C-470/0362003J04700001.000227981283841CJHOTĂRÂREA DIN 17.4.2007 — CAUZA C-470/03AGM-COS.MET<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Marea Cameră)</P><P><DATE ISO="20070417">17 aprilie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: finlandeza.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-470/03,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tampereen käräjäoikeus (Finlanda), prin decizia din 7 noiembrie 2003, primită de Curte la 11 noiembrie 2003, în procedura

A. G, M.-COS.MET Srl

împotriva

Suomen valtio,

Tarmo Lehtinen,

CURTEA (Marea Cameră),

compusă din domnul V. Skouris, preşedinte, domnii P. Jann, C. W. A. Timmermans, A. Rosas, K. Lenaerts, preşedinţi de cameră, domnul J. N. Cunha Rodrigues, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii J. Makarczyk (raportor), G. Arestis, A. Borg Barthet şi M. Ilešič, judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 19 aprilie 2005,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru A. G. M.-COS.MET Srl, de P. Kyllönen, asianajaja;

pentru domnul Lehtinen, de S. Kemppinen şi K. Harenko, asianajajat;

pentru guvernul finlandez, de doamna T. Pynnä, în calitate de agent;

pentru guvernul olandez, de doamna H. G. Sevenster şi de domnul N. A. J. Bel, în calitate de agenţi;

pentru guvernul suedez, de domnul A. Kruse, în calitate de agent;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de domnii M. van Beek şi P. Aalto, în calitate de agenţi,

după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 17 noiembrie 2005,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea Directivei 98/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre în domeniul echipamentelor tehnice (JO L 207, p. 1, Ediţie specială, 13/vol. 23, p. 220, denumită în continuare directiva) şi condiţiile de angajare a răspunderii unui stat membru şi a funcţionarilor săi în caz de încălcare a dreptului comunitar.2Această cerere a fost introdusă în cadrul litigiului între A. G. M.-COS.MET Srl (denumită în continuare AGM), societate de drept italian, pe de o parte, şi Suomen valtio (statul finlandez) şi domnul Lehtinen, funcţionar în cadrul sosiaali- ja terveysministeriö (denumit în continuare Ministerul Afacerilor Sociale şi al Sănătăţii), pe de altă parte, care priveşte repararea prejudiciului pe care AGM susţine că 1-a suferit ca urmare a încălcării prevederilor din directivă.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Dreptul comunitar</P></TI>3Directiva defineşte cerinţele esenţiale în materie de siguranţă şi sănătate cu privire la proiectarea şi construirea echipamentelor tehnice şi a componentelor de siguranţă, precum şi modalităţile de evaluare a conformităţii, de declarare a conformităţii şi de marcare a echipamentelor tehnice.4Articolul 2 din directivă prevede:

(1)Statele membre iau toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura introducerea pe piaţă a echipamentelor şi a componentelor de siguranţă cărora [li] se aplică prezenta directivă şi punerea lor în funcţiune numai dacă acestea nu reprezintă un pericol pentru sănătatea sau siguranţa persoanelor şi, acolo unde este cazul, a animalelor domestice sau a bunurilor şi dacă sunt instalate în mod corespunzător şi întreţinute şi folosite conform destinaţiei lor.(2)Această măsură nu aduce atingere dreptului statelor membre de a elabora, cu respectarea corespunzătoare a tratatului, astfel de cerinţe pe care le consideră necesare pentru a asigura protecţia persoanelor, în special a lucrătorilor, atunci când utilizează echipamentele sau componentele de siguranţă în cauză, cu condiţia ca aceasta să nu însemne că echipamentul sau componentele de siguranţă sunt modificate într-un mod nespecificat în directivă.

[...]

5Articolul 3 din directivă prevede:

Echipamentele tehnice şi componentele de siguranţă cărora [li] se aplică prezenta directivă trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă prezentate în anexa I.

6Articolul 4 alineatul (1) din directivă este redactat după cum urmează:

Statele membre nu pot să interzică, să restricţioneze sau să împiedice introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune pe teritoriul lor a echipamentelor tehnice şi a componentelor de siguranţă care respectă prezenta directivă.

7Potrivit articolului 5 alineatele (1) şi (2) din directivă:

(1)Statele membre consideră elementele următoare ca fiind în conformitate cu toate dispoziţiile prezentei directive, inclusiv cu procedurile de verificare a conformităţii, prevăzute la capitolul II:

echipamentele tehnice purtând marcajul CE şi fiind însoţite de declaraţia de conformitate CE menţionată în anexa II punctul A;

componentele de siguranţă, însoţite de declaraţia de conformitate CE menţionată în anexa II punctul C

în absenţa unor standarde armonizate, statele membre iau măsurile pe care le consideră necesare pentru a aduce în atenţia părţilor în cauză standardele şi specificaţiile tehnice naţionale existente, considerate importante sau relevante pentru aplicarea corespunzătoare a cerinţelor esenţiale de siguranţă şi sănătate din anexa I.

(2)Atunci când un standard naţional care transpune un standard armonizat, ale cărui referinţe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, face trimitere la una sau mai multe din cerinţele esenţiale de siguranţă, echipamentele tehnice sau componentele de siguranţă fabricate în conformitate cu acest standard sunt considerate conforme cu cerinţele relevante esenţiale.

[...]

8Articolul 7 alineatul (1) din directivă prevede:

Când un stat membru constată că:

echipamentul tehnic purtând marcajul CE

sau

componentele de siguranţă însoţite de declaraţia de conformitate CE,

folosite în conformitate cu destinaţia lor, pot pune în pericol siguranţa persoanelor şi, atunci când este cazul, a animalelor domestice sau a bunurilor, ia toate măsurile corespunzătoare pentru a retrage de pe piaţă astfel de echipamente sau componente de siguranţă, pentru a interzice introducerea lor pe piaţă, punerea în funcţiune sau utilizarea lor sau restricţionează libera lor circulaţie.

Stat [ui] membr[u] informează imediat Comisia în legătură cu această măsură, indicând motivul deciziei sale şi, în special, dacă lipsa de conformitate se datorează:

(a)nerespectării cerinţelor esenţiale menţionate în articolul 3;(b)aplicării incorecte a standardelor menţionate în articolul 5 alineatul (2);(c)unor lacune în chiar standardele menţionate în articolul 5 alineatul (2).

9Potrivit articolului 8 alineatul (2) din directivă, înainte de introducerea pe piaţă, fabricantul trebuie să îndeplinească o procedură corespunzătoare de evaluare a conformităţii sale. Conform articolului 5 alineatul (1) primul paragraf prima liniuţă din directivă, conformitatea echipamentului tehnic cu dispoziţiile acesteia este atestată, în principiu, prin declaraţia de conformitate CE şi marcajul CE.10Cu toate acestea, rezultă din considerentul (21) şi de la articolul 8 alineatul (2) literele (b) şi (c) din directivă că, în ceea ce priveşte anumite echipamente tehnice care au un factor mai mare de risc, enumerate în mod exhaustiv în anexa IV la directivă, este prevăzută o procedură de certificare mai strictă.11Vehiculele de deservire a lifturilor [a se citi elevatoarele pentru vehicule] sunt menţionate în anexa IV partea A punctul 15.12Potrivit prevederilor din considerentul (17) al directivei, aceasta, mai precis anexa I la aceasta, intitulată Cerinţe esenţiale de sănătate şi siguranţă referitoare la proiectarea şi construcţia echipamentelor tehnice şi a componentelor de siguranţă, defineşte numai cerinţele esenţiale de sănătate şi siguranţă cu aplicabilitate generală, suplimentate de un număr de cerinţe mai specifice pentru anumite categorii de echipamente.13Stabilirea condiţiilor mai detaliate se realizează prin standarde armonizate. în această privinţă, acelaşi considerent precizează:

[...] pentru a-i ajuta pe fabricanţi să dovedească conformitatea cu aceste cerinţe esenţiale şi pentru a permite inspectarea conformităţii cu cerinţele esenţiale, este de dorit ca standardele să fie armonizate la nivel european pentru prevenirea riscurilor decurgând din conceperea şi construcţia echipamentelor tehnice; [...] aceste standarde armonizate la nivel european sunt elaborate de organisme de drept privat şi trebuie să se ţină seama de statutul lor neobligatoriu; [...] în acest scop, Comitetul European de Standardizare (CEN) şi Comitetul European de Standardizare Electrotehnică (Cenelec) sunt organismele recunoscute drept competente pentru adoptarea standardelor armonizate în conformitate cu orientările generale de cooperare între Comisie şi aceste două organisme, semnate la 13 noiembrie 1984; [...] în înţelesul prezentei directive, un standard armonizat este o specificaţie tehnică (standard european sau document armonizat) adoptată de unul din aceste organisme sau de amândouă, pe baza mandatului din partea Comisiei în conformitate cu dispoziţiile Directivei 83/189/CEE şi pe baza orientărilor generale menţionate mai sus.

14Referinţele la standarde armonizate sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,15Există un standard european în ceea ce priveşte elevatoarele pentru vehicule. Este vorba de standardul EN 1493:1998, ale cărui referinţe au fost publicate pentru prima dată în 1999 (JO C 165, p. 4).16Potrivit prevederilor acestuia, [o]biectul acestui standard european este de a defini regulile pentru siguranţa persoanelor faţă de riscurile de accident asociate utilizării elevatoarelor pentru vehicule, [traducere neoficială]17Domeniul de aplicare este stabilit după cum urmează:

Prezentul standard se aplică elevatoarelor pentru vehicule fixe, mobile şi transferabile, care nu sunt prevăzute pentru persoane, dar sunt concepute pentru a ridica orice vehicul pentru a permite lucrările de verificare, de întreţinere şi de reparare deasupra sau dedesubtul vehiculului atunci când acesta este în poziţie ridicată.

Elevatorul pentru vehicule poate consta în una sau mai multe unităţi de ridicare. [traducere neoficială]

<TI><P>Dreptul naţional</P></TI>18Decizia nr. 1314/1994 a Consiliului de Miniştri privind securitatea echipamentelor tehnice (koneiden turvallisuutta koskeva päätös) a transpus directiva în dreptul finlandez.19Standardul finlandez SFS-EN 1493, care corespunde standardului european EN 1493:1998, a fost adoptat la 8 martie 1999.<TI><P>Acţiunea principală şi întrebările preliminare</P></TI>20AGM fabrică şi comercializează elevatoare pentru vehicule.21La 11 mai 2000, Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii a primit un raport elaborat de työsuojelupiiri (serviciu local pentru siguranţa muncii) din Vaasa într-o cauză numită de control al pieţei (markkinavalvonta-asia). Potrivit acestui raport, evaluarea elevatorului pentru vehicule de tipul G 35 T/E fabricat de AGM a relevat anumite deficienţe, în principal un defect legat de rigiditatea barelor de ridicare şi o rezistenţă insuficientă a sistemului de închidere al barelor.22În urma respectivului raport, Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii a trimis importatorului pentru Finlanda al acestor echipamente tehnice, întreprinderea Pörhön Tuontiliike (denumită în continuare importatorul), la 18 mai 2000, o scrisoare în care indica faptul că existau motive să se considere că elevatoarele pentru vehicule G 35 T/E fabricate de AGM nu corespundeau cerinţelor Legii nr. 299/1958 privind siguranţa muncii (työturvallisuuslaki) şi ale Deciziei nr. 1314/1994 a Consiliului de Miniştri privind siguranţa echipamentelor tehnice.23În cadrul procedurii astfel iniţiate de Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii, domnul Lehtinen a redactat, la 29 noiembrie 2000, un raport în care constată, în principal, că importatorul a realizat, la 27 noiembrie 2000, un test al sistemului de închidere pentru a garanta că structura respectivelor elevatoare pentru vehicule era conformă cu standardul SFS-EN 1493. Potrivit respectivului raport, acest test ar fi permis să se observe un defect al acelui sistem. în opinia domnului Lehtinen, standardul SFS-EN 1493 impune ca structura să susţină sarcina maximă admisă chiar în condiţiile de ridicare cele mai defavorabile şi oricare ar fi sensul în care vehiculul este adus pe elevator. în consecinţă, raportul invita Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii să adopte, în cel mai scurt timp posibil, o decizie care să limiteze şi chiar să interzică cesiunea şi utilizarea elevatoarelor respective aflate deja în funcţiune.24Într-un memoriu din 18 decembrie 2000, domnul Lehtinen a reiterat observaţiile sale, precizând totuşi că noul sistem de închidere planificat de AGM era mai bun şi că era considerat suficient de rezistent în urma unui test efectuat în Finlanda la 12 decembrie 2000.25Cu ocazia reuniunii care a avut loc la 20 decembrie 2000 în prezenţa reprezentanţilor importatorului, a domnului Kanerva, consilier administrativ din partea Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii, şi a domnului Lehtinen, în calitate de expert, s-a recunoscut faptul că sistemul de închidere, aşa cum a fost reproiectat, era conform cu reglementarea. Cu toate acestea, poziţia definitivă a administraţiei mai trebuia să depindă de un control de certificare realizat de un organism abilitat, procedură care, potrivit AGM, era la acel moment în curs de desfăşurare. Cu această ocazie, s-a hotărât de asemenea că decizia pe care o va lua Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii nu va avea caracter public, urmând ca importatorul să informeze utilizatorii la momentul potrivit.26La 20 decembrie 2000, domnul Kanerva i-a prezentat cazul domnului Hurmalainen, director al Serviciului pentru siguranţa muncii din Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii, în vederea luării unei decizii. Domnul Kanerva propunea interzicerea, cu anumite excepţii, a comercializării şi a punerii în funcţiune a elevatoarelor respective. Cu toate acestea, domnul Hurmalainen nu a luat decizia care i-a fost propusă şi a trimis cazul spre evaluare, estimând că nu dispune de suficiente elemente de apreciere.27La 17 ianuarie 2001, domnul Lehtinen, având acordul superiorului ierarhic direct, şi un reprezentant al importatorului au acordat un interviu pentru jurnalul televizat de la ora 20.30 al televiziunii naţionale TV 1. Cu această ocazie, prezentatorul a afirmat că, potrivit autorităţilor finlandeze responsabile cu inspecţia muncii, deşi erau autorizate în Italia, elevatoarele respective nu respectau standardele europene aplicabile. Prezentatorul a afirmat de asemenea că, potrivit aceloraşi autorităţi, dispozitivul trebuie să reziste chiar dacă vehiculul este ridicat în condiţiile cele mai defavorabile. în ceea ce îl priveşte, reprezentantul importatorului a admis defectul sistemului de închidere, însă a contestat că dispozitivul de ridicare ar pune vreo altă problemă şi a susţinut că barele de ridicare suportau orice greutate, cu condiţia ca vehiculul să fie adus la dispozitiv în sensul corespunzător. Domnul Lehtinen a declarat că, în opinia sa, respectivele elevatoare ar putea prezenta un pericol iminent în măsura în care muncitorii erau obligaţi să lucreze sub încărcătură. în opinia acestuia din urmă, organismul de certificare la care a recurs AGM a interpretat greşit regulile aplicabile.28La 29 ianuarie 2001, Teknisen Kaupan Liitto (Confederaţia Comerţului Tehnic) a adresat Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii, precum şi peruspalveluministeri (ministrul serviciilor sanitare şi sociale) o scrisoare în care se prezentau deficienţele grave care ar fi fost constatate la dispozitivele din gama AGM. în faţa instanţei de trimitere, domnul Lehtinen a recunoscut faptul că a participat o dată, în legătură cu respectivul caz, la o reuniune a confederaţiei menţionate, la solicitarea acesteia.29La 8 februarie 2001, domnul Hurmalainen a trimis domnului Kuikko, agent în cadrul Teollisuuden ja Työnantajien Keskusliitto (Confederaţia Industriei şi a Angajatorilor), un fax în care afirma că s-a opus interzicerii vânzării sugerate de domnii Kanerva şi Lehtinen pentru motivul că nu i s-a părut oportun să ia o măsură susceptibilă de a perturba funcţionarea pieţei interne, şi aceasta în măsura în care în Finlanda nu se produsese decât un singur accident, a cărui cauză nu era, de altfel, clară.30La 16 februarie 2001, domnul Hurmalainen l-a înlăturat pe domnul Lehtinen din dosarul referitor la elevatoarele fabricate de AGM, pentru motivul că, într-o altă cauză în curs de desfăşurare, acesta a exprimat public un punct de vedere diferit de poziţia oficială a Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii şi a acţionat, aşadar, fără să ţină cont de instrucţiunile şi politica de comunicare a acestuia din urmă. Printr-un raport ulterior din 20 martie 2001, Serviciul pentru siguranţa muncii din Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii a reţinut în sarcina domnului Lehtinen încălcarea principiului bunei administrări şi prejudicierea intereselor economice ale societăţii AGM prin cooperarea cu concurenţii acestei societăţi.31La 17 februarie 2001, a apărut în ziarul regional Aamulehti un articol intitulat Un expert denunţă fragilitatea anumitor elevatoare pentru vehicule. Potrivit deciziei de trimitere, acest articol a fost redactat pe baza unui interviu cu domnul Lehtinen şi indica în mod expres că produsele respective erau elevatoare fabricate de AGM. Se menţiona de asemenea că domnul Hurmalainen, director al Serviciului pentru siguranţa muncii în minister, consideră că afirmaţiile domnului Lehtinen îl angajează numai pe acesta.32La 22 februarie 2001, Metalliväen Liitto ry (Confederaţia Metalurgiştilor) a adresat secţiilor sale specializate în domeniul reparaţiilor de automobile şi în domeniul reparaţiilor mecanice, precum şi responsabililor cu siguranţa în întreprinderi o notă în care se constata că modelele de elevatoare pentru vehicule G 28, G 32 şi G 35 fabricate de AGM aveau probleme şi că dispozitivul respectiv de ridicare [era] fără dubiu considerat periculos. Respectiva confederaţie a anexat notei sale un raport redactat de domnul Lehtinen la 12 februarie 2001.33La 13 iunie 2001, a apărut în ziarul regional Etelä-Saimaa un articol intitulat Confederaţia metalurgiştilor solicită interzicerea utilizării elevatoarelor pentru vehicule periculoase, având subtitlul în fiecare zi, 150 de mecanici sunt puşi în pericol. Potrivit acestui articol, inginerul-şef specializat în acest tip de dispozitiv care a pregătit dosarul propusese restricţii la utilizarea elevatoarelor AGM de fabricaţie italiană şi interzicerea vânzării de noi dispozitive. Articolul preciza de asemenea că domnul Hurmalainen, director al Serviciului pentru siguranţa muncii în minister, considera în decizia sa că nu dispune de suficiente elemente şi preciza că acest caz era încă în lucru.34La 14 iunie 2001, Serviciul pentru siguranţa muncii din Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii a luat o decizie prin care se constata că dosarul nu [a] relevat elemente de natură să conducă ministerul la adoptarea unor măsuri de control al pieţei referitoare la fabricant sau la importatorul de elevatoare pentru vehicule [fabricate de] AGM. Această notă preciza că această constatare nu [aducea atingere], cu toate acestea, dreptului ministerului de a recurge la asemenea măsuri în cadrul unei reevaluări a cazului, dacă este necesar, ca urmare a informaţiilor complementare sau pentru orice alt motiv. Pentru a-şi justifica decizia, Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii arăta că [în] ceea ce priveşte noile dispozitive, fabricantul remediase defectele constatate şi importatorul [încerca] să realizeze acelaşi lucru pentru cele care [erau] deja în funcţiune.35La 1 octombrie 2001, în temeiul legii privind statutul funcţionarilor de stat (Valtion virkamieslaki), Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii i-a aplicat domnului Lehtinen un avertisment scris, pentru motivul că acesta, în pofida faptului că îi fusese retras dosarul elevatoarelor fabricate de AGM la 16 februarie 2001, nu a respectat obligaţiile legate de statutul său de funcţionar, continuând să difuzeze, într-o emisiune informativă, precum şi într-un memoriu adresat serviciului local pentru siguranţa muncii, o prezentare înşelătoare a poziţiei ministerului, nerespectând politica de comunicare a acestuia. Prin decizia din 6 martie 2002, virkamieslautakunta (Comisia de Recurs a Funcţionarilor) a respins reclamaţia domnului Lehtinen prin care acesta solicita anularea avertismentului. în schimb, respectiva comisie a considerat, în aceeaşi decizie, că domnul Lehtinen nu a avut, la interviul televizat din 17 ianuarie 2001, un comportament deplasat într-o astfel de măsură încât să justifice un avertisment scris. La 10 septembrie 2003, Korkein hallinto-oikeus (Curtea Supremă Administrativă) a confirmat această decizie.36Concomitent cu procedura disciplinară împotriva domnului Lehtinen, acesta a solicitat avizul Julkisen sanan neuvosto (Consiliul de autoreglementare a mass-media în materia deontologiei şi libertăţii de exprimare), pentru a stabili dacă, aplicându-i un avertisment, Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii şi-a depăşit competenţele şi a încălcat astfel libertatea de exprimare şi libertatea de opinie recunoscute funcţionarilor. în avizul din 20 martie 2002, acest organism a constatat că era de dorit ca funcţionarii să fie autorizaţi să se exprime public cu ocazia dezbaterilor în mass-media, dat fiind faptul că participarea lor la dezbaterile publice legate de domeniile lor sunt apte să favorizeze difuzarea informaţiilor importante de interes general Respectivul Consiliu a considerat că situaţia domnului Lehtinen reprezenta un caz în care era în discuţie siguranţa muncii, că, în acest context, o dezbatere publică era într-adevăr importantă şi de dorit, iar un funcţionar precum cel vizat avea dreptul să participe.37În temeiul tuturor acestor elemente, AGM a introdus în faţa Tampereen käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanţă din Tampere) o acţiune având ca obiect obligarea statului finlandez şi a domnului Lehtinen la plata solidară a unei despăgubiri pentru prejudiciul pe care aceasta l-ar fi suferit, adică, în principal, o reducere a cifrei de afaceri în Finlanda şi în alte locuri din Europa.38Problema care se pune, potrivit instanţei de trimitere, este dacă, în lumina jurisprudenţei Curţii, în special a hotărârii din 11 iulie 1974, Dassonville (8/74, Rec, p. 837), schimburile din cadrul Comunităţii Europene au putut fi restricţionate, în condiţiile impuse la articolul 28 CE, atunci când domnul Lehtinen, pe atunci funcţionar al autorităţii competente, a exprimat public o opinie negativă asupra conformităţii standardelor anumitor elevatoare pentru vehicule fabricate de AGM, opinie care ar fi putut să provoace o scădere a vânzărilor produselor acestei societăţi pe piaţa finlandeză. Din moment ce restricţionarea potenţială a schimburilor intracomunitare rezultă nu dintr-o decizie luată de autoritatea competentă în temeiul unor prevederi naţionale, ci din comportamentul unui funcţionar din cadrul acelei autorităţi, înainte ca aceasta să se pronunţe în cazul respectiv, instanţa de trimitere doreşte să afle dacă acel criteriu formulat în hotărârea Dassonville, citată anterior, permite să se considere că actele unui funcţionar reprezintă măsuri cu efect echivalent restricţiilor cantitative, în special în cazul în care, în practică, efectul acestor acte a fost acelaşi ca şi în cazul în care autoritatea competentă ar fi luat o decizie similară în temeiul dispoziţiilor din dreptul naţional39De altfel, instanţa de trimitere solicită Curţii să stabilească dacă un elevator precum cel în discuţie în acţiunea principală respectă regulile de securitate esenţiale impuse de directivă, în condiţiile în care nu este nici conceput, nici construit pentru a suporta o greutate în condiţiile de ridicare cele mai defavorabile.40În aceste condiţii, Tampereen käräjäoikeus a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

1)Se poate vorbi de o măsură cu efect echivalent restricţiilor cantitative, în sensul articolului 28 CE, sau de o măsură de la a cărei aplicare este necesară abţinerea, în sensul articolului 10 al doilea paragraf CE, în cazul în care un funcţionar [având calitatea de] expert, din cadrul administraţiei de stat responsabile pentru siguranţa muncii, dar care nu are putere de decizie, se exprimă la jurnalul principal de televiziune al unui post naţional şi în cotidiene de mare tiraj, precum şi în faţa organismelor comerciale sau profesionale ulterior organizării unei proceduri de control al pieţei, însă înainte să fie luată o decizie, în asemenea condiţii încât afirmaţiile sale, [exprimate] fie direct, fie prin intermediul altor persoane, în legătură cu gradul de periculozitate în ceea ce priveşte sănătatea persoanelor sau chiar viaţa acestora al unui echipament introdus pe piaţă de un fabricant determinat sunt de natură să creeze o imagine publică negativă a echipamentului respectiv şi să dăuneze comercializării sale?2)Se poate interpreta directiva [...] în sensul că un elevator pentru vehicule nu îndeplineşte normele de securitate esenţiale enunţate de această directivă atunci când acest dispozitiv nu a fost construit în conformitate cu standardul SFS-EN 1493, când nu s-a ţinut cont, în momentul proiectării structurii sale, de modul de plasare a vehiculelor pe barele de ridicare în cele două sensuri de circulaţie şi când calculele privind rezistenţa fiecărei bare de ridicare nu au fost făcute ţinându-se cont de condiţiile de ridicare cele mai defavorabile?3)a)Dacă răspunsul la prima întrebare este afirmativ, sunt disproporţionate actele funcţionarului descrise aici faţă de obiectivul onorabil al protecţiei sănătăţii şi a vieţii persoanelor şi, în consecinţă, contrare Tratatului CE, chiar dacă şi a doua întrebare impune un răspuns afirmativ, dacă se ţine cont de natura acestor acte şi în special de faptul că ar fi fost posibilă informarea asupra pericolelor eventuale şi evitarea apariţiei situaţiilor de risc folosind alte mijloace decât cele descrise în prima întrebare, de faptul că aceste acte au fost comise chiar înainte ca autoritatea competentă să ia o decizie în cazul controlului pieţei şi că, vizând în special un produs determinat, acestea erau de natură să aducă atingere comercializării produsului?b)Dacă aprecierea proporţionalităţii evocată la a treia întrebare litera a) este de competenţa instanţei naţionale, aceasta trebuie să se refere mai ales la eventuala neconformitate cu normele de siguranţă comunitare sau naţionale ori la circumstanţele în care a fost divulgată această neconformitate?4)Actele funcţionarului descrise la prima întrebare sunt susceptibile, în circumstanţele enunţate mai sus la a treia întrebare litera a), de a fi justificate de libertatea de exprimare, garantată la articolul 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar în condiţiile în care acestea ar fi contrare articolelor 28 CE şi 30 CE sau articolului 10 CE?5)a)Dacă actele funcţionarului descrise la prima întrebare sunt contrare articolelor 28 CE şi 30 CE sau articolului 10 CE, încălcarea a fost suficient de manifestă şi gravă încât, dacă sunt întrunite celelalte condiţii de asumare a răspunderii sale, statul să fie obligat, în temeiul dreptului comunitar, să repare prejudiciul pe care l-au putut provoca aceste acte întreprinderii care a comercializat dispozitivul?b)Încălcarea evocată la litera a) a fost suficient de manifestă şi gravă chiar într-un caz în care nu ar fi putut fi imputată autorităţii competente (sau funcţionarului competent) care dispunea de putere de decizie nicio eroare sau neglijenţă, iar această autoritate (sau acest funcţionar) nu a aprobat în nicio situaţie actele incriminate şi nici nu a acţionat pentru ca acestea să producă efecte reale?c)Se pot naşte drepturi în temeiul articolului 10 CE, în special al celui de al doilea paragraf al acestuia, în beneficiul persoanelor aflate în circumstanţele enunţate la prima întrebare?d)În afara răspunderii statului, poate fi angajată şi răspunderea funcţionarului însuşi, în temeiul dreptului comunitar şi în aceleaşi condiţii, având în vedere actele sale descrise în prima întrebare, dacă acestea sunt contrare dreptului comunitar?e)Este imposibil în practică sau excesiv de dificil să se obţină o reparare în temeiul dreptului comunitar, în condiţiile în care dreptul naţional nu admite repararea prejudiciilor economice, altele decât cele aduse persoanelor sau bunurilor, decât dacă prejudiciul este rezultatul unui act sancţionabil din punct de vedere legal sau al exercitării puterii publice sau, în alte cazuri, dacă există motive deosebit de serioase pentru a dispune repararea?6)a)Dacă repararea unui prejudiciu rezultat din încălcarea, inclusiv din neglijenţă, a regulilor în materia libertăţii de circulaţie a mărfurilor este dispusă în aplicarea legii naţionale, dreptul comunitar impune ca [această reparare] să constituie o sancţiune eficace şi disuasivă şi este incompatibil cu normele dreptului comunitar al răspunderii ca un funcţionar care a comis o infracţiune sau o neglijenţă în sensul legii naţionale să nu răspundă pentru prejudiciul cauzat decât într-o măsură rezonabilă, care nu corespunde în mod necesar totalităţii prejudiciului, chiar să fie exonerat de orice răspundere dacă nu i se poate reproşa decât o neglijenţă uşoară, sau ca funcţionarul şi statul responsabil pentru eroarea sau neglijenţa acestuia din urmă să nu poată fi ţinuţi să repare un prejudiciu economic, altul decât un prejudiciu cauzat persoanelor sau bunurilor, decât dacă acest prejudiciu este rezultatul unui act sancţionabil din punct de vedere legal sau al exercitării puterii publice sau, în alte cazuri, dacă există motive deosebit de serioase pentru a dispune repararea?b)Dacă vreuna dintre aceste limitări ale răspunderii menţionate la litera a) este incompatibilă cu dreptul comunitar, o decizie privind repararea prejudiciului pronunţată în temeiul dreptului naţional trebuie să înlăture această limitare cu privire la funcţionarul în cauză, chiar dacă de aici rezultă pentru acesta o obligaţie de reparare a prejudiciului mai severă sau mai extinsă decât ceea ce prevede legea naţională?

<TI><P>Cu privire la admisibilitate</P></TI><TI><P>Observaţiile prezentate Curţii</P></TI>41Domnul Lehtinen a exprimat îndoieli cu privire la admisibilitatea prezentei cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare, pentru motivul că întrebările adresate de Tampereen käräjäoikeus ar fi lipsite de pertinenţă.42Domnul Lehtinen susţine că procedura referitoare la litigiul aflat în primă instanţă pe rolul instanţei de trimitere nu este decât în faza preliminară. Obiectul dezacordului între părţi nu ar fi precis definit, iar faptele nu ar fi încă stabilite. Astfel, nu ar fi posibil, în acest stadiu al procedurii pendinte la instanţa de trimitere, să se determine problemele juridice pertinente pentru soluţionarea litigiului.<TI><P>Răspunsul Curţii</P></TI>43Este important să reamintim că, potrivit unei jurisprudenţe constante, procedura instituită la articolul 234 CE este un instrument de cooperare între Curte şi instanţele naţionale cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului comunitar care le sunt necesare pentru soluţionarea cauzelor aflate pe rolul lor (a se vedea în special hotărârea din 12 iunie 2003, Schmidberger, C-112/00, Rec., p. I-5659, punctul 30, şi hotărârea din 20 ianuarie 2005, Salgado Alonso, C-306/03, Rec., p. I-705, punctul 40).44În cadrul acestei cooperări, este de competenţa instanţei naţionale sesizate cu soluţionarea litigiului, singura care cunoaşte direct faptele care se află la originea acestuia şi care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată, să aprecieze, în raport cu particularităţile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunţe propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii. în consecinţă, întrucât întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului comunitar, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunţe (a se vedea în acest sens în special hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C-415/93, Rec., p. I-4921, punctul 59, hotărârea din 13 martie 2001, PreussenElektra, C-379/98, Rec., p. I-2099, punctul 38, hotărârea din 10 decembrie 2002, Der Weduwe, C-153/00, Rec., p. I-11319, punctul 31, hotărârea din 21 ianuarie 2003, Bacardi-Martini şi Cellier des Dauphins, C-318/00, Rec., p. I-905, punctul 41, precum şi hotărârea Schmidberger, citată anterior, punctul 31).45Pe de altă parte, rezultă în mod evident de la articolul 234 al doilea paragraf CE că instanţa naţională este cea care decide în ce stadiu al procedurii este cazul să adreseze o întrebare preliminară Curţii (a se vedea hotărârea din 10 martie 1981, Irish Creamery Milk Suppliers Association şi alţii, 36/80 şi 71/80, Rec., p. 735, punctul 5, hotărârea din 30 martie 2000, JämO, C-236/98, Rec., p. I-2189, punctul 30, şi hotărârea Schmidberger, citată anterior, punctul 39).46În această privinţă, trebuie să se constate că instanţa de trimitere a prezentat în mod detaliat, în cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare, situaţia de fapt şi situaţia juridică din acţiunea principală, precum şi motivele pentru care solicită interpretarea dispoziţiilor din dreptul comunitar pe care le menţionează, având în vedere incertitudinea legată de aplicarea acestora la circumstanţele respectivei acţiuni.47Rezultă că, ţinând cont de situaţia de fapt descrisă de instanţa de trimitere, se pare că întrebările adresate nu sunt într-un stadiu care să nu permită Curţii să aprecieze pertinenţa acestora pentru soluţionarea acţiunii principale.48În consecinţă, cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare este admisibilă.<TI><P>Cu privire la întrebările preliminare</P></TI><TI><P>Cu privire la libera circulaţie a mărfurilor (prima, a treia şi a patra întrebare)</P></TI>49Prin intermediul primei, al celei de a treia şi al celei de a patra întrebări, instanţa de trimitere urmăreşte, în esenţă, să afle dacă, în primul rând, în circumstanţele din acţiunea principală, comportamentul domnului Lehtinen, caracterizat prin diferite declaraţii publice făcute de acesta, trebuie considerat imputabil statului finlandez, în al doilea rând, dacă acest comportament constituie un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor în sensul articolului 28 CE şi, în al treilea rând, în ce măsură un asemenea comportament ar putea fi justificat în temeiul libertăţii de exprimare sau în temeiul obiectivului de protecţie a securităţii şi a sănătăţii.50Cu titlu preliminar, trebuie reamintit faptul că, atunci când un domeniu a făcut obiectul unei armonizări exhaustive la nivel comunitar, orice măsură naţională care ţine de acest domeniu trebuie evaluată în raport cu dispoziţiile actului care a realizat această armonizare, şi nu cu prevederile din dreptul primar (a se vedea în acest sens hotărârea din 12 octombrie 1993, Vanacker şi Lesage, C-37/92, Rec., p. I-4947, punctul 9, hotărârea din 13 decembrie 2001, DaimlerChrysler, C-324/99, Rec., p. I-9897, punctul 32, hotărârea din 11 decembrie 2003, Deutscher Apothekerverband, C-322/01, Rec., p. I-14887, punctul 64, precum şi hotărârea din 14 decembrie 2004, Radlberger Getränkegesellschaft şi S. Spitz, C-309/02, Rec., p. I-11763, punctul 53).51Trebuie, prin urmare, să se determine dacă armonizarea realizată prin directivă exclude evaluarea compatibilităţii comportamentului în discuţie în acţiunea principală cu dispoziţiile articolului 28 CE.52În această privinţă, trebuie reamintit că directiva vizează, în temeiul considerentelor (2), (6), (7) şi (9), să asigure libera circulaţie a echipamentelor tehnice în cadrul pieţei interne şi respectarea cerinţelor imperative şi esenţiale de siguranţă şi sănătate referitoare la echipamentele tehnice, înlocuind sistemele naţionale de certificare şi atestare a conformităţii printr-un sistem armonizat. în acest sens, în special la articolul 3 şi în anexa I, respectiva directivă enumera cerinţele esenţiale de siguranţă şi sănătate pe care trebuie să le îndeplinească echipamentele tehnice şi componentele de siguranţă produse în statele membre. în temeiul articolului 4 din directivă, statele membre nu pot să restricţioneze introducerea pe piaţă a echipamentelor tehnice care îndeplinesc aceste cerinţe esenţiale şi doar dacă ulterior apar unele riscuri statele membre adoptă măsuri corespunzătoare, în condiţiile prevăzute la articolul 7.53Astfel, ţinând cont de natura directivei, de obiectivele acesteia şi de conţinutul articolelor 3, 4 şi 7, trebuie să se considere că aceasta armonizează în mod exhaustiv la nivel comunitar, în afara regulilor referitoare la cerinţele esenţiale de securitate a echipamentelor tehnice şi la atestarea conformităţii acestora cu respectivele cerinţe, şi regulile care privesc comportamentul pe care pot să îl adopte statele membre cu privire la echipamentele tehnice prezumate a fi conforme cu aceste cerinţe.54în consecinţă, orice măsură naţională care ţine de domeniul de aplicare al articolelor din această directivă citate anterior trebuie apreciată în raport cu dispoziţiile acesteia, şi nu cu cele ale tratatului, în special cu articolul 28 CE.<TI><P>Cu privire la existenţa unei restricţii imputabile statului (prima întrebare)</P></TI>55Având în vedere punctul 52 şi următoarele din prezenta hotărâre, se impune reformularea primei întrebări a instanţei de trimitere în sensul că aceasta ridică, în esenţă, problema dacă opiniile exprimate în public de domnul Lehtinen pot fi calificate drept restricţii la libera circulaţie a mărfurilor, în sensul articolului 4 alineatul (1) din directivă, imputabile statului finlandez.56În acest sens, trebuie indicat faptul că imputabilitatea declaraţiilor unui funcţionar în sarcina statului depinde în principal de percepţia pe care au putut-o avea destinatarii asupra acestor declaraţii.57Elementul determinant pentru ca declaraţiile unui funcţionar să fie imputate statului constă în aspectul dacă destinatarii acestor declaraţii ar putea în mod rezonabil să presupună, în contextul dat, că este vorba de luări de poziţie pe care funcţionarul le adoptă în virtutea autorităţii funcţiei sale.58În această privinţă, îi incumbă instanţei de trimitere să aprecieze în special dacă:

funcţionarul este, în sens general, competent în sectorul respectiv;

funcţionarul difuzează declaraţii scrise folosind hârtie cu antetul oficial al serviciului competent;

funcţionarul acordă interviuri televizate la sediul serviciului său;

funcţionarul nu menţionează caracterul personal al declaraţiilor şi nu indică faptul că acestea diferă de poziţia oficială a serviciului competent şi

serviciile de stat competente nu iau în cel mai scurt timp măsurile necesare pentru a înlătura impresia destinatarilor declaraţiei funcţionarului că este vorba de o poziţie oficială a statului.

59Rămâne de stabilit dacă declaraţiile în discuţie în acţiunea principală, în ipoteza în care sunt imputabile statului finlandez, încalcă articolul 4 alineatul (1) din directivă.60În acest sens, trebuie subliniat că este considerat obstacol orice măsură susceptibilă de a restricţiona comerţul intracomunitar, direct sau indirect, în mod efectiv sau potenţial (a se vedea în acest sens hotărârea Dassonville, citată anterior, punctul 5, şi hotărârea din 9 februarie 1999, Van der Laan, C-383/97, Rec., p. I-731, punctul 18). Acest principiu se aplică de asemenea în ceea ce priveşte interpretarea articolului 4 alineatul (1) din directivă.61Astfel cum rezultă din formularea articolului 4 alineatul (1) din directivă, interdicţia impusă aici nu este valabilă decât dacă echipamentul tehnic respectiv este conform cu dispoziţiile directivei. Or, în speţă, elevatoarele produse de AGM beneficiau de prezumţia de conformitate care rezultă de la articolul 5 alineatul (1) din directivă, deoarece acestea au fost certificate ca fiind conforme cu prevederile directivei şi purtau marcajul de conformitate CE prevăzut la articolul 10 din aceasta.62Cu toate acestea, această prezumţie de conformitate nu presupune că statele membre nu pot interveni atunci când apar riscuri. Dimpotrivă, în temeiul articolului 7 alineatul (1) primul paragraf din directivă, un stat membru este obligat să ia toate măsurile corespunzătoare pentru retragerea unui echipament tehnic de pe piaţă atunci când se constată că acesta, utilizat conform destinaţiei sale, poate pune în pericol siguranţa persoanelor sau a bunurilor. într-o astfel de ipoteză, potrivit articolului 7 alineatul (1) al doilea paragraf din directivă, statul membru este obligat să informeze imediat Comisia asupra unei asemenea măsuri şi să indice motivele deciziei sale.63Or, rezultă din decizia de trimitere că autorităţile competente nici nu au constatat existenţa unui risc, nici nu au adoptat măsuri pentru retragerea de pe piaţă a elevatoarelor în discuţie în acţiunea principală, nici, a fortiori, nu au informat Comisia asupra unor asemenea măsuri.64În consecinţă, pentru că aceste elevatoare beneficiau în continuare de prezumţia de conformitate, statul trebuia să respecte interdicţia restricţiilor la libera circulaţie impusă la articolul 4 alineatul (1) din directivă.65Declaraţiile în cauză, prin care s-au prezentat respectivele elevatoare, în diferite mass-media şi în rapoarte cu o largă arie de difuzare, ca fiind contrare standardului EN 1493:1998 şi periculoase, sunt de natură să restricţioneze, cel puţin indirect şi în mod potenţial, introducerea pe piaţă a acestor echipamente tehnice.66Având în vedere consideraţiile de mai sus, se impune a se răspunde la prima întrebare în sensul că sunt imputabile statului declaraţiile unui funcţionar care, în considerarea formei şi a circumstanţelor acestora, le creează destinatarilor impresia că este vorba de luări de poziţie oficiale ale statului, şi nu de opinii personale ale funcţionarului. Elementul determinant pentru ca declaraţiile unui funcţionar să poată fi imputate statului constă în aspectul dacă destinatarii acestor declaraţii pot în mod rezonabil să presupună, în contextul existent, că este vorba de luări de poziţie pe care funcţionarul le adoptă în virtutea autorităţii funcţiei sale. în măsura în care sunt imputabile statului, declaraţiile unui funcţionar care prezintă un echipament tehnic certificat conform cu directiva drept periculos şi contrar standardului armonizat la care se raportează reprezintă, prin urmare, o încălcare a articolului 4 alineatul (1) din directivă.<TI><P>Cu privire la justificări (a treia şi a patra întrebare)</P></TI>67Instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, în cazul în care comportamentul domnului Lehtinen este imputabil statului, acesta poate fi justificat prin obiectivul protecţiei sănătăţii sau în temeiul libertăţii de exprimare.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la justificarea întemeiată pe obiectivul protecţiei sănătăţii</TXT></NP></TI>68Directiva reglementează protecţia sănătăţii în mod detaliat în cazul în care aceasta riscă să fie pusă în pericol de utilizarea echipamentelor tehnice considerate conforme cu respectiva directivă. Astfel, articolul 7 alineatul (1) din directivă permite unui stat membru care constată existenţa unui asemenea risc să adopte toate măsurile corespunzătoare pentru retragerea de pe piaţă a respectivelor echipamente tehnice, interzicerea punerii lor în funcţiune sau limitarea liberei circulaţii a acestora. în afara acestor măsuri, directiva nu autorizează alte restricţii legate de protecţia sănătăţii.69În acest sens, s-a menţionat deja la punctul 63 din prezenta hotărâre că autorităţile finlandeze competente nu au adoptat nicio măsură în temeiul articolului 7 din directivă.70Având în vedere faptul că regulile privind cerinţele de siguranţă legate de introducerea pe piaţă a echipamentelor tehnice care afectează libera circulaţie a mărfurilor sunt armonizate în mod exhaustiv la nivel comunitar, un stat membru nu ar putea să se prevaleze de o justificare bazată pe protecţia sănătăţii în afara cadrului creat prin articolul 7 din directivă.71Comportamentul domnului Lehtinen, în măsura în care este imputabil statului finlandez, nu poate fi, aşadar, justificat prin obiectivul protecţiei sănătăţii.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Cu privire la justificarea întemeiată pe libertatea de exprimare</TXT></NP></TI>72În temeiul articolului 10 alineatul (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, libertatea de exprimare este garantată tuturor persoanelor care se află sub jurisdicţia statelor membre. Această libertate constituie un fundament esenţial al oricărei societăţi democratice. Cu toate acestea, statele membre nu trebuie să se prevaleze de libertatea de exprimare a funcţionarilor lor pentru a justifica o restricţie şi, astfel, pentru a nu îşi asuma propria răspundere potrivit dreptului comunitar.73Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a treia şi la a patra întrebare în sensul că, în circumstanţe precum cele din acţiunea principală, încălcarea articolului 4 alineatul (1) din directivă prin comportamentul unui funcţionar, în măsura în care este imputabil statului membru căruia îi aparţine acesta, nu poate fi justificată nici prin obiectivul protecţiei sănătăţii, nici în temeiul libertăţii de exprimare a funcţionarilor.<TI><P>Cu privire la conformitatea elevatoarelor în discuţie în acţiunea principala cu dispoziţiile Directivei 98/37 (a doua întrebare)</P></TI>74Din analiza efectuată la punctele 60-65 din prezenta hotărâre rezultă că a doua întrebare nu necesită un răspuns.<TI><P>Cu privire la răspunderea statului finlandez şi a funcţionarilor acestuia (a cincea şi a şasea întrebare)</P></TI>75Prin intermediul celei de a cincea şi al celei de a şasea întrebări, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, în ipoteza unei încălcări a articolelor 28 CE şi 30 CE sau a articolului 10 CE, sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii statului finlandez în temeiul dreptului comunitar, dacă dreptul comunitar permite sau impune ca răspunderea funcţionarului al cărui comportament este în discuţie să poată fi de asemenea pusă în discuţie şi în ce măsură condiţiile angajării acestei răspunderi necesită o eventuală interpretare a dreptului finlandez conformă dreptului comunitar.76Cu toate acestea, având în vedere raţiunile enunţate la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, trebuie să se răspundă la întrebările instanţei de trimitere cu privire la o eventuală încălcare a articolului 4 alineatul (1) din directivă.<TI><P>Cu privire la condiţiile de angajare a răspunderii statului finlandez [a cincea întrebare literele a)-c)]</P></TI>77Prin intermediul celei de a cincea întrebări literele a)-c), instanţa de trimitere urmăreşte, în esenţă, să afle dacă, în circumstanţe precum cele din acţiunea principală, încălcările dreptului comunitar sunt suficient de grave pentru a se angaja răspunderea extracontractuală a statului finlandez şi dacă particularii care operează pe piaţă pot să îşi valorifice drepturile împotriva statelor membre.78În ceea ce priveşte condiţiile în care un stat membru este obligat să repare prejudiciile cauzate particularilor, din jurisprudenţa Curţii rezultă că acestea sunt în număr de trei, şi anume ca norma de drept încălcată să aibă ca obiect acordarea de drepturi particularilor, încălcarea să fie suficient de gravă şi să existe o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligaţiei care îi incumbă statului şi prejudiciul suferit de persoanele vătămate. Verificarea acestor condiţii se face în funcţie de fiecare tip de situaţie (hotărârea din 5 martie 1996, Brasserie du pêcheur şi Factortame, C-46/93 şi C-48/93, Rec., p. I-1029, punctul 51, hotărârea din 2 aprilie 1998, Norbrook Laboratories, C-127/95, Rec., p. I-1531, punctul 107, şi hotărârea din 4 iulie 2000, Haim, C-424/97, Rec., p. I-5123, punctul 36).79Cu privire la prima condiţie, este suficient să se constate că articolul 4 alineatul (1) din directivă urmăreşte să confere particularilor care operează pe piaţă drepturi pe care le pot valorifica împotriva statelor membre.80În ceea ce priveşte a doua condiţie, criteriul decisiv pentru a considera că o încălcare a dreptului comunitar este suficient de gravă este cel al încălcării manifeste şi grave de către un stat membru a limitelor care sunt impuse competenţei sale de apreciere (a se vedea hotărârea Brasserie du pêcheur şi Factortame, citată anterior, punctul 55).81În această privinţă, trebuie să se reamintească faptul că s-a hotărât deja de către Curte că, în situaţia în care statul membru vizat, în momentul în care a comis o încălcare, nu dispunea decât de o marjă de apreciere considerabil redusă, chiar inexistentă, simpla încălcare a dreptului comunitar poate fi suficientă pentru a stabili existenţa unei încălcări suficient de grave (a se vedea hotărârea Norbrook Laboratories, citată anterior, punctul 109 şi jurisprudenţa citată).82Or, obligaţiile enunţate la articolul 4 alineatul (1) din directivă nu acordă statelor membre o marjă de apreciere. într-adevăr, doar articolul 7 din directivă ia în considerare apariţia unor îndoieli ulterioare cu privire la conformitatea cu cerinţele sale a unui echipament tehnic prezumat a fi conform cu aceasta, precum şi măsurile adecvate pentru a face faţă acestei situaţii. în consecinţă, trebuie să se considere că o încălcare a articolului 4 alineatul (1) din directivă prin declaraţii precum cele în discuţie în acţiunea principală, presupunând că acestea pot fi imputate statului membru, este suficient de gravă.83În ceea ce priveşte a treia condiţie, este de competenţa instanţelor naţionale să verifice dacă există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligaţiei care îi incumbă statului şi prejudiciul suferit de persoanele vătămate (a se vedea în acest sens hotărârea Brasserie du pêcheur şi Factortame, citată anterior, punctul 65, şi hotărârea din 23 mai 1996, Hedley Lomas, C-5/94, Rec., p. I-2553, punctul 30).84În cazul de faţă, sub rezerva totuşi a unei verificări care trebuie efectuată de către instanţa de trimitere, se pare că declaraţiile în discuţie în acţiunea principală ar fi condus la o scădere a cifrei de afaceri a AGM în perioada 2000-2002, precum şi la o scădere a procentului de profit pentru anii 2001 şi 2002. în plus, repercusiunile acestor declaraţii asupra pieţei ar fi fost identificate în prealabil chiar de Ministerul Afacerilor Sociale şi Sănătăţii.85Cele trei condiţii avute în vedere mai sus sunt necesare şi suficiente pentru a da naştere, în beneficiul particularilor, unui drept de a obţine repararea prejudiciului, fără a exclude, cu toate acestea, posibilitatea de angajare a răspunderii statului în condiţii mai puţin restrictive, în temeiul dreptului naţional (a se vedea hotărârea Brasserie du pêcheur şi Factortame, citată anterior, punctul 66).86Având în vedere consideraţiile de mai sus, trebuie să se răspundă că articolul 4 alineatul (1) din directivă trebuie interpretat în sensul că, pe de o parte, conferă drepturi particularilor şi că, pe de altă parte, în speţă, nu lasă statelor membre nicio marjă de apreciere în ceea ce priveşte echipamentele tehnice conforme sau prezumate a fi conforme cu respectiva directivă. Nerespectarea acestei dispoziţii ce rezultă din declaraţiile unui funcţionar al unui stat membru, în măsura în care sunt imputabile acestui stat, constituie o încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar pentru a fi angajată răspunderea statului respectiv.<TI><P>Cu privire la limitările răspunderii ce rezultă din prevederile dreptului naţional aplicabile răspunderii statului finlandez [a cincea întrebare litera e) şi a şasea întrebare litera a), în parte]</P></TI>87Instanţa de trimitere urmăreşte, în esenţă, să afle dacă dreptul naţional poate adăuga condiţii suplimentare speciale în materia reparării prejudiciilor cauzate de stat sau dacă limitări ale răspunderii precum cele prevăzute în dreptul finlandez trebuie să fie considerate ca făcând în practică extrem de dificilă, chiar imposibilă, repararea unui prejudiciu care rezultă din încălcarea de către un stat membru a articolului 4 alineatul (1) din directivă.88Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că răspunderea unui stat membru în temeiul dreptului comunitar nu urmăreşte descurajarea sau sancţionarea, ci repararea prejudiciului suferit de particulari prin încălcarea dreptului comunitar de către statele membre.89Dintr-o jurisprudenţă constantă rezultă că, atunci când condiţiile dreptului la reparare a prejudiciului, întemeiat pe dreptul comunitar, sunt întrunite, îi revine statului membru obligaţia de a repara prejudiciul cauzat, în cadrul dreptului naţional al răspunderii. Trebuie subliniat că, în plus, condiţiile de fond şi de formă prevăzute în diversele legislaţii naţionale în domeniul reparării prejudiciilor nu pot să fie mai puţin favorabile într-un astfel de context decât cele care privesc cererile asemănătoare de natură internă şi nu pot fi organizate astfel încât să facă practic imposibilă sau deosebit de dificilă obţinerea reparării prejudiciului (a se vedea în acest sens hotărârea din 19 noiembrie 1991, Francovich şi alţii, C-6/90 şi C-9/90, Rec., p. I-5357, punctele 42 şi 43, precum şi hotărârea Norbrook Laboratories, citată anterior, punctul 111).90Astfel, dreptul comunitar impune o reparare efectivă şi nu admite nicio condiţie suplimentară provenind din dreptul statului membru care ar face excesiv de dificilă obţinerea de daune interese sau alte modalităţi de reparare.91În această privinţă, elementele furnizate de instanţa de trimitere indică faptul că dispoziţiile din dreptul finlandez referitoare la răspundere aplicabile în acţiunea principală supun dreptul la repararea prejudiciilor, altele decât cele cauzate persoanelor sau bunurilor, fie condiţiei ca prejudiciul să rezulte dintr-un act sancţionabil în mod legal sau din exercitarea puterii publice, fie condiţiei să existe motive deosebit de temeinice pentru a dispune această reparare. Or, potrivit instanţei de trimitere, comportamentul domnului Lehtinen nu s-ar încadra în niciunul dintre cazurile de mai sus, ceea ce ar face dificilă repararea prejudiciului suferit de AGM.92În această ipoteză, dreptul la reparare se va naşte din momentul în care se va stabili că norma de drept încălcată are ca obiect conferirea de drepturi particularilor şi că există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea suficient de gravă şi prejudiciul suferit de către persoana interesată, aceste condiţii fiind într-adevăr necesare şi suficiente pentru acordarea în favoarea particularilor a dreptului de a obţine repararea (a se vedea în acest sens hotărârea din 13 iunie 2006, Traghetti del Mediterraneo, C-173/03, Rec., p. I-5177, punctele 44 şi 45, precum şi jurisprudenţa citată).93În cazul de faţă, nu ar trebui exclus faptul că o încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar, susceptibilă să angajeze răspunderea statului finlandez, poate să rezulte dintr-un comportament imputabil acestuia şi să se încadreze la alte cazuri decât cele limitativ prevăzute de dreptul naţional respectiv.94În plus, repararea de către statele membre a prejudiciilor pe care acestea le-au cauzat particularilor prin încălcări ale dreptului comunitar trebuie să fie corespunzătoare prejudiciului suferit. în lipsa dispoziţiilor comunitare în acest domeniu, sarcina de a stabili criteriile care permit determinarea întinderii despăgubirii revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru, fiind stabilit că aceste criterii nu pot fi mai puţin favorabile decât cele care au în vedere cererile sau acţiunile similare întemeiate pe dreptul intern şi că în niciun caz aceste criterii nu pot fi organizate astfel încât să facă repararea practic imposibilă sau extrem de dificilă. O reglementare naţională care limitează, în general, prejudiciul reparabil doar la prejudiciile cauzate anumitor bunuri individuale care beneficiază de o protecţie specială, cu excluderea beneficiului nerealizat al particularilor, nu este conformă dreptului comunitar (a se vedea hotărârea Brasserie du pêcheur şi Factortame, citată anterior, punctul 90).95Trebuie subliniat că, în cazul încălcării dreptului comunitar, nu se poate admite excluderea totală a beneficiului nerealizat din calculul prejudiciului supus reparării, într-adevăr, în special cu privire la litigiile de natură economică sau comercială, excluderea totală a beneficiilor nerealizate este de natură să facă, în fapt, imposibil de obţinut repararea prejudiciului (a se vedea hotărârea Brasserie du pêcheur şi Factortame, citată anterior, punctul 87).96În consecinţă, trebuie să se răspundă că dreptul comunitar nu se opune ca dreptul intern al unui stat membru să prevadă condiţii specifice în ceea ce priveşte repararea prejudiciilor, altele decât cele cauzate persoanelor sau bunurilor, dacă acestea sunt concepute astfel încât să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă obţinerea reparării prejudiciului rezultat dintr-o încălcare a dreptului comunitar.<TI><P>Cu privire la răspunderea personală a funcţionarilor [a cincea întrebare litera d) şi a şasea întrebare litera a), în parte, şi litera b)]</P></TI>97Instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă dreptul comunitar permite sau chiar impune să fie reglementată răspunderea personală a unui funcţionar prin intermediul căruia a fost comisă o încălcare a dreptului comunitar şi, dacă este cazul, dacă această răspundere poate face obiectul unor limitări speciale.98Dreptul comunitar nu se opune ca răspunderea unui subiect de drept, altul decât un stat membru, să poate fi angajată în plus faţă de cea a statului membru însuşi pentru prejudiciile cauzate particularilor prin măsuri pe care acest subiect de drept le-a adoptat încălcând dreptul comunitar (a se vedea în acest sens hotărârea Haim, citată anterior, punctul 32).99Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă că, în caz de încălcare a dreptului comunitar, acesta nu se opune posibilităţii de a angaja şi răspunderea unui funcţionar, suplimentar faţă de cea a statului membru, însă nu impune acest lucru.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>100Întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară:

1)Sunt imputabile statului declaraţiile unui funcţionar care, în considerarea formei şi a circumstanţelor acestora, le creează destinatarilor impresia că este vorba de luări de poziţie oficiale ale statului, şi nu de opinii personale ale funcţionarului. Elementul determinant pentru ca declaraţiile unui funcţionar să fie imputabile statului constă în aspectul dacă destinatarii acestor declaraţii pot în mod rezonabil să presupună, în contextul existent, că este vorba de luări de poziţie pe care funcţionarul le adoptă în virtutea autorităţii funcţiei sale, în măsura în care sunt imputabile statului, declaraţiile unui funcţionar care prezintă un echipament tehnic certificat conform cu directiva drept periculos şi contrar standardului armonizat la care se raportează reprezintă, prin urmare, o încălcare a articolului 4 alineatul (1) din Directiva 98/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre în domeniul echipamentelor tehnice.2)În circumstanţe precum cele din acţiunea principală, încălcarea articolului 4 alineatul (1) din Directiva 98/37/CE prin comportamentul unui funcţionar, în măsura în care este imputabil statului membru căruia îi aparţine acesta, nu poate fi justificată nici prin obiectivul protecţiei sănătăţii, nici în temeiul libertăţii de exprimare a funcţionarilor,3)Articolul 4 alineatul (1) din Directiva 98/37 trebuie interpretat în sensul că, pe de o parte, conferă drepturi particularilor şi, pe de altă parte, că, în speţă, nu lasă statelor membre nicio marjă de apreciere în ceea ce priveşte echipamentele tehnice conforme sau prezumate a fi conforme cu respectiva directivă. Nerespectarea acestei dispoziţii, ce rezultă din declaraţiile unui funcţionar al unui stat membru, în măsura în care sunt imputabile acestui stat, constituie o încălcare suficient de gravă a dreptului comunitar pentru a fi angajată răspunderea statului respectiv.4)Dreptul comunitar nu se opune ca dreptul intern al unui stat membru să prevadă condiţii specifice în ceea ce priveşte repararea prejudiciilor, altele decât cele cauzate persoanelor sau bunurilor, dacă acestea sunt concepute astfel încât să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă obţinerea reparării prejudiciului rezultat dintr-o încălcare a dreptului comunitar.5)în caz de încălcare a dreptului comunitar, acesta nu se opune posibilităţii de a angaja şi răspunderea unui funcţionar, suplimentar faţă de cea a statului membru, însă nu impune acest lucru.

Semnături