1

Prin recursul formulat, JCDecaux Street Furniture Belgium SA (denumită în continuare „JCDecaux”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 7 septembrie 2022, JCDecaux Street Furniture Belgium/Comisia (T‑642/19, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2022:503), prin care acesta i‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei (UE) 2019/2120 a Comisiei din 24 iunie 2019 privind ajutorul de stat SA.33078 (2015/C) (ex 2015/NN) pus în aplicare de Belgia în favoarea JCDecaux Belgium Publicité (JO 2019, L 320, p. 119, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Istoricul litigiului și decizia în litigiu

2

Istoricul litigiului, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 2-12 din hotărârea atacată, poate fi rezumat după cum urmează.

3

La 16 iulie 1984, orașul Bruxelles (Belgia) și JCDecaux au încheiat un contract (denumit în continuare „contractul din 1984”) cu o durată de 15 ani privind instalarea pe teritoriul acestui oraș a unor adăposturi de autobuz și a unor echipamente așa‑numite „mobiliers urbains pour l’information” (mobilier stradal de informare, denumit în continuare „MUPI”), dintre care o parte puteau fi exploatate în scopuri publicitare.

4

Acest contract prevedea că JCDecaux punea la dispoziția orașului Bruxelles și exploata în următoarele condiții adăposturi de autobuz cu panouri publicitare și MUPI cu privire la care rămânea proprietară:

–

JCDecaux nu plătea nicio chirie, taxă de folosință sau redevență pentru adăposturile de autobuz și pentru MUPI, dar trebuia să acorde orașului Bruxelles anumite avantaje în natură, și anume trebuia să pună la dispoziție în mod gratuit coșuri pentru deșeuri de hârtie, toalete publice și ziare electronice, precum și să realizeze o hartă generală, o hartă turistică și hotelieră, precum și o hartă a străzilor pietonale din orașul Bruxelles;

–

în schimbul prestațiilor sale, JCDecaux era autorizată să exploateze în scopuri publicitare adăposturile de autobuz și MUPI furnizate;

–

fiecare dispozitiv putea fi exploatat pentru o perioadă de 15 ani de la instalarea sa, constatată printr‑un proces‑verbal întocmit în contradictoriu.

5

În 1995, orașul Bruxelles a reziliat contractul din 1984.

6

În 1998, orașul Bruxelles a lansat o cerere de ofertă având ca obiect fabricarea, furnizarea, plasarea, punerea în funcțiune, întreținerea și mentenanța MUPI, a adăposturilor de călători și a suporturilor de afișare, dintre care o parte puteau fi utilizate în scopuri publicitare.

7

Pentru a‑și respecta angajamentele contractuale care decurg din contractul din 1984 și pentru a asigura transparența cererii de ofertă, orașul Bruxelles a enumerat, în anexa 10 la caietul special de sarcini al acestei cereri de ofertă (denumită în continuare „anexa 10”), 282 de adăposturi de autobuz și 198 de MUPI care fac obiectul contractului din 1984 (denumite în continuare „dispozitivele publicitare înscrise în anexa 10”) pentru care JCDecaux păstra un drept de exploatare în conformitate cu contractul din 1984, indicând, pentru fiecare dintre aceste dispozitive, amplasarea sa și data prevăzută pentru eliminarea sa.

8

Întrucât JCDecaux a câștigat respectiva cerere de ofertă, orașul Bruxelles a încheiat, la 14 octombrie 1999, un al doilea contract cu această întreprindere (denumit în continuare „contractul din 1999”). Acest contract, încheiat de asemenea pentru o durată de 15 ani, era constituit dintr‑un bon de comandă, din caietul special de sarcini menționat la punctul anterior din prezenta hotărâre și din anexele sale, inclusiv din anexa 10. Contractul menționat, care a înlocuit contractul din 1984, stipula următoarele condiții:

–

orașul Bruxelles devenea proprietarul MUPI amplasat, prin plata unui preț net forfetar pentru fiecare dispozitiv furnizat, complet echipat, instalat și operațional;

–

JCDecaux trebuia să plătească o chirie lunară pentru utilizarea MUPI care făcea obiectul contractului în scopuri publicitare.

9

Cu ocazia punerii în aplicare a contractului din 1999, anumite dispozitive publicitare înscrise în anexa 10 au fost eliminate înainte de datele prevăzute în această anexă, în timp ce altele (denumite în continuare „dispozitivele în litigiu”) au continuat să fie exploatate de JCDecaux după aceste date, fără ca orașul Bruxelles să solicite acestei întreprinderi plata unor chirii sau taxe. În luna august a anului 2011, au fost demontate ultimele dispozitive publicitare înscrise în anexa 10.

10

La 19 aprilie 2011, Clear Channel Belgium SPRL (denumită în continuare „CCB”) a sesizat Comisia Europeană cu o plângere în care susținea că, prin exploatarea dispozitivelor în litigiu fără a plăti orașului Bruxelles chirii sau taxe, JCDecaux a beneficiat de un ajutor de stat incompatibil cu piața internă.

11

La 24 martie 2015, Comisia a inițiat procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE.

12

Prin hotărârea din 29 aprilie 2016, cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) a confirmat o hotărâre a tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles, Belgia) din 13 decembrie 2010, potrivit căreia JCDecaux a exploatat dispozitivele în litigiu pe domeniul public al orașului Bruxelles fără autorizație, titlu sau drept.

13

La 24 iunie 2019, Comisia a adoptat decizia în litigiu.

14

Articolele 1 și 2 din această decizie au următorul cuprins:

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

15

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 septembrie 2019, JCDecaux a formulat o acțiune având ca obiect anularea articolelor 1-4 din decizia în litigiu.

16

Prin Ordonanța președintelui Camerei întâi a Tribunalului din 22 aprilie 2020, a fost admisă cererea de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulată de CCB.

17

În sprijinul acțiunii sale, JCDecaux a invocat patru motive, dintre care numai primul și al treilea sunt relevante pentru prezentul recurs. Primul motiv era întemeiat pe o eroare vădită de apreciere, precum și pe o eroare de drept, întrucât Comisia a considerat că exploatarea dispozitivelor în litigiu constituie un avantaj economic, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Al treilea motiv, prezentat cu titlu subsidiar, era întemeiat pe nemotivarea deciziei în litigiu în ceea ce privește evaluarea cuantumului ajutorului care trebuie recuperat.

18

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins această acțiune în totalitate.

Procedura în fața Curții și concluziile părților

19

Prin recursul formulat, JCDecaux solicită Curții:

–

anularea hotărârii atacate;

–

pronunțarea definitivă pe fond și admiterea concluziilor sale formulate în primă instanță prin anularea articolelor 1-4 din decizia în litigiu și

–

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

20

Comisia solicită Curții:

–

respingerea recursului și

–

obligarea JCDecaux la plata cheltuielilor de judecată.

21

Prin scrisorile din 28 noiembrie 2022 și 14 aprilie 2023, JCDecaux a informat Curtea că nu dorește să formuleze o cerere de aplicare a regimului de confidențialitate în privința informațiilor cuprinse în cererea sa de recurs și, respectiv, în replică. Ea a precizat însă, în prima dintre aceste scrisori, că cererea de recurs viza anumite date care figurau în cererea introductivă în primă instanță și în anexele aferente acesteia, al căror caracter confidențial a fost admis de Tribunal prin Ordonanța din 5 martie 2021, JCDecaux Street Furniture Belgium/Comisia (T‑642/19, nepublicată, EU:T:2021:135).

Cu privire la recurs

22

În susținerea recursului, JCDecaux invocă două motive, întemeiate, primul, pe caracterul contradictoriu al motivării hotărârii atacate și pe o eroare de drept în interpretarea și aplicarea noțiunii de avantaj economic, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar al doilea, pe o denaturare a faptelor și a cadrului juridic aplicabil.

Cu privire la primul motiv

Argumentația părților

23

Prin intermediul primului motiv, JCDecaux susține că hotărârea atacată este afectată de o motivare contradictorie în măsura în care, la punctele 31 și 40 din această hotărâre, Tribunalul ar fi constatat, exclusiv în temeiul hotărârii cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 29 aprilie 2016, că JCDecaux a exploatat dispozitivele în litigiu fără autorizație, titlu sau drept, în timp ce, la punctele 42 și 102 din hotărârea atacată, a considerat că această exploatare nelegală care rezultă numai din comportamentul întreprinderii respective constituie un ajutor de stat acordat de orașul Bruxelles.

24

Potrivit JCDecaux, pretinsul avantaj economic ar decurge din simplul fapt că a exploatat, fără nicio decizie, autorizație sau intervenție a autorităților publice competente, dispozitivele în litigiu, ocupând ilegal domeniul public. Or, din moment ce autoritățile belgiene nu au acceptat menținerea dispozitivelor în litigiu, un asemenea comportament unilateral nu poate, fără o contradicție vădită, să servească drept temei pentru a constata existența unui avantaj economic acordat de aceste autorități.

25

Cu titlu subsidiar, JCDecaux susține că Tribunalul a formulat o a doua motivare contradictorie. După ce a afirmat, la punctul 42 din hotărârea atacată, că avantajul economic pretins acordat de orașul Bruxelles constituie un ajutor, chiar dacă acest avantaj ar fi avut ca obiect compensarea JCDecaux, în scopul respectării echilibrului economic al contractului din 1984, Tribunalul nu ar fi dedus nicio consecință, în special la punctele 83-89 din această hotărâre, dintr‑o asemenea afirmație în ceea ce privește calificarea juridică a avantajului menționat și modul de calcul al cuantumului ajutorului care trebuie recuperat. Astfel, pe de o parte, hotărârea menționată ar conduce la recuperarea integrală a pretinsului avantaj economic, fără a ține seama de costurile și de prejudiciul suportate de JCDecaux ca urmare a retragerii anticipate a anumitor dispozitive publicitare înscrise în anexa 10. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi validat în mod eronat, la punctul 87 din aceeași hotărâre, metoda utilizată de Comisie în decizia în litigiu pentru a calcula cuantumul ajutorului care trebuie recuperat, fără a lua în considerare faptul că avantajul respectiv urmărea compensarea acestor costuri și a acestui prejudiciu.

26

Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia ansamblului argumentelor invocate de JCDecaux.

Aprecierea Curții

–

Cu privire la admisibilitate

27

Comisia susține că primul motiv este inadmisibil. În primul rând, acest motiv ar critica constatări efectuate de Tribunal cu privire la finalitatea compensatorie a avantajului economic conferit JCDecaux, precum și cu privire la interpretarea dreptului național aplicabil. Ca urmare a caracterului lor factual, aceste constatări nu ar fi de competența Curții în cadrul unui recurs.

28

În această privință, trebuie amintit că din articolul 256 TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile din dosar care i‑au fost prezentate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea respectivă nu constituie, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă depuse la Tribunal, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții. În cazul în care Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă, în temeiul articolului 256 TFUE, să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor de drept care au fost stabilite de Tribunal pe baza lor (Hotărârea din 12 mai 2022, Klein/Comisia, C‑430/20 P, EU:C:2022:377, punctul 39 și jurisprudența citată).

29

Trebuie amintit de asemenea că, în ceea ce privește examinarea în cadrul unui recurs a aprecierilor Tribunalului cu privire la dreptul național, care, în domeniul ajutoarelor de stat, constituie aprecieri ale unor fapte, Curtea este competentă numai să verifice dacă a existat o denaturare a acestui drept (Hotărârea din 8 noiembrie 2022, Fiat Chrysler Finance Europe/Comisia, C‑885/19 P și C‑898/19 P, EU:C:2022:859, punctul 82 și jurisprudența citată).

30

În speță, JCDecaux nu solicită o nouă apreciere a faptelor în ceea ce privește finalitatea avantajului economic vizat de decizia în litigiu, ci solicită Curții să verifice dacă motivarea hotărârii atacate este contradictorie. În plus, primul motiv nu urmărește să repună în discuție interpretarea de către Tribunal a dreptului național, ci denunță caracterul contradictoriu al constatărilor efectuate de acesta cu privire la hotărârea cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 29 aprilie 2016. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, problema dacă motivarea unei hotărâri a Tribunalului este contradictorie constituie o problemă de drept care poate fi invocată în cadrul unui recurs (Hotărârea din 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C‑385/07 P, EU:C:2009:456, punctul 71 și jurisprudența citată).

31

Rezultă că trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia primul motiv urmărește să repună în discuție aprecieri de fapt.

32

În al doilea rând, Comisia susține în esență că argumentul JCDecaux întemeiat pe pretinsa lipsă a unui act al autorităților publice constituie un motiv nou, din moment ce această societate contestă pentru prima dată, în stadiul recursului, imputabilitatea ajutorului în cauză în sarcina statului.

33

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 170 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul de procedură al Curții, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. În plus, după cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, a permite unei părți să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv pe care nu l‑a invocat în fața Tribunalului ar echivala cu a o autoriza să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost învestit Tribunalul. În cadrul unui recurs, competența Curții se limitează, așadar, la analiza aprecierii realizate de Tribunal în privința motivelor și a argumentelor dezbătute în fața sa (Hotărârea din 18 ianuarie 2024, Jenkinson/Consiliul și alții, C‑46/22 P, EU:C:2024:50, punctul 68, precum și jurisprudența citată).

34

În speță, trebuie să se constate, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 45 din concluzii, că, contrar celor susținute de Comisie, prin intermediul primului motiv, JCDecaux nu contestă imputabilitatea în sarcina statului a avantajului economic în cauză, ci arată că Tribunalul nu putea, fără a se contrazice în mod vădit, să se întemeieze pe hotărârea cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 29 aprilie 2016 pentru a confirma existența unui ajutor de stat, în condițiile în care această hotărâre constată că avantajul respectiv nu rezultă din nicio decizie a unei autorități publice. În consecință, argumentul în discuție nu poate fi considerat un motiv nou.

35

Rezultă din aceasta că primul motiv este admisibil.

–

Cu privire la fond

36

JCDecaux susține, cu titlu principal, că există o contradicție între constatările efectuate la punctele 31 și 40 din hotărârea atacată și cele prin care Tribunalul a confirmat, la punctele 42 și 102 din această hotărâre, existența unui ajutor de stat.

37

În această privință, trebuie să se constate că argumentația respectivă se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Este adevărat că Tribunalul a considerat, la punctele 31 și 40 din hotărârea atacată, că, prin hotărârea din 29 aprilie 2016, cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) a statuat că JCDecaux a exploatat fără autorizație, titlu sau drept dispozitivele în litigiu.

38

Cu toate acestea, la punctul 29 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, prin derogare de la clauzele contractului din 1999, anexa 10 prevede că dispozitivele publicitare înscrise în această anexă pot continua să fie exploatate de JCDecaux în condițiile prevăzute de contractul din 1984, și anume fără a plăti chirii sau taxe, dar numai până la datele de eliminare prevăzute în anexa menționată. Pe de altă parte, rezultă în esență din considerentul (49) al deciziei în litigiu, menționat la punctul 30 din hotărârea atacată, precum și din cuprinsul punctului 41 din această hotărâre că autoritățile belgiene au fost de acord cu continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu după datele de eliminare prevăzute în aceeași anexă pentru a menține echilibrul economic al contractului din 1984.

39

În aceste condiții, contrar celor susținute de JCDecaux, Tribunalul nu a constatat, exclusiv în temeiul hotărârii cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) din 29 aprilie 2016, că exploatarea dispozitivelor în litigiu a continuat după datele de eliminare prevăzute în anexa 10 fără consimțământul autorităților belgiene.

40

Rezultă că constatările efectuate de Tribunal la punctele 42 și 102 din hotărârea atacată nu se întemeiază pe o motivare contradictorie.

41

Cu titlu subsidiar, JCDecaux arată că Tribunalul a statuat, la punctul 42 din hotărârea atacată, că continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu după datele de eliminare prevăzute în anexa 10 constituie un avantaj economic, deși a constatat, la acest punct 42, că continuarea acestei exploatări urmărea compensarea întreprinderii respective pentru costurile și prejudiciul cauzate de retragerea anticipată a anumitor dispozitive publicitare înscrise în anexa 10. Procedând astfel, Tribunalul s‑ar fi pronunțat prin motive contradictorii și ar fi omis să deducă consecințele acestei constatări în privința evaluării cuantumului ajutorului care trebuie recuperat.

42

JCDecaux reproșează Tribunalului că nu a dedus nicio consecință din această constatare, în special la punctele 83-89 din hotărârea atacată, în ceea ce privește evaluarea cuantumului care trebuie recuperat, ceea ce ar conduce în mod eronat la recuperarea avantajului invocat în integralitatea sa, fără a ține seama de costurile suportate de JCDecaux ca urmare a retragerii anticipate a anumitor dispozitive publicitare înscrise în anexa 10 și de prejudiciul contractual suferit. Tribunalul ar fi validat de asemenea în mod eronat, la punctul 87 din hotărârea atacată, metoda de calcul al ajutorului care trebuie recuperat, așa cum a fost adoptată de Comisie în decizia în litigiu, fără a lua în considerare existența mecanismului de compensare.

43

Este necesar să se amintească, în primul rând, după cum a arătat Tribunalul la punctul 24 din hotărârea atacată, că noțiunea de avantaj, inerentă calificării unei măsuri drept ajutor de stat, are un caracter obiectiv, independent de motivele autorilor măsurii în cauză. Așadar, natura obiectivelor urmărite prin măsuri de stat și justificarea acestora sunt lipsite de orice relevanță pentru calificarea lor drept ajutor de stat. Astfel, articolul 107 alineatul (1) TFUE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor de stat, ci le definește în funcție de efectele lor (Hotărârea din 25 ianuarie 2022, Comisia/European Food și alții, C‑638/19 P, EU:C:2022:50, punctul 122, precum și jurisprudența citată).

44

În această privință, în măsura în care avantajul economic vizat de decizia în litigiu constă în continuarea de către JCDecaux a exploatării dispozitivelor în litigiu după datele prevăzute în anexa 10 fără a plăti chirii sau taxe orașului Bruxelles, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 25 din hotărârea atacată, că împrejurarea că acest avantaj urmărea să compenseze un pretins prejudiciu suferit de această întreprindere din cauza retragerii anticipate a anumitor dispozitive publicitare înscrise în anexa 10 nu implică faptul că această compensație nu poate constitui un ajutor de stat.

45

Trebuie amintit de asemenea că, în răspunsul la argumentația prin care JCDecaux susținea că Comisia a considerat în mod eronat în decizia în litigiu că orașul Bruxelles nu s‑a comportat ca un operator de piață, Tribunalul a amintit în mod întemeiat, la punctele 37-41 din hotărârea atacată, că, pentru a determina dacă o măsură de stat constituie un ajutor, este necesar ca elemente obiective și verificabile să demonstreze în mod clar că statul membru vizat a adoptat, anterior sau simultan acordării unui avantaj economic, decizia de a compensa, prin măsura efectiv pusă în aplicare, prejudiciul pretins cauzat unui cocontractant cu ocazia executării obligațiilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctele 82 și 83).

46

În această privință, Tribunalul a considerat, la punctul 38 din hotărârea atacată, că nu reieșea din niciun element din dosar că orașul Bruxelles a efectuat o analiză a prejudiciului pretins suferit de JCDecaux ca urmare a eliminării anticipate a anumitor dispozitive publicitare înscrise în anexa 10 și a beneficiului care urma să fie obținut din continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu. În plus, Tribunalul a constatat, la punctul 39 din această hotărâre, că nu reieșea din niciun element din dosar că orașul Bruxelles a „urmărit punerea în aplicare a mecanismului de compensare al contractului din 1984”.

47

Pe de altă parte, la punctul 41 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat în esență că, în orice caz, intenția de a institui, prin contractul din 1999, o formă de compensație care să urmărească menținerea echilibrului economic al contractului din 1984 nu scutea administrația națională de efectuarea unei analize privind existența și întinderea prejudiciului pe care JCDecaux l‑ar fi suferit din cauza eliminării anticipate a anumitor dispozitive înscrise în anexa 10.

48

Din considerațiile care precedă rezultă că Tribunalul, deși nu a exclus ca termenii contractului din 1999 să fi putut conține un mecanism prin care să se urmărească compensarea JCDecaux, a considerat totuși, totodată, că o asemenea compensare nu împiedica, în cadrul analizei existenței unui ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE, constatarea existenței unui avantaj economic în vederea aplicării acestei dispoziții. Prin urmare, Tribunalul a putut considera, fără ca hotărârea atacată să fie afectată de o motivare contradictorie, la punctul 42 din aceasta, că continuarea exploatării de către JCDecaux a dispozitivelor în litigiu după datele de eliminare prevăzute în anexa menționată constituie un avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, chiar dacă continuarea acestei exploatări urmărea compensarea întreprinderii respective ca urmare a eliminării anticipate a anumitor dispozitive înscrise în anexa 10 pe care le instalase în executarea contractului din 1984.

49

În ceea ce privește, în al doilea rând, metoda de calcul al cuantumului ajutorului care trebuie recuperat, rezultă din cuprinsul punctelor 43-48 din prezenta hotărâre că, în speță, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că finalitatea compensatorie urmărită de autoritățile belgiene nu putea repune în discuție calificarea drept avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a declarat nevalabilă, în raport cu această finalitate, metoda de calcul al cuantumului ajutorului care trebuie recuperat stabilită în decizia în litigiu.

50

În plus, la punctul 95 din această hotărâre, care nu este criticat în cadrul primului motiv de recurs, Tribunalul a putut respinge argumentația prin care JCDecaux susținea că numai avantajul economic care depășește compensarea prejudiciului invocat ar putea fi calificat drept ajutor de stat, pentru motivul că această argumentație se întemeia pe premisa eronată potrivit căreia continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu nu constituie un avantaj economic.

51

În consecință, nu se poate reproșa Tribunalului că a considerat, astfel cum rezultă din coroborarea punctelor 87 și 95 din hotărârea atacată, că metoda de calcul al cuantumului ajutorului care trebuie recuperat, așa cum a fost stabilită de Comisie, putea să nu țină seama de finalitatea compensatorie urmărită de orașul Bruxelles.

52

Întrucât motivele hotărârii atacate criticate de JCDecaux nu sunt contradictorii, primul motiv de recurs trebuie, în consecință, să fie respins.

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

53

Prin intermediul celui de al doilea motiv, JCDecaux arată că Tribunalul a denaturat faptele și cadrul juridic aplicabil atunci când a considerat că continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu după datele de eliminare prevăzute în anexa 10 intră sub incidența contractului din 1999.

54

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, JCDecaux critică Tribunalul pentru că a considerat, la punctele 29 și 30 din hotărârea atacată, în primul rând, că părțile nu contestă că, după încheierea contractului din 1999, această întreprindere nu putea instala și exploata pe teritoriul orașului Bruxelles mobilier stradal decât în condițiile prevăzute de acest contract, potrivit cărora trebuia să plătească o chirie și taxe, în al doilea rând, că, după datele de eliminare prevăzute în anexa 10, dispozitivele în litigiu trebuiau să fie înlocuite cu dispozitive noi care intră sub incidența contractului din 1999 și, prin urmare, sunt supuse respectivei obligații de plată și, în al treilea rând, că continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu în condițiile stabilite prin contractul din 1984 după aceste date ar fi permis întreprinderii menționate „să evite instalarea și exploatarea de dispozitive noi care intră sub incidența contractului din 1999 și, pe cale de consecință, să evite plata de chirii și taxe pe care ar fi trebuit să le plătească, potrivit acestui din urmă contract”.

55

În această privință, JCDecaux susține, mai întâi, că intrarea în vigoare a contractului din 1999 nu a avut efect asupra regimului juridic aplicabil dispozitivelor în litigiu. Astfel, în conformitate cu dreptul contractual belgian, aceste dispozitive publicitare, care fuseseră instalate în temeiul contractului din 1984, ar fi continuat să fie reglementate de acest contract până la eliminarea lor efectivă, indiferent dacă această eliminare a avut loc anterior sau ulterior datelor prevăzute în anexa 10. Ea subliniază că exploatarea acestora în scopuri publicitare i s‑a acordat în schimbul unei investiții considerabile constând în esență în conceperea, fabricarea, instalarea și întreținerea MUPI și a adăposturilor de autobuz puse la dispoziția orașului Bruxelles.

56

În continuare, JCDecaux susține că nicio stipulație a contractului din 1999 nu menționează eliminarea automată a dispozitivelor care intră sub incidența contractului din 1984 sau a oricărui alt mobilier stradal existent. În schimb, contractul din 1999 ar prevedea în mod expres că dispozitivele instalate în executarea acestuia coexistă cu cele înscrise în anexa 10 fără ca stipulațiile contractuale aplicabile acestora din urmă să fie modificate. În plus, nu ar exista nicio obligație de a efectua înlocuirea individuală, în aceleași locuri, a fiecărui dispozitiv în litigiu. În plus, menținerea acestor dispozitive după datele de eliminare prevăzute în anexa 10 i‑ar fi permis să evite instalarea și exploatarea de dispozitive noi care intră sub incidența contractului din 1999.

57

În sfârșit, JCDecaux susține că contractele din 1984 și din 1999 prezintă diferențe fundamentale în ceea ce privește logica economică care stă la baza acestora și condițiile lor respective. Potrivit acesteia, Tribunalul nu putea, chiar cu titlu de simplă comparație pentru a calcula pretinsul avantaj economic, să presupună că aceasta ar fi înlocuit în mod necesar fiecare dispozitiv în litigiu cu un dispozitiv identic, în același loc, și ar fi plătit orașului Bruxelles chirii și taxe corespunzătoare prestațiilor semnificativ diferite prevăzute de contractul din 1999.

58

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, JCDecaux susține că Tribunalul a denaturat, la punctele 53, 54 și 56 din hotărârea atacată, cadrul juridic aplicabil dispozitivelor în litigiu.

59

În această privință, JCDecaux susține, pe de o parte, că Tribunalul a reținut în mod eronat, la punctul 56 din hotărârea atacată, că regulamentele privind taxele adoptate de orașul Bruxelles între anii 2001 și 2011 erau aplicabile acestor dispozitive pentru motivul, expus la punctul 54 din această hotărâre, că, în cursul procedurii precontencioase, autoritățile belgiene nu au contestat acest element.

60

Procedând astfel, Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că orașul Bruxelles, care beneficiază de autonomie fiscală în temeiul articolului 170 alineatul 4 din Constituția belgiană, nu ar fi adoptat regulamentele privind taxele pe publicitate decât începând cu anul 2001. Prin urmare, Tribunalul ar fi omis să ia în considerare faptul că aceste regulamente privind taxele sunt ulterioare intrării în vigoare a contractului din 1999. Tribunalul ar fi omis de asemenea să țină seama de două hotărâri ale tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) din 4 noiembrie 2016, din care ar reieși că dispozitivele publicitare care intră sub incidența contractului din 1999 trebuie scutite de taxa pe publicitate.

61

Pe de altă parte, JCDecaux apreciază că faptul că nu a trebuit să plătească taxe pentru dispozitivele în litigiu nu constituie un avantaj selectiv, dat fiind că, contrar aprecierii Tribunalului de la punctul 53 din hotărârea atacată, caracterul selectiv al acestui pretins avantaj nu poate fi prezumat, cu atât mai mult cu cât CCB ar fi beneficiat de aceeași scutire pentru dispozitivele publicitare similare pe care le exploata în alte comune belgiene, după cum ar fi confirmat cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles) într‑o hotărâre din 4 septembrie 2018.

62

Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia ansamblului argumentelor invocate de JCDecaux.

Aprecierea Curții

63

Pe lângă jurisprudența amintită la punctul 28 din prezenta hotărâre, este necesar să se precizeze că aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs și că o asemenea denaturare are loc dacă, fără a se recurge la noi elemente de probă, aprecierea elementelor de probă existente este vădit greșită. Totuși, această denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor. Pe de altă parte, atunci când un recurent invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, el trebuie să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare (Hotărârea din 23 martie 2023, PV/Comisia, C‑640/20 P, EU:C:2023:232, punctele 77 și 78, precum și jurisprudența citată). O asemenea denaturare există în special atunci când Tribunalul a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a elementelor de probă (Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia, C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctul 79).

64

Prin urmare, constatările de fapt efectuate de Tribunal în hotărârea atacată nu pot fi repuse în discuție decât dacă se demonstrează că din înscrisurile care au fost prezentate Tribunalului rezultă în mod vădit că aceste constatări sunt inexacte.

65

În cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, JCDecaux susține în esență că Tribunalul a denaturat faptele și cadrul juridic aplicabil atunci când a constatat, la punctul 30 din hotărârea atacată, că continuarea exploatării dispozitivelor în litigiu după datele de eliminare prevăzute în anexa 10 i‑ar fi permis să evite instalarea și exploatarea de dispozitive noi care intră sub incidența contractului din 1999 și, în consecință, să plătească chiriile și taxele pe care ar fi trebuit să le plătească potrivit acestui din urmă contract.

66

În această privință, este necesar să se arate că, la punctul 29 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că părțile nu contestă că, după încheierea contractului din 1999, JCDecaux nu putea instala și exploata pe teritoriul orașului Bruxelles mobilier stradal decât în condițiile prevăzute de acest contract, potrivit cărora trebuia să plătească o chirie și taxe. Astfel cum a arătat Tribunalul, tot la acest punct 29, potrivit anexei 10, prin derogare de la clauzele contractului din 1999, dispozitivele publicitare înscrise în această anexă puteau continua să fie exploatate de JCDecaux în condițiile prevăzute de contractul din 1984, și anume fără a plăti chirii sau taxe, dar numai până la datele de eliminare prevăzute în anexa menționată. După aceste date, dispozitivele respective trebuiau să fie înlocuite cu dispozitive noi, care intră sub incidența contractului din 1999 și, prin urmare, să fie supuse la plata de taxe și chirii.

67

Acestea sunt constatările pe care se întemeiază motivele enunțate la punctul 30 din hotărârea atacată și rezumate la punctul 65 din prezenta hotărâre.

68

Trebuie să se constate că JCDecaux nu demonstrează că din înscrisurile prezentate Tribunalului rezultă în mod vădit că constatările menționate sunt inexacte. Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

69

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, JCDecaux susține în esență că Tribunalul ar fi denaturat, la punctele 53, 54 și 56 din hotărârea atacată, cadrul juridic aplicabil exploatării dispozitivelor în litigiu.

70

În ceea ce privește afirmația JCDecaux potrivit căreia Tribunalul nu ar fi ținut seama de articolul 170 alineatul 4 din Constituția belgiană și ar fi considerat în mod eronat că regulamentele orașului Bruxelles privind taxele adoptate începând cu anul 2001 îi erau aplicabile, trebuie să se constate, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 67 din concluzii, că această afirmație nu urmărește să repună în discuție ca atare constatarea Tribunalului de la punctul 54 din hotărârea atacată, potrivit căreia autoritățile belgiene nu au contestat în cursul procedurii precontencioase că regulamentele orașului Bruxelles privind taxele constituie regimul fiscal aplicabil în speță.

71

În ceea ce privește argumentul JCDecaux potrivit căruia Tribunalul ar fi omis să țină seama, la punctul 63 din hotărârea atacată, de două hotărâri ale tribunal de première instance francophone de Bruxelles (Tribunalul de Primă Instanță Francofon din Bruxelles) din 4 noiembrie 2016, din care ar rezulta că dispozitivele publicitare care intră sub incidența contractului din 1999 trebuie să fie scutite de taxa pe publicitate, este necesar să se arate că Tribunalul s‑a limitat să respingă relevanța acestora în vederea calificării drept ajutor de stat. Or, JCDecaux nu reușește să demonstreze motivele pentru care hotărârile respective ar fi susceptibile să repună în discuție aprecierea efectuată de Tribunal la acest punct 63.

72

De asemenea, trebuie respins argumentul JCDecaux potrivit căruia condiția referitoare la existența unui avantaj economic, în vederea aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE, impunea să se țină seama de împrejurarea că CCB ar fi beneficiat de asemenea de o scutire de taxa pe publicitate pentru exploatarea de dispozitive publicitare în alte comune belgiene. Astfel, această împrejurare este, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 69 din concluzii, lipsită de relevanță pentru a stabili dacă JCDecaux a beneficiat de un asemenea avantaj.

73

Rezultă că al patrulea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

74

Întrucât niciunul dintre motivele recursului nu a fost admis, acesta trebuie respins în întregime.

Cu privire la cheltuielile de judecată

75

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

76

Întrucât Comisia a solicitat obligarea JCDecaux la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la suportarea, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, a celor efectuate de Comisie.

77

Articolul 184 alineatul (4) din Regulamentul de procedură prevede că, în cazul în care un intervenient în primă instanță, care nu a formulat el însuși recurs, a participat la faza scrisă sau orală a procedurii în fața Curții, aceasta din urmă poate decide ca el să suporte propriile cheltuieli de judecată. În speță, CCB, intervenientă în primă instanță, a participat la faza orală a procedurii în fața Curții fără a fi autorul recursului, însă nu a solicitat obligarea JCDecaux la plata cheltuielilor de judecată. În aceste condiții, trebuie să se decidă că ea va suporta propriile cheltuieli de judecată efectuate în procedura de recurs.

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă JCDecaux Street Furniture Belgium SA să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Clear Channel Belgium SPRL suportă propriile cheltuieli de judecată.