Bruxelles, 15.10.2019

COM(2019) 487 final

SCRISOAREA RECTIFICATIVĂ NR. 1 LA PROIECTUL DE BUGET GENERAL PENTRU 2020

Actualizarea nevoilor estimate pentru cheltuielile agricole


Modificări legate de propunerile legislative incluse în pachetul de măsuri de pregătire pentru Brexit din 4 septembrie 2019


Consolidări ale bugetelor administrative și alte actualizări bazate pe evoluțiile recente


O modificare la structura bugetului și o rectificare tehnică




































Având în vedere:

–Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 314, coroborat cu Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a,

–Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (...) 1 , în special articolul 42,

–Proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2020, astfel cum a fost adoptat de Comisie la data de 5 iulie 2019 2 ,

Comisia Europeană prezintă Parlamentului European și Consiliului Scrisoarea rectificativă nr. 1 la Proiectul de buget general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2020, argumentele rectificării fiind prezentate în expunerea de motive.

MODIFICĂRI LA SITUAȚIA VENITURILOR ȘI A CHELTUIELILOR PE SECȚIUNI

Modificările la situația veniturilor și a cheltuielilor pe secțiuni pot fi consultate pe site-ul web EUR-Lex ( http://eur-lex.europa.eu/budget/www/index-en.htm ). Cu titlu informativ, se atașează ca anexă la buget o versiune în limba engleză a modificărilor la această situație.

CUPRINS

1.    Introducere    

2.    Fondul european de garantare agricolă    

2.1 Prezentare generală

2.2 Observații detaliate

2.3 Cifre detaliate pe linii bugetare

3.    Modificări legate de propunerile legislative incluse în pachetul de măsuri de pregătire pentru Brexit din 4 septembrie 2019    

3.1 Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

3.2 Crearea unei noi linii bugetare în cadrul Situației generale a veniturilor

4.    Alte modificări    

4.1 Secțiunea I – Parlamentul European

4.2 Secțiunea X – Serviciul European de Acțiune Externă

4.3 Actualizarea acordurilor de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil

5.    Ajustări și corecții tehnice    

5.1 Fondul pentru inovare

5.2 Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă, în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA)

6.    Tabel recapitulativ pe rubrici ale CFM    

1.Introducere

Scrisoarea rectificativă nr. 1 la proiectul de buget pentru exercițiul 2020 (SR 1/2020) cuprinde următoarele:

¾actualizarea nevoilor estimate, a veniturilor alocate și a creditelor pentru cheltuieli agricole. Pe lângă evoluția factorilor de piață, SR 1/2020 integrează și impactul deciziilor luate în sectorul agricol de la adoptarea, în iulie 2019, a proiectului de buget pentru 2020 (PB 2020), precum și alte propuneri despre care se preconizează că vor avea un efect semnificativ în cursul exercițiului bugetar;

¾modificările legate de propunerile legislative incluse în pachetul de măsuri de pregătire pentru Brexit din 4 septembrie 2019;

¾alte modificări privind bugetele administrative ale Parlamentului European și ale Serviciului European de Acțiune Externă, precum și privind acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil;

¾o modificare la structura bugetului pentru a ține seama de Fondul pentru inovare;

¾o rectificare tehnică (eu-LISA).

În ansamblu, impactul net al SR 1/2020 asupra cheltuielilor din proiectul de buget pentru 2020 este o creștere cu 16,4 milioane EUR a creditelor de angajament și o diminuare cu 5,4 milioane EUR a creditelor de plată.

2.Fondul european de garantare agricolă 

2.1    Prezentare generală

SR 1/2020 actualizează estimările cheltuielilor agricole pe baza celor mai recente date economice și a celui mai recent cadru legislativ. La sfârșitul lunii septembrie 2019, Comisia a avut la dispoziție primele indicii privind nivelul producției din 2019, previziuni privind piețele agricole, precum și cifre reale pentru cea mai mare parte a execuției bugetare din 2019 în ceea ce privește gestiunea partajată a FEGA, care constituie baza estimărilor actualizate ale nevoilor bugetare pentru 2020.

Pe lângă luarea în considerare a factorilor de piață, prezenta SR 1/2020 include și impactul deciziilor legislative adoptate în sectorul agricol de la întocmirea, în iunie 2019, a PB 2020, precum și impactul câtorva decizii care sunt încă în curs de pregătire, urmând să fie adoptate în curând.

În ansamblu, nevoile FEGA pentru 2020 (după luarea în considerare a dispozițiilor FEGA referitoare la „disciplina financiară”) sunt estimate în prezent la 44 481,1 milioane EUR 3 , ceea ce reprezintă o creștere cu 304,3 milioane EUR comparativ cu PB 2020. Această creștere se datorează în principal nevoilor suplimentare de la capitolul 05 07 Auditarea cheltuielilor agricole finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) (+174,3 milioane EUR) și de la capitolul 05 03 Plăți directe care vizează contribuția la veniturile fermelor, limitarea variabilității acestora și îndeplinirea obiectivelor privind mediul și schimbările climatice (+94 milioane EUR). De asemenea, s-au înregistrat mici variații la capitolul 05 02 Îmbunătățirea competitivității sectorului agricol prin intervenții pe piețele agricole, în valoare de +36,0 milioane EUR.

Cuantumul veniturilor alocate preconizat a fi disponibil în 2020 crește de la 645,0 milioane EUR în PB 2020 la 999,0 milioane EUR (+354,0 milioane EUR), acoperind pe deplin nevoile suplimentare. Actualizarea estimărilor se referă la sumele provenite din deciziile de verificare a conturilor (+181,0 milioane EUR) și din nereguli (-7,0 milioane EUR). În plus, SR 1/2020 include reportarea preconizată din 2019 în 2020 a unor venituri alocate în valoare de 280,0 milioane EUR („excedentul” preconizat al FEGA) 4 , din care în PB 2020 s-a înscris deja anticipat suma de 100,0 milioane EUR. Excedentul estimat nu include creditele neutilizate ale rezervei din 2019 pentru situații de criză în sectorul agricol (468,7 milioane EUR), la care nu se va face apel, deoarece aceste credite neutilizate vor fi reportate pentru rambursarea fermierilor care au făcut obiectul disciplinei financiare în 2020.

Ca urmare a acestor actualizări, Comisia propune reducerea cu –49,7 milioane EUR a estimărilor privind cheltuielile pentru agricultură, comparativ cu PB 2020. Pentru a acoperi nevoile FEGA din 2020 sunt necesare credite de angajament în valoare de 43 482,1 milioane EUR, care includ suma de 478,0 milioane EUR destinată Rezervei pentru situații de criză în sectorul agricol. Această sumă globală este inferioară subplafonului net al FEGA de 43 887,1 milioane EUR, ceea ce înseamnă că mecanismul de disciplină financiară va fi aplicat numai în vederea stabilirii rezervei pentru situații de criză în sectorul agricol pentru exercițiul bugetar 2020 5 .

2.2    Observații detaliate

05 02 — Îmbunătățirea competitivității sectorului agricol prin intervenții pe piețele agricole (credite +36,0 milioane EUR)

(în milioane EUR, cifre rotunjite în prețuri curente)

Intervenții pe piețele agricole

Proiectul de buget 2020

Scrisoarea rectificativă
nr. 1/2020

Proiectul de buget 2020
(inclusiv SR 1/2020)

Nevoi

2 644,1

+36,0

2 680,1

-Veniturile alocate estimate disponibile în 2020

150,0

0,0

150,0

Credite solicitate

2 494,1

+36,0

2 530,1

În total, nevoile pentru măsurile de intervenție pe piețele agricole cresc ușor cu 36,0 milioane EUR, comparativ cu PB 2020. Întrucât cuantumul veniturilor alocate rămâne neschimbat, în comparație cu PB 2020, creditele solicitate în SR 1/2020 cresc cu aceeași sumă la 2 530,1 milioane EUR.

Cea mai importantă modificare propusă în SR 1/2020 pentru măsurile de piață se referă la sectorul cărnii de pasăre (articolul bugetar 05 02 15 99) și constă într-o creștere cu 32,0 milioane EUR, legată de măsurile excepționale specifice pentru fermieri ca urmare a apariției unor focare de gripă aviară. De asemenea, se propune majorarea cu 4,0 milioane EUR a ajutorului special pentru apicultură (postul bugetar 05 02 15 06).

05 03 — Plăți directe care vizează contribuția la veniturile fermelor, limitarea variabilității acestora și îndeplinirea obiectivelor privind mediul și schimbările climatice (credite -260,0 milioane EUR)

(în milioane EUR, cifre rotunjite în prețuri curente)

Plăți directe

Proiectul de buget 2020

Scrisoarea rectificativă
nr. 1/2020

Proiectul de buget 2020
(inclusiv SR 1/2020)

După disciplina financiară (inclusiv creditele pentru „rezerva pentru situații de criză în sectorul agricol”)

Nevoi

41 448,0

+94,0

41 542,0

- Veniturile alocate estimate disponibile în 2020

495,0

+354,0

849,0

Credite solicitate

40 953,0

-260,0

40 693,0

Comparativ cu PB 2020, creditele solicitate pentru capitolul 05 03 sunt revizuite în sens descrescător cu 260,0 milioane EUR. Această modificare se datorează, în principal, volumului mai ridicat de venituri alocate (+354,0 milioane EUR) postului 05 03 01 10 Schemă de plată de bază (BPS). Creșterea pentru nevoile estimate (+94,0 milioane EUR) comparativ cu PB 2020 reflectă o rată de execuție foarte ridicată a exercițiului bugetar 2019, care se preconizează că va continua în 2020. Există, de asemenea, unele variații între posturile bugetare pentru plăți directe, care reflectă evaluarea actualizată a nevoilor (a se vedea tabelul de mai jos).

Alte cheltuieli agricole finanțate din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) (credite +174,3 milioane EUR)

Creditele pentru articolul bugetar 05 07 01 07 Corecții financiare în favoarea statelor membre în urma deciziilor de verificare a conformității trebuie să fie majorate cu 176,6 milioane EUR ca urmare a două hotărâri ale Curții de Justiție (cauzele T-459/16 și T-237/17) în favoarea statelor membre cu privire la decizii anterioare privind verificarea. În plus, s-a efectuat o mică actualizare la postul bugetar 05 07 01 06 Corecții financiare în favoarea statelor membre în urma deciziilor privind închiderea conturilor pentru suma de -2,3 milioane EUR (a se vedea tabelul de mai jos).

2.3    Cifre detaliate pe linii bugetare

în EUR

Linia bugetară

Denumirea

Credite de angajament

Credite de plată

Secțiunea III – Comisia Europeană

05 02 15 06

Ajutor special pentru apicultură

+4 000 000

+4 000 000

05 02 15 99

Alte măsuri pentru carne de porc, carne de pasăre, ouă, apicultură sau alte produse de origine animală

+32 000 000

+32 000 000

Subtotal    05 02

+36 000 000

+36 000 000

05 03 01 02

Schema de plată unică pe suprafață (SPUS)

+21 000 000

+21 000 000

05 03 01 07

Plăți redistributive

+7 000 000

+7 000 000

05 03 01 10

Schemă de plată de bază (BPS)

-325 000 000

-325 000 000

05 03 01 11

Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu

+54 000 000

+54 000 000

05 03 01 13

Plata pentru tinerii fermieri

+120 000 000

+120 000 000

05 03 01 99

Altele (plăți directe decuplate)

-7 000 000

-7 000 000

05 03 02 50

POSEI – Programe de sprijin ale Uniunii Europene

+1 000 000

+1 000 000

05 03 02 60

Schema de sprijin cuplat facultativ

+7 000 000

+7 000 000

05 03 02 61

Schema pentru micii fermieri

-137 000 000

-137 000 000

05 03 02 99

Altele (plăți directe)

-1 000 000

-1 000 000

Subtotal    05 03

-260 000 000

-260 000 000

05 07 01 06

Cheltuieli pentru corecțiile financiare efectuate în favoarea statelor membre în urma deciziilor privind închiderea conturilor exercițiilor financiare precedente în ceea ce privește gestiunea partajată declarate în cadrul FEOGA, secțiunea „Garantare” (măsuri anterioare), și în cadrul FEGA

-2 300 000

-2 300 000

05 07 01 07

Cheltuieli pentru corecțiile financiare efectuate în favoarea statelor membre în urma deciziilor de verificare a conformității închiderii conturilor exercițiilor financiare precedente în ceea ce privește gestiunea partajată declarate în cadrul FEOGA, secțiunea „Garantare” (măsuri anterioare), și în cadrul FEGA

+176 600 000

+176 600 000

Subtotal    05 07

+174 300 000

+174 300 000

Total FEGA    

-49 700 000

-49 700 000

Comentariile bugetare relevante sunt adaptate în anexă.

3.Modificări legate de propunerile legislative incluse în pachetul de măsuri de pregătire pentru Brexit din 4 septembrie 2019

3.1    Fondul de solidaritate al Uniunii Europene 

În conformitate cu articolul 4a alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului, PB 2020 include suma de 50 de milioane EUR la articolul bugetar 13 06 01. Acest lucru este necesar pentru a se asigura disponibilitatea în timp util a resurselor bugetare în cazurile în care, atunci când depune o cerere pentru a beneficia de o contribuție financiară din partea fondului, un stat membru solicită plata unui avans.

Propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului, care vizează acordarea de asistență financiară statelor membre în scopul acoperirii sarcinii financiare considerabile suportate de acestea ca urmare a retragerii Regatului Unit din Uniune fără acord 6 introduce un nou articol, articolul 4b, care prevede o valoare maximă mai mare, respectiv de 100 de milioane EUR, pentru avansuri. Prin urmare, Comisia propune creșterea cu 50 de milioane EUR a nivelului plăților în avans efectuate în cadrul Fondului de solidaritate al Uniunii Europene și înscrierea acestei sume în rezervă până la adoptarea modificării temeiului juridic de către Parlamentul European și Consiliu.

Articolul privind rezerva menționată este modificat astfel cum se prezintă în tabelul de mai jos, iar comentariile bugetare de la articolele 13 06 01 și 13 06 02 se modifică.

în EUR

Linia bugetară

Denumirea

Credite de angajament

Credite de plată

40 02 41

Credite diferențiate (Rezervă pentru articolul bugetar 13 06 01 – Acordarea de asistență statelor membre în cazul unor catastrofe naturale majore cu repercusiuni grave asupra condițiilor de trai, a mediului natural sau a economiei)

50 000 000

50 000 000

Total    

50 000 000

50 000 000

3.2    Crearea unei noi linii bugetare în cadrul Situației generale a veniturilor

Propunerea Comisiei de regulament al Consiliului privind măsurile referitoare la execuția și finanțarea bugetului general al Uniunii în 2020 în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune 7 stabilește norme privind relațiile dintre Uniune, pe de o parte, și Regatul Unit și beneficiarii acestuia, pe de altă parte, în ceea ce privește finanțarea și execuția bugetului în 2020 în cazul retragerii Regatului Unit fără acord.

Cadrul de contingență propus prevede posibilitatea ca, sub rezerva termenilor și condițiilor prevăzute în propunere, Regatul Unit și entitățile din Regatul Unit să rămână, pe parcursul anului 2020, eligibile pentru a beneficia de finanțare din partea Uniunii pentru angajamentele juridice asumate înainte de data retragerii sau în perioada cuprinsă între data retragerii și sfârșitul anului 2019, în aplicarea Regulamentului (UE, Euratom) 2019/1197.

Pentru a permite Comisiei să pună în aplicare propunerea, în special pentru a-i permite să înscrie contribuția Regatului Unit în bugetul general, trebuie creată structura bugetară necesară pentru bugetul 2020. Prin urmare, Comisia propune crearea unei noi linii bugetare în partea B din Situația generală a veniturilor: un nou articol, articolul 3 8 0, destinat să primească contribuția Regatului Unit în ceea ce privește aplicarea cadrului de contingență.

Observațiile bugetare referitoare la noua linie propusă sunt prezentate în anexă.

4.Alte modificări

4.1    Secțiunea I – Parlamentul European 

Solicitarea de creștere a schemei de personal a Parlamentului European (PE) cu 89 de posturi și de creștere a nivelului creditelor administrative pentru a permite crearea unor posturi suplimentare de agenți contractuali nu a fost inclusă în secțiunea PE a PB 2020, în așteptarea unor clarificări suplimentare cu privire la motivele creșterii.

În urma unor schimburi ulterioare cu PE și ținând seama de propunerile riguroase privind rubrica administrativă a următorului cadru financiar multianual, se propune includerea în PB 2020 a următoarelor elemente pentru Parlamentul European:

¾89 de posturi suplimentare în schema de personal pentru anul 2020. Aceste posturi sunt destinate unui singur exercițiu bugetar și vor fi eliminate din schema de personal în proiectul de buget 2021. Ele sunt destinate să faciliteze continuitatea angajării personalului temporar în contextul aplicării articolului 29 alineatul (4) din statut. Nu sunt necesare credite bugetare suplimentare. Schema de personal actualizată figurează în anexa la buget;

¾credite în valoare de 13,3 milioane EUR pentru personalul extern, care corespund unui număr de 155 de posturi de agenți contractuali, precum și creșterea creditelor necesare pentru a acoperi actualizările salariale și evoluția profesională. În ceea ce privește agenții contractuali, 20 sunt noi posturi care urmează să fie create în bugetul 2020 pentru consolidarea securității și sunt finanțate din linia bugetară 1 4 0 1 Alți agenți – Securitate. În cadrul liniei bugetare 1 4 0 0 Alți agenți – Secretariatul general și grupurile politice urmează să fie finanțate 135 de posturi suplimentare de agenți contractuali. Aceste contracte sunt deja în curs, deoarece personalul a fost recrutat în 2019, cu finanțare acordată prin transferuri aprobate de Comisia pentru bugete a Parlamentului European (Transferurile C1/2019 și C7/2019).

Efectul combinat asupra secțiunii PE din proiectul de buget pentru 2020

în EUR

Linia bugetară

Denumirea

Credite de angajament

Credite de plată

Secțiunea I – Parlamentul European

1400

Alți agenți – Secretariatul general și grupurile politice

8 880 451

8 880 451

1401

Alți agenți – Securitate

4 452 138

4 452 138

Total    

13 332 589

13 332 589

4.2    Secțiunea X – Serviciul European de Acțiune Externă

De la prezentarea PB 2020, două elemente din secțiunea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) au evoluat, fiind necesare actualizări, și anume:

¾clădirea NEO;

¾adaptarea personalului Biroului UE în Kosovo.

Clădirea NEO

Proiectul de construcție NEO constă în două clădiri menite să înlocuiască clădirea Kortenberg pentru departamentele responsabile de politica de securitate și apărare comună (PSAC). Proiectul este în curs, în prezent, și se preconizează că va fi finalizat la sfârșitul anului 2020/începutul anului 2021.

Cu toate acestea, în timpul executării lucrărilor de renovare și de amenajare, SEAE și-a dat seama că nivelul de performanță tehnică necesar în domeniul securității fizice și al comunicațiilor securizate nu a putut fi atins în limitele bugetului estimat anterior.

Creșterile sunt legate de necesitatea de a proteja mediul de lucru împotriva intruziunilor și a interceptărilor, în conformitate cu normele de securitate stabilite de Consiliu și de statele membre. Nivelul măsurilor de protecție necesare evoluează în conformitate cu progresul tehnologic și în funcție de nivelurile de amenințare estimate. Aceasta înseamnă că multe dintre soluțiile aplicate anterior, pe care s-a bazat estimarea inițială a costurilor, nu mai sunt suficiente.

Prin urmare, a fost transmisă Parlamentului European și Consiliului o actualizare a proiectului, în care s-au prezentat modificările și costurile suplimentare rezultate; actualizarea a fost aprobată de comitetele bugetare ale acestor instituții la 3 septembrie și, respectiv, 13 septembrie 2019.

Costurile suplimentare pentru aceste măsuri legate de securitate s-ar ridica la 5,0 milioane EUR la postul bugetar 2 0 0 2 al SEAE. Cu toate acestea, printr-o redefinire a priorităților și o redistribuire planificată, suma suplimentară solicitată pentru 2020 poate fi redusă la 2,8 milioane EUR.

Adaptarea schemei de personal a Biroului UE în Kosovo

Ca urmare a revizuirii strategice 2015/2016 a misiunii EULEX, o serie de sarcini de monitorizare, îndrumare și consiliere au fost transferate, în iunie 2018, de la EULEX la Biroul UE în Kosovo. Prin urmare, Parlamentul European și Consiliul au acordat SEAE un buget pentru finanțarea a 12 posturi de membri ai personalului biroului, buget compensat de reduceri mai mari în cadrul organizației EULEX.

Bugetul suplimentar pentru finanțarea a încă trei posturi a fost pus la dispoziția SEAE începând cu luna ianuarie 2019, numărul total de posturi pentru sarcinile de tranziție ajungând astfel la 15. Bugetul SEAE pentru 2019 a fost, de asemenea, modificat pentru a transforma trei posturi de experți naționali detașați (END) fără costuri aferente în posturi cu statut de cofinanțare, în scopul de a suscita mai mult interes și de a atrage un număr mai mare de potențiali candidați din statele membre.

Cu toate acestea, modificarea menționată anterior nu s-a dovedit a fi suficientă pentru a suscita interesul scontat și, până în prezent, au fost ocupate doar două din numărul total de șase posturi de END.

Având în vedere această situație și pe baza unei evaluări a nevoilor în cadrul biroului, SEAE intenționează să transforme unul dintre aceste posturi de END neutilizate în două posturi de agenți locali. Această transformare nu ar trebui să genereze costuri suplimentare pentru SEAE, dar ar putea, eventual, în funcție de experiența agenților recrutați, să permită realizarea, în timp, a unor economii modice.

Efectul combinat asupra secțiunii SEAE din proiectul de buget pentru 2019    

în EUR

Linia bugetară

Denumirea

Credite de angajament

Credite de plată

Secțiunea X – Serviciul European de Acțiune Externă

2 0 0 2

Lucrări de amenajare și de securitate

2 786 000

2 786 000

Total    

2 786 000

2 786 000

4.3    Actualizarea acordurilor de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil

Astfel cum se prevede la punctul C din partea II a Acordului interinstituțional (AII) 8 , Comisia a examinat cele mai recente informații disponibile privind acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil (APPS) și a revizuit nevoile preconizate pentru 2020 pe baza evoluțiilor înregistrate în procesele de negociere cu țările terțe implicate. Pe baza acestei revizuiri, Comisia propune transferarea unor credite de angajament în valoare de 16,9 milioane EUR și a unor credite de plată în valoare de 14,9 milioane EUR din rezervă (40 02 41) la linia operațională (11 03 01 Instituirea unui cadru de guvernanță pentru activitățile de pescuit efectuate de navele de pescuit ale Uniunii în apele țărilor terțe). Acest transfer neutru din punct de vedere bugetar se referă la acordurile în domeniul pescuitului cu Republica Capului Verde, Republica Gambia și Republica Guineea-Bissau, pentru care acordurile și protocoalele aferente au fost între timp semnate și au intrat în vigoare cu titlu provizoriu.

Detaliile defalcate pe linie bugetară sunt prezentate în tabelul de mai jos, iar comentariile bugetare relevante sunt adaptate în anexă.

în EUR

Linia bugetară

Denumirea

Credite de angajament

Credite de plată

11 03 01

Instituirea unui cadru de guvernanță pentru activitățile de pescuit efectuate de navele de pescuit ale Uniunii în apele țărilor terțe

+16 900 000

+14 900 000

40 02 41

Credite diferențiate (Rezerva pentru articolul bugetar 11 03 01)

-16 900 000

-14 900 000

Total    

0

0

5.Ajustări și corecții tehnice

5.1    Fondul pentru inovare

Fondul pentru inovare a fost instituit prin Directiva (UE) 2018/410 a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii. Fondul sprijină inovarea în tehnologii și procese cu emisii scăzute de dioxid de carbon în anumite sectoare economice. În conformitate cu dispozițiile articolului 10a alineatul (8) din Directiva 2003/87/CE privind sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), Fondul pentru inovare este finanțat integral din veniturile obținute din licitarea unui anumit număr de certificate pentru emiterea unei tone de dioxid de carbon (echivalent pe parcursul unei perioade specificate) în cadrul ETS.

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2019/856 al Comisiei din 26 februarie 2019 de completare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru inovare, Comisia pune în aplicare Fondul pentru inovare prin gestiune directă sau prin gestiune indirectă, în conformitate cu dispozițiile relevante din Regulamentul financiar. În conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/856, pentru toate sarcinile de punere în aplicare îndeplinite de Comisie, inclusiv prin intermediul unei agenții executive a UE, veniturile Fondului pentru inovare constituie venituri alocate externe la bugetul UE în sensul articolului 21 alineatele (1) și (5) din Regulamentul financiar. Cheltuielile Fondului pentru inovare, inclusiv costurile administrative, ar fi finanțate integral din veniturile alocate externe generate de licitarea certificatelor de emisii și din sumele necheltuite în cadrul programului NER300 anterior.

Pentru a permite Comisiei să înceapă să pună în aplicare fondul, în special în vederea unei prime cereri de propuneri de proiecte, care urmează să fie lansată până la jumătatea anului 2020, trebuie creată, în bugetul 2020, structura bugetară necesară. Prin urmare, Comisia propune crearea a trei noi linii bugetare: una în situația veniturilor din secțiunea Comisia, și anume articolul 6 3 7, către care ar urma să fie transferate veniturile alocate externe; două în situația cheltuielilor din secțiunea Comisia, și anume articolul 34 03 01 și postul 34 01 06 01, destinate să acopere cheltuielile operaționale și administrative (acoperite integral de veniturile alocate externe) care sunt necesare pentru punerea în aplicare a Fondului pentru inovare de către Comisie, în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul delegat (UE) 2019/856 al Comisiei.

În conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul financiar, toate liniile bugetare create pentru Fondul pentru inovare ar avea o mențiune simbolică „pro memoria” (p.m.). Comentariile bugetare propuse pentru aceste noi linii bugetare sunt prezentate în anexa la buget. Structura bugetară propusă va permite raportarea cu privire la punerea în aplicare a Fondului pentru inovare în cadrul conturilor anuale.

5.2    Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă, în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA)

Ca urmare a unei erori materiale, creditele de plată pentru acest post, astfel cum au fost publicate în PB 2020, nu au fost în conformitate cu necesitățile agenției, astfel cum sunt prezentate în documentul de lucru III anexat la situația estimărilor pentru 2020. Prin urmare, se propune reducerea cu 21,8 milioane EUR a creditelor de plată pentru eu-LISA, totalul ajungând la 196 milioane EUR, sumă care reprezintă nevoile reale ale agenției pentru 2020.

în EUR

Linia bugetară

Denumirea

Credite de angajament

Credite de plată

18 02 07

Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă, în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA)

-

-21 794 627

Total    

-

-21 794 627



6.Tabel recapitulativ pe rubrici ale CFM

Rubrica

Proiectul de buget 2020

Scrisoarea rectificativă nr. 1/2020

Proiectul de buget 2020

 

(inclusiv SR 1/2020)

CA

CP

CA

CP

CA

CP

1.

Creștere inteligentă și favorabilă incluziunii

83 328 329 504

72 150 922 336

83 328 329 504

72 150 922 336

Din care în cadrul marjei globale pentru angajamente

141 890 522

 

 

141 890 522

 

Plafon

83 661 000 000

 

 

83 661 000 000

 

Marjă

474 561 018

 

 

 

474 561 018

 

1a

Competitivitate pentru creștere și locuri de muncă

24 716 438 982

22 108 515 486

 

 

24 716 438 982

22 108 515 486

Plafon

25 191 000 000

 

 

 

25 191 000 000

 

Marjă

474 561 018

 

 

 

474 561 018

 

1b

Coeziune economică, socială și teritorială

58 611 890 522

50 042 406 850

 

 

58 611 890 522

50 042 406 850

Din care în cadrul marjei globale pentru angajamente

141 890 522

 

 

 

141 890 522

 

Plafon

58 470 000 000

 

 

 

58 470 000 000

 

Marjă

 

 

 

 

2.

Creștere durabilă: resurse naturale

59 994 906 170

58 014 263 718

- 49 700 000

- 49 700 000

59 945 206 170

57 964 563 718

Plafon

60 421 000 000

 

 

 

60 421 000 000

 

Marjă

426 093 830

 

 

 

475 793 830

 

Din care: Fondul european de garantare agricolă (FEGA) — Cheltuieli de piață și plăți directe

43 531 805 687

43 501 731 798

- 49 700 000

- 49 700 000

43 482 105 687

43 452 031 798

Subplafon

43 888 000 000

 

 

 

43 888 000 000

 

Diferența de rotunjire exclusă din calculul marjei

888 000

 

 

 

888 000

 

3.

Securitate și cetățenie

3 729 074 489

3 723 911 857

 

- 21 794 627

3 729 074 489

3 702 117 230

Din care în temeiul Instrumentului de flexibilitate

778 074 489

 

 

 

778 074 489

 

Plafon

2 951 000 000

 

 

 

2 951 000 000

 

Marjă

 

 

 

 

4.

Europa globală

10 307 572 239

8 986 061 191

 

 

10 307 572 239

8 986 061 191

Plafon

10 510 000 000

 

 

 

10 510 000 000

 

Marjă

202 427 761

 

 

 

202 427 761

 

5.

Administrație

10 324 060 577

10 327 063 787

16 118 589

16 118 589

10 340 179 166

10 343 182 376

Plafon

11 254 000 000

 

 

 

11 254 000 000

 

Din care compensate din marja pentru situații neprevăzute

- 252 000 000

 

 

 

- 252 000 000

 

Marjă

677 939 423

 

 

 

661 820 834

 

Din care: cheltuieli administrative ale instituțiilor

7 985 277 215

7 988 280 425

16 118 589

16 118 589

8 001 395 804

8 004 399 014

Subplafon

9 071 000 000

 

 

 

9 071 000 000

 

Din care compensate din marja pentru situații neprevăzute

- 252 000 000

 

 

 

- 252 000 000

 

Marjă

833 722 785

 

 

 

817 604 196

 

Total

167 683 942 979

153 202 222 889

- 33 581 411

- 55 376 038

167 650 361 568

153 146 846 851

Din care în temeiul Instrumentului de flexibilitate

778 074 489

849 779 197

- 14 914 951

778 074 489

834 864 246

Din care în cadrul marjei globale pentru angajamente

141 890 522

 

 

141 890 522

 

Plafon

168 797 000 000

172 420 000 000

 

168 797 000 000

172 420 000 000

Din care compensate din marja pentru situații neprevăzute

- 252 000 000

 

 

- 252 000 000

 

Marjă

1 781 022 032

20 067 556 308

 

 

1 814 603 443

20 108 017 395

 

Alte instrumente speciale

587 763 000

418 500 000

50 000 000

50 000 000

637 763 000

468 500 000

Total general

168 271 705 979

153 620 722 889

16 418 589

- 5 376 038

168 288 124 568

153 615 346 851

(1)      JO L 193, 30.7.2018, p. 1.
(2)    COM(2019) 400, 5.7.2019.
(3)      Cuantumul nevoilor corespunde creditelor noi în valoare de 43 482,1 milioane EUR, la care se adaugă venituri alocate în valoare de 999,0 milioane EUR.
(4)      Această estimare se bazează pe declarațiile privind cheltuielile efective primite de la statele membre până în luna august 2019, completate cu previziunile pentru perioada 1.9.2019-15.10.2019. Informațiile complete privind cheltuielile efective pentru perioada rămasă vor fi disponibile la sfârșitul lunii octombrie/începutul lunii noiembrie 2019.
(5)      Rata de ajustare a plăților directe legate de mecanismul de disciplină financiară pentru anul calendaristic 2019 este stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/916 al Comisiei. Comisia va actualiza în consecință această rată, ținând seama de modificările propuse în prezenta SR.
(6)      COM(2019) 399 final, 4.9.2019.
(7)      COM(2019) 461 final, 4.9.2019.
(8)      JO C 373, 20.12.2013, p. 1.