C-287/0562005C02870003.000169111693323CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KOKOTT — CAUZA C-287/05HENDRIX<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Juliane Kokott</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20070329">29 martie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: germana.</P></NOTE></P></TI><TI><NP><NO.P>I —</NO.P><TXT>Introducere</TXT></NP></TI>1.Tinerii cu handicap care au domiciliul în Ţările de Jos şi care sunt afectaţi de o incapacitate totală sau parţială de muncă beneficiază de o prestaţie în numerar în temeiul Legii privind plata unei prestaţii de asistenţă în favoarea tinerilor cu handicap (Wet arbeidsongeschiktheidsvoorziening jonggehandicapten, denumită în continuare Wajong). Această prestaţie înlocuieşte salariul sau îl completează până la concurenţa venitului minim.2.În Hotărârea din 6 iulie 2006, Kersbergen-Lap şi Dams-Schipper

C-154/05, Rec, p. I-6249.

 (denumită în continuare Hotărârea Kersbergen), care a fost pronunţată ulterior introducerii prezentei acţiuni preliminare, Curtea a statuat deja că prestaţia acordată în temeiul Wajong constituie o prestaţie specială necontributivă, în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71

Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii (JO L 149, p. 2, Ediţie specială, 05/vol. 1, p. 26), în versiunea acestuia modificată şi actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 307/1999 al Consiliului din 8 februarie 1999 (JO L 38, p. 1, Ediţie specială, 05/vol. 5, p. 103).

 care, în virtutea articolului 10a din regulamentul menţionat nu trebuie plătită nerezidenţilor. Mai mult, reclamantele din cauza menţionată nu exercitau o activitate profesională, astfel încât, în ceea ce le priveşte, prestaţia înlocuia, în totalitate, un venit din muncă.3.Dimpotrivă, domnul Hendrix, apelantul din litigiul principal, este salariat. Cum salariul său era inferior venitului minim legal, atât timp cât a avut domiciliul în Ţările de Jos, acesta a obţinut, în completarea salariului său, o prestaţie în numerar în temeiul Wajong. După mutarea sa în Belgia, plata acestei prestaţii a fost suspendată.4.Alături de examinarea acestei prestaţii în lumina Regulamentului nr. 1408/71, Centrale Raad van Beroep solicită, aşadar, să se stabilească dacă un lucrător poate invoca libera circulaţie a lucrătorilor împotriva statului membru al cărui resortisant este atunci când este angajat în acest stat şi şi-a transferat doar domiciliul într-un alt stat membru. Dacă libera circulaţie a lucrătorilor se aplică în această situaţie, se pune întrebarea în ce măsură este compatibilă această împrejurare cu dispoziţiile Regulamentului nr. 1408/71 referitoare la prestaţiile speciale necontributive. Instanţa de trimitere pune de asemenea în discuţie compatibilitatea acestor dispoziţii cu libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii prevăzută la articolul 18 CE.<TI><NP><NO.P>II —</NO.P><TXT>Cadrul juridic</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Dreptul comunitar</TXT></NP></TI>5.Articolul 7 alineatele (1) şi (2) din Regulamentul nr. 1612/68

Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii (JO L 257, p. 2, Ediţie specială, 05/vol. 1, p. 11), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CEE) nr. 2434/92 al Consiliului din 27 iulie 1992 (JO L 245, p.1, Ediţie specială, 05/vol. 2, p. 234).

 prevede:

(1)Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, faţă de lucrătorii naţionali, pe criterii de cetăţenie, în ceea ce priveşte condiţiile de încadrare în muncă şi de muncă şi, în special, în ceea ce priveşte remunerarea, concedierea şi, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională şi reangajarea.(2)Acesta beneficiază de aceleaşi avantaje sociale şi fiscale ca şi lucrătorii naţionali.

6.Articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 prevede:

(2)Prezentul regulament nu aduce atingere dispoziţiilor adoptate în conformitate cu articolul 51 din tratat.

7.Potrivit prevederilor articolului 4 din Regulamentul nr. 1408/71:

(1)Prezentul regulament se aplică tuturor legislaţiilor referitoare la următoarele domenii de securitate socială:

(a)prestaţii de boală şi de maternitate;(b)prestaţii de invaliditate, inclusiv cele destinate menţinerii sau ameliorării capacităţii de a realiza un venit;

[...]

(2)Prezentul regulament se aplică tuturor regimurilor generale şi speciale, contributive sau necontributive, precum şi regimurilor privind obligaţiile angajatorului sau armatorului în ceea ce priveşte prestaţiile prevăzute la alineatul (1).(2a)Prezentul regulament se aplică şi prestaţiilor speciale necontributive, care sunt acordate în baza unei legislaţii sau a unor regimuri diferite de cele prevăzute la alineatul (1) sau care sunt excluse în temeiul alineatului (4), dacă aceste prestaţii sunt destinate:

(a)fie să acopere, cu titlu suplimentar, complementar sau accesoriu, riscurile care corespund ramurilor de securitate socială prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(h) sau(b)să asigure numai o protecţie specifică a persoanelor cu handicap.

(2b)Prezentul regulament nu se aplică dispoziţiilor din legislaţia unui stat membru referitoare la anumite prestaţii necontributive, menţionate în anexa II secţiunea III, a căror aplicare este limitată la o parte a teritoriului său.

[...]

(4)Prezentul regulament nu se aplică [...] asistenţei sociale [...]

8.În privinţa prestaţiilor speciale necontributive prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, articolul 10a alineatul (1) din acest regulament prevede următoarele:

Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 10 şi titlului III, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament beneficiază de prestaţiile speciale necontributive în numerar prevăzute la articolul 4 alineatul (2a) numai pe teritoriul statului membru în care îşi au domiciliul, în conformitate cu legislaţia statului respectiv, cu condiţia ca aceste prestaţii să fie enumerate în anexa IIa. Aceste prestaţii se acordă de către şi pe cheltuiala instituţiei de la locul de reşedinţă.

9.Legea privind plata unei prestaţii de asistenţă în favoarea tinerilor cu handicap afectaţi de incapacitate de muncă este menţionată în anexa IIa litera Q la Regulamentul nr. 1408/71.10.Potrivit prevederilor articolului 95b alineatul (8) din Regulamentul nr. 1408/71:

Aplicarea articolului 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1247/92 nu poate avea ca efect retragerea prestaţiilor care sunt acordate anterior datei de 1 iunie 1992 de instituţiile competente ale statelor membre în temeiul titlului III al Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 cărora li se aplică articolul 10 al acestui din urmă regulament.

<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Dreptul naţional</TXT></NP></TI>11.În Ţările de Jos, lucrătorii salariaţi sunt asiguraţi contra incapacităţii de muncă, încă din prima zi de lucru, în virtutea Legii privind asigurarea pentru incapacitate de muncă (Wet op de arbeidsongeschiktheidsverzekering) (denumită în continuare WAO). Persoanele care, din cauza unui handicap, se află în incapacitate totală de muncă sau, încă de la început, în incapacitate parţială de muncă nu primesc nicio prestaţie în temeiul WAO.12.Aplicabilă în Ţările de Jos până la începutul anului 1998, Legea privind stabilirea unei asigurări generale pentru incapacitate de muncă (Algemene Arbeidsongeschiktheidswet, denumită în continuare AAW) prevedea o asigurare generală obligatorie care acoperea totalitatea persoanelor cu domiciliul în Ţările de Jos care nu erau asigurate în temeiul WAO contra consecinţelor unei incapacităţi de muncă. în virtutea AAW, puteau beneficia, începând de la vârsta de 18 ani, de o prestaţie minimă destinată tinerilor cu handicap, printre altele, persoanele care, la împlinirea vârstei de 17 ani, se aflau în incapacitate de muncă. Prestaţiile acordate în temeiul AAW erau finanţate prin cotizaţiile asiguraţilor, al căror nivel depindea de cuantumul venitului impozabil al acestora.13.De la 1 ianuarie 1998, AAW, în măsura în care prezintă interes în speţă, a fost înlocuită cu Legea privind asigurarea pentru incapacitate de muncă a tinerilor cu handicap (Wet arbeidsongeschiktheidsvoorziening jonggehandicapten denumită în continuare Wajong) din 24 aprilie 1997. Pentru categoria specifică a tinerilor cu handicap, Wajong prevede achitarea unei prestaţii care corespunde nivelului considerat în Ţările de Jos ca minimul necesar subzistenţei.14.Dreptul la prestaţii în temeiul Wajong, care sunt aproape în întregime finanţate din fonduri publice, nu depinde de nevoile personale. Cu toate acestea, prestaţiile pot fi diminuate în cazul în care beneficiarul obţine venituri din muncă.15.Spre deosebire de fosta AAW, care nu prevede nicio restricţie în această privinţă, prestaţia acordată în temeiul Wajong nu poate fi vărsată, dacă beneficiarul nu are domiciliul în Ţările de Jos. De la 1 septembrie 2002, Wajong conţine o clauză de echitate în virtutea căreia se poate deroga de la condiţia domiciliului în Ţările de Jos în cazul în care stingerea dreptului la prestaţie ar genera o situaţie de nedreptate majoră. Acesta ar fi cazul, de exemplu, atunci când tânărul cu handicap trebuie să urmeze un tratament medical în străinătate ori în ipoteza în care poate ocupa în străinătate un loc de muncă care îi oferă o anumită perspectivă de reintegrare sau atunci când persoana de care depinde este constrânsă să locuiască în afara Ţărilor de Jos.16.În virtutea Legii privind (re)integrarea lucrătorilor cu handicap [Wet op de (re) integratie arbeidsgehandicapten, denumită în continuare REA], angajatorii pot fi exoneraţi de obligaţia de a plăti salariul minim legal angajaţilor cu handicap a căror prestaţie la locul de muncă este în mod vădit inferioară celei normale.<TI><NP><NO.P>III —</NO.P><TXT>Situaţia de fapt şi procedura</TXT></NP></TI>17.Domnul Hendrix, cetăţean olandez, s-a născut la 26 septembrie 1975. Acesta suferă de un handicap mental în urma căruia se consideră că are o incapacitate de muncă cuprinsă între 80 % şi 100 %. La 26 septembrie 1993, i-a fost acordată o prestaţie în temeiul AAW.18.Domnul Hendrix era angajat de la 1 februarie 1994 într-un magazin de bricolaj, în Ţările de Jos. Potrivit REA, angajatorul domnului Hendrix era exonerat de obligaţia de a-i plăti salariul minim legal. în consecinţă, domnul Hendrix primea doar 70 % din salariul minim şi beneficia de o prestaţie în temeiul Wajong într-un cuantum echivalent aceleia datorate în cazul unei incapacităţi de muncă cuprinse între 25 % şi 35 %.19.La 1 iunie 1999, domnul Hendrix s-a mutat în Belgia, continuând totuşi să lucreze în Ţările de Jos. Prin Decizia din 28 iunie 1999, Raad van Bestuur van het Uitvoeringsinstituut Werknemersverzekeringen (denumit în continuare pârâtul) a hotărât să suspende, începând cu 1 iulie 1999, prestaţia acordată domnului Hendrix în temeiul Wajong. întrucât angajatorul era exonerat de obligaţia de a-i plăti salariul minim, acesta respingând şi cererea de mărire a remuneraţiei, acest raport de muncă a încetat. începând cu 5 iulie 1999, domnul Hendrix a fost angajat într-un alt magazin de bricolaj, unde a primit salariul minim legal

în consecinţă, astfel cum subliniază în mod întemeiat guvernul olandez, acest litigiu are ca obiect doar beneficiul prestaţiilor în temeiul Wajong pentru o perioadă de 4 zile, de la 1 la 4 iulie 1999.

. în 2001, domnul Hendrix şi-a restabilit domiciliul în Ţările de Jos.20.După parcurgerea unei proceduri administrative infructuoase, domnul Hendrix a formulat o acţiune împotriva deciziei de suspendare a prestaţiei acordate în temeiul Wajong, acţiune respinsă de Rechtbank Amsterdam prin Decizia din 16 martie 2001. Prin Ordonanţa din 15 iulie 2005, Centrale Raad van Beroep, în calitatea sa de instanţă sesizată cu apelul formulat de domnul Hendrix, a adresat Curţii, în temeiul articolului 234 CE, următoarele întrebări preliminare:

1)Alocaţia plătită în temeiul Wajong, care este menţionată în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71, trebuie considerată a fi o prestaţie specială necontributivă în sensul articolului 4 alineatul (2a) din acelaşi regulament, astfel încât unei persoane precum apelantul din litigiul principal va trebui să i se aplice numai regula de coordonare stabilită la articolul 10a? Pentru răspunsul care urmează a fi acordat acestei întrebări poate fi relevant faptul că persoana interesată primea iniţial o alocaţie acordată în temeiul AAW pentru tinerii cu handicap, transformată de plin drept într-o alocaţie în temeiul Wajong, începând cu 1 ianuarie 1998?2)în cazul în care răspunsul la prima întrebare este unul afirmativ, va putea un lucrător să invoce articolul 39 CE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 din Regulamentul nr. 1612/68, împotriva unui stat membru al cărui resortisant este, în condiţiile în care nu a lucrat decât în acest stat membru, dar are domiciliul pe teritoriul unui alt stat membru?3)Dacă răspunsurile la prima şi la a doua întrebare sunt afirmative, articolul 39 CE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, trebuie interpretat în sensul că este întotdeauna compatibilă cu acesta din urmă prevederea legală care subordonează acordarea sau menţinerea unei prestaţii condiţiei ca persoana interesată să aibă domiciliul pe teritoriul statului membru în care este aplicabil regimul legal respectiv atunci când acest regim prevede o prestaţie necontributivă în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 şi când este menţionat în anexa IIa la acest regulament?4)Dacă răspunsurile la prima şi la a doua întrebare sunt afirmative, iar răspunsul la a treia întrebare este unul negativ, dreptul comunitar [inclusiv articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 şi articolul 39 CE, precum şi articolele 12 CE şi 18 CE] trebuie interpretat în sensul că se poate identifica printre caracteristicile Wajong o justificare suficientă pentru a opune o condiţie privitoare la domiciliu unui cetăţean al Uniunii, angajat în temeiul unui contract de muncă în Ţările de Jos şi căruia îi este, de aceea, aplicabilă exclusiv legislaţia olandeză?

<TI><NP><NO.P>IV —</NO.P><TXT>Apreciere juridică</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Cu privire la prima întrebare preliminară — Calificarea prestaţiei drept prestaţie speciala necontributivâ în sensul Regulamentului nr. 1408/71</TXT></NP></TI>21.Prin intermediul primei întrebări, Centrale Raad van Beroep solicită, în esenţă, să se stabilească dacă prestaţia furnizată în temeiul Wajong trebuie considerată o prestaţie specială necontributivâ în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 căruia i se aplică regula de coordonare vizată la articolul 10a din acelaşi regulament.22.Curtea a răspuns deja în sens afirmativ la această întrebare în Hotărârea Kersbergen, întrucât prestaţia în cauză este menţionată în anexa IIa la Regulamentul nr. 1408/71 şi prezintă atât un caracter special, cât şi unul necontributiv

A se vedea, cu privire la necesitatea ca aceste condiţii să fie întrunite în mod cumulativ, Hotărârea din 8 martie 2001, Jauch (C-215/99, Rec, p. I-1901, punctul 21), şi Hotărârea Kersbergen (citată la nota de subsol 2, punctul 25).

. Este vorba de o prestaţie specială, deoarece se apropie, pe de o parte, de o prestaţie de securitate socială în caz de invaliditate şi, pe de altă parte, de un ajutor social. într-adevăr, aceasta este destinată să asigure un venit minim unei categorii sociale defavorizate (tinerii cu handicap)

A se vedea Hotărârea Kersbergen (citată la nota de subsol 2, punctele 30 şi 31). De asemenea, a se vedea, în general cu privire la condiţiile necesare pentru calificarea drept prestaţie specială, Hotărârea din 4 noiembrie 1997, Snares (C-20/96, Rec, p. I-6057, punctul 33), si Hotărârea din 29 aprilie 2004, Skalka (C-160/02, Rec, p. I-5613, punctul 25).

.23.Potrivit Curţii, faptul că prestaţia este acordată fără examinarea nevoilor financiare individuale

A se vedea, în ceea ce priveşte această cerinţă, în special Concluziile noastre din 20 octombrie 2005 prezentate în cauza Hosse (Hotărârea din 21 februarie 2006, C-286/03, Rec, p. I-1771), punctele 66-69.

 nu repune în discuţie asemănarea cu un ajutor social. Dimpotrivă, ar fi suficient, potrivit Curţii, ca grupul beneficiar, compus din tineri cu handicap, să nu dispună, în general, de mijloace de existenţă suficiente

Acest argument este surprinzător la prima vedere. Pentru ca o cerere clasică de ajutor social să fie admisă, nu ar fi suficientă simpla relatare la biroul de ajutor social de care aparţine o categorie socială defavorizată fără dovedirea în concret a situaţiei financiare personale. Această apreciere a Curţii ar putea cel mult să se justifice prin faptul că, pentru ca o prestaţie să fie calificată drept prestaţie specială, doar existenţa unei anumite asemănări cu un ajutor social este suficientă pentru a fonda caracterul său mixt, fără ca pentru aceasta să fie necesar să corespundă în întregime unei prestaţii cu caracter de ajutor social.

.24.în cadrul primei întrebări formulate, Centrale Raad van Beroep solicită, de asemenea, să se stabilească dacă faptul că persoana interesată a beneficiat iniţial de o prestaţie pentru tineri cu handicap în temeiul AAW, finanţată prin cotizaţii şi în privinţa căreia nu era prevăzută condiţia domiciliului, dar care a fost transformată, la 1 ianuarie 1998, într-o prestaţie în temeiul Wajong, modifică situaţia.25.Sub acest aspect, Curtea s-a pronunţat deja în cadrul Hotărârii Kersbergen că nu se poate invoca principiul conservării drepturilor câştigate în cazul în care beneficiarul şi-a stabilit domiciliul în străinătate după ce prestaţiile acordate în temeiul AAW au fost înlocuite cu prestaţiile în temeiul Wajong

A se vedea Hotărârea Kersbergen (citată la nota de subsol 2, punctul 41 şi următoarele).

. Din moment ce domnul Hendrix s-a mutat în Belgia la 1 iunie 1999, nu se poate prevala de acest principiu. în lipsa unei dispoziţii tranzitorii contrare, consecinţele juridice determinate de schimbarea de domiciliu trebuie, prin urmare, să fie apreciate în funcţie de situaţia juridică ce prevala la acea dată.26.Articolul 95b din Regulamentul nr. 1408/71 nu este de niciun ajutor în această privinţă, întrucât anterior datei de 1 iunie 1992, domnul Hendrix nu beneficia încă de prestaţii a căror plată neîntreruptă este necesară potrivit acestei dispoziţii.27.Prin urmare, este necesar să se reţină în primul rând că o prestaţie în temeiul Wajong trebuie considerată drept o prestaţie specială necontributivă, în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71, căreia i se aplică regula de coordonare vizată la articolul 10a din acelaşi regulament. Aceeaşi este soluţia în cazul în care persoana interesată a beneficiat iniţial de o prestaţie finanţată prin cotizaţii care s-a transformat începând cu 1 ianuarie 1998 într-o prestaţie în temeiul Wajong.28.Cu toate acestea, se impune a verifica dacă, în contextul prezentei cauze, condiţia domiciliului, prevăzută la articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71, este compatibilă cu dispoziţiile referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor.<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Cu privire la a doua întrebare preliminară — Posibilitatea resortisantului unui stat membru de a se prevala de principiul liberei circulaţii a lucratorilor împotriva statului membru al cărui resortisant este</TXT></NP></TI>29.Prin intermediul celei de a doua întrebări, Centrale Raad van Beroep solicită să se stabilească dacă un lucrător poate invoca articolul 39 CE, astfel cum este pus în aplicare prin articolul 7 din Regulamentul nr. 1612/68, împotriva statului membru al cărui resortisant este, în condiţiile în care acesta a lucrat şi continuă să lucreze numai în acest stat membru, având însă domiciliul într-un alt stat membru.30.Prestaţia în temeiul Wajong aparţine domeniului material de aplicare al articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, întrucât profită lucrătorilor naţionali în considerarea, în principal, a calităţii lor obiective de lucrător sau ca urmare a simplului fapt că domiciliază pe teritoriul naţional

A se vedea Hotărârea din 30 septembrie 1975, Christini (32/75, Rec, p. 1085, punctele 10-13), Hotărârea din 8 iunie 1999, Meeusen (C-337/97, Rec, p. I-3289, punctul 22), şi Hotărârea din 15 septembrie 2005, Ioannidis (C-258/04, Rec, p. I-8275, punctul 35).

.31.Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 este expresia particulară, în domeniul specific al acordării avantajelor sociale, a principiului nediscriminării consacrat deja la articolul 39 alineatul (2) CE

A se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, Comisia/Spania (C-205/04, Rec, p. I-31, punctul 15).

. Potrivit conţinutului său, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 interzice statului membru gazdă să îl trateze diferit faţă de lucrătorii naţionali, în considerarea cetăţeniei acestuia, pe lucrătorul resortisant al unui stat membru. Această dispoziţie pare astfel să rămână departe de garanţia vizată la articolul 39 CE de care se poate prevala orice resortisant al Comunităţii care s-a folosit de dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor, independent de locul său de reşedinţă şi de cetăţenia sa

A se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2002, de Groot (C-385/00, Rec, p. I-11819, punctul 76), Hotărârea din 13 noiembrie 2003, Schilling şi Fleck-Schilling (C-209/01, Rec, p. I-13389, punctul 23), şi Hotărârea din 21 februarie 2006, Ritter-Coulais (C-152/03, Rec, p. I-1711, punctul 31).

. Cu toate acestea, Curtea aplică în paralel cele două dispoziţii şi interpretează articolul 7 din Regulamentul nr. 1612/68 în acelaşi mod ca şi articolul 39 CE

A se vedea în special Hotărârea din 23 mai 1996, O'Flynn (C-237/94, Rec, p. I-2617, punctul 19, Hotărârea din 26 ianuarie 1999, Terhoeve (C-18/95, Rec, p. I-345, punctul 29), Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler (C-224/01, Rec, p. I-10239, punctele 77 şi 88), şi Hotărârea Comisia/Spania (citată la nota de subsol 12, punctul 15). A se vedea, în sens contrar, Concluziile avocatului general Geelhoed din 2 februarie 2006 prezentate în cauza De Cuyper (Hotărârea din 18 iulie 2006, C-406/04, Rec, p. I-6947), punctele 34-37, şi Concluziile avocatului general Jacobs din 2 mai 1996 prezentate în cauza Hoever si Zachów (Hotărârea din 10 octombrie 1996, C-245/94 şi C-312/94, Rec, p. I-4895), punctele 93-100.

. De aceea, în prezenta cauză pot fi folosite, alăturat, ambele prevederi.32.Cu toate acestea, normele tratatului care reglementează libera circulaţie a persoanelor şi măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestora nu pot fi aplicate unor activităţi care nu prezintă niciun punct de legătură cu niciuna dintre situaţiile reglementate de dreptul comunitar şi în care totalitatea elementelor relevante se limitează la interiorul unui singur stat membru

A se vedea Hotărârea din 5 iunie 1997, Uecker şi Jacquet (C-64/96 şi C-65/96, Rec, p. I-3171, punctul 16), Hotărârea Terhoeve (citată la nota de subsol 14, punctul 26), Hotărârea din 11 octombrie 2001, Khalil şi alţii (C-95/99-C-98/99 şi C-180/99, Rec, p. I-7413, punctul 69), şi Hotărârea din 11 ianuarie 2007, ITC (C-208/05, Rep., p. I-181, punctul 29).

. Atunci când nu există discriminare directă pe motiv de cetăţenie şi atunci când un lucrător invocă împotriva statului membru al cărui resortisant este principiul liberei circulaţii a lucrătorilor, trebuie, aşadar, să existe un element transfrontalier pentru a deschide câmpul de aplicare al principiului liberei circulaţii a lucrătorilor.33.în prezenta cauză, elementul transfrontalier constă în faptul că domnul Hendrix locuieşte în Belgia şi are calitatea de lucrător salariat în Ţările de Jos. Acesta se deplasează zilnic, în calitate de lucrător frontalier

Această noţiune este definită la articolul 1 litera (b) din Regulamentul nr. 1408/71.

, dintr-un stat membru în celălalt pentru a exercita acolo activitatea sa profesională.34.Pârâtul, guvernul olandez şi cel al Regatului Unit arată că un lucrător nu se poate prevala de articolul 39 CE împotriva statului membru al cărui resortisant este decât după ce s-a folosit de dreptul la liberă circulaţie al lucrătorilor

A se vedea Hotărârea din 7 februarie 1979, Knoors (115/78, Rec, p. 399, punctul 24), Hotărârea din 7 iulie 1992, Singh (C-370/90, Rec, p. I-4265, punctul 23), Hotărârea din 23 februarie 1994, Scholz (C-419/92, Rec, p. I-505, punctul 9), Hotărârea Terhoeve (citată la nota de subsol 14, punctul 27) si Hotărârea de Groot (citată la nota de subsol 13, punctul 76).

. Potrivit Hotărârii Werner

Hotărârea din 26 ianuarie 1993 (C-112/91, Rec, p. I-429, punctele 16 şi 17), care se referă la libertatea de stabilire. Recent, avocatul general Geelhoed s-a pronunţat în favoarea abordării restrictive adoptate în cadrul Hotărârii Werner (a se vedea Concluziile din 28 septembrie 2006 prezentate în cauza Hartmann, C-212/05, aflată încă pe rolul Curţii, punctele 32-42).

, nu acesta este cazul atunci când persoana interesată a lucrat în permanenţă în ţara sa de origine şi doar şi-a transferat domiciliul într-un alt stat membru.35.Ulterior, în Hotărârea van Pommeren-Bourgondiėn

Hotărârea din 7 iulie 2005 (C-227/03, Rec, p. I-6101).

, Curtea a acceptat cu toate acestea, într-o situaţie comparabilă, posibilitatea de a se prevala de principiul liberei circulaţii a lucrătorilor. în această cauză, reclamanta era cetăţean olandez, locuia în Belgia şi, pe întreaga durată a vieţii sale profesionale, îşi exercitase activitatea în Ţările de Jos. Din cauza domiciliului său, era considerată de securitatea socială olandeză drept o afiliată voluntară, iar nu obligatorie şi trebuia să plătească cotizaţii mai ridicate decât persoanele care domiciliau în Ţările de Jos. Regulamentul nr. 1408/71 nu constituia un obstacol în calea acestei practici.36.Cu toate acestea, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în cazul în care condiţiile de afiliere ale nerezidenţilor sunt mai puţin favorabile decât condiţiile de afiliere obligatorii, de care beneficiază rezidenţii

Idem, punctul 40.

 pentru aceleaşi ramuri de securitate socială, o atare împrejurare nu este compatibilă cu articolul 39 CE. Faptul că doamna Van Pommeren-Bourgondiën a lucrat întotdeauna în Ţările de Jos şi că nu s-a mutat în Belgia decât pentru a locui acolo nu exclude în mod vădit aplicarea principiului liberei circulaţii a lucrătorilor.37.Curtea a confirmat în mod clar această optică în Hotărârea Ritter-Coulais

Citată la nota de subsol 13, punctele 31 şi 32.

, în cuprinsul căreia a expus următoarele:

... orice resortisant comunitar, indiferent de locul său de reşedinţă şi de cetăţenia sa, care s-a folosit de dreptul la liberă circulaţie al lucrătorilor şi care a exercitat o activitate profesională într-un alt stat membru, altul decât cel în care are domiciliul, se încadrează în domeniul de aplicare al articolului [39] CE.

Rezultă că situaţia soţilor Ritter-Coulais, care lucrau într-un alt stat membru decât acela în care se găsea domiciliul lor real, se încadrează în domeniul de aplicare al articolului [39] CE.

38.Se impune a adăuga că soţii Ritter-Coulais aveau amândoi (în orice caz şi)

Doamna Ritter-Coulais era şi de cetăţenie franceză. Cu toate acestea, astfel cum a subliniat în mod întemeiat avocatul general Léger, soţii erau impozitaţi în comun, în Germania, astfel încât ar fi fost artificial să se ia în considerare în mod separat cetăţenia franceză a soţiei (a se vedea Concluziile din 1 martie 2005 prezentate în cauza Ritter-Coulais, citată anterior, punctul 36).

 cetăţenia germană, în alţi termeni, erau resortisanţi ai statului în care lucrau şi împotriva căruia se prevalau de principiul liberei circulaţii a lucrătorilor. Elementul transfrontalier rezulta doar din împrejurarea de a avea domiciliul într-un alt stat membru

Ar fi fost totuşi de dorit ca, în Hotărârea Ritter-Coulais, Curtea să se fi exprimat în mod clar în sensul abandonării jurisprudenţei Werner pe care se întemeiase avocatul general Léger (a se vedea Concluziile în cauza Ritter-Coulais, citate anterior, punctul 5 şi următoarele). Or, Curtea nu a invocat deloc Hotărârea Werner.

.39.între timp, în Hotărârea N., Curtea a transpus această formulă în privinţa libertăţii de stabilire. Şi în această cauză, reclamantul îşi transferase domiciliul din statul de cetăţenie în care exercitase activităţi economice către un alt stat membru fără a desfăşura pe teritoriul acestuia din urmă o activitate profesională. Potrivit Curţii, această împrejurare deschidea domeniul de aplicare al libertăţii de stabilire

Hotărârea din 7 septembrie 2006 (C-470/04, Rec, p. I-7445, punctul 28).

.40.Obiecţia potrivit căreia abordarea adoptată în Hotărârea Ritter-Coulais ar fi trebuit lămurită ţinând seama de faptul că libera circulaţie generală a cetăţenilor Uniunii şi libera circulaţie a capitalurilor, care ar fi fost în realitate susceptibile să ofere un ajutor reclamanţilor din acţiunea principală, nu erau aplicabile ratione temporis situaţiei de fapt din speţă nu este convingătoare

Ceea ce lasă să se înţeleagă avocatul general Geelhoed în Concluziile sale prezentate în cauza Hartmann (citate la nota de subsol 18, punctul 37).

. Pe de o parte, Hotărârea van Pommeren-Bourgondiën demonstrează că această interpretare a principiului liberei circulaţii a lucrătorilor are vocaţia de a se aplica într-un mod total independent de situaţia specială care prevala în cauza Ritter-Coulais. Pe de altă parte, nu s-ar putea susţine, din punct de vedere juridic, o interpretare mai largă sau mai restrânsă a principiului liberei circulaţii a lucrătorilor după cum o altă libertate fundamentală se aplică sau nu se aplică situaţiei de fapt.41.Hotărârile evocate se întemeiază pe ideea că piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată, astfel cum rezultă din articolul 14 alineatul (2) CE. Articolul 39 CE pune în aplicare principiul fundamental consacrat la articolul 3 alineatul (1) litera (c) CE, potrivit căruia, pentru realizarea scopurilor prevăzute la articolul 2 CE, acţiunea Comunităţii presupune eliminarea, între statele membre, a obstacolelor care stau în calea liberei circulaţii a persoanelor

A se vedea Hotărârea Terhoeve (citată la nota de subsol 14, punctul 36), Hotărârea Singh (citată la nota de subsol 17, punctul 15) şi Hotărârea din 15 iunie 2000, Sehrer (C-302/98, Rec, p. I-4585, punctul 31).

. Sub acest aspect este irelevant că aceste obstacole emană de la statul de origine sau de la statul gazdă

A se vedea Hotărârea Terhoeve (citată la nota de subsol 14, punctele 37 şi 39), Hotărârea Sehrer (citată la nota de subsol 26, punctele 32 şi 33) şi Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Turpeinen (C-520/04, Rec, p. I-10685, punctele 14 şi 15).

.42.Interpretarea restrictivă a principiului liberei circulaţii a lucrătorilor susţinută de pârât şi de guvernele interveniente în procedură este în contradicţie cu principiile fundamentale ale pieţei interne. într-un spaţiu fără frontiere interne, persoana care se deplasează pentru a lucra, din statul de domiciliu către statul al cărui resortisant este, trebuie să întâlnească la fel de puţine obstacole ca şi persoana care face naveta, pentru a merge să lucreze, între statul al cărui resortisant este şi un alt stat membru.43.Definiţia restrânsă a domeniului de aplicare al liberei circulaţii a lucrătorilor se întemeiază într-o manieră prea pronunţată pe cetăţenia persoanei interesate mai curând decât pe elementul de extraneitate al cauzei, într-adevăr, aceasta determină efectuarea unei distincţii după cum persoana care trece frontiera pentru a veni să lucreze este resortisant propriu sau resortisant străin. Dacă, după mutarea în Belgia, domnul Hendrix s-ar fi angajat în Germania şi dacă ar fi mers zilnic acolo pentru a lucra, ar fi putut, neîndoielnic, să se prevaleze de principiul liberei circulaţii a lucrătorilor. Nu există niciun motiv pentru care ar fi tratat în mod diferit în cazul în care se deplasează zilnic pentru a lucra în ţara sa de origine, Ţările de Jos.44.în concluziile prezentate în cauza Hartmann, avocatul general Geelhoed s-a pronunţat în favoarea unei interpretări restrictive a articolului 39 CE, precum aceea susţinută în prezenta cauză de pârât şi de guvernele interveniente. în susţinerea acestei interpretări, avocatul general Geelhoed a subliniat că această prevedere urmăreşte să asigure doar transferul factorului muncă, ce nu intervine neapărat în cazul simplei schimbări a domiciliului

A se vedea Concluziile prezentate în cauza Hartmann (citate la nota de subsol 18, punctul 41). A se vedea în acelaşi sens Concluziile avocatului general Darmon din 6 octombrie 1992 prezentate în cauza Werner (citată la nota de subsol 18, punctul 30).

.45.în măsura în care o prevedere naţională este legată în mod direct de schimbarea reşedinţei private, de exemplu, prin crearea anumitor obstacole de ordin fiscal sau administrativ în calea plecării, este necesar într-adevăr să se stabilească dacă asemenea măsuri trebuie să fie calificate în mod prioritar drept atingeri aduse liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii garantate prin articolul 18 CE. Dacă, totuşi, schimbarea de domiciliu a intervenit, iar discriminarea rezultă din aceea că, din acest moment, există o dihotomie între locul de domiciliu şi locul de muncă, devine prioritară aplicarea principiului liberei circulaţii a lucrătorilor. începând cu acest moment, este împiedicat, într-adevăr, transferul factorului muncă din (noul) stat de domiciliu către statul locului de muncă.46.Pentru a aplica articolul 39 CE, nu poate fi hotărâtor faptul că situaţia transfrontalieră este determinată de o schimbare de domiciliu sau de o schimbare a locului de muncă. Altfel, aceasta ar risca să creeze rezultate complet aleatorii. Astfel, domnul Hendrix, care a lucrat fără întrerupere în Ţările de Jos şi şi-a transferat domiciliul într-un alt stat, nu ar putea într-o primă fază să se prevaleze de principiul liberei circulaţii a lucrătorilor. Dimpotrivă, dacă îşi pierdea locul de muncă după transferul de domiciliu şi obţinea un nou loc de muncă în Ţările de Jos, principiul liberei circulaţii a lucrătorilor s-ar aplica, deoarece, din acest moment, pentru a obţine un nou loc de muncă, ar trebui să se deplaseze din Belgia către Ţările de Jos.47.Cu siguranţă, Curtea, în numeroase cauze, s-a pronunţat în sensul că un lucrător se poate prevala de prevederile articolului 39 CE împotriva statului membru al cărui resortisant este după ce s-a folosit de dreptul la libera circulaţie a lucrătorilor

A se vedea, de exemplu, hotărârile citate la nota de subsol 17.

. Curtea a asimilat această situaţie celei în care persoana interesată a dobândit în străinătate o diplomă sau o calificare profesională

A se vedea Hotărârea Knoors (citată la nota de subsol 17, punctul 24) şi Hotărârea din 31 martie 1993, Kraus (C-19/92, Rec, p. I-1663, punctele 15 şi 16).

.48.Totuşi, în aceste cauze, persoanele interesate îşi stabiliseră, în cea mai mare parte, domiciliile în statul de origine şi se prevalau împotriva acestuia din urmă de principiul liberei circulaţii a lucrătorilor. întrucât locul de muncă şi locul de domiciliu nu mai erau distincte - contrar situaţiei domnului Hendrix -, era necesar în prealabil să aibă loc o deplasare dincolo de frontiere pentru a fundamenta statutul de lucrător migrant. Cu toate acestea, nu se poate deduce din cuprinsul acestor hotărâri că statutul de lucrător migrant nu poate fi dobândit printr-o schimbare de domiciliu.49.Este necesar, aşadar, să se răspundă la a doua întrebare în sensul că un lucrător poate invoca articolul 39 CE şi articolul 7 din Regulamentul nr. 1612/68 împotriva unui stat membru al cărui resortisant este în cazul în care a lucrat şi continuă să lucreze doar în acest stat membru, având însă domiciliul într-un alt stat membru.<TI><NP><NO.P>C —</NO.P><TXT>Cu privire la a treia întrebare preliminară — Raporturile dintre Regulamentul nr. 1408/71 şi Regulamentul nr. 1612/68, precum şi articolul 39 CE</TXT></NP></TI>50.Prin intermediul celei de a treia întrebări, Centrale Raad van Beroep solicită să se stabilească dacă o legislaţie naţională care subordonează acordarea sau menţinerea unei prestaţii condiţiei ca persoana interesată să aibă domiciliul pe teritoriul statului membru este întotdeauna compatibilă cu articolul 39 CE şi cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 ca urmare a faptului că prestaţia respectivă constituie o prestaţie specială necontributivă în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 care, în virtutea articolului 10a din regulamentul menţionat, se acordă doar la locul de domiciliu.51.în această privinţă, pârâtul, guvernul olandez şi guvernul Regatului Unit susţin teza potrivit căreia, în raport cu Regulamentul nr. 1612/68, Regulamentul nr. 1408/71 este o dispoziţie specială şi că, în consecinţă, nu se aplică decât situaţiilor vizate de domeniul său de aplicare

A se vedea, în acelaşi sens, Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate în cauza Hartmann (citate la nota de subsol 18, punctul 50).

. Potrivit acestora, Regulamentul nr. 1612/68 nu ar putea conduce la situaţia în care exportarea prestaţiilor, exclusă în virtutea articolului 10a din Regulamentul nr. 1408/71, să poată cu toate acestea să fie impusă.52.Curtea s-a pronunţat totuşi în sensul că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 poate fi aplicabil avantajelor sociale care se încadrează în acelaşi timp în domeniul de aplicare specific al Regulamentului nr. 1408/71

A se vedea Hotărârea din 10 martie 1993, Comisia/ Luxemburg (C-111/91, Rec, p. I-817, punctul 21), şi Hotărârea din 12 mai 1998, Martínez Sala (C-85/96, Rec., p. I-2691, punctul 27).

. Aceste două dispoziţii au vocaţia de a se aplica, întrucât nu au acelaşi domeniu de aplicare ratione personae

A se vedea Hotărârea Comisia/Luxemburg (citată la nota de subsol 32, punctul 20).

, noţiunea de avantaj social menţionată la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 fiind mai largă decât aceea de prestaţie de securitate socială care figurează în Regulamentul nr. 1408/71

A se vedea Concluziile prezentate în cauza Hosse (citate la nota de subsol 8, punctul 104).

, iar Regulamentul nr. 1612/68 are un domeniu de aplicare general în ceea ce priveşte libera circulaţie a lucrătorilor

A se vedea Hotărârea Comisia/Luxemburg (citată la nota de subsol 32, punctul 21).

. De aceea, împrejurarea că o prestaţie nu se încadrează sau chiar nu aparţine în mod nelimitat domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71 şi că, urmare a acestui fapt, acest regulament nu impune exportarea prestaţiei nu oferă nicio indicaţie cu privire la condiţiile prevăzute în Regulamentul nr. 1612/68 pentru acordarea prestaţiei

A se vedea Concluziile prezentate în cauza Hosse (citate la nota de subsol 8, punctul 104).

.53.Nu rezultă altceva din Hotărârile Comisia/Franţa

Hotărârea din 24 septembrie 1998 (C-35/97, Rec, p. I-5325, punctul 47).

 şi Scrivner

Hotărârea din 27 martie 1985 (122/84, Rec, p. 1027).

, invocate de pârât şi de guvernul olandez. într-adevăr, în aceste cauze, o eventuală prevalentă a Regulamentului nr. 1408/71 era fără incidenţă datorită simplului fapt că acestea nu se încadrau în domeniul de aplicare al regulamentului menţionat

A se vedea Hotărârea Comisia/Franţa (citată la nota de subsol 37, punctul 35) şi Hotărârea Scrivner (citată la nota de subsol 38, punctul 21). De aceea, Hotărârea Curţii AELE din 3 mai 2006, EFTA Surveillance Authority/Ñorvegia (E-3/05, Recueil de la Cour AELE, p. 102, punctul 63), în care este citată Hotărârea Scrivner ca stabilind o presupusă prevalentă a Regulamentului nr. 1408/71 asupra Regulamentului nr. 1612/68, este în egală măsură eronată.

.54.Argumentul constând în a deduce din articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 - Prezentul regulament nu aduce atingere dispoziţiilor adoptate în conformitate cu articolul 51 din tratat [devenit, după modificare, articolul 42 CE] - că Regulamentul nr. 1408/71 prevalează asupra Regulamentului nr. 1612/68 nu este mai convingător

A se vedea, cu toate acestea, Concluziile avocatului general Geelhoed prezentate în cauza Hartmann (citate la nota de subsol 18, punctul 50) şi Hotărârea Autoritatea de Supraveghere AELS/Norvegia (citată la nota de subsol 39, punctul 63).

. Nu este vorba, la articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, de prevalenta dispoziţiilor adoptate în conformitate cu articolul 42 CE, acesta nefăcând decât să prevadă că nu se aduce atingere acestor dispoziţii. Acest mod de redactare nu pledează neapărat în favoarea tezei că Regulamentul nr. 1612/68 trebuie abrogat, ci mai curând în favoarea unei aplicări paralele a celor două regulamente care nu se influenţează reciproc

Tot astfel, versiunea germană a articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 foloseşte formula Diese Verordnung berührt nicht die gemäß Artikel 51 des Vertrages erlassenen Bestimmungen. Nu este posibil de a deduce nici din versiunea engleză (This Regulation shall not affect measures taken in accordance with article 51 of the Treaty) o prevalentă a Regulamentului nr. 1408/71.

.55.Faptul că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 este redactat în termeni generali, în timp ce Regulamentul nr. 1408/71 conţine norme concrete în domeniul securităţii sociale, nu justifică deducţia că, în calitate de lex specialis, Regulamentul nr. 1408/71 prevalează asupra Regulamentului nr. 1612/68. într-adevăr, tehnica legislativă folosită în cuprinsul fiecăruia dintre aceste regulamente nu oferă în sine nicio indicaţie asupra ierarhiei care există între ele.56.Consideraţia care urmează pledează, înainte de toate, împotriva unei prevalente de ordin general a Regulamentului nr. 1408/71 în raport cu articolul 7 din Regulamentul nr. 1612/68. în final, articolul 7 din Regulamentul nr. 1612/68 nu constituie decât o expresie specifică a garanţiilor consacrate la articolul 39 CE şi trebuie interpretat în acelaşi mod ca şi acesta din urmă

A se vedea, mai sus, punctul 30, inclusiv jurisprudenţa citată la nota de subsol 14.

. Se impune cu toate acestea să se ţină seama, în toate cazurile, în cadrul interpretării şi al aplicării Regulamentului nr. 1408/71, de principiile impuse de tratat în calitatea sa de izvor de drept de rang superior. într-adevăr, faptul că o măsură naţională poate eventual să fie conformă unei dispoziţii de drept derivat - în speţă articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71 - nu are ca efect excluderea acestei măsuri din domeniul de aplicare al dispoziţiilor tratatu- lui

A se vedea Hotărârea din 28 aprilie 1998, Kohll (C-158/96, Rec, p. I-1931, punctul 25), si Hotărârea din 16 mai 2006, Watts (C-372/04, Rec, p. I-4325, punctul 47).

.57.Un obstacol în calea unei libertăţi fundamentale trebuie, aşadar, să fie justificat prin motive imperative de interes general atunci când rezultă din legislaţia comunitară sau dintr-o dispoziţie a dreptului naţional care este conformă cu dreptul derivat. Cu siguranţă, atât legiuitorul comunitar, cât şi legiuitorul naţional dispun de o marjă de apreciere atunci când adoptă, pentru motive de interes general, o dispoziţie care aduce atingere unei libertăţi fundamentale. Nu este mai puţin adevărat că revine Curţii competenţa de a verifica dacă legiuitorul nu a depăşit limitele acestei puteri de apreciere şi, prin urmare, dacă nu a încălcat această libertate fundamentală.58.Este, aşadar, necesar să se răspundă la a treia întrebare în sensul că o legislaţie naţională care subordonează acordarea sau menţinerea unei prestaţii condiţiei ca persoana interesată să aibă domiciliul pe teritoriul statului membru nu este întotdeauna compatibilă cu articolul 39 CE şi cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 ca urmare a faptului că prestaţia menţionată constituie o prestaţie specială cu caracter necontributiv în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 care, în virtutea articolului 10a din regulamentul menţionat, se acordă doar la locul de domiciliu.<TI><NP><NO.P>D —</NO.P><TXT>Cu privire la a patra întrebare preliminară — Compatibilitatea condiţiei domiciliului cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, articolul 39 CE şi articolele 12 CE şi 18 CE</TXT></NP></TI>59.Prin intermediul celei de a patra întrebări, Centrale Raad van Beroep solicită, în esenţă, să se stabilească dacă articolul 39 CE şi articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, precum şi articolele 12 CE şi 18 CE se opun unei legislaţii naţionale precum Wajong, în virtutea căreia o prestaţie socială determinată nu se acordă unui cetăţean european, angajat în temeiul unui contract de muncă în Ţările de Jos şi căruia îi este, de aceea, aplicabilă exclusiv legislaţia olandeză, decât cu condiţia ca acesta să aibă şi domiciliul în acest stat membru.<TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Compatibilitatea cu articolul 39 CE şi cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68</TXT></NP></TI>60.în virtutea unei jurisprudente constante, ansamblul dispoziţiilor tratatului referitoare la libera circulaţie vizează facilitarea exercitării de către resortisanţii comunitari a activităţilor profesionale de orice natură pe întreg teritoriul Comunităţii şi se opune măsurilor care i-ar putea defavoriza pe aceştia atunci când doresc să exercite o activitate economică pe teritoriul unui alt stat membru

A se vedea Hotărârea Singh (citată la nota de subsol 17, punctul 16), Hotărârea Terhoeve (citată la nota de subsol 14, punctul 37), Hotărârea Sehrer (citată la nota de subsol 26, punctul 32) şi Hotărârea Ritter-Coulais (citată la nota de subsol 13, punctul 33).

.61.în conformitate cu articolul 10a din regulamentul nr. 1408/71, prestaţiile în temeiul Wajong se acordă doar persoanelor cu domiciliul în Ţările de Jos. Rezultă din aceasta un tratament mai puţin favorabil al lucrătorilor care muncesc în Ţările de Jos, dar care nu au domiciliul acolo. Un tratament mai puţin favorabil în considerarea condiţiei domiciliului ar putea fi cu toate acestea justificată prin consideraţii de interes general, obiective şi independente de cetăţenie

A se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2006, Chateignier (C-346/05, Rec, p. I-10951, punctul 32), care face trimitere la Hotărârea O'Flynn (citată la nota de subsol 14, punctul 19), şi Hotărârea din 23 martie 2004, Collins (C-138/02, Rec, p. I-2703, punctul 66). A se vedea, în acelaşi sens, privind raportul dintre articolul 18 CE şi Regulamentul nr. 1408/71, Hotărârea De Cuyper (citată la nota de subsol 19, punctul 40).

.62.Condiţia domiciliului prevăzută la articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71 serveşte la delimitarea competenţei statelor membre în ceea ce priveşte serviciul de prestaţii speciale necontributive care, fiind asemănătoare cu prestaţiile de securitate socială, prezintă, în egală măsură, elemente care ţin de ajutorul social. Curtea s-a pronunţat deja în sensul că domiciliul constituia, în acest scop, un criteriu corespunzător.63.Pe de o parte, Curtea s-a pronunţat în Hotărârea Snares în sensul că articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71 este compatibil cu dispoziţiile relative la libera circulaţie a lucrătorilor, deoarece prestaţiile sociale sunt strâns legate de mediul social

A se vedea Hotărârea Snares (citată la nota de subsol 7, punctul 42). A se vedea de asemenea Hotărârea din 27 septembrie 1988, Lenoir (313/86, Rec, p. 5391, punctul 16), Hotărârea din 31 mai 2001, Leclere şi Deaconescu (C-43/99, Rec, p. I-4265, punctul 32), şi Hotărârea Kersbergen (citată la nota de subsol 2, punctul 33).

. Având în vedere că, în regulă generală, principalul centru al existenţei unei persoane se situează la locul domiciliului acesteia, revine în primul rând statului de domiciliu vocaţia de a determina, ţinând seama de mediul social existent acolo (de exemplu, costul vieţii), dacă şi în ce măsură trebuie acordate prestaţii speciale destinate să garanteze un minimum necesar subzistenţei.64.De altfel, limita adusă prin articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71 caracterului exportabil al prestaţiilor speciale necontributive se întemeiază, astfel cum a invocat pe bună dreptate Comisia, pe aprecierea potrivit căreia asemenea prestaţii sunt expresia solidarităţii în interiorul unui stat membru. Responsabilitatea de a asigura minimul necesar subzistenţei incumbă statului de care aparţine comunitatea solidară. în Hotărârea Tas-Hagen şi Tas, Curtea a confirmat recent că dreptul la beneficiul unei prestaţii sociale poate fi în principiu subordonat condiţiei privind existenţa unei legături cu societatea unui stat membru care se manifestă prin faptul de a-şi avea domiciliul în statul respectiv

Hotărârea din 26 octombrie 2006 (C-192/05, Rec, p. I-10451, punctele 34 şi 35). A se vedea de asemenea, anterior, Hotărârea din 11 iulie 2002, D'Hoop (C-224/98, Rec, p. I-6191, punctul 38), Hotărârea Collins (citată la nota de subsol 45, punctul 67), Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar (C-209/03, Rec, p. I-2119, punctul 57), şi Hotărârea Ioannidis (citată la nota de subsol 11, punctul 30).

.65.în ceea ce priveşte valabilitatea criteriului domiciliului, articolele 10 şi 10a din Regulamentul nr. 1408/71 operează pe bună dreptate o distincţie între prestaţiile de securitate socială şi prestaţiile speciale necontributive. Prestaţiile clasice de securitate socială ţin de competenţa statului locului de muncă în care lucrătorul este afiliat regimului de securitate socială şi în care plăteşte cotizaţiile. în ceea ce priveşte prestaţiile speciale necontributive, o apartenenţă corespunzătoare la o comunitate solidară de asociaţi sociali lipseşte. Aceasta este înlocuită printr-o integrare în societatea solidară a tuturor rezidenţilor. Numai aceştia din urmă trebuie să beneficieze de prestaţii speciale necontributive, în timp ce beneficiul prestaţiilor de securitate socială poate fi solicitat independent de locul de domiciliu.66.Faptul de a lega acordarea prestaţiilor speciale de locul de domiciliu creează o legătură de conexitate între dreptul la prestaţie şi obligaţia de a contribui la finanţare similar celei care rezultă din plata cotizaţiilor de securitate socială. Rezidenţii sunt supuşi în întregime impozitului pe venit în statul de domiciliu. în plus, contribuie prin consumul personal la generarea unor resurse fiscale.67.în ceea ce priveşte lucrătorii frontalieri, care sunt în general atât de strâns legaţi de mediul economic şi social al locului de muncă, întinderea criteriului domiciliului se relativizează. Comisia subliniază sub acest aspect că domnul Hendrix se instalase în Belgia într-o localitate situată în apropierea imediată a frontierei cu Ţările de Jos şi că, în principiu

în realitate, atât timp cât nu va primi acelaşi salariu minim legal, domnul Hendrix nici nu ar trebui să fie impozabil.

, în virtutea convenţiei privind dubla impunere dintre Belgia şi Ţările de Jos, era supus impozitului olandez pe venit.68.în ceea ce priveşte lucrătorii frontalieri, se pune întrebarea dacă domiciliul singur constituie un criteriu adecvat pentru a fundamenta apartenenţa la o comunitate solidară. Dimpotrivă, s-ar putea considera că, într-o asemenea situaţie, este necesar, cu titlu complementar, să se recurgă la alte criterii care caracterizează gradul de integrare într-un mediu economic şi social, cum ar fi locul de muncă, distanţa locului de domiciliu în raport cu frontiera, locul unde sunt efectuate cheltuielile de consum sau centrul de gravitaţie al relaţiilor sociale.69.în situaţii precum cea din prezenta cauză, legătura cu locul de muncă nu prezintă importanţă. într-adevăr, prestaţia în temeiul Wajong îndeplineşte rolul de subvenţionare a unui loc de muncă, întrucât numai ea permite angajarea unui lucrător cu handicap. Dacă angajatorul încadrează o persoană cu handicap, este exonerat de obligaţia de a plăti salariul minim legal, persoana cu handicap primind diferenţa dintre salariul plătit şi salariul minim prin intermediul prestaţiei în temeiul Wajong. Fără această prestaţie oferită de stat, ar fi dificil pentru persoanele cu handicap afectate de o incapacitate parţială de muncă să pătrundă pe piaţa muncii cu salariul minim legal. Angajarea unui beneficiar al unei prestaţii în temeiul Wajong este, aşadar, rezultatul unei prestaţii de solidaritate din partea statului. Dacă deţinerea unui loc de muncă pe teritoriul naţional ar constitui în acelaşi timp elementul de legătură al dreptului de a beneficia de această prestaţie de solidaritate, am fi în prezenţa unui cerc vicios.70.în opoziţie cu criteriul domiciliului, celelalte criterii se caracterizează prin faptul că nu permit o legătură clară cu un mediu economic şi social, ci constituie, mai mult sau mai puţin, doar aspecte concrete care nu permit determinarea mediului economic şi social în cauză decât în cadrul unei aprecieri de ansamblu.71.Coordonarea responsabilităţilor care incumbă statelor membre în materia prestaţiilor de solidaritate trebuie totuşi să se orienteze asupra unor criterii clare care să permită, în contextul unei administraţii de masă, o examinare rapidă şi rezultate suficient de clare. De aceea, legătura cu regimurile sociale ale statelor membre poate interveni potrivit unor criterii abstracte care, cu siguranţă, nu iau în considerare ansamblul împrejurărilor cazului în speţă, dar care, în cadrul unei abordări abstracte, evidenţiază o legătură preponderentă cu un stat membru. Un examen amănunţit al ansamblului factorilor care caracterizează cazul în speţă nu constituie un mijloc corespunzător care să permită o repartizare clară şi practică a competenţelor.72.în plus, este necesar să se ţină seama că, în absenţa unei armonizări în materie de securitate socială, statele membre rămân competente să definească condiţiile necesare pentru acordarea prestaţiilor sociale

A se vedea Hotărârea Snares (citată la nota de subsol 7, punctul 45).

 şi dispun de o largă putere de apreciere pentru a stabili criteriile de examinare a legăturii cu societatea unui stat

A se vedea Concluziile prezentate în cauza Tas-Hagen şi Tas (citate la nota de subsol 47, punctul 61).

. Legiuitorul comunitar nu a limitat în mod intenţionat această putere de apreciere în ceea ce priveşte în special condiţia domiciliului pentru a beneficia de prestaţiile speciale necontributive. Dimpotrivă, a prevăzut în mod expres caracterul licit al condiţiei domiciliului vizată la articolul 10a din Regulamentul nr. 1408/71.73.Având în vedere această libertate, pentru statele membre, de a supune, în cadrul repartizării competenţelor, acordarea unor prestaţii speciale necontributive unei abordări abstracte, nimic nu se opune unei legături exclusiv cu locul de domiciliu, chiar dacă, în cazuri particulare, precum acela al lucrătorilor frontalieri, alţi factori pot juca un rol la rândul lor.74.Aceasta apare la prima vedere ca fiind în contradicţie cu ceea ce Curtea a statuat în Hotărârea Meeusen

Citată la nota de subsol 11.

, şi anume că, în virtutea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68, lucrătorii frontalieri

în considerentele Regulamentului nr. 1612/68, este folosită în versiunea germană, spre deosebire de Regulamentul nr. 1408/71, noţiunea Grenzarbeitnehmer (lucrător frontalier), în alte versiuni lingvistice se regăseşte acelaşi termen în ambele versiuni lingvistice (de exemplu, travailleur frontalier).

, independent de locul lor de domiciliu, au dreptul de a beneficia de avantaje sociale în statul locului de muncă

A se vedea în acelaşi sens Hotărârea Comisia/Franţa (citată la nota de subsol 37, punctul 40).

.75.Statele membre au susţinut, în ceea ce le priveşte, că această dispoziţie nu ar conferi lucrătorilor frontalieri un drept la exportarea prestaţiilor sociale ale statului locului de muncă către statul de domiciliu

A se vedea Hotărârea Meeusen (citată la nota de subsol 11, punctul 20). A se vedea de asemenea Hotărârea din 27 noiembrie 1997, Meints (C-57/96, Rec, p. I-6689, punctul 49).

. Potrivit acestora, dispoziţia în cauză ar urmări doar să faciliteze integrarea socială a lucrătorului migrant în statul membru gazdă. Or, lucrătorii frontalieri nu ar fi integraţi din punct de vedere social în statul gazdă, ci în acela în care au domiciliul.76.Curtea a respins această argumentaţie, întrucât domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1612/68 înglobează în egală măsură şi lucrătorii frontalieri

A se vedea Hotărârea Meeusen (citată la nota de subsol 11, punctele 21 şi 22) şi Hotărârea Meints (citată la nota de subsol 54, punctul 50).

. Curtea s-a pronunţat în plus în sensul că principiul nediscriminării prevăzut la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 interzice statului gazdă să trateze lucrătorii migranti în mod discriminatoriu în raport cu lucrătorii naţionali, subordonând beneficiul prestaţiilor condiţiei de a avea domiciliul pe teritoriul său.77.Constatările efectuate în cuprinsul Hotărârii Meeusen se refereau, în plus, la finanţarea studiilor în beneficiul copiilor unui lucrător migrant şi nu pot fi transpuse în contextul prezentei cauze. Contrar ipotezei referitoare la finanţarea studiilor, situaţia persoanelor care au domiciliul în străinătate sau pe teritoriul naţional, care au nevoie de prestaţii pentru asigurarea minimului necesar subzistenţei, nu este comparabilă. într-adevăr, asemenea prestaţii sunt, într-o măsură mult mai importantă, strâns legate de mediul social al beneficiarului.78.în plus, astfel cum s-a arătat, chiar prestaţia acordată în temeiul Wajong este cea care creează condiţia pentru a angaja lucrători cu handicap, astfel încât faptul de a ocupa un loc de muncă pe teritoriul ţării nu poate avea în acelaşi timp un efect de fundamentare a dreptului la beneficiul prestaţiei. Dimpotrivă, în ceea ce priveşte finanţarea studiilor, este vorba mai curând de o prestaţie accesorie pentru care locul de muncă şi, prin urmare, şi obligaţia fiscală care decurge din acesta sunt mai susceptibile să servească drept element de legătură în stabilirea dreptului la prestaţie.79.în consecinţă, limitarea acordării unor prestaţii precum acelea în temeiul Wajong la persoanele care au domiciliul în Ţările de Jos este compatibilă cu articolul 39 CE şi cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68.<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Compatibilitatea cu articolele 12 CE şi 18 CE</TXT></NP></TI>80.Din moment ce principiul general al liberei circulaţii prevăzut la articolul 18 CE are un caracter subsidiar în raport cu acela al liberei circulaţii a lucrătorilor prevăzut la articolul 39 CE

A se vedea Hotărârea din 29 februarie 1996, Skanavi şi Chryssanthakopoulos (C-193/94, Rec, p. I-929, punctul 22), Hotărârea din 26 noiembrie 2002, Oteiza Olazabal (C-100/01, Rec, p. I-10981, punctul 26), Hotărârea din 6 februarie 2003, Stylianakis (C-92/01, Rec, p. I-1291, punctul 18), Hotărârea din 16 decembrie 2004, My (C-293/03, Rec, p. I-12013, punctul 33), şi Hotărârea Ioannidis (citată la nota de subsol 11, punctul 37).

, nu este necesară examinarea compatibilităţii condiţiei domiciliului cu articolele 12 CE şi 18 CE.<TI><NP><NO.P>V —</NO.P><TXT>Concluzie</TXT></NP></TI>81.în concluzie, propunem să se răspundă după cum urmează la întrebările preliminare adresate de Centrale Raad van Beroep:

1)O prestaţie în temeiul Legii privind asigurarea pentru incapacitate de muncă a tinerilor cu handicap (Wet arbeidsongeschiktheidsvoorziening jonggehandicapten) din 24 aprilie 1997 trebuie considerată drept o prestaţie specială necontributivă, în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariaţi, cu lucrătorii care desfăşoară activităţi independente şi cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunităţii astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 307/1999 al Consiliului din 8 februarie 1999 căruia i se aplică regula de coordonare vizată la articolul 10a din acelaşi regulament. Aceeaşi este soluţia în cazul în care persoana interesată a beneficiat iniţial de o prestaţie finanţată prin cotizaţii care s-a transformat începând cu 1 ianuarie 1998 într-o prestaţie în temeiul Wajong.2)Un lucrător poate invoca articolul 39 CE şi articolul 7 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii împotriva unui stat membru al cărui resortisant este în cazul în care a lucrat şi continuă să lucreze doar în acest stat membru, având însă domiciliul într-un alt stat membru.3)O legislaţie naţională care subordonează acordarea sau menţinerea unei prestaţii condiţiei ca persoana interesată să aibă domiciliul pe teritoriul statului membru nu este întotdeauna compatibilă cu articolul 39 CE şi cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 ca urmare a faptului că prestaţia menţionată constituie o prestaţie specială cu caracter necontributiv în sensul articolului 4 alineatul (2a) din Regulamentul nr. 1408/71 care, în virtutea articolului 10a din regulamentul menţionat, se acordă doar la locul de domiciliu.4)Articolul 39 CE şi articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 nu se opun unei legislaţii naţionale precum Wajong, în virtutea căreia o prestaţie socială determinată nu se acordă unui cetăţean al Uniunii, angajat în temeiul unui contract de muncă în Ţările de Jos şi căruia îi este, de aceea, aplicabilă exclusiv legislaţia olandeză, decât cu condiţia ca acesta să aibă şi domiciliul în acest stat membru.