11.8.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 283/132


P9_TA(2023)0044

Întreprinderile comune din cadrul programului Orizont Europa: întreprinderea comună pentru cipuri

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 15 februarie 2023 referitoare la propunerea de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2021/2085 de instituire a întreprinderilor comune din cadrul programului Orizont Europa în ceea ce privește întreprinderea comună pentru cipuri (COM(2022)0047 – C9-0113/2022 – 2022/0033(NLE))

(Procedura de consultare)

(2023/C 283/27)

Parlamentul European,

—

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Consiliului (COM(2022)0047),

—

având în vedere articolul 187 și articolul 188 primul paragraf din Tratatul privind funcționarea uniunii Europene, în temeiul cărora a fost consultat de către Consiliu (C9-0113/2022),

—

având în vedere articolul 82 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A9-0012/2023),

1.

aprobă propunerea Comisiei astfel cum a fost modificată;

2.

invită Comisia să își modifice propunerea în consecință, în conformitate cu articolul 293 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

3.

invită Consiliul să informeze Parlamentul în cazul în care intenționează să se îndepărteze de la textul aprobat de acesta;

4.

solicită Consiliului să îl consulte din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea Comisiei;

5.

încredințează Președintei sarcina de a transmite poziția Parlamentului Consiliului și Comisiei.

Amendamentul 1

2022/0033 (NLE)

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) 2021/2085 de instituire a întreprinderilor comune din cadrul programului Orizont Europa în ceea ce privește întreprinderea comună pentru cipuri

(Text cu relevanță pentru SEE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 187 și articolul 188 primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

întrucât:

(-1)

Consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor este una dintre componentele cheie pentru a asigura reziliența și securitatea economică, autonomia strategică, o autonomie digitală consolidată și reducerea dependențelor; realizarea acestui obiectiv va avea, totodată, o contribuție importantă la tranziția verde și la cea digitală.

(1)

Regulamentul (UE) 2021/2085 (3) al Consiliului instituie întreprinderile comune din cadrul programului Orizont Europa, inclusiv întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale” („întreprinderea comună pentru cipuri”) .

(2)

Întreprinderea comună pentru cipuri abordează teme clar definite care permit industriei europene în general să desfășoare cercetări, să proiecteze, să inoveze, să producă și să utilizeze cele mai inovatoare tehnologii în domeniul componentelor și al sistemelor electronice.

(3)

Regulamentul (UE) […] (4) stabilește un cadru pentru sporirea rezilienței , a adaptabilității, a eficienței, a securității și a stabilității aprovizionării Uniunii în domeniul tehnologiilor semiconductorilor. Obiectivul său este de a stimula investițiile publice și private și prosperitatea economică; consolidarea capabilităților lanțului european de aprovizionare cu semiconductori și intensificarea cooperării dintre statele membre, Comisie și părțile interesate din industrie . Se instituie inițiativa „Cipuri pentru Europa” („inițiativa”) pentru a crea condițiile necesare pentru consolidarea capacității de cercetare, dezvoltare și inovare industrială a Uniunii („C&D&I”) . Pentru a asigura o punere în aplicare coerentă a inițiativei, Consiliul european pentru semiconductori ar trebui să ofere consiliere consiliului autorităților publice.

(3a)

Întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să urmărească să asigure beneficii clare și identificabile în întregul ecosistem al semiconductorilor. Acesta ar trebui să urmărească să contribuie la promovarea valorilor fundamentale ale Uniunii și să reflecte aceste valori, inclusiv protejarea vieții private din faza de proiectare, încrederea, securitatea, siguranța, sustenabilitatea, precum și îmbunătățirea competențelor și calitatea locurilor de muncă la toate nivelurile lanțului valoric. [Regulamentul de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor (Actul privind cipurile)] și întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să urmărească dezvoltarea unor sinergii strânse cu programele și instrumentele de finanțare ale Uniunii, în special cu cele care sprijină implementarea de soluții inovatoare pentru provocările cu care se confruntă Uniunea. Întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să asigure integrarea tuturor părților interesate relevante, a IMM-urilor și a partenerilor sociali.

(3b)

Activitățile Întreprinderii comune pentru cipuri ar trebui să se desfășoare în mod eficace în paralel cu obiectivele mai ample ale Fondului pentru cipuri, cu scopul de a sprijini dezvoltarea unui ecosistem dinamic și rezilient al semiconductorilor. Întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să ofere oportunități pentru o mai mare disponibilitate a fondurilor, cu scopul de a sprijini creșterea întreprinderilor nou-înființate și a IMM-urilor, precum și pentru investiții de-a lungul întregului lanț valoric și pe întreg teritoriul Uniunii, contribuind la realizarea dublei tranziții verzi și digitale. Ar trebui să se ofere sprijin și orientări, în special întreprinderilor nou-înființate și IMM-urilor, cu privire la modul de accesare a investițiilor publice și private, inclusiv a capitalului de risc, cu scopul de a accelera nu numai accesul, ci și procesul de depunere a cererilor și de aprobare.

(3c)

Activitățile Fondului pentru cipuri ar trebui să sprijine dezvoltarea unui ecosistem dinamic și rezilient al semiconductorilor. Fondul pentru cipuri ar trebui să ofere oportunități pentru o mai mare disponibilitate a fondurilor, cu scopul de a sprijini creșterea întreprinderilor nou-înființate și a IMM-urilor și investițiile de-a lungul întregului lanț valoric. Uniunea ar trebui să vizeze îmbunătățirea efectului de pârghie al cheltuielilor bugetare ale Uniunii și să obțină un efect multiplicator mai puternic în ceea ce privește atragerea de finanțare din sectorul privat. În acest sens, trebuie furnizate orientări clare și puncte de acces pentru a ajuta întreprinderile nou-înființate și IMM-urile să acceseze fonduri publice și private. În plus, ar trebui avută în vedere o strategie pentru a face față crizelor excepționale de finanțare, cum ar fi creșterea semnificativă a inflației.

(3d)

Având în vedere importanța colaborării cu părți terțe în domeniul C&D&I, Consiliul european pentru semiconductori și Comisia ar trebui să stabilească orientări clare și ușor accesibile privind modurile de acces, software-ul și hardware-ul pentru participarea lor la proiecte care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament. În cadrul structurilor Consiliului european pentru semiconductori, al forurilor internaționale și al altor acorduri și strategii ale Uniunii cu țări terțe, ar trebui furnizate orientări pentru depășirea obstacolelor existente în calea cooperării internaționale în domeniul C&D&I.

(3e)

Comisia ar trebui să ofere orientări clare și ușor accesibile cu privire la termenii și condițiile pentru dezvoltarea liniilor-pilot și pentru accesul terților la acestea, precum și cu privire la compatibilitatea și accesibilitatea platformelor virtuale de proiectare ale Uniunii, a bibliotecilor de proiectare și a centrelor de competență.

(3f)

Succesul inițiativei poate fi asigurat numai printr-un efort colectiv al statelor membre, împreună cu Uniunea, pentru a sprijini atât costurile de capital semnificative, disponibilitatea pe scară largă a resurselor virtuale de proiectare, testare și experimentare, cât și difuzarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor. Noile concepte și ambiții ale … [Regulamentului de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor (Actului privind cipurile)] și ale inițiativei ar trebui să fie sprijinite prin noi dispoziții financiare semnificative pentru C&D&I și pentru proiectarea, experimentarea și testarea tehnologiilor și produselor existente avansate și în evoluție în cadrul ecosistemului semiconductorilor din Uniune.

(3g)

Inițiativa avută în vedere este o inițiativă strategică nouă a Uniunii și necesită resurse bugetare noi. Este necesar ca nevoile sale de finanțare să fie analizate cu ocazia evaluării de la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual, în vederea asigurării stabilității, coerenței, obiectivelor ambițioase și finanțării pe termen lung a inițiativei. Trebuie asigurată continuarea activităților deja avute în vedere în cadrul programului Orizont Europa. Resursele financiare totale alocate programului Orizont Europa nu ar trebui să fie reduse sau redirecționate pentru a finanța activități din afara sferei C&D&I. Orice reducere a resurselor financiare ale programului, cu scopul de a consolida pachetul financiar al programului Europa digitală pentru a contribui la inițiativă, ar trebui compensată prin surse de finanțare suplimentare.

(3h)

Impactul cheltuielilor publice asupra inițiativei și asupra sectorului C&D&I al Uniunii ar trebui evaluat și revizuit înainte de următorul CFM. Instituțiile publice au responsabilitatea de a utiliza fondurile publice în mod eficient și eficace în toate domeniile și de a asigura o bună gestiune financiară, un bun raport calitate-preț, rentabilitatea investițiilor publice și evitarea risipei și a erorilor. Întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să se asigure că investițiile publice au un impact pozitiv asupra ecosistemului semiconductorilor din Uniune și asupra cetățenilor Uniunii. În acest sens, stabilirea programelor de lucru și punerea lor în aplicare pentru întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să respecte principiul „cât mai deschis cu putință, dar atât de închis cât este necesar”.

(3i)

Sprijinul financiar oferit prin intermediul inițiativei ar trebui să fie utilizat pentru a aborda, în mod proporțional, disfuncționalitățile pieței, situațiile de investiții insuficiente determinate de intensitatea ridicată a capitalului, nivelul ridicat al riscului și complexitatea ecosistemului semiconductorilor. Acțiunile desfășurate de întreprinderea comună pentru cipuri nu ar trebui să se suprapună cu finanțarea privată, să ducă la excluderea acesteia sau să denatureze concurența pe piața internă și ar trebui să aibă o valoare adăugată clară pentru Uniune.

(4)

Activitățile sprijinite în cadrul inițiativei ar trebui să fie finanțate prin Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului (5) de instituire a programului Orizont Europa și prin Regulamentul (UE) 2021/694 al Parlamentului European și al Consiliului (6) de instituire a programului Europa digitală. Majorarea contribuției financiare a Uniunii la întreprinderea comună pentru cipuri nu ar trebui să conducă la reduceri ale resurselor financiare ale programelor sau ale proiectelor existente ale Uniunii și ar trebui să fie stabilită în conformitate cu… [Regulamentul de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor (Actul privind cipurile)], în principal din marjele nealocate în cadrul plafoanelor CFM sau mobilizate prin intermediul instrumentelor speciale netematice ale CFM.

(5)

Inițiativa urmărește să consolideze competitivitatea și reziliența bazei tehnologice și industriale pentru semiconductori, consolidând în același timp și diversificând capacitatea de C&D&I a ecosistemului său de semiconductori, reducând dependența de un număr limitat de întreprinderi din țări terțe și de zone geografice și consolidând capacitatea sa de a proiecta și produce componente avansate , sustenabile și inovatoare . Aceste obiective ar trebui sprijinite prin reducerea decalajului dintre capabilitățile avansate de C&D&I ale Uniunii și exploatarea lor industrială și prin investiții de sprijinire a acestor eforturi . Inițiativa ar trebui să promoveze consolidarea capacităților pentru a permite desfășurarea activităților de C&D&I, proiectarea, fabricarea, producția , ambalarea și integrarea sistemelor în tehnologii ale semiconductorilor de generație următoare , cum ar fi fotonica și tehnologiile cuantice, precum și pentru a face posibilă dezvoltarea tehnologiilor existente ale semiconductorilor . Aceasta ar trebui să consolideze colaborarea dintre actorii-cheie din întreaga Uniune, să întărească lanțurile valorice și de aprovizionare cu semiconductori din Europa, să deservească sectoare industriale cheie și să creeze noi piețe.

(5a)

Pentru a obține cel mai mare impact pozitiv posibil al finanțării din partea Uniunii și cea mai eficace contribuție la obiectivele de politică ale Uniunii, întreprinderea comună pentru cipuri și Fondul pentru cipuri ar trebui să urmărească maximizarea potențialului partenerilor din sectorul privat și/sau public. Printre parteneri se numără industria, organizațiile din sectorul C&D&I și al tehnologiei, organismele cu misiune de serviciu public la nivel local, regional, național sau internațional, precum și organizațiile societății civile, cum ar fi fundațiile care susțin și/sau desfășoară activități de C&D&I, cu condiția ca impacturile dorite să poată fi atinse mai eficient prin intermediul unui parteneriat decât exclusiv de către Uniune.

(5b)

Întreprinderea comună pentru cipuri și Fondul pentru cipuri ar trebui să instituie împreună parteneri în sectorul privat și/sau public, de exemplu prin memorandumuri de înțelegere, cu scopul de a obține impacturi specifice într-un mod mai eficace. Printre parteneri s-ar putea număra industria, organizațiile din sectorul C&D&I și al tehnologiei, organismele cu misiune de serviciu public la nivel local, regional, național sau internațional, precum și organizațiile societății civile, cum ar fi fundațiile care susțin sau desfășoară activități de C&D&I.

(5c)

Cu scopul de a asigura o autonomie strategică deschisă a Uniunii, beneficiarii care primesc sprijin financiar în cadrul inițiativei ar trebui să adopte măsuri pentru a preveni transferurile nedorite de tehnologie și de cunoștințe dezvoltate în cadrul inițiativei, utilizând gama de instrumente disponibile la nivelul Uniunii și la nivel național. Statele membre și Comisia ar trebui să fie notificate și să poată acționa atunci când apare riscul transferurilor de la entități din Uniune către țări din afara Uniunii, ca urmare a preluărilor străine sau a altor măsuri luate de entități din afara Uniunii pentru a forța transferurile de tehnologie sau de cunoștințe.

(5d)

Investițiile în talente și competențe ar trebui considerate o prioritate-cheie a inițiativei. Disponibilitatea talentelor este esențială pentru atragerea investițiilor în semiconductori. Uniunea ar trebui să promoveze potențialul uman și competențele prin educația în domeniul STIM, acordând o atenție deosebită femeilor, care sunt subreprezentate în aceste sectoare. Pentru a maximiza efectul Întreprinderii comune pentru cipuri, aceasta ar trebui să încerce să găsească sinergii cu alte programe și oportunități de finanțare în domeniul competențelor și al educației. Întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui, atunci când este relevant și adecvat în temeiul normelor existente ale programului Orizont Europa, să încerce să își consolideze cooperarea internațională, care este esențială pentru a asigura accesul la cunoștințe, expertiză și piețe la nivel mondial.

(6)

Inițiativa ar trebui să beneficieze de finanțarea adecvată și necesară pentru a-și putea atinge obiectivele ambițioase. Inițiativa ar trebui să fie pusă în aplicare prin acțiuni care să se sprijine pe baza solidă de cunoștințe dobândite de întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale”. Întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale” ar trebui să aibă sarcina de a furniza, prin orice instrument sau procedură prevăzută în programul Orizont Europa sau în programul Europa digitală, sprijin financiar pentru acțiunile finanțate în cadrul inițiativei. În plus, întreprinderea comună „Tehnologii digitale esențiale” ar trebui să fie redenumită întreprinderea comună pentru cipuri. Pe toată durata de viață a întreprinderii comuni pentru cipuri, cel puțin 2,5 miliarde EUR ar trebui alocate liniilor-pilot, infrastructurilor de proiectare, centrelor de competență și altor activități de consolidare a capacităților.

(7)

Activitățile finanțate de întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să fie incluse într-un singur program de lucru, care ar trebui să fie adoptat de consiliul de conducere. Înainte de pregătirea fiecărui program de lucru, consiliul autorităților publice, ținând seama de avizul Consiliului european pentru semiconductori și de contribuțiile altor părți interesate relevante din cadrul industriei, ale experților, ale partenerilor sociali, ale Consiliului membrilor privați, precum și, după caz, de foile de parcurs elaborate de Alianța pentru procesoare și tehnologiile semiconductorilor (7), ar trebui să definească partea din programul de lucru legată de activitățile de consolidare a capacităților și de activitățile de C&D&I , inclusiv estimările cheltuielilor aferente acestora. În acest scop, consiliul autorităților publice ar trebui să includă numai Comisia și autoritățile publice ale statelor membre. Ulterior, pe baza acestei definiții, directorul executiv ar trebui să pregătească programul de lucru, inclusiv activitățile de consolidare a capacităților și de C&D&I , precum și estimările cheltuielilor aferente.

(8)

Toți membrii consiliului de conducere ar trebui să fie implicați în pregătirea programului de lucru și ar trebui să participe la discuțiile relevante și să primească informațiile necesare. Atunci când consiliul de conducere adoptă programul de lucru, numai Comisia și statele membre ar trebui să aibă drepturi de vot pentru partea din programul de lucru legată de consolidarea capacităților. Drepturile de vot pentru partea din programul de lucru legată de activitățile de cercetare și inovare ar trebui să fie împărțite în mod egal între Comisie, statele participante și membrii privați. În cazul în care nu se poate ajunge la o decizie cu privire la una dintre cele două părți ale programului de lucru, ar trebui ca programul de lucru adoptat să includă numai partea cu privire la care s-a ajuns la o decizie pozitivă.

(9)

Consiliul autorităților publice ar trebui să fie responsabil cu selectarea proiectelor legate de activitățile de consolidare a capacităților. În acest scop, consiliul autorităților publice ar trebui să includă numai Comisia și autoritățile publice ale statelor membre. Membrii consiliului autorităților publice ar trebui să aibă competența și expertiza necesare pentru a formula recomandări care să țină seama de obiectivele Întreprinderii comune pentru cipuri. Consiliul autorităților publice ar trebui să urmărească îmbunătățirea echilibrului de gen în cadrul structurilor și al proiectelor sale și ar trebui să depună eforturi pentru a asigura echilibrul geografic al proiectelor selectate.

(10)

Consiliul autorităților publice ar trebui să fie responsabil cu selectarea proiectelor legate de activitățile de cercetare și inovare.

(11)

Pentru a se accelera punerea în aplicare a acțiunilor inițiativei și a se consolida cooperarea dintre entitățile juridice, în special organizațiile de cercetare și tehnologie, anumite propuneri de acțiuni ar trebui să fie eligibile pentru finanțare numai dacă acțiunea este realizată de entități juridice care cooperează în cadrul unui consorțiu format din cel puțin trei entități juridice din trei state membre diferite , care să asigure prin asocierea lor echilibrul geografic în cadrul Uniunii . Consorțiul respectiv ar putea fi structurat fie sub forma Consorțiului european pentru infrastructura cipurilor, astfel cum se propune în Actul privind cipurile, fie pe baza altor instrumente juridice disponibile în temeiul dreptului Uniunii. Având în vedere că activitățile sprijinite în cadrul inițiativei și puse în aplicare de întreprinderea comună pentru cipuri sunt finanțate prin programul Orizont Europa și prin programul Europa digitală, contribuția financiară a Uniunii la întreprinderea comună pentru cipuri, astfel cum este menționată la articolul 128 din Regulamentul (UE) 2021/2085 al Consiliului, ar trebui majorată în consecință. Ar trebui majorate, de asemenea, costurile administrative ale întreprinderii comune pentru cipuri, având în vedere creșterea volumului de sarcini operaționale. Membrii privați nu ar trebui să contribuie la costurile administrative suplimentare.

(12)

Furnizarea de sprijin financiar în cadrul programului Europa digitală pentru activitățile întreprinse ar trebui să respecte Regulamentul (UE) 2021/694.

(13)

Întreprinderea comună pentru cipuri ar trebui să faciliteze cooperarea dintre Uniune și actorii internaționali relevanți care împărtășesc aceeași viziune, cu scopul de a consolida autonomia strategică deschisă a Uniunii și de a proteja drepturile de proprietate intelectuală. Aceasta ar trebui să definească o strategie de cooperare care să valorifice complementaritățile și interdependențele din cadrul lanțului de aprovizionare cu semiconductori , inclusiv prin identificarea și promovarea domeniilor de cooperare în ceea ce privește C&D&I, dezvoltarea competențelor, precum și prin punerea în aplicare a acțiunilor care prezintă avantaje reciproce, în principal pe bază de reciprocitate , în conformitate cu programul Orizont Europa și cu obligațiile internaționale .

(14)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2021/2085 al Consiliului ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) 2021/2085 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

(a)

Punctele 2, 3 și 4 se înlocuiesc cu următorul text:

„2.

«membru fondator» înseamnă orice entitate juridică stabilită într-un stat membru ori într-o țară asociată la programul Orizont Europa sau, dacă este cazul, la programul Europa digitală sau o organizație internațională care este identificată ca membră a unei întreprinderi comune în prezentul regulament sau în una dintre anexele acestuia;

3.

«membru asociat» înseamnă orice entitate juridică stabilită într-un stat membru ori într-o țară asociată la programul Orizont Europa sau, dacă este cazul, la programul Europa digitală sau o organizație internațională care aderă la o întreprindere comună prin semnarea unei scrisori de angajament în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) și sub rezerva unei aprobări în conformitate cu articolul 7;

4.

«stat participant» înseamnă orice stat membru sau orice țară asociată la programul Orizont Europa sau, dacă este cazul, la programul Europa digitală care a transmis o notificare privind participarea sa la activitățile întreprinderii comune relevante prin intermediul unei scrisori de angajament;”.

2.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (g) se înlocuiește cu următorul text:

„(g)

Întreprinderea comună pentru cipuri;”;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Pentru a se ține seama de durata programului Orizont Europa și, dacă este cazul, a programului Europa digitală, cererile de propuneri din cadrul întreprinderilor comune se lansează cel mai târziu la 31 decembrie 2027. În cazuri justificate în mod corespunzător, cererile de propuneri pot fi lansate cel mai târziu la 31 decembrie 2028.”

3.

La articolul 4 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„Întreprinderea comună pentru cipuri contribuie, de asemenea, la punerea în aplicare a obiectivelor inițiativei «Cipuri pentru Europa» și ale programului Europa digitală.”

4.

La articolul 10, alineatele (2) și (3) se înlocuiesc cu următorul text:

„(2)   Cuantumul contribuției Uniunii specificat în partea a doua poate fi majorat cu contribuții din partea țărilor terțe asociate la programul Orizont Europa în conformitate cu articolul 16 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2021/695 și, dacă este cazul, la programul Europa digitală în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2021/694, cu condiția ca suma totală cu care se majorează contribuția Uniunii să fie completată cu o contribuție cel puțin comparabilă din partea membrilor săi, alții decât Uniunea, sau a entităților lor constitutive sau afiliate.

(3)   Contribuția Uniunii se plătește din creditele înscrise în bugetul general al Uniunii care sunt alocate programului specific de implementare a programului Orizont Europa și, dacă este cazul, a programului Europa digitală, în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) litera (c) punctul (iv) și cu articolul 154 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 în cazul organismelor menționate la articolul 71 din regulamentul respectiv.”

5.

Articolul 12 alineatul (1) se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Pe lângă criteriile prevăzute la articolul 22 din Regulamentul privind programul Orizont Europa sau, în cazul întreprinderii comune pentru cipuri, la articolul 18 din Regulamentul privind programul Europa digitală, programul de lucru ▌include, ca anexă, criterii de eligibilitate privind entitățile juridice naționale, inclusiv privind o contribuție la realizarea dublei tranziții verzi și digitale .”;

(b)

la alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Fiecare stat participant încredințează întreprinderii comune pentru cipuri evaluarea propunerilor în conformitate cu programul Uniunii din care sunt acordate contribuțiile.”

6.

La articolul 29, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

(a)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Angajamentele bugetare ale întreprinderilor comune menționate la articolul 3 alineatul (1) literele (b), (d), (g) și (h) pot fi împărțite în tranșe anuale. Până la 31 decembrie 2024, cuantumul cumulat al respectivelor angajamente bugetare în tranșe nu depășește 50 % din contribuția maximă a Uniunii prevăzută la articolul 10. Începând din ianuarie 2025, cel puțin 20 % din bugetul cumulat al exercițiilor rămase nu se acoperă prin tranșe anuale.”

7.

Articolul 126 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

consacrarea excelenței științifice a Uniunii și a poziției sale de lider în domeniul inovării în ceea ce privește tehnologiile emergente pentru componente și sisteme, inclusiv în activități legate de TRL-uri mai scăzute, și promovarea implicării active a IMM-urilor, care ar trebui să reprezinte cel puțin o treime din numărul total de participanți la acțiunile indirecte și să primească cel puțin 20 % din finanțarea publică destinată acțiunilor de cercetare , dezvoltare și inovare («C&D&I») .”;

(b)

la alineatul (1), se adaugă următoarea literă (d):

„(d)

sporirea capacității ▌în întreaga Uniune în domeniul tehnologiilor semiconductorilor de ultimă generație și de generație următoare, pentru a consolida capacitățile avansate ale Uniunii de proiectare, producție, echipamente, dezvoltare de materiale , integrare a sistemelor și producție și ambalare a semiconductorilor . Uniunea urmărește să prevină și să limiteze, acolo unde este posibil, orice impact negativ asupra mediului și să aplice principiile reducerii, reutilizării și reciclării.”;

(c)

la alineatul (2), litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

„(f)

asigurarea coerenței dintre agenda strategică de cercetare și inovare a întreprinderii comune pentru cipuri, contribuțiile altor părți interesate relevante, inclusiv, după caz, a foilor de parcurs elaborate de Alianța pentru procesoare și tehnologiile semiconductorilor, și politicile Uniunii, astfel încât obiectivele inițiativei, în special, să fie puse în aplicare și îndeplinite .”;

(d)

la alineatul (2), se adaugă următoarele litere:

„(g)

dezvoltarea capacităților de proiectare ▌pentru tehnologiile integrate ale semiconductorilor tehnologiile cuantice și alte tehnologii de vârf, cum ar fi fotonica ;

(h)

consolidarea liniilor-pilot existente și dezvoltarea de noi linii-pilot;

(i)

dezvoltarea capacităților tehnologice și de inginerie avansate pentru accelerarea dezvoltării cipurilor cuantice;

(j)

crearea unei rețele de centre de competență în întreaga Europă;

(ja)

sprijinirea tranziției verzi prin asigurarea faptului că aspectele de mediu sunt luate în considerare la elaborarea și implementarea proiectelor de C&D&I, cum ar fi creșterea eficienței în utilizarea energiei și a apei;

(jb)

promovarea educației STIM, în special a participării femeilor la C&D&I;

(jc)

promovarea științei deschise și a vizibilității publice și asigurarea faptului că activitățile de C&D&I vizează realizarea unui impact pozitiv asupra societății.”

8.

Articolul 128 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 128

(1)   Contribuția financiară a Uniunii la întreprinderea comună pentru cipuri , inclusiv creditele SEE, este de  cel puțin 4 175 000 000 EUR, din care până la 50 174 000 EUR pentru costurile administrative, și este împărțită după cum urmează:

(a)

până la 2 650 000 000 EUR prin programul Orizont Europa;

(b)

până la 1 525 000 000 EUR prin programul Europa digitală.

(2)   Contribuția financiară a Uniunii menționată la alineatul (1) se plătește din creditele de la bugetul general al Uniunii alocate fiecărui program relevant.

(3)   Fonduri suplimentare ale Uniunii care completează contribuția menționată la alineatul (1) de la prezentul articol pot fi alocate întreprinderii comune pentru cipuri de țările terțe asociate la programul Orizont Europa sau la programul Europa digitală, în conformitate cu acordurile de asociere respective. Aceste fonduri suplimentare ale Uniunii nu afectează contribuția statelor participante menționată la articolul 129 alineatul (1).

(4)   Contribuția financiară a Uniunii menționată la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol este utilizată pentru ca întreprinderea comună pentru cipuri să acorde sprijin financiar acțiunilor indirecte, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 43 din Regulamentul (UE) 2021/695, care corespund activităților de C&D&I ale întreprinderii comune pentru cipuri .

(5)   Contribuția financiară a Uniunii menționată la alineatul (1) litera (b) se utilizează pentru consolidarea capabilităților pentru liniile-pilot și infrastructurile de proiectare din întreaga Uniune.”

9.

La articolul 129, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Prin derogare de la articolul 28 alineatul (4), membrii privați contribuie financiar sau se asigură că entitățile lor constitutive sau afiliate contribuie financiar cu până la 26 331 000 EUR pentru costurile administrative ale întreprinderii comune pentru cipuri. Partea din contribuția totală anuală a membrilor privați la costurile administrative ale întreprinderii comune pentru cipuri este de 35 %. În cazul în care domeniul de activitate sau componența Întreprinderii comune pentru cipuri se modifică în mod semnificativ, membrii privați sunt consultați cu privire la orice modificare a contribuției financiare. ”

10.

La articolul 133, se adaugă următorul alineat 3a:

„(3a)   Consiliul de conducere include numai Comisia și autoritățile publice ale statelor membre atunci când votează ▌ . Comisia deține 50 % din drepturile de vot. Alineatele (2) și (3) se aplică mutatis mutandis drepturilor de vot ale statelor membre.”

11.

Se inserează următorul articol 133a:

„Articolul 133a

Norme aplicabile activităților finanțate în cadrul programului Europa digitală

(1)   Regulamentul (UE) 2021/694 se aplică activităților finanțate de către întreprinderea comună pentru cipuri prin programul Europa digitală.

(2)   Programul de lucru și cererile de propuneri ale întreprinderii comune pentru cipuri se publică pe site-ul internet al programului Europa digitală.

(3)   În cazul întreprinderii comune pentru cipuri, auditurile ex post ale cheltuielilor privind activitățile finanțate din bugetul programului Europa digitală sunt efectuate de întreprinderea comună pentru cipuri în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) 2021/694.”

12.

Articolul 134 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 134

Limitele și condițiile participării la acțiuni specifice

(1)   Pentru acțiunile finanțate în cadrul programului Orizont Europa, prin derogare de la articolul 17 alineatul (2) litera (l), la solicitarea Comisiei și în urma aprobării de către consiliul autorităților publice, participarea la acțiuni specifice este limitată în conformitate cu articolul 22 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2021/695.

(2)   Pentru acțiunile finanțate în cadrul programului Europa digitală, la solicitarea Comisiei și în urma aprobării de către consiliul autorităților publice, participarea la acțiuni specifice este limitată în conformitate cu articolul 12 alineatul (6) și cu articolul 18 din Regulamentul (UE) 2021/694.

(3)   Pentru acțiunile finanțate în cadrul mai multor programe ale Uniunii din care sunt acordate contribuțiile, programul de lucru stabilește condiții comune, inclusiv pentru limitarea participării în temeiul alineatelor (1)-(2) de la prezentul articol, în conformitate cu normele programelor Uniunii din care sunt acordate contribuțiile.

(4)   Anumite acțiuni pot fi efectuate de entități juridice care cooperează în cadrul unui consorțiu structurat sub forma Consorțiului european pentru infrastructura cipurilor. Acțiunile care ar putea necesita un astfel de consorțiu, cerințele specifice de eligibilitate pentru punerea în aplicare a acțiunilor și sarcinilor specifice și, după caz, cerințele operaționale privind înființarea, funcționarea și lichidarea sa sunt definite în programul de lucru.

(4a )    Pentru a maximiza impactul pozitiv al finanțării și al proiectelor Uniunii și pentru a proteja împotriva transferurilor nedorite de tehnologie și de cunoștințe, se aplică articolul 27a alineatul (2a) din… [Regulamentul de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european al semiconductorilor (Actul privind cipurile)]. ”

13.

Se inserează următorul articol 134a:

„Articolul 134a

Sarcini suplimentare ale directorului executiv

Pe lângă sarcinile enumerate la articolul 19, directorul executiv al întreprinderii comune pentru cipuri pregătește și, după ce a luat în considerare definiția elaborată de consiliului autorităților publice, astfel cum se menționează la articolul 137 litera (f), precum și contribuțiile relevante de la părțile interesate și de la experți , inclusiv, după caz, foile de parcurs elaborate de Alianța pentru procesoare și tehnologiile semiconductorilor, prezintă consiliului de conducere, spre adoptare, programul de lucru al întreprinderii comune pentru cipuri , în vederea punerii în aplicare a agendei strategice de cercetare și inovare.”

14.

Articolul 136 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În sensul articolului 134 alineatele (1) și (2) și al articolului 137 literele (f) și (g), consiliul autorităților publice include numai Comisia și autoritățile publice ale statelor membre. Alineatul (1) se aplică mutatis mutandis.”

15.

Articolul 137 se modifică după cum urmează:

(a)

Se adaugă următoarele litere (f) și (g):

„(f)

înainte de elaborarea fiecărui program de lucru, definește partea din programul de lucru legată de activitățile de consolidare a capacităților și de activitățile de C&D&I , inclusiv estimările cheltuielilor corespunzătoare, ținând seama de avizul consiliului membrilor privați și al Consiliului european pentru semiconductori și de contribuțiile relevante de la alte părți interesate din industrie , ale experților și ale partenerilor sociali , inclusiv, după caz, de foile de parcurs elaborate de Alianța pentru procesoare și tehnologiile semiconductorilor;

(g)

selectează propunerile corespunzătoare activităților de consolidare a capacităților în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) și cu articolul 17 alineatul (2) litera (u).”;

(b)

litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

„(d)

selectează propunerile corespunzătoare activităților de C&D&I în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) și cu articolul 17 alineatul (2) litera (u);”.

16.

Articolul 141 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 141

Rate de finanțare și reguli de participare

(1)   Pentru acțiunile indirecte finanțate în cadrul programului Orizont Europa, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/695 și prin derogare de la articolul 34 din regulamentul menționat, și pentru activitățile finanțate în cadrul programului Europa digitală, întreprinderea comună pentru cipuri poate aplica rate de finanțare diferite pentru finanțarea din partea Uniunii în cadrul unei acțiuni, în funcție de tipul de participant, în special pentru IMM-uri și entități juridice non-profit, precum și în funcție de tipul de acțiune. Ratele de finanțare se indică în programul de lucru.

(2)   În cazul în care acest lucru este justificat în mod corespunzător în descrierea temelor relevante din programul de lucru, o entitate juridică unică stabilită într-un stat membru sau într-o țară asociată sau consorțiile care nu îndeplinesc condiția prevăzută la articolul 22 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/695 sau la articolul 18 din Regulamentul (UE) 2021/694 sunt eligibile să participe la acțiuni indirecte finanțate de întreprinderea comună pentru cipuri.”

17.

Trimiterile la „întreprinderea comună «Tehnologii digitale esențiale»” se interpretează ca trimiteri la „întreprinderea comună pentru cipuri”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Consiliu

Președintele


(1)  JO C , , p. .

(2)  JO C , , p. .

(3)  Regulamentul (UE) 2021/2085 al Consiliului din 19 noiembrie 2021 de instituire a întreprinderilor comune din cadrul programului Orizont Europa și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 219/2007, (UE) nr. 557/2014, (UE) nr. 558/2014, (UE) nr. 559/2014, (UE) nr. 560/2014, (UE) nr. 561/2014 și (UE) nr. 642/2014, JO L 427, 30.11.2021, p. 17.

(4)  JO L …, p…

(5)  Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013 (JO L 170, 12.5.2021, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) 2021/694 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 de instituire a programului „Europa digitală” și de abrogare a Deciziei (UE) 2015/2240 (JO L 166, 11.5.2021, p. 1).

(7)  Alianța este menționată în Comunicarea Comisiei din 5 mai 2021 intitulată „Actualizarea noii Strategii industriale 2020: construirea unei piețe unice mai puternice pentru a sprijini redresarea Europei”,