|
19.2.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 56/10 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.9740 — ISQ/Rubis/Rubis Terminal)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2020/C 56/09)
1.
La data de 12 februarie 2020, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
I Squared Capital Advisors LLC („ISQ”, Statele Unite), |
|
— |
Rubis SCA („Rubis”, Franța), |
|
— |
Rubis Terminal S.A. („Rubis Terminal”, Franța), controlată în prezent de Rubis. |
ISQ dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi Rubis Terminal, în paralel cu Rubis.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:|
— |
în cazul întreprinderii ISQ: societate de investiții axată pe sectoare precum energia, utilitățile, telecomunicațiile și transporturile la nivel mondial; |
|
— |
în cazul întreprinderii Rubis: societate specializată în distribuția de produse petroliere și în stocarea de produse lichide (inclusiv produse petroliere, produse chimice, produse agricole și îngrășăminte) la nivel mondial; |
|
— |
în cazul întreprinderii Rubis Terminal: aceasta este unitatea comercială a Rubis care exploatează în principal terminale de stocare în vrac în Belgia, Franța, Țările de Jos și Turcia. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.9740 — ISQ/Rubis/Rubis Terminal
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
Email: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Fax +32 22964301
|
Adresă poștală: |
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).