C-279/0562005J02790007.0002269128820CJHOTĂRÂREA DIN 11.1.2007 — CAUZA C-279/05VONK DAIRY PRODUCTS<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera întâi)</P><P><DATE ISO="20070111">11 ianuarie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: olandeza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-279/05,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de College van Beroep voor het bedrijfsleven (Ţările de Jos), prin decizia din 30 iunie 2005, primită de Curte la 11 iulie 2005, în procedura

Vonk Daily Products BV

împotriva

Productschap Zuivel,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul P. Jann, preşedinte de cameră, domnii K. Lenaerts, J. N. Cunha Rodrigues, M. Ilešič (raportor) şi E. Levits, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 29 martie 2006,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru Vonk Dairy Products BV, de J. H. Peek, advocaat;

pentru Regatul Ţărilor de Jos, de doamnele H. G. Sevenster şi M. de Mol, în calitate de agenţi;

pentru Republica Elenă, de domnul I. Chalkias şi de doamna S. Papaioannou, în calitate de agenţi;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de doamnele C Cattabriga şi M. van Heezik, în calitate de agenţi,

după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 7 iunie 2006,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Cererea având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea articolelor 16-18 din Regulamentul (CEE) nr. 3665/87 al Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole (JO L 351, p. 1) şi a articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/1995 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (JO L 312, p. 1, Ediţie specială, 01/vol. 1, p. 166).2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Vonk Dairy Products BV şi Productschap Zuivel (grupare profesională din industria lactatelor) cu privire la retragerea şi recuperarea, cu o majorare de 15 %, a unei restituiri la export diferenţiate primite de reclamanta din acţiunea principală.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Reglementarea comunitară</P></TI><TI><P>Regulamentul nr. 3665/87</P></TI>3Articolul 1 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede:

Fără să aducă atingere derogărilor prevăzute în reglementările comunitare pentru anumite produse, prezentul regulament stabileşte norme comune detaliate pentru aplicarea sistemului de restituiri la export, denumite în continuare restituiri, instituit sau prevăzut prin:

[...]

articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 804/68 (lapte şi produse lactate),

[...] [traducere neoficială]

4Articolele 4-6 din acelaşi regulament menţionează:

Articolul 4(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 5 şi 16, achitarea restituirii este condiţionată de prezentarea dovezii faptului că produsele din declaraţia de export acceptată au părăsit teritoriul vamal al Comunităţii în stare nealterată în termen de 60 de zile de la această acceptare.[...]
Articolul 5(1)

Plata restituirii diferenţiate sau nediferenţiate este supusă, pe lângă condiţia ca produsul să fi părăsit teritoriul vamal al Comunităţii, condiţiei ca produsul să fi fost [...] importat într-o ţară terţă şi, după caz, într-o ţară terţă determinată în termen de 12 luni de la data acceptării declaraţiei de export:

(a)în cazul în care există îndoieli serioase în privinţa destinaţiei reale a produsului [...][...]Dispoziţiile articolului 17 alineatul (3) şi ale articolului 18 sunt aplicabile în cazurile vizate de primul paragraf.Autorităţile competente ale statelor membre mai pot solicita şi dovezi suplimentare, care să le convingă că produsul a fost introdus în realitate, în aceeaşi stare, pe piaţa ţării terţe importatoare.[...]În cazul în care există îndoieli serioase în privinţa destinaţiei reale a produselor, Comisia poate solicita statelor membre să aplice dispoziţiile alineatului (1).[...]
Articolul 6Dacă, înainte de a părăsi teritoriul vamal al Comunităţii, un produs trecut într-o declaraţie vamală acceptată traversează un alt teritoriu al Comunităţii decât cel al statului membru pe teritoriul căruia această declaraţie a fost acceptată, dovada că produsul a părăsit teritoriului vamal al Comunităţii se va face cu ajutorul originalului documentului de control T5 prevăzut în articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 2823/87 andosat corespunzător.[...] [traducere neoficială]

5Articolele 16 şi 17 din Regulamentul nr. 3665/87 prevăd:

Articolul 16(1)în cazul în care cuantumul de restituire diferă în funcţie de destinaţie, restituirile sunt achitate în funcţie de condiţiile suplimentare stabilite în articolele 17 şi 18.[...]
Articolul 17(1)Produsul trebuie să fie importat în aceeaşi stare în ţara terţă sau într-una dintre ţările terţe pentru care se aplică restituirea în termen de 12 luni de la data acceptării declaraţiei de export;[...](3)Produsul este considerat importat atunci când au fost finalizate toate formalităţile vamale de punere în consum în ţara terţă. [traducere neoficială]

6Articolul 18 din acelaşi regulament conţine lista exhaustivă a tuturor probelor cu înscrisuri pe care exportatorii trebuie să le prezinte pentru a demonstra că produsul a făcut obiectul tuturor formalităţilor vamale de punere în consum. Printre dovezile cerute de această dispoziţie figurează o copie a documentului de transport.7în timpul perioadei la care se raportează faptele din acţiunea principală, articolului 18 menţionat i-au fost aduse amendamente în mai multe rânduri, dar acestea nu au incidenţă asupra soluţiei din acţiunea principală.8Articolul 23 din Regulamentul nr. 3665/87 prevede:

(1)în cazul în care suma achitată în avans este mai mare decât suma datorată în realitate pentru exportul în cauză sau pentru un export echivalent, exportatorul rambursează diferenţa dintre cele două sume majorată cu 15 %.

[...] [traducere neoficială]

<TI><P>Regulamentul nr. 2988/95</P></TI>9Articolul 1 din Regulamentul nr. 2988/95 prevede:

(1)în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.(2)Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate.

10în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95:

Termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la săvârşirea abaterii menţionate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

în cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripţie curge din ziua în care încetează săvârşirea abaterii respective. în ceea ce priveşte programele multianuale, termenul de prescripţie trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.

[...]

<TI><P>Reglementarea naţională</P></TI>11Articolul 9 din legea privind reglementarea în domeniul importului şi exportului de bunuri (Wet houdende een regeling op het gebied van de invoer en de uitvoer van goederen) din 5 iulie 1962 (Stb. 1962, nr. 295), astfel cum a fost modificată prin legea din 4 iunie 1992 (Stb. 1992, nr. 422), prevede:

1.Ministrul competent poate anula orice autorizaţie, restituire, subvenţie sau exonerare în cazul în care datele care au fost furnizate în vederea obţinerii lor se dovedesc a fi atât de inexacte sau incomplete încât cererea ar fi făcut obiectul unei decizii diferite dacă circumstanţele exacte ar fi fost cunoscute în detaliu la momentul examinării acestora.2.Orice subvenţie sau restituire acordată în cadrul aplicării unui regulament adoptat de către o instituţie a Comunităţilor Europene poate de asemenea să fie anulată dacă rezultă dintr-o dispoziţie aplicabilă adoptată de o asemenea instituţie că beneficiarul său nu avea dreptul la aceasta.

12Potrivit articolelor 1, 85 şi 118, precum şi anexei I la regulamentul privind importul şi exportul de produse agricole (Regeling in- en uitvoer landbouwgoederen) din 9 martie 1981 (Stcrt 1981, nr. 50), dispoziţii adoptate în temeiul articolului 11 din legea menţionată la punctul anterior al prezentei hotărâri, Productschap Zuivel este competentă pentru acordarea şi anularea restituirilor aplicabile în privinţa brânzeturilor.<TI><P>Acţiunea principală şi întrebările preliminare</P></TI>13Din 1988 până în 1994, reclamanta din acţiunea principală a exportat în fiecare an către Statele Unite ale Americii 300 de loturi de brânză italiană pecorino, adică în total 2100 de loturi.14Pentru aceste exporturi, ea a primit de la pârâtul din acţiunea principală restituirile diferenţiate acordate în temeiul Regulamentului nr. 3665/87, care au devenit definitive ca urmare a ridicării garanţiilor constituite atunci când pârâtul din acţiunea principală a primit documentele care demonstrau că loturile menţionate fuseseră puse în liberă circulaţie în Statele Unite ale Americii.15Suma restituirilor pentru brânzeturile în cauză era mai ridicată pentru exporturile către Statele Unite ale Americii decât pentru cele către Canada.16Reiese din dosarul prezentat Curţii că Algemene Inspectiedienst (serviciul general de inspecţie, denumit în continuare AID) al Ministerie van Landbouw, Natuurbeheer en Visserij (Ministerul Agriculturii, Naturii şi Pescuitului) a condus o primă anchetă privind exporturile de brânzeturi din acţiunea principală.17Deoarece această anchetă a dezvăluit abateri reţinute în sarcina reclamantei din acţiunea principală, AID a cerut US Customs (autorităţile vamale din Statele Unite ale Americii) din New York să deschidă o anchetă administrativă asupra exporturilor respective din perioada cuprinsă între 1988 şi 1994.18Această a doua anchetă a dezvăluit că, pe durata perioadei menţionate, 75 de loturi de brânză (adică aproximativ 1,47 milioane de kilograme) au fost aproape imediat reexportate către Canada prin Orlando Food Corporation, intermediar în Statele Unite ale Americii al reclamantei din acţiunea principală, în cea mai mare parte a cazurilor cu destinaţia National Cheese & Food Company, societate cu sediul în Ontario. Aceeaşi anchetă a demonstrat de asemenea că rolul reclamantei din acţiunea principală nu s-a limitat la exportarea loturilor de brânză respective spre Statele Unite ale Americii, deoarece aceasta era informată despre transferurile către Canada şi era de asemenea implicată în vânzarea loturilor menţionate în această ţară. în plus, între reclamanta din acţiunea principală şi societatea National Cheese & Food Company a existat un schimb de corespondenţă în această privinţă.19Ca urmare a acestei a doua anchete, Officier van Justitie (procurorul) din Roermond (Ţările de Jos) a deschis o anchetă judiciară împotriva reclamantei din acţiunea principală şi a responsabililor acesteia, cu acuzaţia de fals în înscrisuri, cererile de restituiri diferenţiate fiind prezumate constitutive de fals, din moment ce menţionau Statele Unite ale Americii ca destinaţie pentru consum, deşi unele loturi de brânză au fost trimise în Canada, unde au fost comercializate. AID a consemnat rezultatele primei anchete într-un proces-verbal din 5 martie 1997.20Printr-o scrisoare din 18 septembrie 1997, pârâtul din acţiunea principală a comunicat reclamantei din acţiunea principală că a primit procesul-verbal menţionat la punctul precedent din prezenta hotărâre, a cărui copie era anexată la această scrisoare.21Prin decizia din 18 aprilie 2001, pârâtul din acţiunea principală a anulat deciziile de acordare de restituiri la export în privinţa celor 75 de loturi în litigiu şi a cerut rambursarea unei sume de 2795841,72 NLG, corespunzând diferenţei dintre restituirile diferenţiate aplicabile, pe de o parte, pentru Statele Unite ale Americii şi, pe de altă parte, pentru Canada, majorate cu 15 %.22Deoarece pârâtul din acţiunea principală a respins ca nefondată contestaţia introdusă împotriva acestei decizii de către reclamanta din acţiunea principală, aceasta a formulat o acţiune în faţa instanţei de trimitere. în sprijinul acestei acţiuni, reclamanta din acţiunea principală invocă faptul că ea a îndeplinit toate condiţiile prevăzute la articolul 4, la articolul 17 alineatul (3) şi la articolul 18 din Regulamentul nr. 3665/87 pentru a obţine restituiri diferenţiate pentru loturile de brânză respective şi că reexportarea ulterioară a unora dintre aceste loturi către Canada nu avea nicio consecinţă asupra acordării acestor restituiri. Ea se referă în această privinţă la hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland-Stärke (C-110/99, Rec, p. I-11569), apreciind că pârâtul din acţiunea principală nu a dovedit existenţa unei practici abuzive în sarcina sa, în sensul hotărârii menţionate. în consecinţă, reclamanta din acţiunea principală consideră că restituirile în cauză nu i-au fost plătite pe nedrept şi au devenit definitive după ce ea a făcut dovada importului, precum şi a punerii în consum în Statele Unite ale Americii.23Reclamanta din acţiunea principală susţine de asemenea că abaterea care îi este reproşată nu este nici continuă şi nici repetată, întrucât cea mai mare parte a loturilor pe care le-a exportat în Statele Unite ale Americii nu au fost reexportate, şi concluzionează că termenul de prescripţie nu a fost întrerupt. în realitate, ancheta judiciară are ca obiect falsurile în înscrisuri, şi nu anularea restituirilor la export sau cererea de rambursare. în plus, ancheta menţionată a fost efectuată de către alte autorităţi decât pârâtul din acţiunea principală, astfel încât nu putea fi considerată un act de întrerupere. Reclamanta din acţiunea principală adaugă că nici procesul-verbal din 5 martie 1997, nici scrisoarea pârâtului din acţiunea principală din 18 septembrie 1997 nu precizau actele asupra cărora existau suspiciuni.24în sfârşit, reclamanta din acţiunea principală consideră că pârâtul din acţiunea principală nu a putut să îşi bazeze decizia de majorare cu 15 % a sumei care trebuia rambursată pe Regulamentul nr. 3665/87, deoarece restituirea diferenţiată nu a fost instituită decât pentru motive politice.25Pârâtul din acţiunea principală consideră acţiunea nefondată. Acesta susţine că este esenţial pentru plata restituirilor diferenţiate ca produsele care sunt vizate să fie efectiv introduse pe piaţa de destinaţie. El concluzionează că faptul că o anumită cantitate din brânzeturile respective a fost reexportată către Canada implică rambursarea restituirilor diferenţiate în discuţie în acţiunea principală. Internéin-du-se pe hotărârea din 31 martie 1993, Möllmann-Fleisch (C-27/92, Rec, p. I-1701), acesta apreciază că documentele de import nu constituie decât un indiciu care poate fi respins în ceea ce priveşte acordarea restituirilor diferenţiate în sensul Regulamentului nr. 3665/87. Prin urmare, el consideră că restituirile menţionate au fost plătite pe nedrept.26în ceea ce priveşte prescripţia, pârâtul din acţiunea principală susţine că decizia din 18 aprilie 2001, prin care a solicitat rambursarea, a intervenit în termenul cerut de Regulamentul nr. 2988/95. în realitate, termenul menţionat nu a început să curgă înainte de ultima operaţiune de export, care, conform declaraţiei de export, a avut loc la 28 septembrie 1994. Termenul de prescripţie a fost ulterior întrerupt în luna iulie 1997, prin percheziţiile efectuate în acea perioadă în cadrul anchetei judiciare, precum şi la 18 septembrie 1997, prin trimiterea procesului-verbal din 5 martie 1997 către reclamanta din acţiunea principală.27în acest context, College van Beroep voor het bedrijfsleven a hotărât să suspende cauza şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

1)Articolele 16-18 din Regulamentul nr. 3665/87, aşa cum erau aplicabile la momentul pertinent, trebuie interpretate în sensul că, dacă au fost plătite restituiri diferenţiate cu titlu definitiv după acceptarea documentelor de import, reexportarea mărfurilor, descoperită ulterior, ar putea conduce la calificarea ca nejustificată a plăţii acestor restituiri numai în caz de practică abuzivă a exportatorului?2)Dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, care sunt criteriile care permit să se determine în ce circumstanţe reexportarea mărfurilor conduce la calificarea ca nejustificate a restituirilor diferenţiate plătite cu titlu definitiv?3)Care sunt criteriile care permit să se aprecieze dacă abaterea este continuă sau repetată, în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95? [M]ai precis, [...] abaterea este continuă sau repetată atunci când priveşte o parte relativ mică din ansamblul operaţiunilor efectuate pe durata unei perioade determinate, iar operaţiunile pentru care este constatată abaterea vizează întotdeauna loturi diferite?

<TI><P>Cu privire la întrebările preliminare</P></TI><TI><P>Cu privire la prima întrebare</P></TI>28Prin intermediul primei întrebări, instanţa de trimitere urmăreşte să afle, în esenţă, dacă, în cadrul unei proceduri de retragere şi de recuperare a restituirilor la export diferenţiate care au fost plătite cu titlu definitiv în temeiul Regulamentului nr. 3665/87, constatarea caracterului nejustificat al restituirilor respective necesită să fie făcută dovada unei practici abuzive a exportatorului.29Trebuie subliniat de la început că acordarea de restituiri la export diferenţiate este supusă tuturor condiţiilor prevăzute de Regulamentul nr. 3665/87, care sunt enunţate la articolele 4-6, pe de o parte, şi 16-18, pe de altă parte. Or, din dosarul prezentat Curţii rezultă că reclamanta din acţiunea principală a îndeplinit în mod formal toate condiţiile prevăzute de regulamentul menţionat, astfel încât restituirile în cauză i-au fost plătite cu titlu definitiv. în special, rezultă din decizia de trimitere că pârâtul din acţiunea principală nu s-a folosit de posibilitatea, prevăzută la articolul 5 alineatul (1) litera (a) al patrulea paragraf şi la articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3665/87, de a solicita, înainte ca restituirile respective să devină definitive, dovezi suplimentare de natură a demonstra că produsele respective au fost efectiv introduse în aceeaşi stare pe piaţa terţei ţări importatoare.30Trebuie subliniat că, potrivit deciziei de trimitere, decizia de solicitare a rambursării restituirilor respective nu se întemeiază pe caracterul defectuos al documentelor de import prezentate de reclamanta din acţiunea principală, ci pe circumstanţa că anumite loturi de brânză au fost reexportate către o altă ţară terţă aproape imediat după importarea lor în Statele Unite ale Americii.31în această privinţă, trebuie amintit că aplicarea regulamentelor comunitare nu poate fi extinsă până la acoperirea anumitor practici abuzive ale agenţilor economici (hotărârea din 11 octombrie 1977, Cremer, 125/76, Rec, p. 1593, punctul 21, şi hotărârea Emsland-Stärke, citată anterior, punctul 51).32Constatarea caracterului nejustificat al restituirilor la export diferenţiate acordate cu titlu definitiv în sensul Regulamentului nr. 3665/87 impune, prin urmare, dovedirea unei practici abuzive din partea exportatorului, atunci când o parte din ansamblul produselor vizate a fost aproape imediat reexportată către o altă ţară terţă.33Dovada respectivă presupune, pe de o parte, un ansamblu de împrejurări obiective din care să rezulte că, în pofida unei respectări formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea comunitară, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în voinţa de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea comunitară creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea sa (hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec, p. I-7355, punctul 39 şi jurisprudenţa citată). Existenţa acestui element subiectiv poate fi stabilită mai ales prin dovedirea unei înţelegeri secrete între exportatorul beneficiar al restituirilor şi importatorul produsului într-o ţară terţă, alta decât ţara importatoare.34Este de competenţa instanţei de trimitere să verifice dacă elementele constitutive ale unei practici abuzive sunt întrunite în acţiunea principală, potrivit regulilor de probă din dreptul naţional, atât timp cât nu se aduce atingere eficacităţii dreptului comunitar (hotărârea Emsland-Stärke, citată anterior, punctul 54 şi jurisprudenţa citată, precum şi hotărârea Eichsfelder Schlachtbetrieb, citată anterior, punctul 40).35Guvernul olandez susţine în această privinţă că dovada unei practici abuzive a exportatorului, în sensul hotărârii Emsland-Stärke, citată anterior, nu trebuie să fie făcută decât în cazurile în care toate condiţiile formale pentru acordarea restituirilor sunt îndeplinite, ceea ce nu ar fi cazul în cauza din acţiunea principală, deoarece, întrucât loturile de brânză reexportate către Canada nu au fost puse în consum pe piaţa din Statele Unite ale Americii, condiţia de punere în consum în ţara terţă în sensul articolului 17 alineatul (3) din Regulamentul nr. 3665/87 nu a fost îndeplinită.36Acest argument nu poate fi primit. Într-adevăr, reiese, pe de o parte, de la punctul 29 al prezentei hotărâri că reclamanta din acţiunea principală a îndeplinit din punct de vedere formal toate condiţiile prevăzute de Regulamentul nr. 3665/87 pentru acordarea restituirilor la export diferenţiate respective, inclusiv condiţiile prevăzute la articolul 17 alineatul (3) din regulamentul menţionat, astfel încât aceste restituiri i-au fost plătite cu titlu definitiv fără ca autorităţile competente ale statului membru vizat să fi considerat oportun să solicite în prealabil, în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (a) al patrulea paragraf din acest regulament, dovezi suplimentare că produsul a fost efectiv introdus în aceeaşi stare pe piaţa ţării terţe de import. Pe de altă parte, aşa cum s-a precizat la punctul 32 al prezentei hotărâri, statul membru vizat în acţiunea principală nu este îndreptăţit să solicite rambursarea restituirilor plătite definitiv decât dacă se constată o practică abuzivă în sarcina exportatorului.37în acelaşi sens cu guvernul olandez, guvernul elen subliniază că circumstanţa că nu a fost îndeplinită condiţia de punere în consum pe piaţa ţării terţe de import în cauza din acţiunea principală determină ca rambursarea restituirilor diferenţiate plătite pe nedrept să poată fi solicitată în temeiul dispoziţiilor Regulamentului nr. 2988/95 fără a trebui să se facă dovada unei practici abuzive a exportatorului. Acest argument nu poate fi primit, deoarece, aşa cum s-a subliniat la punctul 32 al prezentei hotărâri, rambursarea restituirilor diferenţiate plătite pe nedrept în privinţa operaţiunilor respective din acţiunea principală, care s-au derulat în perioada cuprinsă între 1988 şi 1994, necesită dovada unei practici abuzive din partea exportatorului. în consecinţă, noţiunea de abatere în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 2988/95 nu ar putea fi luată în considerare în această privinţă.38Având în vedere consideraţiile precedente, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată Curţii că, în cadrul unei proceduri de retragere şi de recuperare a restituirilor la export diferenţiate plătite cu titlu definitiv în temeiul Regulamentului nr. 3665/87, constatarea caracterului nejustificat al restituirilor menţionate trebuie susţinută prin dovada unei practici abuzive a exportatorului, făcută conform normelor din dreptul naţional.<TI><P>Cu privire la a doua întrebare</P></TI>39Având în vedere răspunsul afirmativ dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.<TI><P>Cu privire la a treia întrebare</P></TI>40Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească ce criterii permit să se aprecieze dacă o abatere trebuie să fie considerată ca fiind continuă sau repetată în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95. Instanţa menţionată se întreabă în special în legătură cu situaţia în care abaterea priveşte o parte relativ mică din ansamblul operaţiunilor realizate într-o perioadă determinată şi priveşte întotdeauna loturi diferite.41Aşa cum a subliniat, în esenţă, avocatul general la punctul 82 din concluziile sale, o abatere este continuă sau repetată în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95 atunci când este comisă de un agent economic comunitar care obţine avantaje economice dintr-un ansamblu de operaţiuni similare care încalcă aceeaşi dispoziţie comunitară.42Nu are nicio incidenţă în această privinţă faptul că, aşa cum este cazul în speţă, abaterea priveşte o parte relativ mică din ansamblul operaţiunilor realizate într-o perioadă determinată şi că operaţiunile pentru care abaterea s-a constatat vizează întotdeauna loturi diferite. într-adevăr, circumstanţele menţionate nu pot să fie determinante pentru constatarea existenţei unei abateri continue sau repetate, pentru că altfel ar exista riscul de a incita agenţii economici să încerce să eludeze aplicarea articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, procedând la o divizare artificială a operaţiunilor lor.43Revine instanţei de trimitere să verifice, potrivit regulilor de probă din dreptul naţional, atât timp cât nu se aduce atingere eficacităţii dreptului comunitar, dacă în acţiunea principală sunt reunite elementele constitutive ale unei abateri continue sau repetate.44Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare adresată că, în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2988/95, o abatere este continuă sau repetată atunci când este comisă de un agent economic comunitar care obţine avantaje economice dintr-un ansamblu de operaţiuni similare care încalcă aceeaşi dispoziţie de drept comunitar. Faptul că abaterea priveşte o parte relativ mică din ansamblul operaţiunilor realizate într-o perioadă determinată şi că operaţiunile pentru care s-a constatat abaterea vizează întotdeauna loturi diferite nu are incidenţă în această privinţă.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>45întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

1)În cadrul unei proceduri de retragere şi de recuperare a restituirilor la export diferenţiate care au fost plătite cu titlu definitiv în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 3665/87 al Comisiei din 27 noiembrie 1987 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, constatarea caracterului nedatorat al restituirilor respective trebuie susţinută de dovada unei practici abuzive a exportatorului, făcută conform regulilor de drept naţional.2)în sensul articolului 3 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, o abatere este continuă sau repetată atunci când este comisă de un agent economic comunitar care obţine avantaje economice dintr-un ansamblu de operaţiuni similare care încalcă aceeaşi dispoziţie de drept comunitar. Faptul că abaterea priveşte o parte relativ mică din ansamblul operaţiunilor realizate într-o perioadă determinată şi că operaţiunile pentru care abaterea s-a constatat vizează întotdeauna loturi diferite nu are incidenţă în această privinţă.

Semnături