C-325/0562005C03250008.000164981652932CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL BOT — CAUZA C-325/05DERIN<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Yves Bot</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20070111">11 ianuarie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: franceza.</P></NOTE></P></TI>1.Prezenta procedură preliminară priveşte interpretarea articolului 7 din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere

Consiliul de asociere a fost instituit prin Acordul semnat la 12 septembrie 1963 la Ankara, de Republica Turcia, pe de o parte, precum şi de statele membre ale Comunităţii Economice Europene şi de Comunitate, pe de altă parte. Acest acord a fost încheiat, aprobat şi confirmat, în numele Comunităţii, prin Decizia 64/732/CEÉ a Consiliului din 23 decembrie 1963 (JO 1964, 217, p. 3685, Ediţie specială, 11/vol. 1, p. 10, denumit în continuare acordul de asociere).

 din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii dintre Comunitatea Economică Europeană şi Turcia

Decizia nr. 1/80 este disponibilă în Acordul de asociere şi protocoalele CEE-Turcia şi alte texte de bază, Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene, Bruxelles, 1992.

. Acest articol defineşte condiţiile în care un membru al familiei unui lucrător turc, care este sau care a fost încadrat pe piaţa legală a muncii dintr-un stat membru, beneficiază de un drept de acces la încadrarea în muncă în acest stat şi, ca un corolar al acestui drept, de un drept de şedere pe teritoriul acestuia.2.Instanţa de trimitere pune în discuţie jurisprudenţa Curţii referitoare la domeniul de aplicare în timp al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin această dispoziţie, precum şi la condiţiile în care aceste drepturi ar putea fi restrânse.3.Curtea s-a pronunţat, în special în Hotărârea din 7 iulie 2005, Aydinli

C-373/03, Rec, p. I-6181, punctul 27.

, în sensul că drepturile de acces la încadrarea în muncă şi de şedere nu încetează atunci când copilul unui lucrător turc are peste 21 de ani şi duce o existenţă independentă. Curtea a arătat, de asemenea, că aceste drepturi nu pot fi limitate decât în două ipoteze: prima, pentru motive de ordine publică, de siguranţă publică sau de sănătate publică, şi a doua, dacă beneficiarul a părăsit teritoriul statului respectiv pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim.4.Ca urmare a Hotărârii Aydinli, citată anterior, Verwaltungsgericht Darmstadt (Germania) solicită, în principal, să se stabilească dacă această jurisprudenţa, în ceea ce priveşte un copil care are peste 21 de ani şi care nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi, este compatibilă cu articolul 59 din protocolul adiţional

Protocol semnat la 23 noiembrie 1970 la Bruxelles şi încheiat, aprobat si confirmat în numele Comunităţii prin Regulamentul (CEE) nr. 2760/72 al Consiliului din 19 decembrie 1972 (JO L 293, p. 1, Ediţie specială, 11/vol. 1, p. 37, denumit în continuare protocolul adiţional).

, în temeiul căruia, în domeniile reglementate de acest protocol, Republica Turcia nu poate beneficia de un tratament mai favorabil decât cel acordat unui stat membru în temeiul Tratatului CE.5.În prezentele concluzii vom arăta motivele pentru care, în opinia noastră, domeniul de aplicare în timp al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu trebuie determinat doar prin raportare la articolele 10 şi 11 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului

Regulamentul din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii (JO L 257, p. 2, Ediţie specială, 05/vol. 1, p. 11).

, ci trebuie interpretat în funcţie de normele tratatului referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor. în continuare, vom arăta de ce jurisprudenţa privind întinderea drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu este contrară, în general, articolului 59 din protocolul adiţional. în sfârşit, vom vedea, ţinând cont de circumstanţele specifice din cadrul acţiunii principale, motivele pentru care jurisprudenţa privind condiţiile în care ar putea fi restrânse drepturile ce rezultă din articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu are ca efect conferirea, în favoarea unui resortisant turc care s-ar afla în aceeaşi situaţie cu cea a domnului Derin, a unor drepturi mai întinse decât cele de care ar beneficia un lucrător comunitar.<TI><NP><NO.P>I —</NO.P><TXT>Cadrul juridic</TXT></NP></TI>6.Analiza întrebărilor adresate de Verwaltungsgericht Darmstadt necesită reamintirea conţinutului dispoziţiilor care stabilesc drepturile resortisanţilor turci în cadrul Uniunii Europene, care sunt relevante în speţă, precum şi domeniul de aplicare al acestora, astfel cum a fost precizat de jurisprudenţa.<TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Dispoziţiile legale aplicabile</TXT></NP></TI>7.Dispoziţiile relevante sunt cuprinse în acordul de asociere, în protocolul adiţional şi în Decizia nr. 1/80.<TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Acordul de asociere</TXT></NP></TI>8.Conform articolului 2 alineatul (1) din acordul de asociere, acesta are drept scop să promoveze consolidarea continuă şi echilibrată a relaţiilor comerciale şi economice dintre Comunitate şi Republica Turcia, ţinând seama pe deplin de necesitatea de a asigura dezvoltarea accelerată a economiei acestui stat, precum şi ridicarea nivelului de ocupare a forţei de muncă şi a condiţiilor de trai ale poporului turc.9.În vederea realizării acestor scopuri, acordul de asociere a prevăzut instituirea treptată a unei uniuni vamale. Conform articolului 12 din acest acord, părţile au convenit, în egală măsură, să realizeze în mod gradual libera circulaţie a lucrătorilor între teritoriile lor respective, inspirându-se din articolele 48

Devenit, după modificare, articolul 39 CE.

, 49

Devenit, după modificare, articolul 40 CE.

 şi 50

Devenit articolul 41 CE.

 din Tratatul CE. Părţile au decis deopotrivă eliminarea restricţiilor aduse libertăţii de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, inspirându-se, de asemenea, din dispoziţiile corespunzătoare din acest tratat.10.În acest scop, asocierea prezintă o etapă pregătitoare, care îi permite Republicii Turcia să îşi consolideze economia cu ajutorul Comunităţii (articolul 3), o etapă tranzitorie, pe parcursul căreia trebuie să se asigure instituirea treptată a uniunii vamale, precum şi apropierea politicilor economice (articolul 4), şi o etapă definitivă, care se bazează pe uniunea vamală şi care presupune consolidarea coordonării politicilor economice ale părţilor contractante (articolul 5).11.Măsurile necesare realizării acestor obiective sunt luate de un consiliu de asociere format, pe de o parte, din membrii guvernelor statelor membre şi ai Comisiei Comunităţilor Europene şi, pe de altă parte, din membrii guvernului turc. Astfel, acest consiliu de asociere poate adopta decizii în limitele competenţelor care îi sunt atribuite şi care leagă părţile contractante.12.Potrivit preambulului său şi articolului 28, acordul de asociere trebuie să faciliteze aderarea ulterioară a Republicii Turcia la Comunitate.<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Protocolul adiţional</TXT></NP></TI>13.Protocolul adiţional stabileşte condiţiile, modalităţile şi programul de realizare a etapei tranzitorii a asocierii. în cadrul titlului II, acesta conţine mai multe articole referitoare la circulaţia persoanelor şi a serviciilor.14.Astfel, acesta prevede la articolul 36 că libera circulaţie a lucrătorilor între statele membre şi Republica Turcia se va realiza treptat, conform principiilor enunţate la articolul 12 din acordul de asociere, între sfârşitul celui de al doisprezecelea an şi al celui de al douăzeci şi doilea an de la data intrării în vigoare a acestui acord, potrivit modalităţilor hotărâte de Consiliul de asociere.15.De asemenea, articolul 59 din protocolul adiţional prevede următoarele:

în domeniile reglementate de prezentul protocol, Turcia nu poate beneficia de un tratament mai favorabil decât cel pe care statele membre şi-1 acordă reciproc în temeiul Tratatului de instituire a Comunităţii.

<TI><NP><NO.P>3.</NO.P><TXT>Decizia nr. 1/80</TXT></NP></TI>16.Decizia nr. 1/80 are drept obiect, potrivit celui de al treilea considerent, îmbunătăţirea în domeniul social a situaţiei juridice a lucrătorilor şi a familiilor acestora, în raport cu regimul instituit prin Decizia nr. 2/76 a Consiliului de asociere din 20 decembrie 1976.17.Decizia nr. 2/76 se prezenta ca o primă etapă pentru punerea în aplicare a articolului 12 din acordul de asociere şi a articolului 36 din protocolul adiţional. Aceasta prevedea un drept cu efect treptat de acces la încadrarea în muncă în statul gazdă, în favoarea lucrătorilor, precum şi dreptul de a avea acces la cursurile învăţământului general

Articolele 2 şi 3 din Decizia nr. 2/76.

, în favoarea copiilor acestor lucrători.18.Decizia nr. 1/80 defineşte, la articolul 6, drepturile lucrătorului turc în statul membru gazdă, iar la articolul 7, drepturile membrilor familiei unui astfel de lucrător în acest stat.19.Drepturile conferite prin articolul 6 din Decizia nr. 1/80 au un caracter progresiv, în funcţie de perioada în care lucrătorul a fost încadrat în muncă în mod legal în statul membru gazdă. Articolul 6 prevede următoarele:

(1)Sub rezerva dispoziţiilor articolului 7 referitor la accesul liber la încadrarea în muncă a membrilor familiei sale, lucrătorul turc, care este încadrat pe piaţa legală a muncii dintr-un stat membru:

are dreptul, în acest stat membru, după un an în care a fost încadrat în muncă în mod legal, la reînnoirea permisului său de muncă, la acelaşi angajator, dacă acesta dispune de un loc de muncă;

are dreptul, în acest stat membru, după trei ani în care a fost încadrat în muncă în mod legal şi sub rezerva priorităţii ce trebuie acordată lucrătorilor din statele membre ale Comunităţii, să accepte o altă ofertă, din partea unui angajator, la alegerea sa, făcută în condiţii obişnuite şi înregistrată la serviciile de ocupare a forţei de muncă din acest stat membru, în cadrul aceleiaşi profesii;

beneficiază, în acest stat membru, după patru ani în care a fost încadrat în muncă în mod legal, de accesul liber la orice activitate salariată, la alegerea sa.

(2)Concediile anuale şi absenţele pentru motive de maternitate, de accident de muncă sau de boală de scurtă durată sunt asimilate perioadelor de încadrare legală în muncă. Perioadele de şomaj involuntar, constatate în mod corespunzător de autorităţile competente, şi absenţele pentru motive de boală de lungă durată, fără a fi asimilate perioadelor de încadrare legală în muncă, nu aduc atingere drepturilor dobândite în temeiul perioadei anterioare de încadrare în muncă.

[...] [traducere neoficială]

20.Cu privire la articolul 7 din Decizia nr. 1/80, acesta face o distincţie între, pe de o parte, membrii familiei lucrătorului care au primit autorizaţie pentru a i se alătura acestuia în statul membru gazdă şi care au locuit acolo pentru o anumită perioadă şi, pe de altă parte, copiii unui asemenea lucrător care au absolvit cursuri de formare profesională în statul membru vizat. Articolul 7 prevede:

Membrii familiei unui lucrător turc încadrat pe piaţa legală a muncii dintr-un stat membru, care au fost autorizaţi să se alăture acestuia:

au dreptul să accepte - sub rezerva priorităţii ce trebuie acordată lucrătorilor din statele membre ale Comunităţii -orice ofertă de încadrare în muncă, dacă locuiesc în mod legal pe teritoriul acestui stat de cel puţin trei ani;

beneficiază, pe teritoriul acestui stat, de accesul liber la orice activitate salariată, la alegerea lor, în cazul în care locuiesc în mod legal de cel puţin cinci ani pe teritoriul acestui stat.

Copiii lucrătorilor turci care au urmat o formare profesională în ţara gazdă vor putea să accepte orice ofertă de încadrare în muncă în statul membru respectiv, indiferent de durata pentru care au avut reşedinţa în acest stat, cu condiţia ca unul dintre părinţii lor să fi fost în mod legal încadrat în muncă în statul membru respectiv de cel puţin trei ani. [traducere neoficială]

21.Articolul 14 din Decizia nr. 1/80 stabileşte limitările care pot fi aduse exerciţiului acestor drepturi. Alineatul (1) al acestuia prevede:

Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicate sub rezerva restricţiilor justificate de motive de ordine publică, de siguranţă publică şi de sănătate publică. [traducere neoficială]

22.Până în prezent, Consiliul de asociere nu a adoptat nicio măsură în scopul de a înlătura în mod treptat restricţiile la libertatea de stabilire şi la libertatea de a presta servicii.<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Jurisprudenţa</TXT></NP></TI>23.Domeniul de aplicare al drepturilor conferite prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 membrilor familiei unui lucrător turc a prilejuit pronunţarea mai multor hotărâri, cele mai relevante concluzii ale acestora pentru prezenta cauză putând fi rezumate în modul următor.24.Mai întâi, este cert că dispoziţiile articolului 7 primul şi al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80, ca şi cele ale articolului 6 alineatul (1) din aceeaşi decizie au efect direct în statele membre. Resortisanţii turci care îndeplinesc condiţiile prevăzute prin aceste dispoziţii pot, prin urmare, să se prevaleze în mod direct de drepturile care le sunt conferite prin aceste dispoziţii

A se vedea, în ceea ce priveşte articolul 6 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80, Hotărârea din 20 septembrie 1990, Sevince (C-192/89, Rec, p. I-3461, punctul 26), şi Hotărârea din 19 noiembrie 2002, Kurz (C-188/00, Rec, p. I-10691, punctul 26); în ceea ce priveşte articolul 7 primul paragraf din această decizie, a se vedea Hotărârea din 17 aprilie 1997, Kadiman (C-351/95, Rec, p. I-2133, punctul 28), precum şi Hotărârea din 22 iunie 2000, Eyüp (C-65/98, Rec, p. I-4747, punctul 25), şi, în ceea ce priveşte articolul 7 al doilea paragraf din decizia menţionată, a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 1994, Eroglu (C-355/93, Rec, p. I-5113, punctul 17), şi Hotărârea din 16 februarie 2006, Torun (C-502/04, Rec, p. I-1563, punctul 19). Decizia nr. 1/80, la fel ca şi Decizia nr. 2/76, nu a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene. Curtea a hotărât că această lipsă a publicării, dacă poate reprezenta un impediment pentru impunerea de obligaţii unui particular, nu este de natură să îl priveze pe acesta din urmă de posibilitatea de a-şi exercita drepturile conferite prin aceste dispoziţii faţă de o autoritate publică (Hotărârea Sevince, citată anterior, punctul 24).

.25.În continuare, din această jurisprudenţa rezultă că drepturile de acces la încadrarea în muncă, prevăzute la primele două paragrafe ale articolului 7 din Decizia nr. 1/80, prezintă două aspecte.26.Pe de o parte, beneficiul acestor drepturi este supus unor condiţii diferite.27.Mai întâi, persoana interesată trebuie să aibă calitatea de membru al familiei unui lucrător turc. Această noţiune trebuie explicată prin raportare la interpretarea aceleiaşi noţiuni prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1612/68 în ceea ce priveşte lucrătorii resortisanţi ai unui stat membru al Comunităţii

Hotărârea din 30 septembrie 2004, Ayaz (C-275/02, Rec, p. I-8765, punctul 45).

.28.în continuare, drepturile de acces la încadrarea în muncă prevăzute la articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 sunt supuse condiţiei ca membrul familiei lucrătorului turc să fi avut de cel puţin trei ani o reşedinţă comună cu acest lucrător. Această condiţie a reşedinţei comune răspunde obiectivului de a permite reunirea familiei acelui lucrător în statul gazdă.29.De asemenea, dreptul de acces la încadrarea în muncă conferit prin articolul 7 al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80 copilului unui lucrător turc este supus condiţiilor ca acest lucrător să fi fost încadrat în muncă în mod legal în statul membru gazdă pentru o perioadă de trei ani şi ca acest copil să fi urmat în acest stat cursuri de formare profesională.30.Pe de altă parte, din momentul în care aceste condiţii au fost îndeplinite, articolul 7 primul şi al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80 conferă membrilor familiei lucrătorului turc drepturile autonome de acces la încadrarea în muncă în statul membru gazdă, care vizează să le permită consolidarea propriei poziţii pe teritoriul acestui stat

Ibidem (punctul 41 şi jurisprudenţă citată).

 şi care nu depind de menţinerea acestor condiţii.31.Astfel, Curtea s-a pronunţat în sensul că dreptul de a accepta orice ofertă de încadrare în muncă în statul membru gazdă, prevăzut prin aceste din urmă dispoziţii, nu se stinge atunci când lucrătorul turc, la care se referă acest drept, a încetat să aparţină pieţei legale a muncii din acest stat membru

A se vedea, în ceea ce priveşte articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, Hotărârea din 16 martie 2000, Ergat (C-329/97, Rec, p. I-1487, punctul 40), Hotărârea din 11 noiembrie 2004, Cetinkaya (C-467/02, Rec, p. I-10895, punctul 31), precum şi Hotărârea Aydinli, citată anterior (punctele 25 şi 26). În ceea ce priveşte articolul 7 al doilea paragraf din aceeaşi decizie, a se vedea Hotărârea din 19 noiembrie 1998, Akman (C-210/97, Rec, p. I-7519, punctul 44).

. Acest drept subzistă după ce lucrătorul s-a întors în ţara de origine. Rezultă că beneficiul dispoziţiilor menţionate nu este rezervat copiilor minori sau copiilor majori ai unui asemenea lucrător care sunt încă în întreţinerea acestuia. Potrivit unei jurisprudente constante, articolul 7 primul şi al doilea paragraf se aplică în egală măsură copiilor majori ai aceluiaşi lucrător care duc o existenţă independentă

Hotărârea Ergat (punctul 27) şi Hotărârea Torun (punctele 27 şi 28), citate anterior.

.32.Pe de altă parte, drepturile de acces la încadrarea în muncă în statul membru gazdă, conferite prin aceste dispoziţii, implică existenţa unui drept corelativ de şedere

A se vedea, în ceea ce priveşte articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, Hotărârea Cetinkaya, citată anterior (punctul 31); în ceea ce priveşte articolul 7 al doilea paragraf din această decizie, a se vedea Hotărârea Torun, citată anterior (punctul 20 şi jurisprudenţă citată). A se vedea, de asemenea, în ceea ce priveşte articolul 6 din această decizie, Hotărârea Kurz, citată anterior (punctul 27).

. Curtea s-a pronunţat în mod constant în sensul că, în absenţa unui astfel de drept de şedere, aceste drepturi de acces la încadrarea în muncă ar fi lipsite de orice efect util

Idem.

. Rezultă că, atunci când membrii familiei unui lucrător turc îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 7 primul sau al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80 pentru a accepta orice ofertă de încadrare în muncă în statul membru gazdă, autorităţile acestui stat nu mai dispun de posibilitatea de a adopta măsuri referitoare la şederea persoanei în cauză susceptibile să aducă atingere exerciţiului drepturilor care îi sunt conferite acestuia în mod direct de ordinea juridică comunitară.33.În sfârşit, în jurisprudenţă s-a arătat în ce condiţii aceste drepturi sunt susceptibile de a fi restrânse. Acestea pot fi limitate, pe de o parte, atunci când persoana în cauză a părăsit teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim

Hotărârea Ergat, citată anterior (punctul 48 şi jurisprudenţa citată).

. În această ipoteză, persoana în cauză pierde, în principiu, statutul juridic pe care îl dobândise în temeiul articolului 7 primul sau al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80, deoarece a rupt ea însăşi legăturile care o apropiau de acest stat membru.34.Pe de altă parte, aceste drepturi pot fi restrânse în conformitate cu articolul 14 din Decizia nr. 1/80, atunci când persoana în cauză reprezintă un pericol real şi grav pentru ordinea publică, pentru siguranţa sau pentru sănătatea publică

Ibidem (punctul 46).

. Domeniul de aplicare al excepţiei prevăzute prin această dispoziţie trebuie să primească aceeaşi interpretare ca şi aceea prevăzută la articolul 39 alineatul (3) CE cu privire la lucrătorii resortisanţi comunitari, redactat în termeni aproape identici. Rezultă că măsurile luate în temeiul ordinii publice sau al siguranţei publice trebuie să fie întemeiate pe comportamentul personal al persoanei în cauză şi că acest comportament trebuie să constituie o ameninţare actuală pentru societate

Hotărârea Cetinkaya, citată anterior (punctele 43 şi 44).

.35.Aceste două condiţii, în care persoana interesată poate pierde beneficiul drepturilor pe care le deţine în temeiul articolului 7 primul sau al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80, au fost prezentate ca având un caracter limitativ. O astfel de abordare a fost adoptată în Hotărârea Ergat, citată anterior

Punctele 46-49.

. Aceasta a fost reluată expres în Hotărârile Cetinkaya, Aydinli şi Torun, citate anterior, în care s-a pus problema dacă persoana interesată pierduse drepturile de care beneficia în temeiul articolului 7 primul sau al doilea paragraf, ca urmare a unei condamnări penale.36.Astfel, în Hotărârea Cetinkaya, citată anterior, Curtea a respins teza guvernului german, potrivit căreia aceste drepturi de acces la încadrarea în muncă şi de şedere ar putea fi pierdute ca urmare a unei condamnări la pedeapsa închisorii, urmată de o cură de dezintoxicare, datorită faptului că pe perioada de detenţie şi ulterior, în timpul curei de dezintoxicare, persoana în cauză nu s-a mai aflat pe piaţa legală a muncii din statul membru gazdă.37.Curtea s-a pronunţat în sensul că, într-o asemenea situaţie, dacă persoana interesată nu a părăsit teritoriul acestui stat pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim, nu poate pierde drepturile de care se bucură în temeiul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 decât în conformitate cu articolul 14 din această decizie

Hotărârea Cetinkaya, citată anterior (punctul 38).

.38.Caracterul limitativ al celor două condiţii sus-menţionate a fost confirmat, de asemenea, în Hotărârea Aydinli, citată anterior, la care se referă în special instanţa de trimitere.39.Domnul Aydinli este un resortisant turc care a primit autorizaţia de a se alătura părinţilor săi în Germania când avea 15 ani. Acesta a absolvit cursuri de formare profesională în acest stat membru şi a desfăşurat o activitate salariată la acelaşi angajator timp de cinci ani. El poseda un titlu de şedere în acest stat pe o perioadă nedeterminată.40.Dovedindu-se vinovată pentru comerţ ilicit de droguri într-o cantitate importantă, persoana în cauză a fost reţinută, arestată provizoriu şi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu o durată de trei ani, din care s-a dedus perioada în care s-a aflat în detenţie preventivă.41.După ce a executat o parte din pedeapsă, domnul Aydinli a beneficiat de suspendarea executării pentru a urma o cură de dezintoxicare de lungă durată, pe care a finalizat-o cu succes. Durata acestei cure a fost dedusă din durata pedepsei pronunţate, iar executarea restului de pedeapsă a fost suspendată. De la încheierea terapiei, acesta a lucrat pentru tatăl său în Germania.42.Autorităţile germane au dispus expulzarea sa imediată, în conformitate cu dispoziţiile dreptului naţional potrivit cărora un străin condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de trei ani sau mai mare, cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de legislaţia privind substanţele stupefiante este expulzat în mod obligatoriu.43.Instanţa de trimitere în cauza respectivă, sesizată cu contestaţia introdusă de domnul Aydinli împotriva acestei decizii de expulzare, a adresat mai multe întrebări preliminare care să îi permită să analizeze compatibilitatea acestei măsuri cu Decizia nr. 1/80.44.În Hotărârea Aydinli, citată anterior, Curtea a precizat mai întâi că, deşi domnul Aydinli a lucrat pentru o perioadă de cinci ani pentru acelaşi angajator în statul membru gazdă, situaţia acestuia trebuia analizată ca intrând sub incidenţa articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, care constituie o lex specialis în favoarea membrilor familiei unui lucrător turc.45.Curtea a confirmat că drepturile de acces la încadrarea în muncă şi de şedere, conferite prin această dispoziţie, nu depind de împrejurarea că, în perioada în litigiu, persoana în cauză este majoră şi nu mai locuieşte cu părinţii săi în căminul familial, ci duce o existentă independentă în statul membru respectiv

Punctul 22 şi jurisprudenţa citată.

.46.Curtea a mai confirmat că aceste drepturi nu pot fi puse în discuţie de autorităţile statului membru gazdă decât în două ipoteze, şi anume fie dacă prezenţa migrantului turc pe teritoriul acestora constituie un pericol real şi grav pentru ordinea publică, pentru siguranţa sau pentru sănătatea publică, fie dacă persoana în cauză a părăsit teritoriul acestui stat pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim

Punctul 27 şi jurisprudenţa citată.

.47.Curtea a dedus de aici că articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 nu permite ca, în urma unei condamnări la pedeapsa închisorii, chiar de mai mulţi ani şi pronunţată iniţial cu executare, urmată de o cură de dezintoxicare de lungă durată, drepturile pe care această dispoziţie le conferă unui resortisant turc care se află într-o situaţie precum cea a domnului Aydinli să fie limitate datorită absenţei prelungite a respectivului resortisant de pe piaţa muncii.48.În această privinţă, Curtea a arătat că articolul 7 primul paragraf prima şi a doua liniuţă acordă membrilor familiei unui lucrător turc un drept la încadrarea în muncă, dar nu le impune acestora nicio obligaţie de a desfăşura o activitate salariată, cum este cea prevăzută la articolul 6 alineatul 1 din aceeaşi decizie

Punctul 29.

.49.În Hotărârea Torun, citată anterior, Curtea s-a pronunţat în sensul că jurisprudenţa potrivit căreia, în cazul unei condamnări penale, drepturile de acces la încadrarea în muncă şi de şedere conferite prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 nu pot fi limitate decât în cele două cazuri sus-menţionate era aptă de a fi transpusă, în egală măsură, în situaţia copiilor lucrătorilor turci care intrau sub incidenţa articolului 7 al doilea paragraf din respectiva decizie

Hotărârea Torun, citată anterior (punctele 24-26). Domnul Torun, resortisant turc născut în Germania, fiul unui lucrător turc care lucrase mai mult de trei ani în acest stat membru, urmase în acest stat cursuri de formare profesională în calitate de mecanic şi fusese condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de trei ani şi trei luni pentru tâlhărie calificată şi dobândire ilicită de stupefiante.

.50.În niciuna dintre hotărârile citate anterior nu s-a făcut referire în mod expres la articolul 59 din protocolul adiţional.<TI><NP><NO.P>II —</NO.P><TXT>Situaţia de fapt şi procedura principală</TXT></NP></TI>51.Acţiunea principală, care a determinat instanţa de trimitere să pună în discuţie jurisprudenţa expusă anterior în ceea ce priveşte limitarea prevăzută la articolul 59 din protocolul adiţional, este următoarea.52.Domnul Derin este un resortisant turc, născut la 30 septembrie 1973. în anul 1982, acesta s-a alăturat părinţilor săi în Germania, unde aceştia au desfăşurat o activitate salariată, tatăl său în perioada 1980-1986, iar mama sa între anii 1971-1995.53.Domnul Derin a frecventat şcoala în Germania, mai întâi şcoala primară în perioada 1982-1988, apoi o şcoală profesională începând cu luna august 1988 până în luna iulie 1990. Acesta a încheiat şcolarizarea în anul 1991 prin obţinerea unei diplome de absolvire a studiilor secundare de nivel mediu inferior (mittlere Reife). în luna septembrie 2001, acesta a început şi cursuri de formare în vederea reorientării sale profesionale ca şofer profesionist pentru transportul de mărfuri şi de persoane.54.În perioada 1991-2005, persoana în cauză a ocupat mai multe locuri de muncă în calitate de lucrător salariat fie la diferiţi angajatori, fie ca lucrător independent. Durata activităţii sale în serviciul aceluiaşi angajator a fost întotdeauna mai mică de un an. În luna ianuarie 2005, a fost din nou angajat ca lucrător salariat.55.În anul 1990, domnului Derin i-a fost acordat un permis de şedere în Germania pe durată nelimitată. în cursul toamnei anului 1994, acesta a părăsit domiciliul părintesc şi şi-a întemeiat propria familie. Soţia sa, care este de asemenea resortisant turc, i s-a alăturat în luna februarie 2002.56.Domnul Derin s-a dovedit vinovat de comiterea a numeroase fapte delictuale. Acesta a fost condamnat la mai multe pedepse cu zile-amendă în cursul anilor 1994, 1996, 1998, precum şi în lunile februarie şi august 2002. La 13 decembrie 2002, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de doi ani, opt luni şi două săptămâni închisoare pentru introducerea clandestină a unor străini [în Germania], cu titlu profesional, în cadrul unui grup organizat.57.La 24 noiembrie 2003, împotriva domnului Derin a fost luată o decizie de expulzare pe o durată nelimitată. Plângerea sa împotriva acestei decizii a fost respinsă de Regierungspräsidium Darmstadt prin Decizia din 15 septembrie 2004. împotriva acestei ultime decizii, la 5 octombrie 2004, domnul Derin a introdus o acţiune la Verwaltungsgericht Darmstadt.58.Această instanţă a decis să suspende judecarea cauzei şi să sesizeze Curtea cu o trimitere preliminară prin Decizia pronunţată la 17 august 2005 şi primită la grefa Curţii de Justiţie la 26 august 2005.<TI><NP><NO.P>III —</NO.P><TXT>Întrebările preliminare</TXT></NP></TI>59.În cadrul Deciziei sale din 17 august 2005, Verwaltungsgericht Darmstadt constată că decizia de expulzare în litigiu a fost luată în conformitate cu dreptul naţional în acelaşi timp, această instanţă ridică problema conformităţii acestei decizii cu dispoziţiile Deciziei nr. 1/80.60.Aceasta arată că domnul Derin, care intră sub incidenţa dispoziţiilor articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, nu a putut pierde drepturile conferite prin aceste dispoziţii, în temeiul unuia sau al altuia dintre cele două motive reţinute de j uris -prudenţă. în această privinţă, instanţa de trimitere arată că persoana în cauză nu a părăsit teritoriul german pentru o perioadă lungă şi fără motiv legitim. În plus, aceasta invocă faptul că domnul Derin nu mai reprezintă o ameninţare actuală pentru ordinea publică în sensul articolului 14 din Decizia nr. 1/80. Cu toate acestea, instanţa se întreabă dacă aceste două motive sunt exhaustive.61.Acestea sunt consideraţiile în temeiul cărora, în Decizia sa din 17 august 2005, Verwaltungsgericht Darmstadt solicită să se stabilească, în primul rând, dacă un resortisant turc care s-a alăturat părinţilor săi în Germania pierde dreptul de şedere pe care îl deţine în temeiul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, dacă, după împlinirea vârstei de 21 de ani, nu mai locuieşte cu părinţii săi şi nu se mai află în întreţinerea acestora, în afara cazului prevăzut la articolul 14 din această decizie şi a situaţiei în care acesta a părăsit teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim.62.În al doilea rând, instanţa de trimitere adresează următoarea întrebare, pentru cazul în care Curtea ar răspunde afirmativ la prima întrebare:

Acest resortisant turc continuă - în ciuda pierderii drepturilor de care se bucură în temeiul articolului 7 [primul paragraf] [a doua] liniuţă din [Decizia nr. 1/80] - să beneficieze de protecţia specială pe care i-o conferă articolul 14 din Decizia nr. 1/80, dacă, după ce a încetat să locuiască cu părinţii săi, a fost angajat ca lucrător salariat în mod intermitent, fără a se bucura, în calitate de salariat, de drepturile care rezultă din articolul 6 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80, şi a desfăşurat în mod exclusiv o activitate independentă pentru o perioadă de mai mulţi ani?

63.La 21 septembrie 2005, după ce a luat cunoştinţă de Hotărârea Aydinli, citată anterior, Verwaltungsgericht Darmstadt a înlocuit prima sa întrebare preliminară cu următoarea întrebare:

Este compatibil cu articolul 59 din [protocolul adiţional] faptul că un resortisant turc care a intrat pe teritoriul Republicii Federale Germania atunci când era copil, în cadrul unei reîntregiri a familiei, nu pierde dreptul de şedere care este corolarul dreptului de acces liber la orice activitate salariată, la alegerea sa, de care se bucură în temeiul articolului 7 [primul paragraf] [a doua] liniuţă din [Decizia nr. 1/80] - mai puţin în cazurile prevăzute la articolul 14 din Decizia nr. 1/80 şi atunci când părăseşte teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă, fără motive legitime -, chiar dacă nu mai locuieşte cu părinţii săi, după vârsta de 21 de ani, şi nu se mai află în întreţinerea acestora?

64.De asemenea, instanţa de trimitere a solicitat Curţii să răspundă, dacă este cazul, la cea de a doua întrebare preliminară adresată prin Decizia sa de trimitere din 17 august 2005.65.În cadrul Ordonanţei sale de rectificare din 21 septembrie 2005, instanţa de trimitere precizează că solicită să se stabilească dacă există compatibilitate între jurisprudenţa confirmată prin Hotărârea Aydinli, citată anterior, şi articolul 59 din protocolul adiţional, pentru următoarele motive.66.Potrivit acestei jurisprudente, articolul 59 din protocolul adiţional presupune ca lucrătorii turci să nu beneficieze, conform Deciziei nr. 1/80, de drepturi mai largi decât cele conferite prin tratat resortisanţilor comunitari. Or, a admite că dreptul de şedere în statul membru gazdă, întemeiat pe articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, nu se poate pierde decât pentru cele două motive vizate în Hotărârea Aydinli, citată anterior, ar însemna să se acorde membrilor familiei unui resortisant turc un tratament mai favorabil decât cel pe care tratatul îl prevede în favoarea membrilor familiei unui lucrător resortisant comunitar.67.În această privinţă, Verwaltungsgericht Darmstadt reaminteşte că, în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 1612/68, dreptul copiilor unui lucrător resortisant comunitar de a se stabili împreună cu acesta este limitat în timp

Reamintim că articolul 10 din Regulamentul nr. 1612/68 prevede:

(1) Indiferent de cetăţenie, următoarele persoane au dreptul să se stabilească împreună cu lucrătorii care sunt resortisanţi ai unui stat membru şi ocupă un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru:

(a) soţul şi descendenţii sub vârsta de 21 de ani sau care se află în întreţinere;

(b) ascendenţii lucrătorului şi ai soţului şi care se află în întreţinerea lucrătorului. (2) Statele membre favorizează admiterea oricărui membru de familie care nu beneficiază de dispoziţiile alineatului (1), dacă acesta se află în întreţinerea lucrătorului sau locuieşte împreună cu acesta în ţara de provenienţă a lucrătorului. (3) în aplicarea alineatelor (1) şi (2), lucrătorul trebuie să dispună pentru familia sa de o locuinţă considerată normală pentru lucrătorii naţionali din regiunea în care este încadrat în muncă, fără ca această dispoziţie să poată da naştere la discriminare între lucrătorii naţionali şi lucrătorii provenind din alte state membre.

. Prin urmare, a-i recunoaşte domnului Derin dreptul de a se prevala de drepturile conferite prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, deşi acesta are 31 de ani, nu mai locuieşte cu părinţii săi şi nu se mai află în întreţinerea acestora, ar însemna să i se acorde mai multe drepturi decât cele pe care le are copilul unui resortisant comunitar în această calitate.68.Potrivit Verwaltungsgericht Darmstadt, în cadrul aprecierii domeniului de aplicare al articolului 7 din Decizia nr. 1/80, nu este necesar să se ia în considerare împrejurarea potrivit căreia copiii resortisanţilor comunitari au dreptul de a rămâne pe teritoriul statului membru gazdă în temeiul dispoziţiilor tratatului referitoare la libera circulaţie a persoanelor sau alte drepturi care rezultă din acesta. Compararea celor două situaţii în cauză trebuie să se facă exclusiv prin raportare la drepturile conferite de calitatea de membru al familiei.<TI><NP><NO.P>IV —</NO.P><TXT>Analiză</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Observaţii introductive</TXT></NP></TI>69.Guvernul italian şi guvernul Regatului Unit se referă la aspectul dacă situaţia domnului Derin intră sub incidenţa articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, astfel cum presupune instanţa de trimitere, sau sub incidenţa celui de al doilea paragraf al acestui articol70.Este adevărat că situaţia domnului Derin poate fi descrisă ca fiind aceea a unui resortisant turc care, în calitate de copil al unui cuplu de lucrători migranti turci încadraţi pe piaţa legală a muncii dintr-un stat membru, a fost autorizat să li se alăture pe teritoriul acestui stat în scopul reîntregirii familiei. Nu este de contestat nici faptul că persoana în cauză a locuit cu părinţii în mod legal pentru o perioadă de cel puţin cinci ani.71.Prin urmare, domnul Derin îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a beneficia de drepturile de acces liber la încadrarea în muncă şi de şedere conferite prin articolul 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80.72.Cu toate acestea, cele două guverne pun întrebarea dacă situaţia domnului Derin nu intră mai curând sub incidenţa articolului 7 al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80, care vizează situaţia copiilor lucrătorilor turci care au urmat cursuri de formare profesională în statul membru gazdă, deoarece, potrivit informaţiilor furnizate de instanţa de trimitere, pe de o parte, persoana interesată a urmat cursurile unei şcoli profesionale începând din 6 august 1988 până la 15 iulie 1990 şi, pe de altă parte, în septembrie 2001, aceasta a început cursuri de formare pentru a deveni şofer de camioane.73.Noţiunea formare profesională, prevăzută la articolul 7 al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80, nu este definită în această decizie. Nici conţinutul său nu a fost precizat de Curte. Cu toate acestea, Curtea a indicat care este obiectivul urmărit prin dispoziţia din care face parte această noţiune. Potrivit Curţii, articolul 7 al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80 rezervă un tratament special copiilor lucrătorului turc, constând în aceea că tinde să le faciliteze intrarea pe piaţa muncii după absolvirea unor cursuri de formare profesională, în vederea realizării treptate a liberei circulaţii a lucrătorilor, conform obiectivului deciziei menţionate

Hotărârea Torun, citată anterior (punctul 23 şi jurisprudenţa citată).

.74.Referitor la acest obiectiv, apreciem că noţiunea formare profesională prevăzută la articolul 7 al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80 ar trebui să facă obiectul unei interpretări comparabile cu aceea a aceleiaşi noţiuni, prevăzută la articolul 150 CE, deoarece aceste două dispoziţii urmăresc obiective comparabile. într-adevăr, articolul 150 CE atribuie Comunităţii misiunea de a completa acţiunea statelor membre în materia formării profesionale, în special în scopul de a facilita inserţia şi reinserţia profesională pe piaţa forţei de muncă.75.Curtea a realizat o interpretare extensivă a noţiunii formare profesională prevăzute în tratat. Astfel, potrivit jurisprudenţei, această noţiune include orice formă de învăţământ care asigură pregătirea în vederea calificării pentru o profesie, pentru o meserie sau pentru un loc de muncă specific ori care conferă aptitudinea specială pentru a exercita o astfel de profesie, o astfel de meserie sau pentru a ocupa un astfel de loc de muncă, indiferent de vârsta şi de nivelul de formare ale elevilor sau ale studenţilor, chiar şi atunci când programa de învăţământ include o parte de educaţie generală

Hotărârea din 30 mai 1989, Comisia/Consiliul (242/87, Rec, p. 1425, punctul 24).

.76.Instanţei naţionale, singura competentă să stabilească situaţia de fapt din litigiul principal, îi revine sarcina de a verifica dacă trebuie considerat că persoana interesată a absolvit cursurile unei formări profesionale în statul membru gazdă, în sensul articolului 7 al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80, având în vedere cursurile urmate în cadrul unei şcoli profesionale începând cu 6 august 1988 şi până la 15 iulie 1990 sau formarea sa profesională pentru a deveni şofer de camioane începând cu luna septembrie 2001.77.Cu toate acestea, problema de a şti dacă persoana interesată intră sub incidenţa primului sau a celui de al doilea paragraf al articolului 7 din Decizia nr. 1/80 nu prezintă relevanţă pentru examinarea primei întrebări adresate de instanţa de trimitere.78.Într-adevăr, am constatat că, dacă cele două paragrafe ale articolului 7 din Decizia nr. 1/80 diferă parţial în ceea ce priveşte condiţiile lor de aplicare, drepturile pe care i le conferă copilului unui lucrător turc, în principal, şi condiţiile în care aceste drepturi se pot pierde sunt identice. în cele două cazuri în speţă este vorba despre drepturi autonome de acces la încadrarea în muncă şi de şedere care, potrivit jurisprudenţei, subzistă după ce persoana interesată a împlinit vârsta de 21 de ani şi duce o existenţă independentă şi care nu se pot pierde decât în temeiul articolului 14 din Decizia nr. 1/80 sau în cazul unei plecări îndelungate şi fără motiv legitim din statul membru gazdă.79.În măsura în care instanţa de trimitere adresează Curţii o întrebare cu privire la compatibilitatea domeniului de aplicare al drepturilor astfel conferite prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 cu articolul 59 din protocolul adiţional, răspunsul la această întrebare nu ar putea să difere după cum persoana în cauză intră sub incidenţa primului sau a celui de al doilea paragraf al articolului 7 din Decizia nr. 1/80.80.Prin urmare, vom examina întrebările adresate de instanţa de trimitere pe baza principiului stabilit de aceasta, potrivit căruia situaţia domnului Derin intră sub incidenţa articolului 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80.<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Cu privire la prima întrebare preliminară</TXT></NP></TI>81.Prin intermediul primei întrebări, instanţa de trimitere solicită să se stabilească dacă jurisprudenţa referitoare la condiţiile în care pot fi restrânse drepturile copilului major al unui lucrător turc, conferite prin articolul 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80, nu încalcă limita stabilită prin protocolul adiţional. Aceasta întreabă, în esenţă, dacă jurisprudenţa potrivit căreia un resortisant turc, care a intrat pe teritoriul unui stat membru atunci când era copil, în cadrul reîntregirii familiei, nu pierde dreptul de şedere în acest stat, corolar al dreptului de acces liber la orice activitate salariată, la alegerea sa, de care se bucură în temeiul articolului 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80, decât în cele două situaţii, şi anume în cazurile prevăzute la articolul 14 din această decizie, sau atunci când părăseşte teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim, chiar dacă are 21 de ani sau mai mult şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi, este compatibilă cu articolul 59 din protocolul adiţional.82.Guvernul german, guvernul italian şi guvernul Regatului Unit susţin că jurisprudenţa menţionată anterior este contrară articolului 59, deoarece domeniul de aplicare al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80 ar trebui să fie acelaşi cu cel al drepturilor de care beneficiază copilul unui lucrător comunitar în temeiul articolelor 10 şi 11 din Regulamentul nr. 1612/68

Articolul 11 din Regulamentul nr. 1612/68 prevede:

în cazul în care un resortisant al unui stat membru desfăşoară o activitate salariată sau nesalariată pe teritoriul altui stat membru, soţul şi copiii sub vârsta de 21 de ani sau care se află în întreţinere au dreptul de acces la orice activitate salariată pe întreg teritoriul statului respectiv, chiar dacă aceştia nu au cetăţenia unui stat membru.

. Potrivit susţinerilor acestor guverne, în măsura în care aceste dispoziţii nu se referă decât la copiii sub 21 de ani sau care se află în întreţinere, un copil turc în vârstă de peste 21 de ani şi care nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi în statul membru gazdă nu ar mai beneficia de drepturile de acces liber la încadrarea în muncă şi de şedere prevăzute prin Decizia nr. 1/80.83.În această privinţă, guvernele menţionate mai sus fac referire la teza susţinută de avocatul general Geelhoed în cadrul Concluziilor prezentate în cauza C-275/02 în care s-a pronunţat Hotărârea Ayaz (Rec, p. I-8765)

Punctul 52 din concluzii.

, care propunea ca drepturile conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 să fie interpretate după cum urmează. Potrivit avocatului general, trebuia să se facă distincţie între trei situaţii:

după majorat, copilul rămâne în întreţinerea lucrătorului, de exemplu, dacă părinţii suportă cheltuielile pentru studiile acestuia: în acest caz, copilul continuă să intre sub incidenţa articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80;

copilul este încadrat pe piaţa legală a muncii dintr-un stat membru: acesta beneficiază de drepturi proprii în temeiul articolului 6 din aceeaşi decizie;

copilul nu este deocamdată încadrat în muncă şi nu se mai află în întreţinerea lucrătorului: în această ipoteză şi după expirarea unui termen rezonabil pentru a-şi căuta un loc de muncă, acesta îşi pierde, în principiu, drepturile conferite prin Decizia nr. 1/80, iar accesul său pe piaţa forţei de muncă este stabilit conform dreptului naţional

84.Potrivit acestei teze, articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu îi conferă copilului unui lucrător turc decât drepturile decurgând din situaţia sa de membru al familiei acestui lucrător, care ar înceta atunci când ar împlini vârsta de 21 de ani şi nu s-ar mai afla în întreţinerea acestuia.85.Guvernele amintite se referă şi la Hotărârea Ayaz, citată anterior, în care Curtea s-a pronunţat în sensul că noţiunea membru al familiei, prevăzută la articolul 7 din Decizia nr. 1/80, are aceeaşi sferă de aplicare cu noţiunea identică cuprinsă în articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1612/68.86.Guvernul Regatului Unit susţine că jurisprudenţa este, în egală măsură, contrară articolului 59 din protocolul adiţional pentru motivul expus în continuare.87.Acesta reaminteşte că, în Hotărârea Aydinli, citată anterior, Curtea a interpretat prima şi a doua liniuţă ale primului paragraf al articolului 7 în sensul că aceste dispoziţii le acordă membrilor familiei unui lucrător turc un drept de a se încadra în muncă, dar nu le impune acestora nicio obligaţie de a desfăşura o activitate salariată, cum este cea prevăzută la articolul 6 alineatul (1) din Decizia menţionată. Potrivit susţinerilor acestui guvern, jurisprudenţa menţionată coroborată cu cea referitoare la cele două condiţii în care pot fi restrânse drepturile ce rezultă din articolul 7 din Decizia nr. 1/80 conferă membrilor familiei unui lucrător turc drepturi mai avantajoase decât cele de care beneficiază membrii familiei unui lucrător comunitar şi lucrătorii comunitari înşişi.88.Astfel, în ceea ce priveşte membrii familiei unui lucrător comunitar, aceştia nu ar dispune de un drept general de a locui pe o perioadă nedeterminată pe teritoriul statului membru gazdă.89.În această privinţă, guvernul Regatului Unit reaminteşte că aceştia pot obţine dreptul de a continua să locuiască în mod permanent în acest stat în condiţiile prevăzute la articolele 2 şi 3 din Regulamentul (CEE) nr. 1251/70 al Comisiei

Regulamentul din 29 iunie 1970 privind dreptul lucrătorilor de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce au ocupat un loc de muncă (JO L 142, p. 24, Ediţie specială, 05/vol. 1, p. 23). Acest regulament a fost abrogat începând cu 30 aprilie 2006 prin Regulamentul (CE) nr. 635/2006 al Comisiei din 25 aprilie 2006 (JO L 112, p. 9). Această abrogare a fost justificată de faptul că Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE (JO L 158, p. 77, Ediţie specială, 05/vol. 7, p. 56), a reunit într-un text unic legislaţia privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii. La articolul 17, această directivă reia în esenţă dispoziţiile Regulamentului nr. 1251/70, pe care le modifică, conferind un statut privilegiat beneficiarilor dreptului de a rămâne [pe teritoriul unui stat membru], şi anume un drept de şedere permanentă.

 şi că se impun condiţii similare dacă resortisantul comunitar a desfăşurat activităţi cu titlu independent.90.Acest guvern arată că Directiva 2004/38 nu creează un astfel de drept general.91.Guvernul amintit susţine că articolul 6 din această directivă prevede un drept de şedere pentru cetăţenii Uniunii şi pentru membrii familiei lor pentru o perioadă de numai trei luni şi că, după expirarea acestei perioade, acest drept este supus condiţiei de a fi un membru al familiei unui lucrător salariat sau care desfăşoară o activitate independentă

Articolul 7 alineatul (1) literele (a)-(d) din Directiva 2004/38.

 ori altor condiţii prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (b)-(d) din directiva menţionată

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2004/38 conferă, de asemenea, tuturor cetăţenilor Uniunii dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni dacă dispun de resurse suficiente pentru ei şi pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă, precum şi dacă deţin asigurări medicale complete în acest stat [litera (b)], sau dacă urmează în statul menţionat studii sau o formare profesională şi dispun de resursele, precum şi de acoperirea socială indicate anterior [litera (c)]. Articolul 7 alineatul (1) litera (d) din această directivă extinde acest drept asupra membrilor familiei care însoţesc ori care se alătură unui cetăţean al Uniunii ce îndeplineşte el însuşi condiţiile menţionate la litera (a), (b) sau (c).

.92.Acelaşi guvern precizează că un membru al familiei unui resortisant comunitar poate beneficia de un drept de şedere cu titlu personal după plecarea sau după decesul acestuia în condiţiile prevăzute la articolul 12 din Directiva 2004/38, dacă îndeplineşte el însuşi condiţiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (a)-(d) sau dacă a dobândit un drept de şedere permanentă. Guvernul menţionat arată că un astfel de drept de şedere permanentă este acordat, cu excepţia cazurilor speciale, cetăţenilor Uniunii care au avut reşedinţa legală pe teritoriul statului membru gazdă respectiv în cursul unei perioade neîntrerupte de cinci ani, precum şi membrilor familiilor lor care au locuit împreună cu aceştia în aceeaşi perioadă

Articolul 16 din Directiva 2004/38.

.93.în ceea ce priveşte dreptul de şedere al unui lucrător comunitar, guvernul Regatului Unit reaminteşte că acest drept este condiţionat de desfăşurarea unei activităţi salariate, în cazul încetării raporturilor de muncă, acest drept de şedere nu ar putea subzista decât în anumite condiţii, cum ar fi căutarea unui nou loc de muncă, dar numai pe o perioadă determinată. Prin urmare, un resortisant comunitar nu ar mai beneficia de un drept general de a rămâne pe o perioadă nedeterminată pe teritoriul unui alt stat membru în vederea desfăşurării unei activităţi la o dată ulterioară, la alegerea sa

În această privinţă, guvernul Regatului Unit face referire la Hotărârea din 26 februarie 1991, Antonissen (C-292/89, Rec, p. I-745, punctul 21), la Hotărârea din 20 februarie 1997, Comisia/Belgia (C-344/95, Rec, p. I-1035, punctul 17), şi la Hotărârea din 23 martie 2004, Collins (C-138/02, Rec, p. I-2703, punctul 37).

.94.Spre deosebire de guvernul german, de guvernul italian şi de guvernul Regatului Unit, Comisia susţine că jurisprudenţa Curţii referitoare la domeniul de aplicare al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 nu este contrară prevederilor articolului 59 din protocolul adiţional.95.Suntem de acord cu analiza Comisiei. Pentru a argumenta opinia noastră, în primul rând, vom prezenta motivele pentru care domeniul de aplicare în timp al drepturilor conferite prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 copilului unui lucrător turc trebuie determinat, în opinia noastră, nu numai prin raportare la articolele 10 şi 11 din Regulamentul nr. 1612/68, ci, în egală măsură, prin luarea în considerare a normelor tratatului referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor.96.În al doilea rând, vom arăta că jurisprudenţa privind domeniul de aplicare al drepturilor conferite prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 copilului unui lucrător turc nu îl plasează pe acesta, în general, într-o situaţie mai avantajoasă decât cea a unui lucrător comunitar.97.În al treilea rând, vom vedea că, faţă de împrejurările specifice ale litigiului principal, jurisprudenţa referitoare la condiţiile în care pot fi restrânse drepturile ce rezultă din articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu are drept efect conferirea, în favoarea unui resortisant turc care se află în aceeaşi situaţie cu cea a domnului Derin, a unor drepturi mai largi decât cele de care ar beneficia un lucrător comunitar.<TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Domeniul de aplicare al drepturilor conferite prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 trebuie determinat nu numai prin raportare la articolele 10 şi 11 din Regulamentul nr. 1612/68, dar şi prin luarea în considerare, în egală măsură, a normelor tratatului referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor</TXT></NP></TI>98.Considerăm că poziţia guvernului german, a guvernului italian şi a guvernului Regatului Unit, potrivit căreia domeniul de aplicare în timp al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 ar trebui să fie acelaşi cu cel al drepturilor conferite copilului unui lucrător comunitar prin articolele 10 şi 11 din Regulamentul nr. 1612/68, nu poate fi reţinută pentru motivele următoare.99.Mai întâi, această interpretare foarte restrictivă a drepturilor conferite prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 nu îşi găseşte un temei în textul dispoziţiilor relevante.100.Astfel, este cert că articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu cuprinde nicio indicaţie în temeiul căreia acesta ar conferi copilului unui lucrător turc numai drepturile decurgând din situaţia sa de membru al familiei acestui lucrător, care ar trebui să înceteze atunci când acest copil ar împlini vârsta de 21 de ani şi ar duce o existenţă independentă.101.Aceeaşi constatare se impune şi în ceea ce priveşte articolul 59 din protocolul adiţional. într-adevăr, acest articol se mărgineşte la a prevedea, în termeni foarte generali, că, în domeniile reglementate de acest protocol, Republica Turcia nu poate beneficia de un tratament mai favorabil decât cel pe care statele membre şi-l acordă reciproc în temeiul Tratatului de instituire a Comunităţii.102.Desigur, se pare că nu s-ar putea contesta că această dispoziţie, cu toate că nu vizează decât Republica Turcia, trebuie înţeleasă ca stabilind o limită domeniului de aplicare al drepturilor care pot fi conferite resortisanţilor turci în temeiul protocolului adiţional. Domeniul circulaţiei persoanelor între statele membre şi Turcia este reglementat în acest protocol, deoarece face obiectul dispoziţiilor titlului II din acesta, în special al articolului 36.103.De asemenea, subliniem că Decizia nr. 1/80 are ca obiect punerea în aplicare a instituirii progresive a liberei circulaţii a lucrătorilor între statele membre şi Turcia, prevăzută la articolul 12 din acordul de asociere şi la articolul 36 din protocolul adiţional, inspirându-se din normele tratatului referitoare la această libertate fundamentală. De asemenea, este cert că puterea de decizie a Consiliului de asociere trebuie să se exercite în limitele competenţelor sale de atribuire.104.Prin urmare, din aceste elemente se poate deduce că, în temeiul articolului 59 din protocolul adiţional, drepturile conferite prin Decizia nr. 1/80 resortisanţilor turci consideraţi în ansamblu, respectiv lucrătorilor şi membrilor familiilor lor, nu pot fi mai favorabile decât cele de care beneficiază resortisanţii statelor membre şi membrii familiilor lor în temeiul dispoziţiilor tratatului referitoare la libertatea de circulaţie a lucrătorilor, din care părţile la asociere au convenit să se inspire.105.Cu toate acestea, nu pare a fi posibil a deduce din caracterul general al termenilor folosiţi în articolul 59 din respectivul protocol că domeniul de aplicare al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 ar trebui să fie determinat prin raportare numai la articolele 10 şi 11 din Regulamentul nr. 1612/68, astfel încât aceste drepturi ar înceta atunci când acest copil ar împlini vârsta de 21 de ani şi ar duce o existenţă independentă.106.În plus, o asemenea interpretare a domeniului de aplicare al articolului 7 din Decizia nr. 1/80 ar fi contrară sistemului prevăzut prin această decizie. într-adevăr, la articolul 6 alineatul (1) din decizie se menţionează expres că această dispoziţie are vocaţia de a se aplica [s]ub rezerva dispoziţiilor articolului 7.107.Astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea Aydinli, citată anterior

Punctul 19.

, din această parte a textului rezultă în mod clar că articolul 7 din Decizia nr. 1/80 constituie o lex specialis pentru membrii familiei unui lucrător turc. Articolul 6 din această decizie nu are astfel vocaţia de a se aplica decât dacă persoana interesată nu este în măsură să se prevaleze de drepturile conferite prin articolul 7 primul sau al doilea paragraf din decizia menţionată.108.Analiza potrivit căreia copilul unui lucrător turc nu ar mai intra sub incidenţa articolului 7 din Decizia nr. 1/80 de îndată ce ar împlini vârsta de 21 de ani şi ar duce o existenţă independentă şi nu ar putea invoca, dacă este cazul, decât articolul 6 din această decizie, contravine caracterului subsidiar al acestei din urmă dispoziţii.109.În sfârşit, considerăm că teza susţinută de guvernul german, de guvernul italian şi de guvernul Regatului Unit este contrară obiectivelor protocolului adiţional, din care face parte articolul 59.110.Astfel cum am văzut anterior, protocolul adiţional prevede la articolul 36 că libera circulaţie a lucrătorilor între statele membre şi Turcia trebuie să se realizeze treptat între cel de al doisprezecelea şi cel de al douăzeci şi doilea an de la data intrării în vigoare a asocierii, inspirându-se din articolele tratatului referitoare la această libertate de circulaţie. De asemenea, este cert că acordul de asociere are drept obiect realizarea efectivă a aderării Republicii Turcia la Uniunea Europeană.111.Atunci când analizăm dispoziţiile Regulamentului nr. 1612/68 de punere în aplicare a normelor tratatului referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor, constatăm că legiuitorul comunitar a prevăzut că exerciţiul efectiv al acestei libertăţi de circulaţie de către resortisanţii comunitari necesita să li se garanteze nu numai dreptul la reîntregirea familiei, ci şi integrarea membrilor familiei lor în acest stat.112.Conform celui de al cincilea considerent al Regulamentului nr. 1612/68 şi astfel cum a reamintit Curtea în repetate rânduri, se impune integrarea optimă a familiei unui lucrător comunitar într-un stat membru gazdă, astfel încât libertatea de circulaţie a lucrătorilor, consacrată prin tratat, să se poată exercita în condiţii obiective de libertate şi de demnitate

A se vedea în special Hotărârea din 17 septembrie 2002, Baumbast şi R (C-413/99, Rec, p. I-7091, punctul 50 şi jurisprudenţa citată).

.113.Regulamentul nr. 1612/68 garantează astfel, la articolul 10, soţului lucrătorului, precum şi descendenţilor săi sub vârsta de 21 de ani sau care sunt în întreţinerea sa, dreptul de a se stabili cu lucrătorul. Acelaşi regulament recunoaşte, la articolul 11, şi dreptul acestor membri ai familiei acestui lucrător de a avea acces la orice activitate salariată pe teritoriul statului membru în cadrul căruia este el însuşi încadrat în muncă. în sfârşit, acesta conferă copiilor respectivului lucrător, prin articolul 12, dreptul de a urma cursurile de şcolarizare şi studiile în statul membru gazdă în aceleaşi condiţii cu cele de care beneficiază resortisanţii acestui stat.114.Prin urmare, dreptul la integrarea membrilor familiei lucrătorului comunitar în statul membru gazdă presupune nu numai dreptul de a se stabili cu acesta în statul respectiv şi de a studia acolo, dar şi dreptul de a avea acces liber la încadrarea în muncă pe teritoriul acestui stat.115.Desigur, drepturile conferite prin Regulamentul nr. 1612/68 membrilor familiei lucrătorului respectiv sunt drepturi care rezultă din exercitarea, de către acest lucrător, a libertăţii de circulaţie prevăzute la articolul 39 CE. Aceste drepturi încetează, în principiu, atunci când condiţiile prevăzute la articolul 10 din acest regulament nu mai sunt îndeplinite, cu alte cuvinte atunci când este vorba de un copil, în momentul în care împlineşte vârsta de 21 de ani şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi.116.Cu toate acestea, astfel cum a arătat Comisia, aceste restrângeri ale domeniului de aplicare al drepturilor conferite copilului unui lucrător comunitar prin Regulamentul nr. 1612/68 trebuie înţelese în lumina faptului că acest copil dispune el însuşi, după împlinirea vârstei de 21 de ani şi după ce a încetat să se mai afle în întreţinerea părinţilor săi, de drepturile autonome prevăzute atât de tratat, cât şi de actele de drept derivat adoptate pentru aplicarea acestuia.117.Copilul unui lucrător comunitar poate, într-adevăr, să se prevaleze în special de libertatea fundamentală de circulaţie consacrată la articolul 39 CE, în temeiul căreia are dreptul de şedere pe teritoriul statului membru gazdă pentru a se încadra în muncă sau pentru a căuta un loc de muncă. De asemenea, poate rămâne pe acest teritoriu după ce a fost încadrat în muncă în acest stat.118.Ţinând cont de existenţa acestor drepturi autonome, legiuitorul comunitar putea, prin urmare, să se limiteze în cadrul Regulamentului nr. 1612/68 la a prevedea drepturile rezultând doar din calitatea de membru al familiei unui lucrător resortisant comunitar. Integrarea optimă a copilului unui lucrător comunitar în statul membru gazdă, asigurată în acest regulament prin acordarea de drepturi deduse din situaţia sa de membru al familiei, poate fi urmărită prin intermediul exercitării, de către acest copil, a drepturilor autonome pe care i le conferă normele tratatului.119.Având în vedere aceste elemente, considerăm că obiectivul integrării resortisanţi-lor turci şi a membrilor familiilor lor, care stă la baza asocierii dintre statele membre şi Republica Turcia, se opune la limitarea domeniului de aplicare în timp al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 la sfera drepturilor conferite copilului unui lucrător comunitar prin articolele 10 şi 11 din Regulamentul nr. 1612/68.120.într-adevăr, a admite că, atunci când împlineşte vârsta de 21 de ani şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi, copilul unui lucrător turc pierde drepturile de care se bucură în temeiul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 şi că nu ar mai putea pretinde decât beneficiul drepturilor cu efect gradual prevăzute la articolul 6 din aceeaşi decizie, ar avea ca efect că, indiferent de generaţii şi de durata prezenţei lor pe teritoriul statului membru gazdă, resortisanţii turci nu ar avea drepturi mai favorabile decât prima generaţie de migranti.121.Acest fapt ar avea astfel drept consecinţă că dreptul de şedere al copilului unui lucrător turc în statul membru gazdă, întemeiat pe Decizia nr. 1/80, ar prezenta întotdeauna un caracter precar şi temporar, chiar dacă acesta s-a născut şi şi-a desfăşurat întreaga viaţă profesională pe teritoriul acestui stat, deoarece respectivul drept ar înceta dacă acesta ar fi victima unui accident care ar atrage incapacitatea sa de muncă definitivă sau dacă acesta ar invoca drepturile la pensie

Un resortisant turc nu mai poate pretinde un drept de şedere pe teritoriul statului membru gazdă întemeiat pe articolul 6 din Decizia nr. 1/80 dacă a împlinit vârsta de pensionare sau dacă a suferit un accident de muncă care atrage incapacitatea sa totală şi permanentă de a desfăşura o activitate salariată ulterioară. Potrivit Curţii, într-o asemenea situaţie, persoana în cauză trebuie considerată ca părăsind definitiv piaţa muncii din acest stat membru, astfel încât dreptul de şedere pe care îl invocă nu prezintă nicio legătură cu o activitate salariată, chiar viitoare (Hotărârea din 6 iunie 1995, Bozkurt, C-434/93, Rec, p. I-1475, punctele 39 şi 40). În Hotărârea din 23 ianuarie 1997, Tetik (C-171/95, Rec, p. I-329, punctele 40-42 şi 46), Curtea s-a pronunţat în sensul că un lucrător turc şi-ar pierde drepturile pe care i le conferă respectivul articol 6 dacă ar decide să plece de la locul său de muncă şi dacă nu ar îndeplini într-un termen rezonabil demersurile necesare pentru a încheia un nou raport de muncă. Curtea a confirmat această analiză în Hotărârea din 10 februarie 2000, Nazli (C-340/97, Rec, p. I-957, punctele 44 şi 49).

.122.Precaritatea şi caracterul temporar al drepturilor care ar fi astfel conferite resortisanţilor turci prin Decizia nr. 1/80, indiferent de generaţii şi de legăturile lor cu statul membru gazdă, nu le-ar permite să se integreze în mod optim în acest stat.123.Prin urmare, în opinia noastră, Curtea a apreciat în mod întemeiat că articolul 7 din Decizia nr. 1/80 conferă copilului unui lucrător turc drepturi autonome care au vocaţia de a se aplica chiar dacă acest copil are peste 21 de ani şi duce o existenţă independentă.124.Hotărârea Ayaz, citată anterior, invocată în susţinerea tezei lor de guvernul german, de guvernul italian şi de guvernul Regatului Unit, nu infirmă această analiză.125.În această hotărâre, Curtea s-a pronunţat cu privire la aspectul dacă fiul vitreg al unui lucrător turc trebuia considerat ca fiind un membru al familiei acestui lucrător în sensul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, în scopul de a putea pretinde beneficiul drepturilor conferite prin această dispoziţie. în cadrul răspunsului la această întrebare, Curtea a arătat că era necesar să facă referire la noţiunea membru al familiei prevăzută la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1612/68

Hotărârea Ayaz, citată anterior (punctul 45).

.126.În opinia noastră, această referire la sfera de aplicare a acestei dispoziţii trebuie înţeleasă, prin urmare, în sensul că urmăreşte să transpună, în cadrul asocierii dintre statele membre şi Republica Turcia, câmpul de aplicare al noţiunii membru al familiei prevăzută în Regulamentul nr. 1612/68 în ceea ce priveşte legătura de rudenie necesară şi suficientă pentru a aparţine unui astfel de grup. Respectiva referire nu avea drept scop punerea în discuţie a jurisprudenţei referitoare la caracterul autonom al drepturilor conferite prin articolul 7 primul şi al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80 unui membru al familiei care îndeplineşte condiţiile prevăzute prin aceste dispoziţii.127.Considerăm ca o dovadă în acest sens faptul că jurisprudenţa menţionată a fost confirmată în mod expres în Hotărârile Cetinkaya, Aydinli şi Torun, citate anterior, pronunţate ulterior Hotărârii Ayaz, citată anterior.128.în sfârşit, restrângerea domeniului de aplicare al drepturilor conferite prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 la drepturile conferite prin articolul 10 din Regulamentul nr. 1612/68 ar fi, în opinia noastră, contrară obiectivului prevăzut în preambulul acordului de asociere şi reluat la articolul 28 din acesta, de a facilita aderarea Republicii Turcia la Uniunea Europeană, în cazul în care aceasta va fi în măsură să accepte integral obligaţiile rezultând din tratat.129.Am arătat deja că, pentru a face efectiv realizabilă această aderare, părţile la acest acord au convenit să pună în aplicare, în mod treptat, libera circulaţie a lucrătorilor între ele şi că au prevăzut, în acest scop, să se inspire din normele tratatului referitoare la această libertate fundamentală.130.Din acest obiectiv şi din această referire expresă la dispoziţiile tratatului referitoare la libertatea de circulaţie putem deduce că determinarea domeniului de aplicare al drepturilor conferite lucrătorilor turci şi membrilor familiilor lor prin Decizia nr. 1/80 trebuie să ţină seama de evoluţia drepturilor de care beneficiază resortisanţii comunitari. Într-adevăr, această luare în considerare se dovedeşte necesară pentru a permite resortisanţilor turci care au exercitat drepturile prevăzute în cadrul asocierii de a beneficia în cele mai bune condiţii posibile, la momentul aderării, de drepturile conferite resortisanţilor comunitari.131.Cu alte cuvinte, pregătirea aderării Republicii Turcia la Uniunea Europeană ar trebui să conducă la evitarea adâncirii diferenţei dintre drepturile conferite resortisanţilor turci care au folosit libertatea de circulaţie prevăzută în cadrul asocierii şi cele de care beneficiază resortisanţii comunitari.132.Este cert că dreptul de circulaţie şi de şedere, care a fost prevăzut iniţial în tratat pentru lucrătorii salariaţi şi pentru cei independenţi, a fost separat în mod progresiv de condiţia exercitării unei activităţi economice pentru a fi generalizat la nivelul tuturor resortisanţilor unui stat membru. Această evoluţie s-a realizat, în primul rând, prin intermediul directivelor

A se vedea Directiva 90/364/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990 privind dreptul de şedere (JO L 180, p. 26), Directiva 90/365/CEE a Consiliului din 28 iunie 1990 privind dreptul de rezidenţă al persoanelor angajate şi al celor care exercită activităţi independente, care şi-au încetat activitatea profesională '(JO L 180, p. 28) şi Directiva 93/96/CEE a Consiliului din 29 octombrie 1993 privind dreptul de şedere al persoanelor aflate la studii (JO L 317, p. 59).

. Ea a fost continuată ulterior cu Tratatul privind Uniunea Europeană, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, care a instituit statutul de cetăţean al Uniunii şi care a făcut din dreptul de circulaţie şi de şedere în ansamblul statelor membre ale Comunităţii un drept conferit în mod direct prin tratat fiecărui cetăţean

Articolul 18 alineatul (1) CE, iar pentru interpretarea acestui articol, a se vedea Hotărârea Baumbast şi R, citată anterior (punctul 81).

.133.Aceasta a cunoscut o nouă dezvoltare prin Directiva 2004/38, al cărei termen de transpunere în dreptul intern a expirat la 30 aprilie 2006 şi care, în special, recunoaşte cetăţenilor Uniunii, după o perioadă de cinci ani în care au avut reşedinţa legală neîntreruptă pe teritoriul statului membru gazdă, un drept de şedere permanentă pe acest teritoriu care nu este supus niciunei alte condiţii

Articolul 16 din Directiva 2004/38.

.134.în raport cu această evoluţie, privarea copiilor lucrătorilor turci, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 7 din Decizia nr. 1/80, de drepturile ce rezultă din această dispoziţie atunci când împlinesc vârsta de 21 de ani şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor lor, şi plasarea în aceeaşi situaţie cu cea a primei generaţii de migranti, nu ar fi conformă obiectivului care tinde să faciliteze aderarea Republicii Turcia la Uniunea Europeană.135.O astfel de reîntoarcere sistematică a copiilor lucrătorilor turci la punctul de plecare al integrării în statul membru gazdă ne apare cu atât mai puţin justificată cu cât situaţia resortisanţilor ţărilor terţe cu care Comunitatea nu a încheiat convenţii a cunoscut, de asemenea, o îmbunătăţire substanţială.136.Într-adevăr, Directiva 2003/109/CE a Consiliului

Directiva din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung (JO 2004, L 16, p. 44, Ediţie specială, 19/vol. 6, p. 225). Această directivă se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile ale acordurilor bilaterale şi multilaterale încheiate între Comunitate sau între Comunitate şi statele membre, pe de o parte, şi ţări terţe, pe de altă parte [articolul 3 alineatul (3) litera (a)]. Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se conforma acestei directive cel târziu până la 23 ianuarie 2006 (articolul 26 primul paragraf).

, adoptată ca o urmare logică la Declaraţia Consiliului European de la Tampere din 15 şi din 16 octombrie 1999

Din această declaraţie rezultă că statutul juridic al resortisanţilor ţărilor terţe trebuie apropiat de cel al resortisanţilor statelor membre şi că unei persoane care îşi are reşedinţa legală într-un stat membru, pentru o perioadă determinată, şi care este titulară a unui permis de şedere pe termen lung trebuie să i se acorde în acest stat membru un ansamblu de drepturi uniforme cât mai apropiate de cele de care beneficiază cetăţenii Uniunii [considerentul (2) al Directivei 2003/109].

, instituie în favoarea resortisanţilor ţărilor terţe, care au reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat membru pentru o perioadă de cinci ani, un statut de rezident pe termen lung cu caracter permanent, în temeiul căruia aceştia pot beneficia, în mai multe domenii, de egalitate de tratament cu cel acordat resortisanţilor naţionali. Este vorba, în special, de condiţiile de acces la un loc de muncă salariată şi la o activitate independentă, de educaţia şi de formarea profesională, de securitatea socială, de asistenţa socială şi de protecţia socială, de avantajele fiscale, de accesul la bunurile şi la serviciile puse la dispoziţia publicului, precum şi de accesul la procedurile de acordare a unei locuinţe

Articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2003/109.

.137.Prin urmare, ar fi contrar acestei evoluţii ca drepturile conferite copilului unui lucrător turc prin acordul de asociere încheiat în urmă cu peste patruzeci de ani să nu fie mai avantajoase decât cele de care beneficiază în prezent resortisanţii oricărei alte ţări terţe care au avut reşedinţa legală pe teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă de cinci ani. Anterioritatea acordului de asociere şi obiectivul de a facilita aderarea Republicii Turcia la Uniunea Europeană ar trebui să determine ca resortisanţii turci care au utilizat drepturile prevăzute în cadrul asocierii să beneficieze de o situaţie intermediară între cea a cetăţenilor Uniunii şi cea a resortisanţilor ţărilor terţe.138.Pentru acest motiv, apreciem că drepturile conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 trebuie determinate nu numai în funcţie de drepturile recunoscute expres copilului unui lucrător comunitar la articolele 10 şi 11 din Regulamentul nr. 1612/68, dar şi cu privire la normele tratatului referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor, din care părţile asocierii au convenit să se inspire, precum şi la actele de drept derivat adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Jurisprudenţa referitoare la domeniul de aplicare al drepturilor care rezultă din articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu are ca efect instituirea, în general, în beneficiul copilului unui lucrător turc a unui tratament mai favorabil decât cel de care beneficiază un lucrător comunitar în temeiul tratatului.</TXT></NP></TI>139.Atunci când analizăm, în general, domeniul de aplicare al drepturilor autonome conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80 constatăm că aceste drepturi prezintă dezavantaje semnificative în raport cu cele de care se bucură un resortisant comunitar în temeiul normelor tratatului referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor şi al actelor de drept derivat adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.140.Aceste dezavantaje privesc, în primul rând, domeniul de aplicare în spaţiu al drepturilor de acces la încadrarea în muncă şi de şedere, în al doilea rând, dreptul la reîntregirea familiei în statul membru gazdă şi, în al treilea rând, condiţiile în care aceste drepturi pot fi restrânse în statul membru respectiv.141.Cu privire la primul punct, din jurisprudenţa rezultă că drepturile de acces la încadrarea în muncă şi de şedere, conferite prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80, sunt limitate la statul membru gazdă. Spre deosebire de un lucrător comunitar, membrul familiei unui lucrător turc nu beneficiază de dreptul de a circula liber în cadrul Uniunii pentru a accepta o ofertă de încadrare în muncă şi de dreptul de şedere în statul membru, la alegerea sa

A se vedea în acest sens Hotărârea Tetik, citată anterior (punctul 29).

.142.Copilul unui lucrător turc, care ar dori să desfăşoare o activitate salariată într-un alt stat membru, s-ar afla plasat, din punctul de vedere al Deciziei nr. 1/80, în situaţia unui migrant din prima generaţie şi nu ar putea pretinde în acest stat decât obţinerea drepturilor cu efect gradual prevăzute la articolul 6 din aceasta. Intrarea sa pe teritoriul acestui alt stat membru este reglementată prin dreptul naţional al acestuia din urmă. într-adevăr, potrivit unei jurisprudente constante, dispoziţiile referitoare la asocierea dintre Comunitate şi Republica Turcia nu afectează competenţa statelor membre de a reglementa intrarea resortisanţilor turci pe teritoriul acestora, precum şi condiţiile privind prima lor activitate profesională

Hotărârea Ergat, citată anterior (punctul 35), Hotărârea din 11 mai 2000, Savas (C-37/98, Rec, p. I-2927, punctele 58 şi 65), precum si Hotărârea din 21 octombrie 2003, Abatay si alţii (C-317/01 si C-369/01, Rec, p. I-12301, punctele 63 şi 65).

.143.Desigur, în prezent, acest dezavantaj a fost diminuat prin Directiva 2003/109, care conferă resortisanţilor ţărilor terţe care beneficiază de statutul de rezident pe termen lung într-un stat membru dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru, în special pentru a desfăşura pe acest teritoriu o activitate salariată sau o activitate independentă ori în alte scopuri

Articolul 14 din Directiva 2003/109.

. Cu toate acestea, drepturile care sunt astfel acordate acestor resortisanţi ai ţărilor terţe rămân mai restrânse decât cele ale resortisanţilor Uniunii

În această privinţă, a se vedea condiţiile prevăzute la articolele 14 şi 15 din Directiva 2003/109.'

.144.De asemenea, se poate considera că copilul unui lucrător turc nu se bucură în temeiul articolului 7 din Decizia nr. 1/80 de un drept la reîntregirea familiei în statul membru gazdă. Accesul soţului său, al copiilor săi şi al altor membri ai familiei sale, dacă sunt resortisanţi ai unor ţări terţe, pe teritoriul acestui stat membru rămâne supus dreptului naţional.145.Desigur, statul membru gazdă are obligaţia de a-şi exercita competenţele în această materie cu respectarea drepturilor fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în special în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi în alte angajamente internaţionale la care acesta a aderat. Cu toate acestea, protecţia familiei prevăzută în aceste angajamente şi în special la articolul 8 din convenţia menţionată nu garantează un drept la reîntregirea familiei comparabil cu cel prevăzut în Regulamentul nr. 1612/68 şi în Directiva 2004/38

A se vedea în special Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Giil împotriva Elveţiei din 19 februarie 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-1, p. 174, § 38, Hotărârea Ahmut împotriva Ţărilor de Jos din 28 noiembrie 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-VI, p. 2031, § 63, şi Hotărârea Sen împotriva Ţărilor de Jos din 21 decembrie 2001, § 31.

.146.Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte Directiva 2003/86/CE a Consiliului

Directiva din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO L 251, p. 12, Ediţie specială, 19/vol. 6, p. 164). Termenul acordat statelor membre pentru a transpune această directivă a expirat la 3 octombrie 2005.

. Dacă dreptul la reîntregirea familiei al resortisanţilor ţărilor terţe beneficiază în prezent de garanţii suplimentare, în sensul că această directivă impune statelor membre să autorizeze în mai multe ipoteze reîntregirea familiei membrilor familiei unor astfel de resortisanţi fără a putea să îşi exercite marja de apreciere

A se vedea articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86.

, garanţiile astfel recunoscute resortisanţilor din ţări terţe nu îi plasează pe aceştia într-o situaţie echivalentă celei a cetăţenilor Uniunii.147.În sfârşit, jurisprudenţa Curţii referitoare la condiţiile în care pot fi restrânse drepturile care rezultă din articolul 7 din Decizia nr. 1/80 are ca efect prevederea unei cauze suplimentare de restrângere în raport cu cea care este opozabilă unui resortisant comunitar. În plus faţă de ipoteza în care şederea persoanei în cauză poate înceta pentru motive de ordine publică, de siguranţă publică şi de sănătate publică, comună celor două situaţii, resortisantul turc pierde drepturile de acces la încadrarea în muncă şi de şedere în statul membru gazdă dacă părăseşte acest stat pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim.148.Într-un asemenea caz, dacă persoana interesată doreşte să se instaleze din nou în statul membru unde a trăit, trebuie să prezinte o cerere autorităţilor din acest stat pentru a fi autorizat fie să se alăture lucrătorului turc de a cărui familie aparţine, dacă încă îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, fie să ocupe un loc de muncă în statul respectiv, conform articolului 6 din aceeaşi decizie

Hotărârea Ergat, citată anterior (punctul 49).

.149.Având în vedere toate aceste consideraţii, apreciem că interpretarea dată de Curte articolului 7 primul şi al doilea paragraf din Decizia nr. 1/80, potrivit căreia aceste dispoziţii conferă copilului unui lucrător turc drepturile autonome de acces la încadrarea în muncă şi de şedere care subzistă atunci când acest copil are peste 21 de ani şi duce o existenţă independentă, nu este contrară articolului 59 din protocolul adiţional. Prin urmare, această dispoziţie nu justifică revenirea asupra jurisprudenţei referitoare la domeniul de aplicare în timp al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80.150.Argumentele invocate de guvernul Regatului Unit nu par a justifica o poziţie contrară.151.Acest guvern reaminteşte că, în Hotărârea Aydinli, citată anterior, s-a statuat că articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 acordă membrilor familiei unui lucrător turc un drept la încadrarea în muncă, dar nu le impune acestora nicio obligaţie de a desfăşura o activitate salariată. Potrivit argumentaţiei guvernului respectiv, această interpretare coroborată cu jurisprudenţa potrivit căreia dreptul de şedere ce rezultă din această dispoziţie nu se poate pierde decât în cazurile prevăzute la articolul 14 din Decizia nr. 1/80 sau în situaţia unei plecări îndelungate şi fără motiv legitim, ar putea avea drept consecinţă plasarea copilului unui lucrător turc într-o situaţie mai avantajoasă decât cea a unui resortisant comunitar.152.Se pare că guvernul Regatului Unit face aluzie, spre exemplu, la cazul copilului unui lucrător turc apt de a munci care ar omite să caute un loc de muncă şi care s-ar expune situaţiei de a rămâne în sarcina regimului de protecţie socială al statului membru gazdă.153.Cu toate acestea, împrejurarea că, în anumite cazuri, jurisprudenţa pertinentă ar putea conduce la conferirea, în favoarea unui resortisant turc, a unei situaţii mai avantajoase decât cea a unui resortisant comunitar nu poate justifica repunerea în discuţie, în general, a domeniului de aplicare în timp al drepturilor conferite copilului unui lucrător turc prin articolul 7 [din Decizia nr. 1/80]. Dacă o astfel de situaţie va fi constatată, atunci domeniul condiţiilor în care aceste drepturi pot fi restrânse este cel în care, eventual, articolul 59 din protocolul adiţional ar putea impune adăugarea unei cauze suplimentare de restrângere.154.Prin urmare, pentru a fi în concordanţă cu articolul 59 din protocolul adiţional, ar fi necesar să se revină, eventual, asupra caracterului exhaustiv al celor două condiţii în care, potrivit jurisprudenţei, pot fi restrânse drepturile conferite prin articolul 7 din Decizia nr. 1/80, iar nu asupra domeniului de aplicare în timp al acestor drepturi.155.În orice caz, constatăm că o astfel de obligaţie nu se impune faţă de circumstanţele litigiului principal.<TI><NP><NO.P>3.</NO.P><TXT>Jurisprudenţa referitoare la condiţiile în care pot fi restrânse drepturile ce rezultă din articolul 7 din Decizia nr. 1/80 nu are drept efect conferirea, în favoarea unui resortisant turc care se află în aceeaşi situaţie cu cea a domnului Derin, a unor drepturi mai largi decât cele de care ar beneficia un lucrător comunitar.</TXT></NP></TI>156.Conform jurisprudenţei în cauză, domnul Derin, care nu a părăsit teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim, nu poate pierde drepturile de care se bucură în temeiul articolului 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80 decât în temeiul articolului 14 din aceasta.157.Pe de altă parte, subliniem că, potrivit informaţiilor furnizate de instanţa de trimitere, persoana în cauză a desfăşurat în mod legal o activitate economică în Germania şi a găsit un nou loc de muncă după executarea pedepsei închisorii. Prin urmare, aceasta nu se află în situaţia avută în vedere de guvernul Regatului Unit, respectiv cea a unei persoane care nu ar căuta un loc de muncă şi care s-ar expune situaţiei de a deveni o sarcină pentru sistemul de asistenţă socială din statul membru gazdă.158.Un resortisant comunitar care se află într-o situaţie comparabilă cu cea a domnului Derin nu ar putea fi expulzat de statul membru gazdă decât în temeiul articolului 39 alineatul (3) CE.159.Astfel cum am văzut anterior, condiţiile de aplicare a articolului 14 din Decizia nr. 1/80 sunt aproape identice cu cele privind articolul 39 alineatul (3) CE

Hotărârea Cetinkaya, citată anterior (punctele 43 şi 44).

. Prin urmare, domnul Derin nu dispune, în această privinţă, de drepturi mai largi decât cele de care beneficiază un resortisant comunitar în temeiul tratatului.160.Având în vedere ansamblul acestor consideraţii, propunem să se răspundă la prima întrebare preliminară că jurisprudenţa, potrivit căreia un resortisant turc, care a intrat pe teritoriul unui stat membru atunci când era copil, în cadrul reîntregirii familiei, nu pierde dreptul de şedere în acest stat, corolar al dreptului de acces liber la orice activitate salariată, la alegerea sa, de care se bucură în temeiul articolului 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80, decât în două ipoteze, respectiv, pe de o parte, în cazurile prevăzute la articolul 14 din această decizie sau, pe de altă parte, atunci când părăseşte teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim, chiar dacă are 21 de ani sau mai mult şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi, este compatibilă cu articolul 59 din protocolul adiţional.<TI><NP><NO.P>C —</NO.P><TXT>Cu privire la a doua întrebare preliminară</TXT></NP></TI>161.Prin intermediul celei de a doua întrebări, Verwaltungsgericht Darmstadt solicită să se stabilească dacă copilul unui lucrător turc ar mai putea beneficia de protecţia specială pe care i-o conferă articolul 14 din Decizia nr. 1/80 în situaţia în care s-ar răspunde, în cadrul examinării primei întrebări, că un astfel de copil nu mai intră sub incidenţa articolului 7 primul paragraf din aceasta atunci când împlineşte vârsta de 21 de ani şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi, şi în cazul în care acesta nu s-ar mai putea prevala de articolul 6 din aceeaşi decizie.162.În măsura în care am propus confirmarea jurisprudenţei potrivit căreia copilul unui lucrător turc nu pierde drepturile de care se bucură în temeiul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 atunci când împlineşte vârsta de 21 de ani şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi, apreciem că nu mai este necesară examinarea celei de a doua întrebări preliminare.<TI><NP><NO.P>V —</NO.P><TXT>Concluzie</TXT></NP></TI>163.Având în vedere toate aceste consideraţii, propunem să se răspundă la întrebările adresate de Verwaltungsgericht Darmstadt după cum urmează:

Jurisprudenţa, potrivit căreia un resortisant turc, care a intrat pe teritoriul unui stat membru atunci când era copil, în cadrul reîntregirii familiei, nu pierde dreptul de şedere în acest stat, corolar al dreptului de acces liber la orice activitate salariată, la alegerea sa, de care se bucură în temeiul articolului 7 primul paragraf a doua liniuţă din Decizia nr. 1/80 din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii, adoptată de Consiliul de asociere instituit prin acordul de asociere dintre Comunitatea Economică Europeană şi Turcia, decât în două ipoteze, respectiv, pe de o parte, în cazurile prevăzute la articolul 14 din această decizie sau, pe de altă parte, atunci când părăseşte teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă şi fără motiv legitim, chiar dacă are 21 de ani sau mai mult şi nu se mai află în întreţinerea părinţilor săi, este compatibilă cu articolul 59 din protocolul adiţional, care a fost semnat la 23 noiembrie 1970 la Bruxelles şi încheiat, aprobat şi confirmat, în numele Comunităţii, prin Regulamentul (CEE) nr. 2760/72 al Consiliului din 19 decembrie 1972.