Decretul nr. 16-334 din
În ședință, VAS a susținut că hotărârea din
Prejudiciul pretins consta în
Punctul 17 din ordonanța de trimitere se referă la o dezbatere jurisprudențială națională privind efectele modificărilor normative asupra procedurilor de anulare în curs. IG susține că într‑o altă hotărâre din
După ce a subliniat că hotărârea din
ordonanța de trimitere conține o explicație suficientă a motivelor care au determinat instanța de trimitere să formuleze întrebările preliminare. Prin urmare, aceasta îndeplinește cerința prevăzută la articolul 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții; există o legătură între obiectul procedurii principale și dreptul Uniunii, întrucât litigiul aflat la originea acțiunii ulterioare în despăgubire privea aplicarea Directivei 2012/27. Viabilitatea acestei acțiuni poate depinde de caracterul adecvat al căilor de atac procedurale prevăzute în dreptul bulgar pentru punerea în aplicare a dreptului Uniunii; autoritatea de lucru judecat a hotărârii VAS din
Cauza
Hotărârea Randstad Italia, punctul 56, citând Hotărârea din
Hotărârea Randstad Italia, punctul 58:
Aceasta înseamnă o acțiune sau o cale de atac îndreptată în principal împotriva normei în sine și nu numai împotriva actelor individuale de punere în aplicare a acesteia.
Hotărârea din
Hotărârea din
Cauza
Aspectele generale ale acestor considerații rămân valabile chiar dacă legislația bulgară relevantă a fost modificată, astfel cum s‑a subliniat în ședință.
Punctul 140. Punctul 142. Punctul 143.
A se vedea nota de subsol 6 din prezentele concluzii.
potrivit VAS, dreptul național oferă oricărei persoane care se consideră vătămată de un act administrativ pretins nelegal posibilitatea de a obține repararea prejudiciului suferit prin intermediul unei acțiuni în despăgubire. Această acțiune permite de asemenea aprecierea legalității actului în cauză și respectă în special principiile echivalenței și efectivității impuse de dreptul Uniunii; potrivit guvernului polonez, articolul 47 din cartă nu impune existența unei acțiuni de sine stătătoare pentru a contesta conformitatea dispozițiilor naționale cu dreptul Uniunii. În măsura în care dreptul bulgar pare să permită, în cadrul unei acțiuni în repararea prejudiciului cauzat de un act administrativ retras, ca nelegalitatea acestui act să fie constatată, reglementarea națională în cauză îndeplinește cerințele dreptului la o cale de atac efectivă; în esență, Comisia este de acord cu abordarea guvernului polonez cu privire la caracterul adecvat, în raport cu articolul 47 din cartă, al unei acțiuni în despăgubire care permite examinarea legalității normei administrative modificate.
Hotărârea Randstad Italia (punctul 58) și Hotărârea din
Astfel, modificarea survenită permite menținerea efectelor produse până în acel moment de dispoziția atacată. În observațiile sale scrise, VAS susține că, în sistemul procedural al Uniunii, în temeiul articolului 149 din Regulamentul de procedură al Curții, Curtea recunoaște că o acțiune directă a rămas fără obiect atunci când, înainte de pronunțarea hotărârii, actul atacat a fost modificat. Cu toate acestea și independent de faptul că această soluție prevalează în lipsa unei hotărâri în primă instanță, în conformitate cu jurisprudența Curții, o acțiune în anulare împotriva unui act care nu mai este în vigoare nu își pierde în mod necesar obiectul, în cazul în care recurentul își menține interesul de a obține anularea acestui act. În acest sens, a se vedea K. Lenaerts, I. Maselis și K. Gutman:
În unele state membre, aceeași regulă se aplică verificării
Amintim că această dispoziție, reprodusă la punctul 10 din prezentele concluzii, prevede că autoritatea administrativă
Potrivit ordonanței de trimitere (punctul 9), VAS a susținut că în litigiu a existat un act normativ retras, căruia i se aplică articolul 204 alineatul (3) din Codul de procedură administrativă. Potrivit acestei dispoziții, în cazul în care prejudiciul a fost cauzat de un act retras, nelegalitatea acestui act trebuie stabilită de instanța sesizată cu cererea de despăgubire.
În ședință, IG a arătat că completul VAS s‑a pronunțat fără să o audieze cu privire la eventuala pierdere a obiectului acțiunii.
Astfel cum reiese din dezbaterile din cadrul ședinței, o modificare minimă a normei administrative ar fi suficientă pentru a lipsi de obiect procedura judiciară în curs. IG a susținut (punctul 45 din observațiile sale scrise) că modificarea introdusă nu era în mod real o modificare, întrucât noul decret a adoptat aceeași metodă de calcul. Cu toate acestea, instanța de trimitere declară că decretul publicat la
Punctul 4 din observațiile scrise ale IG, care a insistat cu privire la acest aspect în ședință. În opinia noastră, aprecierile sale nu au fost infirmate în cursul dezbaterii care a urmat.
revizuirea hotărârii pronunțate în primă instanță de o instanță superioară (în speță, VAS în complet de cinci judecători), care nu o va declara nulă pentru motive de fond, ci pe baza unei împrejurări complet extrinseci procedurii și care depinde exclusiv de voința unilaterală a autorului normei, care este, de altfel, recurenta; producerea efectelor inerente declarării nulității actului normativ atacat, astfel cum au fost constatate de instanță, inclusiv a efectelor corespunzătoare perioadei în care acest act era în vigoare.
A se vedea în această privință cu titlu general Hotărârea din
să solicite, într‑o primă etapă, anularea normei administrative incompatibile cu dreptul Uniunii prin intermediul unei acțiuni care, chiar dacă a fost admisă în primă instanță, poate rămâne în mod neașteptat fără obiect ca urmare a unei modificări a acestei dispoziții prin care se urmărește evitarea efectelor anulării sale; în al doilea rând, să solicite repararea prejudiciului suferit prin angajarea răspunderii statului VAS a susținut în ședință că o persoană care contestă în fața sa legalitatea unei norme administrative poate de asemenea să solicite despăgubirea corespunzătoare. Aceasta a explicat însă că VAS ar trebui să transmită această cerere instanței competente, care ar stabili dacă a existat un caz de răspundere a statului.
O reglementare națională care prevede o acțiune de sine stătătoare pentru contestarea conformității dispozițiilor naționale cu normele Uniunii trebuie să asigure efectivitatea acestui mecanism de revizuire pus la dispoziția particularilor.
Această efectivitate nu este asigurată atunci când, în temeiul legislației naționale, o hotărâre a unei instanțe care a declarat, în primă instanță, un act normativ fără rang de lege incompatibil cu dreptul Uniunii și care face obiectul unui recurs poate fi anulată fără a intra în analiza motivelor pe care se întemeiază, numai ca urmare a modificării actului normativ dispuse, în urma pronunțării hotărârii menționate, de aceeași autoritate care a adoptat actul atacat și, în acest fel, privează hotărârea respectivă de efectul său util și o împiedică să fie examinată pe fond în cadrul recursului.