|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
|
2025/2324 |
14.11.2025 |
DECIZIA (UE) 2025/2324 A CONSILIULUI
din 13 noiembrie 2025
privind contribuțiile financiare care trebuie să fie plătite de părțile la Fondul european de dezvoltare pentru finanțarea fondului respectiv, stabilind plafonul cuantumului anual al contribuției pentru exercițiul 2027, cuantumul anual al contribuției pentru exercițiul 2026, cuantumul primei tranșe a contribuției pentru exercițiul 2026 și previziunile cu caracter indicativ și neobligatoriu privind cuantumurile anuale preconizate ale contribuțiilor pentru exercițiile 2028 și 2029
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Acordul intern dintre reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „Acordul intern”), în special articolul 7 alineatul (2) coroborat cu articolul 14 alineatul (3),
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1877 al Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare și de abrogare a Regulamentului (UE) 2015/323 (2), în special articolul 19 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Cheia de contribuție pentru fiecare parte la Fondul european de dezvoltare (FED) se stabilește prin articolul 1 din Acordul intern. |
|
(2) |
În conformitate cu articolul 46 din Regulamentul (UE) 2018/1877, Banca Europeană de Investiții (BEI) trebuie să transmită Comisiei estimările sale actualizate ale angajamentelor și plăților din cadrul instrumentelor pe care le gestionează. |
|
(3) |
În conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/1877, Comisia trebuie să prezinte, până la 15 octombrie 2025, o propunere în care să stabilească plafonul cuantumului anual al contribuției pentru exercițiul 2027, cuantumul anual al contribuției pentru exercițiul 2026, cuantumul primei tranșe a contribuției pentru exercițiul 2026 și previziunile cu caracter indicativ și neobligatoriu privind cuantumurile anuale preconizate ale contribuțiilor pentru exercițiile 2028 și 2029. |
|
(4) |
În temeiul articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1877, cererile de contribuții trebuie să utilizeze mai întâi cuantumurile stabilite pentru FED-urile anterioare. Prin urmare, ar trebui să se lanseze o cerere de contribuții în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1877 pentru Comisie și pentru BEI. |
|
(5) |
În temeiul articolului 152 din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (3) (denumit în continuare „Acordul de retragere”), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (denumit în continuare „Regatul Unit”) rămâne parte la FED până la închiderea celui de al 11-lea FED și a tuturor FED-urilor anterioare neînchise. Cu toate acestea, în temeiul articolului 153 din Acordul de retragere, cota care îi revine Regatului Unit din fondurile dezangajate din proiectele din cadrul celui de al 11-lea FED, dacă fondurile respective au fost dezangajate după data de 31 decembrie 2020, sau din cadrul FED-urilor anterioare nu se reutilizează. |
|
(6) |
Decizia (UE) 2024/2906 a Consiliului (4) stabilește plafonul cuantumului anual al contribuției care trebuie să fie plătită de către părțile la FED pentru exercițiul 2026 la 700 000 000 EUR doar pentru Comisie, deoarece BEI a solicitat întreaga sa cotă din cel de al 11-lea FED în 2025. |
|
(7) |
Pentru a permite aplicarea promptă a măsurilor prevăzute de prezenta decizie, aceasta ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Plafonul cuantumului anual al contribuțiilor care trebuie să fie plătite de părțile la Fondul european de dezvoltare (FED) pentru exercițiul 2027 este stabilit la 460 000 000 EUR pentru Comisie.
Articolul 2
Cuantumul anual al contribuțiilor care trebuie să fie plătite de părțile la FED pentru exercițiul 2026 este stabilit la 700 000 000 EUR pentru Comisie.
Articolul 3
Cuantumul contribuțiilor care trebuie să fie plătite de părțile la FED ca primă tranșă pentru exercițiul 2026 este stabilit la 300 000 000 EUR.
Articolul 4
Cuantumul de 1 200 000 EUR, care provine din fondurile neangajate sau dezangajate aferente proiectelor din cadrul celui de al 9-lea FED, se restituie părților la FED prin reducerea plăților din prima tranșă pentru exercițiul 2026, stabilită la articolul 3.
Articolul 5
Previziunile cu caracter indicativ și neobligatoriu privind cuantumul anual preconizat al contribuțiilor pentru exercițiul 2028 se stabilesc la 400 000 000 EUR pentru Comisie. Previziunile cu caracter indicativ și neobligatoriu privind cuantumul anual preconizat al contribuțiilor pentru exercițiul 2029 se stabilesc la 300 000 000 EUR pentru Comisie.
Articolul 6
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 13 noiembrie 2025.
Pentru Consiliu
Președintele
S. LOSE
(1) JO L 210, 6.8.2013, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/agree_eums/2013/806/oj.
(2) JO L 307, 3.12.2018, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1877/oj.
(3) JO L 29, 31.1.2020, p. 7, ELI: http://data.europa.eu/eli/treaty/withd_2020/sign.
(4) Decizia (UE) 2024/2906 a Consiliului din 14 noiembrie 2024 privind contribuțiile financiare care trebuie să fie plătite de părțile la Fondul european de dezvoltare pentru finanțarea fondului respectiv, specificând plafonul pentru exercițiul 2026, cuantumul anual pentru exercițiul 2025, cuantumul primei tranșe pentru exercițiul 2025 și previziunile cu caracter indicativ și neobligatoriu privind cuantumurile anuale preconizate ale contribuțiilor pentru exercițiile 2027 și 2028 (JO L, 2024/2906, 19.11.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2024/2906/oj).
ANEXĂ
Prima tranșă a contribuțiilor la FED pentru 2026 (EUR) către Comisie (1)
|
STATELE MEMBRE ȘI REGATUL UNIT |
Cheia pentru al 9-lea FED (%) |
Cheia pentru al 11-lea FED (%) |
Contribuția la al 11lea FED |
Rambursarea din al 9-lea FED |
Contribuția la al 11-lea FED minus rambursarea din al 9lea FED |
|
BELGIA |
3,92 |
3,24927 |
9 747 810 |
47 040 |
9 700 770 |
|
BULGARIA |
|
0,21853 |
655 590 |
|
655 590 |
|
CEHIA |
|
0,79745 |
2 392 350 |
|
2 392 350 |
|
DANEMARCA |
2,14 |
1,98045 |
5 941 350 |
25 680 |
5 915 670 |
|
GERMANIA |
23,36 |
20,57980 |
61 739 400 |
280 320 |
61 459 080 |
|
ESTONIA |
|
0,08635 |
259 050 |
|
259 050 |
|
IRLANDA |
0,62 |
0,94006 |
2 820 180 |
7 440 |
2 812 740 |
|
GRECIA |
1,25 |
1,50735 |
4 522 050 |
15 000 |
4 507 050 |
|
SPANIA |
5,84 |
7,93248 |
23 797 440 |
70 080 |
23 727 360 |
|
FRANȚA |
24,30 |
17,81269 |
53 438 070 |
291 600 |
53 146 470 |
|
CROAȚIA |
|
0,22518 |
675 540 |
|
675 540 |
|
ITALIA |
12,54 |
12,53009 |
37 590 270 |
150 480 |
37 439 790 |
|
LETONIA |
|
0,11612 |
348 360 |
|
348 360 |
|
LITUANIA |
|
0,18077 |
542 310 |
|
542 310 |
|
LUXEMBURG |
0,29 |
0,25509 |
765 270 |
3 480 |
761 790 |
|
UNGARIA |
|
0,61456 |
1 843 680 |
|
1 843 680 |
|
MALTA |
|
0,03801 |
114 030 |
|
114 030 |
|
ȚĂRILE DE JOS |
5,22 |
4,77678 |
14 330 340 |
62 640 |
14 267 700 |
|
AUSTRIA |
2,65 |
2,39757 |
7 192 710 |
31 800 |
7 160 910 |
|
POLONIA |
|
2,00734 |
6 022 020 |
|
6 022 020 |
|
PORTUGALIA |
0,97 |
1,19679 |
3 590 370 |
11 640 |
3 578 730 |
|
ROMÂNIA |
|
0,71815 |
2 154 450 |
|
2 154 450 |
|
SLOVENIA |
|
0,22452 |
673 560 |
|
673 560 |
|
SLOVACIA |
|
0,37616 |
1 128 480 |
|
1 128 480 |
|
FINLANDA |
1,48 |
1,50909 |
4 527 270 |
17 760 |
4 509 510 |
|
SUEDIA |
2,73 |
2,93911 |
8 817 330 |
32 760 |
8 784 570 |
|
REGATUL UNIT |
12,69 |
14,67862 |
44 035 860 |
152 280 |
43 883 580 |
|
TOTAL UE-27 ȘI REGATUL UNIT |
100,00 |
100,00 |
300 000 000 |
1 200 000 |
298 800 000 |
(1) BEI a solicitat întreaga sa cotă din cel de al 11-lea FED în 2025.
ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/2324/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)