29.9.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 251/13


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1772 AL COMISIEI

din 28 septembrie 2017

privind deschiderea și modul de gestionare a unor contingente tarifare ale Uniunii pentru anumite produse agricole, produse agricole prelucrate și produse pescărești originare din Canada

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 58 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Prin Decizia (UE) 2017/38 a Consiliului (2), Consiliul a autorizat aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului economic și comercial cuprinzător dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”).

(2)

Acordul prevede că taxele vamale aferente importurilor în Uniune de mărfuri originare din Canada trebuie reduse sau eliminate în conformitate cu programul de eliminare a tarifelor din anexa 2-A la acordul respectiv. Anexa 2-A prevede că, pentru anumite mărfuri, reducerea sau eliminarea taxelor vamale este acordată în cadrul contingentelor tarifare.

(3)

Anexa 2-A la acord prevede că Uniunea trebuie să gestioneze unele dintre respectivele contingente tarifare pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Comisia ar trebui să gestioneze respectivele contingente tarifare în conformitate cu normele privind gestionarea contingentelor tarifare prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (3).

(4)

Acordul prevede că, pentru ca mărfurile să beneficieze de respectivele contingente tarifare, ele trebuie să respecte regulile de origine, astfel cum sunt prevăzute în anexa 5 la Protocolul privind regulile de origine și procedurile de determinare a originii anexat la respectivul acord.

(5)

Astfel cum a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, acordul urmează să fie aplicat cu titlu provizoriu de la 21 septembrie 2017 (4). Pentru a asigura aplicarea și gestionarea eficace a contingentelor tarifare acordate în temeiul acordului, pe care Comisia le va gestiona pe baza principiului „primul venit, primul servit”, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând de la 21 septembrie 2017.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se deschid contingente tarifare ale Uniunii pentru mărfurile originare din Canada menționate în anexă.

Articolul 2

Mărfurile originare din Canada enumerate în anexă și declarate în vederea punerii în liberă circulație în Uniune sunt scutite de taxele vamale aplicabile importurilor în Uniune, în cadrul contingentelor tarifare corespunzătoare prevăzute în anexă.

Articolul 3

Contingentele tarifare prevăzute în anexă se gestionează în conformitate cu articolele 49-54 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447.

Articolul 4

Pentru a putea beneficia de contingentele tarifare stabilite în prezentul regulament, mărfurile enumerate în anexă trebuie să respecte regulile de origine stabilite în anexa 5 la Protocolul privind regulile de origine și procedurile de determinare a originii anexat la Acordul economic și comercial cuprinzător dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, și trebuie să fie însoțite de o declarație de origine valabilă, astfel cum se prevede în anexa 2 la protocolul respectiv.

Articolul 5

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 21 septembrie 2017.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 septembrie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)   JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

(2)  Decizia (UE) 2017/38 a Consiliului din 28 octombrie 2016 privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (JO L 11, 14.1.2017, p. 1080).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558).

(4)  Notificare privind aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului economic și comercial corespunzător (CETA) dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte (JO L 238, 16.9.2017, p. 9).


ANEXĂ

În pofida regulilor de interpretare a Nomenclaturii combinate, formularea descrierii produselor din a patra coloană a tabelului este considerată ca având doar o valoare orientativă. Regimul preferențial este determinat, în contextul prezentei anexe, de încadrarea în codurile NC prevăzute în a doua coloană a tabelului în forma lor de la momentul adoptării prezentului regulament. În cazurile în care sunt indicate coduri ex NC, regimul preferențial se stabilește prin aplicarea în același timp a codurilor NC și a descrierii corespunzătoare a produselor din a patra coloană a tabelului.

Nr. de ordine

Cod NC

Subdiviziune TARIC

Descrierea produselor

Perioadă contingentară

Volum contingentar (în tone de greutate netă, cu excepția cazului în care se specifică altfel)

09.8400

ex 0201 10 00

93

Carcase sau semicarcase de bizon, proaspete sau refrigerate

De la 21.9.2017 la 31.12.2017

841 de tone echivalent greutate carcasă

De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și, pentru fiecare an ulterior, de la 1.1 la 31.12

3 000 de tone echivalent greutate carcasă

ex 0201 20 20

93

Sferturi numite „compensate” de bizon, nedezosate, proaspete sau refrigerate

 

 

ex 0201 20 30

93

Sferturi anterioare de bizon, neseparate sau separate, nedezosate, proaspete sau refrigerate

ex 0201 20 50

93

Sferturi posterioare de bizon, neseparate sau separate, nedezosate, proaspete sau refrigerate

ex 0201 20 90

20

Alte părți de bizon, nedezosate, proaspete sau refrigerate

ex 0201 30 00  (1)

30

Carne dezosată de bizon, proaspătă sau refrigerată

ex 0202 10 00

20

Carcase sau semicarcase de bizon, congelate

ex 0202 20 10

20

Sferturi numite „compensate” de bizon, nedezosate, congelate

ex 0202 20 30

20

Sferturi anterioare de bizon, neseparate sau separate, nedezosate, congelate

ex 0202 20 50

20

Sferturi posterioare de bizon, neseparate sau separate, nedezosate, congelate

ex 0202 20 90

20

Alte părți de bizon, nedezosate, congelate

ex 0202 30 10  (1)

20

Sferturi anterioare, întregi sau tăiate în maximum cinci bucăți, fiecare sfert anterior fiind prezentat într-un singur bloc congelat; sferturi numite „compensate” prezentate în două blocuri congelate, unul dintre ele conținând partea anterioară a carcasei, întreagă sau tranșată în maximum cinci bucăți, iar celălalt conținând sfertul posterior, într-o singură bucată, fără mușchiul file, de bizon, dezosate și congelate

ex 0202 30 50  (1)

20

Bucăți rezultate din sferturi anterioare și din piept numite „australiene”, de bizon, dezosate și congelate (2)

ex 0202 30 90  (1)

20

Altă carne dezosată de bizon, congelată

ex 0206 10 95

20

Mușchiul gros și mușchiul subțire ai diafragmei de bizon, proaspete sau refrigerate

ex 0206 29 91

31

40

Mușchiul gros și mușchiul subțire ai diafragmei de bizon, congelat

ex 0210 20 10

10

Carne de bizon, nedezosată, sărată, în saramură, uscată sau afumată

ex 0210 20 90  (3)

91

Carne dezosată de bizon, sărată, în saramură, uscată sau afumată

ex 0210 99 51

10

Mușchiul gros și mușchiul subțire ai diafragmei de bizon, sărate, în saramură, uscate sau afumate

ex 0210 99 59

10

Alte organe de bizon, sărate, în saramură, uscate sau afumate

09.8403

0304 71 90

 

Fileuri congelate de cod din speciile Gadus morhua și Gadus ogac

De la 21.9.2017 la 31.12.2017

281

0304 79 10

 

Fileuri congelate de cod arctic (Boreogadus saida)

De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și, pentru fiecare an ulterior, de la 1.1 până la 31.12

1 000

09.8404 (4)

 

 

Creveți congelați, afumați, separați sau nu de cochilie, atât fierți, cât și nefierți înainte sau în timpul afumării, nepreparați în alt fel, în ambalaje directe cu un conținut net de peste 2 kg:

De la 21.9.2017 la 31.12.2017

6 446

De la 1.1.2018 la 31.12.2018 și, pentru fiecare an ulterior, de la 1.1 până la 31.12

23 000

ex 0306 16 91

10

Creveți din specia Crangon crangon

ex 0306 16 99

21

31

91

Alți creveți de apă rece (Pandalus spp.)

ex 0306 17 91

10

Creveți de adâncime (Parapenaeus longirostris)

ex 0306 17 92

21

91

Creveți din genul Penaeus

ex 0306 17 93

10

Creveți din familia Pandalidae, cu excepția genului Pandalus

ex 0306 17 94

10

Creveți din genul Crangon, cu excepția speciei Crangon crangon

ex 0306 17 99

11

91

Altele

 

 

Creveți necongelați, afumați, separați sau nu de cochilie, atât fierți, cât și nefierți înainte sau în timpul afumării, nepreparați în alt fel, în ambalaje directe cu un conținut net de peste 2 kg:

ex 0306 95 19

10

Creveți din specia Crangon crangon

ex 0306 95 20

21

91

Alți creveți de apă rece (Pandalus spp.)

ex 0306 95 30

21

91

Creveți din familia Pandalidae, cu excepția genului Pandalus

ex 0306 95 40

10

Creveți din genul Crangon, cu excepția speciei Crangon crangon

ex 0306 95 90

10

Altele

1605 21 90

 

Preparate și conserve din creveți în alte recipiente decât recipiente închise ermetic, în ambalaje directe cu un conținut net de peste 2 kg

1605 29 00

 

Preparate și conserve din creveți, în recipiente închise ermetic

09.8405

0710 40 00

 

Porumb dulce, nefiert sau fiert în apă sau în abur, congelat

De la 21.9.2017 la 31.12.2017

374

2005 80 00

 

Porumb dulce (Zea mays var. saccharata), preparat sau conservat altfel decât în oțet sau în acid acetic, necongelat, altul decât produsele de la poziția 2006

De la 1.1.2018 la 31.12.2018

2 667

De la 1.1.2019 la 31.12.2019

4 000

De la 1.1.2020 la 31.12.2020

5 333

De la 1.1.2021 la 31.12.2021

6 667

De la 1.1.2022 la 31.12.2022 și, pentru fiecare an ulterior, de la 1.1 la 31.12

8 000


(1)  În declarația de punere în liberă circulație a acestui produs cu o cerere pentru a beneficia de acest contingent tarifar, operatorul economic trebuie să declare numărul de ordine 09.8401. Coeficientul 1,3 se aplică în conformitate cu sistemul electronic de contingente al Comisiei, pentru a converti greutatea netă declarată a produsului în echivalent greutate carcasă.

(2)  Admiterea la această subpoziție se subordonează prezentării unui certificat de autenticitate eliberat în condițiile stabilite de Regulamentul (CEE) nr. 139/81 al Comisiei (JO L 15, 17.1.1981, p. 4).

(3)  În declarația de punere în liberă circulație a acestui produs cu o cerere pentru a beneficia de acest contingent tarifar, operatorul economic trebuie să declare numărul de ordine 09.8402. Coeficientul 1,35 se aplică în conformitate cu sistemul electronic de contingente al Comisiei, pentru a converti greutatea netă declarată a produsului în echivalent greutate carcasă.

(4)  Preparatele și conservele din creveți exportate din Canada în baza contingentului de origine aplicabil pentru numărul de ordine 09.8310, prevăzut în secțiunea B din apendicele A (Contingente de origine) la anexa 5 (Reguli de origine specifice produsului) din Protocolul privind regulile de origine sau procedurile de determinare a originii anexat la Acordul economic și comercial cuprinzător dintre Canada, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de altă parte, nu vor fi importate în Uniunea Europeană în cadrul acestui contingent tarifar.