2004R0872 — RO — 12.02.2012 — 013.001
Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.
|
REGULAMENTUL (CE) NR. 872/2004 AL CONSILIULUI din 29 aprilie 2004 privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei (JO L 162, 30.4.2004, p.32) |
Astfel cum a fost modificat prin:
rectificat prin
|
(*) |
Acest act nu a fost publicat niciodată în limba română. |
REGULAMENTUL (CE) NR. 872/2004 AL CONSILIULUI
din 29 aprilie 2004
privind noi măsuri restrictive împotriva Liberiei
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolele 60 și 301 ale acestuia,
având în vedere Poziția comună 2004/487/PESC a Consiliului privind înghețarea fondurilor fostului președinte liberian Charles Taylor și ale persoanelor și entităților asociate acestuia ( 1 ),
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât:|
(1) |
La 10 februarie 2004, ca urmare a adoptării de către Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a Rezoluției 1521 (2003), care prevede măsuri revizuite împotriva Liberiei având în vedere schimbările produse în această țară, în special plecarea fostului președinte Charles Taylor, și a adoptării Poziției comune 2004/137/PESC a Consiliului din 10 februarie 2004 privind măsurile restrictive împotriva Liberiei ( 2 ), Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 234/2004 al Consiliului din 10 februarie 2004 de impunere a unor măsuri restrictive împotriva Liberiei ( 3 ). |
|
(2) |
Rezoluția 1532 (2004) din 12 martie a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite prevede înghețarea fondurilor și a resurselor economice care sunt în posesia sau sub controlul fostului președinte liberian Charles Taylor, al lui Jewell Howard Taylor și al lui Charles Taylor Jr, al altor rude apropiate, al unor înalți funcționari ai fostului regim și al unor aliați sau asociați, identificați de Comitetul Consiliului de Securitate creat în conformitate cu alineatul (21) din Rezoluția 1521 (2003). |
|
(3) |
Acțiunile și politica fostului președinte liberian Charles Taylor și ale altor persoane care au devalizat, în special, resursele Liberiei, le-au transferat în afara țării și au ascuns fonduri și bunuri liberiene, au compromis tranziția Liberiei către democrație și dezvoltarea armonioasă a instituțiilor și a mijloacelor sale politice, administrative și economice. |
|
(4) |
Având în vedere efectele negative asupra Liberiei ale transferului în străinătate de fonduri și bunuri deturnate, precum și utilizarea acestor fonduri de către Charles Taylor și asociații săi în scopul compromiterii păcii și a stabilității în Liberia și în regiune, este necesar să se procedeze la înghețarea fondurilor lui Charles Taylor și ale asociaților săi. |
|
(5) |
Poziția comună 2004/487/PESC prevede aplicarea înghețării fondurilor și a resurselor economice ale fostului președinte liberian Charles Taylor, ale rudelor sale apropiate, ale înalților funcționari ai fostului regim Taylor și ale altor membri din anturajul său, aliați sau asociați. |
|
(6) |
Aceste măsuri intră în domeniul de aplicare a tratatului. În consecință, în scopul evitării denaturării concurenței, este necesar un act comunitar pentru aplicarea acestora la nivel comunitar. În sensul prezentului regulament, este necesar să se considere că teritoriul Comunității include toate teritoriile statelor membre în care se aplică Tratatul, în condițiile stabilite în acesta. |
|
(7) |
Poziția comună 2004/487/PESC prevede, de asemenea, că se pot acorda anumite derogări de la obligația de înghețare, în scopuri umanitare sau în scopul aplicării măsurilor sau a deciziilor anterioare datei Rezoluției 1532 (2004). |
|
(8) |
Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și-a anunțat intenția de a examina oportunitatea punerii la dispoziția guvernului liberian a fondurilor, a altor active financiare și a resurselor economice înghețate în conformitate cu Rezoluția 1532 (2004), după adoptarea de către guvern a unor practici contabile și metode de audit transparente care să garanteze că încasările la buget sunt utilizate în mod responsabil, în interesul direct al poporului liberian. |
|
(9) |
Pentru a se garanta eficiența măsurilor prevăzute de prezentul regulament, este necesar ca acesta să intre în vigoare la data publicării, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. „Comitetul pentru sancțiuni”: comitetul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite creat în conformitate cu alineatul (21) din Rezoluția 1521 (2003);
2. „fonduri”: activele financiare și beneficiile economice de orice natură, în special, dar nu și exclusiv:
(a) numerar, cecuri, creanțe în numerar, trate, ordine de plată și alte instrumente de plată;
(b) depozite la instituții financiare sau alte entități, solduri în conturi, creanțe și titluri de creanțe;
(c) titluri de proprietate și instrumente de împrumut, precum acțiunile, certificatele reprezentând valori mobiliare, obligațiunile, biletele la ordin, warrant-urile, obligațiunile negarantate și contractele pe instrumente derivate, tranzacționate la bursă sau care fac obiectul unor plasamente private;
(d) dobânzi, dividende sau alte venituri din active sau plusvalori generate de active;
(e) credit, drept de compensare, garanții, provizioane pentru garanții de bună execuție sau alte angajamente financiare;
(f) acreditive, conosamente, contracte de vânzare;
(g) documentele care atestă deținerea de cote-părți dintr-un fond sau de resurse financiare;
(h) orice alt instrument de finanțare a exporturilor.
3. „înghețarea fondurilor”: acțiunile destinate împiedicării fluxului, transferului, modificării, utilizării sau manipulării de fonduri, care ar avea drept consecință o schimbare a volumului, a valorii, a localizării, a proprietății, a deținerii, a naturii sau a destinației acestora sau alte modificări care ar putea permite utilizarea acestora, în special gestionarea portofoliului;
4. „resurse economice”: activele de orice natură, corporale sau necorporale, mobiliare sau imobiliare, care nu sunt fonduri, dar care pot fi utilizate pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii;
5. „înghețarea resurselor economice”: acțiunile care vizează împiedicarea utilizării acestora pentru obținerea de fonduri, bunuri sau servicii în orice mod, inclusiv, dar nu si exclusiv, vânzarea, închirierea sau ipotecarea acestora.
Articolul 2
(1) Se îngheață toate fondurile sau resursele economice deținute sau controlate direct sau indirect de fostul președinte liberian Charles Taylor, Jewell Howard Taylor și Charles Taylor Jr. și de către următoarele persoane și entități desemnate de Comitetul pentru Sancțiuni și enumerate în anexa I:
(a) celelalte rude apropiate ale familiei fostului președinte liberian Charles Taylor;
(b) înalții funcționari ai fostului regim Taylor și membrii anturajului său, aliați sau asociați;
(c) persoanele juridice, organele sau entitățile deținute sau controlate direct sau indirect de persoanele menționate anterior;
(d) persoanele juridice sau fizice care acționează în numele persoanelor menționate anterior sau în conformitate cu instrucțiunile date de acestea.
(2) Aceste fonduri sau resurse economice nu trebuie să fie puse, direct sau indirect, la dispoziția persoanelor juridice sau fizice, a entităților sau a organismelor enumerate în anexa I și nici utilizate în beneficiul acestora.
(3) Se interzice participarea deliberată la activități care au ca obiectiv sau efect direct sau indirect nerespectarea măsurilor menționate la alineatele (1) și (2).
Articolul 3
(1) Prin derogare de la dispozițiile articolului 2, autoritățile competente ale statelor membre menționate în anexa II pot autoriza deblocarea sau utilizarea fondurilor sau a resurselor economice înghețate, cu condiția ca autoritatea competentă să fi stabilit că aceste fonduri sau resurse sunt:
(a) necesare pentru acoperirea cheltuielilor de bază, ca, de exemplu, plata alimentelor, a chiriilor sau a rambursărilor ipotecare, a medicamentelor sau a tratamentului medical, a taxelor, a primelor de asigurare și a cheltuielilor cu serviciile de utilități publice;
(b) destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor datorate pentru prestarea de servicii juridice;
(c) destinate exclusiv plății unor comisioane sau cheltuieli de gestionare curentă a fondurilor sau a resurselor economice înghețate,
cu condiția ca aceasta să fi comunicat Comisiei pentru Sancțiuni intenția de a autoriza accesul la aceste fonduri și resurse economice și ca aceasta din urmă să nu-i fi comunicat refuzul său, în termen de două zile lucrătoare de la comunicare.
(2) Prin derogare de la dispozițiile articolului 2, autoritățile competente ale statelor membre enumerate în anexa II pot autoriza deblocarea sau utilizarea unor fonduri sau resurse economice înghețate, în cazul în care autoritatea competentă a stabilit că aceste fonduri sau resurse economice sunt necesare pentru acoperirea unor cheltuieli neprevăzute, cu condiția ca autoritatea competentă să fi comunicat decizia sa Comitetului pentru sancțiuni și ca această decizie să fi fost aprobată de comitetul respectiv.
Articolul 4
Prin derogare de la dispozițiile articolului 2, autoritățile competente ale statelor membre menționate în anexa II pot autoriza folosirea anumitor fonduri și resurse economice înghețate, cu condiția îndeplinirii următoarelor condiții:
(a) fondurile sau resursele economice să facă obiectul unei măsuri sau al unei hotărâri judiciare, administrative sau de arbitraj adoptat înainte de 12 martie 2004;
(b) fondurile sau resursele economice să fie utilizate exclusiv pentru onorarea cererilor garantate printr-o asemenea măsură sau a căror valabilitate a fost stabilită printr-o asemenea hotărâre, în limitele stabilite de legile și regulamentele care reglementează drepturile persoanelor admise să prezinte asemenea cereri;
(c) măsura sau hotărâre să nu fie adoptată în beneficiul unei persoane, al unei entități sau al unui organism desemnat(ă) de Comitetul pentru sancțiuni și care sunt prevăzute în anexa I la prezentul regulament;
(d) recunoașterea măsurii sau a hotărârii respective să nu contravină politicii publice a statului membru respectiv;
(e) autoritatea competentă să fi comunicat măsura sau hotărârea respectivă Comitetului pentru Sancțiuni.
Articolul 5
Autoritatea competentă informează autoritățile competente din celelalte state membre și Comisia cu privire la autorizațiile acordate în temeiul articolelor 3 și 4.
Articolul 6
Articolul 2 alineatul (2) nu se aplică sumelor vărsate în conturile înghețate ca:
(a) dobânzi sau alte remunerații datorate în aceste conturi sau
(b) plăți datorate în temeiul unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau contractate anterior datei la care aceste conturi au fost supuse dispozițiilor prezentului regulament,
această regulă fiind supusă condiției ca aceste dobânzi, alte remunerații sau plăți să fie înghețate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1).
Articolul 7
Dispozițiile articolului 2 alineatul (2) nu împiedică instituțiile financiare să crediteze conturile înghețate atunci când primesc fonduri vărsate de terți în contul persoanei sau al entității care este prevăzută în listă, cu condiția ca sumele suplimentare vărsate în aceste conturi să fie, de asemenea, înghețate. Instituția financiară informează autoritățile competente cu privire la aceste tranzacții.
Articolul 8
(1) Fără a aduce atingere normelor care se aplică în domeniul comunicării informațiilor, al confidențialității și al secretului profesional și nici dispozițiilor articolului 284 din tratat, persoanele fizice și juridice, entitățile și organismele:
(a) furnizează de îndată autorităților competente din statele membre în care își au reședința sau sunt stabilite, enumerate în anexa II, toate informațiile care pot favoriza respectarea prezentului regulament, în special în ceea ce privește conturile și sumele înghețate în temeiul articolului 2, și transmit aceste informații Comisiei, direct sau prin intermediul acestor autorități;
(b) cooperează cu autoritățile competente enumerate în anexa II la verificarea acestor informații.
(2) Informațiile suplimentare primite direct de Comisie sunt comunicate autorităților competente ale statelor membre respective.
(3) Informațiile furnizate sau primite în temeiul prezentului articol sunt utilizate exclusiv în scopul pentru care au fost furnizate sau primite.
Articolul 9
Înghețarea fondurilor și a resurselor economice sau refuzul de a autoriza punerea lor la dispoziție, cu condiția ca aceste acțiuni să fie decise cu bună credință, pe motiv că sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament, nu atrag pentru persoana juridică sau fizică sau entitatea care a procedat la aceasta, conducerea sau salariații acesteia, nici un fel de răspundere, cu excepția cazului în care s-a stabilit că înghețarea acestor fonduri și resurse economice se datorează neglijenței.
Articolul 10
Comisia și statele membre se informează de îndată cu privire la măsurile adoptate în cadrul prezentului regulament și își comunică informațiile utile de care dispun în legătură cu prezentul regulament, în special cele referitoare la încălcarea prezentului regulament, la problemele întâmpinate în aplicarea acestuia și hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești naționale.
Articolul 11
Comisia este împuternicită:
(a) să modifice anexa I pe baza deciziilor Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite sau ale Comitetului pentru sancțiuni și
(b) să modifice anexa II pe baza informațiilor furnizate de statele membre.
Articolul 12
Statele membre stabilesc regimul de sancțiuni care trebuie aplicate în caz de încălcare a dispozițiilor prezentului regulament și adoptă toate măsurile necesare pentru garantarea aplicării acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive. Statele membre comunică de îndată acest regim Comisiei, după intrarea în vigoare a prezentului regulament și o informează, de asemenea, cu privire la modificările ulterioare.
Articolul 13
Prezentul regulament se aplică:
(a) teritoriului Comunității, inclusiv spațiul aerian al acesteia;
(b) la bordul aeronavelor sau al navelor care se află sub jurisdicția unui stat membru;
(c) persoanelor, din interiorul sau exteriorul teritoriului Comunității, care sunt resortisanți ai unui stat membru;
(d) persoanelor juridice, grupurilor sau entităților stabilite sau constituite în conformitate cu legislația unui stat membru și
(e) persoanelor juridice, grupurilor sau entităților care efectuează operațiuni comerciale în Comunitate.
Articolul 14
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
ANEXA I
Lista persoanelor fizice și juridice, a organismelor și a entităților menționate la articolul 2
1. ►M16 Chiril A. Allen. Data nașterii: 26.7.1952. Alte informații: fost președinte al Partidului Național Patriotic. ◄
2. Viktor Anatoljevitch Bout [alias (a) Butt, (b) Bont, (c) Butte, (d) Boutov, (e) Vitali Sergitov]. Data nașterii: (a) 13.1.1967, (b) 13.1.1970. Numere pașaport: (a) 21N0532664, (b) 29N0006765, (c) 21N0557148, (d) 44N3570350. Alte informații: om de afaceri, dealer și transportator de arme și minerale.
▼M11 —————
▼M10 —————
5. Randolph Cooper (alias Randolf Cooper). Data nașterii: 28.10.1950. Alte informații: fost director executiv al Aeroportului Internațional Robertsfield.
▼M12 —————
7. ►M14 Martin George. Alte informații: (a) fost ambasador al Liberiei în Republica Federală Nigeria; (b) asociat al fostului președinte Charles Taylor, cu care păstrează încă legături; (c) se presupune că a furnizat fonduri fostului președinte Taylor. Data desemnării menționate la articolul 6 litera (b): 9.6.2005. ◄
8. ►M16 Myrtle Francelle Gibson. Data nașterii: 3.11.1952. Alte informații: fost senator, consilier al fostului președinte liberian Charles Taylor. ◄
9. Reginald B. Goodridge (Senior) (alias Goodrich). Data nașterii: 11.11.1952. Alte informații: fost ministru al culturii, informațiilor și turismului.
10. Baba Jobe. Data nașterii: 1959. Cetățenie: gambiană. Alte informații: fost director al Gambia New Millenium Air Company. Fost membru al Parlamentului din Gambia. Aflat în închisoare în Gambia.
11. Joseph Wong Kiia Tai. Alte informații: director al Oriental Timber Company.
▼M15 —————
▼M12 —————
14. Leonid Yukhimovich Minin [alias (a) Blavstein, (b) Blyuvshtein, (c) Blyafshtein, (d) Bluvshtein, (e) Blyufshtein, (f) Vladamir Abramovich Kerler (g) Vladimir Abramovich Kerler, (h) Vladimir Abramovich Popilo-Veski (i) Vladimir Abramovich Popiloveski, (j) Vladimir Abramovich Popela, (k) Vladimir Abramovich Popelo, (l) Wulf Breslan, (m) Igor Osols]. Data nașterii: (a) 14.12.1947, (b) 18.10.1946. Locul nașterii: Odessa, URSS (în prezent Ucraina). Cetățenie: israeliană. Pașapoarte germane falsificate (nume: Minin): (a) 5280007248D, (b) 18106739D. Pașapoarte israeliene: (a) 6019832 (valabil de la 6.11.1994 la 5.11.1999), (b) 9001689 (valabil de la 23.1.1997 la 22.1.2002), (c) 90109052 (emis la 26.11.1997). Pașaport rusesc: KI0861177; Pașaport bolivian: 65118; Pașaport grecesc: fără detalii. Alte informații: proprietar al Exotic Tropical Timber Enterprises.
▼M9 —————
16. Sanjivan Ruprah (alias Samir Nasr). Data nașterii: 9.8.1966. Numere pașaport: (a) D-001829-00, (b) D-002081-00. Alte informații: om de afaceri, fost comisar adjunct al Oficiului pentru Afaceri Maritime.
17. ►M16 Mohamed Ahmad Salame [alias (a) Mohamed Ahmad Salami, (b) Ameri Al Jawad, (c) Jawad Al Ameri, (d) Moustapha Salami, (e) Moustapha A Salami]. Data nașterii: (a) 22.9.1961, (b) 18.10.1963. Locul nașterii: (a) Abengourou, Côte d’Ivoire (b) Ganta, Nimba County, Liberia. Cetățenie: libaneză. Numere de pașaport: (a) 2210697, (pașaport libanez, perioada de valabilitate 14.12.2010-14.12.2011), (b) 1622263 (pașaport libanez simplu, perioada de valabilitate 24.4.2001-23.4.2006), (c) 004296/00409/00 (pașaport diplomatic togolez, perioada de valabilitate 21.8.2002-23.8.2007), (d) 000275 (pașaport diplomatic liberian, perioada de valabilitate 11.1.1998- 10.1.2000), (e) 002414 (pașaport diplomatic liberian, perioada de valabilitate 20.6.2001- 19.6.2003), (f) D/001217 (pașaport diplomatic liberian), (g) diplomatic-2781 (pașaport diplomatic liberian). Alte informații: (a) pașaport eliberat de Côte d’Ivoire; nu sunt disponibile detalii, (b) proprietar al Mohamed and Company Logging Company. Data desemnării menționate la articolul 6 litera (b): 23.6.2004. ◄
18. Emmanuel (II) Shaw. Data nașterii: (a) 26.7.1956, (b) 26.7.1946. Alte informații: director al Lonestar Airways. Asociat la Lone Star Communications Cooperation.
19. ►M16 Edwin M., Snowe jr. Adresă: Elwa Road, Monrovia, Liberia. Data nașterii: 11.2.1970. Locul nașterii: Mano River, Grand Cape Mount, Liberia. Cetățenie: liberiană. Numere de pașaport: (a) OR/0056672-01, (b) D/005072, (c) D005640 (pașport diplomatic), (d) D-00172 (pașaport ECOWAS-DPL, perioada de valabilitate 7.8.2008-6.7.2010). Alte informații: membru al Camera Reprezentanților din Liberia. Director general al „Liberian Petroleum and Refining Corporation (LPRC)”. Data desemnării menționate la articolul 6 litera (b): 10.9.2004. ◄
20. Agnes Reeves Taylor (alias Agnes Reeves-Taylor). Data nașterii: 27.9.1965. Cetățenie: liberiană. Alte informații: (a) fostă soție a fostului președinte Charles Taylor, continuând să aibă legături cu acesta; (b) fost reprezentant permanent al Liberiei pe lângă Organizația Maritimă Internațională; fost membru de rang înalt al guvernului Liberiei. (c) în prezent, rezident în Regatul Unit.
21. Charles Taylor (Junior) [alias (a) Chuckie Taylor (b) Charles McArthur Emmanuel Roy M. Belfast, (c) Junior Charles Taylor II]. Alte informații: (a) asociat, consilier și fiu al fostului președinte al Liberiei, Charles Taylor, continuând să aibă legături cu acesta, (b) în prezent, s-a deschis o acțiune penală împotriva acestuia în Statele Unite ale Americii.
22. Charles Ghankay Taylor [alias (a) Charles MacArthur Taylor, (b) Jean-Paul Some, (c) Jean-Paul Sone]. Data nașterii: (a) 1.9.1947, (b) 28.1.1948. Alte informații: (a) fost președinte al Liberiei, (b) în prezent, Curtea de la Haga a deschis o acțiune penală împotriva acestuia.
23. Jewell Howard Taylor (alias Howard Taylor). Data nașterii: 17.1.1963. Pașaport diplomatic liberian: (a) D/003835-04 (valabil de la 4.6.2004 până la 3.6.2006), (b) D/00536307. Alte informații: soția fostului președinte Charles Taylor.
24. ►M16 Tupee Enid Taylor. Data nașterii: (a) 17.12.1960, (b) 17.12.1962. Numere de pașaport: (a) L014670 (pașport liberian, perioada de valabilitate 28.12.2009-28.12.2014); (b) D/002216 (pașport diplomatic liberian, perioada de valabilitate 17.10.2007-17.10.2009). Alte informații: fosta soție a fostului președinte liberian Charles Taylor. ◄
25. Benoni Urey. Data nașterii: 22.6.1957. Pașapoarte: (a) Pașaport diplomatic liberian: D-00148399, (b) Pașaport de comisar pentru afaceri maritime: D/002356. Alte informații: fost comisar pentru afaceri maritime al Liberiei.
26. Benjamin D. Yeaten. (alias Benjamin D. Yeaton). Data nașterii: (a) 28.2.1969, (b) 29.2.1969. Locul nașterii: Tiaplay, Nimba County. Pașaport diplomatic liberian D00123299 (valabil de la 10.2.1999 la 9.2.2001, data nașterii: 29.2.1969). Alte informații: fost director al Serviciilor Speciale de Securitate. Fost șef al Unității Speciale de Securitate din Liberia.
27. Richard Ammar Chichakli (alias Ammar M. Chichakli). Adrese: (a) 225 Syracuse Place, Richardson, Texas 75081, Statele Unite; (b) 811 South Central Expressway Suite 210 Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Născut la 29 martie 1959, în Siria. Cetățenie: americană. Alte informații: (a) Nr. de asigurare socială: 405 41 5342 sau 467 79 1065; (b) expert-contabil și examinator autorizat în domeniul fraudelor; (c) colaborator al San Air General Trading.
28. Valeriy Naydo (alias Valerii Naido). Adresa: c/o CET Aviation, P.O. Box 932-20C, Ajman, Emiratele Arabe Unite. Data nașterii: 10 august 1957. Cetățenie: ucraineană. Pașapoarte nr. (a) AC251295 (Ucraina); (b) KC024178 (Ucraina). Alte informații: (a) pilot; (b) unul dintre directorii Air Pass (Pietersburg Aviation Services and Systems); (c) Președinte Director General al CET Aviation.
29. Abidjan Freight. Adresa: Abidjan, Coasta de Fildeș.
30. Air Cess [alias (a) Air Cess Equatorial Guinea, (b) Air Cess Holdings, Ltd, (c) Air Cess Liberia, (d) Air Cess Rwanda, (e) Air Cess Swaziland (Pty.) Ltd, (f) Air Cess, Inc. 360-C, (g) Air Pas, (h) Air Pass, (i) Chess Air Group, (j) Pietersburg Aviation Services & Systems, (k) Cessavia]. Adrese: (a) Malabo, Guineea Ecuatorială; (b) P.O. Box 7837, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (c) P.O. Box 3962, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (d) Islamabad, Pakistan; (e) Entebbe, Uganda.
31. Air Zory [alias (a) Air Zori; (b) Air Zori, Ltd]. Adresses: (a) 54 G.M. Dimitrov Blvd., BG-1125, Sofia, Bulgaria; (b) 6 Zenas Kanther Str., 1065 Nicosia, Cipru. Alte informații: acționar majoritar este Serghei Bout.
32. Airbas Transportation FZE [alias (a) Air Bas; (b) Air Bass; (c) Airbas Transportation, Inc.; (d) Aviabas]. Adrese: (a) P.O. Box 8299, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (b) 811 S. Central Expressway, Suite 210 Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Alte informații: înființată în 1995 de Serghei Bout.
33. ATC, Ltd. Adresa: Gibraltar, Regatul Unit.
34. Bukavu Aviation Transport. Adresa: Republica Democratică Congo.
35. Business Air Services. Adresa: Republica Democratică Congo.
36. Centrafrican Airlines [alias (a) Centrafricain Airlines; (b) Central African Airways; (c) Central African Air; (d) Central African Airlines]. Adrese: (a) P.O. Box 2760, Bangui, Republica Centrafricană; (b) c/o Transavia Travel Agency, P.O. Box 3962, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (c) P.O. Box 2190, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (d) Kigali, Rwanda; (e) Ras-al-Khaimah, Emiratele Arabe Unite.
37. Central Africa Development Fund. Adrese: (a) 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite; (b) P.O. Box 850431, Richardson, Texas 75085, Statele Unite.
38. CET Aviation Enterprise (FZE). Adrese: (a) P.O. Box 932 – C20, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (b) Guineea Ecuatorială.
39. Chichakli & Associates, PLLC [alias (a) Chichakli Hickman-Riggs & Riggs, PLLC; (b) Chichakli Hickmanriggs & Riggs]. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Alte informații: cabinet de experți-contabili și de audit.
40. Continue Professional Education, Inc. (alias Gulf Motor Sales). Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.
41. Daytona Pools, Inc. Adresa: 225 Syracuse Place, Richardson, Texas 75081, Emiratele Arabe Unite.
42. DHH Enterprises, Inc. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.
43. Gambia New Millennium Air Company [alias (a) Gambia New Millennium Air; (b) Gambia Millennium Airline]. Adresa: State House, Banjul, Gambia.
44. IB of America Holdings, Inc. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.
45. Irbis Air Company. Adresa: ul. Furmanova 65, Office 317, Almaty, Kazakhstan 48004. Alte informații: înființată în 1998.
46. Moldtransavia SRL. Adresa: Aeroport MD-2026, Chișinău, Moldova.
47. Nordic, Ltd. (alias Nordik Limited EOOD). Adresa: 9 Fredrick J. Curie Street, Sofia, Bulgaria 1113.
48. Odessa Air (alias Okapi Air). Adresa: Entebbe, Uganda.
49. Orient Star Corporation (alias Orient Star Aviation). Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.
50. Richard A. Chichakli, P.C. Adrese: (a) 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite; (b) P.O. Box 850432, Richardson, Texas 75085, Statele Unite.
51. Rockman, Ltd. (alias Rokman EOOD). Adresa: 9 Fredrick J. Curie Street, Sofia, Bulgaria 1113.
52. San Air General Trading FZE (alias San Air General Trading, LLC). Adrese: (a) P.O. Box 932-20C, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (b) P.O. Box 2190, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (c) 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite. Alte informații: administrator general este Serghei Denissenko.
53. Santa Cruz Imperial Airlines. Adrese: (a) P.O. Box 60315, Dubai, Emiratele Arabe Unite; (b) Sharjah, Emiratele Arabe Unite.
54. Southbound, Ltd. Adresa: P.O. Box 398, Suite 52 and 553 Monrovia House, 26 Main Street, Gibraltar, Regatul Unit.
55. Trans Aviation Global Group, Inc. Adresa: 811 S. Central Expressway, Suite 210, Richardson, Texas 75080, Statele Unite.
56. Transavia Network [alias (a) NV Trans Aviation Network Group; (b) TAN Group; (c) Trans Aviation; (d) Transavia Travel Agency; (e) Transavia Travel Cargo]. Adrese: (a) 1304 Boorj Building, Bank Street, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (b) P.O. Box 3962, Sharjah, Emiratele Arabe Unite; (c) P.O. Box 2190, Ajman, Emiratele Arabe Unite; (d) Aeroportul Ostende, Belgia.
57. Vial Company. Adresa: Delaware, Statele Unite.
58. Westbound, Ltd. Adresa: P.O. Box 399, 26 Main Street, Gibraltar, Regatul Unit.
ANEXA II
Site-uri web pentru informații cu privire la autoritățile competente menționate la articolul 3 alineatele (1) și (2), articolul 4 litera (e), articolul 5, articolul 7, articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) și articolul (8) alineatul (2) precum și adresa pentru notificarea Comisiei Europene
BELGIA
http://www.diplomatie.be/eusanctions
BULGARIA
http://www.mfa.government.bg
REPUBLICA CEHĂ
http://www.mfcr.cz/mezinarodnisankce
DANEMARCA
http://www.um.dk/da/menu/Udenrigspolitik/FredSikkerhedOgInternationalRetsorden/Sanktioner/
GERMANIA
http://www.bmwi.de/BMWi/Navigation/Aussenwirtschaft/Aussenwirtschaftsrecht/embargos.html
ESTONIA
http://www.vm.ee/est/kat_622/
IRLANDA
http://www.dfa.ie/home/index.aspx?id=28519
GRECIA
http://www1.mfa.gr/en/foreign-policy/global-issues/international-sanctions.html
SPANIA
http://www.maec.es/es/MenuPpal/Asuntos/Sanciones%20Internacionales/Paginas/Sanciones_%20Internacionales.aspx
FRANȚA
http://www.diplomatie.gouv.fr/autorites-sanctions/
ITALIA
http://www.esteri.it/UE/deroghe.html
CIPRU
http://www.mfa.gov.cy/sanctions
LETONIA
http://www.mfa.gov.lv/en/security/4539
LITUANIA
http://www.urm.lt
LUXEMBURG
http://www.mae.lu/sanctions
UNGARIA
http://www.kormany.hu/download/5/35/50000/ENSZBT-ET-szankcios-tajekoztato.pdf
MALTA
http://www.doi.gov.mt/EN/bodies/boards/sanctions_monitoring.asp
ȚĂRILE DE JOS
http://www.minbuza.nl/sancties
AUSTRIA
http://www.bmeia.gv.at/view.php3?f_id=12750&LNG=en&version=
POLONIA
http://www.msz.gov.pl
PORTUGALIA
http://www.min-nestrangeiros.pt
ROMÂNIA
http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=32311&idlnk=1&cat=3
SLOVENIA
http://www.mzz.gov.si/si/zunanja_politika/mednarodna_varnost/omejevalni_ukrepi/
SLOVACIA
http://www.foreign.gov.sk
FINLANDA
http://formin.finland.fi/kvyhteistyo/pakotteet
SUEDIA
http://www.ud.se/sanktioner
REGATUL UNIT
www.fco.gov.uk/competentauthorities
Adresa pentru notificările adresate Comisiei Europene:
Commission européenne
Service des instruments de politique étrangère (FPI)
Bureau: EEAS/309
B-1049 Bruxelles/Brussel
Belgique/België
E-mail: relex-sanctions@ec.europa.eu
( 1 ) JO L 162, 30.4.2004, p. 116.
( 2 ) JO L 40, 12.2.2004, p. 35.
( 3 ) JO L 40, 12.2.2004, p. 1.