14.8.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 268/21


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9918 — Cummins/ETC/NPROXX)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2020/C 268/08)

1.   

La data de 7 august 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Prezenta notificare vizează următoarele întreprinderi:

—

Cummins Inc. („Cummins”, Statele Unite);

—

Enrichment Technology Company Ltd. („ETC”, Regatul Unit);

—

NPROXX B.V. („NPROXX”, Țările de Jos).

Cummins și ETC dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii NPROXX.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—

în cazul întreprinderii Cummins: întreprindere din SUA, care desfășoară activități la nivel mondial în sectorul producției de motoare diesel și pe benzină, precum și de sisteme de alimentare cu energie electrică;

—

în cazul întreprinderii ETC: desfășoară activități în sectoarele proiectării, dezvoltării și fabricării de centrifuge cu gaz pentru îmbogățirea uraniului în scopul producerii de energie nucleară;

—

în cazul întreprinderii NPROXX: desfășoară activități în sectoarele proiectării, dezvoltării și vânzării de recipiente sub presiune compozite pentru depozitarea și transportul hidrogenului sau pentru gaze naturale comprimate. Recipientele sub presiune sunt utilizate pentru aplicații diferite, în special în sectorul auto și în cel al transporturilor.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9918 — Cummins/ETC/NPROXX

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 (Regulamentul privind concentrările economice).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.