11.10.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 261/16


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1837 AL COMISIEI

din 28 septembrie 2017

de aprobare a unei modificări care nu este minoră a caietului de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Pera dell'Emilia Romagna (IGP)]

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (1), în special articolul 52 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 53 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a examinat cererea Italiei de aprobare a unei modificări a caietului de sarcini al indicației geografice protejate „Pera dell'Emilia Romagna”, înregistrată în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/96 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 515/2009 al Comisiei (3).

(2)

Deoarece modificarea respectivă nu este minoră în sensul articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, Comisia a publicat cererea de modificare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (4), în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din regulamentul respectiv.

(3)

Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, modificarea caietului de sarcini trebuie aprobată,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se aprobă modificarea caietului de sarcini publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu privire la denumirea „Pera dell'Emilia Romagna” (IGP).

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 septembrie 2017.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Phil HOGAN

Membru al Comisiei


(1)   JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1107/96 al Comisiei din 12 iunie 1996 privind înregistrarea indicațiilor geografice și a denumirilor de origine în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului. (JO L 148, 21.6.1996, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 515/2009 al Comisiei din 17 iunie 2009 de aprobare a unor modificări care nu sunt minore din caietul de sarcini al unei denumiri înregistrate în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate [Pera dell'Emilia Romagna (IGP)] (JO L 155, 18.6.2009, p. 5).

(4)   JO C 191, 16.6.2017, p. 34.