|
23.10.2007 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 279/3 |
REGULAMENTUL (CE) NR. 1231/2007 AL COMISIEI
din 19 octombrie 2007
privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),
întrucât:
|
(1) |
Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesară adoptarea unor măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament. |
|
(2) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricărei alte nomenclaturi care se bazează integral sau parțial pe această nomenclatură sau care adaugă acesteia orice fel de subdiviziuni suplimentare și care este stabilită prin dispoziții comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură referitoare la schimbul de mărfuri. |
|
(3) |
În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului prevăzut în anexa la prezentul regulament trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, în conformitate cu argumentarea indicată în coloana 3 a respectivului tabel. |
|
(4) |
Se dovedește adecvată prevederea posibilității invocării în continuare de către titular, pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii emise de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura Combinată care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2). |
|
(5) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului Codului Vamal, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului prezentat în anexă se clasifică în Nomenclatura Combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a tabelului respectiv.
Articolul 2
Informațiile tarifare obligatorii emise de autoritățile vamale ale statelor membre, care nu sunt conforme cu prevederile prezentului regulament, pot fi invocate în continuare, pentru o perioadă de trei luni, în conformitate cu dispozițiile articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 19 octombrie 2007.
Pentru Comisie
László KOVÁCS
Membru al Comisiei
(1) JO L 256, 7.9.1987, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 733/2007 (JO L 169, 29.6.2007, p. 1).
(2) JO L 302, 19.10.1992, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 (JO L 363, 20.12.2006, p. 1).
ANEXĂ
|
Descrierea mărfurilor |
Clasificare (cod NC) |
Motive |
||||||||||||||||||||
|
(1) |
(2) |
(3) |
||||||||||||||||||||
|
8516 79 70 |
Clasificarea se stabilește prin regulile generale 1, 2(a), 3(b) și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, prin nota 3 la secțiunea XVI, precum și prin textul codurilor NC 8516 , 8516 79 și 8516 79 70 . Dispozitivele mecanice și echipamentul electronic oferă ansamblului caracterul esențial. Prin urmare, se exclude clasificarea la poziția 4421 , ca alte articole din lemn. Deoarece produsul nu asigură niciun tratament medical, se exclude clasificarea la poziția 9018 ca instrumente și aparate pentru medicină. Clasificarea la poziția 9406 se exclude deoarece produsul nu este o construcție prefabricată „de sine stătătoare”, completă sau incompletă. Deoarece radiatorul cu infraroșu la distanță, din ceramică, care îndeplinește funcția principală a mașinii, este un aparat electrotermic, cu o funcție specific menționată în tarif la capitolul 85 (poziția tarifară 8516 ), clasificarea la poziția 8543 este exclusă. Pentru că încălzirea în infraroșu la distanță este în principal destinată încălzirii corpurilor și nu doar a aerului din cabină, articolul este exclus de la subpoziția 8516 29 referitoare la aparatele electrice de încălzire a localurilor. Trebuie, în consecință, să fie clasificat la subpoziția 8516 79 . |
||||||||||||||||||||
|
8521 90 00 |
Clasificarea este stabilită de regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, de nota 5(E) din capitolul 84 și de textul codurilor NC 8521 și 8521 90 00 . Deoarece dispozitivul are o funcție specifică – înregistrarea video de pe o cameră video – clasificarea drept unitate de stocare în cadrul subpoziției 8471 70 este exclusă. [A se vedea nota 5(E) din capitolul 84]. Deoarece dispozitivul este menționat la poziția 8521 (drept aparat de înregistrare video), clasificarea drept dispozitiv de transpunere a datelor la poziția 8471 (subpoziția 8471 90 ) este exclusă. Deoarece dispozitivul are o funcție menționată și în altă parte în capitolul 85 (poziția 8521 ), clasificarea la poziția 8543 este exclusă. |
||||||||||||||||||||
|
8525 80 30 |
Clasificarea se stabilește în conformitate cu regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 3 la secțiunea XVI, precum și cu textul codurilor NC 8525 , 8525 80 și 8525 80 30 . Aparatul fotografic nu poate fi clasificat drept cameră de televiziune la subpoziția 8525 80 11 sau 8525 80 19 întrucât poate înregistra imagini statice și secvențe video. Produsul poate capta și înregistra un număr important de imagini statice de înaltă calitate. Totuși, produsul nu poate capta și înregistra decât secvențe video de o calitate inferioară rezoluției de 800 × 600 pixeli și nu dispune de funcția de zoom în timpul înregistrării secvențelor video. (A se vedea notele explicative la NC de la subpoziția 8525 80 30 ). În concordanță cu nota 3 la secțiunea XVI, funcția principală a aparatului constă în captarea și înregistrarea imaginilor statice, și prin urmare, produsul trebuie clasificat drept aparat fotografic numeric la subpoziția 8525 80 30 . |
||||||||||||||||||||
|
8525 80 30 |
Clasificarea se stabilește în conformitate cu regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 3 la secțiunea XVI, precum și cu textul codurilor NC 8525 , 8525 80 și 8525 80 30 . Aparatul fotografic nu poate fi clasificat drept cameră de televiziune la subpoziția 8525 80 11 sau 8525 80 19 întrucât poate înregistra imagini statice și secvențe video. Produsul poate capta și înregistra un număr important de imagini statice de înaltă calitate. Cu toate că produsul are un design asemănător cu o cameră video cu înregistrare, este dotat cu funcția de zoom în timpul înregistrării secvențelor video și poate înregistra aproximativ 42 de minute de secvențe video utilizând rezoluția de 640 × 480 pixeli, înregistrarea secvențelor video rămâne o funcție secundară, întrucât produsul nu poate capta și înregistra decât secvențe video de o calitate inferioară rezoluției de 800 × 600 pixeli. (A se vedea notele explicative la NC de la subpoziția 8525 80 30 ). În concordanță cu nota 3 la secțiunea XVI, funcția principală a aparatului constă în captarea și înregistrarea imaginilor statice, și prin urmare, produsul trebuie clasificat drept aparat fotografic numeric la subpoziția 8525 80 30 . |
||||||||||||||||||||
|
8525 80 91 |
Clasificarea se stabilește în conformitate cu regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, cu nota 3 la secțiunea XVI, precum și cu textul codurilor NC 8525 , 8525 80 și 8525 80 91 . Camera nu poate fi clasificată drept cameră de televiziune la subpoziția 8525 80 11 sau 8525 80 19 întrucât poate înregistra imagini statice și secvențe video. În concordanță cu nota 3 la secțiunea XVI funcția principală a camerei este de captare și înregistrare a secvențelor video, deoarece aceasta poate înregistra secvențe video cu o calitate superioară rezoluției de 800 × 600 pixeli pentru aproximativ 42 minute utilizând o rezoluție de 1 280 × 720 pixeli, la 30 de cadre pe secundă. Mai mult, camera video are funcția de zoom optic, ce poate fi utilizată pe durata înregistrării secvențelor video. (A se vedea notele explicative la NC de la subpozițiile 8525 80 91 și 8525 80 99 ). Produsul, putând să înregistreze numai sunete și imagini captate de o cameră de televiziune, este clasificat drept cameră video cu înregistrare la subpoziția 8525 80 91 . |
||||||||||||||||||||
|
8526 91 20 |
Clasificarea se stabilește prin regulile generale 1, 3(c) și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și prin textul codurilor NC 8526 , 8526 91 și 8526 91 20 . Dispozitivul are două componente: o mașină automată de prelucrare a datelor, de la poziția 8471 , și un receptor GPS, de la poziția 8526 . Nici funcția de prelucrare a datelor și nici funcția de recepție GPS nu pot fi considerate ca funcții principale ale aparatului. Prin urmare, prin aplicarea regulii generale 3(c), dispozitivul trebuie clasificat la poziția 8526 . |
||||||||||||||||||||
|
8701 90 90 |
Clasificarea se stabilește prin regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și prin textul codurilor NC 8701 , 8701 90 și 8701 90 90 . Nefiind proiectate pentru a transporta, ele însele, mărfuri sau pentru a servi drept cărucior-tractor, de tipul utilizat pe platformele din stații de cale ferată, aceste vehicule nu se clasifică la poziția 8709 . În cauza C 495/03 (1), Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că acest tip de vehicul trebuie clasificat la poziția 8701 . Produsul nu trebuie clasificat ca tractor rutier pentru semiremorci la poziția 8701 20 , deoarece nu este conceput pentru transportul mărfurilor pe distanțe mari pe drumurile publice. Prin urmare, vehiculul trebuie clasificat ca tractor la subpoziția NC 8701 90 90 . |
(1) [2005] ECR I-8151.