European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/4190

28.7.2025

RECOMANDAREA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 15 iulie 2025

de modificare a Recomandării BCE/2017/10 privind specificațiile comune pentru exercitarea anumitor opțiuni și marje de apreciere prevăzute în dreptul Uniunii de către autoritățile naționale competente în legătură cu instituțiile mai puțin semnificative

(BCE/2025/26)

(C/2025/4190)

CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (1), în special articolul 4 alineatul (3), articolul 6 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (5) litera (c),

întrucât:

(1)

Recomandarea BCE/2017/10 a Băncii Centrale Europene (2) (denumită în continuare „Recomandarea privind opțiuni și marje de apreciere”) stabilește condiții comune pentru exercitarea anumitor opțiuni și marje de apreciere prevăzute în dreptul Uniunii de către autoritățile naționale competente (ANC) în legătură cu instituțiile mai puțin semnificative. Recomandarea privind opțiuni și marje de apreciere a fost modificată prin Recomandarea BCE/2022/13 a Băncii Centrale Europene (3) pentru a ține seama de modificările legislative introduse după adoptarea sa.

(2)

Între timp, în dreptul Uniunii au fost introduse noi opțiuni și marje de apreciere, iar opțiunile și marjele de apreciere existente au fost modificate sau eliminate, inclusiv opțiunile și marjele de apreciere incluse în Recomandarea privind opțiuni și marje de apreciere. Prin urmare, este oportun să se modifice Recomandarea privind opțiuni și marje de apreciere în mod corespunzător.

(3)

În ceea ce privește opțiunea ca o autoritate competentă să decidă că o instituție nu trebuie considerată o instituție mică și cu un grad redus de complexitate pe baza unei analize a dimensiunii, a interconectării, a complexității sau a profilului de risc ale acesteia, BCE consideră că este necesar să se încurajeze o abordare armonizată prin stabilirea circumstanțelor în care ANC ar trebui să evalueze dacă o instituție de credit nu ar trebui să fie considerată o instituție mică și cu un grad redus de complexitate.

(4)

Prin urmare, Recomandarea BCE/2017/10 ar trebui modificată în mod corespunzător,

ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

PARTEA ÎNTÂI

Modificări

Recomandarea BCE/2017/10 se modifică după cum urmează:

1.

în Partea a doua se introduce următoarea secțiune Ia:

„Ia.

Instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate

1.   Articolul 4 alineatul (1) punctul 145 litera (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: instituții mici și cu un grad redus de complexitate

În cazul în care o instituție mai puțin semnificativă a fost identificată drept instituție mai puțin semnificativă cu risc ridicat (*1) pentru mai mult de patru trimestre consecutive, ANC ar trebui să efectueze o evaluare pentru a stabili dacă instituția respectivă ar trebui sau nu să fie considerată o instituție mică și cu un grad redus de complexitate pe baza unei analize a profilului de risc al acesteia.

(*1)  Instituțiile mai puțin semnificative sunt clasificate ca instituții cu risc ridicat pe baza unei evaluări a riscurilor efectuate de ANC relevantă și a respectării de către acestea a cerințelor de capital și a cerințelor privind efectul de levier.”;"

2.

anexa se înlocuiește cu anexa la prezenta recomandare.

PARTEA A DOUA

Destinatari

(1)

Prezenta recomandare se adresează ANC ale statelor membre participante.

(2)

Se recomandă ANC să aplice prezenta recomandare de la data adoptării acesteia.

Adoptată la Frankfurt pe Main, 15 iulie 2025.

Președinta BCE

Christine LAGARDE


(1)  1 JO L 287, 29.10.2013, p.63, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1024/oj.

(2)  2 Recomandarea Băncii Centrale Europene din 4 aprilie 2017 privind specificațiile comune pentru exercitarea anumitor opțiuni și marje de apreciere prevăzute în dreptul Uniunii de către autoritățile naționale competente în legătură cu instituțiile mai puțin semnificative (BCE/2017/10) (JO C 120, 13.4.2017, p. 2).

(3)  3 Recomandarea Băncii Centrale Europene din 25 martie 2022 de modificare a Recomandării BCE/2017/10 privind specificațiile comune pentru exercitarea anumitor opțiuni și marje de apreciere prevăzute în dreptul Uniunii de către autoritățile naționale competente în legătură cu instituțiile mai puțin semnificative (BCE/2022/13) (JO C 142, 30.3.2022, p. 1).


ANEXĂ

Anexa la Recomandarea BCE/2017/10 se înlocuiește cu următorul text:

„ANEXĂ

Temeiul juridic al opțiunii și/sau al marjei de apreciere

Abordarea recomandată: consecvența cu politica privind opțiunile și marjele de apreciere pentru instituțiile semnificative

Supraveghere consolidată și derogări de la cerințele prudențiale

Articolul 4 alineatul (1) punctul 20 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: posibilitatea de a exclude entități din definiția pentru «societate financiară holding»

Secțiunea II capitolul 1 punctul 3 din Ghidul BCE

Articolul 7 alineatele (1)-(3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogări de la cerințele de capital

Secțiunea II capitolul 1 punctul 4 din Ghidul BCE

Articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogări de la cerințele de lichiditate

Secțiunea II capitolul 1 punctul 5 din Ghidul BCE

Articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: metodă individuală de consolidare

Secțiunea II capitolul 1 punctul 6 din Ghidul BCE

Articolul 10 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogări pentru instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale

Secțiunea II capitolul 1 punctul 7 din Ghidul BCE

Articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 coroborat cu articolul 2 din Regulamentul delegat (UE) 2022/676 (*1): metode de consolidare în cazul întreprinderilor care au legături în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE

Secțiunea II capitolul 1 punctul 9 din Ghidul BCE

Articolul 18 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 coroborat cu articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2022/676: metode de consolidare în cazul participațiilor sau al legăturilor de capital, altele decât cele menționate la articolul 18 alineatele (1) și (4)

Secțiunea II capitolul 1 punctul 10 din Ghidul BCE

Articolul 18 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 coroborat cu articolele 5 și 6 din Regulamentul delegat (UE) 2022/676: consolidare în cazuri de influență semnificativă și conducere unică

Secțiunea II capitolul 1 punctul 11 din Ghidul BCE

Articolul 18 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: consolidare

Secțiunea II capitolul 1 punctul 12 din Ghidul BCE

Articolul 18 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 coroborat cu articolul 7 din Regulamentul delegat (UE) 2022/676: consolidare

Secțiunea II capitolul 1 punctul 13 din Ghidul BCE

Articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: excludere de la consolidare

Secțiunea II capitolul 1 punctul 14 din Ghidul BCE

Articolul 24 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere – utilizarea Standardelor internaționale de raportare financiară în scopuri prudențiale

Secțiunea II capitolul 1 punctul 15 din Ghidul BCE

Articolul 21a alineatul (4a) din Directiva 2013/36/UE: Posibilitatea de a exclude de la consolidarea prudențială o societate financiară holding și o societate financiară holding mixtă exceptate

Secțiunea II capitolul 1 punctul 16 din Ghidul BCE

Fonduri proprii

Articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: clasificarea emisiunilor ulterioare drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază

Secțiunea II capitolul 2 punctul 3 din Ghidul BCE

Articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: deducerea deținerilor în societățile de asigurare

Secțiunea II capitolul 2 punctul 5 din Ghidul BCE

Articolul 49 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: deducerea deținerilor în entități din sectorul financiar

Secțiunea II capitolul 2 punctul 6 din Ghidul BCE

Articolul 54 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: calcularea elementului declanșator pentru instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar emise de întreprinderile filiale stabilite în țări terțe

Secțiunea II capitolul 2 punctul 7 din Ghidul BCE

Articolul 78 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: reducerea fondurilor proprii – cerința privind marja excedentului de capital

Secțiunea II capitolul 2 punctul 8 din Ghidul BCE

Articolul 78 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: reducerea fondurilor proprii – societăți mutuale, instituții de economii și organizații cooperatiste de credit

Secțiunea II capitolul 2 punctul 10 din Ghidul BCE

Articolul 78 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: reducerea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau a instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 și/sau a conturilor de prime de emisiune aferente

Secțiunea II capitolul 2 punctul 11 din Ghidul BCE

Articolul 79 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: reducerea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2

Secțiunea II capitolul 2 punctul 12 din Ghidul BCE

Articolul 83 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogare pentru instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentare și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 emise de o entitate cu scop special

Secțiunea II capitolul 2 punctul 13 din Ghidul BCE

Articolul 84 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: interese minoritare incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate

Secțiunea II capitolul 2 punctul 14 din Ghidul BCE

Articolul 84 alineatul (1) litera (a), articolul 85 alineatul (1) litera (a) și articolul 87 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogare de la criteriul «cea mai mică dintre cele două cerințe» aplicabil pentru calcularea intereselor minoritare și a fondurilor proprii de nivelul 1 și nivelul 2 care se califică

Secțiunea II capitolul 2 punctul 15 din Ghidul BCE

Articolul142 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE: neîndeplinirea cerinței privind amortizorul combinat sau a cerinței privind amortizorul pentru indicatorul efectului de levier

Secțiunea II capitolul 10 punctul 11 din Ghidul BCE

Cerințe de capital

Articolul 104 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: excepția de la clasificarea în portofoliul de tranzacționare

Secțiunea II capitolul 3 punctul 3 din Ghidul BCE

Articolul 104 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: excepția de la clasificarea înafara portofoliului de tranzacționare

Secțiunea II capitolul 3 punctul 4 din Ghidul BCE

Articolul 113 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor – expuneri intragrup

Secțiunea II capitolul 3 punctul 5 din Ghidul BCE

Articolul 244 alineatele (2) și (3) și articolul 245 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: transfer semnificativ al riscului

Secțiunea II capitolul 3 punctul 7 din Ghidul BCE

Articolul 283 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: implementarea metodei modelului intern

Secțiunea II capitolul 3 punctul 8 din Ghidul BCE

Articolul 284 alineatele (4) și (9) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: calcularea valorii expunerii pentru riscul de credit al contrapărții

Secțiunea II capitolul 3 punctul 9 din Ghidul BCE

Articolul 314 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogare de la calcularea unei componente separate a dobânzilor, contractelor de leasing și dividendelor pentru anumite filiale

Secțiunea II capitolul 3 punctul 10 din Ghidul BCE

Articolul 314 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: calculul componentei serviciilor pentru sistemul instituțional de protecție

Secțiunea III capitolul 2 punctul 2 din Ghidul BCE

Articolul 325c din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: revizuirea internă a utilizării abordării standardizate alternative conform cerințelor autorității competente și frecvența unei astfel de revizuiri

Secțiunea II capitolul 3 punctul 11 din Ghidul BCE

Articolul 325t alineatele (5) și (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: permisiunea de a utiliza definiții alternative ale sensibilităților (delta și vega)

Secțiunea II capitolul 3 punctul 12 din Ghidul BCE

Articolul 366 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: calculul nivelului valorii la risc

Secțiunea II capitolul 3 punctul 13 din Ghidul BCE

Articolul 383b alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: cerințele de fonduri proprii pentru riscurile delta și vega (sensibilități alternative)

Secțiunea II capitolul 3 punctul 14 din Ghidul BCE

Articolele 383p, 383s și 384 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: utilizarea ratingurilor interne pentru a stabili nivelurile de calitate a creditului pentru ajustările evaluării creditului conform abordării standardizate și abordării de bază

Secțiunea II capitolul 3 punctul 15 din Ghidul BCE

Sisteme instituționale de protecție

Articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogare de la cerințele de lichiditate pentru membrii sistemelor instituționale de protecție

Secțiunea II capitolul 4 punctul 3 din Ghidul BCE

Expuneri mari

Articolul 396 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: respectarea cerințelor privind expunerile mari

Secțiunea II capitolul 5 punctul 3 din Ghidul BCE

Articolul 400 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: respectarea cerințelor privind expunerile mari

Secțiunea II capitolul 5 punctul 4 din Ghidul BCE

Lichiditate

Articolul 414 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: respectarea cerințelor privind lichiditatea

Secțiunea II capitolul 6 punctul 3 din Ghidul BCE

Articolul 422 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și articolul 29 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: ieșiri de lichidități în cadrul grupului

Secțiunea II capitolul 6 punctul 10 din Ghidul BCE

Articolul 425 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și articolul 34 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: intrări de lichidități în cadrul grupului

Secțiunea II capitolul 6 punctul 14 din Ghidul BCE

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: diversificarea activelor lichide deținute

Secțiunea II capitolul 6 punctul 5 din Ghidul BCE

Articolul 8 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: administrarea activelor lichide

Secțiunea II capitolul 6 punctul 6 din Ghidul BCE

Articolul 8 alineatul (6) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: neconcordanțele de monede

Secțiunea II capitolul 6 punctul 4 din Ghidul BCE

Articolul 17 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: derogare de la mecanismul de închidere

Secțiunea I capitolul 5 punctul 1 din Ghidul BCE

Articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: ieșiri din alte produse și servicii

Secțiunea II capitolul 6 punctul 7 din Ghidul BCE

Articolul 24 alineatele (4) și (5) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: ieșiri aferente depozitelor retail stabile

Secțiunea III capitolul 3 punctul 1 din Ghidul BCE

Articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: indice de înmulțire a depozitelor retail acoperite de o schemă de garantare a depozitelor

Secțiunea III capitolul 3 punctul 3 din Ghidul BCE

Articolul 25 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: rate de ieșire mai ridicate

Secțiunea II capitolul 6 punctul 8 din Ghidul BCE

Articolul 26 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: ieșiri cu intrări interdependente

Secțiunea II capitolul 6 punctul 9 din Ghidul BCE

Articolul 29 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: tratament preferențial în cadrul unui grup sau al unui sistem instituțional de protecție

Secțiunea II capitolul 6 punctul 10 din Ghidul BCE

Articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: ieșiri suplimentare ale garanțiilor reale determinate de evenimente declanșatoare de tipul scăderii ratingului

Secțiunea II capitolul 6 punctul 11 din Ghidul BCE

Articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: plafon al intrărilor

Secțiunea II capitolul 6 punctul 12 din Ghidul BCE

Articolul 33 alineatele (3)-(5) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: instituții de credit specializate

Secțiunea II capitolul 6 punctul 13 din Ghidul BCE

Articolul 34 din Regulamentul delegat (UE) 2015/61: intrările de lichidităţi în cadrul unui grup sau al unui sistem instituţional de protecţie

Secțiunea II capitolul 6 punctul 14 din Ghidul BCE

Articolul 428b alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: cerința privind indicatorul de finanțare stabilă netă (NSFR) – restricție privind necorelarea structurii pe monede

Secțiunea II capitolul 6 punctul 15 din Ghidul BCE

Articolul 428f alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: NSFR – Active și pasive interdependente

Secțiunea II capitolul 6 punctul 16 din Ghidul BCE

Articolul 428h din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: NSFR – tratament preferențial în cadrul unui grup sau unui sistem instituțional de protecție

Secțiunea II capitolul 6 punctul 17 din Ghidul BCE

Articolul 428p alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: NSFR – tratamentul operațiunilor non-standard ale băncii centrale

Secțiunea I capitolul 5 punctul 1 din Ghidul BCE

Articolul 428ai din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: NSFR – aplicarea cerinței de finanțare stabilă netă simplificată

Secțiunea II capitolul 6 punctul 18 din Ghidul BCE

Articolul 428aq alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: NSFR – tratamentul operațiunilor non-standard ale băncii centrale

Secțiunea I capitolul 5 punctul 1 din Ghidul BCE

Articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: derogări de la cerințele de lichiditate

Secțiunea II capitolul 4 punctul 3 din Ghidul BCE

Efectul de levier

Articolul 429a alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: tratamentul preferențial în favoarea băncilor publice de dezvoltare

Secțiunea II capitolul 7 punctul 3 din Ghidul BCE

Articolul 429a alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: exceptarea rezervelor băncilor centrale din calculul indicatorului efectului de levier

Secțiunea I capitolul 5 punctul 1 din Ghidul BCE

Articolul 429b alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: tratamentul preferențial pentru aranjamentele de gestionare centralizată fictivă a numerarului

Secțiunea II capitolul 7 punctul 4 din Ghidul BCE

Cerințe de raportare

Articolul 430 alineatul (11) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013: raportarea privind cerințele prudențiale și informațiile financiare

Secțiunea II capitolul 8 punctul 1 din Ghidul BCE

Cerințe generale privind accesul la activitatea instituțiilor de credit

Articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE: derogare pentru instituțiile de credit afiliate în mod permanent unui organism central

Secțiunea II capitolul 9 punctul 1 din Ghidul BCE

Articolul 21b alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE: întreprindere-mamă intermediară

Secțiunea II capitolul 9 punctul 3 din Ghidul BCE

Principii de guvernanță și supraveghere prudențială

Articolul 91 alineatul (6) din Directiva 2013/36/UE: funcție neexecutivă suplimentară

Secțiunea II capitolul 10 punctul 4 din Ghidul BCE

Articolul 108 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE: procesul de evaluare a adecvării capitalului intern pentru instituțiile de credit afiliate în mod permanent la un organism central

Secțiunea II capitolul 10 punctul 5 din Ghidul BCE

Articolele 117 și 118 din Directiva 2013/36/UE: obligații de cooperare

Secțiunea II capitolul 10 punctul 8 din Ghidul BCE

Articolul 142 din Directiva 2013/36/UE: planuri de conservare a capitalului

Secțiunea II capitolul 10 punctul 11 din Ghidul BCE

”.

(*1)  Regulamentul delegat (UE) 2022/676 al Comisiei din 3 decembrie 2021 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează condițiile conform cărora trebuie să se efectueze consolidarea în cazurile menționate la articolul 18 alineatele (3)-(6) și la articolul 18 alineatul (8) din regulamentul menționat (JO L 123, 26.4.2022, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_del/2022/676/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/4190/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)