Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE
DOAMNA TAMARA ĆAPETA
prezentate la 17 septembrie 2026(1)
Cauza C‑470/25
E. sp. z o.o.
împotriva
Dyrektor Podkarpackiego Oddziału Regionalnego Agencji Restrukturyzacji i Modernizacji Rolnictwa w Rzeszowie,
celelalte părți la procedură:
Rzecznik Praw Obywatelskich,
Prokuratura Krajowa
[cerere de decizie preliminară formulată de Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia)]
„ Trimitere preliminară – Agricultură – Protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene – Regulamentul nr. (EC, Euratom) 2988/95 al Consiliului – Articolul 4 alineatul (3) – Politica agricolă comună – Finanțare, gestionare și monitorizare – Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 – Articolul 60 – Clauza de eludare – Consecințele constatării creării în mod artificial a condițiilor pentru obținerea unui avantaj – Noțiunea de «avantaj» – Refuzul sau retragerea întregului cuantum al sprijinului sau numai a cuantumului rezultat din condițiile create în mod artificial ”
I. Introducere
1. În cazul în care se constată că un fermier a creat în mod artificial condiții prin divizarea unei singure exploatații agricole pentru a obține un cuantum al sprijinului în cadrul politicii agricole comune (denumită în continuare „PAC”) mai mare decât cel la care ar fi avut dreptul în temeiul normelor aplicabile ale Uniunii, trebuie refuzat întregul cuantum al sprijinului sau numai cuantumul rezultat din crearea în mod artificial a condițiilor pentru obținerea sprijinului?
2. Aceasta este în esență întrebarea adresată de Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia, denumită în continuare „Curtea Administrativă Supremă”) în prezenta cauză. Prin intermediul acesteia, Curții de Justiție i se solicită să interpreteze noțiunea de „avantaj” astfel cum este utilizată la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (EC, Euratom) nr. 2988/95(2) privind protecția intereselor financiare ale [Uniunii] și la articolul 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013(3) privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC.
II. Cadrul juridic
3. Articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95 prevede:
„(1) Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat:
– prin obligația de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat;
– prin pierderea totală sau parțială a garanției constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj acordat sau în momentul primirii unui avans.
(2) Aplicarea măsurilor menționate la alineatul (1) se limitează la retragerea avantajului obținut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară.
(3) Actele despre care se stabilește că au drept scop obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului [Uniunii] aplicabil în situația în cauză, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea avantajului, au drept consecință, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia.
(4) Măsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancțiuni.”
4. Articolul 5 din Regulamentul nr. 2988/95 prevede:
„(1) Abaterile intenționate sau cele săvârșite din neglijență pot să atragă următoarele sancțiuni administrative:
(a) plata unei amenzi administrative;
(b) plata unei sume mai mari decât sumele primite nejustificat sau sustrase, la care se adaugă dobânda, dacă este cazul; această sumă suplimentară este calculată sub formă de procentaj stabilit prin reguli specifice și nu poate depăși nivelul strict necesar pentru a constitui un factor de descurajare;
(c) retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme [ale Uniunii], chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv;
(d) excluderea sau retragerea unui avantaj pentru o perioadă ulterioară săvârșirii abaterii;
(e) retragerea totală sau parțială a unui avantaj acordat prin norme [ale Uniunii], chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv;
(f) pierderea unei garanții sau a unui depozit constituit în vederea conformării cu condițiile stabilite prin reguli sau reconstituirea unei garanții eliberate în mod nejustificat;
(g) alte sancțiuni cu caracter pur economic, având o natură și un domeniu de aplicare echivalente, prevăzute în normele sectoriale adoptate de către Consiliu în lumina cerințelor specifice ale sectoarelor interesate și potrivit atribuțiilor executive conferite Comisiei de către Consiliu.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute de normele sectoriale existente la data intrării în vigoare a prezentului regulament, alte abateri pot să atragă numai acele sancțiuni care nu sunt echivalente unei sancțiuni penale, prevăzute la alineatul (1), cu condiția ca sancțiunile respective să fie esențiale pentru aplicarea corectă a acestor norme.”
5. Potrivit articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013, intitulat „Clauza de eludare”:
„Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s‑a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective.”
III. Litigiul principal, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
6. E. este o societate poloneză (denumită în continuare „societatea E.”), care are statutul de producător agricol.
7. Societatea E. a solicitat plăți pentru o serie de parcele agricole în cadrul schemelor de sprijin agricol ale Uniunii pentru anul 2019. Acestea se refereau la: (1) plăți directe, și anume plata unică pe suprafață, plata de ecologizare și plata redistributivă, (2) plăți pentru agromediu și climă și (3) plăți pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice.
8. Aceste plăți se încadrau în perioada de finanțare a PAC 2014-2020. Acestea erau reglementate de normele Uniunii aplicabile la momentul respectiv, printre care Regulamentul (UE) nr. 1307/2013(4) privind plățile directe, precum și Regulamentul (UE) nr. 1305/2013(5) privind dezvoltarea rurală. Prin Regulamentul nr. 1306/2013 au fost stabilite normele comune privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea sprijinului acordat în cadrul PAC, în timp ce Regulamentul (CE) nr. 2988/95 stabilește normele generale privind controalele, măsurile și sancțiunile administrative privind abaterile, în scopul protejării intereselor financiare ale Uniunii în toate domeniile dreptului Uniunii și, prin urmare, inclusiv în domeniul PAC(6).
9. Cu ocazia unui control administrativ, autoritatea administrativă de prim grad(7) a constatat că societatea E. avea același reprezentant ca societatea B., o societate poloneză (denumită în continuare „societatea B.”), care avea și aceasta calitatea de producător agricol și care a solicitat plăți identice cu cele solicitate de societatea E. Acționarul unic al societăților E. și B. era N., o altă societate poloneză (denumită în continuare „societatea N.”).
10. În cursul procedurii, autoritatea administrativă de prim grad a constatat că existau legături între cele trei societăți, precum și între persoanele care le constituiseră, care erau înrudite. În cazul societăților E. și B., existența unor astfel de legături era dovedită și de împrejurări precum utilizarea unor metode identice de gestionare și recurgerea la serviciile acelorași entități (entități care efectuau tratamente agrotehnice, consultanți agricoli și avocați). Autoritatea respectivă a dedus că aceste două societăți erau legate atât cu titlu personal, cât și din punctul de vedere al capitalului. De asemenea, aceasta a constatat printre altele că cele două societăți fuseseră înființate aproape în același timp și încheiaseră contracte de locațiune între ele și că, începând din 2015, acestea începuseră să pună în aplicare angajamentul de gestionare în materie de mediu și climă, în cadrul aceluiași pachet și în aceeași variantă. În consecință, autoritatea respectivă a emis decizii prin care a refuzat să acorde societății E plata.
11. În urma soluționării contestației formulate împotriva respectivelor decizii, acestea au fost menținute prin deciziile adoptate de autoritatea administrativă de al doilea grad la 20 noiembrie 2021(8).
12. Ca elemente de probă suplimentare, această autoritate a furnizat o simulare a calculelor pentru fiecare dintre plățile pe care societățile E., B. și N. le‑ar fi obținut dacă ar fi depus cererile în calitate de entitate unică. Apoi, aceasta a comparat cuantumul respectivelor plăți cu cuantumul plăților care ar fi fost acordate în cazul în care cele trei societăți ar fi depus cereri separat. Diferența dintre cele două cuantumuri era de 69 916,37 zloți (PLN) (aproximativ 16 445 de euro). Aceste calcule au fost considerate de autoritatea respectivă ca indicând existența unui avantaj care decurgea din condiții create în mod artificial în scopul obținerii unei plăți în cuantum superior celui cuvenit.
13. În consecință, potrivit autorității respective, societățile E., B. și N. își concepuseră structura în mod artificial, prin divizarea unei exploatații agricole unice, în scopul maximizării plăților primite în cadrul schemelor de sprijin agricol ale Uniunii, evitând astfel aplicarea degresivității plăților în funcție de suprafață.
14. Societatea E. a introdus acțiuni împotriva deciziilor autorității administrative de al doilea grad la Wojewódzki Sąd Administracyjny w Rzeszowi (Tribunalul Administrativ al Voievodatului Rzeszów, Polonia).
15. Prin hotărârea din 7 aprilie 2022, instanța menționată a respins respectivele acțiuni. În opinia sa, societatea E. crease în mod artificial condițiile necesare pentru a obține cele mai mari avantaje posibile din subvențiile Uniunii. Instanța menționată a aplicat această constatare tuturor plăților solicitate de societatea E.
16. Societatea E. a declarat apel împotriva hotărârii respective la Curtea Administrativă Supremă, care este instanța de trimitere în prezenta cauză.
17. În susținerea apelului formulat, societatea E. arată printre altele că nu a creat condiții în mod artificial și, cu titlu subsidiar, că dreptul Uniunii aplicabil a fost interpretat în mod eronat, în măsura în care crearea unor condiții artificiale ar fi trebuit să conducă doar la reducerea plăților cu cuantumul rezultat din condițiile create în mod artificial, iar nu la refuzul acordării în întregime a plăților.
18. Instanța de trimitere rezumă jurisprudența Curții referitoare la stabilirea existenței unor condiții create în mod artificial(9), însă nu solicită Curții lămuriri cu privire la acest aspect al cauzei. Aceasta solicită interpretarea dreptului Uniunii numai în ceea ce privește consecințele constatării faptului că un solicitant a creat condițiile în mod artificial. Dispoziția de la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 indică faptul că consecința creării condițiilor în mod artificial este „fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia”, în timp ce articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 indică faptul că „nu se acordă niciun avantaj” celor care au creat condiții în mod artificial. Părțile nu sunt de acord cu privire la interpretarea care trebuie dată acestor dispoziții în ceea ce privește noțiunea de „avantaj”.
19. Instanța de trimitere arată că, deși includerea sintagmei „niciun avantaj” la articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 ar putea sugera că plata întregii sume poate fi refuzată, articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2988/95, care precizează că măsurile nu ar trebui considerate sancțiuni, implică faptul că refuzul de plată ar trebui să vizeze numai sumele obținute din condițiile create în mod artificial, și nu întreaga valoare a subvenției.
20. În plus, instanța menționată arată că este posibil să se adopte fie abordarea de a nu acorda avantajul care ia naștere prin crearea artificială a condițiilor, fie abordarea de a nu acorda absolut nicio subvenție. Aceasta arată că există abordări divergente în jurisprudența instanțelor statelor membre, unele dintre acestea, precum cele din Polonia, adoptând cea de a doua abordare – denumită „interpretare sancționatorie” –, care conduce la excluderea completă a unei persoane de la schema de sprijin în cazul în care se constată că au fost create în mod artificial condițiile, în timp ce altele, precum cele din Germania, favorizează prima abordare – denumită „interpretare corectivă” –, potrivit căreia se refuză numai partea din plată care rezultă din crearea în mod artificial a condițiilor. Această divergență de interpretare poate avea consecințe prejudiciabile pentru fermierii polonezi și poate pune în pericol eficacitatea și uniformitatea dreptului Uniunii.
21. În aceste condiții, Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Termenul «avantaj» utilizat în dispozițiile articolului 4 alineatul (3) din [Regulamentul nr. 2988/95] și ale articolului 60 din [Regulamentul nr. 1306/2013] trebuie interpretat în sensul nealocării sau retragerii întregii plăți care rezultă din legislația agricolă sectorială sau al retragerii numai a părții din plată care rezultă din crearea unor condiții în mod artificial?”
22. Societatea E., Republica Polonă, Republica Italiană, Republica Portugheză, România și Comisia Europeană au prezentat observații scrise în fața Curții.
23. La 4 iunie 2026 a avut loc o ședință în cadrul căreia societatea E., Rzecznik Praw Obywatelskich (Ombudsmanul, Polonia), Polonia, Regatul Danemarcei, Portugalia și Comisia au prezentat observații orale.
IV. Analiză
A. Admisibilitate
24. Polonia susține că cererea de decizie preliminară formulată în prezenta cauză este inadmisibilă, întrucât instanța de trimitere nu este constituită în mod corespunzător. Cererea a fost formulată de un complet de trei judecători al Curții Administrative Supreme, dintre care unul a fost numit judecător al acestei instanțe în cadrul unei proceduri în care a fost implicat KRS în noua sa compunere(10). Polonia invocă în special jurisprudența Curții referitoare la neîndeplinirea de către Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia, denumită în continuare „Curtea Supremă”) a cerințelor dreptului Uniunii care decurg din articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și din articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”)(11). Aceasta consideră că, întrucât poziția instituțională a Curții Administrative Supreme este analoagă celei a Curții Supreme, aceleași cerințe se aplică în ceea ce privește aprecierea legalității compunerii Curții Administrative Supreme.
25. În opinia noastră, excepția invocată de Polonia trebuie respinsă.
26. Astfel cum am arătat recent în Concluziile noastre prezentate în cauza Naski(12), Curtea a statuat că simplul fapt că un judecător a fost numit pe baza unei propuneri a KRS în noua sa compunere nu este suficient pentru a constata că nu sunt îndeplinite cerințele inerente articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și articolului 47 din cartă. În schimb, este necesar să se țină seama de toate împrejurările referitoare la numirea judecătorului în cauză. În plus, nu orice viciu al procedurii de numire conduce la invalidarea compunerii unei instanțe. Sunt relevante numai acele nereguli care sunt de o asemenea natură fundamentală încât să dea naștere, în percepția justițiabililor, unor îndoieli serioase și legitime cu privire la faptul că judecătorul respectiv nu este liber de orice influență externă, în special din partea celorlalte ramuri ale puterii.
27. Astfel cum am explicat în detaliu și în Concluziile noastre prezentate în cauza Naski(13), o parte din jurisprudența invocată de Polonia(14) privește anumite împrejurări specifice referitoare la persoane numite judecători în cadrul anumitor camere ale Curții Supreme, ceea ce a determinat Curtea să constate că prezumția potrivit căreia o instanță națională îndeplinește cerințele pentru a fi considerată o „instanță” în sensul articolului 267 TFUE a fost răsturnată(15).
28. În prezenta cauză, Polonia nu a prezentat niciun element specific sau concret care să permită să se stabilească faptul că vreunul dintre judecătorii completului de judecată al instanței de trimitere a fost numit în cadrul unei proceduri comparabile cu împrejurările care au stat la baza acestei jurisprudențe. De asemenea, Polonia nu a prezentat Curții nicio împrejurare specifică referitoare la judecătorul în cauză, ci s‑a întemeiat exclusiv pe faptul că acesta a fost numit în urma unei propuneri a KRS în noua sa compunere.
29. Prin urmare, considerăm că prezumția potrivit căreia întrebarea este adresată de o „instanță” în sensul articolului 267 TFUE nu este răsturnată în prezenta cauză și că cererea de decizie preliminară este admisibilă.
B. Pe fond
30. Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească modul în care trebuie înțeleasă noțiunea de „avantaj”, astfel cum este utilizată la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 și la articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013. Această interpretare este necesară pentru a permite instanței menționate să decidă dacă, în împrejurări în care se stabilește că o persoană a creat în mod artificial condițiile pentru a obține plăți în temeiul legislației agricole a Uniunii, trebuie refuzat sau retras întregul cuantum al sprijinului sau numai cuantumul care rezultă din condițiile create în mod artificial.
31. Trebuie amintit că această întrebare privește numai consecințele constatării unor condiții create în mod artificial, iar nu aprecierea existenței unor condiții create în mod artificial, chiar dacă societatea E. contestă și această din urmă constatare în fața instanței de trimitere. Prin urmare, întrebarea adresată Curții se întemeiază pe premisa că este dovedită crearea în mod artificial a condițiilor.
32. Părțile la procedura în fața Curții adoptă două poziții diferite cu privire la acest aspect. În esență, societatea E., Ombudsmanul, Danemarca, România și Comisia susțin că noțiunea de „avantaj” se referă numai la cuantumul care rezultă din condițiile create în mod artificial. Vom denumi această abordare „interpretarea corectivă”. În schimb, Polonia, Italia și Portugalia susțin că această noțiune se referă la întregul cuantum al sprijinului, abordare pe care o vom denumi „interpretarea sancționatorie”.
33. Susținătorii atât ai interpretării corective, cât și ai interpretării sancționatorii se întemeiază pe formularea, contextul și obiectivele acelorași dispoziții, însă ajung la concluzii opuse.
34. În prezentele concluzii, vom prezenta mai întâi argumentele divergente ale părților, sistematizându‑le în funcție de metodele obișnuite de interpretare a dreptului Uniunii, pentru a demonstra că ambele interpretări sunt posibile. Vom face apoi o alegere și vom explica de ce, în opinia noastră, o interpretare corectivă este mai adecvată, ținând seama în special de structura și de obiectivele normelor Uniunii în cauză.
1. Rezumatul argumentelor principale ale părților
a) Formularea
35. Societatea E. susține că formularea „acelor avantaje”(16) de la articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 indică faptul că trebuie să existe o legătură directă între avantaj și crearea unor condiții în mod artificial, astfel încât numai partea din plată care rezultă din aceste condiții trebuie să fie refuzată sau retrasă.
36. În schimb, Polonia și Portugalia susțin că formularea „niciun avantaj”(17) de la articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 exclude posibilitatea ca aceasta să se refere numai la partea din plată care rezultă din condițiile create în mod artificial. În această formulare este utilizată noțiunea de „avantaj”, care se încadrează în categoria mai largă a „avantajelor prevăzute în cadrul legislației sectoriale agricole”. Aceasta definește ajutorul care poate fi obținut și, prin urmare, „avantajul” ar trebui asimilat cuantumului ajutorului solicitat de persoana care a creat condițiile în mod artificial.
37. Polonia susține de asemenea că, în urma unei analize literale a articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, utilizarea termenului „avantaj” la forma de singular indică faptul că acesta se referă la beneficiu în ansamblul său. Termenul „avantaj” este un termen generic care cuprinde orice plată și, prin urmare, reducerea acestei noțiuni la un excedent ar constitui o interpretare contra legem.
38. Italia susține că modul de redactare a articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 nu face nicio distincție între avantajul obținut parțial și cel obținut în totalitate, spre deosebire de alte dispoziții, precum articolul 5 alineatul (1) litera (c) și articolul 4 alineatul (2) din același regulament(18). Prin urmare, atunci când legiuitorul Uniunii intenționează să se refere doar la o parte a avantajului obținut în mod nelegal, el prevede acest lucru în mod expres. În plus, în urma interpretării sistematice a articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95, Italia ajunge la concluzia că limitarea retragerii avantajului la ceea ce a fost obținut în mod necuvenit este prevăzută numai la alineatul (2) al acelui articol, care, la rândul său, face trimitere numai la alineatul (1), astfel încât termenul „avantaj” de la alineatul (3) desemnează cuantumul integral al sprijinului primit.
b) Context
39. În ceea ce privește contextul imediat, și anume celelalte dispoziții ale actelor Uniunii în care sunt cuprinse dispozițiile a căror interpretare este solicitată, părțile, indiferent dacă susțin o interpretare corectivă sau una sancționatorie, se întemeiază pe distincția dintre măsurile administrative și sancțiuni, însă desprind concluzii diferite din această distincție.
40. Susținătorii interpretării corective subliniază că articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95, referitor la măsurile administrative, și articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013, care pune în aplicare această dispoziție în contextul PAC, înlătură cuantumurile plătite în mod necuvenit și restabilesc situația care ar fi existat în lipsa condițiilor create în mod artificial. Prin urmare, noțiunea de „avantaj” care figurează în aceste dispoziții vizează numai partea din sprijin pe care un fermier o primește ca urmare a condițiilor create în mod artificial, iar nu sprijinul la care fermierul are dreptul în lipsa unor astfel de condiții, întrucât aceasta ar echivala cu sancționarea persoanei respective.
41. Astfel cum au subliniat societatea E. și Ombudsmanul în ședință, aceste dispoziții, care se referă la măsuri administrative, nu pot constitui, prin ele însele, temeiul juridic pentru ca statele membre să aplice sancțiuni fermierilor. Potrivit Comisiei, în cazul în care în ordinea juridică a unui stat membru nu există nicio dispoziție care să reglementeze sancțiunile, această omisiune nu poate fi remediată prin extinderea interpretării articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013. În opinia Danemarcei și a Comisiei, dispozițiile în cauză trebuie aplicate în mod uniform în toate statele membre, în timp ce, dacă statele membre doresc să meargă mai departe și să impună sancțiuni, în această etapă pot exista diferențe între acestea.
42. În schimb, susținătorii unei interpretări sancționatorii nu consideră că refuzul sau retragerea întregului cuantum al sprijinului constituie o sancțiune. În această privință, „interpretarea sancționatorie” ar putea fi, de fapt, o denumire improprie pentru această abordare. Cu toate acestea, întrucât este utilizată de toți participanții la prezenta procedură, o vom păstra.
43. În opinia Poloniei, distincția realizată în Regulamentul nr. 2988/95 între măsuri administrative și sancțiuni indică, de fapt, că excluderea totală nu este o măsură sancționatorie împotriva beneficiarului, ci un act de restabilire a legalității, fiind vorba despre simpla anulare a efectelor economice ale plății necuvenite. Pe lângă aceasta, statele membre pot în continuare să impună sancțiuni.
44. În opinia Italiei însă crearea unor condiții artificiale constituie un comportament intenționat, caracterizat prin caracterul său înșelător și, prin urmare, reprezintă o abatere intenționată în sensul articolului 5 din Regulamentul nr. 2988/95, care este pus în aplicare prin articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013. Caracterul reprobabil al conduitei unui solicitant nu poate fi exprimat în termeni cantitativi, întrucât condițiile create în mod artificial subminează relația de încredere dintre autoritatea care conferă avantajul și persoana care beneficiază de acesta. Prin urmare, trebuie refuzat sau retras întregul cuantum al sprijinului.
c) Obiective
45. Societatea E., Danemarca, România și Comisia susțin că o interpretare corectivă este conformă cu obiectivele dispozițiilor în cauză, în timp ce Polonia și Portugalia susțin că o interpretare sancționatorie este conformă cu aceste obiective.
46. În această privință, societatea E. susține că unul dintre obiectivele PAC este de a sprijini fermierii care desfășoară în mod real o activitate agricolă. În conformitate cu acest obiectiv, în cazul în care doar o parte din sprijinul legat de crearea în mod artificial a condițiilor este refuzat sau retras, fermierii vor primi sprijinul la care au dreptul. În caz contrar, un fermier nu ar primi niciun sprijin în pofida faptului că desfășoară efectiv o activitate agricolă. În plus, aceasta invocă principiul ne bis in idem și principiul proporționalității, întrucât interpretarea dispozițiilor ca fiind întemeiate pe restituire elimină riscul aplicării de două ori a unei măsuri sancționatorii împotriva aceleiași entități, iar excluderea de la schemele de plată, indiferent de cuantumul avantajului obținut, este disproporționată și în detrimentul fermierilor.
47. Comisia invocă protecția intereselor financiare ale Uniunii ca obiectiv al dispozițiilor în cauză. Aceste interese sunt protejate prin reducerea cuantumului acordat, prin scăderea părții necuvenite.
48. În opinia Danemarcei, refuzul sau retragerea numai a sprijinului pe care fermierul l‑a primit ca urmare a condițiilor create în mod artificial reprezintă o soluție care asigură un echilibru adecvat între obiectivele PAC și protecția intereselor financiare ale Uniunii.
49. La rândul său, Polonia este de acord că obiectivele dispozițiilor în cauză sunt de a asigura punerea în aplicare efectivă a PAC și de a proteja interesele financiare ale Uniunii. Cu toate acestea, obiectivele respective nu ar fi atinse dacă s‑ar accepta că, în pofida creării unor condiții artificiale, o parte din sprijin ar putea fi obținută, întrucât acest lucru nu ar încuraja utilizarea corectă și eficientă a fondurilor Uniunii. Trebuie să se țină seama de articolul 325 TFUE și de articolul 4 alineatul (3) TUE, potrivit cărora statele membre au obligația de a pune în aplicare schemele de sprijin și de a lua măsuri concrete pentru combaterea abuzurilor.
50. În plus, potrivit Poloniei, refuzul sau retragerea întregului cuantum al sprijinului nu poate fi considerată o privare a fermierului de un drept. Dreptul la sprijin nu a existat niciodată, întrucât un solicitant care a obținut sprijinul în temeiul unor condiții create în mod artificial nu îndeplinea condițiile de fond, astfel încât întregul cuantum al plății constituia o plată necuvenită. În acest sens, refuzul sau retragerea întregii plăți este proporțională, deoarece neutralizează pe deplin efectele creării în mod artificial a condițiilor, este adecvată, deoarece elimină în mod direct efectul creării unor astfel de condiții și nu există măsuri mai puțin severe care să fie la fel de eficace, întrucât simpla recuperare a cuantumului excedentar lasă neafectată o parte a efectelor eludării.
51. În opinia Portugaliei, excluderea totală de la acordarea sprijinului este conformă cu obiectivele de eficacitate și de descurajare pe care trebuie să le îndeplinească măsurile administrative pentru a asigura protecția intereselor financiare ale Uniunii, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95.
d) Geneza
52. Numai Polonia prezintă argumente care se referă la geneză. Aceasta arată că dispoziții de combatere a eludării similare articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 erau cuprinse în regulamentele anterioare ale Uniunii privind PAC, care prevedeau deja că nu se acordă niciun avantaj persoanelor despre care s‑a constatat că au creat condiții în mod artificial. Deși articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 nu se referă în mod direct la refuzul acordării sau la retragerea plăților, istoricul legislativ nu indică existența vreunei necesități de a exclude această soluție. Prin urmare, este dificil să se considere că intenția legiuitorului Uniunii era de a limita aplicarea excluderii totale a sprijinului în cazul eludării legislației aplicabile.
53. În opinia noastră, argumentația Poloniei întemeiată pe geneză nu susține nici interpretarea sancționatorie, nici interpretarea corectivă, întrucât nu există niciun indiciu că dispozițiile anterioare similare articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 ar trebui interpretate în sensul uneia sau al celeilalte dintre aceste soluții(19). Cu alte cuvinte, acestea erau la fel de ambigue ca articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013(20).
2. Interpretarea propusă
54. În lipsa oricărei explicații cu privire la noțiunea de „avantaj” cuprinsă în Regulamentul nr. 2988/95 sau în Regulamentul nr. 1306/2013, nu este posibil să se stabilească, numai pe baza modului de redactare, dacă această noțiune se referă la întregul cuantum al sprijinului sau, dimpotrivă, numai la cuantumul care rezultă din condițiile create în mod artificial.
55. Astfel, luând în considerare modul de redactare a acestor dispoziții în mod izolat, ar putea fi acceptată fie o interpretare corectivă, fie o interpretare sancționatorie. Astfel cum am arătat în concluziile prezentate anterior, în majoritatea cazurilor nu este posibil să se determine sensul dispozițiilor dreptului Uniunii ținând seama numai de termenii utilizați. În astfel de cazuri, modul de redactare a acestor dispoziții nu poate fi disociat de contextul și de obiectivele lor(21).
56. Reamintim că prezenta cauză se referă la ajutoarele din cadrul PAC. Astfel cum a fost prezentată Curții, la originea acesteia se află teza potrivit căreia exploatațiile agricole ale societăților E., B. și N. au fost divizate în mod artificial în scopul obținerii unei plăți mai mari decât cea la care ar fi avut dreptul dacă ar fi depus cererea în calitate de entitate unică. Cu toate acestea, sub rezerva verificării de către instanța de trimitere, nu pare să fie contestat în prezenta cauză faptul că societatea E. desfășura o activitate agricolă în perioada pentru care urma să fie acordat sprijinul. Prin urmare, se pare că societatea E. ar avea dreptul la sprijin, însă cuantumul acestuia ar fi mai mic ca urmare a sistemului plăților degresive instituit pentru a favoriza exploatațiile de dimensiuni mai mici.
57. În aceste împrejurări, dispoziția direct relevantă în temeiul căreia instanța de trimitere trebuie să decidă dacă trebuie refuzat întregul cuantum al sprijinului sau numai excedentul este clauza de combatere a eludării cuprinsă la articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013. Pentru a soluționa litigiul cu care este sesizată, instanța de trimitere trebuie să stabilească sensul noțiunii de „avantaj” care figurează în această dispoziție.
58. Articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 face parte din titlul V al acestuia, intitulat „Sisteme de control și sancțiuni”. Astfel cum reiese în mod clar din articolul 58, care este prima dispoziție din acest titlu, aceste sisteme de control și sancțiuni, care trebuie instituite de statele membre, au rolul de a proteja interesele financiare ale Uniunii. Prin urmare, contextul relevant pentru interpretarea dispozițiilor din acest titlu este Regulamentul nr. 2988/95, care constituie reglementarea generală având ca obiect protecția intereselor financiare ale Uniunii în toate domeniile în care este implicat bugetul Uniunii, inclusiv în cadrul PAC.
59. Acest lucru este confirmat de considerentul (39) al Regulamentului nr. 1306/2013, în care se prevede: „Pentru a proteja interesele financiare ale bugetului Uniunii, statele membre ar trebui să ia măsuri prin care să se asigure că tranzacțiile finanțate din Fonduri sunt realizate efectiv și executate corect. De asemenea, statele membre ar trebui să prevină, să constate și să trateze eficient orice neregulă sau nerespectare a obligațiilor comisă de beneficiari. În acest scop, ar trebui să se aplice [Regulamentul nr. 2988/95]. […]”(22).
60. Curtea a interpretat deja articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95 în sensul că acesta conține măsuri administrative al căror scop este de a proteja veniturile și cheltuielile din cadrul bugetului Uniunii. În această privință, Curtea a făcut distincție între măsuri administrative și sancțiuni. O astfel de concluzie rezultă într‑adevăr din articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2988/95, potrivit căruia „[m]ăsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancțiuni”.
61. Acest lucru este confirmat de jurisprudență, în care Curtea a statuat în mod constant că „obligația de restituire nu constituie o sancțiune pentru care ar fi necesar un temei juridic clar și neambiguu, ci simpla consecință a constatării că au fost create în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea avantajului care rezultă din reglementarea [Uniunii], ceea ce face ca avantajul primit să fie nejustificat și motivează, în consecință, obligația de a‑l restitui”(23).
62. În temeiul acestui raționament, în Hotărârea Cimmino ș.a.(24), Curtea a constatat că un operator care s‑a plasat în mod artificial într‑o situație care îi permite să beneficieze în mod nejustificat de tariful preferențial pentru importul de banane are obligația să plătească taxele aferente produselor în cauză, fără a se aduce atingere aplicării, după caz, a unor sancțiuni prevăzute de legislația națională.
63. Pe scurt, Regulamentul nr. 2988/95 face astfel distincție între măsuri administrative și sancțiuni, primele fiind prevăzute la articolul 4, iar cele din urmă la articolul 5, iar din jurisprudență rezultă în mod clar că măsurile administrative au ca scop protejarea bugetului Uniunii, iar nu sancționarea persoanelor care eludează normele Uniunii. Astfel cum a arătat avocata generală Sharpston, „măsurile respective au drept scop recuperarea anumitor sume care ar fi trebuit să se plătească în contul bugetului Uniunii, dar nu au fost plătite, sau care au fost plătite în mod greșit din acest buget”(25) sau, precum în speță, care nu ar trebui plătite din bugetul Uniunii.
64. Toate părțile din prezenta procedură, cu excepția Italiei(26), sunt de acord că articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 nu constituie o sancțiune, ci o măsură administrativă, punând astfel în aplicare articolul 4 din Regulamentul nr. 2988/95 în contextul PAC.
65. Astfel cum a arătat în esență Comisia, structura Regulamentului nr. 1306/2013, care cuprinde norme privind măsurile administrative la articolul 60 și, în parte, la articolul 63 și norme privind sancțiunile administrative la articolul 63 și, în parte, la articolul 64, reflectă distincția existentă în Regulamentul nr. 2988/95 între articolele 4 și 5 ale acestuia.
66. Spre deosebire de susținătorii interpretării corective, Polonia, care este de acord că articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 privește măsurile administrative, iar nu sancțiunile, nu consideră că refuzul sau retragerea întregului cuantum al sprijinului ar constitui o sancțiune. Acest stat membru, precum și Portugalia, susțin că, în cazul în care ar fi refuzat sau ar fi retras numai excedentul din cuantumul sprijinului, această dispoziție ar fi lipsită de orice efect disuasiv, ceea ce ar fi de natură să slăbească sistemul de protecție a intereselor financiare ale Uniunii.
67. Totuși, acest argument întemeiat pe efectul disuasiv se referă la sancțiuni, iar nu la măsuri administrative. Contrar celor susținute de Portugalia, faptul că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95 prevede că „controalele, măsurile și sancțiunile administrative” trebuie să fie „eficace, proporționale și convingătoare” nu infirmă această concluzie, întrucât formularea respectivă redă principiile generale ale schemei introduse prin titlul I al acestui regulament, în timp ce distincția dintre măsuri și sancțiuni este introdusă mai târziu, în titlul II al acestui regulament.
68. Se poate adăuga că articolul 62 din Regulamentul 2021/2116, care a înlocuit între timp articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013, prevede: „Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice din dreptul Uniunii, statele membre iau măsuri eficace și proporționale pentru a se evita eludarea dispozițiilor dreptului Uniunii și se asigură, în special, că nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s‑a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile necesare în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective”(27).
69. Întrucât noua dispoziție utilizează conjuncția „și”, aceasta pare să confirme că sunt într‑adevăr necesare măsuri preventive, însă că acestea sunt distincte de măsurile administrative care urmăresc să înlăture consecințele unui abuz atunci când acesta se produce.
70. În plus, contrar argumentelor invocate de Polonia, pentru atingerea obiectivului măsurilor administrative nu este necesar să se refuze sau să se retragă întregul cuantum al sprijinului, ci numai cuantumul care nu ar fi trebuit plătit sau care a fost plătit în mod necuvenit din bugetul Uniunii.
71. În cazul în care un stat membru urmărește să meargă mai departe și să retragă o sumă suplimentară, acesta trebuie să procedeze astfel pe baza unui temei juridic distinct și nu se poate întemeia pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 sau pe articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013.
72. În lipsa unui astfel de temei juridic clar pentru aplicarea unei sancțiuni, ar fi încălcat principiul legalității. Curtea a considerat că refuzul sau retragerea plății necuvenite, întrucât a fost primită pe baza utilizării abuzive a normelor Uniunii, nu contravine principiului legalității(28). Cu toate acestea, refuzarea acordării întregului cuantum al sprijinului, chiar dacă un fermier ar avea dreptul la un anumit sprijin în cadrul PAC, ar echivala cu sancționarea fermierului respectiv.
73. În această privință, se pare că există o diferență importantă între situația existentă în Portugalia și cea existentă în Polonia. În cadrul ședinței, Portugalia a arătat că, în acest stat membru, a fost adoptată o reglementare națională care prevede în mod expres că nu se acordă nicio plată beneficiarilor în cazul în care aceștia au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține avantaje. Cu toate acestea, astfel cum a subliniat Ombudsmanul și cum a confirmat Polonia, în Polonia nu există o astfel de reglementare.
74. Interpretarea articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 și a articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 în sensul că acestea permit, prin ele însele, unui stat membru să refuze întregul cuantum al sprijinului ar fi contrară principiului nulla poena sine lege, întrucât aplicarea sancțiunilor presupune existența unui temei juridic clar, care să îi informeze în prealabil pe destinatarii normei că un anumit comportament va avea drept consecință aplicarea unei sancțiuni.
75. În plus, o astfel de interpretare nu este necesară pentru a asigura eficacitatea măsurilor administrative, al căror scop este protejarea intereselor financiare ale Uniunii, iar nu sancționarea abuzurilor. Interesele financiare ale Uniunii sunt deja protejate prin refuzul sau retragerea numai a cuantumului sprijinului care este legat de condițiile create în mod artificial.
76. În plus, astfel cum a arătat Danemarca, soluția propusă este de asemenea conformă cu obiectivele PAC. Unul dintre aceste obiective este de a oferi sprijin fermierilor care desfășoară în mod real o activitate agricolă. Evaluarea acestui aspect depinde, astfel cum au indicat societatea E., Danemarca și România, de împrejurările cazului concret. În cazul în care un fermier care a beneficiat de sprijin nu a desfășurat o activitate agricolă, acest lucru ar justifica refuzul sau retragerea întregului cuantum al sprijinului. Cu toate acestea, dacă un fermier a desfășurat activitățile pentru care i‑a fost acordat sprijinul, privarea acestuia de sprijinul aferent respectivelor activități ar fi contrară obiectivului respectiv al PAC.
77. Prin urmare, Curtea ar trebui, în opinia noastră, să adopte o interpretare a noțiunii de „avantaj” care figurează la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 și la articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 în sensul că aceasta impune numai refuzul sau retragerea cuantumului sprijinului care nu era datorat, întrucât rezulta din condițiile create în mod artificial, iar nu refuzul sau retragerea întregului cuantum al sprijinului, cu condiția să fi fost desfășurată activitatea agricolă. Această interpretare ar concilia cel mai bine obiectivele PAC cu protecția intereselor financiare ale Uniunii.
78. Mai trebuie să abordăm anumite argumente de ordin practic invocate de susținătorii interpretării sancționatorii.
79. Polonia susține că o interpretare potrivit căreia numai excedentul ar trebui refuzat sau retras ar conduce la soluții arbitrare și imprevizibile, deoarece autoritățile ar trebui să construiască scenarii ipotetice pentru a calcula cuantumul la care un fermier ar fi avut dreptul și cuantumul care ar trebui refuzat sau retras. Acest stat membru a subliniat în ședință că efectuarea unor astfel de evaluări prezintă dificultăți considerabile.
80. Portugalia susține că identificarea situațiilor în care au fost create în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea avantajelor implică costuri administrative ridicate, întrucât impune autorităților să înlocuiască o cerere de sprijin incorectă cu una corectă.
81. Chiar dacă considerăm că aceste argumente sunt pertinente, asemenea dificultăți de ordin practic nu par a fi insurmontabile. Prezenta cauză demonstrează că este posibil să se efectueze calculele necesare (a se vedea punctul 12 din prezentele concluzii).
82. În plus, astfel cum a indicat Comisia, sarcina potențială impusă autorităților nu ar fi excesivă dacă li s‑ar solicita doar eforturi rezonabile. În plus, în cadrul investigării condițiilor create în mod artificial, de regulă, sunt deja efectuate evaluările relevante.
83. Cu toate acestea, în situațiile în care este imposibil să se efectueze calculele necesare, jurisprudența pare să susțină ideea că refuzul sau retragerea întregului cuantum al sprijinului constituie o măsură justificată(29).
84. Prin urmare, argumentele întemeiate pe dificultăți de ordin practic nu par să constituie motive suficiente care să se opună interpretării propuse.
V. Concluzie
85. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Naczelny Sąd Administracyjny (Curtea Administrativă Supremă, Polonia) după cum urmează:
Termenul „avantaj” utilizat în dispozițiile articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și ale articolului 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului trebuie interpretat în sensul că trebuie refuzat sau retras numai cuantumul sprijinului care rezultă din crearea unor condiții artificiale.
1 Limba originală: engleza.
2 Regulamentul Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO 1995, L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166).
3 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549). Acesta a fost înlocuit prin Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului nr. 1306/2013 (JO 2021, L 435, p. 187).
4 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608, rectificare în JO 2016, L 130, p. 7). Acesta a fost înlocuit prin Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune (planurile strategice PAC) și finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) și de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 (JO 2021, L 435, p. 1).
5 Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 487). Acesta a fost înlocuit la rândul lui de Regulamentul (CE) 2021/2115.
6 A se vedea în special articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (1), precum și al treilea, al nouălea și al treisprezecelea considerent ale Regulamentului nr. 2988/95.
7 Kierownik Biura Powiatowego Agencji Restrukturyzacji i Modernizacji Rolnictwa (șeful Oficiului Districtual al Agenției pentru Restructurarea și Modernizarea Agriculturii, Polonia; denumit în continuare „autoritatea administrativă de prim grad”).
8 Dyrektor Podkarpackiego Oddziału Regionalnego Agencji Restrukturyzacji i Modernizacji Rolnictwa w Rzeszowie (directorul Oficiului Regional Subcarpatic al Agenției pentru Restructurarea și Modernizarea Agriculturii, Rzeszów, Polonia, denumit în continuare „autoritatea administrativă de al doilea grad”).
9 Instanța de trimitere are în vedere jurisprudența Curții potrivit căreia o practică abuzivă impune două elemente constitutive: pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia. Aceasta menționează în special Hotărârea din 12 septembrie 2013, Slancheva sila (C‑434/12, EU:C:2013:546), și Hotărârea din 7 aprilie 2022, Avio Lucos (C‑176/20, EU:C:2022:274).
10 Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia, denumit în continuare „KRS”).
11 Polonia face trimitere la Hotărârea din 21 decembrie 2023, Krajowa Rada Sądownictwa (Menținerea în funcție a unui judecător) (C‑718/21, EU:C:2023:1015), și la Hotărârea din 4 septembrie 2025, AW „T” (C‑225/22, EU:C:2025:649), precum și la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) din 8 noiembrie 2021, Dolińska‑Ficek și Ozimek împotriva Poloniei (CE:ECHR:2021:1108JUD004986819).
12 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Naski (C‑273/24, EU:C:2026:609, în special punctele 36-38), în care se face trimitere la Hotărârea din 26 martie 2020, Review Simpson/Consiliul și HG/Comisia (C‑542/18 RX‑II și C‑543/18 RX‑II, EU:C:2020:232), și la Hotărârea din 24 martie 2026, Rzecznik Praw Obywatelskich (Recuzarea unui judecător de drept comun) (C‑521/21, EU:C:2026:242). A se vedea de asemenea, cel mai recent, Hotărârea din 16 iulie 2026, Gekus (C‑748/23, EU:C:2026:594, în special punctele 35-37), și Hotărârea din 16 iulie 2026, Rzecznik Dyscyplinarny Sądu Najwyższego (C‑96/24, C‑103/24 și C‑112/24, EU:C:2026:595, în special punctele 52-54).
13 A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Naski (C‑273/24, EU:C:2026:609, în special punctele 39-42).
14 Și anume Hotărârea din 21 decembrie 2023, Krajowa Rada Sądownictwa (Menținerea în funcție a unui judecător) (C‑718/21, EU:C:2023:1015), și Hotărârea Curții EDO din 8 noiembrie 2021, Dolińska‑Ficek și Ozimek împotriva Poloniei (CE:ECHR:2021:1108JUD004986819).
15 Printre aceste împrejurări se numărau numirea unor persoane în funcția de judecător al Curții Supreme de către Președintele Republicii, în pofida deciziei instanței poloneze competente de a suspenda rezoluțiile relevante ale KRS, precum și faptul că Curtea EDO și Curtea Administrativă Supremă au considerat că procedurile de numire specifice în care au fost implicate anumite persoane erau contrare cerințelor privind independența.
16 Sublinierea noastră.
17 Sublinierea noastră.
18 Cu toate acestea, trebuie să se constate că versiunea în limba italiană a articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 se distinge de alte versiuni lingvistice prin faptul că se referă la retragerea „avantajului obținut în mod nelegal”, în timp ce alte versiuni lingvistice se referă la „avantajul obținut”.
19 Polonia se referă în esență, în această privință, la (1) articolul 193 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (JO 2007, L 299, p. 1), la (2) articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori , de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO 2009, L 30, p. 16), la (3) articolul 4 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală (JO 2011, L 25, p. 8) și la (4) articolul 145 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește sectorul fructelor și legumelor și sectorul fructelor și legumelor prelucrate (JO 2011, L 157, p. 1).
20 Acest lucru este valabil și în cazul altor acte ale Uniunii. A se vedea de exemplu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1259/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune (JO 1999, L 160, p. 113) sau articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (JO 2003, L 270, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177).
21 A se vedea în această privință Concluziile noastre prezentate în cauza Rigall Arteria Management (C‑64/21, EU:C:2022:453, punctul 43) și Concluziile noastre prezentate în cauza G.K. ș.a. (Parchetul European) (C‑281/22, EU:C:2023:510, punctul 33).
22 În această privință, Curtea a statuat că dispozițiile Regulamentului nr. 1306/2013 trebuie interpretate într‑un mod compatibil cu normele generale prevăzute de Regulamentul nr. 2988/95. A se vedea Hotărârea din 29 februarie 2024, Eesti Vabariik Põllumajanduse Registrite ja Informatsiooni Amet) (C‑437/22, EU:C:2024:176, punctul 51).
23 Curtea s‑a pronunțat pentru prima dată în acest sens în Hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland‑Stärke (C‑110/99, EU:C:2000:695, punctul 56) (sublinierea noastră), care privea practici abuzive referitoare la restituiri la export în cadrul PAC, dar în care articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2988/95 nu era aplicabil ratione temporis. Curtea a reiterat aceeași concluzie în cauze ulterioare în care regulamentul respectiv era aplicabil. A se vedea de exemplu Hotărârea din 4 iunie 2009, Pometon (C‑158/08, EU:C:2009:349, punctul 28), Hotărârea din 9 iulie 2015, Cimmino ș.a. (C‑607/13, EU:C:2015:448, punctul 73), și Hotărârea din 4 octombrie 2024, Comisia/PB (C‑721/22 P, EU:C:2024:836, punctul 46).
24 Hotărârea din 9 iulie 2015 (C‑607/13, EU:C:2015:448, punctul 75).
25 Concluziile avocatei generale Sharpston prezentate în cauza Cimmino ș.a. (C‑607/13, EU:C:2015:67, punctul 112).
26 Italia susține că articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 pune în aplicare articolul 5 din Regulamentul nr. 2988/95. A se vedea punctul 44 din prezentele concluzii.
27 Sublinierea noastră.
28 A se vedea de exemplu Hotărârea din 4 iunie 2009, Pometon (C‑158/08, EU:C:2009:349, punctul 28 și jurisprudența citată).
29 În această privință, Comisia face trimitere la Hotărârea din 13 decembrie 2012, FranceAgriMer (C‑670/11, EU:C:2012:807), referitoare la articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2988/95, în care Curtea a statuat că autoritățile naționale puteau solicita restituirea integrală întrucât o parte din avantaj nu putea fi identificată separat.