Ediție provizorie

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

19 noiembrie 2026(*)

„ Trimitere preliminară – Import paralel de medicamente de uz uman – Directiva 2001/83/CE – Domeniu de aplicare – Cerințe privind etichetarea – Articolul 54 – Articolul 55 alineatul (3) – Articolul 63 alineatele (1) și (3) – Aplicabilitate în cazul medicamentelor de uz uman importate în paralel – Obligație de etichetare în limba statului membru de introducere pe piață – Imposibilitatea reetichetării ambalajului direct al medicamentului ca urmare a afectării stabilității acestuia din urmă – Derogare – Posibilitatea acordării unei derogări de la obligația de a include anumite informații – Noțiunea de «medicament care nu este destinat să fie livrat direct pacientului» – Posibilitatea acordării unei derogări de la obligația de etichetare în limba statului membru de import – Netranspunerea sau transpunerea incorectă a derogării – Efect direct – Articolele 34 și 36 TFUE – Libera circulație a medicamentelor de uz uman în cadrul Uniunii Europene – Restricții cantitative – Măsuri cu efect echivalent – Justificare – Protecția sănătății și a vieții persoanelor ”

În cauza C‑354/25 [Waisrinter](i),

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania), prin decizia din 20 martie 2025, primită de Curte la 27 mai 2025, în procedura

R. SpA

împotriva

Bundesrepublik Deutschland,

cu participarea:

A. AG,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul C. Lycourgos, președinte de cameră, domnii N. Fenger (raportor) și S. Rodin, doamna O. Spineanu‑Matei și domnul N. Piçarra, judecători,

avocat general: domnul M. Szpunar,

grefier: domnul F. Cathagne, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 19 martie 2026,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru R. SpA, de R. Cornet, Rechtsanwalt;

–        pentru Bundesrepublik Deutschland, de P. Kothe, Rechtsanwalt;

–        pentru A. AG, de C. Krüger și A. Sander, Rechtsanwälte;

–        pentru guvernul german, de J. Möller și R. Kanitz, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann, E. Mathieu și A. Spina, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 11 iunie 2026,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 54, a articolului 55 alineatul (3) și a articolului 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO 2001, L 311, p. 67, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 (JO 2012, L 299, p. 1) (denumită în continuare „Directiva 2001/83”), precum și a articolelor 34 și 36 TFUE.

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între R. SpA, o societate de drept italian titulară a unei autorizații de introducere pe piață (denumită în continuare „AIP”) acordate în Germania pentru un medicament de uz uman (denumit în continuare „medicamentul de referință”), pe de o parte, și Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), pe de altă parte, în legătură cu decizia Bundesinstitut für Arzneimittel und Medizinprodukte (Institutul Federal pentru Medicamente și Produse Medicinale, Germania, denumit în continuare „Institutul Federal pentru Medicamente”), de reînnoire, în favoarea A. AG, o societate de drept german, a autorizației de import paralel pentru un medicament cu efecte similare, acordată în temeiul AIP a medicamentului de referință.

 Cadrul juridic

 Directiva 2001/83

3        Considerentele (2)-(5), (14), (40) și (41) ale Directivei 2001/83 au următorul cuprins:

„(2)      Obiectivul esențial al normelor care reglementează producția, distribuția și utilizarea medicamentelor trebuie să fie protejarea sănătății publice.

(3)      Cu toate acestea, acest obiectiv trebuie realizat prin mijloace care să nu împiedice dezvoltarea industriei farmaceutice sau a comerțului cu medicamente în cadrul [Uniunii Europene].

(4)      Comerțul cu medicamente în cadrul [Uniunii] este împiedicat de discrepanțele dintre anumite dispoziții de drept intern, în special între dispozițiile referitoare la medicamente […], și aceste discrepanțe afectează direct funcționarea pieței interne.

(5)      În consecință, aceste impedimente trebuie eliminate; întrucât pentru a atinge acest obiectiv este necesară apropierea dispozițiilor relevante.

[…]

(14)      Prezenta directivă reprezintă o etapă importantă în atingerea obiectivului de liberă circulație a medicamentelor. […]

[…]

(40)      Dispozițiile care reglementează informațiile furnizate utilizatorilor ar trebui să prevadă un grad ridicat de protecție a consumatorului, pentru a face posibilă utilizarea corectă a medicamentelor pe baza unor informații complete și clare.

(41)      Introducerea pe piață a medicamentelor a căror etichetare și ale căror prospecte respectă dispozițiile prezentei directive nu ar trebui să fie interzisă sau împiedicată din motive privind etichetarea sau prospectele însoțitoare.”

4        Titlul I din directiva menționată, intitulat „Definiții”, cuprinde articolul 1 din aceasta, care dispune:

„În sensul prezentei directive, termenii prezentați în continuare se definesc după cum urmează:

[…]

23.      Ambalaj direct: Recipientul sau orice altă formă de ambalaj aflată în contact direct cu medicamentul.

24.      Ambalaj exterior: Ambalajul în care se introduce ambalajul direct.

25.      Etichetare: Informațiile prezentate pe ambalajul direct sau pe cel exterior;

[…]”

5        Articolul 2 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Prezenta directivă se aplică medicamentelor de uz uman care urmează să fie introduse pe piața statelor membre și să fie preparate industrial sau fabricate printr‑o metodă care implică un proces industrial.”

6        Titlul V din aceeași directivă, intitulat „Etichetare și prospect”, cuprinde printre altele articolele 54, 55 și 63 din aceasta.

7        Articolul 54 din Directiva 2001/83 prevede:

„Pe ambalajul exterior al medicamentelor sau, în cazul în care nu există ambalaj exterior, pe ambalajul direct trebuie să figureze informațiile următoare:

(a) denumirea medicamentului urmată de concentrație și forma farmaceutică și, după caz, menționarea celor cărora le este destinat […];

(b) substanțele active exprimate calitativ și cantitativ […];

(c) forma farmaceutică și conținutul produsului exprimat în greutate, volum sau număr de doze ale medicamentului;

(d) o listă a excipienților […];

(e) modul de administrare și, după caz, calea de administrare. […];

(f) un avertisment special că medicamentul trebuie păstrat astfel încât să nu fie la îndemâna sau în raza vizuală a copiilor;

(g) o atenționare specială, dacă aceasta este necesară, pentru medicament;

(h) data expirării, în termeni clari (lună/an);

(i) precauții speciale de conservare, după caz;

(j) măsuri speciale de precauție legate de eliminarea medicamentelor nefolosite sau a deșeurilor derivate din medicamente, după caz, precum și o trimitere la orice sistem de colectare adecvat care se aplică;

(k) numele și adresa titularului autorizației de introducere pe piață și, după caz, numele reprezentantului desemnat de titular pentru a‑l reprezenta;

(l) numărul autorizației de introducere pe piață a medicamentului;

(m) numărul lotului de fabricație;

(n) în cazul medicamentelor care nu se eliberează pe bază de rețetă, instrucțiuni de folosire;

(o) pentru medicamente, altele decât produsele radiofarmaceutice menționate la articolul 54a alineatul (1), elemente de siguranță care să permită distribuitorilor angro și persoanelor autorizate sau îndreptățite să furnizeze medicamente populației:

–        să verifice autenticitatea medicamentului; și

–        să identifice pachetele individuale,

precum și un dispozitiv care să permită să se verifice dacă ambalajul exterior a fost modificat ilicit.”

8        Articolul 54a din această directivă prevede la alineatul (1):

„Medicamentele care se eliberează pe bază de prescripție medicală au elementele de siguranță menționate la articolul 54 litera (o), cu excepția cazului în care sunt incluse în lista întocmită în conformitate cu alineatul (2) litera (b) de la prezentul articol.

Medicamentele care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală nu au elementele de siguranță menționate la articolul 54 litera (o), cu excepția cazului în care sunt incluse în lista întocmită în conformitate cu alineatul (2) litera (b) de la prezentul articol după evaluarea riscului de falsificare pe care îl prezintă.”

9        Articolul 55 alineatul (3) din directiva menționată enumeră informațiile care trebuie să fie înscrise pe ambalajele directe de dimensiuni mici pe care nu pot fi menționate informațiile prevăzute la articolele 54 și 62 din aceeași directivă.

10      Articolul 58 din Directiva 2001/83 prevede:

„Includerea unui prospect în ambalajul tuturor medicamentelor este obligatorie, cu excepția cazului în care toate informațiile cerute la articolele 59 și 62 figurează direct pe ambalajul exterior sau pe ambalajul direct.”

11      Potrivit articolului 60 din această directivă:

„Statele membre nu pot interzice sau împiedica introducerea pe piață a medicamentelor pe teritoriul lor din motive legate de etichetare sau prospect, dacă acestea sunt conforme cu cerințele prezentului titlu.”

12      Articolul 63 alineatele (1) și (3) din directiva menționată are următorul cuprins:

„(1)      Informațiile enumerate la articolele 54, 59 și 62 pe care trebuie să le conțină etichetele sunt prezentate într‑o limbă oficială sau în limbile oficiale ale statului membru pe a cărui piață este introdus medicamentul, în conformitate cu specificarea făcută de respectivul stat membru în scopul prezentei directive.

[…]

(3)      În cazul în care medicamentul nu este destinat să fie livrat direct pacientului sau în cazul în care intervin probleme grave în ceea ce privește disponibilitatea medicamentului, autoritățile competente pot acorda, sub rezerva măsurilor pe care le consideră necesare pentru a proteja sănătatea umană, o derogare de la obligația ca anumite informații să apară pe etichetă și în prospect. Acestea pot acorda, de asemenea, o derogare integrală sau parțială de la obligația ca eticheta și prospectul să fie într‑o limbă oficială sau în limbile oficiale ale statului membru pe a cărui piață este introdus medicamentul, în conformitate cu specificarea făcută de respectivul stat membru în scopul prezentei directive.”

13      Articolul 70 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:

„La acordarea unei autorizații de introducere pe piață, autoritățile competente specifică clasificarea medicamentului în:

–        medicament care se eliberează pe bază de prescripție medicală;

–        medicament care se eliberează fără prescripție medicală.

În acest scop se aplică criteriile prevăzute la articolul 71 alineatul (1).”

14      Potrivit articolului 71 alineatul (1) din Directiva 2001/83:

„Medicamentele se eliberează pe bază de prescripție medicală atunci când:

–        este probabil să prezinte un pericol direct sau indirect, chiar în cazul utilizării corecte, atunci când sunt utilizate fără supraveghere medicală sau

–        sunt utilizate incorect în mod frecvent și pe scară largă și, în consecință, pot prezenta un pericol direct sau indirect pentru sănătatea oamenilor sau

–        conțin substanțe sau preparate ale acestora, a căror activitate și/sau ale căror reacții adverse necesită investigații suplimentare sau

–        sunt prescrise în mod normal de un medic pentru a fi administrate parenteral.”

15      Articolul 76 alineatul (3) din această directivă prevede:

„Orice distribuitor care nu este titularul [AIP] și care importă un medicament dintr‑un alt stat membru își notifică intenția de a importa produsul titularului [AIP] și autorității competente din statul membru în care medicamentul va fi importat. […]”

 Dreptul german

16      Circulația medicamentelor în Germania este reglementată de Gesetz über den Verkehr mit Arzneimitteln (Legea privind comerțul cu medicamente) din 24 august 1976 (BGBl. 1976 I, p. 2444), în versiunea publicată la 12 decembrie 2005 (BGBl. 2005 I, p. 3394) (denumită în continuare „AMG”). Articolul 10 alineatul (1) și alineatul (8) a treia teză din AMG sunt dispozițiile prin care articolul 54, articolul 55 alineatul (3) și articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2001/83 au fost transpuse în dreptul german.

17      Potrivit articolului 10 alineatul (1) din AMG, produsele finite pot fi introduse pe piață în temeiul acesteia numai dacă anumite informații obligatorii sunt aplicate pe recipiente în limba germană într‑un mod ușor de înțeles pentru public și, dacă este cazul, pe ambalajul exterior, printre care denumirea medicamentului, urmată de indicația privind concentrația și forma farmaceutică a acestuia, precum și, după caz, de o mențiune potrivit căreia acesta este destinat nou‑născuților, copiilor sau adulților, cu excepția cazului în care informațiile respective sunt cuprinse deja în denumirea sa. Printre aceste mențiuni figurează și identificarea lotului, însoțită de abrevierea „L” dacă medicamentul este introdus pe piață în loturi, sau de data de fabricație, în cazul în care medicamentul nu poate fi introdus pe piață în loturi, conținutul exprimat în greutate, volum sau număr de unități, modul de administrare și data expirării cu mențiunea „a se utiliza până la”.

18      Articolul 10 alineatul (8) a treia teză din AMG cuprinde o listă mai scurtă de informații obligatorii, inter alia, pentru recipientele a căror capacitate nominală nu depășește 10 mililitri (ml).

19      Potrivit articolului 25 alineatul (2) prima teză punctul 7 din AMG, AIP a unui medicament poate fi refuzată, printre altele, dacă introducerea pe piață a acestui medicament ar încălca dispoziții legale. În plus, din articolul 31 alineatul (3) prima teză din AMG rezultă că, în acest caz, reînnoirea unei AIP este de asemenea exclusă.

 Litigiul principal și întrebările preliminare

20      R. este titulara AIP a medicamentului de referință, indicat pentru tratamentul cancerului de prostată avansat, care se eliberează pe bază de prescripție medicală.

21      Acest medicament este furnizat sub formă de soluție injectabilă, comercializată în două tăvi termoplastice, fiecare dintre ele sigilată cu o folie de plastic, introduse într‑o cutie de carton. Ambele tăvi conțin câte o seringă, una trebuind să fie înșurubată în cealaltă pentru prepararea acestei soluții. Una dintre seringi conține un solvent, iar cealaltă o substanță activă sub formă de pulbere.

22      Pentru a prepara soluția menționată, conținutul uneia dintre seringi trebuie să fie amestecat cu conținutul celeilalte. Medicamentul menționat este destinat unei singure utilizări; potrivit informațiilor din prospectul acestuia, soluția se prepară și se utilizează imediat după deschiderea ambalajului de tip tavă.

23      În anul 2009, societatea A. a solicitat Institutului Federal pentru Medicamente o AIP pentru un medicament care urma să fie importat în paralel în Germania din Italia, cu menționarea medicamentului de referință. Institutul a acordat această AIP în luna iulie 2010.

24      În anul 2012, cu titlu suplimentar, A. și‑a anunțat intenția de a importa acest medicament în Germania din România și din Polonia. În iulie 2014, această societate a solicitat Institutului Federal pentru Medicamente reînnoirea AIP pentru medicamentul respectiv, menționând din nou medicamentul de referință.

25      Prin decizia din 8 septembrie 2014 (denumită în continuare „decizia atacată”), Institutul Federal pentru Medicamente a reînnoit autorizația de import paralel pentru acest medicament, acordând în același timp societății A. o derogare de la obligația de a include anumite informații impuse de articolul 10 alineatul (8) a treia teză din AMG, precum și de la obligația ca eticheta să fie prezentată în limba germană în ceea ce privește anumite informații care sunt de asemenea obligatorii în temeiul acestei dispoziții. În special în această decizie se preciza că, întrucât deschiderea tăvilor termoplastice afectează stabilitatea medicamentului, importatorul paralel nu trebuia să le deschidă pentru a eticheta seringile, astfel cum se prevede la articolul 10 alineatul (8) din AMG.

26      Pentru a garanta totuși o identificare fiabilă prin etichetare a acestui medicament și a celor două seringi, importatorul paralel trebuia, conform deciziei respective, să verifice că, în principiu, pe seringile care permit injectarea medicamentului importat în paralel sunt menționate, cu caractere latine, cel puțin denumirea medicamentului și concentrația acestuia, litera A sau B aplicată pe seringă, care să permită să se diferențieze în mod clar cele două seringi una de cealaltă, identificarea lotului și data expirării medicamentului.

27      Astfel cum reiese din decizia de trimitere, titularul anterior al AIP pentru medicamentul de referință (denumit în continuare „titularul inițial”), și anume predecesoarea în drept a lui R., a formulat o contestație împotriva deciziei atacate la Institutul Federal pentru Medicamente.

28      Întrucât această contestație a fost respinsă prin decizia din 22 mai 2015, titularul inițial a introdus o acțiune la Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ, Germania), invocând nerespectarea cerințelor privind etichetarea prevăzute la articolul 10 alineatul (8) a treia teză din AMG.

29      Această acțiune a fost respinsă de Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ) ca inadmisibilă, pentru motivul că acest titular nu avea calitate procesuală activă, întrucât drepturile sale nu fuseseră afectate ca urmare a pretinsei încălcări a dispozițiilor germane privind etichetarea medicamentelor. În cursul procedurii de apel în fața Oberverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Superior, Germania), R. a anunțat că a obținut AIP pentru medicamentul de referință de la titularul inițial și a continuat procedura.

30      Prin hotărârea din 14 decembrie 2021, Oberverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Superior) a considerat acțiunea formulată de R. admisibilă, dar nefondată. Această instanță a considerat că nu era necesar să se examineze aspectul dacă decizia atacată era nelegală ca urmare a nerespectării cerințelor privind etichetarea prevăzute la articolul 10 alineatul (1) și alineatul (8) a treia teză din AMG, precum și la articolul 55 alineatul (3) din Directiva 2001/83, întrucât aceasta nu încălca drepturile societății R. pentru motivul că aceste prevederi nu vizează protejarea titularului AIP a medicamentului de referință în statul membru de import, ci numai informarea și protejarea pacienților.

31      R. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania), care este instanța de trimitere, prin intermediul căruia susține în special că decizia atacată este nelegală, întrucât AIP i‑a fost acordată lui A. cu încălcarea cerințelor privind etichetarea prevăzute la articolul 10 alineatul (8) a treia teză din AMG, ceea ce i‑ar afecta drepturile.

32      Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), susținută de A., a arătat că, în interesul liberei circulații a mărfurilor, Institutul Federal pentru Medicamente i‑a permis în mod întemeiat acesteia din urmă, în calitate de importator paralel, să nu aplice informații în limba germană pe ambalajul direct. Astfel, articolul 10 alineatul (8) din AMG ar autoriza, în cazuri excepționale, adoptarea unor măsuri care se abat de la cerințele pe care le prevede.

33      Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) arată că pretinsa încălcare a cerințelor naționale privind etichetarea, prevăzute la articolul 10 alineatul (1) și alineatul (8) a treia teză din AMG, ar determina nelegalitatea reînnoirii AIP a unui medicament importat în paralel numai în cazul în care aceste cerințe s‑ar aplica unui asemenea medicament.

34      Întrucât aceste dispoziții naționale transpun articolul 54, articolul 55 alineatul (3) și articolul 63 alineatul (1) din Directiva 2001/83, instanța de trimitere solicită, în primul rând, să se stabilească dacă aceste dispoziții sunt aplicabile AIP a unui medicament importat în paralel și reînnoirii sale. În această privință, ea solicită Curții să se pronunțe cu privire la domeniul de aplicare material al directivei menționate și în special cu privire la aspectul dacă, prin analogie cu produsele medicamentoase veterinare importate în paralel, cărora trebuie să li se aplice dispozițiile Directivei 2001/82/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare (JO 2001, L 311, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 31, p. 200), referitoare printre altele la etichetare, astfel cum a statuat Curtea la punctul 56 din Hotărârea din 27 octombrie 2016, Audace ș.a. (C‑114/15, EU:C:2016:813), trebuie să se considere că medicamentele de uz uman care fac obiectul unor importuri paralele intră sub incidența acestor dispoziții ale Directivei 2001/83.

35      În cazul unui răspuns afirmativ, pentru a putea stabili dacă autoritatea competentă, în speță Institutul Federal pentru Medicamente, era îndreptățită să acorde importatorului paralel o derogare de la respectarea cerințelor privind etichetarea prevăzute de AMG, instanța de trimitere ridică, în al doilea rând, problema domeniului de aplicare al articolului 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83.

36      În ipoteza în care medicamentul în cauză ar intra în domeniul de aplicare al articolului 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83, instanța de trimitere constată, în al treilea rând, că în dreptul german nu există un temei juridic care să permită acordarea unei derogări unui importator paralel de la obligațiile sale în materie de etichetare care decurg din articolul 10 alineatul (8) din AMG. Prin urmare, instanța respectivă ridică problema efectului direct al articolului 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83, care nu a fost transpus în dreptul național sau a fost transpus doar parțial. În această privință, instanța menționată solicită să se stabilească dacă această dispoziție este, din punctul de vedere al conținutului său, necondiționată sau dacă se limitează să ofere statelor membre posibilitatea, lăsată la aprecierea lor, de a prevedea o dispoziție derogatorie în dreptul lor național.

37      În cazul în care articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 ar trebui interpretat în sensul că un medicament de uz uman care se eliberează pe bază de prescripție medicală nu intră sub incidența acestei dispoziții sau că dispoziția menționată este lipsită de efect direct, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă faptul de a impune unui importator paralel al unui asemenea medicament etichetarea ambalajelor primare ale acestuia în limba statului membru de import este compatibil cu normele referitoare la libera circulație a mărfurilor, și anume articolele 34 și 36 TFUE, în condițiile în care o astfel de etichetare ar afecta stabilitatea acestui medicament.

38      În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)       Cerințele privind etichetarea prevăzute la articolul 54, la articolul 55 alineatul (3) și la articolul 63 alineatul (1) din [Directiva 2001/83] se aplică unui medicament care beneficiază de o autorizație de introducere pe piață într‑un stat membru și al cărui import într‑un alt stat membru constituie un import paralel în raport cu un medicament deja autorizat în acest al doilea stat membru?

2)      Articolul 63 alineatul (3) din [Directiva 2001/83] trebuie interpretat în sensul că un medicament nu este destinat să fie livrat direct pacientului atunci când este clasificat ca medicament care se eliberează pe bază de prescripție medicală?

3)      Articolul 63 alineatul (3) din [Directiva 2001/83] are efect direct, astfel încât un operator economic care dorește să importe în Germania un medicament provenit dintr‑un alt stat membru poate invoca această dispoziție în fața instanțelor germane împotriva pârâtei Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania) care nu a transpus această dispoziție în dreptul său național sau care a transpus‑o în mod incomplet?

4)      Articolele 34 și 36 TFUE se opun aplicării, în privința unui medicament importat în paralel, a unor dispoziții de drept național și de drept al Uniunii care impun etichetarea ambalajelor directe cel puțin cu anumite informații în limba statului membru de import atunci când nu este posibilă o reetichetare a ambalajului direct al medicamentului importat în paralel, necesară pentru îndeplinirea acestor cerințe privind etichetarea, ca urmare a unei afectări semnificative a stabilității sale care rezultă din aceasta?”

 Cu privire la admisibilitate

39      Fără a invoca în mod formal inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară, Bundesrepublik Deutschland a exprimat în observațiile sale scrise îndoieli cu privire la admisibilitatea celor patru întrebări preliminare ca urmare a inexistenței unei încălcări a unui drept subiectiv al titularului AIP a medicamentului de referință, întrucât din cerințele privind etichetarea impuse de Directiva 2001/83 și de articolul 10 alineatul (8) din AMG nu rezultă niciun efect de protecție.

40      În această privință, această parte face referire la constatările instanței de trimitere potrivit cărora, în temeiul unei dispoziții procedurale naționale, și anume articolul 113 alineatul (1) prima teză din Verwaltungsgerichtsordnung (Legea privind organizarea instanțelor administrative, Germania), acțiunea în anulare formulată de titularul AIP a medicamentului de referință, pe care această instanță o consideră de la bun început admisibilă, ar fi considerată întemeiată dacă reînnoirea AIP acordată importatorului paralel s‑ar dovedi nelegală.

41      Partea menționată arată că Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ) a respins acțiunea titularului AIP a medicamentului de referință ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active, în condițiile în care instanța de trimitere nu ar fi făcut nicio precizare în această privință. Or, dacă dispozițiile în materie de etichetare nu ar avea un efect de protecție a titularului AIP a medicamentului de referință, cele patru întrebări adresate ar fi ipotetice, în măsura în care, într‑un asemenea caz, răspunsul la întrebarea dacă decizia de reînnoire a AIP a medicamentului importat în paralel este legală ar deveni inutil.

42      Trebuie amintit în această privință că, potrivit unei jurisprudențe constante, trimiterea preliminară este un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale cu ajutorul căruia Curtea le furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra cărora urmează să se pronunțe. În cadrul acestei cooperări, este de competența exclusivă a instanței naționale, care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea sau validitatea unei norme de drept al Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe. Rezultă că o întrebare preliminară referitoare la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență (a se vedea Hotărârea din 29 noiembrie 1978, Redmond, 83/78, EU:C:1978:214, punctul 25, și Hotărârea din 19 noiembrie 2020, ZW, C‑454/19, EU:C:2020:947, punctele 20 și 21, precum și jurisprudența citată). Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei asemenea întrebări numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (a se vedea Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman, C‑415/93, EU:C:1995:463, punctul 61, și Hotărârea din 19 noiembrie 2020, ZW, C‑454/19, EU:C:2020:947, punctul 22, precum și jurisprudența citată).

43      În speță, trebuie să se constate că intimata din litigiul principal contestă interpretarea pe care instanța de trimitere o dă unei dispoziții procedurale din propria ordine juridică, și anume articolul 113 alineatul (1) din Verwaltungsgerichtsordnung (Legea privind organizarea instanțelor administrative), în măsura în care această instanță a considerat oportun să examineze, mai întâi, fondul acțiunii cu care era sesizată înainte de a se pronunța cu privire la admisibilitatea acesteia.

44      Or, în ceea ce privește motivele întemeiate pe încălcarea unor norme procedurale naționale, Curtea a statuat deja că acestea din urmă țin de aprecierea instanțelor de trimitere și că nu revine Curții nici sarcina de a repune în discuție această apreciere, nici sarcina de a verifica dacă decizia de trimitere a fost luată în conformitate cu normele naționale de organizare judecătorească și de procedură judiciară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2015, Gauweiler ș.a., C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 26, precum și jurisprudența citată).

45      În plus, în ceea ce privește în special un argument referitor la calitatea procesuală activă pentru a contesta legalitatea unui act național atacat, Curtea a statuat deja că un asemenea argument privește problema calității procesuale active în fața instanțelor naționale, care este lipsită de pertinență pentru aprecierea admisibilității întrebărilor preliminare adresate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 ianuarie 2022, Regione Puglia, C‑110/20, EU:C:2022:5, punctul 28 și jurisprudența citată).

46      În aceste condiții, întrebările preliminare sunt admisibile.

 Cu privire la prima întrebare

47      Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 54, articolul 55 alineatul (3) și articolul 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83 trebuie interpretate în sensul că cerințele privind etichetarea prevăzute de aceste dispoziții se aplică medicamentelor de uz uman care fac obiectul unui import paralel.

48      Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu doar de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite prin reglementarea din care face parte (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck, 292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, precum și Hotărârea din 4 septembrie 2025, Kwizda Pharma II, C‑451/24, EU:C:2025:663, punctul 55 și jurisprudența citată).

49      În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 54 din Directiva 2001/83, acesta enumeră informațiile care trebuie să figureze în mod obligatoriu pe ambalajul exterior sau, în cazul în care nu există ambalaj exterior, pe ambalajul direct al medicamentelor. Este vorba despre o listă de informații precum, printre altele, denumirea medicamentului, urmată de concentrație și forma farmaceutică, compoziția medicamentului, o listă a excipienților pe care îi conține, modul de administrare a acestuia din urmă și, după caz, calea de administrare, un avertisment special, data expirării medicamentului, precauțiile speciale care trebuie luate, numele și adresa titularului AIP, numărul AIP, numărul lotului de fabricație sau elementele de siguranță.

50      Articolul 55 alineatul (3) din această directivă precizează informațiile care trebuie, cel puțin, să fie prezente pe ambalajele directe de dimensiuni mici ale medicamentelor, pe care nu pot fi menționate informațiile prevăzute printre altele la articolul 54 din directiva amintită.

51      În ceea ce privește articolul 63 din Directiva 2001/83, acesta instituie la alineatul (1) norma potrivit căreia informațiile enumerate printre altele la articolul 54 din această directivă, pe care trebuie să le conțină etichetele, sunt prezentate într‑o limbă oficială sau în limbile oficiale ale statului membru pe a cărui piață este introdus medicamentul, în conformitate cu specificarea făcută de respectivul stat membru în scopul directivei menționate.

52      Potrivit articolului 63 alineatul (3) prima teză din aceeași directivă, în cazul în care medicamentul nu este destinat să fie livrat direct pacientului sau în cazul în care intervin probleme grave în ceea ce privește disponibilitatea medicamentului, autoritățile competente pot acorda, sub rezerva măsurilor pe care le consideră necesare pentru a proteja sănătatea umană, o derogare de la obligația ca anumite informații să apară pe etichetă și în prospect. Potrivit articolului 63 alineatul (3) a doua teză, aceste autorități pot acorda de asemenea o derogare integrală sau parțială de la obligația ca eticheta și prospectul să fie într‑o limbă oficială sau în limbile oficiale ale statului membru pe a cărui piață este introdus medicamentul, în conformitate cu specificarea făcută de respectivul stat membru în scopul prezentei directive.

53      Trebuie amintit de asemenea că reprezintă un import paralel de medicamente o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un medicament care beneficiază de o AIP într‑un stat membru este importat într‑un alt stat membru în care un medicament în esență similar face deja obiectul unei AIP (Hotărârea din 25 noiembrie 2021, Delfarma, C‑488/20, EU:C:2021:956, punctul 29).

54      Deși modul de redactare a articolului 54, a articolului 55 alineatul (3) și a articolului 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83 nu face referire în mod expres la medicamente de uz uman importate în paralel, nu rezultă nicidecum că asemenea medicamente trebuie excluse din domeniul de aplicare al acestor dispoziții.

55      În ceea ce privește, în al doilea rând, contextul în care se încadrează articolul 54, articolul 55 alineatul (3) și articolul 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83, trebuie să se arate, mai întâi, că această directivă instituie un cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, care consacră în titlul V, intitulat „Etichetare și prospect”, din care fac parte aceste dispoziții, normele referitoare în special la modalitățile potrivit cărora trebuie realizată etichetarea unor asemenea medicamente.

56      Or, trebuie să se observe că acest titlu V nu face distincție în funcție de originea medicamentului, întrucât dispozițiile pe care le conține se referă în mod abstract, de exemplu, la „introducerea pe piață a medicamentelor” sau la un „medicament”, astfel cum rezultă din articolele 60 și 61 din această directivă, sau chiar, mai explicit, la „toate medicamentele”, astfel cum reiese din articolul 58 din directiva menționată. Rezultă că titlul V menționat nu limitează domeniul de aplicare al normelor în materie de etichetare pe care le conține la medicamentele care au obținut o AIP prin procedura de drept comun.

57      În continuare, ar fi incoerent din punctul de vedere al ansamblului regimului de informare a pacienților cu privire la medicamente prevăzut de Directiva 2001/83 să se considere că legiuitorul Uniunii a avut în vedere aplicarea normelor care rezultă din acesta, în special în materie de etichetare, anumitor medicamente, iar nu altora, în speță celor care sunt importate în paralel, chiar dacă este vorba despre medicamente identice sau similare.

58      În sfârșit, Curtea a statuat deja, într‑adevăr, că Directiva 2001/83 nu se poate aplica în cazul unui medicament care beneficiază de o AIP într‑un stat membru și al cărui import în alt stat membru constituie un import paralel în raport cu un medicament care beneficiază deja de o AIP în acest al doilea stat membru, întrucât acest medicament importat nu poate, în acest caz, să fie considerat ca fiind introdus pentru prima dată pe piața statului membru de import, o astfel de situație încadrându‑se, prin urmare, în domeniul de aplicare al dispozițiilor Tratatului FUE referitoare la libera circulație a mărfurilor (Hotărârea din 16 decembrie 1999, Rhône‑Poulenc Rorer și May & Baker, C‑94/98, EU:C:1999:614, punctul 27 și jurisprudența citată; Hotărârea din 3 iulie 2019, Delfarma, C‑387/18, EU:C:2019:556, punctul 19 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 8 octombrie 2020, kohlpharma, C‑602/19, EU:C:2020:804, punctul 25 și jurisprudența citată).

59      Totuși, această interpretare nu poate conduce la exceptarea medicamentelor de uz uman importate în paralel de la cerințele referitoare la etichetare prevăzute la articolul 54, la articolul 55 alineatul (3) și la articolul 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83, care sunt menite să garanteze protecția sănătății umane.

60      Astfel, pe de o parte, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 58 din concluzii, precizând că „Directiva 2001/83 nu se poate aplica”, Curtea nu a intenționat să excludă medicamentele importate în paralel din domeniul de aplicare al ansamblului dispozițiilor acestei directive. Dimpotrivă, această jurisprudență trebuie înțeleasă în sensul că doar dispozițiile directivei menționate referitoare la acordarea unei AIP nu se aplică în cazul unor asemenea medicamente.

61      De altfel, trebuie să se observe că, în contextul similar al importurilor paralele de medicamente brevetate, în cadrul Directivei 65/65/CEE a Consiliului din 26 ianuarie 1965 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind medicamentele brevetate (JO 1965, 22, p. 369), precum și al importurilor paralele de produse de uz fitosanitar, în cadrul Directivei 91/414/CEE Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (JO 1991, L 230, p. 1, Ediție specială 3, vol.10, p. 30), Curtea a precizat că cerințele referitoare la acordarea unei AIP sunt cele care nu trebuiau să fie aplicate și că, pentru protecția sănătății, nu era necesar ca importatorii paraleli să fie supuși procedurii de AIP, dat fiind că autoritățile competente ale statului membru de import dispun deja de toate informațiile indispensabile exercitării controlului acestora (a se vedea, în ceea ce privește Directiva 65/65, Hotărârea din 12 noiembrie 1996, Smith & Nephew și Primecrown, C‑201/94, EU:C:1996:432, punctul 21, precum și, în ceea ce privește Directiva 91/414, Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Mac, C‑108/13, EU:C:2014:2346, punctul 27).

62      Pe de altă parte, așa cum a arătat instanța de trimitere, Curtea a adoptat aceeași abordare în contextul produselor medicamentoase veterinare importate în paralel, întrucât a statuat că, deși dispozițiile Directivei 2001/82 „privind procedura de eliberare a unei AIP” nu au vocația de a se aplica, acest lucru nu este valabil și în ceea ce privește celelalte dispoziții ale directivei respective, întrucât nimic nu justifică neaplicarea, în cazul importurilor paralele, a acestor dispoziții stricte, referitoare printre altele la etichetare, care fac parte din sistemul coerent de măsuri instituit de directiva menționată, pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a sănătății publice. În această privință Curtea a precizat că, dimpotrivă, dacă aceste dispoziții nu ar fi aplicabile în cazul unor importuri paralele, ar exista riscul ca operatorii din sectorul produselor medicamentoase veterinare să eludeze obligațiile prevăzute de aceeași directivă prin practicarea importului paralel de astfel de produse medicamentoase. Rezultă că Curtea a pornit de la premisa că cerințele în materie, printre altele, de etichetare sunt distincte de cele referitoare la procedura de eliberare a unei AIP și trebuie să continue să se aplice produselor medicamentoase veterinare care fac obiectul unui import paralel (Hotărârea din 27 octombrie 2016, Audace ș.a., C‑114/15, EU:C:2016:813, punctul 56).

63      Or, asemenea Directivei 2001/82, Directiva 2001/83 are ca obiective protecția sănătății și libera circulație a medicamentelor. Rezultă că, prin analogie cu ceea ce a statuat Curtea în ceea ce privește prima dintre aceste directive, cerințele privind etichetarea, prevăzute printre altele la articolul 54, la articolul 55 alineatul (3) și la articolul 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83, trebuie să se aplice și medicamentelor de uz uman care fac obiectul unor importuri paralele.

64      În al treilea rând, interpretarea articolului 54, a articolului 55 alineatul (3) și a articolului 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83 potrivit căreia cerințele cuprinse în aceste dispoziții se aplică medicamentelor de uz uman importate în paralel este, în plus, confirmată de obiectivul esențial de protejare a sănătății publice urmărit de această directivă, enunțat în considerentul (2) al acesteia.

65      În această privință, trebuie amintit că aceste cerințe au ca finalitate asigurarea faptului că utilizatorii de medicamente de uz uman dispun de informații complete și ușor de înțeles cu privire la caracteristicile esențiale ale medicamentelor, la utilizarea lor și la eventualele riscuri legate de administrarea acestora.

66      Or, a admite că normele de etichetare prevăzute de Directiva 2001/83 nu se aplică medicamentelor importate în paralel, ci doar medicamentelor introduse pe piață potrivit procedurii de AIP de drept comun, ar compromite obiectivul de protecție a sănătății publice și ar putea afecta siguranța pacienților. În consecință, având în vedere că sunt destinate comercializării în statul membru de import, medicamentele importate în paralel trebuie să fie supuse acelorași cerințe ca cele impuse acestor din urmă medicamente pentru a garanta că pacienții și profesioniștii din domeniul sănătății vizați dispun de informațiile necesare pentru a preveni orice risc pentru sănătatea publică.

67      De altfel, Curtea a statuat deja, chiar dacă în ceea ce privește Directiva 65/65, că criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un produs importat în paralel pentru ca importatorul paralel să nu fie obligat să furnizeze informațiile menționate în această directivă nu trebuie să conducă la o relaxare a normelor de siguranță (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 decembrie 1999, Rhône‑Poulenc Rorer și May & Baker, C‑94/98, EU:C:1999:614, punctul 40). Astfel, având în vedere că cerințele privind etichetarea prevăzute de Directiva 2001/83 și în special la articolul 54, la articolul 55 alineatul (3) și la articolul 63 alineatele (1) și (3) din această directivă constituie de asemenea astfel de norme de siguranță, ele trebuie să se aplice medicamentelor importate în paralel.

68      Rezultă din tot ceea ce precedă că trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 54, articolul 55 alineatul (3) și articolul 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83 trebuie interpretate în sensul că cerințele privind etichetarea prevăzute de aceste dispoziții se aplică medicamentelor de uz uman care fac obiectul unui import paralel.

 Cu privire la a doua întrebare 

69      Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83 trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că un medicament „nu este destinat să fie livrat direct pacientului”, în sensul acestei dispoziții, atunci când se eliberează pe bază de prescripție medicală.

 Considerații introductive

70      Potrivit acestei dispoziții, în cazul în care un medicament nu „este destinat să fie livrat direct pacientului” sau în cazul în care intervin probleme grave în ceea ce privește disponibilitatea medicamentului, autoritățile competente pot acorda, sub rezerva măsurilor pe care le consideră necesare pentru a proteja sănătatea umană, o derogare de la obligația ca anumite informații să apară pe etichetă și în prospect.

71      A doua teză a articolului 63 alineatul (3) din această directivă prevede că aceste autorități pot acorda de asemenea o derogare integrală sau parțială de la obligația ca eticheta și prospectul să fie într‑o limbă oficială sau în limbile oficiale ale statului membru pe a cărui piață este introdus medicamentul.

72      Din modul de redactare a articolului 63 alineatul (3) din directiva menționată reiese că condiția care impune ca medicamentul să nu fie destinat să fie livrat direct pacientului, precum și condiția referitoare la penuria de medicamente sunt menționate numai în prima teză a acestei dispoziții. În schimb, legiuitorul Uniunii nu a formulat astfel de condiții în ceea ce privește posibilitatea autorităților naționale competente, instituită prin a doua teză a dispoziției menționate, de a acorda o derogare integrală sau parțială de la obligația ca eticheta și prospectul să fie într‑o limbă oficială sau în limbile oficiale ale statului membru pe a cărui piață este introdus medicamentul. Acest legiuitor a apreciat prin urmare că trebuie să se recunoască autorităților competente o mai mare marjă de manevră atunci când acestea urmează să stabilească dacă trebuie să se deroge de la cerințele lingvistice în materie de etichetare decât atunci când decid cu privire la posibilitatea de a deroga de la obligația ca anumite informații să apară pe această etichetă.

73      O asemenea interpretare autonomă a celor două teze ale articolului 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 reiese și din faptul că aceste teze derogă de la unele dispoziții distincte ale directivei respective. Astfel, a doua teză a acestui articol 63 alineatul (3) conține o excepție de la norma lingvistică în materie de etichetare prevăzută la articolul 63 alineatul (1) din directiva menționată, în timp ce prima teză a acestui articol 63 alineatul (3) derogă de la obligația ca unele informații să apară pe etichetă și pe prospect, astfel cum rezultă în special din articolul 54 din aceeași directivă.

74      În plus, așa cum se arată în considerentul (2) al Directivei 2001/83, aceasta are ca obiectiv esențial protejarea sănătății publice. În această privință, considerentul (3) al directivei menționate precizează că acest obiectiv nu poate fi realizat prin mijloace care să împiedice dezvoltarea industriei farmaceutice sau a comerțului cu medicamente în cadrul Uniunii. Rezultă de asemenea din considerentele (4), (5) și (14) ale directivei menționate că aceasta urmărește eliminarea obstacolelor în calea comerțului cu medicamente în cadrul Uniunii pentru a realiza obiectivul liberei circulații a acestora din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 noiembrie 2022, Merck Sharp & Dohme ș.a., C‑224/20, EU:C:2022:893, punctul 94, precum și jurisprudența citată).

75      Or, limitarea posibilității de a acorda derogarea lingvistică în materie de etichetare la cele două cazuri prevăzute la articolul 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83 ar conduce la reducerea posibilităților de import paralel al medicamentelor de uz uman într‑un mod mult mai semnificativ decât simplul fapt de a limita la aceste două cazuri posibilitatea de a deroga de la informațiile care trebuie să figureze pe această etichetă. Astfel, aceste informații sunt armonizate de legiuitorul Uniunii și trebuie, prin urmare, în principiu, să fie prezente pe toate medicamentele puse în circulație în cadrul Uniunii și importate ulterior în paralel într‑un stat membru diferit de cel în care a fost autorizată punerea pe piață a acestora. În schimb, fiecare stat membru stabilește, în mod autonom, limba în care trebuie formulate toate informațiile menționate și prospectul pentru toate medicamentele comercializate pe teritoriul său. Prin urmare, în majoritatea cazurilor, eticheta unui medicament importat în paralel nu va fi prezentată în limba oficială a statului membru de import, astfel încât, cu excepția cazului în care obține o derogare, importatorul paralel al acestui medicament va fi obligat să modifice eticheta și prospectul pentru a putea să îl distribuie pe teritoriul acestui stat membru.

76      Trebuie adăugat și că obstacolul în calea importului paralel reprezentat de cerința unei etichetări în limba oficială a statului membru de import este cu atât mai semnificativ în cazul în care, precum în speță, reetichetarea ambalajului direct al medicamentului este imposibilă fără afectarea stabilității acestuia.

 Examinarea întrebării

77      Astfel cum s‑a arătat la punctul 70 din prezenta hotărâre, potrivit articolului 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83, în cazul în care un medicament nu „este destinat să fie livrat direct pacientului” sau în cazul în care intervin probleme grave în ceea ce privește disponibilitatea medicamentului, autoritățile competente pot acorda, sub rezerva măsurilor pe care le consideră necesare pentru a proteja sănătatea umană, o derogare de la obligația ca anumite informații să apară pe etichetă și în prospect.

78      În ceea ce privește, mai întâi, modul de redactare a acestei dispoziții, trebuie arătat că acesta nu se referă nicidecum la o prescripție medicală, ci precizează doar că trebuie să fie vorba despre un medicament care „nu este destinat să fie livrat direct pacientului”, ceea ce implică faptul că pacientul nu trebuie să poată intra direct în posesia medicamentului.

79      Rezultă că modul de redactare a articolului 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83 pledează pentru o interpretare a acestei dispoziții potrivit căreia criteriul pentru a stabili care medicamente intră sub incidența acesteia nu este cel al eliberării lor pe bază de prescripție medicală.

80      În ceea ce privește, în continuare, contextul în care se înscrie dispoziția menționată, trebuie arătat că articolul 70 alineatul (1) din Directiva 2001/83 clasifică medicamentele în două categorii, și anume cele care se eliberează pe bază de prescripție medicală și cele care se eliberează fără prescripție medicală. În plus, articolul 71 alineatul (1) din această directivă enumeră condițiile pe care trebuie să le îndeplinească medicamentele atunci când se eliberează pe bază de prescripție medicală. O asemenea trimitere expresă la aceste două categorii distincte de medicamente este prezentă și în alte dispoziții ale Directivei 2001/83. Trebuie subliniat în special că, la articolul 54 litera (n) din această directivă, se face trimitere explicită la medicamentele „care nu se eliberează pe bază de rețetă”.

81      În aceste condiții, dacă legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să vizeze, la articolul 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83, numai medicamentele care se eliberează pe bază de prescripție medicală, ar fi utilizat în mod expres această expresie, la fel cum a procedat, printre altele, la articolul 54 din această directivă de la care derogă articolul 63 alineatul (3) prima teză.

82      Și aceste considerații referitoare la context pledează, prin urmare, pentru o interpretare a articolului 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83 potrivit căreia expresia „[medicament care] nu este destinat să fie livrat direct unui pacient” vizează un medicament pe care pacientul nu și‑l poate administra singur în condiții de siguranță, ci a cărui administrare necesită intervenția unui profesionist sau a unei unități medicale, precum o manipulare sau supraveghere de către acest profesionist sau această unitate.

83      În sfârșit, obiectivul protecției sănătății publice confirmă interpretarea articolului 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83 potrivit căreia nu orice medicament care se eliberează pe bază de prescripție medicală este în mod necesar un medicament care nu este destinat să fie livrat direct unui pacient. Într‑adevăr, o asemenea interpretare limitează cazurile în care este posibil ca eticheta unui medicament importat în paralel să nu cuprindă anumite informații impuse de această directivă la cazul în care administrarea acestui medicament necesită o manipulare sau supraveghere specială de către un profesionist sau o unitate medicală. Or, într‑un asemenea caz, riscul pentru pacient care decurge din lipsa anumitor informații de pe eticheta medicamentului respectiv trebuie considerat ca fiind mai scăzut decât dacă acest pacient și l‑ar administra el însuși, fără intervenția unui asemenea profesionist sau a unei asemenea unități medicale, chiar dacă același medicament s‑ar elibera pe bază de prescripție medicală.

84      În aceste condiții, pe de o parte, se poate considera că un medicament care se eliberează pe bază de prescripție medicală nu este destinat să fie livrat direct pacientului decât în măsura în care îndeplinește condițiile menționate la punctul 82 din prezenta hotărâre. Pe de altă parte, nu se poate exclude în totalitate ca un medicament să îndeplinească aceste condiții fără să se elibereze totuși pe bază de prescripție medicală.

85      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la cea de a doua întrebare adresată că articolul 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83 trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că un medicament nu este „destinat să fie livrat direct pacientului”, în sensul acestei dispoziții, în cazul în care pacientul nu și‑l poate administra singur în condiții de siguranță, administrarea acestui medicament necesitând o manipulare sau supraveghere specială de către un profesionist sau o unitate medicală, indiferent de aspectul dacă medicamentul respectiv se eliberează pe bază de prescripție medicală.

 Cu privire la a treia întrebare 

86      Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție are efect direct în măsura în care abilitează autoritățile naționale competente să se pronunțe cu privire la cererile de acordare a unei derogări de la obligațiile în materie de etichetare care sunt prevăzute de această directivă.

87      În primul rând, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în toate situațiile în care dispozițiile unei directive sunt, din punctul de vedere al conținutului, necondiționate și suficient de precise, particularii sunt îndreptățiți să le invoce în fața instanțelor naționale împotriva statului fie atunci când acesta s‑a abținut de la transpunerea în termen a directivei în dreptul național, fie atunci când a transpus directiva în mod incorect (Hotărârea din 26 februarie 1986, Marshall, 152/84, EU:C:1986:84, punctul 46, și Hotărârea din 23 octombrie 2025, Kosmiro, C‑232/24, EU:C:2025:820, punctul 71 și jurisprudența citată).

88      Curtea a precizat deja că o dispoziție a unei directive este, pe de o parte, necondiționată atunci când enunță o obligație care nu este supusă niciunei condiții și nici nu este subordonată, în privința executării sau a efectelor sale, intervenției vreunui act fie al instituțiilor Uniunii europene, fie al statelor membre și care nu lasă acestora, în ceea ce privește executarea sa, nicio posibilitate de apreciere, și, pe de altă parte, suficient de precisă pentru a fi invocată de un justițiabil și aplicată de instanță atunci când enunță o obligație în termeni neechivoci [Hotărârea din 8 martie 2022, Bezirkshauptmannschaft Hartberg‑Fürstenfeld (Efect direct), C‑205/20, EU:C:2022:168, punctul 18 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 23 octombrie 2025, Kosmiro, C‑232/24, EU:C:2025:820, punctul 72 și jurisprudența citată].

89      În al doilea rând, din decizia de trimitere rezultă că problema efectului direct al articolului 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 se ridică în litigiul principal ca urmare a netranspunerii acestei dispoziții sau a transpunerii incorecte a acesteia în dreptul german. Astfel, această instanță precizează că legiuitorul național nu transpusese, la data relevantă pentru prezenta cauză, această dispoziție în dreptul național și că, în speță, dispoziția menționată din această directivă a fost transpusă ulterior și parțial abia prin adoptarea articolului 10 alineatul (1a) din AMG.

90      În această privință, din cererea de decizie preliminară reiese că legiuitorul german pare să fi interpretat articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 în sensul că lasă statelor membre libertatea de a‑l transpune. Or, așa cum a arătat avocatul general la punctul 48 din concluzii, această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul că acordă statelor membre opțiunea de a prevedea sau nu, în dreptul lor național, că autoritățile competente au posibilitatea de a acorda derogări în materie de etichetare a medicamentelor în condițiile prevăzute de dispoziția menționată.

91      Într‑adevăr, articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 este formulat în sensul că „autoritățile competente pot” acorda o derogare de la obligația ca anumite informații să apară, iar nu că „statele membre pot” să prevadă în legislațiile lor posibilitatea de a acorda o asemenea derogare. Rezultă că statele membre au obligația precisă și necondiționată de a permite autorităților competente pe care le‑au desemnat să poată acorda, cu respectarea condițiilor pe care le prevede această dispoziție, derogări în materie de etichetare.

92      Rezultă că articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 are efect direct în măsura în care atribuie autorităților naționale competente, precum Institutul Federal pentru Medicamente, competența de a se pronunța cu privire la cererile de acordare a unei derogări de la obligațiile în materie de etichetare a medicamentelor care decurg din această directivă.

93      În al treilea rând, conform jurisprudenței Curții, în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, principiul supremației impune instanței naționale, însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței proprii, a dispozițiilor acestui drept, obligația de a asigura efectul deplin al acestor cerințe în litigiul cu care este sesizată, lăsând, la nevoie, neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar ulterioară, care este contrară unei dispoziții a acestui drept care are efect direct, fără să solicite sau fără să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau a acestei practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (a se vedea Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, EU:C:1978:49, punctul 24, și Hotărârea din 12 februarie 2026, Petlichev, C‑56/25, EU:C:2026:87, punctul 49).

94      În consecință, instanța de trimitere este obligată să considere, în cadrul litigiului pendinte în fața sa, că decizia Institutului Federal pentru Medicamente de reînnoire a AIP are un temei legal în măsura în care articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 abilitează această autoritate națională să se pronunțe cu privire la o cerere de acordare a unei derogări precum cea care a fost prezentată de societatea A., în condițiile prevăzute de această dispoziție.

95      În al patrulea rând, trebuie adăugat că, în cadrul eventualei examinări a temeiniciei acestei decizii, în special în raport cu articolul 63 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2001/83, instanțele naționale trebuie să se asigure că această decizie respectă echilibrul stabilit de legiuitorul Uniunii între diferitele obiective urmărite de această directivă, care vizează protejarea sănătății publice, fără a împiedica comerțul cu medicamente în cadrul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 mai 2026, Farmakeio YZ & Sia, C‑604/24, EU:C:2026:418, punctul 29, precum și jurisprudența citată).

96      În acest context, trebuie amintit și că sănătatea și viața persoanelor ocupă primul loc între bunurile și interesele protejate în dreptul Uniunii (Hotărârea din 10 iulie 2025, INTERZERO ș.a., C‑254/23, EU:C:2025:569, punctul 132, precum și jurisprudența citată).

97      Prin urmare, din economia generală și din finalitatea directivei menționate reiese că autoritatea națională competentă nu poate acorda o derogare integrală sau parțială de la obligația ca eticheta și prospectul să fie redactate în limba sau în limbile oficiale ale statului membru decât în cazul în care, în urma unei evaluări comparative a intereselor în cauză, realizată în raport cu ansamblul împrejurărilor speței, rezultă că o obligație ca toate informațiile care apar pe această etichetă sau în acest prospect să fie redactate în limba sau limbile oficiale ale acestui stat membru nu este necesară pentru protecția sănătății publice.

98      În această privință, autoritatea menționată poate printre altele să țină seama de faptul că nu toate medicamentele necesită același nivel de informare, având în vedere că, de exemplu, ele nu sunt destinate să fie livrate direct pacienților, ci trebuie să fie administrate de profesioniști din domeniul sănătății, precum și împrejurarea că informațiile netraduse pe etichetă și pe prospect sunt accesibile în alt loc în limba statului membru în cauză, astfel încât o traducere integrală a etichetei ar putea să nu se dovedească necesară pentru protecția sănătății publice.

99      Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la cea de a treia întrebare adresată că articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție are efect direct în măsura în care abilitează autoritățile naționale competente să se pronunțe cu privire la cererile de acordare a unei derogări de la obligațiile în materie de etichetare care sunt prevăzute de această directivă.

 Cu privire la a patra întrebare

100    Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolele 34 și 36 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun aplicării unei reglementări a unui stat membru care impune, în mod absolut, ca ambalajul direct al medicamentelor de uz uman importate în paralel să fie etichetat în limba sau în limbile oficiale ale statului membru de import, deși reetichetarea acestui ambalaj ar afecta stabilitatea acestui medicament.

101    Având în vedere răspunsul dat la a treia întrebare preliminară, nu este necesar să se răspundă la a patra întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

102    Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

1)      Articolul 54, articolul 55 alineatul (3) și articolul 63 alineatele (1) și (3) din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012,

trebuie interpretate în sensul că

cerințele privind etichetarea prevăzute de aceste dispoziții se aplică medicamentelor de uz uman care fac obiectul unui import paralel.

2)      Articolul 63 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/83, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/26,

trebuie interpretat în sensul că

trebuie să se considere că un medicament nu este „destinat să fie livrat direct pacientului”, în sensul acestei dispoziții, în cazul în care pacientul nu și‑l poate administra singur în condiții de siguranță, administrarea acestui medicament necesitând o manipulare sau supraveghere specială de către un profesionist sau o unitate medicală, indiferent de aspectul dacă medicamentul respectiv se eliberează pe bază de prescripție medicală.

3)      Articolul 63 alineatul (3) din Directiva 2001/83, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/26,

trebuie interpretat în sensul că

această dispoziție are efect direct în măsura în care abilitează autoritățile naționale competente să se pronunțe cu privire la cererile de acordare a unei derogări de la obligațiile în materie de etichetare care sunt prevăzute de această directivă.

Semnături


*      Limba de procedură: germana.


i      Numele prezentei cauze este un nume fictiv. El nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile din procedură.