13/Volumul 14

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

3


31994L0002


L 045/1

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DIRECTIVA 94/2/CE A COMISIEI

din 21 ianuarie 1994

de punere în aplicare a Directivei 92/75/CEE a Consiliului cu privire la indicarea prin etichetare a consumului de energie al frigiderelor, congelatoarelor și combinelor frigorifice de uz casnic

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 92/75/CEE a Consiliului din 22 septembrie 1992 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse la aparatele de uz casnic (1), în special articolele 9 și 12,

întrucât, în temeiul Directivei 92/75/CEE, Comisia trebuie să adopte o directivă de punere în aplicare cu privire la aparatele de uz casnic, în special frigidere, congelatoare și combine frigorifice;

întrucât energia electrică consumată de frigidere și congelatoare reprezintă o parte semnificativă din cererea globală de energie în Comunitate; întrucât consumul de energie electrică al acestor aparate poate fi redus substanțial;

întrucât standardul CEN (Comitetul European de Standardizare) EN 153 prevede o metodă pentru măsurarea consumului de energie al frigiderelor, congelatoarelor și combinelor frigorifice;

întrucât Comunitatea, confirmând interesul său pentru un sistem de standardizare internațional capabil să elaboreze standarde care să fie utilizate efectiv de toți partenerii în comerțul internațional și să satisfacă cerințele politicii comunitare, invită organizațiile de standardizare europene să continue cooperarea lor cu organizațiile de standardizare internaționale;

întrucât Comitetul European pentru Standardizare și Comitetul european pentru standardizare electrotehnică (Cenelec) sunt organismele recunoscute ca fiind competente în adoptarea de standarde armonizate în conformitate cu orientările generale pentru cooperarea dintre Comisie și aceste două organisme, semnate la data de 13 noiembrie 1984; întrucât, în înțelesul prezentei directive, un standard armonizat este o specificație tehnică (standard european sau document de armonizare) adoptat de CEN sau Cenelec pe baza unui mandat din partea Comisiei, în conformitate cu Directiva 83/189/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice (2), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Decizia 92/400/CEE (3) a Comisiei, precum și în temeiul acelorași orientări generale;

întrucât dispozițiile prezentei directive sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 10 din Directiva 92/75/CEE,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta directivă se aplică frigiderelor, conservatoarelor, congelatoarelor de uz casnic și combinelor frigorifice, alimentate cu energie electrică. Aparatele care pot folosi și alte surse de energie, cum ar fi acumulatoarele, sunt excluse.

(2)   Informațiile necesare în conformitate cu prezenta directivă sunt stabilite în conformitate cu EN 153 din mai 1990 sau cu standardele de armonizare, ale căror numere de referință au fost publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și pentru care statele membre au publicat numerele de referință ale standardelor naționale care transpun acele standarde armonizate. Informațiile cu privire la nivelul de zgomot, dacă este cazul, se obțin prin măsurători în conformitate cu Directiva 86/594/CEE a Consiliului (4).

(3)   Standardele armonizate menționate la alineatul (2) trebuie elaborate pe baza mandatului din partea Comisiei, în conformitate cu Directiva 83/189/CEE.

(4)   Termenii „distribuitor”, „furnizor”, „fișă” și „informații suplimentare” au înțelesul stabilit la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 92/75/CEE.

Articolul 2

(1)   Documentația tehnică menționată la articolul 2 alineatul (3) din Directiva 92/75/CEE cuprinde:

—

numele și adresa furnizorului;

—

o descriere generală a aparatului, suficientă pentru a permite identificarea acestuia;

—

informații, inclusiv desene, în măsura în care sunt relevante, privind principalele caracteristici de proiectare a produsului, în special elementele care exercită o influență apreciabilă asupra consumului de energie;

—

rapoartele privind încercările de măsurare relevante efectuate în conformitate cu standardele prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din prezenta directivă;

—

instrucțiunile de utilizare, dacă este cazul.

(2)   Aparatele reglementate de prezenta directivă se împart în „categoriile” prevăzute în anexa IV.

(3)   Eticheta menționată în articolul 2 alineatul (1) din Directiva 92/75/CEE este conform cu modelul din anexa I la prezenta directivă. Eticheta se aplică în exteriorul părții frontale sau superioare a aparatului astfel încât să fie clar vizibilă și să nu fie acoperită.

(4)   Conținutul și forma fișei menționate în articolul 2 alineatul (1) a treia liniuță din Directiva 92/75/CEE sunt cele menționate în anexa III la prezenta directivă.

(5)   Dacă un produs este oferit spre vânzare, închiriere sau vânzare în rate în condițiile menționate în articolul 5 din Directiva 92/75/CEE și printr-o comunicare la distanță tipărită, cum ar fi un catalog de vânzare prin corespondență, comunicarea în cauză cuprinde toate informațiile care figurează în anexa II la prezenta directivă.

(6)   Clasa de eficiență energetică a unui aparat este conformă cu indicațiile din anexa V.

Articolul 3

Statele membre iau toate măsurile necesare pentru ca toți furnizorii și distribuitorii stabiliți pe teritoriul lor să îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul prezentei directive.

Articolul 4

(1)   Statele membre adoptă și publică dispozițiile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 31 decembrie 1994. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta. Statele membre aplică aceste dispoziții de la 1 ianuarie 1995.

Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 1994.

Pentru Comisie

Abel MATUTES

Membru al Comisiei


(1)  JO L 297, 13.10.1992, p. 16.

(2)  JO L 109, 26.4.1983, p. 8.

(3)  JO L 221, 6.8.1992, p. 55.

(4)  JO L 344, 6.12.1986, p. 24.


ANEXA I

DENUMIREA

Denumirea modelului

1.   Denumirea trebuie să fie în conforminate cu următoarele ilustrații:

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Observații privind eticheta

2.   Următoarele observații definesc informațiile care trebuie incluse:

Observație:

I.

Numele sau marca furnizorului.

II.

Codul de identificare a modelului, indicat de furnizor.

III.

Clasa de eficiență energetică a unui aparat se determină în conformitate cu anexa V; numărul categoriei este indicat la același nivel ca și săgeata corespunzătoare.

IV.

Fără a aduce atingere vreunei cerințe stabilite în conformitate cu sistemul de etichetare ecologică comunitară, în cazul în care aparatului i-a fost atribuită o „etichetă ecologică comunitară” în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 880/92 (1) al Comisiei, pe etichetă se poate reproduce marca ecologică (floarea). „Ghidul privind designul etichetei pentru frigidere/congelatoare”, menționat mai jos, explică modul în care marca ecologică poate fi inclusă pe etichetă.

V.

Consumul de energie, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2), dar exprimat în kWh/an (adică pe 24 ore × 365).

VI.

Suma volumului util al tuturor compartimentelor fără stele (adică temperatura de funcționare este > – 6 °C).

VII.

Suma volumului util al tuturor compartimentelor de congelare a alimentelor clasate cu cel puțin o stea (adică temperatura de funcționare este ≤ – 6 °C).

VIII.

Numărul de stele al compartimentului de congelare a alimentelor determinat, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2). În cazul în care compartimentului respectiv nu i se atribuie nici o stea, poziția rămâne necompletată.

IX.

Dacă este cazul, nivelul de zgomot se stabilește în conformitate cu Directiva 86/594/CEE.

NB:

Echivalentul, în celelalte limbi, pentru termenii descriși mai sus este prezentat în anexa VI.

Tipărire

3.   Următoarele definesc anumite aspecte ale denumirii:

Image

Culorile folosite:

CMGN: cyan, magenta, galben, negru.

Exemple: 07X0: 0 % cyan, 70 % magenta, 100 % galben, 0 % negru.

Săgeți:

—

A: X0X0;

—

B: 70X0;

—

C: 30X0;

—

D: 00X0;

—

E: 03X0;

—

F: 07X0;

—

G: 0XX0.

Culoarea de contur X070.

Tot textul este cu negru. Fondul este alb.

Informații complete privind tipărirea sunt conținute în „ghidul privind designul etichetei frigiderelor/congelatoarelor”, care se poate obține de la:

Secretarul Comitetului pentru etichetare energetică și informații standard despre produse pentru aparatele de uz casnic

Direcția Generală pentru Energie DG XVII,

Comisia Comunităților Europene,

200 Rue de la Loi,

B-1049 Bruxelles.


(1)  JO L 99, 11.4.1992, p. 1.


ANEXA II

FIȘA

Fișa conține următoarele informații. Informațiile pot fi prezentate sub forma unui tabel care se referă la o serie de aparate furnizate de același furnizor, situație în care informațiile sunt precizate în ordinea indicată, sau figurează în descrierea fiecărui aparat:

1.

Numele sau marca furnizorului.

2.

Codul de identificare a modelului, indicat de furnizor.

3.

Tipul aparatului, după cum urmează:

Categoria

Descrierea în fișă

1

Frigider fără compartiment de joasă temperatură

2

Frigider cu compartiment de răcire

3

Frigider

4

Frigider

5

Frigider

6

Frigider

7

Frigider/congelator

8

Congelator vertical

9

Congelator orizontal

 

Pentru aparatele din categoria 10, furnizorul poate utiliza descrierea proprie.

4.

Clasa de eficiență energetică a modelului în conformitate cu anexa V, exprimată sub forma „Clasă de eficiență energetică … pe o scară de la A (cea mai eficientă) la G (cea mai puțin eficientă)”. Dacă această informație figurează într-un tabel, se poate exprima sub o altă formă, cu condiția ca scara de la A (cea mai eficientă) la G (cea mai puțin eficientă) să fie menționată clar.

5.

Atunci când informațiile sunt prezentate într-un tabel și când pentru unele dintre aparatele enumerate în tabel a fost atribuită „eticheta ecologică comunitară” în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 880/92 al Comisiei, această informație poate fi inclusă aici într-o rubrică intitulată „eticheta ecologică comunitară”, în care este reprodusă sigla etichetei (floarea). Această dispoziție nu aduce atingere nici unei cerințe prevăzute de sistemul comunitar de atribuire a etichetei ecologice.

6.

Consumul de energie, calculat în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2), dar exprimat în kWh/an (adică per 24 ore x 365 zile), definit astfel: „consum anual de energie XYZ în kWh, calculat pe baza rezultatelor obținute pentru 24 h în condiții de încercare standard. Consumul de energie real depinde de condițiile de utilizare a aparatului și de locul unde este amplasat”.

7.

Volumul util al compartimentului pentru alimente proaspete (5°), în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2) – se omite pentru categoriile 8 și 9.

8.

Volumul util al compartimentului pentru alimente congelate, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2) – se omite pentru categoriile 1, 2 și 3. Pentru aparatele din categoria 3, volumul util al „compartimentului cu gheață”.

7 și 8.

Pentru categoriile 2 și 10, se indică volumul util al fiecărui compartiment, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2).

9.

Numărul de stele al compartimentului pentru alimente congelate, dacă este cazul, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2).

10.

Mențiunea „fără gheață (no frost)” poate fi adăugată aici dacă este în conformitate cu definițiile date în standardele menționate în articolul 1 alineatul (2).

11.

„Autonomie Z h”, definită ca „timpul de creștere a temperaturii”, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2).

12.

„Capacitatea de congelare”, în kg/24 h, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2).

13.

„Tipul de climă”, în conformitate cu standardele menționate în articolul 1 alineatul (2). Dacă aparatul este în clasa de climă „temperată”, această rubrică poate fi omisă.

14.

„Nivelul de zgomot”, dacă este cazul, măsurat în conformitate cu Directiva 86/594/CEE.

Dacă un aparat conține mai mult de un compartiment pentru alimente proaspete și un compartiment pentru alimente congelate, la punctele 7, 8, 9, 10, 11, 12 și 13 se mai pot adăuga linii suplimentare pentru a include informațiile privind aceste compartimente. În acest caz, denumirea și ordinea de enumerare a compartimentelor trebuie să fie consecvente. Dacă temperatura nominală a unui compartiment nu corespunde sistemului de clasificare cu stele sau cu temperatura standard în compartimentul pentru alimente proaspete (5 °C), trebuie indicată această temperatură nominală.

Informațiile care figurează pe etichetă pot fi prezentate sub forma unei copii a etichetei, fie color, fie în alb și negru. În acest caz, trebuie incluse și celelalte informații care figurează doar în fișă.

Observație:

Echivalentul, în celelalte limbi, pentru termenii descriși mai sus este prezentat în anexa VI.


ANEXA III

VÂNZARE PRIN CORESPONDENȚĂ ȘI ALTE TIPURI DE VÂNZARE LA DISTANȚĂ

Cataloagele de vânzare prin corespondență și alte mijloace de comunicare la distanță tipărite prevăzute în articolul 2 alineatul (5) din directivă trebuie să conțină următoarele informații, în ordinea indicată:

1.

Clasa de eficiență energetică (anexa II punctul 4).

2.

Consumul de energie (anexa II punctul 6).

3.

Volumul util al compartimentului pentru alimente proaspete (anexa II punctul 7).

4.

Volumul util al compartimentului pentru alimente congelate (anexa II punctul 8).

5.

Numărul de stele (anexa II punctul 9).

6.

Nivelul de zgomot (anexa II punctul 14).

Dacă sunt furnizate și alte informații conținute în fișa de informații a produsului, ele trebuie să fie prezentate sub forma definită în anexa II și să fie incluse în lista de mai sus, în ordinea specificată pentru fișă.

Mărimea și caracterele cu care se tipăresc toate informațiile de mai sus trebuie să fie clare.

Observație:

Echivalentul, în celelalte limbi, pentru termenii descriși mai sus este prezentat în anexa VI.


ANEXA IV

CATEGORII

Aparatele care intră sub incidența prezentei directive sunt clasificate în următoarele „categorii”:

1.

Frigidere de uz casnic, fără compartiment de joasă temperatură.

2.

Frigidere de uz casnic, cu compartimente la 5 °C și/sau 10 °C.

3.

Frigidere de uz casnic, cu compartimente de joasă temperatură fără stele.

4.

Frigidere de uz casnic, cu compartimente de joasă temperatură (*).

5.

Frigidere de uz casnic, cu compartimente de joasă temperatură (**).

6.

Frigidere de uz casnic, cu compartimente de joasă temperatură (***).

7.

Frigidere/congelatoare de uz casnic, cu compartimente de congelare *(***).

8.

Congelatoare verticale de uz casnic.

9.

Congelatoare orizontale de uz casnic.

10.

Frigidere și congelatoare de uz casnic cu mai mult de două uși sau alte aparate nedescrise mai sus.


ANEXA V

CLASA DE EFICIENȚĂ ENERGETICĂ

Clasa de eficiență energetică a unui aparat se determină în conformitate cu următorul tabel 1:

TABELUL 1

Indicele de eficiență energetică: I

Clasa de eficiență energetică

I < 55

A

55 ≤ I < 75

B

75 ≤ I < 90

C

90 ≤ I < 100

D

100 ≤ I < 110

E

110 ≤ I < 125

F

125 ≤ I

G

Unde:

„indicele de eficiență energetică” (exprimat ca procent) = consumul anual de energie al aparatului (1) /consumul de energie anual standard al aparatului;

„consumul de energie anual standard al aparatului” (exprimat în kWh/an) = M × volumul util ajustat + N

și

volumul util ajustat (exprimat în litri) = volumul util al compartimentului pentru alimente proaspete + Ω × volumul util al compartimentului pentru alimente congelate.

Valorile pentru M, N, Ω sunt luate din tabelul 2.

TABELUL 2

Clasa aparatului

Ω

M

N

1.   Frigider fără compartiment de joasă temperatură

—

0,233

245

2.   Frigider cu compartiment de răcire

0,75 (2)

0,233

245

3.   Frigider fără stele

1,25

0,233

245

4.   Frigider *

1,55

0,643

191

5.   Frigider **

1,85

0,450

245

6.   Frigider ***

2,15

0,657

235

7.   Frigider/congelator *(***)

 (4)

0,777

303

8.   Congelator vertical

2,15 (3)

0,472

286

9.   Congelator orizontal

2,15 (3)

0,446

181

10.   Aparat cu mai multe uși sau alte aparate

 (4)

 (5)

 (5)


TABELUL 3

Temperatura celui mai rece compartiment

Categoria echivalentă

M

N

> – 6 °C

1/2/3 Frigider fără compartiment cu temperatură scăzută/frigider fără stele/frigider cu compartiment de răcire

0,233

245

≤ – 6 °C *

4.   Frigider (*)

0,643

191

≤ – 12 °C **

5.   Frigider (**)

0,450

245

≤ – 18 °C ***

6.   Frigider (***)

0,657

235

≤ – 18 °C *(***)

cu capacitate de congelare

7.   Frigider/congelator *(***)

0,777

303


(1)  În conformitate cu anexa I observația V.

(2)  Pentru frigidere cu compartiment de răcire, volumul ajustat = volumul util al compartimentului pentru alimente proaspete + Ω x volumul util al compartimentului de răcire (10 °C) (exprimat în litri).

(3)  Pentru aparatele „fără gheață”, definite ca în anexa II, punctul 10, acest indice crește cu un factor provizoriu de 1,2, rezultând o valoare de 2,58. (Astfel, este posibil să se țină cont de o posibilă inadvertență a metodei de măsurare, care nu permite luarea în considerare a absenței formării gheții în aparatele „fără gheață”. În practică, formarea gheții crește într-o oarecare măsură consumul de energie al aparatelor „convenționale”).

(4)  Volumul util ajustat VA este calculat după formula:

Formula

toate compartimentele,

unde Tc este temperatura nominală a fiecărui compartiment (în °C), Vc este volumul util (în litri) al fiecărui compartiment și Fc este un factor egal cu 1,2 pentru compartimente „fără gheață” și cu 1 pentru celelalte compartimente.

(5)  Pentru aceste aparate, valorile pentru M și N sunt determinate de temperatura și numărul de stele al compartimentului cu temperatura cea mai scăzută, după cum urmează:


ANEXA VI

TRADUCEREA TERMENILOR UTILIZAȚI PE ETICHETĂ ȘI FIȘĂ

Echivalentele, în celelalte limbi comunitare, ale termenilor în română prezentați mai jos este după cum urmează:


Nota

Fișa

Vânzare prin corespondență

ES

DA

DE

EL

EN

FR

IT

NL

PT

Eticheta

Anexa II

Anexa III

Anexa I

Image

 

 

Energía

Energi

Energie

Ενέργεια

Énergie

Energy

Energia

Energie

Energia

I

 

 

Fabricante

Mærke

Hersteller

Κατασχεναστής

Manufactu-rer

Fabricant

Costruttore

Fabrikant

Fabricante

II

 

 

Modelo

Model

Modell

Μουτέλο

Model

Modèle

Modello

Model

Modelo

Image

 

 

Más eficiente

Lavt forbrug

Niedriger Verbrauch

Αποδοτιχό

More efficient

Économe

Bassi consumi

Efficiënt

Eficiente

Image

 

 

Menos eficiente

Højt forbrug

Hoher Verbrauch

Μη αποδοτιχό

Less efficient

Peu économe

Alti consumi

Inefficiënt

Ineficiente

 

3 categoria 1

 

Frigorifico sin compartimento de baja tempe-ratura

Køleskab uden frostboks

Kühlgerät

Ψυγείο/αποθη χευτής τροφών

Larder fridge

Réfrigéra-teur sans compartiment à basse température

Frigorifero senza scomparti a bassa temperatura

Koelkast zonder vriesvak

Frigorifico sem compartimento de baixa temperatura

 

categoria 2

 

Frigorifico-bodega

Køle-svaleskab

Gerät mit Kühlfach/Kellerfach

Ψυγείο/θάλαμος ταχείας ψύξεως

Refrigerator/chiller

Réfrigéra-teur avec comparti-ment de rafraichis-sement

Frigorifero con scomparti cantina

Koel-kelderkast

Frigorifico- garrafeira

 

categoriile 3 până la 6

 

Frigorifico

Køleskab

Kühlgerät

Ψυγείο

Refrigerator

Réfrigéra-teur

Frigorifero

Koelkast met vriesvak

Frigorifico

 

categoria 7

 

Frigorifico-congelador

Køleskab/Fryser

Kühl-Gefrier-kombination

Ψυγείο/χαταψύχτης

Fridge/freezer

Réfrigéra-teur/congéla-teur

Frigo/Congelatore

Koel-vrieskast

Frigorifico/congelador

 

categoria 8

 

Congelador vertical

Fryseskab

Gefrier-schrank

Καταψύχτης χαταχόρυφου

Upright freezer

Congélateur armoire

Congelatore verticale

Diepvrieskast

Congelador vertical

 

categoria 9

 

Congelator tipo arcón

Kummefryser

Gefriertruhe

Καταψύχτης οριξόντιου τύπου

Chest freezer

Congélateur coffre

Congelatore orizzontale

Diepvries-kist

Congelador horizontal

(arca)

 

5

1

Clase de eficiencia energética… en una escala que abarca de A (más eficiente) a G (menos eficiente)

Relativt energi-forbrug… på skalaen A (lavt forbrug) til G (højt forbrug)

Energieeffizienzklasse… auf einer Skala von A (niedriger Verbrauch) bis G (hoher Verbrauch)

Τάξη ενεργειαχής απόδοσης… σε μια χλίμαχα από το Α (αλοδοτιχό) έως το G (μη αλοδοτιχό)

Energy efficiency class… on a scale of A (more efficient) to G (less efficient)

Classement selon son efficacité énergétique… sur une échelle allant de A (économe) à G

(peu économe)

Clasa di efficienza energetica… su una scala da A (bassi consumi) a G

(alti consumi)

Energie-efficiëntie klasse… op een schaal van A (efficiënt) tot G (in efficiënt)

Classe de eficiência energética… numa escala de A (eficiente) a G (ineficiente)

V

6

2

Consumo de energía

Energifor-brug

Energiever-brauch

Χρήση ενέργειας

Energy consumption

Consomma-tion d'énergie

Consumo di energia

Energiever-bruik

Consumo de energia

V

6

2

k Wh/año

k Wh/år

k Wh/Jahr

k Wh ανά έτος

k Wh per year

kWh par an

kWh/anno

kWh per jaar

kWh/anno

V

6

2

Sobre la base del resultado obtenido en 24h en condiciones de ensayo normaliza-das

På grundlag af standardtest

Auf der Grundlage von Ergebnissen der Normprüfung über 24 h

Βάσει αποτελεσμάτων των πρότυχων δοχιμών επί 24ωρο

Based on standard test results for 24 h

Sur la base du résultat obtenu pour 24 h dans des conditions d'essai normalisées

In base ai risultati di prove standard per 24 ore

Gebaseerd op de resultaten van een standaardtest gedurende 24 uur

Com base nos resultados do ensaio normalizado de 24 h

 

6

2

El consumo real depende de las condiciones de utilización del aparato y de su localización

Det faktiske energifor-brug afhæger af, hvorledes apparatet benyttes, og hvor det anbringes

Der tatsächliche Verbrauch hängt von der Nutzung und vom Standort des Geräts ab

Η πραγματιχή χατανάλωρη εζαρτάται απο τον τρόπο χρήσεως χαι το σημείο που είναι τοποθετημένη η συσχευή

Actual consumption will depend on how the appliance is used and where it is located

La consommation réelle dépend des conditions d'utilisation et de la localisation de l'appareil

Il consumo effettivo dipende dal modo in cui l'apparecchio viene usato e dal posto in cui è situato

Werkelijk verbruik wordt bepaald door de wijze waarop het apparaat wordt gebruikt en de plaats waar het staat

O consumo real varia com as condições de utilizaçăo do aparelho e com a sua localizaçăo

VII

7

3

Volumen alimentos frescos I

Rumfang af kølerum I

Nutzinhalt Kühlteil I

Νωπές τροφές σε λίτρα

Fresh food volume I

Capacité de denrées fraiches I

Scomparto alimenti freschi I

Inhoud koelruimte I

Volume de alimentos fescos I

VIII

8

4

Volumen alimentos congelados I

Rumfang af frostrum I

Nutzinhalt Gefrierteil I

Κατεψυμένες τροφές σε λίτρα

Frozen food volume I

Capacité de denrées congelées I

Scomparto alimenti congelati I

Inhoud vriesruimte I

Volume de alimentos congelados I

 

10

 

Sin escarcha

Frostfri

No frost

Αυτόματη απόψυξη

No frost

Froid ventilé

Tipo ventilato

(Frost free)

Zelfontdo-oiend

Frio ventilado

 

11

 

Autonomia… h

Sikkerhed ved strømafbrydelse… t

Lagerzeit bei Störing… h

Αυτονομία σε ώρες

Powercut safe… h

Autonomie de… h

Autonomia di conservazio-ne senza energia elettrica… h

Conserveringsduur bij stroomuitval… uur

Autonomia… h

 

12

 

Capacidad de congelatión

kg/24 h

Indfrysningskapacitet

kg/24 h

Gefriervermögen kg/24 h

Ψυχτιχή ισχύς

(Kg/24ωρο)

Freezing capacity

kg/24 h

Charge

(en kg/24h)

Potere di congelamen-to

Kg/24 h

Vriesvermogen

Kg/24 uur

Capacidade de congelaçăo

kg/24 horas

 

13

 

 

 

subnormal

Κάτω της ηπίας

Sub-normal

 

 

 

 

 

13

 

Templado

temperetet

normal

Ηπια

Temperate

Tempéré

Temperata

Gematigd

Temperada

 

13

 

Subtropical

subtropisk

subtropisch

Υποτροπιχή

Subtropical

Subtropical

Subtropicale

Subtropisch

Subtropical

 

13

 

Tropical

tropisk

tropisch

Τροπιχή

Tropical

Tropical

Tropicale

Tropisch

Tropical

IX

14

6

Ruido

[dB(A) re 1 pW]

Lydeffektniveau

db(A) (Støj)

Geräusch

(dB(A) re 1 pW)

Θόρυβος (dB(A) ανά 1 pW)

Noise (dB(A) re 1 pW)

Bruit

(dB(A) re 1 pW)

Rumore (dB(A) re 1 pW)

Geluidsni-veau

dB (A) re 1 pW

Nivel de ruido

db(A) re 1 pW

Image

 

 

Ficha de información detallada en los folletos del producto

Brochurerne om produktet indeholder yderligere oplysninger

Ein datenblatt mit weiteren Geräteangaben ist den Prospekten enthalten

Μια χάρτα με πληροφοριαχές λεπτομέρειες Περιλαμβάνεται στο φυλλάδιο

Further information is contained in product brochures

Une fiche d'information detaillée figure dans la brochure

Gli opuscoli illustrativi contengono una scheda particolareggiata

Een kaart met nadere gegevens is opgenomen in de brochures over het apparaat

Ficha pormenorizada em folheto do produto

Image

 

 

Norma EN 153 mayo 1990

Standard: EN 153 af maj 1990

Norm EN 153 Ausgabe Mai 1990

Προδιαγραφές τον EN 153 Μαίου 90

Norm EN 153 May 1990

Norme EN 153, mai 1990

Norma EN 153 Maggio 1990

Norm EN 153 mei 1990

Norma EN 153, Maio de 1990

Image

 

 

Directiva sobre etiquetado de refrigerado-res 94/2/CE

Direktiv om energimærkning af kølemøbler 94/2/EF

Kühlgeräte-Richlinie 94/2/EG

Κοινοτιχή οδηγία προδωγραφών 94/2/EK για ψυγεία

Refrigerator Label Directive 94/2/EC

Directive 94/2/CE relative à l'étiquetage des réfrigéra-teurs

Direttiva 94/2/CE relativa all'etichettatura dei frigoriferi

Richtlijn Etikettering koelkasten 94/2/EG

Directiva 94/2/CE relativa à etiquetagem de aparelhos frigorificos