European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/2349

19.11.2025

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/2349 AL COMISIEI

din 14 noiembrie 2025

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Pentru a se asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a tabelului respectiv.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a tabelului respectiv.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi invocate în continuare în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 noiembrie 2025.

Pentru Comisie

Pentru Președinte

Gerassimos THOMAS

Director general

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


(1)   JO L 269, 10.10.2013, p. 1., ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/952/oj.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1987/2658/oj).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Minipiscină spa de înot, de uz exterior, fabricată din plastic ABS, cu dimensiuni de aproximativ 420 × 225 × 127 cm. Articolul are o greutate netă de 800 kg și un volum de 5 000 litri.

Spa-ul de înot este dotat cu:

—

duze de hidromasaj,

—

duze contracurent cu jeturi puternice;

—

pompe de masaj;

—

un sistem de încălzire,

—

un sistem de filtrare,

—

o pompă de circulare,

—

un regulator de aer,

—

o cameră de ozonizare,

—

sistem de iluminat cu LED-uri,

—

mâner de sprijin și tetieră,

—

izolație completă și placare cu lemn.

Articolul conține un bazin gradat cuprinzând 6 locuri pentru hidromasaj cu un total de 36 de duze (1 loc cu 12 duze, 1 loc cu 8 duze, 1 loc cu 6 duze, 2 locuri cu 4 duze și 1 loc cu 2 duze). El oferă, de asemenea, o zonă de înot pentru o persoană, cu o lungime de aproximativ 3 metri, cu 4 duze (cu jeturi puternice, pentru înot contra curentului pe loc).

Este conceput pentru a fi utilizat ca aparat de hidromasaj și ca bazin de înot pentru înot și alte exerciții fizice în apă.

(A se vedea imaginea) (*1)

9506 99 90

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1, 3(c) și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, precum și pe baza textului codurilor NC 9506, 9506 99 și 9506 99 90.

Produsul este considerat articol compus în sensul regulii generale 3 (b), constând dintr-un aparat de hidromasaj de la poziția 9019 și o piscină/un bazin de înot de la poziția 9506. Produsul trebuie clasificat ca și cum ar fi compus din componenta care îi conferă caracterul esențial.

întrucât articolul este conceput în mod specific pentru a funcționa simultan ca aparat de hidromasaj și ca piscină, componenta care conferă produsului caracterul esențial nu poate fi determinată. Atât duzele și pompele speciale necesare pentru efectuarea hidromasajului/hidroterapiei, cât și piscina echipată cu duze speciale cu jeturi puternice pentru înotul contra curentului sau alte exerciții fizice în apă, sunt la fel de importante.

În consecință, produsul trebuie clasificat la ultima poziție în ordine numerică, dintre pozițiile care trebuie luate în considerare în egală măsură, și anume poziția 9506, ca piscină.

Prin urmare, produsul trebuie clasificat la codul NC 9506 99 90 ca piscină.

Image 1


(*1)  Imaginile au un caracter pur informativ.


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/2349/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)