REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/604 AL COMISIEI
din 16 aprilie 2015
de modificare a anexelor I și II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 în ceea ce privește cerințele de sănătate animală pentru tuberculoza bovină în modelele de certificate sanitar-veterinare BOV-X și BOV-Y și rubricile referitoare la Israel, Noua Zeelandă și Paraguay din lista țărilor terțe, a teritoriilor sau a părților acestora din care este autorizată introducerea în Uniune de animale vii și de carne proaspătă
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2002/99/CE a Consiliului din 16 decembrie 2002 de stabilire a normelor de sănătate animală care reglementează producția, transformarea, distribuția și introducerea produselor de origine animală destinate consumului uman (1), în special teza introductivă din articolul 8, articolul 8 alineatul (1) primul paragraf și articolul 8 alineatul (4),
având în vedere Directiva 2004/68/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 de stabilire a normelor de sănătate animală privind importul și tranzitul, în Comunitate, al anumitor ungulate vii, de modificare a Directivelor 90/426/CEE și 92/65/CEE și de abrogare a Directivei 72/462/CEE (2), în special articolul 3 alineatul (1) primul și al doilea paragraf, articolul 6 alineatul (1) primul paragraf, articolul 7 litera (e) și articolul 13 alineatul (1) litera (e),
întrucât:
(1)
Directiva 2004/68/CE prevede, printre altele, cerințele de sănătate animală specifice pentru importul și tranzitul, în Uniune, al ungulatelor vii, care trebuie să se bazeze pe normele stabilite de legislația Uniunii pentru bolile pe care animalele respective sunt susceptibile de a le contracta.
(2)
Directiva 2004/68/CE prevede, de asemenea, că se pot stabili condiții specifice pentru țările terțe pentru care echivalența a fost recunoscută în mod oficial de către Uniune, pe baza garanțiilor sanitare oficiale furnizate de către țara terță în cauză.
(3)
Regulamentul (UE) nr. 206/2010 al Comisiei (3) stabilește, printre altele, cerințele de certificare sanitar-veterinară pentru introducerea în Uniune a anumitor transporturi de animale vii, inclusiv de transporturi de animale domestice din specia bovină. Anexa I la regulamentul respectiv stabilește o listă de țări terțe, teritorii sau părți ale acestora din care astfel de transporturi pot fi introduse în Uniune, precum și condițiile specifice pentru transporturile din anumite țări terțe.
(4)
În plus, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 stabilește un model de certificat veterinar pentru bovinele domestice (inclusiv Bubalus și speciile Bison și hibrizii lor) destinate reproducției și/sau producției după import (BOV-X) și un model de certificat veterinar pentru bovinele domestice (inclusiv Bubalus și speciile Bison și hibrizii lor) destinate sacrificării imediate după import (BOV-Y), care includ garanții pentru tuberculoza bovină.
(5)
Directiva 64/432/CEE a Consiliului (4) stabilește normele pentru comerțul cu bovine pe teritoriul Uniunii și prevede programele de monitorizare și eradicare a anumitor boli care afectează animalele respective, inclusiv a tuberculozei. Noua Zeelandă a solicitat recunoașterea echivalenței dintre programul său de combatere a tuberculozei bovine și programele de monitorizare și eradicare a tuberculozei bovine care sunt puse în aplicare de statele membre în conformitate cu condițiile stabilite în anexa A secțiunea I la Directiva 64/432/CEE. Informațiile furnizate de Noua Zeelandă privind programul său de combatere a tuberculozei bovine demonstrează că statutul privind tuberculoza bovină al unui șeptel de bovine clasificat ca „C2” în cadrul Strategiei naționale de gestionare a organismelor dăunătoare din Noua Zeelandă pentru tuberculoza bovină este echivalent cu statutul privind tuberculoza bovină al unui șeptel de bovine care este recunoscut într-un stat membru ca fiind un „șeptel de bovine oficial indemn de tuberculoză” în conformitate cu condițiile stabilite în anexa A secțiunea I la Directiva 64/432/CEE.
(6)
Prin urmare, lista și condițiile specifice stabilite în partea 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010, precum și modelele de certificate sanitar-veterinare BOV-X și BOV-Y stabilite în partea 2 din anexa respectivă ar trebui modificate pentru a reflecta condițiile speciale prin care UE recunoaște echivalența dintre clasificarea șeptelurilor de bovine în clasa „C2” în cadrul programului de combatere a tuberculozei bovine pus în aplicare în Noua Zeelandă și condițiile stabilite în anexa A secțiunea I la Directiva 64/432/CEE pentru un șeptel de bovine dintr-un stat membru recunoscut ca fiind un „șeptel de bovine oficial indemn de tuberculoză”.
(7)
Regulamentul (UE) nr. 206/2010 stabilește, printre altele, condițiile pentru importul în Uniune de transporturi de carne proaspătă de animale domestice din specia bovină. În acest scop, regulamentul menționat stabilește în anexa II o listă de țări terțe, teritorii sau părți ale acestora din care astfel de transporturi pot fi introduse în Uniune, precum și modelele de certificate sanitar-veterinare care trebuie să însoțească transporturile respective, ținând seama de orice condiții specifice sau garanții suplimentare cerute.
(8)
La 19 septembrie 2011, Paraguayul a informat Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) (5) cu privire la apariția unui focar de febră aftoasă (FA). În urma acestei notificări, Regulamentul (UE) nr. 206/2010, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1112/2011 de punere în aplicare (6), a suspendat importurile în Uniune de carne proaspătă de animale domestice din specia bovină provenită din țara terță în cauză.
(9)
Ultimul focar de febră aftoasă în Paraguay a apărut în ianuarie 2012. În noiembrie 2013, OIE a recunoscut Paraguayul ca țară cu două zone indemne de febra aftoasă, acoperind întregul teritoriu al Paraguayului, în care este practicată vaccinarea (7).
(10)
În aprilie 2014, Comisia a efectuat un audit pentru a verifica eficacitatea măsurilor adoptate și a controalelor oficiale în ceea ce privește furnizarea de garanții în materie de sănătate animală cu privire la febra aftoasă (8). OAV a concluzionat că sistemul de control al sănătății animale în Paraguay a oferit garanții satisfăcătoare cu privire la febra aftoasă, conforme sau echivalente cu cerințele Uniunii pentru introducerea de carne proaspătă dezosată și maturată obținută de la animale domestice din specia bovină. Cu toate acestea, Paraguayului i s-a solicitat să demonstreze absența virusului febrei aftoase de pe teritoriul național și eficiența programului său de vaccinare.
(11)
În a doua jumătate a anului 2014, Paraguayul a efectuat studiile serologice pe baza orientărilor prevăzute în capitolul 8.7 din Codul sanitar pentru animale terestre al OIE, ediția 2014 (9). În urma unei evaluări a rezultatelor, Comisia a concluzionat că există elemente de probă suficiente pentru a se dovedi absența virusului febrei aftoase în Paraguay și a fost satisfăcută de eficiența programului de vaccinare. Prin urmare, Paraguayul oferă suficiente garanții în materie de sănătate animală și a solicitat să fie autorizat să exporte către Uniune carne proaspătă dezosată și maturată obținută de la animale domestice din specia bovină.
(12)
În plus, Israelul este menționat în lista stabilită în partea 1 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010. Din motive de transparență a pieței și în conformitate cu dreptul internațional, trebuie să se clarifice faptul că, în cazul Israelului, acoperirea teritorială a certificatelor sanitar-veterinare este limitată la teritoriul statului Israel, excluzând teritoriile aflate sub administrație israeliană începând din iunie 1967, și anume Înălțimile Golan, Fâșia Gaza, Ierusalimul de Est și restul Cisiordaniei.
(13)
Partea 1 a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 ar trebui modificată pentru a autoriza importurile în Uniune de carne proaspătă de bovine domestice provenind din Paraguay și pentru a modifica rubrica referitoare la Israel.
(14)
Prin urmare, anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 ar trebui modificate în consecință.
(15)
Pentru a evita perturbarea importurilor în Uniune de transporturi de bovine domestice, ar trebui să fie autorizată, pentru o perioadă de tranziție, cu anumite condiții, utilizarea certificatelor sanitar-veterinare emise în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 206/2010 în versiunea lor anterioară modificărilor introduse prin prezentul regulament.
(16)
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Pentru o perioadă de tranziție până la 30 iunie 2015, transporturile de animale vii însoțite de certificate sanitar-veterinare corespunzătoare eliberate până la 1 iunie 2015, în conformitate cu modelele de certificate sanitar-veterinare „BOV-X” și „BOV-Y” stabilite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 în versiunea lor anterioară intrării în vigoare a prezentului regulament, pot continua să fie introduse în Uniune.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
(3) Regulamentul (UE) nr. 206/2010 al Comisiei din 12 martie 2010 de stabilire a unor liste de țări terțe, teritorii sau părți ale acestora autorizate să introducă în Uniunea Europeană anumite animale și carne proaspătă, precum și a cerințelor de certificare sanitar-veterinară (JO L 73, 20.3.2010, p. 1).
(4) Directiva 64/432/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine (JO 121, 29.7.1964, p. 1977/64).
(6) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1112/2011 al Comisiei din 3 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 în ceea ce privește rubrica referitoare la Paraguay în lista de țări terțe, teritorii sau părți ale acestora autorizate să introducă în Uniune anumite categorii de carne proaspătă (JO L 287, 4.11.2011, p. 32).
Anexele I și II la Regulamentul (UE) nr. 206/2010 se modifică după cum urmează:
1.
Anexa I se modifică după cum urmează:
(a)
partea 1 se modifică după cum urmează:
(i)
rubrica pentru Noua Zeelandă se înlocuiește cu următoarea rubrică:
„NZ – Noua Zeelandă
NZ – 0
Întreaga țară
BOV-X, BOV-Y,
RUM,
POR-X, POR-Y
OVI-X, OVI-Y
III
V
XII”
;
(ii)
se adaugă următoarea rubrică la condițiile specifice:
„«XII»
:
teritoriu recunoscut oficial indemn de tuberculoză pentru șeptelurile de bovine echivalente cu cele recunoscute pe baza condițiilor prevăzute la punctele 1 și 2 din anexa A secțiunea I la Directiva 64/432/CEE, în scopul exportului către Uniune de animale vii certificate în conformitate cu modelul de certificat sanitar-veterinar BOV-X sau BOV-Y.”
;
(b)
în partea 2, modelele de certificate sanitar-veterinare BOV-X și BOV-Y se înlocuiesc cu următorul text:
Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific prin prezenta că animalele descrise în prezentul certificat:
II.1.1. provin din exploatații care nu s-au aflat sub restricție oficială din considerente sanitare în ultimele 42 de zile în ceea ce privește bruceloza, în ultimele 30 de zile în ceea ce privește antraxul și în ultimele șase luni în ceea ce privește rabia și nu au venit în contact cu animale provenite din exploatații care nu îndeplinesc aceste condiții;
II.1.2. nu au primit:
— stilben sau substanțe cu efect tireostatic;
— substanțe cu efect estrogenic, androgenic, gestagenic sau substanțe β- agoniste destinate unor scopuri care nu țin de tratamentul terapeutic sau zootehnic (conform definițiilor din Directiva 96/22/CE);
II.1.3. cu privire la encefalopatia spongiformă bovină (ESB):
(1) (2) fie [(a) animalele sunt identificate printr-un sistem permanent de identificare care permite identificarea mamei sau a efectivului de origine și nu sunt expuse riscului, astfel cum este descris în capitolul C partea I punctul 4 litera (b) subpunctul (iv) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001;
(b) dacă au existat cazuri indigene de ESB în țara respectivă, animalele s-au născut după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau jumări de seu provenite de la rumegătoare s-a aplicat efectiv sau după data nașterii ultimului caz indigen de ESB, dacă animalul s-a născut după data interdicției.]
(1) (3) fie [(a) animalele sunt identificate printr-un sistem permanent de identificare care permite identificarea mamei sau a efectivului de origine și nu sunt expuse riscului, astfel cum este descris în capitolul C partea II punctul 4 litera (b) subpunctul (iv) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001;
(b) animalele s-au născut după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau jumări de seu provenite de la rumegătoare s-a aplicat efectiv sau după nașterea ultimului caz indigen de ESB, dacă animalul s-a născut după data interdicției.]
(1) (4) fie [(a) animalele sunt identificate printr-un sistem permanent de identificare care permite identificarea mamei sau a efectivului de origine și nu sunt expuse riscului, astfel cum este descris în capitolul C partea II punctul 4 litera (b) subpunctul (iv) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001;
(b) animalele s-au născut la cel puțin doi ani după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau jumări de seu provenite de la rumegătoare s-a aplicat efectiv sau după data nașterii ultimului caz indigen de ESB, dacă animalul s-a născut după data interdicției.]
II.2. Atestare de sănătate animală:
Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific prin prezenta că animalele descrise anterior îndeplinesc următoarele condiții:
II.2.1. provin din teritoriul cu codul: (5) care, la data eliberării pre-zentului certificat:
(1) fie [(a) a fost indemn de febră aftoasă timp de 24 de luni],
(1) fie [(a) a fost considerat indemn de febră aftoasă de la (zz/ll/aaaa), fără a se înregistra cazuri/focare epidemiologice ulterioare, și a fost autorizat să exporte aceste animale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) …/… al Comisiei din (zz/ll/aaaa)];
(b) a fost indemn de pestă bovină, febra văii marelui Rift, pleuropneumonie contagioasă bovină, dermatoză nodulară contagioasă și boală hemoragică epizootică timp de 12 luni și de stomatită veziculoasă timp de 6 luni,
(c) în care nu s-a efectuat vaccinarea împotriva bolilor menționate la literele (a) și (b) în ultimele 12 luni și în care sunt interzise importurile de animale biungulate vaccinate împotriva acestor boli;
(1) fie [(d) a fost indemn de boala limbii albastre timp de 24 de luni;]
(1) (9) fie [(d) a fost indemn de boala limbii albastre timp de 24 de luni, iar animalele au reacționat negativ la un test serologic pentru depistarea anticorpilor bolii limbii albastre și bolii hemoragice epizootice, realizat de două ori pe eșantioane de sânge prelevate la începutul perioadei de izolare/carantină și cu cel puțin 28 de zile mai târziu, la (zz/ll/aaaa) și la (zz/ll/aaaa), dintre care al doilea s-a prelevat cu maximum 10 zile înainte de export;]
(1) fie [(d) nu a fost indemn de boala limbii albastre timp de 24 de luni și animalele au fost vaccinate cu un vaccin inactivat, cu cel puțin 60 de zile înainte de a fi expediate în Uniune, împotriva tuturor serotipurilor virusului bolii limbii albastre … (a se menționa serotipurile) care sunt prezente în populația sursă, în conformitate cu un program de supraveghere (12), pe o rază de 150 km în jurul exploatației (exploatațiilor) de origine descrise la rubrica I.11, iar animalele sunt încă în perioada de imunitate garantată în specificațiile vaccinului;]
II.2.2. au rămas în teritoriul descris la punctul II.2.1 de la naștere sau timp de cel puțin șase luni înainte de a fi expediate în Uniune și fără a veni în contact în ultimele 30 de zile cu animale biungulate importate;
II.2.3. au rămas în exploatația (exploatațiile) de origine, descrisă (descrise) la rubrica de referință I.40. de la naștere sau timp de cel puțin 11 de zile înaintea expedierii:
(a) în care și în proximitatea căreia (cărora), pe o rază de 150 km, nu s-a constatat niciun caz/focar epidemiologic de boală hemoragică epizootică în ultimele 60 de zile,
(b) în care și în proximitatea căreia (cărora), pe o rază de 10 km, nu s-a constatat, în ultimele 40 de zile, niciun caz/focar epidemiologic de febră aftoasă, pestă bovină, febra Văii Marelui Rift, boala limbii albastre, pleuropneumonie contagioasă bovină, dermatoză nodulară contagioasă și de stomatită veziculoasă;
II.2.4. nu sunt animale care trebuie sacrificate conform unui program național de eradicare a bolilor și nici nu au fost vaccinate împotriva bolilor menționate la punctul II.2.1 literele (a) și (b);
II.2.5. provin din efective care nu s-au aflat sub restricție în temeiul legislației naționale referitoare la eradicarea tuberculozei, a brucelozei și a leucozei enzootice bovine;
II.2.6. provin din efective recunoscute oficial ca fiind indemne de tuberculoză (6) (6b),
precum și (1) (7) fie [provin dintr-o regiune recunoscută oficial ca fiind indemnă de tuberculoză (6);]
(1) fie [au fost supuse unui test cutanat la tuberculină (8) ale cărui rezultate au fost negative, practicat în cele 30 de zile premergătoare expedierii în Uniune;]
(1) fie [au o vârstă mai mică de șase săptămâni;]
II.2.7. nu au fost vaccinate împotriva brucelozei și provin din efective recunoscute oficial ca fiind indemne de bruceloză (6);
precum și (1) (7) fie [provin dintr-o regiune recunoscută oficial ca fiind indemnă de bruceloză (6),]
(1) fie [au fost supuse cel puțin unui test pentru bruceloză bovină (8) practicat pe probe recoltate în cursul celor 30 de zile premergătoare expedierii în Uniune,]
(1) fie [au o vârstă mai mică de 12 luni,]
(1) fie [sunt masculi castrați de orice vârstă,]
(1) fie [II.2.8. provin din efective incluse într-un sistem oficial de control al leucozei enzootice bovine și în cadrul cărora nu s-au constatat indicii, fie clinice, fie ca urmare a unui test de laborator, ale acestei boli, în ultimii doi ani,]
(1) fie [II.2.8. provin din efective recunoscute oficial ca fiind indemne de leucoză enzootică bovină (6) (6a),]
precum și (1) (7) fie [provin dintr-o regiune recunoscută oficial ca indemnă de leucoză enzootică bovină (6);]
(1) fie [au fost supuse unui test individual pentru leucoză enzootică bovină (8) ale cărui rezultate au fost negative, practicat pe probe recoltate în cursul celor 30 de zile premergătoare expedierii în Uniune;]
(1) fie [au o vârstă mai mică de 12 luni;]
II.2.9. animalele sunt/au fost (1) expediate din exploatația (exploatațiile) de origine, fără a trece prin nicio piață:
(1) fie [către un centru de colectare autorizat, descris la rubrica I.13, situat pe teritoriul descris la punctul II.2.1,]
și, înainte de a fi expediate către Uniune:
(a) nu au intrat în contact cu alte animale biungulate care nu corespund cerințelor de sănătate descrise în prezentul certificat;
(b) nu s-au aflat într-un loc sau în proximitatea unui loc unde, pe o rază de 10 km, în ultimele 30 de zile, să se fi constatat un caz/focar epidemiologic al vreunei boli menționate la punctul II.2.1;
II.2.10. toate mijloacele de transport sau containerele în care au fost urcate animalele au fost curățate și dezinfectate în prealabil cu un dezinfectant autorizat oficial;
II.2.11. au fost examinate de un medic veterinar oficial în decurs de 24 de ore de la urcarea în mijlocul de transport și nu s-a constatat niciun simptom clinic al bolii;
II.2.12. au fost încărcate pentru a fi expediate în Uniune la (zz/ll/aaaa) (10) în mijloacele de transport descrise la rubrica I.15 de mai sus, care au fost curățate și dezinfectate anterior cu un dezinfectant autorizat oficial și construite în așa fel încât materiile fecale, urina, paiele sau furajele să nu se scurgă sau să cadă din vehicul sau container în timpul transportului.
II.3. Certificat pentru transportul animalelor
Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific faptul că animalele descrise mai sus au fost tratate înainte și în timpul îmbarcării, conform dispozițiilor relevante ale Regulamentului (CE) nr. 1/2005, în special în ceea ce privește asigurarea apei și a hranei adecvate, și că animalele sunt apte pentru transport.
(1) (11) [II.4. Cerințe specifice
II.4.1. Conform informațiilor oficiale, în ultimele 12 luni nu s-a înregistrat nicio dovadă clinică sau patologică de rinotraheită infecțioasă bovină (RIB) în exploatația (exploatațiile) de origine menționate la rubrica I.11;
II.4.2. animalele menționate la rubrica I.28.:
(a) au fost izolate într-un adăpost autorizat de autoritatea competentă pentru ultimele 30 de zile imediat înaintea expedierii în vederea exportării;
(b) au fost supuse unui test serologic pentru depistarea RIB pe seruri recoltate la cel puțin 21 de zile de la intrarea în carantină, cu rezultate negative și toate animalele aflate în carantină au avut rezultate negative la acest test;
(c) nu au fost vaccinate împotriva RIB.]
Note:
Prezentul certificat vizează animalele domestice din specia bovine (inclusiv speciile Bubalus și Bison și hibrizii lor) destinate reproducției și/sau producției.
După import, animalele trebuie trimise fără întârziere la exploatația de destinație unde rămân pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile înainte de a fi deplasate în afara exploatației, cu excepția cazului în care sunt trimise către un abator.
Partea I:
— Rubrica de referință I.8: se menționează codul teritoriului, astfel cum figurează în partea 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
— Rubrica de referință I.13: centrul de colectare, în cazul în care există, trebuie să îndeplinească condițiile în vederea autorizării sale, conform părții 5 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
— Rubrica de referință I.15: trebuie menționat numărul de înregistrare (vagoane de cale ferată sau container și camioane), numărul zborului (aeronavă) sau numele (navă). În cazul descărcării și reîncărcării, expeditorul trebuie să informeze PCF de la intrarea în Uniune.
— Rubrica de referință I.23: pentru containere sau cutii, ar trebui să fie inclus numărul containerului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
— Rubrica de referință I.28: Sistemul de identificare: animalele trebuie să poarte:
Un număr individual care să permită identificarea exploatației de origine. Se specifică sistemul de identificare (de exemplu, crotalie, tatuaje, marcă, cip, transponder).
O crotalie care conține codul ISO al țării exportatoare. Numărul individual trebuie să permită identificarea exploatației de origine.
Specie: A se selecta între „Bos”, „Bison” și „Bubalus”, după caz.
Vârsta: Data nașterii (zz/ll/aaaa).
Sexul (M = mascul, F = femelă, C = castrat).
Rasa: se selectează rasă pură, rasă încrucișată.
Partea II:
(1) Se păstrează mențiunea corespunzătoare.
(2) Doar dacă animalele au fost născute și crescute neîntrerupt într-o țară sau regiune clasificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ca prezentând un risc neglijabil de ESB și inclusă ca atare în Decizia 2007/453/CE.
(3) Doar dacă țara sau regiunea de origine este clasificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ca prezentând un risc controlat de ESB și inclusă ca atare în Decizia 2007/453/CE.
(4) Doar dacă țara sau regiunea de origine nu a fost clasificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 sau a fost clasificată ca prezentând un risc nedeterminat de ESB și inclusă ca atare în Decizia 2007/453/CE.
(5) Codul teritoriului, astfel cum figurează în partea 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010
(6) Regiuni și efective considerate oficial ca fiind indemne de tuberculoză/bruceloză, conform celor prezentate în anexa A la Directiva 64/432/CEE; și regiuni și efective considerate oficial ca fiind indemne de leucoză enzootică bovină, astfel cum se prevede în capitolul I din anexa D la Directiva 64/432/CEE.
(6a) Doar pentru efectivele recunoscute oficial ca fiind indemne de leucoză enzootică bovină astfel cum se prevede în capitolul I din anexa D la Directiva 64/432/CEE, destinate exportului de animale vii către UE, în conformitate cu modelul de certificat sanitar-veterinar BOV-X, de pe teritoriul care, în coloana 6 din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010, apare cu mențiunea „IVb” în ceea ce privește leucoza enzootică bovină.
(6b) Doar în cazul unui teritoriu care, în coloana 6 din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010, figurează cu mențiunea „XII”, indicând faptul că șeptelurile de bovine declarate oficial indemne de tuberculoză sunt recunoscute pe baza condițiilor echivalente celor prevăzute la alineatele (1) și 2 din secțiunea I a anexei A la Directiva 64/432/CEE în scopul exportului către Uniune de animale vii certificate în conformitate cu modelul de certificat sanitar-veterinar BOV-X.
(7) Doar în cazul unui teritoriu care, în coloana 6 din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010, apare cu mențiunea „II” pentru tuberculoză, „III” pentru bruceloză și/sau „IVa” în ceea ce privește leucoza enzootică bovină.
(8) Testele efectuate conform protocoalelor care, pentru boala în cauză, sunt descrise în partea 6 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
(9) Trebuie oferite garanții suplimentare, la cerere, în coloana 5 „GS” din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010, cu mențiunea „A”.
Teste pentru depistarea bolii limbii albastre și a bolii hemoragice epizootice în conformitate cu partea 6 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
(10) Data încărcării. Importul acestor animale nu este permis în cazul în care animalele au fost îmbarcate fie înainte de data autorizării exportului către Uniune din țara terță, teritoriul sau partea acestuia menționate în rubricile I.7 și I.8, fie pe parcursul unei perioade în care Uniunea a adoptat măsuri restrictive cu privire la importul acestor animale din respectiva țară terță, respectivul teritoriu sau respectiva parte a acestuia.
(11) Când se solicită de către statul membru al UE de destinație sau Elveția, în conformitate cu Decizia 2004/558/CE și în conformitate cu Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind schimburile comerci-ale cu produse agricole (JO L 114, 30.4.2002, p. 132).
(12) Programul de supraveghere prevăzut în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1266/2007 al Comisiei (JO L 283, 27.10.2007, p. 37).
Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific prin prezenta că animalele descrise în prezentul certificat:
II.1.1. provin din exploatații care nu au fost supuse niciunei restricții oficiale din considerente sanitare în ultimele 42 de zile cu privire la bruceloză, în ultimele 30 de zile cu privire la antrax, în ultimele șase luni cu privire la rabie și nu au venit în contact cu animale din exploatații care nu au îndeplinit aceste condiții;
II.1.2. nu au primit:
— stilben sau substanțe cu efect tireostatic;
— substanțe cu efect estrogenic, androgenic, gestagenic sau substanțe β- agoniste destinate unor scopuri care nu țin de tratamentul terapeutic sau zootehnic (conform definițiilor din Directiva 96/22/CE).
II.1.3. cu privire la encefalopatia spongiformă bovină (ESB):
(1) (2) fie [(a) animalele sunt identificate printr-un sistem permanent de identificare care permite identificarea mamei sau a efectivului de origine și nu sunt expuse riscului, astfel cum este descris în capitolul C partea I punctul 4 litera (b) subpunctul (iv) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001;
(b) dacă au existat cazuri indigene de ESB în țara respectivă, animalele s-au născut după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau jumări de seu provenite de la rumegătoare s-a aplicat efectiv sau după data nașterii ultimului caz indigen de ESB, dacă animalul s-a născut după data interdicției.]
(1) (3) fie [(a) animalele sunt identificate printr-un sistem permanent de identificare care permite identificarea mamei sau a efectivului de origine și nu sunt expuse riscului, astfel cum este descris în capitolul C partea II punctul 4 litera (b) subpunctul (iv) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001;
(b) animalele s-au născut după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau jumări de seu provenite de la rumegătoare s-a aplicat efectiv sau după nașterea ultimului caz indigen de ESB, dacă animalul s-a născut după data interdicției.]
(1) (4) fie [(a) animalele sunt identificate printr-un sistem permanent de identificare care permite identificarea mamei sau a efectivului de origine și nu sunt expuse riscului, astfel cum este descris în capitolul C partea II punctul 4 litera (b) subpunctul (iv) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 999/2001;
(b) animalele s-au născut la cel puțin doi ani după data de la care interdicția de hrănire a rumegătoarelor cu făină din carne și oase sau jumări de seu provenite de la rumegătoare s-a aplicat efectiv sau după data nașterii ultimului caz indigen de ESB, dacă animalul s-a născut după data interdicției.]
II.2. Atestare de sănătate animală
Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific prin prezenta că animalele descrise anterior îndeplinesc următoarele condiții:
II.2.1. provin din teritoriul cu codul: (5) care, la data eliberării prezentului certificat:
(1) fie [(a) a fost indemn de febră aftoasă timp de 24 de luni]
(1) fie [(a) a fost considerat indemn de febră aftoasă de la (zz/ll/aaaa), fără a se înregistra cazuri/focare epidemiologice ulterioare, și a fost autorizat să exporte aceste animale prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) …/… al Comisiei din (zz/ll/aaaa)];
(b) a fost indemn de pestă bovină, febra văii marelui Rift, pleuropneumonie contagioasă bovină, dermatoză nodulară contagioasă și boală hemoragică epizootică timp de 12 luni și de stomatită veziculoasă timp de 6 luni,
(c) în care nu s-a efectuat vaccinarea împotriva bolilor menționate la literele (a) și (b) în ultimele 12 luni și în care sunt interzise importurile de animale biongulate vaccinate împotriva acestor boli;
(1) fie [(d) a fost indemn de boala limbii albastre timp de 24 de luni;]
(1) fie [(d) nu a fost indemn de boala limbii albastre timp de 24 de luni și animalele au fost vaccinate cu un vaccin inactivat, cu cel puțin 60 de zile înainte de a fi expediate în Uniune, împotriva tuturor serotipurilor virusului bolii limbii albastre … (a se menționa serotipurile) care sunt prezente în populația sursă, în conformitate cu un program de supraveghere (9), pe o rază de 150 km în jurul exploatației (exploatațiilor) de origine descrise la rubrica I.11, iar animalele sunt încă în perioada de imunitate garantată în specificațiile vaccinului;]
II.2.2. au rămas în teritoriul descris la punctul II.2.1 de la naștere sau timp de cel puțin trei luni înainte de a fi expediate în Uniune și fără a veni în contact în ultimele 30 de zile cu animale biongulate importate;
II.2.3. au rămas în exploatația (exploatațiile) descrisă (descrise) la rubrica I.11, de la naștere sau timp de cel puțin 40 de zile înaintea expedierii:
(a) în care și în proximitatea căreia, pe o rază de 150 km, nu s-a constatat niciun caz/focar epidemiologic de boală hemoragică epizootică în ultimele 60 de zile și
(b) în care și în proximitatea căreia (cărora), pe o rază de 10 km, nu s-a constatat, în ultimele 40 de zile, niciun caz/focar epidemiologic de febră aftoasă, pestă bovină, febra Văii Marelui Rift, boala limbii albastre, pleuropneumonie contagioasă bovină, dermatoză nodulară contagioasă și de stomatită veziculoasă;
II.2.4. nu sunt animale care trebuie sacrificate conform unui program național de eradicare a bolilor și nici nu au fost vaccinate împotriva bolilor menționate la punctul II.2.1 literele (a) și (b);
II.2.5. provin din cirezi:
(a) incluse într-un sistem oficial pentru controlul leucozei enzootice bovine și
(b) nerestricționate în temeiul legislației naționale cu privire la eradicarea tuberculozei și a brucelozei; și
(c) recunoscute oficial ca fiind indemne de tuberculoză; (6) (6a)
II.2.6. nu au fost vaccinate împotriva brucelozei și:
(1) fie [provin din efective recunoscute oficial ca fiind indemne de bruceloză;] (6)
(1) fie [sunt masculi castrați de orice vârstă;]
II.2.7. animalele sunt marcate individual în cel puțin două locuri pe membrele posterioare indicându-se că acestea sunt destinate exclusiv sacrificării imediate; (7)
II.2.8. animalele sunt/au fost (1) expediate din exploatația (exploatațiile) de origine, fără a trece prin nicio piață:
(1) fie [direct către Uniune,]
(1) fie [către centrul de colectare autorizat oficial descris în căsuța I.13 situat în teritoriul descris la punctul II.2.1]
și, înainte de a fi expediate către Uniune:
(a) nu au venit în contact cu alte animale biungulate care nu corespund cerințelor de sănătate descrise în prezentul certificat; și
(b) nu s-au aflat într-un loc sau în proximitatea unui loc unde, pe o rază de 10 km, în ultimele 30 de zile, să se fi constatat un caz/focar epidemiologic al vreunei boli menționate la punctul II.2.1;
II.2.9. toate mijloacele de transport sau containerele în care au fost urcate animalele au fost curățate și dezinfectate în prealabil cu un dezinfectant autorizat oficial;
II.2.10. au fost examinate de un medic veterinar oficial în decurs de 24 de ore de la urcarea în mijlocul de transport și nu s-a constatat niciun simptom clinic al bolii;
II.2.11. au fost încărcate pentru a fi expediate în Uniune la (zz/ll/aaaa) (8) în mijloacele de transport descrise la rubrica I.15 de mai sus, care au fost curățate și dezinfectate anterior cu un dezinfectant autorizat oficial și construite în așa fel încât materiile fecale, urina, paiele sau furajele să nu se scurgă sau să cadă din vehicul sau container în timpul transportului.
Subsemnatul, medic veterinar oficial, certific faptul că animalele descrise mai sus au fost tratate înainte și în timpul îmbarcării, conform dispozițiilor relevante ale Regulamentului (CE) nr. 1/2005, în special în ceea ce privește asigurarea apei și a hranei adecvate, și că animalele sunt apte pentru transport.
Note:
Prezentul certificat este destinat animalelor vii din specia bovină (inclusiv speciile Bubalus și Bison și hibrizii lor) destinate sacrificării imediate.
După import, animalele trebuie trimise fără întârziere la abatorul de destinație pentru a fi sacrificate în decurs de cinci zile lucrătoare.
Partea I:
— Rubrica de referință I.8: se menționează codul teritoriului, astfel cum figurează în partea 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
— Rubrica de referință I.13: centrul de colectare, în cazul în care există, trebuie să îndeplinească condițiile în vederea autorizării sale, conform părții 5 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
— Rubrica de referință I.15: trebuie menționat numărul de înregistrare (vagoane de cale ferată sau container și camioane), numărul zborului (aeronavă) sau numele (navă). În cazul descărcării și reîncărcării, expeditorul trebuie să informeze PCF de la intrarea în Uniune.
— Rubrica de referință I.23: pentru containere sau cutii, ar trebui să fie inclus numărul containerului și numărul sigiliului (dacă este cazul).
— Rubrica de referință I.28: Sistemul de identificare: animalele trebuie să poarte:
Un număr individual care să permită identificarea exploatației de origine. Se specifică sistemul de identificare (de exemplu, crotalie, tatuaje, marcă, cip, transponder).
O crotalie care conține codul ISO al țării exportatoare. Numărul individual trebuie să permită identificarea exploatației de origine.
Specie: A se selecta între „Bos”, „Bison” și „Bubalus”, după caz.
Vârsta: Data nașterii (zz/ll/aaaa).
Sexul (M = mascul, F = femelă, C = castrat).
Partea II:
(1) Se păstrează mențiunea corespunzătoare.
(2) Doar dacă animalele au fost născute și crescute neîntrerupt într-o țară sau regiune clasificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ca prezentând un risc neglijabil de ESB și inclusă ca atare în Decizia 2007/453/CE.
(3) Doar dacă țara sau regiunea de origine este clasificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 ca prezentând un risc controlat de ESB și inclusă ca atare în Decizia 2007/453/CE.
(4) Doar dacă țara sau regiunea de origine nu a fost clasificată în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 999/2001 sau a fost clasificată ca prezentând un risc nedeterminat de ESB și inclusă ca atare în Decizia 2007/453/CE.
(5) Codul teritoriului, astfel cum figurează în partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010.
(6) Regiuni și efective considerate oficial ca fiind indemne de tuberculoză/bruceloză, astfel cum se prevede în anexa A la Directiva 64/432/CEE.
(6a) Doar în cazul unui teritoriu care, în coloana 6 din partea 1 a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 206/2010, figurează cu mențiunea „XII”, indicând faptul că șeptelurile de bovine declarate oficial indemne de tuberculoză sunt recunoscute pe baza condițiilor echivalente celor prevăzute la alineatele (1) și 2 din secțiunea I a anexei A la Directiva 64/432/CEE în scopul exportului către Uniune de animale vii certificate în conformitate cu modelul de certificat sanitar-veterinar BOV-Y.
(7) Acest marcaj este reprezentat prin litera „L”, cu următoarele dimensiuni: 13 cm înălțime, 7 cm lățime și 1 cm grosime la ambele linii. Marcajul se aplică utilizându-se tehnica denumită „criomarcare”.
(8) Data încărcării. Importul acestor animale nu este permis în cazul în care animalele au fost îmbarcate fie înainte de data autorizării exportului către Uniune din țara terță, teritoriul sau partea acestuia menționate în rubricile I.7 și I.8, fie pe parcursul unei perioade în care Uniunea a adoptat măsuri restrictive cu privire la importul acestor animale din respectiva țară terță, respectivul teritoriu sau respectiva parte a acestuia.
(9) Programul de supraveghere prevăzut în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1266/2007 al Comisiei (JO L 283, 27.10.2007, p. 37).
rubrica referitoare la Paraguay se înlocuiește cu următorul text:
„PY – Paraguay
PY- 0
Întreaga țară
EQU
PY- 0
Întreaga țară
BOV
A
1
17 aprilie 2015”
;
(b)
rubrica referitoare la Israel se înlocuiește cu următorul text:
„IL – Israel (6)
IL-0
Întreaga țară
—”
;
(c)
se adaugă următoarea notă de subsol 6:
„(6)
În continuare Statul Israel, cu excepția teritoriilor aflate sub administrația israeliană începând cu iunie 1967 și anume Înălțimile Golan, Fâșia Gaza, Ierusalimul de Est și restul Cisiordaniei.”