25.4.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 105/18


DECIZIA CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL EUROPOL

din 9 aprilie 2009

de aprobare a condițiilor și procedurilor stabilite de Europol de adaptare a sumelor prevăzute în apendicele la Decizia Consiliului de administrație al Europol din 16 noiembrie 1999 privind impozitele aplicabile salariilor și remunerațiilor plătite membrilor personalului Europol în beneficiul Europol

(2009/346/CE)

CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE AL EUROPOL,

având în vedere Protocolul întocmit pe baza articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană și a articolului 41 alineatul (3) din Convenția Europol, privind privilegiile și imunitățile Europol, ale membrilor organelor acestuia, ale directorilor adjuncți și ale angajaților Europol (1), în special articolul 10,

întrucât:

(1)

Consiliul a decis la 6 aprilie 2009 adaptarea salariilor și a remunerațiilor oficialilor cu 1,7 % cu efect retroactiv de la 1 iulie 2007.

(2)

Consiliul de administrație a decis la 9 aprilie 2009 să opereze o majorare a sumelor prevăzute în articolul 4 din apendicele la Decizia Consiliului de administrație din 16 noiembrie 1999 (2) cu același procent și cu efect de la aceeași dată ca cea stabilită de Decizia Consiliului din 6 aprilie 2009 menționată la punctul 1.

(3)

În conformitate cu aceeași Decizie a Consiliului de administrație din 9 aprilie 2009, valorile astfel stabilite trebuie publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

DECIDE:

Articolul 1

Cu începere de la 1 iulie 2007:

1.

Valoarea prevăzută în prima teză a articolului 4 din apendicele la Decizia Consiliului de administrație al Europol din 16 noiembrie 1999 se înlocuiește cu 115, 61 EUR.

2.

Valorile în unități euro din tabelul inclus în articolul 4 din apendicele la Decizia Consiliului de administrație din 16 noiembrie 1999 se înlocuiesc cu următoarele:

 

8 % la sumele între 115,61 EUR și 2 036,45 EUR

 

10 % la sumele între 2 036,46 EUR și 2 804,90 EUR

 

12,5 % la sumele între 2 804,91 EUR și 3 214,56 EUR

 

15 % la sumele între 3 214,57 EUR și 3 650,62 EUR

 

17,5 % la sumele între 3 650,63 EUR și 4 060,32 EUR

 

20 % la sumele între 4 060,33 EUR și 4 457,42 EUR

 

22,5 % la sumele între 4 457,43 EUR și 4 867,09 EUR

 

25 % la sumele între 4 867,10 EUR și 5 264,21 EUR

 

27,5 % la sumele între 5 264,22 EUR și 5 673,87 EUR

 

30 % la sumele între 5 673,88 EUR și 6 070,99 EUR

 

32,5 % la sumele între 6 071,00 EUR și 6 480,66 EUR

 

35 % la sumele între 6 480,67 EUR și 6 878,40 EUR

 

40 % la sumele între 6 878,41 EUR și 7 288,09 EUR

 

45 % la sumele peste 7 288,10 EUR.

Articolul 2

Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare adoptării sale.

Adoptată la Haga, 9 aprilie 2009.

Viktor ČECH

Președintele Consiliului de administrație


(1)   JO C 221, 19.7.1997, p. 2.

(2)   JO C 65, 28.2.2001, p. 6.