|
17.6.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 193/7 |
DECIZIA (UE) 2020/791 A CONSILIULUI
din 10 iunie 2020
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene cu ocazia celei de a 13-a sesiuni a Comisiei de experți tehnici a Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare privind adoptarea de modificări ale specificațiilor tehnice uniforme privind vagoanele de marfă, marcarea vehiculelor și zgomotul produs de materialul rulant, precum și privind adoptarea unei revizuiri integrale a normelor de certificare și de auditare a entităților responsabile cu întreținerea și a specificațiilor privind registrele naționale ale vehiculelor
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91 coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Uniunea a aderat la Convenția privind transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999 (COTIF), în conformitate cu Decizia 2013/103/UE a Consiliului (1). |
|
(2) |
Toate statele membre, cu excepția Ciprului și a Maltei, sunt părți la COTIF. |
|
(3) |
În temeiul articolului 13 alineatul (1) litera (f) din COTIF, a fost înființată o Comisie de experți tehnici (CTE) a Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF). |
|
(4) |
În temeiul articolului 20 alineatul (1) litera (b) din COTIF și în conformitate cu articolul 6 din apendicele F (APTU), CTE are competența de a adopta sau de a modifica, printre altele, specificațiile tehnice uniforme privind vagoanele de marfă, marcarea vehiculelor și zgomotul produs de materialul rulant. În conformitate cu articolul 13 alineatele (1), (4) și (5) din apendicele G (ATMF), CTE are de asemenea competența de a lua decizii privind instituirea sau modificarea, fuzionarea sau retragerea registrelor naționale ale vehiculelor (RNV). În fine, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) din apendicele G (ATMF), CTE are competența de a adopta și de a modifica normele de certificare și de auditare a entităților responsabile cu întreținerea (ERI). |
|
(5) |
CTE a inclus pe ordinea de zi a celei de a 13-a sesiuni ale sale, care va avea loc în perioada 16-17 iunie 2020, propuneri de decizii de modificare a UTP referitoare la vagoanele de marfă, marcarea vehiculelor și zgomotul produs de materialul rulant, de revizuire integrală a normelor de certificare și de auditare a ERI și de revizuire integrală a specificațiilor privind RNV. |
|
(6) |
Este oportun să fie stabilită poziția care trebuie adoptată în numele Uniunii în cadrul CTE, întrucât modificările propuse vor avea un caracter obligatoriu pentru Uniune. |
|
(7) |
Obiectivul respectivelor modificări propuse este de a alinia UTP privind vagoanele de marfă, marcarea vehiculelor și zgomotul produs de materialul rulant, precum și normele de certificare și de auditare a ERI cu Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2019/774 (2), (UE) 2019/776 (3), (UE) 2019/773 (4) și, respectiv, (UE) 2019/779 (5) ale Comisiei. Specificațiile privind RNV au fost actualizate pe baza Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/1614 a Comisiei (6). |
|
(8) |
Modificările propuse sunt conforme cu legislația și cu obiectivele strategice ale Uniunii, întrucât contribuie la alinierea legislației OTIF la dispozițiile echivalente din legislația Uniunii și, prin urmare, respectivele modificări propuse trebuie sprijinite de Uniune, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a 13-a sesiuni a Comisiei de experți tehnici (CTE) a Organizației Interguvernamentale pentru Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF), în ceea ce privește modificări ale specificațiilor tehnice uniforme (UTP) privind vagoanele de marfă, marcarea vehiculelor și zgomotul produs de materialul rulant, precum și referitor la o revizuire integrală a normelor de certificare și de auditare a entităților responsabile cu întreținerea (ERI) și referitor la o revizuire integrală a specificațiilor privind registrele naționale ale vehiculelor (RNV) este prevăzută în documentul ST 7725/20 (7).
Articolul 2
După adoptare, deciziile CTE se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, indicându-se data intrării lor în vigoare.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 10 iunie 2020.
Pentru Consiliu
Președintele
A. METELKO-ZGOMBIĆ
(1) Decizia 2013/103/UE a Consiliului din 16 iunie 2011 privind semnarea și încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Organizația Interguvernamentală pentru Transporturile Internaționale Feroviare privind aderarea Uniunii Europene la Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) din 9 mai 1980, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la Vilnius din 3 iunie 1999 (JO L 51, 23.2.2013, p. 1).
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/774 al Comisiei din 16 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1304/2014 în ceea ce privește aplicarea specificației tehnice de interoperabilitate referitoare la subsistemul „material rulant – zgomot” pentru vagoanele de marfă existente (JO L 139I, 27.5.2019, p. 89).
(3) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/776 al Comisiei din 16 mai 2019 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 321/2013, (UE) nr. 1299/2014, (UE) nr. 1301/2014, (UE) nr. 1302/2014, (UE) nr. 1303/2014 și (UE) 2016/919 ale Comisiei și a Deciziei de punere în aplicare 2011/665/UE a Comisiei în ceea ce privește alinierea la Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului și implementarea unor obiective specifice stabilite în Decizia delegată (UE) 2017/1474 a Comisiei (JO L 139I, 27.5.2019, p. 108).
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/773 al Comisiei din 16 mai 2019 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul „exploatare și gestionarea traficului” al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Deciziei 2012/757/UE (JO L 139I, 27.5.2019, p. 5).
(5) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/779 al Comisiei din 16 mai 2019 de stabilire a unor dispoziții detaliate privind un sistem de certificare a entităților responsabile cu întreținerea vehiculelor în temeiul Directivei (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 445/2011 al Comisiei (JO L 139I, 27.5.2019, p. 360).
(6) Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1614 a Comisiei din 25 octombrie 2018 de stabilire a specificațiilor pentru registrele vehiculelor menționate la articolul 47 din Directiva (UE) 2016/797 a Parlamentului European și a Consiliului și de modificare și abrogare a Deciziei 2007/756/CE a Comisiei (JO L 268, 26.10.2018, p. 53).
(7) Documentul ST 7725/20 este disponibil la http://register.consilium.europa.eu