26.5.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 197/6


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.10234 — Bain Capital/Cinven/Lonza Specialty Ingredients)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2021/C 197/06)

1.   

La data de 11 mai 2021, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Bain Capital Investors L.L.C. („Bain Capital”, SUA),

—

Cinven Capital Management (VII) General Partner Limited („Cinven”, Regatul Unit),

—

activitatea Lonza Specialty Ingredients („Lonza Specialty Ingredients”, Elveția), controlată de Lonza Group AG (Elveția).

Bain Capital și Cinven dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi Lonza Specialty Ingredients.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—

Bain Capital este o firmă de investiții în societăți necotate, care investește în companii din mai multe sectoare, printre care tehnologia informației, asistența medicală, comerțul cu amănuntul și produsele de consum, comunicațiile, serviciile financiare și sectorul industrial/de producție;

—

Cinven este o întreprindere cu capital privat care furnizează servicii de administrare a investițiilor și servicii de consultanță pentru investiții mai multor fonduri de investiții;

—

Lonza Specialty Ingredients furnizează soluții de control microbian și tehnologii chimice pentru o serie de utilizări finale, inclusiv protecția lemnului, petrol și gaze, materiale plastice, metale și vopsele și aplicații de acoperire. De asemenea, mai furnizează și produse și servicii specializate, cum ar fi materiale compozite, produse intermediare performante și produse chimice, precum și servicii personalizate de dezvoltare și producție pentru o serie de aplicații și domenii de activitate.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.10234 — Bain Capital/Cinven/Lonza Specialty Ingredients

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

Email: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax + 32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).