15.7.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 180/26


DECIZIA COMISIEI

din 14 iulie 2010

de încheiere a procedurii antidumping privind importurile de anumite dispozitive de fixare din oțel inox și componente ale acestora originare din India și Malaysia

(2010/392/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 9,

după consultarea Comitetului consultativ,

întrucât:

A.   Procedură

(1)

La 30 iunie 2009, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o plângere privind un presupus dumping prejudiciabil în cazul anumitor dispozitive de fixare din oțel inox și componente ale acestora, originare din India și Malaysia (denumite în continuare „țările în cauză”).

(2)

Plângerea a fost depusă de European Industrial Fasteners Institute („EIFI”) în numele unor producători reprezentând un procent considerabil, și anume mai mult de 25 %, din totalul producției Uniunii de anumite dispozitive de fixare din oțel inox, în temeiul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.

(3)

Plângerea conținea elemente de probă prima facie privind existența dumpingului și a prejudiciului material rezultat din acesta, care au fost considerate suficiente pentru a justifica inițierea unei proceduri antidumping.

(4)

În urma consultării Comitetului consultativ, Comisia a inițiat, în consecință, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2), o procedură antidumping privind importurile în Uniune de anumite dispozitive de fixare din oțel inox și componente ale acestora, originare din țările în cauză, care se încadrează în prezent la următoarele coduri NC: 7318 12 10 , 7318 14 10 , 7318 15 30 , 7318 15 51 , 7318 15 61 și 7318 15 70 .

(5)

În aceeași zi, Comisia a inițiat o procedură antisubvenție privind importurile în Uniune de anumite dispozitive de fixare din oțel inox și componente ale acestora originare din țările în cauză (3).

(6)

Comisia a trimis chestionare industriei din Uniune și oricărei asociații cunoscute de producători de pe teritoriul acesteia, producătorilor-exportatorilor din țările în cauză, oricărei asociații de producători-exportatori, importatorilor, oricărei asociații cunoscute de importatori, precum și autorităților din țările în cauză. Părților interesate li s-a oferit posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere în scris și de a solicita o audiere în termenul menționat în avizul de deschidere.

B.   Retragerea plângerii și încheierea procedurii

(7)

Prin scrisoarea din 1 aprilie 2010, adresată Comisiei, EIFI și-a retras în mod oficial plângerea.

(8)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din regulamentul de bază, procedura poate fi încheiată atunci când plângerea este retrasă, cu excepția cazului în care încheierea nu ar fi în interesul Uniunii.

(9)

Comisia a considerat că prezenta procedură ar trebui încheiată, dat fiind că ancheta nu a evidențiat niciun motiv care să arate că încheierea nu ar fi în interesul Uniunii. Părțile interesate au fost informate în consecință și li s-a acordat posibilitatea de a prezenta observații. Nu au fost primite observații care să indice că încheierea nu ar fi în interesul Uniunii.

(10)

Prin urmare, Comisia concluzionează că procedura antidumping privind importurile în Uniune de anumite dispozitive de fixare din oțel inox și componente ale acestora originare din țările în cauză ar trebui încheiată,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Procedura antidumping privind importurile de anumite dispozitive de fixare din oțel inox și componente ale acestora, originare din India și Malaysia, care se încadrează în prezent la codurile NC 7318 12 10 , 7318 14 10 , 7318 15 30 , 7318 15 51 , 7318 15 61 și 7318 15 70 , se încheie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 14 iulie 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 343, 22.12.2009, p. 51.

(2)   JO C 190, 13.8.2009, p. 27.

(3)   JO C 190, 13.8.2009, p. 32.