dispoziţiile care reglementează recuperarea restituirilor plătite în vederea susţinerii exporturilor de produse lactate în afara Comunităţii

Restituirile la export pot să fie de două tipuri: variabile (sau diferenţiate) şi fixe (sau nediferenţiate). Prezenta cauză priveşte restituirile variabile. Importanţa distincţiei este discutată pe scurt mai jos, la punctul 35.

, atunci când aceste produse au fost reexportate ulterior spre o altă ţară de destinaţie. Această problemă a fost ridicată întrucât produse exportate către Statele Unite ale Americii au fost ulterior reexportate către Canada. Exporturile efectuate direct din Comunitate în Canada ar fi făcut obiectul unui cuantum de restituire mai mic decât cel care se aplică exporturilor către Statele Unite ale Americii.2.College van Beroep voor het bedrijfsleven (Tribunalul Administrativ pentru Comerţ şi Industrie) (Ţările de Jos) solicită să se stabilească dacă, după ce restituirea respectivă a devenit definitivă, ea poate fi considerată ca fiind plătită pe nedrept numai în situaţia unei practici abuzive din partea exportatorului sau, în caz contrar, în ce circumstanţe poate fi considerată astfel. Instanţa de trimitere solicită de asemenea Curţii să precizeze criteriile care permit să se aprecieze dacă o abatere este continuă sau repetată în sensul normelor aplicabile.<TI><P>Dreptul comunitar aplicabil</P></TI><TI><P>Cadrul pentru restituirile la export pentru lapte şi produse lactate</P></TI>3.La momentul operaţiunilor în discuţie, articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 804/68

Regulamentul Consiliului din 27 iunie 1968 privind organizarea comună a pieţei în sectorul laptelui şi produselor lactate (JO L 148, p. 13). Regulamentul nr. 804/68 a fost abrogat prin Regulamentul (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 cu acelaşi titlu (JO L 160, p. 48, Ediţie specială, 03/vol. 28, p. 109), cu efect din 1 ianuarie 2000.

, care reglementa piaţa pentru astfel de produse, cuprindea dispoziţia generală privind acordarea de restituiri diferenţiate la export pentru lapte şi produse lactate.4.Regulamentul (CEE) nr. 876/68

Regulamentul Consiliului din 28 iunie 1968 de stabilire a normelor generale pentru acordarea de restituiri la export pentru lapte şi produse lactate şi a criteriilor pentru stabilirea cuantumului unor astfel de restituiri (JO L 155, p. 1). Acest regulament a fost abrogat, cu efect din 1 ianuarie 1995, prin Regulamentul (CE) nr. 3290/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994 privind adaptările şi măsurile tranzitorii necesare în sectorul agricol pentru aplicarea acordurilor încheiate în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (JO L 349, p. 105, Ediţie specială, 11/vol. 11, p. 55).

 cuprindea normele de punere în aplicare care reglementau acordarea de restituiri la export pentru lapte şi produse lactate.5.Articolul 4 din Regulamentul nr. 876/68 prevedea că restituirile puteau fi diferenţiate în funcţie de destinaţia produselor, atunci când condiţiile pieţei impuneau aceasta.6.Articolul 6 prevedea că:

(1)Restituirea se plăteşte la prezentarea dovezii:

că produsele au fost exportate din Comunitate şi

că produsele sunt de origine comunitară[...].

(2)în cazul aplicării articolului 4, restituirea se plăteşte în condiţiile prevăzute la alineatul (1), atunci când se dovedeşte că produsele au ajuns la destinaţia pentru care a fost stabilită restituirea. [traducere neoficială]

<TI><P>Restituirea la export pentru brânza pecorino</P></TI>7.Este recunoscut de către ambele părţi că, la momentul desfăşurării faptelor, cuantumurile stabilite ale restituirilor la export pentru brânza pecorino erau în mod sistematic mai ridicate pentru exporturile având ca destinaţie Statele Unite ale Americii decât cele pentru Canada.<TI><P>Norme detaliate pentru restituirile la export</P></TI><TI><P>Norme aplicabile la momentul desfăşurării faptelor</P></TI>8.La momentul desfăşurării faptelor, Regulamentul (CEE) nr. 3665/87

Regulamentul Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (JO L 351, p. 1). între timp, Regulamentul nr. 3665/87 a fost înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 800/1999 al Comisiei din 15 aprilie 1999, cu aceeaşi denumire (JO L 102, p. 11, Ediţie specială, 03/vol. 27, p. 187), cu efect din 1 iulie 1999.

 stabilea normele detaliate pentru aplicarea sistemului de restituiri la export în general, inclusiv restituirile pentru lapte şi produse lactate. Unele dintre considerentele acestuia subliniau cât este de important ca produsele al căror export era susţinut prin astfel de restituiri să fie introduse în mod efectiv pe piaţa ţării terţe de destinaţie declarate de beneficiarul acestora

A se vedea în special considerentele 4, 13 şi 24.

.9.Articolul 4 alineatul (1) prevedea următoarele:

Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 5 şi 16, achitarea restituirii este condiţionată de prezentarea dovezii faptului că produsele din declaraţia de export acceptată au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii în stare nealterată în termen de 60 de zile de la această acceptare. [traducere neoficială]

10.Articolul 5 prevedea următoarele:

(1)Plata restituirii diferenţiate sau nediferenţiate este supusă, pe lângă condiţia ca produsul să fi părăsit teritoriul vamal al Comunităţii, condiţiei ca produsul să fi fost, cu excepţia situaţiei în care a dispărut în tranzit ca urmare a unei situaţii de forţă majoră, importat într-o ţară terţă şi, după caz, într-o ţară terţă determinată, în termen de douăsprezece luni de la data acceptării declaraţiei de export:

(a)în cazul în care există îndoieli serioase în privinţa destinaţiei reale a produsului,

[...]

Cu toate acestea, această perioadă poate fi prelungită [...].

Dispoziţiile articolului 17 alineatul (3) şi ale articolului 18 sunt aplicabile în cazurile vizate de primul paragraf.

Autorităţile competente ale statelor membre mai pot solicita şi dovezi suplimentare, care să le convingă că produsul a fost introdus în realitate, în aceeaşi stare, pe piaţa ţării terţe importatoare.

(2)[...]

în cazul în care există îndoieli serioase în privinţa destinaţiei reale a produselor, Comisia poate solicita statelor membre să aplice dispoziţiile alineatului (1).

[...] [traducere neoficială]

11.Articolele 16-21 din Regulamentul nr. 3665/87 au stabilit norme specifice detaliate aplicabile restituirilor diferenţiate la export.12.Articolul 16 subordona plata acestor restituiri unor condiţii suplimentare, care erau prevăzute la articolele 17 şi 18.13.Articolul 17 alineatul (1) prevedea:

Produsul trebuie să fie importat în aceeaşi stare în ţara terţă sau într-una dintre ţările terţe pentru care se aplică restituirea în termen de 12 luni de la data acceptării declaraţiei de export [...] [traducere neoficială]

14.Articolul 17 alineatul (3) prevedea:

Produsul este considerat importat atunci când au fost finalizate toate formalităţile vamale de punere în consum în ţara terţă. [traducere neoficială]

15.Articolul 18 conţinea o listă exhaustivă a tuturor probelor cu înscrisuri pe care exportatorii trebuiau să le prezinte pentru a demonstra că produsul a făcut obiectul tuturor formalităţilor vamale de punere în consum

În timpul perioadei relevante, articolului 18 i-au fost aduse amendamente în mai multe rânduri. Acestea nu au însă incidenţă asupra soluţiei prezentei acţiuni.

. Printre dovezile cerute de această dispoziţie figurează o copie a documentului de transport.16.Articolul 19 permitea statelor membre să scutească exportatorul de la prezentarea probelor solicitate în temeiul articolului 18, cu excepţia documentului de transport, în limitele unui plafon al cuantumului restituirii, în cazul în care operaţiunea respectivă prezenta garanţii suficiente în ceea ce priveşte ajungerea la destinaţie a produselor în cauză

Articolului 19 i-au fost aduse amendamente la mijlocul anului 1993. De asemenea, aceste modificări nu au incidenţă în prezenta cauză.

. [traducere neoficială]17.Din articolele 22 şi 23, în măsura în care este relevant, reţinem:

Articolul 22(1)La solicitarea exportatorului, statele membre plătesc în avans valoarea restituirii, integral sau parţial, de îndată ce declaraţia de export a fost acceptată, în condiţiile constituirii unei garanţii a cărei sumă este egală cu avansul plus 15 %.Statele membre pot stabili condiţiile în care ar trebui să fie posibilă solicitarea în avans a unei părţi din restituire.(2)Suma achitată în avans este calculată prin folosirea cuantumului de restituire care se aplică în cazul destinaţiei declarate [...]

De asemenea, articolului 22 i-au fost aduse amendamente la mijlocul anului 1993, care nu au incidenţă în prezenta cauză.

.
Articolul 23(1)în cazul în care suma achitată în avans este mai mare decât suma datorată în realitate pentru exportul în cauză sau pentru un export echivalent, exportatorul rambursează diferenţa dintre cele două sume, majorată cu 15 %.[...] [traducere neoficială]

<TI><P>Amendament ulterior</P></TI>18.La scurtă vreme după ce a avut loc ultima operaţiune de transport care a dat naştere prezentei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare, Regulamentul (CE) nr. 2945/94

Regulamentul Comisiei din 2 decembrie 1994 de modificare a Regulamentului nr. 3665/87 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, în privinţa recuperării sumelor plătite pe nedrept şi sancţiunile aferente acestora (JO L 310, p. 57).

 a introdus un amendament la articolul 11

Textul original al articolului 11 prevedea pur şi simplu că: Restituirea poate să nu fie acordată dacă cuantumul său, pe baza unei cereri care acoperă una sau mai multe declaraţii de export, nu depăşeşte 25 ECU. [traducere neoficială]

 din Regulamentul nr. 3665/87. Primul considerent al Regulamentului nr. 2945/94 afirma că, potrivit experienţei dobândite, trebuie intensificate măsurile de combatere a încălcărilor şi îndeosebi a fraudei în detrimentul bugetului comunitar şi trebuie stabilite măsuri pentru recuperarea sumelor plătite pe nedrept. Al cincilea considerent adăuga că experienţa dobândită, încălcările anterioare şi îndeosebi fraudele constatate în acest context au arătat că această măsură este necesară, proporţională şi suficient de disuasivă. Regulamentul nr. 2945/94 a înlocuit atunci articolul 11 din Regulamentul nr. 3665/87 cu următoarele:

(1)în cazul în care s-a constatat că un exportator, în scopul obţinerii unei restituiri la export, a solicitat o restituire care o depăşeşte pe cea aplicabilă, restituirea datorată pentru exportul respectiv este aceea aplicabilă exportului realizat efectiv redusă cu o sumă echivalentă cu:

(a)jumătate din diferenţa dintre restituirea solicitată şi cea aplicabilă exportului realizat efectiv;(b)dublul diferenţei dintre restituirea solicitată şi cea aplicabilă, în cazul în care exportatorul a furnizat informaţii false în mod intenţionat.

[...]

(3)[...] în cazul în care o restituire este plătită pe nedrept, beneficiarul trebuie să ramburseze sumele astfel primite — ceea ce include orice sancţiune aplicabilă în conformitate cu primul paragraf al alineatului (1) — plus dobânda calculată pe baza perioadei scurse de la plată la restituire. Cu toate acestea,

în cazul în care restituirea este acoperită de o garanţie neeliberată încă, confiscarea garanţiei în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) sau cu articolul 33 alineatul (1) constituie recuperarea sumelor datorate;

în cazul în care garanţia a fost eliberată, beneficiarul plăteşte suma garanţiei care a fost constituită plus dobânda calculată de la data eliberării până la data ce o precedă pe cea a plăţii.

[...] [traducere neoficială]

19.Acest amendament a intrat în vigoare la 1 aprilie 1995.<TI><P>Abateri financiare</P></TI>20.Regulamentul (CEE) nr. 729/70

Regulamentul Consiliului din 21 aprilie 1970 privind finanţarea politicii agricole comune (JO, L 94, p. 13). Acest regulament a fost abrogat de la 1 ianuarie 2000 de Regulamentul (CE) nr. 1258/1999 al Consiliului din 17 mai 1999, cu aceeaşi denumire (JO L 160, p. 103).

 se referea, în termeni generali, la condiţiile din domeniul finanţării politicii agricole comune. Articolul 1 alineatul (2) prevedea că secţiunea Garantare a Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (denumit în continuare FEOGA) urma să finanţeze restituiri la export.21.Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 729/70 a impus o obligaţie specifică statelor membre de a se asigura că operaţiunile finanţate de FEOGA sunt, de fapt, efectuate corect, de a preveni şi de a combate abaterile, de a recupera sumele pierdute ca urmare a abaterilor sau a neglijenţei.22.Ulterior, Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95

Regulament al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (JO L 312, p. 1, Ediţie specială, 01/vol. 1, p. 166).

 a stabilit mecanisme procedurale la nivel comunitar pentru combaterea abaterilor.23.Articolul 1 prevede:

(1)în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.(2)Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate.

24.Articolul 3 prevede:

(1)Termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la săvârşirea abaterii menţionate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

în cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripţie curge din ziua în care încetează săvârşirea abaterii respective.[...]

Termenul de prescripţie este întrerupt de orice act al unei autorităţi competente, adus la cunoştinţa persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiţie a abaterii respective. Termenul de prescripţie începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere.

Cu toate acestea, prescripţia devine efectivă cel mai târziu la data la care expiră o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie, fără ca autoritatea competentă să fi impus o sancţiune [...].

[...]

(3)Statele membre îşi păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut la alineatul (1) [...].

25.Articolul 4 prevede:

(1)Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat:

prin obligaţia de [...] a rambursa sumele [...] primite nejustificat;

[...]

(2)Aplicarea măsurilor menţionate la alineatul (1) se limitează la retragerea avantajului obţinut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda, care poate fi calculată pe bază forfetară.(3)Actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă [...] retragerea acestuia.(4)Măsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancţiuni.

<TI><P>Situaţia de fapt şi procedura naţională</P></TI>26.Vonk Dairy Products (denumită în continuare Vonk) este o societate cu sediul în Ţările de Jos. între 1988 şi 1994, aceasta a exportat în fiecare an aproximativ 300 de loturi de brânză pecorino către Statele Unite ale Americii.27.Algemene Inspectiedienst (serviciul general de inspecţie al Ministerului Agriculturii, Naturii şi Calităţii Alimentelor, denumit în continuare AID) a desfăşurat o anchetă privind activităţile societăţii Vonk. Prin această anchetă s-a constatat că între 1988 şi 1994 Vonk a exportat către Statele Unite ale Americii 75 de loturi

Deşi decizia de trimitere se referă în general la 75 de loturi ca fiind cantitatea care a fost reexportată între 1988 şi 1994, aceasta menţionează la un moment dat (la p. 5) că ancheta autorităţilor vamale din Statele Unite ale Americii a constatat că aproximativ 70 de loturi au fost reexportate în această perioadă.

 de brânză, care ulterior au fost reexportate către Canada.28.Decizia de trimitere conţine extrase din procesul-verbal al AID din 5 martie 1997 adresat ministerului. în acesta se precizează inter alia:

US Customs din New York, SUA, au desfăşurat, la solicitarea [AID], o anchetă asupra Orlando Food Corporation [...], New Jersey, unul dintre clienţii Vonk Dairy Products BV pentru brânza italiană [...]. Ca urmare a anchetei desfăşurate de US Customs, procurorul din Roermond [...] a deschis la 5 iulie 1996 o anchetă împotriva [...] Vonk Diary Products BV [...]

[...]

Ancheta a dezvăluit că, în perioada 1988-1994, Vonk Diary Products BV a exportat 75 de loturi de brânză italiană către Orlando Food Corporation, SUA, şi că aceeaşi brânză a fost trimisă ulterior unor clienţi în Canada, cel mai important dintre aceştia fiind National Cheese & Food Company, [...], din Ontario. Cele 75 de loturi reprezentau o cantitate de aproximativ 1,47 milioane de kilograme de brânză. Vonk Diary Products BV a solicitat restituiri la export pentru această cantitate, a cărei destinaţie erau Statele Unite ale Americii, şi a obţinut restituiri în valoare de 8,1 milioane NLG (aproximativ 3675000 EUR).

Ancheta a dezvăluit existenţa unui schimb de corespondenţă între Vonk Diary Products BV şi societatea National Cheese & Food Company cu privire la exporturile de brânză menţionate mai sus.

Ancheta a dezvăluit că rolul Vonk Diary Products BV nu era limitat la exportul de brânză italiană către Statele Unite ale Americii, ci că aceasta era informată că brânza era în tranzit către Canada şi că era de asemenea implicată în comercializarea brânzei italiene în Canada.

29.Localurile Vonk au făcut obiectul unor percheziţii în luna iulie 1997.30.în septembrie 1997, Productschap Zuivel (Biroul pentru produse lactate, denumit în continuare Productschap) a comunicat societăţii Vonk că a primit procesul-verbal al AID şi a anexat o copie a acestui procesverbal.31.Pe baza anchetei judiciare, AID a întocmit un (al doilea) proces-verbal în august 2000. Acest proces-verbal a stabilit că brânza respectivă a fost pusă în liberă circulaţie în Statele Unite ale Americii şi că au fost achitate taxele de import în favoarea autorităţilor respectivului stat. Cu toate acestea, loturile au fost ulterior reexportate către Canada la scurtă vreme după ce fuseseră importate — cele mai multe în câteva zile, altele în câteva săptămâni

într-adevăr, se pare că iniţial Vonk a solicitat şi a obţinut restituirea taxelor de import plătite în cazul reexporturilor, dar că a încetat această practică după 1 ianuarie 1989.

.32.în aprilie 2001, Productschap a revocat restituirile pe care le acordase societăţii Vonk şi a cerut diferenţa dintre restituirile aplicabile pentru Statele Unite ale Americii şi cele pentru Canada (aproximativ 2,4 milioane NLG — ceva mai puţin de 1,1 milioane EUR), plus 15 %. Prin urmare, Productschap a cerut de la Vonk un total de 2795841,72 NLG (aproximativ 1,3 milioane EUR) pe baza acestor operaţiuni.33.Vonk a contestat această decizie în luna mai 2001. Printr-o decizie ulterioară din 24 ianuarie 2002, Productschap a declarat contestaţia societăţii Vonk ca fiind nefondată.34.Vonk a formulat o acţiune în faţa College van beroep, care a adresat Curţii următoarele întrebări preliminare în temeiul articolului 234 CE:

1)Articolele 16-18 din Regulamentul nr. 3665/87, aşa cum erau aplicabile la momentul pertinent, trebuie interpretate în sensul că, dacă au fost plătite restituiri diferenţiate cu titlu definitiv după acceptarea documentelor de import, reexportarea mărfurilor, descoperită ulterior, ar putea conduce la calificarea ca nejustificată a plăţii acestor restituiri numai în caz de practică abuzivă a exportatorului?2)Dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, care sunt criteriile care permit să se determine în ce circumstanţe reexportarea mărfurilor conduce la calificarea ca nejustificate a restituirilor diferenţiate plătite cu titlu definitiv?3)Care sunt criteriile care permit să se aprecieze dacă abaterea este continuă sau repetată, în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95? College ar dori, mai precis, să afle dacă abaterea este continuă sau repetată atunci când priveşte o parte relativ mică din ansamblul operaţiunilor efectuate pe durata unei perioade determinate, iar operaţiunile pentru care este constatată abaterea vizează întotdeauna loturi diferite.

<TI><P>Întrebările preliminare</P></TI><TI><P>Observaţii preliminare</P></TI>35.Există diferenţe importante, în termeni economici, între restituirile la export diferenţiate şi cele fixe. în lipsa unor controale eficace, dacă transportul şi alte costuri ale operaţiunii sunt suficient de scăzute şi dacă diferenţa dintre cuantumul a două restituiri diferenţiate aplicabile pentru două ţări terţe este suficient de mare, un agent economic poate obţine profit prin declararea unor mărfuri ca fiind pentru export către ţara A (un cuantum mare al restituirii diferenţiate), prin exportarea lor către această destinaţie şi apoi prin reexportareea lor către ţara B (un cuantum mai scăzut al restituirii diferenţiate). Agentul obţine un profit suplimentar din vânzarea mărfurilor, raportat la profitul său comercial normal. în sens invers, Comunitatea a plătit mai mult pentru susţinerea transferării produsului în ţara B decât suma considerată necesară de legiuitorul comunitar, astfel cum rezultă din cuantumul (inferior) al restituirii stabilite pentru ţara B. în situaţia restituirilor nediferenţiate, nu există niciun avantaj economic echivalent care ar incita la deturnarea sistemului comunitar al restituirilor la export (în fapt, la un abuz privind acest sistem).36.Jurisprudenţa Curţii reflectă această realitate economică. Astfel, în cauza Eichsfelder Schlachtbetrieb

Hotărârea din 21 iulie 2005 (C-515/03, Rec, p. I-7355).

, Curtea a declarat că: [s]istemul de restituiri diferenţiate la export are ca scop să obţină sau să menţină accesul pentru exporturile comunitare pe pieţele ţărilor terţe respective, motivul diferenţierii restituirilor fiind intenţia de a ţine cont de caracteristicile particulare ale fiecărei pieţe de import în care Comunitatea doreşte să joace un rol

Punctul 26, care citează hotărârea din 2 iunie 1976, Milch-, Fett- und Eier-Kontor (125/75, Rec, p. 771, punctul 5), hotărârea din 11 iulie 1984, Dimex (89/83, Rec, p. 2815, punctul 8), si hotărârea din 9 august 1994, Boterlux (C-347/93, Rec, p. I-3933, punctul 18).

. Pentru acest motiv, Curtea a declarat de asemenea că [...] la raison d'etre a sistemului de diferenţiere a restituirii nu ar fi respectată dacă o simplă descărcare a mărfii ar fi suficientă pentru a da dreptul la vărsarea unei restituiri cu un cuantum mai ridicat

Hotărârile Eichsfelder Schlachtbetrieb, punctul 27, şi Boterlux, punctul 19.

.37.Atât considerentele, cât şi dispozitivul Regulamentului nr. 3665/87 arată clar că legiuitorul comunitar era perfect conştient de atracţia economică a unei deturnări a sistemului de restituiri la export. Până la momentul la care restituirea ar fi fost plătită integral, dispozitivul acestui regulament vizează să garanteze că mărfurile au fost efectiv comercializate în ţara terţă de destinaţie declarată de beneficiar. Astfel, articolul 5 alineatul (1) ultima teză din Regulamentul nr. 3665/87 subliniază că autorităţile competente ale statelor membre mai pot solicita şi prezentarea de dovezi suplimentare, care să le convingă de faptul că produsul a fost introdus în realitate, în aceeaşi stare, pe piaţa ţării terţe importatoare (sublinierea noastră) [traducere neoficială]. Articolul 22 (calcularea plăţii în avans) reţine ca bază de calcul cuantumul de restituire aplicabil destinaţiei declarate. Articolul 23 stabileşte, ca o condiţie prealabilă pentru recuperarea unei sume plătite în avans ca restituire la export, că suma achitată în avans este mai mare decât suma datorata în realitate pentru operaţiunea de export în cauza (sublinierea noastră) [traducere neoficială].38.Plata unei restituiri diferenţiate este, prin urmare, condiţionată de dovada că produsul a fost pus în liberă circulaţie în ţara terţă declarată ca destinaţie

Hotărârea Boterlux, citată anterior, punctul 30. Într-adevăr, dacă există suspiciunea sau dovada că au fost comise abuzuri, statele membre pot de asemenea să solicite o astfel de dovadă înainte de a acorda o restituire fixă (ibidem). Articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 detaliază criteriul şi impune să fie finalizate toate formalităţile vamale de punere în consum în ţara terţă a produsului (sublinierea noastră).

. în situaţia în care documentele de bază enumerate la articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3665/87 nu pot fi prezentate sau sunt considerate insuficiente, articolul 18 alineatul (2) prevede o listă exhaustivă a altor documente care constituie dovada că formalităţile vamale de punere în consum au fost finalizate. Este important că două dintre aceste opţiuni

Articolul 18 alineatul (2) literele (b) şi (c).

 prevăd în mod special o certificare că, din datele pe care le deţine agenţia oficială emitentă, produsul respectiv nu a fost ulterior încărcat în vederea reexportării.39.Mai mult, în stadiul în care exportatorul a obţinut numai un avans (în schimbul unei garanţii) din restituirea la care are dreptul, nici măcar dovada că formalităţile vamale au fost finalizate nu demonstrează în mod incontestabil că obiectivul restituirilor diferenţiate la export a fost într-adevăr atins. în hotărârea Möllman, de exemplu, Curtea a explicat că dovada asociată în mod normal cu un certificat de vămuire poate fi îndepărtată dacă există motive întemeiate de îndoială cu privire la intrarea efectivă pe piaţă în ţara de destinaţie; revine instanţei naţionale să decidă dacă există asemenea îndoieli serioase

Hotărârea din 31 martie 1993 (C-27/92, Rec, p. I-1701, punctele 13-17). Deşi această hotărâre, la fel ca hotărârea Dimex, citată la nota de subsol 17, privea Regulamentul (CEE) nr. 192/75 (care a precedat Regulamentul nr. 3665/87), nu pare să există niciun motiv ca să se creadă că principiile derivate din aceste hotărâri nu se aplică în acelaşi fel Regulamentului nr. 3665/87.

.40.în ce măsură situaţia este diferită atunci când restituirea a fost plătită integral? în acest stadiu, formalităţile vamale de intrare în ţara de destinaţie au fost (prin definiţie) finalizate. Adesea (dar nu întotdeauna), controlul mărfurilor este trecut de la vânzător la clientul său. Prin urmare, este, în principiu, în interesul securităţii juridice să se considere acordarea restituirii ca fiind într-adevăr definitivă.41.în acest context, vom analiza primele două întrebări adresate. Din moment ce a doua întrebare o cuprinde pe prima, pare rezonabil să le reformulăm şi să le analizăm împreună.42.A treia întrebare ridică problema distinctă a criteriilor care permit să se stabilească dacă abaterile sunt continue sau repetate în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95; vom analiza această problemă în ultimul rând.<TI><P>Cu privire la prima şi la a doua întrebare</P></TI>43.Prin aceste două întrebări, instanţa naţională urmăreşte, în esenţă, să afle ce criterii permit să se determine că o restituire diferenţiată plătită cu titlu definitiv a fost plătită pe nedrept şi în special dacă alte circumstanţe decât o practică abuzivă a exportatorului pot conduce la concluzia că restituirile cu titlu definitiv au fost plătite pe nedrept. Pare util să abordăm aceste întrebări urmărind mai întâi să aflăm ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a putea fi plătită o restituire diferenţiată şi apoi să analizăm în ce circumstanţe exportatorul nu poate reţine beneficiul restituirii primite cu titlu definitiv.

Condiţii pentru plata restituirilor şi doctrina practicilor abuzive

44.Vonk consideră că principiul securităţii juridice impune ca restituirile la export să poată fi recuperate numai în temeiul legislaţiei aplicabile la momentul desfăşurării faptelor. Nu există un temei legal pentru recuperarea plăţii primite cu titlu definitiv. Prin autorizarea Productschap să ceară recuperarea acestei plăţi s-ar încălca principiile protecţiei încrederii legitime, diligentei, tratamentului egal şi proporţionalităţii.45.Argumentarea societăţii Vonk poate fi rezumată după cum urmează. Aceasta a finalizat toate formalităţile vamale pentru brânzeturile respective şi le-a vândut unui client cu sediul în Statele Unite ale Americii. Brânzeturile au fost, prin urmare, puse în consum pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Vonk a făcut ceea ce şi-a asumat faţă de Comunitate să facă. De ce ar trebui să fie ţinută răspunzătoare dacă brânzeturile au fost ulterior vândute unui alt comerciant în Canada? Este irelevant ce se întâmplă cu brânzeturile după ce Vonk le vinde clientului său în Statele Unite

în timpul şedinţei, Vonk a sugerat că, din moment ce Comunitatea a recunoscut diferenţe între restituirile la export în funcţie de ţara de destinaţie, aceasta nu putea în mod rezonabil să justifice solicitarea de rambursare adresată unui exportator care a îndeplinit toate condiţiile pe care dreptul comunitar i le-a impus pentru acordarea unei restituiri diferenţiate. Mai mult, autorităţile comunitare ştiau de mai mulţi ani că astfel de reexporturi aveau loc din Statele Unite ale Americii către Canada, astfel încât ar fi putut să introducă controale suplimentare mai devreme pentru a soluţiona această situaţie.

.46.Ţările de Jos consideră că, pentru ca un exportator să fie îndreptăţit să păstreze o restituire la export, produsele trebuie să fi fost folosite într-un anume fel în ţara de destinaţie, prin consumarea lor, prin modificarea sau transformarea lor semnificativă. O asemenea utilizare este dovada că produsele au fost într-adevăr puse în consum. Când există dubii serioase cu privire la intrarea pe piaţă şi comercializarea efectivă a mărfurilor, exportatorul trebuie să furnizeze dovezi pentru a demonstra că mărfurile au intrat într-adevăr pe piaţa din ţara de destinaţie

Republica Elenă a adoptat un punct de vedere similar.

.47.Comisia consideră că este necesar să se facă dovada unei practici abuzive din partea exportatorului pentru ca restituirea să fie considerată ca fiind plătită pe nedrept şi, prin urmare, recuperabilă şi că îi revine instanţei naţionale să o stabilească. Comisia atrage atenţia asupra anumitor elemente de fapt, care, sugerează aceasta, ar putea conduce instanţa naţională să stabilească faptul că aceasta a fost într-adevăr situaţia în cazul de faţă.48.în opinia noastră, rezultă din articolele 4 şi 6 din Regulamentul nr. 876/68 că dreptul la plata unei restituiri diferenţiate este stabilit atunci când există dovada că mărfurile: (i) au fost exportate din Comunitate, (ii) sunt de origine comunitară, (iii) au ajuns la destinaţia pentru care a fost stabilită restituirea diferenţiată. Cu toate acestea, această constatare nu rezolvă problema de a şti ce se înţelege prin ajungerea la destinaţie.49.Răspunsul la această întrebare se găseşte în articolele 16-18 din Regulamentul nr. 3665/87, care introduc condiţia suplimentară ca (iv) mărfurile să fi fost importate în ţara de destinaţie în termen de 12 luni de la data acceptării declaraţiei de export

Articolul 17 alineatul (1).

. Produsele sunt considerate ca fiind importate atunci când au fost finalizate toate formalităţile vamale de punere în consum în ţara terţă respectivă

Articolul 17 alineatul (3).

 . [traducere neoficială]50.Aceste patru condiţii care permit să se stabilească dacă plata unei restituiri diferenţiate la export este datorată sunt, în mod evident, cumulative.51.Pentru a determina dacă exportatorul ar trebui să reţină o restituire după ce a devenit definitivă, este suficient ca exportatorul să fie în măsură să demonstreze că a prezentat dovezile documentare necesare pentru a arăta că aceste condiţii au fost îndeplinite la un moment dat în trecut?52.Aici, ni se pare că, atât din punct de vedere economic, cât şi legal, ar putea şi ar trebui să fie făcută o distincţie între două situaţii destul de diferite. în situaţia A, comerciantul a vândut mărfurile respective unui terţ, cu care are raporturi comerciale independente în momentul în care sunt finalizate formalităţile vamale de punere în consum în ţara terţă respectivă. Acesta nu mai joacă mai departe un rol în transformarea, revânzarea sau transferarea acestor mărfuri. Prin urmare, nu poate fi, în mod rezonabil, ţinut răspunzător pentru controlul parcursului ulterior al acestora şi ar trebui să fie autorizat să păstreze beneficiul restituirii definitive (indiferent dacă aceasta este diferenţiată sau fixă).53.în situaţia B, comerciantul rămâne implicat în ceea ce se întâmplă cu mărfurile după ce sunt finalizate formalităţile vamale pentru punerea în consum. El participă la orice beneficiu care poate rezulta din exploatarea sistemului (de exemplu, prin reexportarea înapoi în Comunitate sau prin reexportarea mărfurilor în aceeaşi stare într-o ţară terţă diferită pentru a cărei piaţă erau destinate în realitate). în aceste circumstanţe, ar părea anormal să menţină restituirea definitivă care i-a fost acordată între timp.54.Ar fi posibil să se rezolve situaţia B (implicare continuă din partea comerciantului) permiţându-se statului membru să analizeze evoluţia ulterioară a evenimentelor şi să aplice o definiţie de fond diferită (mai elaborată) a ceea ce înseamnă în fapt finalizarea tututor formalităţilor vamale de punere în consum în ţara terţă respectivă. Astfel, de exemplu, un stat membru ar putea să ţină cont de calendar, de modul de negociere şi de prezenţa sau de absenţa vreunei utilizări economice reale a produselor în ţara de destinaţie atunci când trebuie să determine dacă au fost finalizate formalităţile vamale de punere în consum a produselor în ţara terţă respectivă.55.Aceasta nu ni se pare o soluţie bună. Ar confunda, în opinia noastră, situaţia A (situaţia comercială normală, care nu necesită nicio intervenţie) cu situaţia B (unde intervenţia este necesară). Această soluţie impune şi o sarcină mult prea dificilă pentru comercianţii prudenţi, care nu doresc să se expună riscului de a descoperi că restituirile lor definitive sunt retrase ulterior, de a ţine dosare suplimentare şi de a face cercetări suplimentare. Această soluţie este susceptibilă să determine ca dreptul la restituire al comerciantului să depindă de evenimente sau de comportamente comerciale pe care nu le controlează

A se compara punctul 36 din hotărârea Eichsfelder Schlachtbetrieb (citată la nota 16 de mai sus), unde Curtea a respins argumentul potrivit căruia rambursarea către un agent economic diferit a drepturilor de import achitate de către comerciant în ţara terţă de destinaţie ar putea suprima în mod retroactiv temeiul legal al restituirii la export.

. Este dificil de conciliat această soluţie cu principiul potrivit căruia, în mod normal, securitatea juridică exclude recuperarea restituirilor care au devenit definitive.56.în opinia noastră, Curtea a avut dreptate prin urmare să nu modifice cele patru condiţii cumulative de a căror îndeplinire depinde plata unei restituiri şi, în loc de aceasta, să rezolve această problemă prin dezvoltarea unui concept larg şi pragmatic de practică abuzivă (pe care îl vom discuta mai jos). Aceasta nu ar trebui să îşi modifice abordarea în prezenta cauză.57.în hotărârea Emsland-Stärke

Hotărârea din 14 decembrie 2000 (C-110/99, Rec, p. I-11569).

, Curtea a confirmat principiul general potrivit căruia plata unei restituiri (spre deosebire de un avans) are titlu definitiv. Această cauză privea restituiri la export fixe pentru exportul de produse pe bază de amidon din cartofi în Elveţia. Au fost finalizate formalităţile vamale privind mărfurile şi restituirile au fost plătite corespunzător. Ulterior, s-a descoperit că anumite loturi fuseseră apoi transportate înapoi (în aceeaşi stare) în Germania şi că alte loturi fuseseră reexportate (de asemenea, în aceeaşi stare) în Italia. Articolul 9 alineatul (1), articolul 10 alineatul (1) şi articolul 20 alineatele (2)-(6) din Regulamentul (CEE) nr. 2730/79

Regulament al Comisiei din 29 noiembrie 1979 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (JO L 317, p. 1).

 (în discuţie în respectiva cauză) impuneau patru condiţii cumulative care trebuiau îndeplinite pentru plata unei restituiri, similare, mutatis mutandis, cu cele care figurează la articolul 4 alineatul (1), la articolul 5 alineatul (1), la articolul 17 alineatul (3) şi la articolul 18 din Regulamentul nr. 3665/87 cu privire la produsele lactate.58.Curtea a hotărât că toate cele patru condiţii cumulative pentru acordarea restituirilor erau îndeplinite

A se vedea punctul 46.

. Mărfurile îndeplineau condiţia din articolul 9 alineatul (1) de a fi părăsit teritoriul geografic al Comunităţii. Celelalte condiţii pe care statele membre erau îndreptăţite să le introducă în conformitate cu articolul 10 alineatul (1)

Cu privire la dovada că mărfurile au fost în realitate puse în liberă circulaţie în ţara terţă de destinaţie, a se compara cu articolul 5 alineatul (1) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 3665/87, a cărui formulare este similară.

 ar fi putut fi impuse numai înainte de acordarea restituirii (sublinierea noastră)

Punctul 48, care citează punctul 30 din hotărârea Boterlux, reiterat la punctul 49.

.59.în hotărârea Emsland-Stärke, Curtea a analizat în continuare dacă totuşi, în mod excepţional, ar putea exista uneori o obligaţie de a plăti din nou o restituire cu titlu definitiv. Aceasta a afirmat în mod neechivoc că aplicarea regulamentelor comunitare nu poate fi extinsă până la acoperirea anumitor practici abuzive

Textul în limba engleză al hotărârii Emsland-Stärke foloseşte termenul abuse acolo unde cel în franceză foloseşte expresia practique abusive.

 ale unui operator economic

Punctul 51, care citează punctul 21 din hotărârea din 11 octombrie 1977, Cremer (125/76, Rec, p. 1593) (unde versiunea în limba engleză foloseşte expresia abusive practices).

. Curtea a continuat:

Dovada unei practici abuzive presupune, pe de o parte, un ansamblu de împrejurări obiective din care să rezulte că, în pofida unei respectări formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea comunitară, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins.

Aceasta necesită, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în voinţa de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea comunitară creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea sa. Existenţa acestui element subiectiv poate fi stabilită mai ales prin dovedirea unei înţelegeri secrete între exportatorul beneficiar al restituirilor şi importatorul produsului într-o ţară terţă, alta decât ţara importatoare.

Este de competenţa instanţei de trimitere să verifice dacă elementele constitutive ale unei practici abuzive sunt întrunite în acţiunea principală, potrivit regulilor de probă din dreptul naţional, atât timp cât nu se aduce atingere eficacităţii dreptului comunitar

Hotărârea Emsland-Stärke, citată anterior, punctele 52-54. în ceea ce priveşte regulile de probă, a se vedea în egală măsură hotărârile citate la punctul 54.

.

60.Ulterior, în hotărârea Eichsfelder Schlachtbetrieb

Citată la nota 16 de mai sus; a se vedea punctul 39 al hotărârii.

, Curtea a aplicat definiţia abuzului

În hotărârea Eichsfelder Schlachtbetrieb, formularea textului în limba engleză revine la expresia abusive practices.

 dată în hotărârea Emsland-Stärke în contextul restituirilor diferenţiate. Aceasta a stabilit că se poate solicita rambursarea unei restituiri (diferenţiate), în ciuda îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea unei restituiri, dacă instanţa naţională consideră că dovada unei practici abuzive din partea exportatorului a fost prezentată în conformitate cu regulile dreptului naţional

Hotărârea Eichsfelder Schlachtbetrieb, punctele 41-42.

.61.Este evident din această jurisprudenţă că, pentru a aprecia dacă a intervenit o asemenea practică abuzivă, trebuie analizate împrejurările care însoţesc operaţiunea şi dovezile ca un ansamblu. Numai pe baza acestei analize cuprinzătoare instanţele naţionale pot stabili dacă a avut loc o practică abuzivă sau nu şi dacă statele membre îşi îndeplinesc obligaţiile care le revin în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 729/70 şi/sau al articolului 10 CE

Hotărârea din 2 iunie 1994, Exportslachterijen van Oordegem (C-2/93, Rec, p. I-2283, punctul 17).

.62.Dificultatea care pare să fi determinat instanţa naţională să adreseze prima şi a doua întrebare este, în esenţă, următoarea. în decizia sa de trimitere

A se vedea punctul 3.6.

, instanţa de trimitere afirmă: College consideră că decizia prin care se solicită rambursarea restituirilor, care face obiectul deciziei atacate, nu s-a întemeiat pe caracterul defectuos al documentelor de import prezentate de reclamantă sau pe vreun abuz din partea reclamantei, ci numai pe împrejurarea că anumite loturi de brânză au fost reexportate către Canada aproape imediat după exportarea lor în Statele Unite ale Americii.63.Decizia Productschap din 24 ianuarie 2002

A se vedea punctul 33 din prezentele concluzii.

 (care figurează în dosarul depus de instanţa naţională la grefa Curţii) este, cel puţin într-o anume măsură, ambiguă. De exemplu, consemnează că Vonk had immers zelf twijfels over de werkelijke bestemming van de door haar uitgevoerde kaas

într-adevăr, Vonk însăşi se îndoia în privinţa adevăratei destinaţii a brânzeturilor pe care le exporta (p. 7 din decizie).

. Pe de altă parte, cuprinde afirmaţia Het bestreden besluit is bovendien niet gebaseerd op enig gebrek betreffende deze documenten zelf, maar op de feitelijke weg die de onderhavige zendingen hebben afge-legd

Mai mult, decizia atacată nu se întemeiază pe lacune pe care le-ar fi prezentat documentele înseşi, ci pe parcursul real pe care l-au avut loturile respective (p. 8 din decizie).

.64.Aşa cum în mod corect observă Comisia, revine instanţei naţionale să aprecieze dacă suntem în prezenţa unei practici abuzive. Aprecierea urmează a se face potrivit regulilor de probă din dreptul naţional, atât timp cât nu se aduce atingere eficacităţii dreptului comunitar

Hotărârea Eichsfelder Schlachtbetrieb, punctul 40.

. Este evident, din definiţia unei practici abuzive dată de Curte, că aprecierea dacă un comportament determinat, înţeles corect, echivalează cu o practică abuzivă implică analizarea circumstanţelor care însoţesc operaţiunea şi a dovezilor ca pe un ansamblu. Dacă şi în ce măsură această apreciere este făcută de către autoritatea competentă pentru examinarea plăţii de restituiri (Productschap) sau de către instanţa naţională care controlează legalitatea deciziei autorităţii competente sau de către fiecare dintre ele pe rând este o chestiune care ţine de sistemul juridic al statului membru în cauză.<TI><P>Obligaţia statului membru de a recupera sumele plătite nedatorat</P></TI>65.Regatul Ţărilor de Jos susţine în continuare că recuperarea restituirilor diferenţiate plătite cu încălcarea dreptului comunitar poate fi solicitată chiar şi atunci când exportatorul nu a acţionat abuziv. Acesta îşi întemeiază argumentarea pe articolul 10 CE şi pe articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 729/70. în opinia sa, statele membre sunt obligate să solicite recuperarea sumelor plătite nedatorat, chiar şi atunci când exportatorul nu a comis vreo eroare. Metoda de recuperare este o chestiune de drept naţional. Prezenta cauză priveşte pur şi simplu neîndeplinirea condiţiilor pentru plata restituirilor.66.Această afirmaţie este contrară principiului enunţat în mod clar în hotărârea Emsland-Stärke

A se vedea punctele 57 şi 58 de mai sus.

, potrivit căruia restituirea trebuie să fie plătită atunci când sunt îndeplinite cele patru condiţii cumulative, în acest context, este necesar să examinăm pe scurt două hotărâri citate de Regatul Ţărilor de Jos, Deutsche Milchkontor

Hotărârea din 21 septembrie 1983 (205/82-215/82, Rec, p. 2633).

 şi Steff-Houlberg

Hotărârea din 12 mai 1998 (C-366/95, Rec, p. I-2661).

, precum şi hotărârea BayWa

Hotărârea din 6 mai 1982 (146/81, 192/81 si 193/81, Rec, p. 1503).

, pronunţată anterior de Curte. Aceste hotărâri au autoritate în privinţa afirmaţiilor că (i) statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a preveni şi a urmări abaterile care afectează operaţiunile [FEOGA] şi pentru a recupera sumele pierdute ca rezultat al abaterilor sau al neglijenţei

Hotărârile citate anterior Deutsche Milchkontor şi alţii, punctul 18, Steff-Houlberg Export şi alţii, punctul 14; a se vedea de asemenea hotărârea BayWa şi alţii, citată anterior, punctul 30.

 şi (ii) autorităţile naţionale responsabile pentru gestionarea mecanismelor comunitare de intervenţie agricolă [...] nu pot [...] exercita o putere de apreciere asupra oportunităţii de a solicita sau nu restituirea fondurilor comunitare acordate în mod nejustificat sau ilegal

Hotărârile citate anterior BayWa, punctul 30, Deutsche Milchkontor şi alţii, punctul 22, şi Steff Houlberg Export şi alţii, punctul 14.

. Cu toate acestea, toate cele trei cazuri priveau situaţii în care normele comunitare relevante nu fuseseră respectate, astfel încât au avut loc într-adevăr abateri şi plăţi nedatorate. în prezenta cauză, dimpotrivă, au fost respectate normele formale, dar produsele au fost ulterior reexportate într-o ţară terţă (Canada), diferită de cea pentru care au fost acordate restituirile diferenţiate (Statele Unite ale Americii).<TI><P>Efectul (eventual al) Regulamentului nr. 2988/95</P></TI>67.În mod asemănător, Republica Elenă susţine că recuperarea restituirilor diferenţiate poate fi solicitată chiar şi atunci când exportatorul nu a acţionat în mod abuziv. în temeiul articolului 1 alineatul (2) şi al articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95, sumele plătite nedatorat pot fi recuperate atunci când activităţile agentului economic cuprind o abatere. Nu este necesar să se aprecieze dacă există o legătură între abatere şi comportamentul subiectiv al agentului.68.În opinia noastră, nu este necesar să se stabilească dacă condiţiile de fond aplicabile la momentul respectiv restituirilor diferenţiate (cuprinse în Regulamentul nr. 3665/87) sunt sau nu îndeplinite cu privire la dispoziţiile unui regulament ulterior referitor la procedura (Regulamentul nr. 2988/95). în orice caz, domeniul de aplicare al definiţiei din articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 (şi al obligaţiei subsecvente din articolul 4 alineatul (1) din acelaşi regulament) nu poate fi determinat decât prin referire la normele materiale de drept în vigoare la momentul desfăşurării faptelor.69.În perioada în care au avut loc exporturile în discuţie, articolul 11 din Regulamentul nr. 3665/87 nu fusese modificat de Regulamentul nr. 2954/94 astfel încât să includă posibilitatea recuperării sumelor plătite în plus ca restituiri pe baza unor informaţii incorecte. Din acest motiv, la momentul faptelor, numai comportamentul agentului prezentând o combinaţie a elementelor obiective şi subiective care, luate împreună, constituie o practică abuzivă potrivit definiţiei Curţii dădea naştere unei abateri în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 şi unei obligaţii corespondente de a rambursa o restituire cu titlu definitiv.<TI><P>Pretinsa încălcare a principiilor fundamentale</P></TI>70.Argumentele prezentate de Vonk, potrivit cărora solicitarea rambursării restituirilor diferenţiate după ce plata a devenit definitivă încalcă principiile securităţii juridice, încrederii legitime, diligentei, tratamentului egal şi proporţionalităţii pot fi respinse imediat. Astfel cum a subliniat Curtea în hotărârea Emsland-Stärke, obligaţia de a rambursa restituirile primite, în eventualitatea în care cele două elemente constitutive ale unui abuz sunt stabilite, nu încalcă principiul legalităţii. Obligaţia de a rambursa nu este o sancţiune

Conform articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2988/95.

, pentru care ar fi necesar un temei legal clar şi lipsit de ambiguitate, ci doar consecinţa constatării că au fost create artificial condiţiile necesare pentru a obţine avantajul care rezultă din reglementarea comunitară, conducând la calificarea ca nejustificate a restituirilor acordate şi justificând astfel obligaţia de a le rambursa

Punctul 56.

.71.Prin urmare, suntem de părerea că înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 2954/94 şi, în consecinţă, în prezenta acţiune, constatarea că exportatorul s-a făcut vinovat de o practică abuzivă a fost singurul temei pentru care o restituire plătită cu titlu definitiv putea fi calificată drept plată nedatorată.72.Concluzionăm, prin urmare, că trebuie să se răspundă la prima şi la a doua întrebare preliminară adresată că, în temeiul articolelor 4 şi 6 din Regulamentul nr. 876/68 şi al articolelor 16-18 din Regulamentul nr. 3665/87, dreptul definitiv la plata unei restituiri diferenţiate se stabileşte la prezentarea dovezii că mărfurile respective:

sunt de origine comunitară;

au fost exportate din Comunitate;

au ajuns la destinaţia pentru care a fost stabilită restituirea şi

au fost importate în ţara terţă de destinaţie în termen de 12 luni de la data acceptării declaraţiei de export, prin finalizarea tuturor formalităţilor vamale de punere în consum în ţara respectivă.

Totuşi, pentru a putea reţine beneficiul acordării cu titlu definitiv a unei restituiri diferenţiate, exportatorul nu trebuie să se facă vinovat de un comportament care poate fi caracterizat ca o practică abuzivă.

Dovada unei practici abuzive presupune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care să rezulte că, în pofida unei respectări formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea comunitară, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în voinţa de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea comunitară creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea sa.

Este de competenţa instanţei de trimitere să stabilească existenţa acestor două elemente, potrivit regulilor de probă din dreptul naţional, atât timp cât nu se aduce atingere eficacităţii dreptului comunitar.

La momentul faptelor, singurul temei în care o restituire plătită cu titlu definitiv putea fi considerată ca fiind plătită pe nedrept era constatarea că exportatorul s-a făcut vinovat de o practică abuzivă.

<TI><P>Cu privire la a treia întrebare</P></TI>73.A treia întrebare a instanţei de trimitere priveşte semnificaţia expresiei abateri continue sau repetate din articolul 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95. în special, aceasta urmăreşte să afle dacă (i) abaterile trebuie considerate ca fiind continue sau repetate dacă privesc o proporţie relativ mică din ansamblul operaţiunilor realizate într-o perioadă determinată şi (ii) operaţiunile în legătură cu care au fost identificate abateri privesc întotdeauna cantităţi diferite.74.Vonk contestă aplicabilitatea Regulamentului nr. 2988/95 în prezenta cauză. Regatul Ţărilor de Jos urmăreşte de asemenea să afle dacă regulamentul se aplică retroactiv, având în vedere că ultima abatere a fost comisă în 1994 şi că Regulamentul nr. 2988/95 a intrat în vigoare abia la 26 decembrie 1995. Aceasta nu împiedică totuşi niciuna dintre cele două părţi să examineze cum ar putea fi aplicat Regulamentul nr. 2988/95.75.Potrivit susţinerii societăţii Vonk, criteriile relevante care definesc abaterile continue sau repetate sunt stabilite în hotărârea José Martí Peix

Hotărârea din 2 decembrie 2004 (C-226/03 P, Rec, p. I-11419). La punctele 16 şi 17, Curtea a declarat: potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95, constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic. Atunci când omisiunea care stă la baza încălcării dispoziţiei de drept comunitar respective persistă, abaterea este continuă în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95.

. Trebuie să fie vorba de unul sau mai multe acte care privesc aceeaşi furnizare sau aceeaşi solicitare de restituire.76.Regatul Ţărilor de Jos observă că scopul articolului 3 din Regulamentul nr. 2988/95 este să acorde suficient timp pentru a solicita rambursarea sumelor plătite nedatorat, protejând, prin aceasta, interesele financiare ale Comunităţii. Abaterile continue sau repetate trebuie să fie acte analoage care încalcă aceeaşi lege. Regatul Ţărilor de Jos întemeiază acest punct de vedere pe, inter alia, hotărârea Montecatini/Comisia

Hotărârea din 8 iulie 1999 (C-235/92 P, Rec, p. I-4539, punctul 195).

, în care Curtea a statuat:

[...] deşi conceptul de încălcare continuă are înţelesuri diferite în ordinile juridice ale statelor membre, în orice caz, cuprinde o pluralitate de comportamente ilegale care pun în aplicare o singură încălcare, unite de un element subiectiv comun.

77.Faptul că diferitele loturi trebuie să fie considerate în mod individual nu împiedică calificarea ca abateri continue sau repetate în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95.78.Comisia citează de asemenea definiţia abaterilor continue sau repetate dată de Curte în hotărârea José Martí Peix, precum şi interpretarea anterioară dată de Tribunalul de Primă Instanţă în aceste cauze, interpretare confirmată în apel, potrivit căreia abaterile sunt continue, în sensul articolului 3 alineatul (1), atunci când au un obiect identic

A se vedea punctul 81 din hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă, citată la punctul 7 din hotărârea Curţii de Justiţie.

. Deşi revine instanţei naţionale să decidă, Comisia consideră, în temeiul elementelor care figurează în decizia de trimitere, că a existat o repetare a unei abateri identice.79.Potrivit unei jurisprudente constante, normele de procedură sunt presupuse a se aplica în general tuturor litigiilor în curs la momentul la care acestea intră în vigoare

A se vedea hotărârea din 23 februarie 2006, Molenbergnatie (C-201/04, Rec, p. I-2049, punctul 31, precum şi jurisprudenţa citată în aceasta).

. Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 se aplică, prin urmare, tuturor litigiilor în curs la data de 26 decembrie 1995, când acesta a intrat în vigoare. Nu este posibil să se verifice din decizia de trimitere dacă litigiul împotriva Vonk era în curs la 26 decembrie 1995 sau nu începuse încă la acea dată. Totuşi, în oricare dintre cazuri, s-ar aplica articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95.80.Suntem de acord cu Comisia că decizia dacă au fost sau nu abateri continue sau repetate în prezenta cauză revine instanţei naţionale. Totuşi, Curtea poate să ofere linii directoare cu privire la înţelesul juridic al acestor termeni.81.Astfel cum a subliniat Comisia, prezenta cauză priveşte operaţiuni de export distincte care implică acelaşi tip de produs (brânză pecorino), către aceeaşi destinaţie declarată (Statele Unite ale Americii) şi aceeaşi destinaţie finală (Canada). Vonk a făcut declaraţii separate de solicitare a restituirii, dar schema parcursului mărfurilor (importate în Statele Unite ale Americii, depozitate acolo, exportate la scurtă vreme după aceea în aceeaşi stare în Canada) este identică.82.în esenţă, suntem de acord cu analiza Regatului Ţărilor de Jos. Pentru ca abaterile să fie continue sau repetate conform articolului 3 alineatul (1), acestea trebuie să fie similare în următoarele privinţe: trebuie să prezinte o schemă similară de acte care încalcă aceeaşi normă comunitară; trebuie, de asemenea, să permită aceluiaşi agent economic să beneficieze de acelaşi avantaj economic ca rezultat al aplicării normelor comunitare.83.În sfârşit, considerăm, precum Comisia, Republica Elenă şi Regatul Ţărilor de Jos, că, pentru a stabili dacă au existat abateri continue sau repetate, faptul de a şti în ce proporţie operaţiunile realizate în cursul unei perioade determinate au fost afectate de abateri şi dacă abaterile au fost comise alternativ cu operaţiuni legale este lipsit de relevanţă.84.Din aceste motive, concluzionăm că abaterile trebuie să fie considerate continue şi repetate în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 dacă prezintă o schemă similară de acte care încalcă aceeaşi normă comunitară. Acestea trebuie, de asemenea, să permită aceluiaşi agent economic să beneficieze de acelaşi avantaj economic ca rezultat al aplicării normelor comunitare. în acest context, este lipsit de relevanţă în ce proporţie operaţiunile realizate în cursul unei perioade determinate au fost afectate de abateri şi dacă abaterile au fost comise alternativ cu operaţiuni legale.<TI><P>Concluzie</P></TI>85.Prin urmare, propunem să se răspundă după cum urmează întrebărilor adresate de College van Beroep voor het bedrijfsleven, Ţările de Jos:

<TI><P>Prima şi a doua întrebare</P></TI>

În temeiul articolelor 4 şi 6 din Regulamentul nr. 876/68 al Consiliului din 28 iunie 1968 de stabilire a normelor generale pentru acordarea de restituiri la export în sectorul laptelui şi al produselor lactate şi a criteriilor pentru stabilirea cuantumului unor astfel de restituiri şi al articolelor 16-18 din Regulamentul nr. 3665/87 al Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, dreptul cu titlu definitiv la plata unei restituiri diferenţiate se stabileşte la prezentarea dovezii că mărfurile respective:

sunt de origine comunitară;

au fost exportate din Comunitate;

au ajuns la destinaţia pentru care a fost stabilită restituirea şi

au fost importate în ţara terţă de destinaţie în termen de 12 luni de la data acceptării declaraţiei de export, prin finalizarea tuturor formalităţilor vamale de punere în consum în ţara respectivă.

Totuşi, pentru a putea reţine beneficiul acordării cu titlu definitiv a unei restituiri diferenţiate, exportatorul nu trebuie să se facă vinovat de un comportament care poate fi caracterizat ca o practică abuzivă.

Dovada unei practici abuzive presupune, pe de o parte, un ansamblu de împrejurări obiective din care să rezulte că, în pofida unei respectări formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea comunitară, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în voinţa de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea comunitară creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea sa.

Este de competenţa instanţei de trimitere să verifice dacă elementele constitutive ale unei practici abuzive sunt întrunite în litigiul din acţiunea principală, potrivit regulilor de probă din dreptul naţional, atât timp cât nu se aduce atingere eficacităţii dreptului comunitar.

La momentul faptelor, singurul motiv în temeiul căruia o restituire plătită cu titlu definitiv putea fi calificată drept plată nedatorată era constatarea că exportatorul s-a făcut vinovat de o practică abuzivă.

<TI><P>A treia întrebare</P></TI>

Abaterile trebuie să fie considerate continue şi repetate în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene dacă prezintă o schemă similară de acte care încalcă aceeaşi normă comunitară. Acestea trebuie, de asemenea, să permită aceluiaşi agent economic să beneficieze de acelaşi avantaj economic ca rezultat al aplicării normelor comunitare. în acest context, faptul de a şti în ce proporţie operaţiunile realizate în cursul unei perioade determinate au fost afectate de abateri şi dacă abaterile au fost comise alternativ cu operaţiuni legale este lipsit de relevanţă.