|
25.1.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 23/1 |
REGULAMENTUL (UE) 2021/48 AL CONSILIULUI
din 22 ianuarie 2021
de modificare a Regulamentului (CE) nr. 147/2003 privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,
având în vedere Decizia 2010/231/PESC a Consiliului din 26 aprilie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei și de abrogare a Poziției comune 2009/138/PESC (1),
având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului (2) privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia restricționează acordarea de finanțare, asistență financiară și asistență tehnică în legătură cu activități militare în ceea ce privește produsele și tehnologiile incluse în Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare (3) către orice persoană, entitate sau organism din Somalia. Acesta restricționează, de asemenea, livrarea către Somalia de bunuri care pot contribui la fabricarea de dispozitive explozive improvizate (IED). |
|
(2) |
La 12 noiembrie 2020, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 2551 (2020). Rezoluția modifică, printre altele, derogările de la embargoul asupra armelor în ceea ce privește anumite livrări de arme și finanțarea, asistența financiară și asistența tehnică aferente, destinate forțelor de securitate somaleze și extinde lista bunurilor controlate care pot contribui la fabricarea de dispozitive explozive improvizate (IED). |
|
(3) |
La 22 ianuarie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/48 (4), care modifică Decizia 2010/231/PESC în conformitate cu Rezoluția 2551 (2020) a CSONU. |
|
(4) |
Unele dintre aceste modificări intră în domeniul de aplicare al tratatului și, în consecință, este necesară o acțiune de reglementare la nivelul Uniunii pentru a fi puse în aplicare, în special în vederea asigurării aplicării acestora în mod uniform în toate statele membre. |
|
(5) |
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 147/2003 ar trebui să fie modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 147/2003 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 1 (1) Se interzice:
|
|
2. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 1a În înțelesul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
|
|
3. |
Articolul 2a se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 2a Prin derogare de la articolul 1, autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit prestatorul de servicii, indicată pe site-urile prevăzute în anexa I, poate autoriza:
|
|
4. |
La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
|
|
5. |
Anexa III se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament. |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 22 ianuarie 2021.
Pentru Consiliu
Președintele
A.P. ZACARIAS
(1) JO L 105, 27.4.2010, p. 17.
(2) Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia (JO L 24, 29.1.2003, p. 2).
(4) A se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.
ANEXĂ
În anexa III, punctul 3 se înlocuiește cu următorul text:
|
„3. |
Materiale explozive, după cum urmează, și amestecuri conținând unul sau mai multe dintre următoarele materiale:
|
(1) Codurile de nomenclatură sunt preluate din Nomenclatura combinată, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1), și astfel cum sunt prevăzute în anexa I la acesta, valabile la momentul publicării prezentului regulament și, mutatis mutandis, astfel cum au fost modificate prin acte legislative ulterioare.”