13.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 151/26


REGULAMENTUL (CE) NR. 647/2007 AL COMISIEI

din 12 iunie 2007

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2229/2004 de stabilire a normelor suplimentare de aplicare a etapei a patra a programului de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar (1), în special al doilea paragraf din articolul 8 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentele (CE) nr. 1112/2002 (2) și (CE) nr. 2229/2004 (3) ale Comisiei stabilesc normele de aplicare a etapei a patra a programului de lucru menționat la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE și cuprind o listă cu substanțele active pentru această etapă.

(2)

Este evident faptul că unele substanțe active incluse în Regulamentul (CE) nr. 2229/2004 nu au fost până în prezent introduse pe piață ca produse de protecție a plantelor, astfel cum este prevăzut de Directiva 91/414/CEE, și, prin urmare, nu trebuiau incluse. Aceste substanțe trebuie eliminate de pe listă.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2229/2004 trebuie modificat în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2229/2004 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și doua zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 iunie 2007.

Pentru Comisie

Markos KYPRIANOU

Membru al Comisiei


(1)   JO L 230, 9.8.1991, p. 1. Directivă, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2007/31/CE a Comisiei (JO L 140, 1.6.2007, p. 44).

(2)   JO L 168, 27.6.2002, p. 14.

(3)   JO L 379, 24.12.2004, p. 13.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2229/2004 se modifică după cum urmează:

1.

În partea A, datele privind următoarele substanțe active sunt eliminate:

(a)

Date din grupa 1, partea A

—

Aminoacizi/acid L-glutamic

—

Aminoacizi/L-triptofan

—

Rășini

—

Metabisulfit de sodiu

—

Gluten de grâu

—

Maltodextrină

(b)

Date din grupa 2.2, partea A

—

Extract de citrice notificat ca bactericid

—

Extract de gălbenele

—

Extract de Mimosa Tenuiflora

—

Uleiuri vegetale/ulei de muguri de coacăze negre notificat ca repelent

—

Uleiuri vegetale/ulei de eucalipt

—

Uleiuri vegetale/ulei de maghiran notificat ca repelent

—

Uleiuri vegetale/ulei de cimbru notificat ca repelent

(c)

Date din grupa 6.1, partea A

—

Acetat de polivinil

(d)

Date din grupa 6.2, partea A

—

Sulfobituminat de amoniu.

2.

În partea B, datele privind următoarele substanțe active sunt eliminate:

—

Z, E 3, 7,11-trimetil-2, 6, 10-dodecatrien-1-ol (Farnesol)

—

1,7 Dioxaspiro-5,5-undecan

—

3, 7 Dimetil-26-octadien-1-ol (Geraniol)

—

3, 7, 11-trimetil-1, 6, 10-dodecatrien-3-ol (Nerolidol)

—

(E)-2 metil-6-metilen-3, 7-octadien-2-ol (isomircenol)

—

2,4 decadienoat de etil.

3.

În partea F, datele privind următoarele substanțe active sunt eliminate:

—

Lauril-sulfat de sodiu.

4.

În partea G, datele privind următoarele substanțe active sunt eliminate:

—

Di-1-p-mentenă.