|
2.12.2010 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 316/1 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 1112/2010 AL COMISIEI
din 1 decembrie 2010
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 793/2006 de stabilire a unor norme de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 247/2006 al Consiliului privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (1), în special articolul 25,
întrucât:
|
(1) |
S-a constatat că, în urma adoptării Regulamentului (CE) nr. 408/2009 al Comisiei (2), în special a articolului 46a care precizează că laptele UHT reconstituit destinat consumului local în Madeira trebuie să încorporeze cel puțin 15 % lapte proaspăt de vacă, întreaga cantitate de lapte proaspăt obținută pe plan local este utilizată de industria locală producătoare de brânzeturi. Pentru a evita perturbarea echilibrelor economice deja stabilite și pentru ca laptele proaspăt produs local să poată fi prelucrat în produse cu valoare adăugată ridicată, ar fi oportună eliminarea obligației unui procent minim de încorporare. |
|
(2) |
Având în vedere modificarea articolului 19 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 247/2006 prin Regulamentul (UE) nr. 641/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3) care a eliminat, cu efect de la 1 ianuarie 2010, obligația Comisiei de a stabili un procent de încorporare a laptelui proaspăt produs local, este de asemenea necesară eliminarea, cu începere de la data respectivă, a articolului 46a din Regulamentul (CE) nr. 793/2006 al Comisiei (4). |
|
(3) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 793/2006 trebuie modificat în consecință. |
|
(4) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a plăților directe, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Articolul 46a din Regulamentul (CE) nr. 793/2006 se elimină.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare la 1 ianuarie 2010.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 1 decembrie 2010.
Pentru Comisie
Președintele
José Manuel BARROSO
(2) JO L 123, 19.5.2009, p. 62.