|
26.8.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 277/16 |
DECIZIA (UE) 2020/1219 A COMISIEI
din 20 august 2020
de autorizare a Italiei să aplice o prelungire a anumitor perioade specificate la articolul 2 din Regulamentul (UE) 2020/698 al Parlamentului European și al Consiliului
(Numai textul în limba italiană este autentic)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2020/698 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 2020 de stabilire a unor măsuri specifice și temporare, în contextul epidemiei de COVID-19, privind reînnoirea sau prelungirea anumitor certificate, licențe, permise și autorizații, precum și amânarea anumitor controale și formări periodice în anumite domenii ale legislației din sectorul transporturilor (1), în special articolul 2 alineatul (5),
întrucât:
|
(1) |
Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/698 prelungește termenele pentru finalizarea de către deținătorul unui certificat de competență profesională (CCP) a formării periodice care, în condiții normale, ar fi expirat sau urma să expire în perioada 1 februarie 2020-31 august 2020. Articolul 2 alineatul (2) din respectivul regulament prelungește valabilitatea înscrierii corespunzătoare a codului armonizat nr. 95 al Uniunii. |
|
(2) |
Articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2020/698 prelungește valabilitatea cărților de calificare a conducătorului auto menționate în anexa II la Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), care, în condiții normale, ar fi expirat sau ar urma să expire în perioada 1 februarie 2020-31 august 2020. |
|
(3) |
Prin scrisoarea din 13 iulie 2020, făcând trimitere la articolul 2 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (UE) 2020/698, Italia a prezentat o cerere motivată de autorizare a aplicării unei prelungiri cu patru luni a perioadei cuprinse între 1 februarie 2020 și 31 august 2020, specificate la articolul 2 alineatele (1) și (3) din regulamentul respectiv. La 15, 16, 17 și 21 iulie 2020, Italia a furnizat informații suplimentare în sprijinul cererii sale. |
|
(4) |
Potrivit informațiilor furnizate de Italia, este probabil ca, în această țară, finalizarea formării periodice și certificarea acesteia, înscrierea codului armonizat nr. 95 al Uniunii și reînnoirea cărților de calificare a conducătorului auto să rămână imposibile până la 31 decembrie 2020, din cauza măsurilor luate pentru a preveni sau a limita răspândirea pandemiei de COVID-19. |
|
(5) |
În speță, Italia a suspendat toate cursurile de formare din perioada 9 martie - 28 mai 2020, inclusiv pe cele legate de formarea periodică a conducătorilor auto prevăzută în Directiva 2003/59/CE. Aceste cursuri de formare au fost reluate abia în prima săptămână a lunii iunie 2020. În plus, numărul de candidați care pot participa în același timp la cursurile de formare este mic, în vederea respectării regulilor de distanțare socială pentru a se evita răspândirea virusului. Prin urmare, un număr considerabil de conducători auto nu au reușit încă să își finalizeze cursurile de formare. |
|
(6) |
Situația este deosebit de problematică în cazul formării periodice a șoferilor de autobuz. Potrivit informațiilor furnizate de Italia, numeroși conducători auto care, la data de 10 septembrie 2008, desfășurau activitatea de conducere a vehiculelor destinate transportului de pasageri au obținut un CCP ca drept dobândit, în temeiul articolului 4 din Directiva 2003/59/CE. În practică și în temeiul articolului 4, al articolului 8 alineatul (2) și al articolului 14 alineatul (2) din Directiva 2003/59/CE, multe dintre CCP-urile acordate astfel au expirat în prima jumătate a lunii septembrie 2015, întrucât Italia a făcut uz de posibilitatea de a prelungi cu până la șapte ani perioada menționată la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2003/59/CE. La rândul lor, conducătorii auto care și-au reînnoit CCP-urile cu puțin timp înainte de expirarea lor în 2015 trebuie să își reînnoiască din nou CCP-urile până la 9 septembrie 2020. Potrivit estimărilor Italiei, peste 62 000 de CCP-uri urmează să expire la 9 septembrie 2020 și nu au fost încă reînnoite. |
|
(7) |
În plus, CCP-urile emise în perioada 11 septembrie 2007-31 decembrie 2007 pe baza examinărilor vor expira, la rândul lor, în perioada 11 septembrie‐31 decembrie 2020. |
|
(8) |
De asemenea, potrivit informațiilor furnizate de Italia, cursul de formare periodică de 35 de ore durează cel puțin 5 zile, iar majoritatea participanților vor avea nevoie de două săptămâni pentru a-l finaliza. După finalizarea cu succes a cursului, participanții trebuie să solicite Ministerului Infrastructurii și Transporturilor eliberarea unui nou permis de conducere purtând codul armonizat nr. 95 al Uniunii, care să ateste că formarea periodică a avut loc în conformitate cu Directiva 2003/59/CE. Prin urmare, Italia estimează că mulți conducători auto nu vor reuși să își finalizeze cursul de formare periodică și să realizeze demersul administrativ necesar pentru a-și putea continua activitatea. |
|
(9) |
Prin urmare, în ceea ce privește articolul 2 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (UE) 2020/698, Italia trebuie să fie autorizată să aplice o prelungire cu patru luni a perioadelor respective, cuprinse între 1 februarie 2020 și 31 august 2020, specificate la articolul 2 alineatele (1) și (3) din regulamentul respectiv, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Italia este autorizată să aplice o prelungire cu patru luni a perioadei cuprinse între 1 februarie 2020 și 31 august 2020 specificată la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2020/698, în sensul articolului 2 alineatele (1) și (2) din regulamentul respectiv.
Italia este autorizată să aplice o prelungire cu patru luni a perioadei cuprinse între 1 februarie 2020 și 31 august 2020 specificată la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2020/698.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Republicii Italiene.
Adoptată la Bruxelles, 20 august 2020.
Pentru Comisie
Adina-Ioana VĂLEAN
Membru al Comisiei
(1) JO L 165, 27.5.2020, p. 10.
(2) Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de persoane, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului (JO L 226, 10.9.2003, p. 4).