<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera întâi)<DATE ISO="20070419">19 aprilie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: franceza.</NOTE></TI>

C-381/0562005J03810008.000231521318433CJHOTĂRÂREA DIN 19.4.2007 — CAUZA C-381/05DE LANDTSHEER EMMANUEL<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera întâi)<DATE ISO="20070419">19 aprilie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: franceza.</NOTE></TI>

în cauza C-381/05,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de cour d'appel de Bruxelles (Belgia), prin decizia din 13 octombrie 2005, primită de Curte la data de 19 octombrie 2005, în procedura

De Landtsheer Emmanuel SA

împotriva

Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne,

Veuve Clicquot Ponsardin SA,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul P. Jann, preşedinte de cameră, domnii J. N. Cunha Rodrigues (raportor), K. Schiemann, M. Ilešič şi E. Levits, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: domnul M.-A. Gaudissart, şef de unitate,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 21 septembrie 2006,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru De Landtsheer Emmanuel SA, de J. Stuyck şi M. Demeur, avocats;

pentru Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne şi Veuve Clicquot Ponsardin SA, de T. van Innis şi N. Clarembeaux, avocats;

pentru guvernul belgian, de doamna L. Van den Broeck, în calitate de agent;

pentru guvernul francez, de doamna R. Loosli-Surrans, în calitate de agent;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de domnii J.-P. Keppenne şi A. Aresu, în calitate de agenţi,

după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 30 noiembrie 2006,

pronunţă prezenta

<TI>Hotărâre</TI>1Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea articolului 2 punctul 2a şi a articolului 3a alineatul (1) literele (b) şi (f) din Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă (JO L 250, p. 17, Ediţie specială, 15/vol. 1, p. 153), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 octombrie 1997 (JO L 290, p. 18, Ediţie specială, 15/vol. 4, p. 196, denumită în continuare directiva).2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne (denumit în continuare CIVC) şi societatea franceză Veuve Clicquot Ponsardin SA (denumită în continuare Veuve Clicquot), pe de o parte, şi societatea belgiană De Landtsheer Emmanuel SA (denumită în continuare De Landtsheer), pe de altă parte, referitor la practicile publicitare utilizate de aceasta din urmă pentru comercializarea berii denumite Malheur Brut Réserve.<TI>Cadrul juridic</TI><TI>Reglementarea comunitară</TI>3Potrivit articolului 2 punctul 2a din directivă, prin publicitate comparativă se înţelege orice formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de un concurent.4Articolul 3a alineatul (1) din directivă prevede:

Se permite publicitatea comparativă, în ceea ce priveşte comparaţia, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(a)nu este înşelătoare, în conformitate cu articolul 2 [punctul] 2, articolul 3 şi articolul 7 alineatul (1);(b)compară bunuri sau servicii care răspund aceloraşi nevoi sau sunt destinate aceloraşi scopuri;(c)compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici materiale, relevante, verificabile şi reprezentative ale acelor bunuri sau servicii, care pot include şi preţul;

[...]

(f )în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeaşi denumire;(g)nu profita în mod neloial de reputaţia unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;

[...]

5Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2081/92 al Consiliului din 14 iulie 1992 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi alimentare (JO L 208, p. 1) prevede:

Denumirile înregistrate sunt protejate împotriva:

(a)utilizării comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate referitoare la produsele care nu sunt acoperite de înregistrare, în măsura în care aceste produse sunt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această utilizare permite exploatarea reputaţiei denumirii înregistrate;(b)utilizării abuzive, imitării sau evocării, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă sau însoţită de expresii precum gen, tip, metodă, stil, imitaţie sau o altă expresie similară;(c)oricărei indicaţii false sau înşelătoare privind provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care apare pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau în documentele aferente produsului în cauză, precum şi împotriva împachetării produsului într-un ambalaj de natură să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia;(d)oricărei alte practici susceptibile să inducă publicul în eroare cu privire la originea adevărată a produsului.

[...] [traducere neoficială]

<TI>Reglementarea naţională</TI>6Articolul 23 din legea privind practicile comerciale şi informarea şi protecţia consumatorului din 14 iulie 1991 (Moniteur belge din 29 august 1991), astfel cum a fost modificată prin legea din 25 mai 1999 (Moniteur belge din 23 iunie 1999, denumită în continuare LPCC), prevede:

Fără a aduce atingere altor acte cu putere de lege sau norme administrative, este interzisă orice publicitate:

1°care conţine afirmaţii, indicaţii sau reprezentări susceptibile de a induce în eroare asupra identităţii, naturii, compoziţiei, originii, cantităţii, disponibilităţii, modului şi datei fabricării sau asupra caracteristicilor unui produs sau efectelor asupra mediului înconjurător; prin caracteristici trebuie să se înţeleagă avantajele unui produs, în special în privinţa proprietăţilor sale, a posibilităţilor sale de utilizare, a rezultatelor care pot fi aşteptate în urma utilizării sale, a condiţiilor în care poate fi obţinut, în special preţul sau modul în care este stabilit preţul şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului şi serviciilor care îl însoţesc;

[...]

6°care, fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute la articolul 23a, conţine elemente denigratoare în privinţa unui alt vânzător, a produselor, serviciilor sau activităţii sale;7°care, fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute la articolul 23a, conţine comparaţii înşelătoare, denigratoare sau care, fără a fi necesar, implică posibilitatea de identificare a unuia sau mai multor alţi vânzători;8°care, fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute la articolul 23a, conţine elemente susceptibile să creeze confuzie cu un alt vânzător, cu produsele, serviciile sau activitatea acestuia;

[...]

7Articolul 23 bis din LPCC are următorul cuprins:

§ 1 Publicitatea comparativă este licită atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii cu privire la comparaţie:

1°nu este înşelătoare, în sensul articolelor 23 punctele l°-5° din prezenta lege;

[...]

3°compară în mod obiectiv una sau mai multe caracteristici esenţiale, pertinente, verificabile şi reprezentative ale acestor produse şi servicii, între care poate fi inclus şi preţul;

[...]

6°în cazul produselor cu denumire de origine, se referă în fiecare caz la produse cu aceeaşi denumire;7°nu profită în mod neloial de notorietatea unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori de denumirea de origine a produselor concurente;

[...]

§ 2 Orice comparaţie care se referă la o ofertă specială trebuie să precizeze într-o manieră clară şi neechivocă data limită a ofertei sau, după caz, faptul că oferta specială este valabilă până la epuizarea bunurilor sau serviciilor şi, în cazul în care oferta specială nu a început încă, data începerii perioadei pe parcursul căreia se aplică un preţ special sau alte condiţii specifice.

§ 3 Este interzisă orice publicitate comparativă care nu respectă condiţiile stabilite în §§ 1 şi 2.

<TI>Litigiul din acţiunea principală şi întrebările preliminare</TI>8De Landtsheer produce şi comercializează mai multe tipuri de bere sub marca Malheur. în 2001, aceasta a lansat, sub denumirea Malheur Brut Réserve, o bere al cărei proces de elaborare este inspirat din metoda de producţie a vinurilor spumoase şi căreia a urmărit să îi imprime caracterul de produs excepţional9Pe sticlă, pe pliantul ataşat sticlei şi pe ambalajul din carton al acesteia figurează, printre altele, menţiunile BRUT RESERVE, La première bière BRUT au monde (Prima bere BRUT din lume), Bière blonde à la méthode traditionnelle (Bere blonda după metoda tradiţională) şi Reims-France, precum şi o referire la viticultorii din Reims şi Épernay. Cu ocazia prezentării acestui produs, De Landtsheer a utilizat expresia Champagnebier, pentru a sublinia că era vorba de o bere care fusese produsă prin metoda champenoise. în plus, această societate a lăudat originalitatea noii beri Malheur, evocând caracteristicile vinului spumos şi, în particular, pe cele ale şampaniei.10La 8 mai 2002, CIVC şi Veuve Clicquot au introdus o acţiune împotriva De Landtsheer la tribunal de commerce de Nivelles (Tribunalul Comercial din Nivelles), pentru a obţine în special interzicerea utilizării menţiunilor arătate anterior. O astfel de utilizare nu ar fi numai înşelătoare, ci ar constitui şi o publicitate comparativă ilicită.11Prin hotărârea din 26 iulie 2002, tribunalul menţionat a obligat De Landtsheer în special să înceteze orice utilizare a menţiunii Méthode traditionnelle, a denumirii de origine Champagne, a indicaţiei de provenienţă Reims-France, precum şi a referirilor la viticultorii din Reims şi Épernay şi la metoda de producere a şampaniei. Cererea formulată de CIVC şi Veuve Clicquot a fost respinsă în ceea ce priveşte utilizarea menţiunilor BRUT, RESERVE, BRUT RESERVE şi La première bière BRUT au monde.12Renunţând la folosirea denumirii de origine Champagne în expresia Champagnebier, De Landtsheer a formulat apel împotriva acestei hotărâri în privinţa celorlalte elemente ale litigiului. CIVC şi Veuve Clicquot au declarat un apel incidental cu privire la folosirea termenilor'BRUT RÉSERVE, BRUT RÉSERVE şi La première bière BRUT au monde.13Apreciind că interpretarea directivei îi era necesară pentru a soluţiona litigiul cu care fusese sesizată, cour d'appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarele întrebări preliminare:

1)Definiţia publicităţii comparative include mesajele publicitare în care persoana care publică reclama face referire numai la un tip de produs, în sensul că ar fi necesar să se considere, în această ipoteză, că un asemenea mesaj face referire la toate întreprinderile care oferă acest tip de produs şi că fiecare dintre acestea poate pretinde că a fost identificată?2)Pentru a determina existenţa unui raport de concurenţă între persoana care publică reclama şi întreprinderea la care se face referire, în sensul articolului [2 punctul] 2a din directivă:

a)trebuie considerat, în special prin compararea articolului [2 punctul] 2a cu litera (b) a articolului 3a, că este concurent, în sensul acestei dispoziţii, orice întreprindere care poate fi identificată în cadrul publicităţii, oricare ar fi produsele sau serviciile oferite de aceasta?b)în ipoteza în care răspunsul la întrebarea anterioară este negativ şi sunt necesare alte condiţii pentru a stabili un raport de concurenţă, este necesar să fie avute în vedere starea actuală a pieţei şi obiceiurile de consum din cadrul Comunităţii sau trebuie să fie avute în vedere în egală măsură şi posibilităţile de evoluţie a acestor obiceiuri?c)trebuie limitată examinarea la partea din teritoriul comunitar în care este difuzată publicitatea?d)este necesar să fie apreciat raportul de concurenţă prin raportare la tipurile de produse care fac obiectul comparaţiei şi la modul în care aceste tipuri de produse sunt percepute în general sau, pentru a aprecia gradul de substituire posibilă, este necesar să se ţină seama în egală măsură de caracteristicile particulare ale produsului pe care persoana care publică reclama urmăreşte să îl promoveze în publicitatea în litigiu şi de imaginea pe care urmăreşte să i-o imprime?e)criteriile care permit stabilirea existenţei unui raport de concurenţă în sensul articolului 2 punctul 2a şi criteriile care permit să se verifice dacă comparaţia îndeplineşte condiţia prevăzută la articolul 3a litera (b) sunt identice?

3)Rezultă din compararea articolului 2 punctul 2a din directivă [...], pe de o parte, şi a articolului 3a din această directivă, pe de altă parte:

a)fie că este ilicită orice publicitate comparativă care permite identificarea unui tip de produse, în ipoteza în care menţiunea nu permite identificarea unui concurent sau a bunurilor pe care le oferă;b)fie că trebuie examinat caracterul licit al comparaţiei numai în lumina dispoziţiilor naţionale, altele decât cele care transpun dispoziţiile directivei privind publicitatea comparativă, ceea ce ar putea conduce la o protecţie mai redusă a consumatorului sau a întreprinderilor care oferă tipul de produs la care se raportează produsul oferit de persoana care publică reclama?

4)în ipoteza în care ar trebui să se concluzioneze că există publicitate comparativă, în sensul articolului 2 punctul 2a, [este] necesar să se deducă din articolul 3a punctul 1 litera (f) din directivă că este ilicită orice comparaţie care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse cu denumire de origine[?]

<TI>Cu privire la întrebările preliminare</TI><TI>Cu privire la prima întrebare</TI>14Prin intermediul primei întrebări formulate, instanţa de trimitere solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 2 punctul 2a din directivă trebuie interpretat în sensul că poate fi considerată ca fiind publicitate comparativă referirea, într-un mesaj publicitar, la un tip de produse, iar nu la o întreprindere sau la un produs determinat15Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 2 punctul 2a din directivă, prin publicitate comparativă se înţelege orice formă de publicitate care identifică în mod explicit sau implicit un concurent sau bunuri ori servicii oferite de un concurent16Potrivit unei jurisprudenţe constante, aceasta este o definiţie cuprinzătoare, care permite includerea tuturor formelor de publicitate comparativă, astfel încât este suficient să existe o comunicare care să facă referire, chiar implicit, la un concurent sau la bunuri ori servicii oferite de acesta pentru a exista publicitate comparativă (a se vedea hotărârea din 25 octombrie 2001, Toshiba Europe, C-112/99, Rec., p. I-7945, punctele 30 şi 31, precum şi hotărârea din 8 aprilie 2003, Pippig Augenoptik, C-44/01, Rec, p. I-3095, punctul 35).17Astfel, elementul necesar în vederea constatării caracterului comparativ al unui anunţ publicitar este identificarea, explicită sau implicită, a unui concurent al persoanei care publică reclama sau a unor bunuri ori servicii oferite de acesta (hotărârea Toshiba Europe, citată anterior, punctul 29).18Simplul fapt că o întreprindere face referire în mesajul său publicitar numai la un tip de produse nu permite excluderea a priori a acestui mesaj din sfera de aplicare a directivei.19Un asemenea mesaj este susceptibil să aparţină publicităţii comparative în măsura în care un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta pot fi identificate ca fiind în mod concret vizate de publicitatea menţionată, fie şi implicit.20în acest context, este lipsit de relevanţă faptul că referirea la un tip de produse poate, ţinând seama de circumstanţele cauzei şi, în particular, de structura pieţei în cauză, să permită identificarea mai multor concurenţi sau a unor bunuri ori servicii oferite de aceştia.21O interpretare literală a articolului 2 punctul 2a din directivă, care ar impune identificarea unui singur concurent al persoanei care publică reclama sau a unor bunuri sau servicii ale unui singur concurent, ar fi incompatibilă cu o definiţie în sens larg a publicităţii comparative şi, prin aceasta, contrară jurisprudenţei constante a Curţii.22Revine instanţelor naţionale, în fiecare cauză în parte, competenţa de a verifica, ţinând seama de toate elementele pertinente ale cauzei, dacă o publicitate permite consumatorilor să identifice, în mod explicit sau implicit, ca fiind în mod concret vizate prin publicitatea menţionată una sau mai multe întreprinderi determinate sau bunurile ori serviciile oferite de acestea.23Instanţele menţionate trebuie să ţină seama, la momentul acestei aprecieri, de aşteptările prezumate ale unui consumator mediu, normal informat, atent şi avizat în mod rezonabil (a se vedea hotărârea Pippig Augenoptik, citată anterior, punctul 55, şi hotărârea din 19 septembrie 2006, Lidi Belgium, C-356/04, Rec, p. I-8501, punctul 78).24Prin urmare, se impune a răspunde la prima întrebare că articolul 2 punctul 2a din directivă trebuie interpretat în sensul că poate fi considerată publicitate comparativă referirea, într-un mesaj publicitar, la un tip de produse, iar nu la o întreprindere sau la un produs determinat, atunci când este posibilă identificarea acestei întreprinderi sau a produselor oferite de aceasta ca fiind vizate în mod concret prin mesajul respectiv. împrejurarea că mai mulţi concurenţi ai persoanei care publică reclama sau bunuri ori servicii oferite de aceştia pot fi identificate ca fiind vizate în mod concret prin mesajul publicitar este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte recunoaşterea caracterului comparativ al publicităţii.<TI>Cu privire la cea de a doua întrebare</TI>25Cea de a doua întrebare prezintă trei aspecte.26în primul rând, instanţa de trimitere urmăreşte să afle, în esenţă, dacă existenţa unui raport de concurenţă, în sensul articolului 2 punctul 2a din directivă, între persoana care publică reclama şi întreprinderea care este identificată în mesajul publicitar poate fi stabilită independent de bunurile sau serviciile oferite de aceasta. în al doilea rând, în cazul unui răspuns negativ la această întrebare, instanţa de trimitere solicită să se stabilească, în ceea ce priveşte constatarea existenţei raportului de concurenţă menţionat, pertinenţa utilizării anumitor criterii, cum ar fi analiza actuală sau evolutivă a stării pieţei şi a obiceiurilor de consum, determinarea unui teritoriu comunitar restrâns la aria de difuzare a publicităţii menţionate şi caracterul substituibil al produselor care fac obiectul comparaţiei, acest din urmă caracter depinzând de tipurile de produse apreciate în mod abstract sau ţinând seama de caracteristicile şi de imaginea pe care persoana care publică reclama înţelege să le-o imprime. în al treilea rând, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă aceste criterii sunt identice cu acelea care permit verificarea îndeplinirii de către comparaţia respectivă a condiţiei prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din directivă.<TI>Cu privire la primul aspect</TI>27Astfel cum rezultă de la articolul 2 punctul 2a din directivă, elementul specific noţiunii de publicitate comparativă este identificarea unui concurent al persoanei care publică reclama sau a unor bunuri ori servicii oferite de acesta.28Calitatea de întreprinderi concurente se întemeiază, prin definiţie, pe caracterul substituibil al bunurilor sau serviciilor pe care aceste întreprinderi le oferă pe piaţă.29Este tocmai motivul pentru care articolul 3a alineatul (1) litera (b) din directivă impune drept condiţie a caracterului licit al publicităţii comparative compararea bunurilor sau serviciilor care răspund aceloraşi nevoi sau sunt destinate aceloraşi scopuri.30Astfel cum a statuat deja Curtea, faptul că produsele sunt, într-o anumită măsură, de natură a satisface nevoi identice permite să se concluzioneze că există un anumit grad de substituire între ele (hotărârea din 27 februarie 1980, Comisia/Regatul Unit, 170/78, Rec, p. 417, punctul 14, şi hotărârea din 9 iulie 1987, Comisia/Belgia, 356/85, Rec, p. 3299, punctul 10).31Prin urmare, se impune a răspunde cu privire la primul aspect al celei de a doua întrebări în sensul că existenţa unui raport de concurenţă între persoana care publică reclama şi întreprinderea care este identificată în mesajul publicitar nu poate fi stabilită independent de bunurile sau serviciile oferite de aceasta.<TI>Cu privire la cel de al doilea aspect</TI>32Astfel cum s-a arătat la punctul 28 din prezenta hotărâre, existenţa unui raport de concurenţă între întreprinderi este condiţionată de constatarea faptului că produsele oferite de acestea prezintă un anumit grad de substituire reciprocă.33Aprecierea concretă a acestui grad de substituire, care este de competenţa instanţelor naţionale şi care trebuie efectuată în lumina obiectivelor directivei, precum şi a principiilor care se degajă din jurisprudenţa Curţii, presupune examinarea criteriilor care permit stabilirea existenţei unei relaţii concurenţiale între cel puţin o parte a gamei de produse oferite de întreprinderile în cauză.34în această privinţă, este necesar a se aminti că rezultă din considerentul (2) al Directivei 97/55 că publicitatea comparativă contribuie la demonstrarea obiectivă a calităţii diferitelor produse comparabile şi la stimularea concurenţei între furnizorii de bunuri şi servicii, în beneficiul consumatorilor.35Potrivit unei jurisprudenţe constante, condiţiile impuse pentru publicitatea comparativă trebuie să fie interpretate în sensul cel mai favorabil acesteia (hotărârile citate anterior Toshiba Europe, punctul 37, Pippig Augenoptik, punctul 42, şi Lidl Belgium, punctul 22).36Mai precis, pentru a determina existenţa unui raport de concurenţă între produse, Curtea a considerat că trebuie avută în vedere nu numai starea actuală a pieţei, dar şi posibilităţile de evoluţie în contextul liberei circulaţii a mărfurilor la scară comunitară, precum şi noile posibilităţi de substituire între produse pe care le poate releva intensificarea schimburilor (hotărârea Comisia/Regatul Unit, citată anterior, punctul 6).37Curtea a precizat totodată că, pentru a măsura gradul posibil de substituire, nu poate să se limiteze la obiceiurile de consum existente într-un stat membru sau într-o regiune determinată. Aceste obiceiuri, în mod esenţial variabile în timp şi spaţiu, nu pot fi considerate drept un dat imuabil (hotărârea Comisia/Regatul Unit, citată anterior, punctul 14).38în speţă, este necesar să se constate că instanţele naţionale, care sunt chemate să aprecieze existenţa unui raport de concurenţă între întreprinderi în vederea unei eventuale aplicări a reglementării privind publicitatea comparativă, îşi exercită competenţele asupra părţii din teritoriul comunitar unde sunt situate aceste întreprinderi. Tocmai în cadrul acestui teritoriu, o întreprindere încearcă, prin intermediul unui mesaj publicitar, să modifice opţiunile de cumpărare ale consumatorilor, prin evidenţierea avantajelor produselor pe care le oferă.39în acest context, relaţiile concurenţiale în cauză trebuie să fie analizate prin raportare la piaţa în cadrul căreia este difuzată publicitatea comparativă. Cu toate acestea, având în vedere că în acest domeniu se impune o analiză evolutivă a obiceiurilor de consum şi că nu poate fi exclus în niciun caz faptul că modificările acestor obiceiuri constatate într-un stat membru pot să îşi extindă efectele în alte state membre, este de competenţa instanţelor naţionale să ţină seama de aceasta în scopul de a evalua eventualele repercusiuni ale modificărilor obiceiurilor menţionate în propriul lor stat membru.40în plus, întrucât caracterul interschimbabil al produselor depinde, în esenţă, de deciziile de cumpărare luate de consumatori, se impune a constata că, în măsura în care aceste decizii sunt susceptibile să evolueze în funcţie de avantajele pe care aceştia le recunosc în privinţa bunurilor şi a serviciilor, caracteristicile concrete ale produselor pe care publicitatea urmăreşte să le promoveze, dincolo de aprecierea ín abstracto ca tipuri de produse, trebuie să fie considerate ca fiind elemente pertinente în cadrul aprecierii gradului de substituire.41Acest lucru este valabil cu atât mai mult în ceea ce priveşte imaginea pe care persoana care publică reclama urmăreşte să o imprime produselor sale, aceasta constituind unul dintre elementele determinante ale evoluţiei alegerilor consumatorilor.42Având în vedere tot ceea ce precedă, se impune a răspunde cu privire la cel de al doilea aspect al celei de a doua întrebări în sensul că, pentru a determina existenţa unui raport de concurenţă între persoana care publică reclama şi întreprinderea care este identificată în mesajul publicitar, trebuie avute în vedere:

starea actuală a pieţei şi obiceiurile de consum, precum şi posibilităţile de evoluţie a acestora;

partea din teritoriul comunitar în cadrul căreia este difuzată publicitatea, fără însă a exclude, după caz, efectele pe care evoluţia obiceiurilor de consum constatate în alte state membre le poate avea pe piaţa naţională în cauză, şi

caracteristicile particulare ale produsului pe care persoana care publică reclama urmăreşte să îl promoveze, precum şi imaginea pe care înţelege să i-o imprime.

<TI>Cu privire la cel de al treilea aspect</TI>43în cadrul armonizării comunitare a publicităţii comparative, articolul 2 punctul 2a şi articolul 3a alineatul (1) litera (b) din directivă îndeplinesc funcţii diferite.44într-adevăr, articolul 2 punctul 2a mai sus menţionat stabileşte criteriile care permit definirea noţiunii de publicitate comparativă, delimitând astfel câmpul de aplicare al directivei. Articolul 3a alineatul (1) litera (b) din aceasta prevede una dintre condiţiile caracterului licit al publicităţii comparative, impunând ca produsele concurente comparate să răspundă aceloraşi nevoi sau să fie destinate aceloraşi scopuri, respectiv să prezinte un grad suficient de interschimbabilitate pentru consumator (hotărârea Lidl Belgium, citată anterior, punctul 26).45Astfel cum a relevat avocatul general la punctul 93 din concluziile sale, dacă aceste criterii ar fi identice, articolul 3a alineatul (1) litera (b) din directivă ar fi lipsit de orice efect util, dat fiind că nicio publicitate susceptibilă să fie comparativă în sensul articolului 2 punctul 2a menţionat anterior nu s-ar putea dovedi vreodată contrară condiţiei caracterului licit în discuţie.46Desigur, cele două dispoziţii ale directivei prezintă o evidentă apropiere.47Cu toate acestea, în timp ce definiţia publicităţii comparative prevăzută la articolul 2 punctul 2a din directivă presupune existenţa unei relaţii concurenţiale între întreprinderi şi se dovedeşte în această privinţă suficient să se verifice dacă produsele oferite de acestea prezintă, într-un mod general, un anumit grad de substituire reciprocă, condiţia enumerată la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din aceeaşi directivă impune o apreciere individuală şi concretă a produselor care constituie în mod specific obiectul comparaţiei din mesajul publicitar pentru a se stabili existenţa unei posibilităţi efective de substituire.48Trebuie arătat, în privinţa criteriilor stabilite la punctele 36-41 din prezenta hotărâre, că acestea se aplică mutatis mutandis în privinţa articolului 3a alineatul (1) litera (b) din directivă.49Având în vedere tot ceea ce precedă, se impune a răspunde cu privire la cel de al treilea aspect al celei de a doua întrebări în sensul că acele criterii care permit stabilirea unui raport de concurenţă, în sensul articolului 2 punctul 2a din directivă, şi cele al căror scop este de a verifica îndeplinirea de către comparaţia respectivă a condiţiei prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din această directivă nu sunt identice.<TI>Cu privire la cea de a treia întrebare</TI>50Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanţa de trimitere solicită să se stabilească în primul rând dacă o publicitate care face referire la un tip de produse, fără a identifica însă un concurent sau bunurile pe care acesta le oferă, este ilicită prin prisma articolului 3a alineatul (1) din directivă. în al doilea rând, instanţa de trimitere urmăreşte să afle dacă se impune mai degrabă examinarea condiţiilor privind caracterul licit al unei asemenea publicităţi în lumina altor dispoziţii naţionale, chiar dacă, în acest caz, această apreciere ar putea conduce la o protecţie mai redusă a consumatorilor sau a întreprinderilor care oferă tipul de produse la care se referă publicitatea.51Astfel cum rezultă de la punctele 17-19 din prezenta hotărâre, identificarea, într-un mesaj publicitar, a unui concurent al persoanei care publică reclama sau a unor bunuri ori servicii oferite de acesta constituie o condiţie sine qua non pentru ca mesajul publicitar respectiv să poată fi considerat ca reprezentând o publicitate comparativă, incluzându-se, prin aceasta, în sfera de aplicare a directivei.52Prin urmare, condiţiile referitoare la caracterul licit al publicităţii comparative, astfel cum sunt enumerate la articolul 3a alineatul (1) din directivă, sunt aplicabile doar mesajelor publicitare care au caracter comparativ.53Eventualul caracter ilicit al unei publicităţi care face referire la un tip de produse, fără a identifica însă un concurent sau bunurile oferite de acesta, nu aparţine domeniului publicităţii comparative şi, în consecinţă, nu poate fi stabilit în temeiul articolului 3a alineatul (1) din directivă.54Astfel, condiţiile caracterului licit al unei asemenea publicităţi trebuie apreciate prin raportare la alte dispoziţii de drept naţional sau, după caz, de drept comunitar, în special cele ale directivei privind publicitatea înşelătoare.55O astfel de apreciere se va întemeia în mod necesar pe alte criterii decât cele care se referă la caracterul licit al publicităţii comparative, fără a se impune luarea în considerare a existenţei diferitelor niveluri de protecţie a consumatorilor sau a întreprinderilor concurente care ar putea rezulta din aceasta.56Având în vedere tot ceea ce precedă, se impune a răspunde la cea de a treia întrebare în sensul că:

în primul rând, o publicitate care face referire la un tip de produse fără să identifice însă un concurent sau bunurile oferite de către acesta din urmă nu este ilicită prin prisma articolului 3a alineatul (1) din directivă;

în al doilea rând, condiţiile caracterului licit al unei asemenea publicităţi trebuie examinate în lumina altor dispoziţii de drept naţional sau, după caz, de drept comunitar, independent de faptul că aceasta ar putea implica o protecţie mai redusă a consumatorilor sau a întreprinderilor concurente.

<TI>Cu privire la cea de a patra întrebare</TI>57Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă trebuie interpretat în sensul că este ilicită orice comparaţie care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse cu denumire de origine.58în temeiul articolului 3a alineatul (1) litera (f) din directivă, publicitatea comparativă care urmăreşte să promoveze un produs cu denumire de origine este licită atunci când se referă în fiecare caz la produse cu aceeaşi denumire.59Rezultă din considerentul (12) al Directivei 97/55 că obiectivul acestei condiţii a caracterului licit al publicităţii comparative este luarea în considerare a dispoziţiilor din Regulamentul nr. 2081/92, în special a articolului 13, al cărui scop este interzicerea comportamentelor abuzive faţă de denumirile înregistrate.60Printre aceste comportamente, articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menţionat face referire în special la utilizarea comercială directă sau indirectă a unei denumiri înregistrate referitoare la produsele care nu sunt acoperite de înregistrare şi la utilizarea abuzivă, imitarea sau evocarea sa.61Problema aplicabilităţii condiţiei caracterului licit al publicităţii comparative prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă chiar şi în cazul în care această publicitate priveşte un produs fără denumire de origine şi se raportează la un altul care beneficiază de o asemenea denumire trebuie, în primul rând, să fie examinată în lumina obiectivelor directivei.62Astfel cum s-a amintit la punctul 34 din prezenta hotărâre, publicitatea comparativă contribuie la demonstrarea obiectivă a calităţii diferitelor produse comparabile şi la stimularea concurenţei între furnizorii de bunuri şi servicii, în beneficiul consumatorilor. Potrivit considerentului (5) al Directivei 97/55, publicitatea comparativă, atunci când compară caracteristici esenţiale, relevante, verificabile şi reprezentative şi nu este înşelătoare, poate reprezenta un mijloc legitim de informare a consumatorilor în avantajul acestora.63Potrivit unei jurisprudenţe constante, condiţiile impuse pentru publicitatea comparativă trebuie să fie interpretate în sensul cel mai favorabil acesteia (a se vedea punctul 35 din prezenta hotărâre).64în al doilea rând, articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă trebuie coroborat cu articolul 3a alineatul (1) litera (g) din aceeaşi directivă.65în temeiul acestei ultime dispoziţii, publicitatea comparativă este licită atunci când nu profită în mod neloial de reputaţia unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente.66Efectul util al acestei cerinţe ar fi în parte compromis dacă produsele fără denumire de origine nu ar putea fi comparate cu altele care beneficiază de o asemenea denumire.67într-adevăr, în ipoteza unei asemenea interdicţii, riscul ca persoana care publică reclama să poată beneficia în mod nelegitim de o denumire de origine a unui produs concurent ar fi exclus ipso facto, întrucât produsul ale cărui avantaje sunt promovate prin publicitate ar trebui în mod necesar să dispună de aceeaşi denumire de origine precum cea a concurentului său.68în schimb, în toate cazurile în care mesajul publicitar destinat să asigure promovarea unui produs fără denumire de origine ar avea ca obiectiv să profite în mod neloial de denumirea de origine a unui produs concurent, ar fi aplicabil articolul 3a alineatul (1) litera (g) din directivă.69în cadrul acestei aprecieri, este necesar în special să se verifice dacă scopul urmărit prin această publicitate este numai de a distinge produsele persoanei care publică reclama de cele ale concurentului său şi de a demonstra astfel, în mod obiectiv, diferenţele (hotărârea Toshiba Europe, citată anterior, punctul 53, şi hotărârea din 23 februarie 2006, Siemens, 059/05, Rec, p. I-2147, punctul 14).70Din moment ce toate celelalte condiţii ale caracterului licit al publicităţii comparative sunt respectate, o protecţie a denumirilor de origine care ar avea ca efect interzicerea în mod absolut a comparaţiilor produselor fără denumire de origine cu altele care beneficiază de o asemenea denumire ar fi nejustificată şi nu şi-ar putea găsi legitimarea în dispoziţiile articolului 3a alineatul (1) litera (f) din directivă.71în plus, întrucât o asemenea interdicţie nu rezultă expres din modul de redactare a articolului 3a alineatul (1) litera (f) din directivă, constatarea sa de principiu ar implica, pe calea unei interpretări extensive a acestei condiţii a caracterului licit al publicităţii comparative, o limitare a sferei de aplicare a acesteia. Acest rezultat ar fi contrar jurisprudenţei constante a Curţii (a se vedea punctul 63 din prezenta hotărâre).72Având în vedere consideraţiile ce precedă, se impune a răspunde la cea de a patra întrebare că articolul 3a alineatul (1) litera (f) din directivă trebuie interpretat în sensul că nu este ilicită orice comparaţie care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse care beneficiază de o asemenea denumire.<TI>Cu privire la cheltuielile de judecată</TI>73întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

1)Articolul 2 punctul 2a din Directiva 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 octombrie 1997, trebuie interpretat în sensul că poate fi considerată publicitate comparativă referirea, într-un mesaj publicitar, la un tip de produse, iar nu la o întreprindere sau la un produs determinat, atunci când este posibilă identificarea acestei întreprinderi sau a produselor oferite de aceasta ca fiind vizate în mod concret prin mesajul respectiv. împrejurarea că mai mulţi concurenţi ai persoanei care publică reclama sau bunuri ori servicii oferite de aceştia pot fi identificate ca fiind vizate în mod concret prin mesajul publicitar este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte recunoaşterea caracterului comparativ al publicităţii,2)Existenţa unui raport de concurenţă între persoana care publică reclama şi întreprinderea care este identificată în mesajul publicitar nu poate fi stabilită independent de bunurile sau serviciile oferite de aceasta.

Pentru a determina existenţa unui asemenea raport de concurenţă, trebuie avute în vedere:

starea actuală a pieţei şi obiceiurile de consum, precum şi posibilităţile de evoluţie a acestora;

caracteristicile particulare ale produsului pe care persoana care publică reclama urmăreşte să îl promoveze, precum şi imaginea pe care înţelege să i-o imprime.

Criteriile care permit stabilirea unui raport de concurenţă, în sensul articolului 2 punctul 2a din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55, şi cele al căror scop este de a verifica îndeplinirea de către comparaţia respectivă a condiţiei prevăzute la articolul 3a alineatul (1) litera (b) din această directivă nu sunt identice,

3)O publicitate care face referire la un tip de produse fără să identifice însă un concurent sau bunurile oferite de către acesta din urmă nu este ilicită prin prisma articolului 3a alineatul (1) din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55, Condiţiile caracterului licit al unei asemenea publicităţi trebuie examinate în lumina altor dispoziţii de drept naţional sau, după caz, de drept comunitar, independent de faptul că aceasta ar putea implica o protecţie mai redusă a consumatorilor sau a întreprinderilor concurente,4)Articolul 3a alineatul (1) litera (f) din Directiva 84/450, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/55, trebuie interpretat în sensul că nu este ilicită orice comparaţie care, pentru produse fără denumire de origine, se referă la produse care beneficiază de o asemenea denumire.

Semnături