24.11.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 308/3


REGULAMENTUL (UE) NR. 1076/2010 AL COMISIEI

din 22 noiembrie 2010

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a tabelului menționat.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a tabelului menționat.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 noiembrie 2010.

Pentru Comisie, pentru președinte

Algirdas ŠEMETA

Membru al Comisiei


(1)   JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)   JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Un articol (așa-numita „bobină de șoc”) cu dimensiuni de aproximativ 3 × 3 × 2 cm (inclusiv soclul), constând în două bobine de fir din cupru izolat înfășurat în jurul unui miez de ferită circular, cu un raport de 1:1.

Curentul (semnalul) de mod diferențial care trece prin bobine în direcții opuse creează câmpuri magnetice egale și opuse care se anulează reciproc. Prin urmare, articolul prezintă impedanță zero la curentul de mod diferențial, care trece nealterat.

Curentul de mod comun (interferență), care trece prin bobine în aceeași direcție, creează câmpuri magnetice egale și corelate, care se acumulează. Prin urmare, articolul prezintă o impedanță ridicată la curentul de mod comun, care trece atenuat.

8504 50 95

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, precum și pe baza textului codurilor NC 8504 , 8504 50 și 8504 50 95 .

Clasificarea la subpoziția 8504 31 este exclusă, deoarece, deși este structurat ca un transformator, articolul nu poate transforma un curent alternativ într-un curent alternativ diferit. Nu face altceva decât să transforme curenții alternativi cu un raport de 1:1 (a se vedea și notele explicative pentru poziția 8504 din Sistemul armonizat).

Având în vedere funcția sa, acest articol constituie un inductor încadrat la subpoziția 8504 50 , deoarece este utilizat pentru a limita sau a preveni trecerea curentului de mod comun (interferență), lăsând să treacă nealterat curentul (semnalul) de mod diferențial.

Prin urmare, articolul trebuie clasificat la codul NC 8504 50 95 , drept inductor.