12.3.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 83/8


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.10039 — Kronospan Holdings/M Kaindl)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2021/C 83/06)

1.   

La data de 5 martie 2021, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 și în urma unei trimiteri efectuate în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Kronospan Holdings P.L.C. (Germania, „Kronospan”), controlată de Peter Kaindl;

—

M. Kaindl OG. (Austria, „M. Kaindl”), în prezent controlată în comun de Peter Kaindl și Ines Benes-Kaindl.

Kronospan dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi M. Kaindl.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—

Kronospan își desfășoară activitatea la nivel mondial în domeniul producției și al vânzării de panouri din lemn și de finisaje ale acestora;

—

M. Kaindl își desfășoară activitatea pe piețele de materiale din lemn, inclusiv de plăci aglomerate brute și acoperite, plăci fibrolemnoase de densitate medie („MDF”) brute și acoperite, plăci fibrolemnoase de densitate mare („HDF”), parchet laminat, componente și panouri laminate decorative.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.10039 — Kronospan Holdings/M Kaindl

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

Email: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.