European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2026/2152

22.10.2026

REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2026/2152 AL COMISIEI

din 21 septembrie 2026

de completare a Regulamentului (UE) 2026/2108 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea cuantumului taxei de procesare la nivelul Uniunii

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2026/2108 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2026 de instituire a Codului vamal al Uniunii, de înființare a Autorității Vamale a Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 (1), în special articolul 20 alineatul (10),

întrucât:

(1)

Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2026/2108 stabilește o taxă de procesare la nivelul Uniunii aplicabilă în ceea ce privește comerțul cu țările terțe. Taxa respectivă trebuie să constea într-un cuantum fix per articol pentru serviciile care urmează să fie prestate pentru soluționarea unei cereri de plasare a mărfurilor sub regimul de punere în liberă circulație în cazul în care mărfurile respective sunt vândute în cadrul vânzărilor la distanță unui client de pe teritoriul vamal al Uniunii, astfel cum este definit la articolul 3 din regulamentul respectiv, incluzând un client din acele părți ale teritoriului vamal în care Directivele 2006/112/CE (2) și (UE) 2020/262 (3) ale Consiliului nu se aplică (teritorii fiscale speciale).

(2)

În temeiul articolului 20 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2026/2108, cuantumul taxei de procesare la nivelul Uniunii trebuie să corespundă costurilor aproximative ale serviciilor prestate, în special costurilor aferente verificării datelor, analizei riscurilor, controalelor și infrastructurii relevante, inclusiv costurilor serviciilor relevante prestate de Autoritatea Vamală a UE. Aceste costuri urmează să fie stabilite într-un raport care urmează să fie întocmit de Comisie o dată la doi ani, în conformitate cu articolul 20 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2026/2108. Raportul respectiv este necesar pentru a se asigura că cuantumul taxei de procesare la nivelul Uniunii reflectă costurile aproximative suportate de autoritățile vamale, permițând astfel Comisiei să revizuiască și să ajusteze periodic nivelul taxei.

(3)

Pentru următorii doi ani, primul raport al Comisiei care va acoperi perioada 2026-2028 va include estimări ale costurilor atât pentru statele membre, cât și pentru Comisie în ceea ce privește sistemele digitale vamale relevante, precum și proporția personalului vamal care se ocupă de vămuire, controale vamale, audituri și procese ulterioare acordării liberului de vamă, în măsura în care personalul menționat este însărcinat să verifice datele, să efectueze analize de risc și să efectueze controalele vamale necesare asupra mărfurilor vândute în cadrul vânzărilor la distanță. Statele membre trebuie, de asemenea, să investească în echipamente pentru comerțul electronic în urma cererilor de propuneri de granturi din partea Uniunii pentru finanțarea echipamentelor vamale. Această finanțare din partea Uniunii este inclusă în estimarea costurilor. În schimb, costurile care trebuie luate în considerare nu includ investițiile statelor membre în infrastructura de control finanțată exclusiv din bugetul național sau costurile suportate de autoritățile de supraveghere a pieței pentru efectuarea verificărilor conformității mărfurilor care intră pe piața Uniunii, în cazul în care autoritățile respective nu acționează în calitate de autoritate desemnată în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Evaluarea elementelor de cost este considerată moderată, deoarece se bazează pe ipoteze prudente. În plus, cuantumul taxei ar trebui să se bazeze pe date istorice, precum și pe cele mai recente date disponibile. În mod similar, s-a realizat o proiecție rezonabilă și cât mai realistă posibil a volumului de mărfuri importate în cadrul vânzărilor la distanță, preconizat pentru anii următori. Pe această bază, se consideră că o taxă de procesare la nivelul Uniunii de 2 EUR per articol este proporțională cu costurile aproximative strâns legate de supravegherea vamală a acestor mărfuri.

(4)

Articolul 287 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2026/2108 prevede că taxa de procesare la nivelul Uniunii se aplică după 10 zile de la intrarea în vigoare a actului delegat al Comisiei de stabilire a cuantumului acesteia. Prin urmare, din motive de claritate și coerență juridică, este necesar să se alinieze data aplicării prezentului regulament la cerința respectivă. Pentru a se asigura că prezentul regulament se aplică fără întârziere și pentru a se evita orice perturbare a aplicării taxei de procesare la nivelul Uniunii, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și să se aplice în a zecea zi de la intrarea în vigoare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cuantumul taxei de procesare la nivelul Uniunii

Cuantumul taxei de procesare la nivelul Uniunii prevăzute la articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2026/2108 este de 2 EUR per articol.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 noiembrie 2026.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 septembrie 2026.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L, 2026/2108, 19.9.2026, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2026/2108/oj.

(2)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, 11.12.2006, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2006/112/oj).

(3)  Directiva (UE) 2020/262 a Consiliului din 19 decembrie 2019 de stabilire a regimului general al accizelor (JO L 58, 27.2.2020, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2020/262/oj).

(4)  Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind supravegherea pieței și conformitatea produselor și de modificare a Directivei 2004/42/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 765/2008 și (UE) nr. 305/2011 (JO L 169, 25.6.2019, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2019/1020/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2026/2152/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)