–

pentru SQ, de A. Andruško și P. Marek, advokáti, și M. Odin, avocate;

–

pentru YR, de J. Pacovský, advokát;

–

pentru guvernul ceh, de A. Edelmannová, L. Halajová, A. Pagáčová și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Monfort și S. Noë, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 și a articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale (JO 2016, L 183, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SQ, pe de o parte, și YR, pe de altă parte, în legătură cu lichidarea și cu partajul unei indiviziuni având ca obiect un imobil dobândit în timpul căsătoriei în cadrul regimului separației de bunuri.

3

Considerentul (34) al Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1) enunță:

„Ar trebui asigurată continuitatea între Convenția de la Bruxelles [din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile de aderare a noilor state membre la această convenție, denumită în continuare «Convenția de la Bruxelles»], Regulamentul (CE) nr. 44/2001 [al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74)] și prezentul regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității este valabilă cu privire la interpretarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a [Convenției de la Bruxelles] și a regulamentelor de înlocuire a acesteia.”

4

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1215/2012, care face parte din capitolul I, intitulat „Domeniu de aplicare și definiții”, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice (acta iure imperii).

(2)   Prezentul regulament nu se aplică în ceea ce privește:

[…]”

5

Intitulat „Competența”, capitolul II din acest regulament cuprinde mai multe secțiuni, printre care secțiunea 6, intitulată „Competența exclusivă”. Această secțiune 6 cuprinde printre altele articolul 24 din același regulament, al cărui punct 1 este redactat astfel:

„Următoarele instanțe dintr‑un stat membru au competență exclusivă, indiferent de domiciliul părților:

[…]”

6

Considerentele (15), (18), (19) și (24) ale Regulamentului 2016/1103 enunță:

[…]

[…]

7

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede:

„1.   Prezentul regulament se aplică regimurilor matrimoniale.

Regulamentul nu se aplică în materie fiscală, vamală și administrativă.

2.   Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament:

[…]

8

Intitulat „Definiții”, articolul 3 din regulamentul menționat prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentului regulament:

[…]”

9

Potrivit articolului 6 din acest regulament, intitulat „Stabilirea competenței în alte cazuri”:

„În cazul în care nicio instanță judecătorească dintr‑un stat membru nu este competentă în temeiul articolelor 4 și 5 sau în alte cazuri decât cele prevăzute la articolele menționate, sunt competente să se pronunțe în materia regimului matrimonial al soților instanțele judecătorești din statul membru:

[…]

[…]”

10

Zákon č. 89/2012 Sb., občanský zákoník (Legea nr. 89/2012 privind Codul civil) prevede la articolul 708 că bunurile aparținând soților, care au valoare patrimonială și nu sunt excluse din sfera raporturilor juridice, constituie comunitatea de bunuri a soților. Potrivit alineatului (2) al acestui articol 708, această comunitate este supusă fie unui regim legal, fie unui regim convențional, fie unui regim stabilit prin hotărâre judecătorească.

11

În temeiul articolului 709 alineatul (1) din această lege, în cadrul regimului legal, comunitatea de bunuri cuprinde bunurile dobândite de unul dintre soți sau de ambii în comun în timpul căsătoriei, cu excepția bunurilor excluse în mod expres de această dispoziție.

12

Articolul 716 alineatul (1) prima teză din legea menționată prevede că soții pot conveni asupra unui regim matrimonial diferit de regimul legal.

13

Potrivit articolului 717 alineatul (1) prima teză din aceeași lege, printre regimurile matrimoniale convenționale figurează separația de bunuri.

14

În conformitate cu articolul 729 din Legea nr. 89/2012 privind Codul civil, în cadrul regimului separației de bunuri, fiecare soț poate dispune în mod liber de bunurile sale fără consimțământul celuilalt soț.

15

Articolul 1115 alineatul (1) din această lege prevede că persoanele care dețin în comun un titlu de proprietate asupra unui lucru sunt considerate proprietari coindivizari.

16

Articolul 1140 din acest cod prevede că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune și că fiecare dintre coindivizari poate în orice moment să ceară separarea propriilor cote‑părți dintr‑un bun comun dacă obiectul indiviziunii poate fi divizat sau dizolvarea acesteia.

17

Potrivit articolului 1143 din aceeași lege, în cazul în care coindivizarii nu ajung la un acord cu privire la dizolvarea indiviziunii, aceasta este stabilită de instanță la cererea unuia dintre ei. În cazul în care instanța pronunță dizolvarea indiviziunii, aceasta trebuie să decidă totodată cu privire la modalitățile de partaj între coindivizari.

18

Din dosarul de care dispune Curtea rezultă că părțile din cauza principală s‑au căsătorit sub regimul separației de bunuri și au dobândit în indiviziune, în timpul căsătoriei lor, un bun imobil situat în Paris (Franța) (denumit în continuare „imobilul în cauză”).

19

După desfacerea căsătoriei, YR a sesizat instanțele cehe cu o cerere de lichidare și de partaj al indiviziunii cu privire la imobilul în cauză.

20

Prin ordonanța din 26 octombrie 2022, Obvodní soud pro Prahu 5 (Tribunalul Districtual Praga 5, Republica Cehă), pronunțându‑se în primă instanță, a constatat că, având în vedere regimul separației de bunuri convenit la încheierea căsătoriei, nu a existat niciodată o comunitate de bunuri între foștii soți. Prin urmare, instanța a statuat că cererea respectivă intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012. În conformitate cu articolul 24 punctul 1 din regulamentul menționat, au competență să judece cauza instanțele statului membru în care se află imobilul, în speță instanțele franceze.

21

Această decizie a fost infirmată printr‑o ordonanță din 22 ianuarie 2024 a Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă), instanța respectivă considerând că litigiul principal intra în domeniul de aplicare al Regulamentului 2016/1103. Potrivit instanței menționate, regimul separației bunurilor, în cadrul căruia a fost dobândit imobilul în cauză, constituie un „regim matrimonial” în sensul acestui regulament, întrucât privește drepturi patrimoniale rezultate din căsătorie. În consecință, instanțele competente să soluționeze această cauză în temeiul articolului 6 litera (b) din regulamentul menționat sunt instanțele cehe.

22

Nejvyšší soud (Curtea Supremă, Republica Cehă), care este instanța de trimitere, a fost sesizată cu un recurs împotriva acestei ordonanțe.

23

Instanța menționată precizează că stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere de lichidare și de partaj al indiviziunii având ca obiect un bun imobil dobândit de soți în timpul căsătoriei în cadrul regimului separației de bunuri depinde de aspectul dacă o astfel de cerere se înscrie într‑un litigiu patrimonial care decurge direct din legătura conjugală sau din desfacerea acesteia, intrând astfel în materia „regimurilor matrimoniale” în sensul Regulamentului 2016/1103, sau este fără legătură cu căsătoria, intrând, prin urmare, în materia „drepturilor reale imobiliare” în sensul Regulamentului nr. 1215/2012.

24

Potrivit instanței menționate, cauza principală se distinge de cea în care s‑a pronunțat Ordonanța din 14 iunie 2017, Iliev (C‑67/17, EU:C:2017:459), în măsura în care în speță nu se solicită partajul bunurilor rezultate din desfacerea căsătoriei prin divorț, ci lichidarea indiviziunii existente între părțile din litigiul principal, în conformitate cu dreptul comun.

25

Instanța de trimitere notează că, pentru a stabili dacă un litigiu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 sau, respectiv, al Regulamentului 2016/1103, este necesar să se stabilească dacă acest litigiu decurge „în mod direct” din legătura conjugală sau din desfacerea acesteia ori este lipsit de legătură cu căsătoria, în sensul Hotărârii din 27 martie 1979, de Cavel (143/78, EU:C:1979:83). În acest sens, s‑ar putea dovedi util să se examineze dacă aspectele legate de formarea sau de desfacerea căsătoriei sunt determinante pentru soluționarea litigiului menționat sau constituie numai elemente contextuale, fără o influență „directă” asupra soluționării acestuia.

26

Instanța de trimitere precizează că, în dreptul ceh, simplul fapt că soții au convenit asupra regimului separației de bunuri în cadrul căruia au dobândit un bun imobil nu face ca indiviziunea care rezultă din acesta să se distingă de alte forme de indiviziune de drept comun. Aceasta arată că un bun poate fi deținut în indiviziune numai de soți, cum se întâmplă în cauza principală, dar și împreună cu terți, fără ca aceștia din urmă să fie vizați de existența vreunei legături conjugale între anumiți coindivizari. Or, a considera că un litigiu privind lichidarea și partajul indiviziunii intră în domeniul de aplicare al Regulamentului 2016/1103 ar însemna să se stabilească competența internațională a unei instanțe în funcție de împrejurări care ar putea să nu fie cunoscute de toți coindivizarii.

27

Pe de altă parte, potrivit instanței menționate, în dreptul ceh, procedura privind lichidarea și partajul unei indiviziuni poate interveni atât în timpul căsătoriei coindivizarilor, cât și la mult timp după desfacerea acesteia.

28

În aceste condiții, Nejvyšší soud (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Procedura de lichidare și de partaj privind un imobil dobândit în indiviziune de soți în cadrul regimului convențional al separației de bunuri este o procedură în materia regimurilor matrimoniale în sensul articolului 1 și al articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul [2016/1103]?”

29

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) și articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2016/1103 trebuie interpretate în sensul că o cerere de lichidare și de partaj al unei indiviziuni având ca obiect un bun imobil dobândit exclusiv de soți în timpul căsătoriei în cadrul regimului convențional al separației de bunuri, introdusă după desfacerea căsătoriei, intră în domeniul regimurilor matrimoniale în sensul acestor dispoziții.

30

Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar, potrivit unei jurisprudențe constante, să se țină seama nu numai de formularea acestor dispoziții, ci și de contextul în care se înscriu și de obiectivele urmărite de actul din care fac parte acestea (a se vedea Hotărârea din 17 noiembrie 1983, Merck,292/82, EU:C:1983:335, punctul 12, și Hotărârea din 27 noiembrie 2025, Manuel Costa Filhos,C‑643/24, EU:C:2025:923, punctul 37, precum și jurisprudența citată).

31

În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a dispozițiilor menționate, trebuie să se observe că articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul 2016/1103 prevede că acesta din urmă se aplică regimurilor matrimoniale, cu excepția materiilor fiscale, vamale sau administrative.

32

În această privință, Curtea a constatat că regulamentul respectiv a fost adoptat în scopul de a acoperi toate aspectele de drept civil ale regimurilor matrimoniale, ce vizează atât administrarea curentă a bunurilor soților, cât și lichidarea regimului matrimonial (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 martie 2018, Mahnkopf,C‑558/16, EU:C:2018:138, punctul 41).

33

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2016/1103 definește noțiunea de „regim matrimonial” ca fiind un set de norme privind raporturile patrimoniale dintre soți și dintre soți și terți, ca rezultat al căsătoriei sau al desfacerii acesteia.

34

Astfel cum reiese din însuși modul de redactare a acestor dispoziții, ele nu conțin nicio trimitere la dreptul statelor membre în ceea ce privește sensul și domeniul de aplicare atribuit noțiunii de „regim matrimonial”, așa încât, având în vedere atât cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și principiul egalității, această noțiune trebuie considerată o noțiune autonomă a dreptului Uniunii și trebuie interpretată în mod uniform pe teritoriul acesteia din urmă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 februarie 2023, Lufthansa Technik AERO Alzey,C‑393/21, EU:C:2023:104, punctul 31 și jurisprudența citată).

35

Prin urmare, sensul și domeniul de aplicare al noțiunii menționate nu pot fi determinate în raport cu definiția dată acesteia în dreptul statelor membre.

36

Trimiterea din textul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2016/1103 la „ansamblul” normelor referitoare la raporturile patrimoniale dintre soți și, eventual, dintre soți și terți, rezultate din căsătorie sau din desfacerea acesteia, permite de asemenea să se considere că noțiunea de „regim matrimonial” trebuie interpretată în sens larg.

37

Necesitatea unei interpretări autonome și extinse a acestei noțiuni, care rezultă din modul de redactare a articolului 1 alineatul (1) și a articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2016/1103, este, în al doilea rând, confirmată de contextul în care se înscriu aceste dispoziții.

38

În această privință, trebuie arătat, primo, că considerentul (18) al acestui regulament enunță că domeniul de aplicare al acestuia ar trebui să includă toate aspectele de drept civil ale regimurilor matrimoniale, ce vizează atât administrarea curentă a bunurilor soților, cât și lichidarea regimului, în special ca urmare a separării cuplului sau a decesului unuia dintre soți.

39

În sensul acestui considerent (18), sintagma „regim matrimonial” ar trebui interpretată ca un concept autonom și ar trebui să includă nu numai normele de la care nu pot deroga soții, dar și orice alte norme opționale asupra cărora pot conveni soții, în conformitate cu legea aplicabilă, precum și orice norme implicite ale legii aplicabile. Aceasta include atât regimurile de bunuri prevăzute în mod specific și exclusiv de anumite sisteme de drept naționale în cazul căsătoriei, cât și orice raporturi patrimoniale, fie între soți, fie între soți și terți, rezultate în mod direct din legătura conjugală sau din desfacerea acesteia.

40

Secundo, în economia Regulamentului 2016/1103, domeniul de aplicare al noțiunii de „regim matrimonial” este de asemenea încadrat de enumerarea, la articolul 1 alineatul (2) din acest regulament, a materiilor excluse din domeniul său de aplicare. Astfel, așa cum arată considerentul (19) al regulamentului menționat, o serie de aspecte care ar putea fi considerate ca având o legătură cu materia regimurilor matrimoniale ar trebui excluse din domeniul de aplicare al acestui regulament.

41

Printre aceste excluderi figurează cea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul 2016/1103, referitoare la natura drepturilor reale privind un bun.

42

În această privință, trebuie remarcat că, așa cum arată considerentul (24) al acestui regulament, obiectivul acestei excluderi este de a nu aduce atingere numărului limitat de drepturi reale pe care le cunoaște dreptul intern al anumitor state membre. Astfel, potrivit acestui considerent (24), unui stat membru nu ar trebui să i se solicite să recunoască un drept real referitor la bunuri situate în respectivul stat membru dacă dreptul real în cauză este inexistent în dreptul său. În consecință, domeniul de aplicare al excepției menționate nu include toate acțiunile care prezintă o legătură cu un drept real privind un bun, numai existența unei astfel de legături nefiind suficientă pentru a justifica neaplicarea regulamentului menționat.

43

Or, deși o cerere de lichidare și de partaj al indiviziunii privind un bun imobil dobândit în timpul căsătoriei în cadrul regimului separației de bunuri poate conduce, desigur, la transferul unui drept real asupra acestui imobil, ea nu privește problema „naturii drepturilor reale” referitoare la acesta în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul 2016/1103.

44

Tertio, în cadrul unei interpretări contextuale mai ample, trebuie să se observe că noțiunea de „regimuri matrimoniale” care figurează în Regulamentul 2016/1103 se regăsește și în alte acte de drept al Uniunii, în special în Regulamentul nr. 1215/2012 și în instrumentele juridice care l‑au precedat, și anume în special Convenția de la Bruxelles, pentru a desemna o materie exclusă din domeniile lor de aplicare respective.

45

Întrucât aceste două regulamente și alte instrumente de drept al Uniunii fac parte, toate, din domeniul cooperării judiciare în materiile civile care au incidență transfrontalieră, trebuie armonizată interpretarea noțiunilor echivalente la care legiuitorul Uniunii a recurs în acestea (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 iunie 2021, Generalno konsulstvo na Republika Bulgaria, C‑280/20, EU:C:2021:443, punctul 32 și jurisprudența citată).

46

Așadar, este pertinent să se amintească faptul că, sesizată cu privire la interpretarea Convenției de la Bruxelles în contextul unei proceduri de divorț pendinte în fața unei instanțe naționale, Curtea a decis că noțiunea de „regimuri matrimoniale” cuprinde nu numai regimurile de bunuri concepute în mod specific și exclusiv de anumite legislații naționale în vederea căsătoriei, ci și toate raporturile patrimoniale rezultate direct din legătura conjugală sau din desfacerea acesteia (Hotărârea din 27 martie 1979, de Cavel,143/78, EU:C:1979:83, punctul 7).

47

Curtea a concluzionat că litigiile privind bunurile soților în cursul procedurii de divorț se pot referi sau, după caz, pot fi strâns legate, fie de aspecte referitoare la starea persoanelor, fie de raporturile juridice patrimoniale dintre soți care rezultă direct din legătura conjugală sau din desfacerea acesteia, fie de raporturile juridice patrimoniale existente între ei, dar fără legătură cu căsătoria, și că doar litigiile referitoare la această din urmă categorie intră în domeniul de aplicare al Convenției de la Bruxelles, în timp ce litigiile referitoare la primele două categorii trebuie excluse din domeniul de aplicare al acesteia (Hotărârea din 27 martie 1979, de Cavel,143/78, EU:C:1979:83, punctul 7).

48

Aplicând aceleași criterii în cadrul unei cauze privind interpretarea articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012, Curtea a considerat că un litigiu între foști soți referitor la lichidarea unui bun mobil dobândit în timpul căsătoriei privește raporturile juridice patrimoniale dintre aceste persoane rezultate direct din desfacerea căsătoriei și se încadrează, prin urmare, în materia „regimurilor matrimoniale”, ceea ce exclude aplicarea acestui regulament (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 iunie 2017, Iliev,C‑67/17, EU:C:2017:459, punctul 30).

49

Având în vedere jurisprudența citată la punctele 46-48 din prezenta hotărâre, care poate fi transpusă interpretării noțiunii de „regimuri matrimoniale” sau de „regim matrimonial” în sensul articolului 1 alineatul (1) și al articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2016/1103, este necesar să se considere că această noțiune acoperă ansamblul normelor referitoare la raporturile patrimoniale dintre soți sau foști soți și dintre aceștia și terți, rezultate direct din legătura conjugală sau din desfacerea acesteia.

50

Această interpretare răspunde, în al treilea rând, obiectivelor urmărite de Regulamentul 2016/1103.

51

În această privință, trebuie remarcat că, astfel cum enunță considerentul (15) al regulamentului menționat, acesta urmărește să asigure securitatea juridică a cuplurilor căsătorite cu privire la bunurile lor și să le ofere o anumită previzibilitate, prin regruparea în cadrul unui singur instrument al ansamblului de norme aplicabile regimurilor matrimoniale.

52

Așa cum arată în esență domnul avocat general la punctele 65 și 66 din concluzii, obiectivul simplificării pe care se întemeiază Regulamentul 2016/1103 se traduce prin faptul că o singură autoritate este în principiu competentă să se pronunțe cu privire la toate aspectele referitoare la raporturile patrimoniale ale soților, potrivit unei legi unice alese de aceștia sau determinate potrivit unor criterii de legătură obiective definite de acest regulament.

53

În ceea ce privește mai precis normele de competență, acest obiectiv de simplificare a situației juridice a soților s‑a tradus prin adoptarea printre altele a articolului 6 din Regulamentul 2016/1103, care stabilește criteriile de stabilire a instanței judecătorești competente să se pronunțe cu privire la „regimul matrimonial” al soților, definit la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din acest regulament ca fiind „ansamblul” normelor referitoare la raporturile patrimoniale dintre aceștia și dintre aceștia și terți, rezultate din căsătorie și din desfacerea acesteia.

54

În consecință, o definiție extinsă a noțiunii de „regimuri matrimoniale” care permite sesizarea unei singure instanțe judecătorești cu privire la toate normele referitoare la raporturile patrimoniale ale soților sau ale foștilor soți, inclusiv atunci când aceste raporturi privesc lichidarea și partajul indiviziunii existente asupra unui imobil, răspunde obiectivului de simplificare și de previzibilitate urmărit de Regulamentul 2016/1103. Această situație se regăsește cu atât mai mult atunci când soții sau foștii soți, coproprietari în indiviziune ai mai multor imobile situate în state membre diferite și dobândite în cadrul regimului separației bunurilor, solicită lichidarea și partajul acestei indiviziuni. Posibilitatea de a concentra aceste cereri în fața unei singure instanțe, competentă în temeiul Regulamentului 2016/1103, este conformă cu o bună administrare a justiției, întrucât permite evitarea unei dispersări a contenciosului în funcție de locul în care sunt situate aceste imobile.

55

În speță, din cererea de decizie preliminară rezultă că, la încheierea căsătoriei, soții au adoptat regimul separației bunurilor și că în timpul căsătoriei au dobândit în indiviziune imobilul în cauză. În urma desfacerii căsătoriei lor prin divorț, unul dintre aceștia a sesizat o instanță cehă cu o cerere de lichidare și de partaj al indiviziunii, care îi privește numai pe foștii soți, printre coindivizari nefigurând niciun terț.

56

Într‑o asemenea situație, care se caracterizează prin faptul că raportul juridic patrimonial în cauză, și anume proprietatea indiviză a foștilor soți asupra unui bun imobil, s‑a născut în cursul unei căsătorii însoțite de un regim al separației de bunuri, trebuie să se considere că există o legătură directă între acest raport juridic patrimonial și legătura conjugală.

57

În această privință, trebuie observat că, pentru a‑și reglementa raporturile juridice patrimoniale, soții au în general posibilitatea de a alege între mai multe regimuri de bunuri care, așa cum s‑a precizat la punctul 45 din raportul domnului P. Schlosser referitor la Convenția din 9 octombrie 1978 privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, precum și la Protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție (JO 1979, C 59, p. 71), pot varia de la „comunitatea universală de bunuri” la stricta „separație de bunuri”. Așa cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 46 din prezenta hotărâre, aceste regimuri de bunuri concepute în vederea căsătoriei intră ele însele în sfera noțiunii de „regimuri matrimoniale”. În speță, rezultă, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, că regimul separației de bunuri ales de soți a caracterizat pe plan patrimonial legătura conjugală a acestora și conduce în mod direct, la momentul cumpărării bunului imobil în cauză, la raportul lor juridic de coproprietari în indiviziune.

58

O asemenea concluzie nu este infirmată de împrejurarea, expusă la punctul 26 din prezenta hotărâre, că, în dreptul ceh, regimul juridic al indiviziunii care rezultă din dobândirea unui imobil de către soți în timpul căsătoriei în cadrul regimului separației de bunuri nu diferă în esență de cel al indiviziunii de drept comun. Această împrejurare nu este relevantă pentru a stabili dacă o cerere de lichidare și de partaj al indiviziunii precum aceea din litigiul principal se încadrează în materia „regimurilor matrimoniale” în sensul Regulamentului 2016/1103, întrucât, astfel cum s‑a precizat la punctul 35 din prezenta hotărâre, sintagma „regimuri matrimoniale” constituie o noțiune autonomă de drept al Uniunii al cărei domeniu de aplicare nu poate fi determinat în raport cu dreptul statelor membre.

59

Nici faptul că această cerere de lichidare și de partaj al indiviziunii a fost introdusă după desfacerea căsătoriei nu este de natură să împiedice constatarea unei legături directe între raportul juridic patrimonial în cauză și legătura conjugală. Astfel, așa cum a arătat în esență Comisia Europeană în ședință, data introducerii cererii de lichidare și de partaj al indiviziunii, indiferent dacă este anterioară sau ulterioară desfacerii căsătoriei, nu este determinantă pentru aplicarea Regulamentului 2016/1103.

60

Având în vedere considerațiile care precedă, și fără a fi necesar să se examineze în cadrul prezentei cauze dacă interpretarea furnizată în prezenta hotărâre este aplicabilă și situațiilor în care printre coindivizari figurează unul sau mai mulți terți, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 alineatul (1) și articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2016/1103 trebuie interpretate în sensul că o cerere de lichidare și de partaj al unei indiviziuni având ca obiect un bun imobil dobândit exclusiv de soți în timpul căsătoriei în cadrul regimului convențional al separației de bunuri, introdusă după desfacerea căsătoriei, ține de materia regimurilor matrimoniale în sensul acestor dispoziții.

61

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 1 alineatul (1) și articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia regimurilor matrimoniale

trebuie interpretate în sensul că

o cerere de lichidare și de partaj al unei indiviziuni având ca obiect un bun imobil dobândit exclusiv de soți în timpul căsătoriei în cadrul regimului convențional al separației de bunuri, introdusă după desfacerea căsătoriei, ține de materia regimurilor matrimoniale în sensul acestor dispoziții.