C-29/05 P62005C00290012.000122151224228CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SHARPSTON — CAUZA C-29/05 POAPI/KAUL<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Eleanor Sharpston</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20061026">26 octombrie 2006</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: engleza.</P></NOTE></P></TI>1.în cazul în care:

titularul unei mărci existente a formulat opoziţie împotriva cererii de înregistrare a mărcii comunitare,

divizia de opoziţie a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) (denumit în continuare Oficiul sau OAPI) a stabilit termene pentru depunerea elementelor în susţinerea opoziţiei şi a respins opoziţia în temeiul elementelor depuse în termenele stabilite şi

partea care a formulat opoziţia a introdus recurs împotriva deciziei de respingere în faţa camerei de recurs a Oficiului,

ar putea camera de recurs să înlăture elementele noi care i-au fost prezentate în susţinerea opoziţiei, dar care nu au fost depuse în termenele stabilite de divizia de opoziţie? Sau partea care a formulat opoziţia are în mod automat dreptul la o nouă apreciere asupra fondului opoziţiei pe baza tuturor elementelor depuse până la acest stadiu?

2.Acestea sunt, în esenţă, întrebările la care trebuie să se răspundă în cadrul prezentului recurs împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă

Hotărârea din 10 noiembrie 2004, Kaul/OHMI-Bayer (ARCOL) (T-164/02, Rec., p. II-3807).

. Generalizând, cauza priveşte rolul şi funcţia camerelor de recurs în cadrul procedurii de recurs la toate nivelurile.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI>3.Cadrul juridic aplicabil procedurii de opoziţie şi de recurs cuprinde Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului

Regulamentul din 20 decembrie 1993 privind marca comuni-tară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 146). Regulamentul a fost modificat în mai multe rânduri, dar fără incidenţă asupra aspectelor din prezenta cauză şi nu înainte de data faptelor în speţă.

 (denumit în continuare şi regulamentul privind marca comunitară) şi Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei

Regulamentul din 13 decembrie 1995 privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară (JO L 303 din 15 decembrie 1995, p. 1, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 189). Pentru modificările relevante, a se vedea în continuare punctele 22-24.

 (denumit în continuare şi regulamentul de aplicare).<TI><P>Regulamentul privind marca comunitara</P></TI>4.Potrivit articolului 8 din Regulamentul privind marca comunitară (Motive relative de refuz), se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când titularul mărcii anterioare dovedeşte că între cele două mărci şi între produsele sau serviciile pe care le desemnează acestea există identitate sau asemănare, care să dea naştere unui risc de confuzie în percepţia publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară [articolul 8 alineatul (1) litera (b)]. în acest sens, mărci anterioare înseamnă mărcile care la data relevantă sunt de notorietate

în sensul pe care acest termen îl are în articolul 6a din Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883.

 într-un stat membru [articolul 8 alineatul (2) litera (c)], chiar dacă acestea nu sunt înregistrate.5.Articolul 42 alineatul (1) stabileşte că în termen de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii, titularii mărcilor anterioare pot formula opoziţie la înregistrare pe motivele prevăzute la articolul 8

Titularii mărcilor anterioare nu pierd orice posibilitate de a contesta înregistrarea dacă nu formulează opoziţie în termenul de trei luni. In conformitate cu articolul 52 alineatul (1) litera (a), aceştia pot formula cerere de declarare a nulităţii în temeiul articolelor 55 şi 56, pentru care nu se prevede un termen. în cadrul Oficiului, astfel de proceduri se derulează în faţa unei divizii de anulare. în plus, potrivit articolului 96, instanţele competente în domeniul mărcilor comunitare desemnate de statele membre pot soluţiona astfel de cereri.

.6.Articolul 42 alineatul (3) prevede că opoziţia trebuie formulată în scris şi motivată. Aceasta nu se consideră formulată decât după plata taxei de opoziţie. într-un termen acordat de Oficiu, persoana care a formulat opoziţia poate prezenta în susţinerea acesteia fapte, dovezi şi observaţii.7.Articolul 43 alineatul (1) prevede: în cursul examinării opoziţiei, Oficiul invită părţile, ori de câte ori este necesar, să prezinte, într-un termen pe care acesta îl acordă, observaţiile asupra comunicărilor celorlalte părţi sau ale Oficiului.8.Potrivit articolului 57, deciziile organelor Oficiului care s-au pronunţat în primă instanţă (acestea fiind, în esenţă, examinatorii, diviziile de opoziţie şi diviziile de anulare) pot face obiectul unui recurs intern. Articolul 59 prevede că acest recurs trebuie formulat în scris şi depus la Oficiu în termen de două luni de la data notificării deciziei, dar se consideră a fi înaintat numai după achitarea taxei de recurs. în termen de patru luni de la data notificării deciziei, trebuie depus, în scris, un memoriu în care să se expună motivele de recurs.9.Potrivit articolului 60, în acest stadiu, dacă organul care s-a pronunţat în primă instanţă consideră recursul întemeiat, acesta poate să revină asupra deciziei în termen de o lună. în caz contrar sau atunci când procedura opune persoana care a introdus recursul unei alte părţi, acesta trebuie trimis camerei de recurs.10.Potrivit articolului 61 alineatul (2), camera de recurs invită părţile, ori de câte ori este necesar, să-şi prezinte, în termenul alocat, observaţiile referitoare la notificările pe care aceasta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părţi.11.Potrivit articolului 62 alineatul (1), în urma examenului de fond

Nota priveşte numai versiunea engleză a prezentelor concluzii.

 asupra recursului, camera de recurs pronunţă o decizie în care poate fie să exercite competenţele organului care a pronunţat hotărârea [a se citi decizia] atacată, fie să retrimită cauza spre soluţionare organului în cauză.12.Articolul 63 permite formularea de acţiuni împotriva acestor decizii în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene (mai exact, mai întâi în faţa Tribunalului de Primă Instanţă

A se vedea al treisprezecelea considerent al regulamentului privind marca comunitară.

) în termen de două luni, pe motive de necompetenţă, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea oricărei norme de drept sau abuz de putere. Curtea poate anula sau modifica decizia atacată. [în temeiul articolului 225 alineatul (1) al doilea paragraf CE, se poate formula recurs, limitat la chestiuni de drept, de la Tribunal la Curte].13.Articolele 73-80 din regulamentul privind marca comunitară conţin dispoziţii generale de procedură.14.Articolul 73 prevede: Hotărârile [a se citi deciziile] Oficiului sunt motivate. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau dovezi asupra cărora părţile interesate au avut posibilitatea de a formula observaţii.15.Articolul 74 prevede:

(1)în cursul procedurii, Oficiul procedează la examinarea din oficiu a faptelor; cu toate acestea, în cazul unei proceduri privind motivele relative de respingere a înregistrării, examinarea este limitată la motivele invocate şi la cererile introduse de părţi.(2)Oficiul poate să nu ia în considerare faptele pe care părţile nu le-au invocat sau dovezile pe care nu le-au furnizat în timp util.

16.Potrivit articolului 76 alineatul (1), în cadrul oricărei proceduri în faţa Oficiului, mijloacele de probă pentru dovedirea faptelor cuprind: audierea părţilor, solicitarea de informaţii, prezentarea de documente şi probe materiale, ascultarea martorilor, expertize, declaraţii scrise date sub jurământ sau cele care au o valoare similară.<TI><P>Regulamentul de aplicare</P></TI>17.La momentul care interesează în prezenta cauză, titlul II din regulamentul de aplicare (Procedura de opoziţie şi dovada de utilizare) cuprindea următoarele dispoziţii relevante.<TI><P>Procedura de opoziţie</P></TI>18.Norma 15 alineatul (2) litera (d) prevedea că actul de opoziţie trebuie să cuprindă o descriere precisă a motivelor pe care se întemeiază opoziţia.19.Norma 16 alineatul (1) prevedea că actul poate cuprinde informaţii detaliate privind faptele, dovezile şi observaţiile prezentate în susţinerea opoziţiei, însoţite de documentele justificative. Potrivit normei 16 alineatul (3), aceste informaţii şi documentele justificative pot fi furnizate într-un termen ulterior deschiderii procedurii de opoziţie pe care Oficiul îl stabileşte conform normei 20 alineatul (2).20.Norma 20 alineatul (2) prevedea: Atunci când actul de opoziţie nu cuprinde informaţii detaliate privind faptele, dovezile şi observaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) din norma 16, Oficiul invită persoana care a formulat opoziţia să i le furnizeze într-un termen acordat [...].<TI><P>Procedura de recurs</P></TI>21.Titlul X din regulamentul de aplicare se referă la recurs. Norma 50 alineatul (1) prevedea, la momentul care interesează: Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, dispoziţiile privind procedurile derulate în faţa autorităţii care a pronunţat hotărârea [a se citi decizia] atacată se aplică mutatis mutandis procedurii căii de atac [a se citi recursului].<TI><P>Modificări ulterioare</P></TI>22.Titlurile II şi X au fost modificate ulterior momentului care interesează în prezenta cauză

Prin Regulamentul (CE) nr. 1041/2005 al Comisiei din 29 iunie 2005 (JO L 172 din 5 iulie 2005, p. 4, Ediţie specială, 17/vol. 2, p. 64), intrat în vigoare la 25 iulie 2005.

.23.Deşi titlul II a fost complet revizuit, normele relevante au rămas, în esenţă, aceleaşi. Cu toate acestea, norma 19 alineatul (4) prevede în prezent că: Oficiul nu ţine seama de prezentările sau documentele sau de părţi ale acestora care nu au fost prezentate sau care nu au fost traduse în limba de procedură în termenul stabilit de Oficiu.24.Prin modificările aduse, au fost adăugate două paragrafe normei 50 alineatul (1) din titlul X; ultimul dintre cele două prevede:

în cazul în care recursul este îndreptat împotriva deciziei unei divizii de opoziţie, camera îşi limitează examinarea recursului la faptele şi probele prezentate în termenele stabilite

Probabil expresia în regulamentul privind marca comuni-tară este subînţeleasă; versiunile lingvistice sunt diferite.

sau specificate de divizia de opoziţie, în conformitate cu regulamentul şi cu prezentele norme, cu excepţia cazului în care camera consideră că ar trebui să se ţină seama de fapte şi probe noi sau suplimentare în temeiul articolului 74 alineatul (2) din regulamentul [privind marca comunitară].

<TI><P>Jurisprudenţa Tribunalului de Primă Instanţă</P></TI>25.în faţa unor probleme de natura celor pe care le ridică prezenta cauză

A se vedea punctul 1 de mai sus.

, Tribunalul de Primă Instanţă nu a avut întotdeauna o interpretare unitară. Oficiul a precizat că recursul pe care I-a formulat este motivat de dorinţa de a stabili care dintre diferitele interpretări jurisprudenţiale este corectă. în consecinţă, este util să amintim care sunt aceste interpretări.26.în toate cauzele este esenţială noţiunea continuitate funcţională

în franceză, continuité fonctionnelle.

 între organele OAPI care s-au pronunţat în primă instanţă (mai exact, examinatorii şi diviziile de opoziţie), pe de o parte, şi camerele de recurs, pe de altă parte.27.Această noţiune a fost enunţată de Tribunal în hotărârea Procter & Gamble/OAPI (Baby-Dry)

Hotărârea din 8 iulie 1999 (T-163/98, Rec., p. II-2383, punctele 30-45). Această hotărâre a fost anulată de Curte prin hotărârea din 20 septembrie 2001, Procter & Gamble/OAPI (Baby-Dry) (C-383/99 P, Rec., p. I-6251), dar nu pe motive referitoare la prezentarea de elemente noi în faţa camerei de recurs.

, prima cauză de dreptul mărcilor comunitare cu care a fost sesizat. Tribunalul a precizat că aplicarea regulamentului privind marca comunitară este de competenţa Oficiului considerat ca întreg, camerele de recurs făcând parte din acesta. Reieşea din structura regulamentului privind marca comunitară şi îndeosebi din articolele 59 şi 60, din articolul 61 alineatul (2) şi din articolul 62 alineatul (1) că exista o strânsă interconexiune între atribuţiile examinatorilor şi cele ale camerelor de recurs.28.în consecinţă, camera de recurs nu putea să respingă argumentele numai pentru simplul motiv că acestea nu fuseseră invocate în faţa examinatorului. După examinarea recursului, camera trebuia fie să se pronunţe asupra fondului, fie să trimită cauza examinatorului. Aceasta nu îi interzicea să nu ia în considerare faptele şi dovezile care nu fuseseră depuse în faţa camerei de recurs înseşi în timp util

Articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară.

, deşi această regulă nu se aplica situaţiei în care reclamantul indicase prevederea pe care înţelegea să îşi întemeieze recursul şi nu îi fusese acordat un termen pentru a depune dovezi în susţinerea acestuia.29.Hotărârea Baby-Dry privea o procedură ex parte (un recurs împotriva deciziei unui examinator care a refuzat cererea de înregistrare a unei mărci şi în care nu exista o persoană care să fi formulat opoziţie). Noţiunea de continuitate funcţională a fost aplicată şi în procedurile inter partes precum cea din prezenta cauză (recursul împotriva deciziei unei divizii de opoziţie la care participă două părţi - solicitantul mărcii şi persoana care a formulat opoziţia).30.Prima cauză de acest gen a fost Kleencare

Hotărârea din 29 aprilie 2004 Henkel/OAPI-LHS (UK) (Kleencare) (T-308/01, Rec., p. II-3253, punctele 24-32, în special punctele 26, 29 şi 32).

. Aici, Tribunalul a reţinut în plus că, întrucât camerele de recurs reexaminează deciziile organelor care s-au pronunţat în primă instanţă, limitele analizei lor nu sunt, în principiu, determinate de motivele invocate de partea interesată, ci de problema de a se stabili dacă o nouă decizie având acelaşi dispozitiv ar mai putea fi adoptată în mod legal în lumina tuturor elementelor de fapt şi de drept pertinente pe care respectiva parte le-a prezentat în fiecare stadiu - în primă instanţă sau [cu o singură excepţie, prevăzută de articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară

Considerăm că această formulare oarecum laconică trebuie interpretată astfel: sub rezerva aplicării articolului 74 alineatul (2) în privinţa elementelor depuse peste termen în cadrul procedurii de recurs înseşi.

] în recurs. Restrângând examinarea recursului întemeiat pe motive relative de refuz la motivele invocate [...] de părţi, articolul 74 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară vizează temeiul de fapt şi de drept al deciziei Oficiului - adică faptele şi dovezile pe care acesta se poate întemeia în mod valabil şi dispoziţiile care trebuie aplicate. Totuşi, articolul 74 alineatul (1) nu impune ca aceste elemente să fie expres invocate sau analizate în primă instanţă.31.Astfel cum a arătat Oficiul în cadrul şedinţei, pornind de la hotărârile Baby-Dry şi Kleencare, jurisprudenţa Tribunalului a urmat trei direcţii divergente. Unele hotărâri au adoptat interpretarea potrivit căreia, în cazul în care organele care s-au pronunţat în primă instanţă au stabilit termene pentru prezentarea elementelor, nu se poate deroga de la acestea prin prezentarea elementelor la un stadiu ulterior. Altele au considerat că această problemă depinde în mare parte de libera apreciere a organului competent sau a camerei de recurs. Iar a treia orientare a jurisprudenţei s-a întemeiat pe ideea că, în esenţă, termenele sunt în mod automat pornite de la zero odată cu recursul.32.O ilustrare a primei interpretări poate fi găsită în hotărârea ILS

Hotărârea din 23 octombrie 2002, Institut für Lernsysteme/OAPI (T-388/00, Rec., p. II-4301, punctele 27-30).

. Tribunalul a reţinut că, în temeiul normei 22 alineatul (1) din regulamentul de aplicare (potrivit căreia Oficiul stabileşte un termen pentru ca persoana care a formulat opoziţia să depună dovada utilizării mărcii anterioare) şi al articolului 43 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară, opoziţia trebuie respinsă dacă dovada utilizării nu este depusă în termenul stabilit. Caracterul imperativ al acestui termen determină faptul că Oficiul nu poate lua în considerare dovezile care au fost depuse ulterior. în cazul în care persoana care formulează opoziţia prezintă documentele după expirarea termenului acordat, faptul că solicitantul le contestă nu poate avea ca efect repunerea în termen şi nu poate permite retroactiv persoanei care formulează opoziţia să completeze elementele de probă. Oficiul este obligat să ia în considerare numai documentele depuse în termenul acordat. Orice dovadă suplimentară depusă după acest termen trebuie înlăturată.33.Un exemplu al celei de a doua interpretări este oferit de hotărârea Marienfelde

Hotărârea din 8 iulie 2004, MFE Marienfelde/OAPI -Vétoquinol (HIPOVITON) (T-334/01, Rec., p. II-2787, punctele 56 şi 57).

, în care Tribunalul a apreciat că norma 22 alineatul (1) din regulamentul de aplicare nu poate fi interpretată în sensul că exclude luarea în considerare a elementelor probatorii suplimentare atunci când apar noi factori, chiar dacă aceste probe au fost depuse după expirarea termenului, şi că articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară recunoaşte organelor Oficiului puterea de apreciere cu privire la luarea în considerare a elementelor depuse după expirarea termenului.34.în sfârşit, cea de a treia interpretare este ilustrată de hotărârea care face obiectul prezentului recurs. Totodată, această interpretare a fost urmată în cauze mai recente, în sensul că prezentarea unui document nu este tardivă în înţelesul articolului 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară dacă s-a realizat în faţa camerei de recurs în termenul de patru luni prevăzut de articolul 59 din acelaşi regulament, astfel că respectiva cameră nu poate refuza să ia în considerare un asemenea document

A se vedea, de exemplu, hotărârea din 9 noiembrie 2005, Focus Magazin Verlag/OAPI - ECI Telecom (HI-FOCuS) (T-275/03, Rec., p. II-4725, punctul 38), şi, mai recent, hotărârea din 11 iulie 2006, Caviar Anzali SAS/OAPI -Novomarket (ASETRA) (T-252/04, Rec., p. II-2115, punctul 38).

.35.în ceea ce priveşte camerele de recurs, acestea au considerat în mod constant că părţile din procedurile în faţa Oficiului nu pot să deroge pur şi simplu de la termenele stabilite şi să prezinte probe care puteau şi trebuiau să fie depuse în termen, cu excepţia cazului în care camera consideră că faptele şi probele suplimentare sau în completare ar trebui luate în considerare potrivit articolului 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitara

A se vedea, de exemplu, decizia din 2 martie 2005, cauza R 389/2004-1 - HYPERCO (marcă figurativă)/HYPERCOR (marcă figurativă), punctele 26-29 şi deciziile care sunt citate în cuprinsul acesteia.

.<TI><P>Jurisprudenţa Oficiului European de Brevete</P></TI>36.înainte de a reveni la hotărârea atacată, este interesant să aruncăm o privire asupra jurisprudenţei Oficiului European de Brevete în situaţii comparabile. Acest oficiu, creat prin Convenţia privind eliberarea brevetelor europene

Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la München la 5 octombrie 1973. în prezent, semnatari ai Convenţiei sunt toate statele membre ale Uniunii Europene (cu excepţia Maltei, care este în curs de aderare) şi ale Spaţiului Economic European, precum şi Bulgaria, Monaco, România, Elveţia şi Turcia.

, are o structură foarte apropiată de cea a OAPI şi câteva dintre dispoziţiile relevante din regulamentul privind marca comunitară

îndeosebi articolul 43 alineatul (1), articolul 60, articolul 62 alineatul (1), articolul 74 şi articolul 76 alineatul (1).

 sunt fie identice

în engleză, franceză, germană, limbile Convenţiei privind brevetul european.

 , fie foarte asemănătoare cu dispoziţiile echivalente din această convenţie. într-adevăr, expunerea de motive a propunerii Comisiei pentru un regulament privind marca comunitară menţionează că dispoziţiile generale de procedură sunt inspirate din cele ale Convenţiei privind eliberarea brevetelor europene.37.Mai mult, probleme similare cu cele pe care Curtea trebuie să le analizeze în prezenta cauză au fost ridicate în faţa camerelor de apel ale Oficiului European de Brevete.38.Decizia care reprezintă autoritatea în materie pare a fi cea a Marii Camere de Apel în cauzele G 9/91 şi G 10/91

Decizia din 31 martie 1993 (Jurnalul Oficial al Oficiului European de Brevete 1993, p. 408).

. Punctul 18 din decizie are următorul cuprins:

18.Scopul procedurii de apel inter partes este în principal de a oferi posibilitatea părţii care a căzut în pretenţii să conteste temeinicia deciziei diviziei de opunere. Nu este în conformitate cu acest scop examinarea motivelor de opunere care nu au stat la baza deciziei diviziei de opunere. în plus, spre deosebire de caracterul pur administrativ al procedurii de opunere, procedura de apel este considerată o procedură judiciară. [...] Această procedură are, prin natura sa, un caracter mai puţin acuzatorial în comparaţie cu procedura administrativă. Este, prin urmare, justificat, chiar dacă articolul 114 alineatul (1) CBE

A cărei formulare este similară celei din articolul 74 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară, cu excepţia faptului că examinarea este în mod expres nelimitată la motivele invocate sau la cererile introduse de părţi [articolul 114 alineatul (2) şi articolul 74 alineatul (2) sunt totuşi identice].

se referă în mod expres şi la procedura apelului, ca această dispoziţie să se aplice, de regulă, în manieră mai restrictivă într-o astfel de procedură în comparaţie cu procedura de opunere. în ceea ce priveşte motivele noi de opunere în special, Marea Cameră consideră, pentru considerentele expuse mai sus, că, în principiu, acestea nu pot fi prezentate în apel. Această interpretare reduce şi incertitudinea procedurală a titularilor de brevete, care ar fi altfel confruntaţi cu unele complicaţii imprevizibile la un stadiu foarte avansat al procedurilor, cu riscul revocării brevetului, ceea ce ar însemna o pierdere iremediabilă a drepturilor. Persoanele care au formulat opunere se bucură în această privinţă de o poziţie mai avantajoasă, întrucât au oricând posibilitatea de a declanşa procedura de anulare în faţa instanţelor naţionale dacă nu au câştig de cauză în faţa OEB. Totuşi, o excepţie la principiul sus-menţionat este justificată în cazul în care titularul brevetului acceptă ca noul motiv de opunere să fie luat în considerare: volenti non fit iniuria. în anumite cazuri, poate fi chiar în interesul său ca un astfel de motiv să nu fie exclus de la examinare în cadrul procedurii centralizate în faţa OEB. Cu toate acestea, rezultă de la sine că un astfel de motiv nu va putea fi invocat decât de către camera de apel sau, dacă este invocat de către persoana care a formulat opunerea, acesta va fi acceptat în cadrul procedurii numai dacă respectiva cameră I-a considerat încă de la prima vedere ca fiind deosebit de pertinent. Dacă noul motiv este admis în cadrul procedurii, cauza trebuie, având în vedere scopul procedurii de apel menţionat mai sus, să fie trimisă în faţa primei instanţe pentru a continua cercetarea, cu excepţia cazului în care există anumite motive pentru a proceda altfel Se poate adăuga că, dacă titularul brevetului nu este de acord cu introducerea unui nou motiv de opunere, acest motiv nu va fi examinat pe fond în cadrul deciziei camerei de apel Se va menţiona numai împrejurarea că a fost invocat respectivul aspect.

39.Fără îndoială, aceste considerente prezintă interes în cadrul prezentului recurs. Totuşi, ele trebuie preluate cu prudenţă din mai multe motive.40.în primul rând, deşi prevederile cu o formulare identică sau similară în domeniul dreptului european al proprietăţii intelectuale ar trebui interpretate în măsura posibilului în mod uniform, Convenţia privind eliberarea brevetelor europene nu este un instrument comunitar, iar Oficiul European de Brevete nu este un organism comunitar. Deciziile camerelor de apel ale acestui Oficiu nu au valoare de jurisprudenţă în dreptul comunitar.41.în al doilea rând, deciziile camerelor de recurs ale OAPI sunt supuse controlului Tribunalului de Primă Instanţă şi al Curţii de Justiţie, în timp ce deciziile camerelor Oficiului European de Brevete nu sunt supuse niciunei căi de atac. Aşadar, cadrul procedural general este diferit.42.La un nivel mai aprofundat, procedurile de opunere în cadrul dreptului european al brevetelor se derulează a posteriori, ceea ce le apropie mai mult de procedurile în anulare din dreptul comunitar al mărcilor. Mai mult, spre deosebire de situaţia prevăzută la norma 15 alineatul (2) litera (d) şi la norma 16 alineatul (1) din regulamentul de aplicare, astfel cum erau formulate aceste norme la momentul care interesează în prezenta cauză, norma 55 litera (c) din regulamentul de aplicare a Convenţiei privind eliberarea brevetelor europene impune ca declaraţia de opunere să fie însoţită de un memoriu care să expună motivele de opunere, cu indicarea faptelor, dovezilor şi a argumentelor prezentate în susţinerea respectivelor motive.<TI><P>Situaţia de fapt şi procedura în prezenta cauză</P></TI>43.în 1996, societatea Atlantic Richfield a depus o cerere de înregistrare a cuvântului ARCOL ca marcă comunitară pentru, printre altele, produse chimice destinate conservării alimentelor

Cererea a fost ulterior transferată la Bayer AG, în prezent solicitantul în faţa Oficiului.

.44.Kaul GmbH (în continuare, Kaul) s-a opus înregistrării invocând existenţa unui risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din regulamentul privind marca comunitară între acest cuvânt şi marca comunitară anterioară CAPOL, înregistrată pentru produse chimice pentru conservarea alimentelor, respectiv materii prime pentru glazurarea şi conservarea produselor alimentare finite, în special a produselor de cofetărie.45.Opoziţia a fost respinsă pentru motivul că nu există risc de confuzie între mărci în cadrul Comunităţii, date fiind diferenţele vizuale şi fonetice.46.Kaul a formulat recurs împotriva deciziei de respingere, dar acesta a fost respins

Prin decizia Camerei a treia de recurs în cauza R 782/2000-3 - ARCOL/CAPOL, disponibilă pe pagina de internet: http://oami.europa.eu/LegalDocs/BoA/2000/en/R0782_2000-3.pdf (denumită în continuare decizia atacată).

.47.Potrivit deciziei atacate

La punctul 6 al acesteia.

, Kaul a susţinut că marca anterioară avea un caracter distinctiv ridicat în două privinţe. în primul rând, aceasta nu cuprindea o referinţă descriptivă la produsele desemnate. în al doilea rând, Kaul era atât principalul furnizor de agenţi de glazur ar e şi antilipire (pentru 1,4 milioane de tone de produse de cofetărie în mai mult de 60 de ţări), cât şi principalul consumator mondial de ulei MCT utilizat pentru produsele care poartă marca sa. în susţinerea acestei ultime afirmaţii, Kaul a furnizat camerei de recurs o declaraţie pe proprie răspundere a directorului general al societăţii şi o listă a principalilor clienţi. în faţa diviziei de opoziţie, Kaul depusese numai o broşură care descria produsele desemnate de marca sa.48.Punctele 10-14 ale deciziei atacate, intitulate Probe şi argumente noi, au următorul cuprins:

10.Argumentul susţinut în mod constant de persoana care a formulat opoziţia în cadrul procedurii de opoziţie şi de recurs, potrivit căruia marca anterioară are caracter distinctiv pentru că nu este descriptivă, este diferit de argumentul potrivit căruia marca anterioară are un caracter distinctiv ridicat din cauza notorietăţii sale. Acest ultim argument, a cărui pertinenţă este contestată de solicitantul mărcii, a fost invocat pentru prima dată în cadrul procedurii de recurs şi este susţinut de declaraţia pe proprie răspundere a directorului general şi de o listă care indică numele şi coordonatele principalilor săi clienţi. Broşura, trimisă prin fax împreună cu observaţiile din 2 august 1999, a fost depusă numai cu scopul de a demonstra că produsele protejate prin marca anterioară sunt identice cu produsele vizate în cerere şi nu ar putea fi interpretată în sensul că susţine ultimul argument.11.Potrivit jurisprudenţei constante a camerelor de recurs, în principiu, nu pot fi autorizate probe noi şi cereri depuse după termenul acordat de către divizia de opoziţie pentru prezentarea acestora, întrucât procedura de opoziţie, al cărei echilibru procedural este asigurat prin sistemul de termene, presupune, spre deosebire de procedura ex parte, confruntarea între două părţi [...].12.Camera de recurs trebuie să aibă în vedere drepturile şi obligaţiile părţilor în cadrul procedurii de opoziţie, din moment ce această procedură este guvernată de principiul contradictorialităţii. Finalitatea unui termen este, în primul rând, să asigure respectarea dreptului unei părţi de a fi audiată în conformitate cu articolul 73 teza a doua din regulamentul privind marca comunitară şi să permită Oficiului să organizeze desfăşurarea corespunzătoare a acestei proceduri. îndată ce stadiul inter partes al procedurii a luat sfârşit prin decizia finală a diviziei de opoziţie, camera de recurs nu poate redeschide această procedură pe baza unor noi probe sau cereri pe care persoana care a formulat opoziţia putea şi trebuia să le prezinte diviziei de opoziţie.13.într-adevăr, în prezenta cauză, recurenta nu a invocat efectiv un argument nou, ci a schimbat numai temeiul juridic al opoziţiei sale. Mărcile notorii sunt menţionate în mod expres în articolul 8 alineatul (2) litera (c) din regulamentul privind marca comunitară şi trebuie să fie expres indicate ca eventuale mărci anterioare pe care se întemeiază opoziţia.14.în consecinţă, argumentul potrivit căruia marca are un caracter distinctiv din cauza notorietăţii sale nu poate fi admis în procedura de recurs.

49.Kaul a solicitat Tribunalului anularea acestei decizii, invocând încălcarea obligaţiei de examinare a elementelor pe care le-a prezentat în faţa camerei de recurs, încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din regulamentul privind marca comunitară, încălcarea unor norme fundamentale de procedură recunoscute de statele membre şi a normelor de procedură aplicabile în faţa OAPI, precum şi încălcarea obligaţiei de motivare.50.Tribunalul a examinat primul motiv, I-a considerat întemeiat şi a anulat decizia camerei de recurs fără a examina celelalte motive. Partea relevantă din hotărâre are următorul cuprins:

27Camera de recurs, la punctele 10-12 din decizia atacată, apoi OAPI, la punctul 30 din memoriul în răspuns, au considerat că această nouă expunere a faptelor nu poate fi luată în considerare, deoarece ar fi avut loc după expirarea termenelor stabilite de către divizia de opoziţie.28Cu toate acestea, se impune constatarea că această poziţie nu este compatibilă cu continuitatea funcţională între organele OAPI, afirmată de Tribunal atât în ceea ce priveşte procedura ex parte [...], cât şi în ceea ce priveşte procedura inter partes [...].29într-adevăr, s-a hotărât că din continuitatea funcţională între organele OAPI rezultă că, în aplicarea articolului 74 alineatul (1) in fine din Regulamentul nr. 40/94, camera de recurs este ţinută să îşi întemeieze decizia pe elementele de fapt şi de drept pe care partea interesată le-a invocat fie în procedura din faţa organului care s-a pronunţat în primă instanţă, fie, numai sub rezerva alineatului (2) din acelaşi articol, în procedura recursului [...]. Astfel, şi contrar celor susţinute de OAPI în ceea ce priveşte procedura inter partes, continuitatea funcţională între diferitele organe ale OAPI nu înseamnă că ar fi inadmisibil, în temeiul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul 40/94, ca o parte care, în faţa organului care s-a pronunţat în primă instanţă, nu a prezentat anumite elemente de fapt şi de drept în termenele acordate de acest organ să utilizeze în faţa camerei de recurs elementele menţionate. Continuitatea funcţională are drept consecinţă, dimpotrivă, că este admisibil ca o astfel de parte să se prevaleze de elementele menţionate în faţa camerei de recurs, cu condiţia respectării în faţa acestui organ a articolului 74 alineatul (2) din regulamentul menţionat.30în consecinţă, în speţă, din moment ce prezentarea elementelor de fapt nu este tardivă în sensul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, ci s-a făcut în anexa la memoriul depus de reclamantă în faţa camerei de recurs la 30 octombrie 2000, adică în termenul de patru luni prevăzut de articolul 59 din Regulamentul nr. 40/94, aceasta din urmă nu putea refuza să ia în considerare respectivele elemente.

51.Tribunalul a respins şi argumentul subsidiar al camerei de recurs de la punctul 13 din decizia sa, potrivit căruia Kaul ar încerca în realitate să dovedească faptul că marca sa este o marcă renumită sau de notorietate şi a înlocuit temeiul juridic al opoziţiei sale, mai precis articolul 8 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul nr. 40/94, cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din acest regulament.52.Acesta a afirmat că temeiul juridic a rămas articolul 8 alineatul (1) litera (b) la fiecare stadiu al procedurii. Camera de recurs nu putea, aşadar, fără a încălca articolul 74 din regulamentul privind marca comunitară, să refuze luarea în considerare a elementelor de fapt noi prezentate de Kaul pentru a demonstra caracterul distinctiv ridicat al mărcii anterioare rezultat din utilizarea sa pe piaţă. Constatând că produsele în discuţie erau identice şi că existau asemănări între cele două mărci, camera de recurs nu putea să se pronunţe astfel cum a făcut-o cu privire la riscul de confuzie fără a lua în considerare toate elementele pertinente, inclusiv noile probe depuse pentru a dovedi caracterul distinctiv ridicat al mărcii anterioare. Neluând în considerare aceste probe, camera de recurs şi-a încălcat, aşadar, obligaţiile referitoare la examinarea riscului de confuzie potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b)

Punctele 33-37 din hotărârea atacată.

.<TI><P>Recursul</P></TI>53.Oficiul solicită acum Curţii anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru a se pronunţa asupra celorlalte motive ale acţiunii şi obligarea societăţii Kaul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.54.Acesta susţine că, în principal la punctele 29 şi 30 din hotărârea sa, Tribunalul a interpretat şi/sau a aplicat greşit

articolul 42 alineatul (3) şi articolul 62 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară coroborate cu norma 16 alineatul (3) şi cu norma 20 alineatul (2) din regulamentul de aplicare şi

articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară.

55.Aşadar, există două motive de recurs. în primul rând, Oficiul contestă interpretarea Tribunalului cu privire la natura termenelor pentru depunerea de elemente în susţinerea unei opoziţii [articolul 42 alineatul (3) din regulamentul privind marca comunitară, norma 16 alineatul (3) şi norma 20 alineatul (2) din regulamentul de aplicare] şi cu privire la efectul pe care atribuţiile camerei de recurs, stabilite la articolul 62 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară, îl au asupra acestor termene. în al doilea rând, Oficiul critică interpretarea articolului 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară, potrivit căreia camera de recurs este obligată să ia în considerare elementele depuse după termenul acordat de divizia de opoziţie pentru prezentarea lor.56.Argumentele pot fi expuse, succint, după cum urmează.57.în ceea ce priveşte primul set de dispoziţii, Oficiul afirmă că a considerat în mod constant că în faţa camerei de recurs nu pot fi prezentate probe după expirarea termenului imperativ (Ausschlussfrist) stabilit de divizia de opoziţie. O astfel de practică decurge, în esenţă, din natura oricărei proceduri de recurs, precum şi din dispoziţiile citate anterior, iar validitatea acesteia este confirmată de completarea normei 50 alineatul (1) din regulamentul de aplicare -deşi modificarea nu este aplicabilă prezentei cauze. Noţiunea de continuitate funcţională se referă la competenţa camerelor de recurs cu privire la deciziile pe care acestea le pot lua, dar nu aduce atingere normelor privind termenele procedurale.58.Kaul subliniază că, în temeiul regulamentului privind marca comunitară, camerele de recurs pot exercita aceleaşi atribuţii precum organul care a adoptat decizia atacată. Aceasta consideră că, prin urmare, camerele de recurs trebuie să procedeze la o nouă examinare a aceluiaşi tip de aspecte de fond cu care au fost sesizate. Rolul lor (sui generis, cvasijudiciar) în aprecierea fondului cauzelor cu care au fost sesizate - care le diferenţiază de controlul pur juridic exercitat de Tribunal sau de Curtea de Justiţie -confirmă această opinie. Articolul 76 alineatul (1), referitor la administrarea probelor, vizează toate procedurile în faţa Oficiului şi prevede explicit că aceste camere de recurs vor examina probele noi. Numai în momentul în care cauza ajunge la Tribunal acţiunea este limitată la motive de drept. Termenele acordate de Oficiu, astfel cum se prevede la articolul 42 alineatul (3) şi la articolul 61 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară, nu sunt imperative, spre deosebire de cele stabilite prin regulamentul însuşi. Regulamentul de aplicare fiind o normă de rang inferior, nu poate deroga de la aceste dispoziţii.59.Referitor la articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară, Oficiul susţine că nu este obligaţia camerelor de recurs să accepte probele depuse după termenul imperativ acordat de divizia de opoziţie în vederea prezentării acestora. Dacă un anumit termen este stabilit prin norme legale sau dacă se prevede acordarea unui termen, iar acesta este acordat în mod corespunzător, termenul trebuie considerat întotdeauna ca fiind imperativ. Articolul 74 alineatul (2) nu îşi găseşte aplicarea în aceste situaţii, întrucât elementele invocate după expirarea unui termen imperativ nu pot, prin însăşi natura unui astfel de termen, să fie acceptate. Noţiunea timp util, care figurează în articolul 74 alineatul (2), se referă numai la alte situaţii, acelea în care există o anumită marjă de apreciere, iar părţile nu sunt suficient de diligente.60.Kaul susţine că hotărârea atacată se limitează să constate că au fost depuse probe noi în termenul prevăzut pentru declararea recursului şi că, în consecinţă, articolul 74 alineatul (2) nu se aplică. Cadrul opoziţiei este definit în primul stadiu al procedurii, dar depunerea de probe nu este limitată la acest stadiu. Se poate întâmpla ca necesitatea de a depune anumite probe să apară numai după decizia diviziei de opoziţie. Nu ar fi în interesul eficacităţii procedurii să se impună ca toate probele să fie depuse într-un stadiu anterior pentru simpla eventualitate că acest fapt s-ar dovedi necesar.<TI><P>Apreciere</P></TI><TI><P>Categorii de termene</P></TI>61.Regulamentul privind marca comunitară şi regulamentul de aplicare prevăd două categorii de termene pentru prezentarea elementelor în cadrul procedurii de opoziţie: cele stipulate chiar în legislaţie şi cele care trebuie acordate de Oficiu pentru fiecare situaţie în parte.62.Aceste două categorii de termene se raportează la două categorii de elemente. Prima categorie se referă la depunerea cererii de opoziţie sau a recursului, după caz, însoţite de o expunere a motivelor pe care se întemeiază acestea şi de plata taxelor aferente. A doua categorie se referă la prezentarea de elemente probatorii pentru care termenii fapte, probe, argumente, observaţii sau documente justificative sunt folosiţi în mod diferit.63.Trebuie să subliniem că nu există o uniformitate perfectă între diferitele versiuni lingvistice ale regulamentului privind marca comunitară şi ale regulamentului de aplicare, mai ales în privinţa motivelor invocate şi [...] a cererilor introduse. Discrepanţele decurg în parte din Convenţia privind eliberarea brevetelor europene. Formularea articolului 114 din convenţie a fost copiată în articolul 74 din regulamentul privind marca comunitară în engleză, franceză şi germană.64.în consecinţă, nu ni se pare posibil să distingem cu fineţe între termenii utilizaţi. Dimpotrivă, vom deduce din aceasta o diferenţă semnificativă între, pe de o parte, cererea formală de opoziţie sau de recurs, care trebuie să cuprindă motivarea pe care se întemeiază, într-un termen stabilit expres în legislaţie şi, pe de altă parte, depunerea de elemente (de fapt şi de drept) menite să dovedească temeinicia motivelor invocate în opoziţie sau în recurs, în termenele care vor trebui acordate şi, eventual, prelungite de către Oficiu.<TI><P>Natura elementelor în discuţie în prezenta cauza</P></TI>65.în decizia atacată, elementele în discuţie sunt descrise iniţial ca fiind probe şi argumente noi, apoi nu tocmai [...] un argument nou, ci o modificare a temeiului juridic al opoziţiei.66.Hotărârea atacată se referă la elemente de fapt şi la o nouă prezentare a faptelor. La punctul 25, Tribunalul arată că a considerat probe o declaraţie pe proprie răspundere şi lista în discuţie. La punctul 32 şi următoarele, Tribunalul respinge ideea potrivit căreia ar fi fost modificat temeiul juridic al opoziţiei.67.Având în vedere diferenţa dintre cele două categorii de termene, apare, prin urmare, relevant să stabilim în acest stadiu dacă ceea ce camera de recurs a refuzat să ia în considerare reprezenta un nou motiv de opoziţie (o modificare a temeiului juridic) sau un argument nou sau o probă nouă în susţinerea motivului invocat anterior.68.în opinia noastră, Tribunalul a reţinut în mod corect că nu a existat o tentativă de modificare a temeiului juridic al opoziţiei din articolul 8 alineatul (1) litera (b) în articolul 8 alineatul (2) litera (c) din regulamentul privind marca comunitară - şi, în consecinţă, nici o tentativă de formulare a unui nou motiv de opoziţie.69.Opoziţia a fost întemeiată pe existenţa unei mărci anterioare identice sau asemănătoare care desemnează produse identice sau similare, creând un risc de confuzie în rândul publicului, astfel cum prevede articolul 8 alineatul (1) litera (b).70.Articolul 8 alineatul (2) litera (c) precizează că, în acest context, prin mărci anterioare se înţelege - în plus faţă de cele înregistrate care produc efecte pe un teritoriu relevant [articolul 8 alineatul (2) litera (a)] sau cele pentru care a fost solicitată înregistrarea [articolul 8 alineatul (2) litera (b)] - acele mărci care au dreptul la protecţie nu ca urmare a înregistrării, ci pentru că sunt de notorietate în sensul articolului 6a din Convenţia de la Paris.71.întrucât, în prezenta cauză, marca anterioară pe care este întemeiată opoziţia este o marcă comunitară înregistrată, articolul 8 alineatul (2) litera (c) nu îşi găseşte aplicarea. A dovedi că o marcă înregistrată este în acelaşi timp de notorietate este inutil. Scopul pentru care Kaul a depus declaraţia pe proprie răspundere şi lista de clienţi nu a putut fi, aşadar, acela de a se prevala de această dispoziţie. Aceasta a încercat mai degrabă să se bazeze, după cum o confirmă punctul 33 şi următoarele din cererea introductivă depusă la Tribunal, pe jurisprudenţa potrivit căreia existenţa unui risc de confuzie trebuie să fie apreciată global, ţinând seama de toţi factorii pertinenţi, şi că, întrucât riscul de confuzie este cu atât mai ridicat cu cât caracterul distinctiv al mărcii anterioare este mai important, mărcile care au un caracter distinctiv ridicat, fie intrinsec, fie din cauza faptului că sunt cunoscute pe piaţă, se bucură de o protecţie mai extinsă decât cele al căror caracter distinctiv este mai redus

A se vedea, de exemplu, hotărârea din 11 noiembrie 1997, SABEL (C-251/95, Rec., p. I-6191, punctele 22-24), hotărârea din 29 septembrie 1998, Canon (C-39/97, Rec, p. I-5507, punctele 16-18), si hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer (C-342/97, Rec., p. I-3819, punctele 18-20). Aceste cauze se referă la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Prima directivă a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (89/104/CEE) (JO 1989, L 40, p. 1, Ediţie specială, 17/vol. 1, p. 92), dar formularea şi interpretarea acestei dispoziţii sunt în esenţă aceleaşi cu cele ale articolului 8 alineatul (1) litera (b) din regulamentul privind marca comunitară.

.72.Prin urmare, problema este de a stabili dacă Tribunalul a apreciat corect că respectiva cameră de recurs trebuia să accepte un argument referitor la un motiv de opoziţie şi probele în susţinerea acestuia atunci când motivul a fost formulat în termenul de trei luni stabilit de articolul 42 din regulamentul privind marca comunitară, dar argumentul şi probele nu au fost prezentate în termenele acordate de divizia de opoziţie în conformitate cu articolul 42 alineatul (3) şi cu articolul 43 alineatul (1).<TI><P>Marja de apreciere conferita de articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară</P></TI>73.Oficiul susţine că Tribunalul a interpretat greşit şi/sau a aplicat greşit, pe de o parte, articolul 42 alineatul (3) şi articolul 62 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară şi norma 16 alineatul (3) şi norma 20 alineatul (2) din regulamentul de aplicare, şi, pe de altă parte, articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară.74.în opinia noastră, această ultimă dispoziţie este esenţială pentru soluţionarea prezentei cauze. Ea permite Oficiului să nu ia în considerare faptele pe care părţile nu le-au invocat sau dovezile pe care nu le-au furnizat în timp util.75.Permiţând Oficiului să nu ia în considerare faptele şi probele (pe care le interpretăm, după cum am arătat deja, ca incluzând şi argumentele în susţinerea unui motiv de opoziţie sau de recurs invocat anterior) care nu au fost prezentate în timp util, articolul 74 alineatul (2) îi permite în acelaşi timp, în mod necesar şi clar, să le ia în considerare. Cu alte cuvinte, acesta conferă Oficiului o putere de apreciere în a decide într-un sens sau în altul

Astfel cum a fost recunoscut de Tribunal la punctul 57 din hotărârea Marienfelde (citată la nota de subsol 18).

.76.Totuşi, puterea de apreciere se aplică numai elementelor depuse în susţinerea unui motiv de drept al opoziţiei sau al recursului, şi nu formulării motivului însuşi, pentru care sunt stabilite termene speciale, care nu intră în cuprinsul puterii de apreciere. în acest context, timpul util trebuie să se refere nu la termenele specificate în normele legale, ci la cele acordate de către Oficiu. (în plus - ca să subliniem ceea ce este evident -, nu există putere de apreciere care să permită înlăturarea unor elemente care au fost depuse în timp util.)77.Această putere de apreciere nu poate fi nelimitată. Mai precis, întrucât divizia de opoziţie sau camera de recurs trebuie, dacă este cazul, să invite părţile ori de câte ori este necesar să prezinte observaţii cu privire la comunicările celorlalte părţi sau ale Oficiului

Articolul 43 alineatul (1) şi articolul 61 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară. Trebuie amintit că utilizarea termenilor observaţii şi argumente în părţile relevante ale legislaţiei nu este uniformă în diferitele versiuni lingvistice, astfel încât este dificil să distingem formal între cele două.

, trebuie să existe posibilitatea de a contesta refuzul de a lua în considerare fapte, probe şi argumente dacă partea interesată nu a avut, într-o măsură suficientă, posibilitatea să îşi prezinte observaţiile.78.Astfel, ca regulă generală, vom conchide că decizia camerei de recurs de a lua sau nu în considerare faptele, probele sau observaţiile care nu au fost depuse în timp util poate fi anulată dacă nu este justificată din perspectiva posibilităţii acordate pentru prezentarea acestor elemente. Cu toate acestea, dacă nu este cazul şi dacă nu este viciată sub alt aspect juridic, o astfel de decizie se înscrie exact în limitele puterii de apreciere a camerei de recurs dacă termenul care nu a fost respectat ţine de această putere de apreciere.<TI><P>Opiniile divergente</P></TI>79.Tribunalul, la punctul 30 din hotărârea atacată, consideră că elementele în discuţie au fost depuse în timp util, pentru că acestea au fost prezentate în termenul de patru luni prevăzut (pentru depunerea motivării recursului) de articolul 59 din regulamentul privind marca comunitară. în consecinţă, camera de recurs nu putea să refuze luarea în considerare a acestor elemente.80.Abordarea urmată, care decurge în principal din hotărârea Kleencare

Citată la nota de subsol 15.

, este că rolul camerei de recurs constă în a decide dacă, în lumina tuturor elementelor de drept şi de fapt pertinente, ar mai putea fi pronunţată în mod legal o nouă decizie având acelaşi dispozitiv în momentul în care se decide cu privire la recurs. în acest scop, elementele de drept şi de fapt pertinente nu sunt limitate la cele invocate în momentul opoziţiei, ci le includ şi pe cele prezentate în faţa camerei de recurs în termenul de recurs. Aşadar, articolul 74 alineatul (2) nu conferă camerei de recurs nicio putere de apreciere pentru a lua sau nu în considerare elemente prezentate în acest din urmă termen.81.Această opinie se întemeiază la rândul său pe existenţa continuităţii funcţionale între organele care s-au pronunţat în primă instanţă şi camerele de recurs, care decurge îndeosebi din competenţa acestora din urmă de a exercita, în temeiul articolului 62 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară, toate atribuţiile care intră în competenţa celor dintâi.82.Oficiul susţine, după cum am înţeles, că elementele în discuţie nu se referă la un motiv de recurs, ci la un motiv de opoziţie. Un astfel de element ar fi trebuit prezentat în termenul sau termenele acordate de divizia de opoziţie, în conformitate cu articolul 42 alineatul (3) şi/sau cu articolul 43 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară, în vederea prezentării de fapte, dovezi şi argumente în susţinerea sa, respectiv în vederea formulării de observaţii. întrucât acest lucru nu s-a produs, camera de recurs nu era obligată să le ia în considerare. într-adevăr, Oficiul pare să meargă mai departe şi să susţină că respectiva cameră de recurs nici nu avea facultatea de a lua în considerare aceste elemente.83.Notăm aici că al treilea paragraf, nou introdus, al normei 50 alineatul (1) din regulamentul de aplicare este în conformitate cu această ultimă opinie, dar - indubitabil - incompatibil cu abordarea urmată în hotărârea atacată. Acest paragraf prevede că în cazul în care recursul este îndreptat împotriva deciziei unei divizii de opoziţie, camera de recurs trebuie să îşi limiteze examinarea recursului la faptele şi probele prezentate în termenele prevăzute în regulamentul privind marca comunitară sau acordate de divizia de opoziţie, cu excepţia cazului în care camera apreciază că ar trebui să ia în considerare elementele suplimentare în temeiul articolului 74 alineatul (2).84.Este adevărat că această dispoziţie nu fusese adoptată la momentul care ne interesează în prezenta cauză şi nu a intrat în vigoare decât la 25 iulie 2005. Astfel cum în mod întemeiat a subliniat Kaul, aceasta nu ar putea să modifice sau să deroge în mod valabil de la o normă cuprinsă în dispoziţiile din regulamentul privind marca comunitară sau care decurge în mod necesar din respectivele dispoziţii. Totuşi, din considerentul (7) al preambulului Regulamentului nr. 1041/2005

Citat la nota de subsol 9: Dispoziţiile privind procedura de opoziţie ar trebui reîncadrate complet, astfel încât să specifice cerinţele de admisibilitate, să precizeze clar consecinţele juridice ale neregulilor şi să prezinte dispoziţiile în ordinea cronologică a procedurilor.

, care introduce noul paragraf, deducem că intenţia Comisiei a fost să clarifice conţinutul şi limitele normelor existente în ceea ce priveşte consecinţele juridice ale diverselor nereguli procedurale, şi nu să modifice aceste reguli. în consecinţă, percepţia acesteia asupra situaţiei din regulamentul privind marca comunitară pare conformă celei a Oficiului.85.Prin urmare, Curtea este chemată să tranşeze între aceste două concepţii referitoare la procedura de recurs.86.Dacă raţionamentul hotărârii atacate este exact, ne este dificil să înţelegem cum ar fi putut fi adoptat în mod valabil noul paragraf al normei 50 alineatul (1) din regulamentul de aplicare. Invers, dacă ar fi de competenţa Comisiei să adopte această ultimă dispoziţie, s-ar părea că Tribunalul a interpretat greşit regulamentul privind marca comunitară.<TI><P>Compatibilitatea cu regulamentul privind marca comunitara</P></TI>87.Nu am găsit nimic în cuprinsul regulamentului privind marca comunitară care să confirme sau să infirme explicit vreuna dintre cele două concepţii (iar acest lucru era valabil - la momentul care ne interesează -pentru regulamentul de aplicare). Ambele opinii s-au întemeiat pe interpretarea sistematică a regulamentului.88.Totuşi, în opinia noastră, abordarea urmată de Tribunal cel puţin într-o parte a jurisprudenţei sale şi rezultatul la care a ajuns în prezenta cauză nu par a fi conforme cu natura procedurii de recurs în general, recursul intern din regulamentul privind marca comunitară reprezentând un astfel de exemplu.89.Este adevărat că pot exista diferenţe considerabile între procedurile de recurs în ceea ce priveşte detaliile şi forma acestora. Totuşi, ele au în comun structura alcătuită din două etape. Prima etapă

Lăsăm deoparte orice examinare preliminară a admisibilităţii formale.

 constă în a stabili dacă decizia atacată este viciată în vreun fel. Dacă - şi numai dacă - există un astfel de viciu (care poate consta mai ales în faptul că au fost luate în considerare prea puţine probe sau argumente), etapa următoare (care poate fi realizată total sau parţial de organul care s-a pronunţat în primă instanţă sau de un organ diferit - uneori organul care a pronunţat prima decizie) va consta în a stabili ce decizie ar fi trebuit luată sau trebuie luată în prezent. în cadrul acestei activităţi de determinare, poate exista sau nu posibilitatea, în funcţie de normele şi circumstanţele procedurii respective, de a examina probe sau argumente care, din diverse motive, nu au putut fi avute în vedere în momentul pronunţării deciziei iniţiale.90.Este la fel de adevărat că există proceduri în care faptul că o decizie a fost luată pe baza anumitor probe sau argumente nu exclude o nouă cerere care vizează obţinerea unei decizii diferite având acelaşi obiect, cerere introdusă pe baza unor argumente şi probe noi sau a unor împrejurări modificate. Totuşi, astfel de proceduri nu sunt proceduri de recurs. Acestea sunt distincte din punct de vedere formal de procedurile ce privesc orice altă decizie anterioară. Deşi ar putea avea ca efect anularea unei asemenea decizii, acestea nu o repun în discuţie şi nu afectează validitatea modului în care a fost obţinută. în plus, de regulă nu există termene stricte pentru a le iniţia, întrucât nu există niciun motiv care să justifice supoziţia că vor apărea noi probe sau că se va produce o schimbare a circumstanţelor după o anumită perioadă de la decizia anterioară.91.Din articolele 57-62 din regulamentul privind marca comunitară rezultă în mod clar că ceea ce se reglementează este o procedură de recurs din prima categorie, independent de orice diferenţă terminologică între versiunile lingvistice

De exemplu, în engleză, appeal este folosit pentru procedura în faţa camerei de recurs şi action pentru procedura în faţa Tribunalului (cu drept de appeal la Curtea de Justiţie), în timp ce în franceză ambele proceduri se numesc recours (cu un pourvoi la Curtea de Justiţie), iar în germană termenii corespunzători sunt Beschwerde, Klage şi Rechtsmittel.

. în special, termenul de două luni de la data notificării deciziei atacate pare a indica faptul că nu este prevăzută o reexaminare în lumina unor circumstanţe modificate. Rolul acestui termen nu pare să fie acela de a da posibilitatea prezentării de noi probe şi argumente atunci când organul care s-a pronunţat în primă instanţă apreciază că probele şi argumentele prezentate nu au fost suficiente. O astfel de posibilitate ar trebui să existe chiar în faţa respectivului organ, în temeiul obligaţiei Oficiului de a invita părţile să prezinte observaţii ori de câte ori este necesar în prima instanţa

Articolul 43 alineatul (1) din regulamentul privind marca comunitară în ceea ce priveşte procedura de opoziţie. Dispoziţii echivalente figurează în articolul 56 alineatul (1) în privinţa procedurii de anulare şi în contextul uşor diferit al cererilor de înregistrare la articolul 38 alineatul (3) şi la articolul 41 alineatul (2).

.92.în plus, considerăm că, în orice procedură de recurs de tipul celei analizate, cele două etape trebuie tratate separat şi că a doua etapă - aceea de a stabili ce decizie trebuia pronunţată sau ar trebui pronunţată în prezent - nu se justifică şi, în consecinţă, nu trebuie să aibă loc decât dacă s-au identificat motive pentru a anula, în tot sau în parte, decizia iniţială.93.Există două tipuri de susţineri corespunzătoare celor două etape ale examinării recursului.94.în primul stadiu, instanţa de recurs (în speţă, camera de recurs) trebuie să examineze orice aspect referitor la modalităţile sau circumstanţele în care a fost pronunţată decizia iniţială şi care ar fi putut să o vicieze. Aceste aspecte includ motivele de recurs (care trebuie formulate în termen de patru luni de la data deciziei contestate, în temeiul articolului 59 din regulamentul privind marca comunitară) şi orice alt element depus în susţinerea acestor motive [în diferite termene stabilite de camera de recurs în temeiul articolului 61 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară şi al dispoziţiilor relevante din regulamentul de aplicare].95.în al doilea stadiu - în cazul în care prima etapă conduce la concluzia că decizia ce face obiectul recursului trebuie anulată în tot sau în parte -, este oportun să se examineze elementele (acestea putând include şi elemente noi) pertinente pentru a putea pronunţa în prezent o decizie corectă.96.Faptele, probele şi argumentele pertinente pentru soluţionarea cererii iniţiale sunt în mod evident relevante pentru cea de a doua etapă a recursului în faţa camerei de recurs, dacă se ajunge la această etapă. în acest context, ele pot fi analizate de camera de recurs însăşi şi/sau de organul care s-a pronunţat în primă instanţă, în măsura în care camera de recurs consideră necesar să trimită cauza spre soluţionare acestui organ.97.Acestea pot fi însă pertinente şi în prima etapă, de exemplu dacă se susţine că un element depus în cadrul procedurii în primă instanţă a fost în mod nejustificat exclus de la examinare sau nu a fost apreciat corect98.Totuşi, în lipsa unei astfel de legături între faptele, probele şi argumentele noi şi susţinerea că decizia iniţială a fost viciată sub un aspect referitor la modalităţile sau circumstanţele în care a fost pronunţată, examinarea acestor fapte, probe şi argumente trebuie limitată în mod corespunzător la a doua etapă, după caz, aceea a examinării recursului

A se vedea punctele 53-55 din recentele noastre concluzii din 6 iulie 2006, prezentate în cauza BVBA Management, Training en Consultancy (C-239/05).

.99.Abordarea urmată de Tribunal la punctele 29-30 din hotărârea atacată nu distinge între cele două etape ale procedurii de recurs, astfel cum au fost descrise. în opinia noastră, acest lucru conduce la rezultatul eronat din prezenta cauză.100.Elementul contestat în prezent se referă la importanţa notorietăţii pe piaţă a mărcii Kaul ca factor de care trebuia ţinut cont la aprecierea riscului de confuzie cu marca în litigiu

A se vedea punctul 71 de mai sus.

. Dacă acesta ar fi fost prezentat în timp util în faţa diviziei de opoziţie, respectiva divizie ar fi trebuit să îl ia în considerare. Dacă ar fi fost depus în faţa aceleaşi divizii, dar nu în timp util, divizia ar fi avut puterea de a aprecia dacă îl ia sau nu în considerare, în conformitate cu articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară. Aceeaşi putere de apreciere s-ar fi extins, în opinia noastră, şi în cazul camerei de recurs, dacă şi în măsura în care aceasta ar fi constatat în prealabil existenţa unor motive de anulare a deciziei atacate (care ar fi putut consta, de exemplu, în faptul că divizia de opoziţie ar fi trebuit să îşi exercite puterea de apreciere mai curând în mod favorabil decât defavorabil).101.Totuşi, în cazul în care aceste elemente nu au fost prezentate deloc în faţa diviziei de opoziţie, nu vedem niciun motiv pentru care camera de recurs ar fi fost obligată să le ia în considerare în prima etapă a examinării recursului, cu excepţia cazului în care ar fi avut relevanţă şi asupra unui motiv de anulare a deciziei atacate, mai precis a unui factor despre care se susţine că a viciat modalităţile sau circumstanţele în care a fost pronunţată decizia. Nu găsim niciun indiciu, nici în decizia contestată, nici în hotărârea ce face obiectul recursului, că aceasta ar fi fost situaţia în speţă.102.Abordarea urmată de Tribunal în prezenta cauză presupune că ori de câte ori se depun în termenul de declarare a recursului probe sau argumente noi în susţinerea cererii iniţiale sau a opoziţiei, camera de recurs trebuie - indiferent dacă decizia iniţială a fost viciată în privinţa modalităţilor sau circumstanţelor în care a fost pronunţată -să ia în considerare aceste elemente pentru a decide dacă organul care s-a pronunţat în primă instanţă ar fi ajuns la o decizie diferită dacă le-ar fi avut la dispoziţie.103.Această abordare schimbă de fapt natura procedurii de recurs, transformând-o într-o nouă cerere sau o opoziţie faţă de care decizia anterioară nu reprezintă un obstacol, în opinia noastră, aceasta este în contradicţie cu exigenţele eficacităţii procedurale.104.în lumina acestei abordări, ar însemna că termenele stabilite în cuprinsul sau în temeiul regulamentului privind marca comunitară pentru prezentarea probelor sau argumentelor în susţinerea cererii iniţiale sau a opoziţiei nu au, în esenţă, efect obligatoriu.105.Persoana care formulează opoziţia, cunoscând faptul că termenul final pentru prezentarea tuturor probelor şi argumentelor este de fapt termenul pentru depunerea motivării recursului (şi că în nicio situaţie marca a cărei înregistare o contestă nu va fi înregistrată atât timp cât recursul nu a fost soluţionat în mod definitiv), nu este stimulată să pregătească şi să expună cauza în mod exhaustiv în primă instanţă. Pentru această persoană, ar putea fi preferabil din punct de vedere tactic să amâne prezentarea anumitor aspecte. Chiar dacă nu este cazul, nu există nicio urgenţă să îşi pregătească riguros argumentarea de la început.106.Dacă aceasta ar fi atitudinea adoptată de un număr semnificativ de persoane care formulează opoziţia, rezultatul probabil ar fi dublu. Pe de o parte, camerele de recurs ar fi confruntate în prea mare măsură cu aspecte care ar fi trebuit, dar care nu au fost examinate mai întâi de divizia de opoziţie. Şi, pe de altă parte, diviziile de opoziţie s-ar găsi frecvent în situaţia de a analiza aspecte neimportante prin prisma unui motiv serios de opoziţie, astfel că deciziile lor ar fi pronunţate în temeiul unor elemente neadecvate şi ar fi anulate în recurs.107.Această situaţie nu ar fi compatibilă cu forma în care a fost creat şi organizat Oficiul pentru a soluţiona opoziţii şi recursuri. Deducem din aceasta că fondul oricărei opoziţii trebuie examinat mai întâi şi cu precădere - şi, dacă este posibil, în mod definitiv - de către diviziile de opoziţie

Aceleaşi considerente se aplică, evident, şi în privinţa examinării cererilor de înregistrare şi de anulare.

.108.Pentru toate aceste considerente, suntem de părere că Tribunalul a procedat greşit atunci când a hotărât că în prezenta cauză camera de recurs era obligată, fără a stabili în prealabil dacă decizia atacată era viciată sub aspectul modalităţilor sau al circumstanţelor în care a fost pronunţată, să ia în considerare probele şi argumentele referitoare la un motiv de opoziţie atunci când aceste probe sau argumente nu a fost depuse în timp util în procedura de opoziţie, ci numai în cursul perioadei de depunere a motivării recursului.109.Cu toate acestea, nu considerăm că opinia noastră contravine întru totul jurisprudenţei pe care Tribunalul şi-a întemeiat această concluzie.110.Nu repunem, de exemplu, în discuţie opinia potrivit căreia rolul camerei de recurs este de a stabili dacă o nouă decizie având acelaşi dispozitiv ar mai putea fi pronunţată în mod legal în lumina tuturor elementelor de fapt şi de drept pertinente pe care părţile le-au prezentat fie în primă instanţă, fie în recurs. Considerăm doar că acest rol intră în acţiune numai în a doua etapă, adică odată ce s-a apreciat că sunt suficiente motive pentru a considera că decizia iniţială a fost viciată sub aspectul modalităţilor sau circumstanţelor în care a fost pronunţată. în cazul în care respectivele elemente de fapt şi de drept sunt pertinente pentru decizia iniţială, dar nu au fost prezentate în timp util în procedura ce a condus la pronunţarea acelei decizii, camera de recurs beneficiază de o putere de apreciere în privinţa luării lor în considerare în temeiul articolului 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară.

Această putere de apreciere trebuie exercitată în limitele procedurii de recurs, astfel cum este aceasta instituită prin regulamentul privind marca comunitară, iar exercitarea sa poate fi contestată, dacă este cazul, în faţa Tribunalului.

111.Nu contestăm nici noţiunea de continuitate funcţională în cadrul Oficiului între organele care se pronunţă în primă instanţă şi camerele de recurs. Totuşi, această continuitate nu poate, în opinia noastră, să impună unei camere de recurs să ia în considerare elemente care puteau fi înlăturate în mod valabil de organul de primă instanţă pentru că acestea nu au fost prezentate în timp util în faţa acestui organ. Dimpotrivă, dacă continuitatea înseamnă ceva, aceasta presupune în mod necesar o coerenţă în aplicarea aceloraşi reguli. Trebuie să notăm într-adevăr că există un anumit nivel de continuitate funcţională între Tribunalul de Primă Instanţă şi Curte în materia recursului, care prezintă numeroase similitudini cu continuitatea funcţională în cadrul Oficiului, dar care nu a fost niciodată interpretată în sensul că este de obligaţia Curţii să ia în considerare elementele care nu au fost depuse în timp util în faţa Tribunalului, pentru a anula hotărârea acestuia din urmă.112.Existenţa unei continuităţi funcţionale între organul care s-a pronunţat în primă instanţă şi camera de recurs, coroborată cu puterea de apreciere conferită de articolul 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară, trebuie, în opinia noastră, să permită unei camere de recurs să ia în considerare elementele în circumstanţe precum cele din prezenta cauză, dar nu îi pot impune să procedeze astfel. Exercitarea puterii de apreciere trebuie să fie întemeiată pe motive valabile. în special, camera de recurs nu trebuie să ia în considerare un element într-un stadiu al soluţionării recursului în care acest element nu este relevant.113.în cele din urmă, nu considerăm că opinia noastră asupra procedurii de recurs impune restricţii în ceea ce priveşte facultatea părţii de a prezenta probele şi argumentele care iniţial nu i s-au părut pertinente sau necesare.114.Rezultă în mod clar din prevederile regulamentului privind marca comunitară că solicitantului înregistrării trebuie să i se dea posibilitatea să îşi retragă sau să îşi modifice cererea sau să prezinte observaţii înainte ca cererea sa să fie refuzată pentru motive absolute şi să răspundă observaţiilor formulate de terţi

Articolul 38 alineatul (3) şi articolul 41 alineatul (2).

. în cazul în care se formulează opoziţie la cerere sau dacă ulterior înregistrării mărcii se formulează cerere de anulare, ambele părţi sunt invitate să prezinte observaţii ori de câte ori este necesar

Articolul 43 alineatul (1) şi articolul 56 alineatul (1).

.115.în cazul în care organele care se pronunţă în primă instanţă nu au dat într-o măsură suficientă părţilor posibilitatea să prezinte argumente sau probe noi în conformitate cu aceste dispoziţii, acesta este un factor care poate justifica anularea deciziei de către camera de recurs şi luarea în considerare a elementelor în discuţie.116.Cu toate acestea, simpla prezentare a unui element nou în faţa camerei de recurs, atunci când partea a avut pe deplin posibilitatea să îl prezinte în procedura iniţială, nu va justifica, de regulă, această soluţie. Puterea de apreciere conferită de articolul 74 alineatul (2) poate permite camerei de recurs să ia această măsură în situaţii excepţionale, deşi este dificil de definit în prealabil care ar fi aceste situaţii excepţionale.117.în lumina celor de mai sus, considerăm că hotărârea Tribunalului ar trebui anulată, deoarece raţionamentul care figurează la punctele 29 şi 30 din această hotărâre este incorect în măsura în care conduce la concluzia că respectiva cameră de recurs era obligată să ia în considerare elementul contestat.118.în principiu, subzistă întrebarea în ce măsură camera de recurs a utilizat corect puterea de apreciere de care dispune potrivit articolului 74 alineatul (2) din regulamentul privind marca comunitară atunci când a refuzat să ia în considerare acest element

A se vedea punctele 73-78 şi 116 de mai sus.

. Nu a fost prezentat Curţii - sau, evident, Tribunalului de Primă Instanţă - niciun argument în această privinţă. Totuşi, indiferent dacă trebuie soluţionat sau nu acest aspect, mai multe motive invocate de Kaul nu au fost deloc analizate. Aşadar, lucrările dosarului nu permit Curţii să reţină cauza spre rejudecare şi nici Oficiul nu solicită acest lucru. Cauza ar trebui trimisă Tribunalului spre rejudecare.<TI><P>Cheltuieli</P></TI>119.în temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Oficiul a solicitat cheltuieli de judecată, iar în opinia noastră, motivele de recurs invocate de Kaul nu sunt întemeiate. Totuşi, mai sunt încă aspecte importante care trebuie soluţionate de Tribunal şi pronunţarea cu privire la cheltuielile aferente procedurii din faţa Curţii trebuie, aşadar, amânată.<TI><P>Concluzii</P></TI>120.în opinia noastră, Curtea trebuie:

să anuleze hotărârea Tribunalului în cauza T-164/02;

să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului;

să oblige Kaul GmbH la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs;

să amâne pronunţarea cu privire la restul cheltuielilor de judecată.