European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/5301

30.9.2025

Aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2010/413/PESC a Consiliului privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și în Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului privind măsuri restrictive împotriva Iranului

(C/2025/5301)

Informațiile prezentate în continuare sunt aduse la cunoștința persoanelor și entităților care figurează în anexa I la Decizia 2010/413/PESC a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (PESC) 2025/1971 a Consiliului (2), și în anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 267/2012 al Consiliului (3), astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1982 al Consiliului (4) privind măsuri restrictive împotriva Iranului.

Persoanele și entitățile în cauză pot adresa în orice moment comitetului CSONU instituit în temeiul Rezoluției 1737 (2006) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite o cerere, însoțită de eventuale documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei pe baza căreia au fost incluse pe lista ONU. Cererea respectivă trebuie trimisă la următoarea adresă:

Focal Point for De-listing

Security Council Subsidiary Organs Branch

Room DC2 2034

United Nations

New York, N.Y. 10017

United States of America

Tel.: +1 917 367 9448

Fax: +1 917 367 0460

e-mail: delisting@un.org

Se atrage atenția persoanelor și entităților în cauză asupra posibilității de a adresa o cerere autorităților competente din statul membru (statele membre) relevant(e), conform indicațiilor de pe site-urile care figurează în anexa X la Regulamentul (UE) nr. 267/2012, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1982, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi de bază sau plăți specifice (a se vedea articolul 26 din regulament).

Persoanele și entitățile în cauză pot adresa Consiliului o cerere, însoțită de documente justificative, prin care să solicite reanalizarea deciziei de a fi incluse pe lista menționată anterior, la următoarea adresă:

Council of the European Union

General Secretariat

RELEX.1

Rue de la Loi/Wetstraat 175

1048 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: sanctions@consilium.europa.eu

De asemenea, se atrage atenția persoanelor și entităților în cauză asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


(1)   JO L 195, 27.7.2010, p. 39.

(2)   JO L, 2025/1971, 29.9.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2025/1971/oj.

(3)   JO L 88, 24.3.2012, p. 1.

(4)   JO L, 2025/1982, 29.9.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1982/oj.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/5301/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)