C-278/0662006J02780011.000145151452814CJHOTĂRÂREA DIN 7.6.2007 — CAUZA C-278/06OTTEN<TI><P><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a cincea)</P><P><DATE ISO="20070607">7 iunie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR"><P>Limba de procedură: germana.</P></NOTE></P></TI>

În cauza C-278/06,

având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Bundesverwaltungsgericht (Germania), prin decizia din 18 mai 2006, primită de Curte la 26 iunie 2006, în procedura

Manfred Otten

împotriva

Landwirtschaftskammer Niedersachsen,

cu participarea lui:

Jonny Kück

şi a

Vertreterin des Bundesinteresses beim Bundesverwaltungsgericht,

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul R. Schintgen, preşedinte de cameră, domnii A. Borg Barthet şi M. Ilešič (raportor), judecători,

avocat general: domnul Y. Bot,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 29 martie 2007,

luând în considerare observaţiile prezentate:

pentru domnul Otten, de G.-W. Bieniek, Rechtsanwalt;

pentru Landwirtschaftskammer Niedersachsen, de doamna H. Steggewentz, în calitate de agent;

pentru guvernul german, de domnii M. Lumma şi C Blaschke, în calitate de agenţi;

pentru Comisia Comunităţilor Europene, de domnii J. Schieferer şi F. Erlbacher, precum şi de doamna H. Tserepa-Lacombe, în calitate de agenţi,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunţă prezenta

<TI><P>Hotărâre</P></TI>1Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare priveşte interpretarea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui şi produselor lactate (JO L 405, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1256/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 (JO L 160, p. 73, denumit în continuare Regulamentul nr. 3950/92).2Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Otten, fost arendaş al unor terenuri destinate unei exploataţii de producere a laptelui, pe de o parte, şi Landwirtschaftskammer Niedersachsen (camera de agricultură din Saxonia Inferioară), pe de altă parte, având ca obiect transferul cantităţii de referinţă de lapte sau de produse lactate către un arendator care, neavând calitatea de producător de lapte sau de produse lactate, transferă la rândul său cantitatea respectivă, în cel mai scurt timp posibil, prin intermediul unui birou public de vânzări, unui terţ având această calitate.<TI><P>Cadrul juridic</P></TI><TI><P>Reglementarea comunitară</P></TI>3în 1984, ca urmare a faptului că, în sectorul laptelui, persista un dezechilibru între cerere şi ofertă, a fost instituit un sistem de prelevări suplimentare asupra laptelui prin articolul 5c din Regulamentul (CEE) nr. 804/68 al Consiliului din 27 iunie 1968 privind organizarea comună a pieţei în sectorul laptelui şi produselor lactate (JO L 148, p. 13), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 856/84 al Consiliului din 31 martie 1984 (JO L 90, p. 10). Potrivit acestei dispoziţii, trebuie plătită o prelevare suplimentară pentru cantităţile de lapte care depăşesc o cantitate de referinţă ce urmează să fie stabilită.4Normele generale de aplicare a prelevării suplimentare au fost stabilite prin Regulamentul (CEE) nr. 857/84 al Consiliului din 31 martie 1984 privind normele generale de punere în aplicare a prelevării menţionate la articolul 5c din Regulamentul nr. 804/68 în sectorul laptelui şi produselor lactate (JO L 90, p. 13).5Regulamentul nr. 857/84 a fost abrogat prin Regulamentul nr. 3950/92, care a prelungit aplicarea acestui sistem de prelevare suplimentară până la 1 aprilie 2000, deşi, iniţial, trebuia să se aplice doar până la 1 aprilie 1993.6Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3950/92 prevede:

în absenţa unui acord între părţi, în cazul în care contractele de arendă urmează să expire fără posibilitatea de a fi prelungite în aceleaşi condiţii, sau în situaţii care implică efecte legale comparabile, cantităţile de referinţă disponibile pentru exploataţiile respective sunt transferate în totalitate sau parţial producătorilor care le preiau, potrivit dispoziţiilor adoptate sau care urmează să fie adoptate de către statele membre, ţinând cont de interesele legitime ale părţilor. [traducere neoficială]

7Articolul 8 din acelaşi regulament prevede:

în vederea unei bune restructurări a producţiei de lapte sau a îmbunătăţirii mediului, statele membre pot să pună în aplicare una sau mai multe dintre următoarele acţiuni, potrivit modalităţilor determinate de acestea şi ţinând cont de interesele legitime ale părţilor:

[...]

(b)să determine, pe baza unor criterii obiective, condiţiile potrivit cărora producătorii pot obţine la începutul unei perioade de 12 luni, contra plată, reafectarea de către autoritatea competentă sau de către organismul desemnat de aceasta a cantităţilor de referinţă eliberate în mod definitiv la sfârşitul perioadei de 12 luni precedente de către alţi producători contra vărsării unei indemnizaţii egale plăţii menţionate mai sus, în una sau în mai multe anuităţi;

[...]

(e)să autorizeze, pe baza unei cereri adresate de producător autorităţii competente sau unui organism desemnat de aceasta, în scopul ameliorării structurii producţiei de lapte la nivelul exploatării sau pentru a permite extensificarea producţiei, transferul definitiv al cantităţilor de referinţă fără transferul terenului aferent sau viceversa.

[...] [traducere neoficială]

8Articolul 9 din Regulamentul nr. 3950/92 prevede:

în sensul prezentului regulament:

[...]

(c)prin producător se înţelege agricultorul, persoană fizică sau juridică sau un grup de persoane fizice sau juridice, a cărui fermă este situată pe teritoriul geografic al unui stat membru:

care vinde lapte sau alte produse lactate direct către consumator

şi/sau

care livrează cumpărătorilor;

[...] [traducere neoficială]

<TI><P>Reglementarea naţională</P></TI>9Normele privind sistemul de transfer al cantităţilor de referinţă pentru livrarea laptelui sau a produselor lactate sunt conţinute în regulamentul referitor la aplicarea prelevării suplimentare (Zusatzabgabenverordnung) din 12 ianuarie 2000 (BGBl. 2000 I, p. 27, denumit în continuare Regulamentul ZAV), intrat în vigoare la 1 aprilie 2000.10Conform Regulamentului ZAV, cantităţile de referinţă nu mai pot fi vândute, în principiu, decât în trei momente precise din fiecare an, şi anume la 1 aprilie, la 1 iulie sau la 30 octombrie, prin intermediul unor birouri publice de vânzări, potrivit unei proceduri bine definite, care nu ia în considerare suprafaţa terenurilor destinate exploataţiei de producere a laptelui.11întrucât contractul de arendare în cauză a fost încheiat înainte de 1 aprilie 2000, articolul 7 alineatul 1 prima teză din Regulamentul privind cantităţile de lapte garantate (Milchgarantiemengenverordnung) din 25 mai 1984 (BGBl. 1984 I, p. 720), astfel cum a fost modificat prin cel de al 33-lea regulament de modificare din 25 martie 1996 (BGBl. 1996 I, p. 535), îşi găseşte aplicarea prin intermediul articolului 12 alineatul 2 prima teză din Regulamentul ZAV. Conform articolului 7 alineatul 1 prima teză din Regulamentul privind cantităţile de lapte garantate, în cazul expirării contractului de arendare, cantitatea de referinţă trebuie să se întoarcă la arendator.12Atunci când cantitatea de referinţă este transferată unui arendator care nu are calitatea de producător, articolul 12 alineatul 2 prima teză din Regulamentul ZAV obligă la retragerea a 33 % din această cantitate pentru rezerva landului.<TI><P>Acţiunea principală şi întrebarea preliminară</P></TI>13în 1974, predecesorul domnului Otten a încheiat cu domnul Kück un contract de arendare pe durată nedeterminată pentru terenuri în suprafaţă de 4,1862 ha în scopul producerii de lapte.14în 1984, cu ocazia introducerii sistemului de prelevări suplimentare în sarcina producătorilor de lapte care depăşesc cantităţile de referinţă ce le sunt atribuite, predecesorului domnului Otten i s-a atribuit o anumită cantitate de referinţă, corespunzătoare acestei suprafeţe arendate în scopul producerii de lapte.15în cursul anului 2000, domnii Otten şi Kück au reziliat contractul de arendare începând cu data de 1 ianuarie 2001. La aceeaşi dată, exploataţia i-a revenit aşadar domnului Kück.16La cererea domnului Kück, Landwirtschaftskammer Hannover (camera de agricultură din Hanovra) i-a confirmat, printr-o decizie administrativă din 14 februarie 2001, astfel cum a fost modificată la 27 aprilie 2001, faptul că îi fusese transferată o cantitate de referinţă de 9315 kg. De asemenea, camera de agricultură a decis preluarea unei cantităţi de referinţă de 4588 de kg pentru a fi adăugată la rezerva landului, pentru motivul că domnul Kück nu era producător.17împotriva acestei decizii, domnul Otten a formulat o plângere, care a fost respinsă de către Landwirtschaftskammer Hannover.18în consecinţă, domnul Otten a introdus o acţiune în faţa Verwaltungsgericht Stade (tribunalul administrativ din Stade), care a anulat aceste decizii administrative.19Prin hotărârea din 16 martie 2005, Niedersächsisches Oberverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Superior din Saxonia Inferioară) a respins apelul introdus de Landwirtschaftskammer Niedersachsen. Niedersächsisches Oberverwaltungsgericht a considerat că, la expirarea unui contract de arendare având ca obiect exploataţii utilizate pentru producerea de lapte, cantitatea de referinţă corespunzătoare se întoarce la arendator numai dacă acesta este el însuşi producător sau dacă transferă imediat terenurile altui producător.20Landwirtschaftskammer Niedersachsen a introdus un recurs (Revision) în faţa Bundesverwaltungsgericht.21Acesta din urmă consideră că, potrivit interpretării efectuate de Curte în hotărârea din 20 iunie 2002, Thomsen (0401/99, Rec, p. I-5775), o achiziţionare tranzitorie de către un arendator care nu are calitatea de producător ar fi întotdeauna posibilă în măsura în care, pe de o parte, această achiziţionare este temporară şi necesară pe baza legislaţiei naţionale şi, pe de altă parte, aceasta duce la un nou transfer al obiectului contractului de arendare către un arendaş având calitatea de producător. Rezultatul final al acestor două transferuri este considerat, potrivit interpretării date de către instanţa de trimitere hotărârii menţionate, drept o operaţiune unică de transfer al cantităţii de referinţă de la un producător la altul (hotărârea Thomsen, citată anterior, punctul 43).22Această interpretare ar trebui aplicată de asemenea în cauza care formează obiectul acţiunii principale, unde, în cadrul celei de a doua operaţiuni de transfer şi în temeiul noii reglementări naţionale, transferul terenurilor este separat de transferul cantităţilor de referinţă.23în plus, potrivit acestei interpretări, cantităţile de referinţă sunt utilizate în scopul producerii sau al comercializării laptelui, astfel încât arendatorul care nu este producător nu poate obţine avantaje pur financiare prevalându-se de valoarea de piaţă a acestor cantităţi (hotărârea din 13 aprilie 2000, Karlsson şi alţii, C-292/97, Rec, p. I-2737, punctul 57, hotărârea din 20 iunie 2002, Mulligan şi alţii, C-313/99, Rec, p. I-5719, punctul 30, şi hotărârea Thomsen, citată anterior, punctul 39).24în aceste condiţii, Bundesverwaltungsgericht a hotărât să suspende judecarea cauzei şi să adreseze Curţii următoarea întrebare preliminară:

Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3950/92 [...] trebuie interpretat în sensul că, la expirarea unui contract de arendare având ca obiect o exploataţie de producere a laptelui sau terenuri utilizate pentru producerea de lapte, cantităţile de referinţă corespunzătoare acestora pot fi returnate arendatorului chiar şi în cazul în care acesta nu este şi nu va deveni el însuşi producător, dacă transferă cantitatea de referinţă, în cel mai scurt timp, prin intermediul unui birou public de vânzări, unui terţ care are această calitate?

<TI><P>Cu privire la întrebarea preliminară</P></TI>25Prin intermediul întrebării formulate, instanţa de trimitere urmăreşte să afle dacă articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3950/92 trebuie interpretat în sensul că, la expirarea unui contract de arendare având ca obiect o exploataţie de producere a laptelui, cantitatea de referinţă corespunzătoare acesteia poate reveni arendatorului în măsura în care acesta, nefiind şi neavând intenţia de a deveni producător, transferă cantitatea respectivă, în cel mai scurt timp, prin intermediul unui birou public de vânzări, unui terţ care are această calitate.26încă de la început, trebuie amintit că, din economia generală a reglementării comunitare în materie de prelevare suplimentară asupra laptelui, rezultă că, în principiu, o cantitate de referinţă nu poate fi atribuită unui agricultor decât în măsura în care acesta are calitatea de producător (a se vedea în acest sens, mai ales, hotărârea din 26 octombrie 2006, Kibler, C-275/05, Rec, p. I-10569, punctul 21 şi jurisprudenţa citată).27într-adevăr, conform articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3950/92, la expirarea unui contract de arendare având ca obiect o exploataţie de producere a laptelui, cantitatea de referinţă corespunzătoare acesteia poate reveni, în principiu, arendatorului, în totalitate sau parţial, numai atunci când acesta are calitatea de producător în înţelesul articolului 9 litera (c) din regulamentul menţionat (hotărârea Thomsen, citată anterior, punctul 41).28în aceste condiţii, o achiziţionare tranzitorie a cantităţilor de referinţă de către arendatorul care nu are calitatea de producător ar putea fi admisă, din punctul de vedere al dreptului comunitar, numai dacă ar fi necesară şi doar pentru o durată cât mai scurtă posibil (a se vedea în acest sens hotărârea Thomsen, citată anterior, punctul 43).29Or, această interpretare poate fi transpusă în cauza care formează obiectul acţiunii principale. în primul rând, din considerentul (6) al Regulamentului nr. 1256/1999 rezultă că statele membre pot organiza transferul cantităţilor de referinţă într-un mod diferit decât prin intermediul unor tranzacţii individuale între producători. în al doilea rând, de la punctul 43 din hotărârea Thomsen, citată anterior, rezultă că atribuirea tranzitorie a cantităţilor de referinţă, pentru o perioadă îndelungată, unor arendatori care nu intenţionează să devină producători este contrară, pe de o parte, economiei generale a reglementării comunitare privind prelevarea suplimentară asupra laptelui şi, pe de altă parte, principiului potrivit căruia o cantitate de referinţă nu poate fi atribuită unui agricultor care nu are calitatea de producător de lapte.30împrejurarea că, în cauza care formează obiectul acţiunii principale, transferul cantităţii de referinţă este separat de transferul exploataţiei nu este de natură să afecteze interpretarea menţionată.31într-adevăr, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, chiar dacă o cantitate de referinţă nu este transferată, în principiu, decât prin transferul exploataţiei căreia îi este destinată, cu condiţia ca acest transfer să respecte formele şi condiţiile prevăzute la articolul 7 din Regulamentul nr. 3950/92, nu este mai puţin adevărat că este posibil transferul cantităţilor de referinţă separat de exploataţii în cazurile de derogare prevăzute de dreptul comunitar (a se vedea în acest sens hotărârea Mulligan, citată anterior, punctul 27 şi jurisprudenţa citată).32în această privinţă, trebuie arătat că articolul 8 literele (b) şi (e) din Regulamentul nr. 3950/92 permite statelor membre să adopte, separat sau împreună, una sau mai multe dintre măsurile enumerate, dar nu le autorizează să prevadă noi tipuri de dispoziţii în materie (hotărârea din 14 octombrie 2004, Spania/Comisia, 0173/02, Rec, p. I-9735, punctul 26).33într-adevăr, conform articolului 8 litera (b) din Regulamentul nr. 3950/92 şi în vederea unei bune restructurări a producţiei de lapte sau a îmbunătăţirii mediului, statele membre pot să determine, pe baza unor criterii obiective, condiţiile potrivit cărora producătorii pot obţine la începutul unei perioade de 12 luni, contra plată, reafectarea de către autoritatea competentă sau de către organismul desemnat de aceasta a cantităţilor de referinţă eliberate în mod definitiv de către alţi producători la sfârşitul perioadei de 12 luni precedente.34în temeiul articolului 8 litera (e) din Regulamentul nr. 3950/92, statele membre pot de asemenea să autorizeze, pe baza unei cereri adresate de producător autorităţii competente sau organismului desemnat de aceasta, transferul definitiv al unei cantităţi de referinţă fără exploataţia corespunzătoare.35Rezultă aşadar că legiuitorul comunitar a avut în vedere posibilitatea transferului unei cantităţi de referinţă către un producător, prin intermediul unui organism public însărcinat cu vânzarea, fără ca exploataţia corespunzătoare să fie transferată.36Interpretarea de mai sus nu este pusă sub semnul întrebării de punctele 42 şi 43 din hotărârea Thomsen, citată anterior, privind o transmitere a cantităţilor de referinţă cu luarea în considerare a suprafeţei terenurilor destinate exploataţiei de producere a laptelui, din moment ce nu rezultă din hotărârea menţionată că arendatorul nu ar fi putut să transfere unui terţ producător cantitatea de referinţă fără exploataţia aferentă, prin intermediul unui organism public însărcinat cu vânzarea şi în cel mai scurt timp posibil după expirarea contractului de arendare.37împrejurarea că, în cauza care formează obiectul acţiunii principale, cantitatea de referinţă corespunzătoare unei exploataţii de producere a laptelui îi revine temporar arendatorului care nu are calitatea de producător nu este determinantă, cu condiţia ca această situaţie să nu fie de lungă durată şi cantitatea de referinţă în cauză să fie transferată, în cel mai scurt timp, unui terţ care are efectiv calitatea de producător.38în consecinţă, o achiziţionare tranzitorie a unei cantităţi de referinţă corespunzătoare unei exploataţii de către un arendator care nu are calitatea de producător în scopul de a o transfera unui birou public de vânzare a cantităţilor de referinţă, pentru ca acesta din urmă să o poată vinde unor producători, într-o perioadă cât mai scurtă posibil, nu ar putea fi considerată ca fiind contrară articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3950/92.39De altfel, această interpretare este compatibilă cu obiectivul principal al dispoziţiei menţionate din Regulamentul nr. 3950/92, conform căruia cantităţile de referinţă nu pot fi atribuite persoanelor care urmăresc să obţină un avantaj pur financiar din această atribuire (a se vedea în acest sens hotărârea Thomsen, citată anterior, punctul 45).40Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 3950/92 trebuie interpretat în sensul că, la expirarea unui contract de arendare având ca obiect o exploataţie de producere a laptelui, cantitatea de referinţă corespunzătoare acesteia poate reveni arendatorului în măsura în care acesta, nefiind şi neavând intenţia de a deveni producător, transferă cantitatea respectivă, în cel mai scurt timp, prin intermediul unui birou public de vânzări, unui terţ care are această calitate.<TI><P>Cu privire la cheltuielile de judecată</P></TI>41întrucât, în privinţa părţilor din acţiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanţa de trimitere, este de competenţa acesteia să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observaţii Curţii, altele decât cele ale părţilor menţionate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr, 3950/92 al Consiliului din 28 decembrie 1992 de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui şi produselor lactate, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1256/1999 al Consiliului din 17 mai 1999, trebuie interpretat în sensul că, la expirarea unui contract de arendare având ca obiect o exploataţie de producere a laptelui, cantitatea de referinţă corespunzătoare acesteia poate reveni arendatorului în măsura în care acesta, nefiind şi neavând intenţia de a deveni producător, transferă cantitatea respectivă, în cel mai scurt timp, prin intermediul unui birou public de vânzări, unui terţ care are această calitate.

Semnături