<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a treia)<DATE ISO="20070913">13 septembrie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: germana.</NOTE></TI>

C-439/05 PC-454/05 P62005J04390010.000271851720824CJHOTĂRÂREA DIN 13.9.2007 — CAUZELE CONEXATE C-439/05 P şi C-454/05 PLAND OBERÖSTERREICH ŞI AUSTRIA/COMISIA<TI><HT TYPE="UC">Hotărârea Curţii</HT> (Camera a treia)<DATE ISO="20070913">13 septembrie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING="STAR">Limba de procedură: germana.</NOTE></TI>

În cauzele conexate C-439/05 P şi C-454/05 P,

având ca obiect două recursuri formulate în temeiul articolului 56 din Statutul Curţii de Justiţie, introduse la 7 şi la 16 decembrie 2005,

Land Oberösterreich, reprezentat de domnul G. Hörmanseder, în calitate de agent, asistat de F. Mittendorfer, Rechtsanwalt,

Republica Austria, reprezentată de domnul H. Dossi şi de doamna A. Hable, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

recurente,cealaltă parte în proces fiind:

Comisia Comunităţilor Europene, reprezentată de domnul U. Wölker şi de doamna M. Patakia, în calitate de agenţi, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă în faţa primei instanţe,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul A. Rosas, preşedinte de cameră, domnii J. Klučka (raportor), J. N. Cunha Rodrigues, U. Lõhmus şi A. Ó Caoimh, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

având în vedere procedura scrisă şi în urma şedinţei din 24 ianuarie 2007,după ascultarea concluziilor avocatului general în şedinţa din 15 mai 2007,

pronunţă prezenta

<TI>Hotărâre</TI>1Prin recursurile formulate, Land Oberösterreich şi Republica Austria solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene din 5 octombrie 2005, Land Oberösterreich şi Austria/Comisia (T-366/03 şi T-235/04, Rec., p. II-4005, denumită în continuare hotărârea atacată), prin care s-au respins acţiunile având ca obiect anularea Deciziei 2003/653/CE a Comisiei din 2 septembrie 2003 privind dispoziţiile naţionale care interzic utilizarea de organisme modificate genetic în landul Austria Superioară în temeiul dispoziţiilor articolului 95 alineatul (5) din Tratatul CE (JO L 230, p. 34, denumită în continuare decizia în litigiu).<TI>Cadrul juridic</TI>2Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, a modificat în mod substanţial articolul 100a din Tratatul CE şi 1-a numerotat articolul 95 CE. Articolul 95 alineatele (4)-(6) prevede:

(4)în cazul în care, după adoptarea de către Consiliu sau Comisie a unei măsuri de armonizare, un stat membru consideră necesară menţinerea dispoziţiilor de drept intern justificate de cerinţele importante prevăzute la articolul 30 sau referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, acesta adresează Comisiei o notificare, indicând motivele menţinerii acestor dispoziţii.(5)De asemenea, fără a aduce atingere alineatului (4), în cazul în care, după adoptarea de către Consiliu sau Comisie a unei măsuri de armonizare, un stat membru consideră necesară introducerea unor dispoziţii de drept intern întemeiate pe dovezi ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv apărute după adoptarea măsurii de armonizare, acesta adresează Comisiei o notificare privind măsurile avute în vedere şi motivele adoptării acestora.(6)în termen de şase luni de la notificările prevăzute la alineatele (4) şi (5), Comisia aprobă sau respinge dispoziţiile respective de drept intern, după ce a verificat dacă acestea constituie sau nu un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre şi dacă acestea constituie sau nu un obstacol în funcţionarea pieţei interne.

în lipsa unei decizii a Comisiei adoptate în acest termen, dispoziţiile de drept intern prevăzute la alineatele (4) şi (5) se consideră aprobate.

în cazul în care complexitatea problemei justifică acest lucru şi dacă nu există niciun pericol pentru sănătatea umană, Comisia poate notifica statului membru în cauză că termenul prevăzut de prezentul alineat poate fi prorogat cu un nou termen de până la şase luni.

3Directiva 2001/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic şi de abrogare a Directivei 90/220/CEE a Consiliului (JO L 106, p. 1, Ediţie specială, 15/voi. 7, p. 75) a fost adoptată în temeiul articolului 95 CE. Aceasta vizează, potrivit articolului 1, armonizarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre şi protejarea sănătăţii umane şi a mediului, pe de o parte, în cazul în care se efectuează diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (denumite în continuare OMG-uri), în orice alte scopuri decât introducerea pe piaţă în interiorul Comunităţii Europene, şi, pe de altă parte, în cazul în care se introduc pe piaţă, în interiorul Comunităţii, OMG-uri ca produse în sine sau componente ale altor produse.4Directiva menţionată instituie un regim de notificări şi de autorizaţii care sunt precedate, potrivit articolului 4 alineatul (3), de o evaluare, de la caz la caz, a efectelor adverse potenţiale asupra sănătăţii umane şi asupra mediului, care se pot produce în mod direct sau indirect prin transferul de gene de la OMG-uri la alte organisme.5Autorizaţiile acordate înainte de 17 octombrie 2002, în temeiul Directivei 90/220/CEE a Consiliului din 23 aprilie 1990 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (JO L 117, p. 15), pentru introducerea pe piaţă de OMG-uri ca produse în sine sau componente ale altor produse pot fi reînnoite, înainte de 17 octombrie 2006, potrivit procedurii simplificate menţionate la articolul 17 alineatele (2)-(9) din Directiva 2001/18.<TI>Istoricul cauzei</TI>6La 13 martie 2003, Republica Austria a notificat Comisiei un proiect de lege al Land Oberösterreich din 2002 prin care se interzicea ingineria genetică (Oberösterreichische Gentechnik-Verbotsgesetz, denumită în continuare măsura notificată). Acest proiect vizează interzicerea culturii de seminţe şi de plante compuse din OMG-uri sau care conţin astfel de organisme, precum şi interzicerea creşterii şi a introducerii în mediu, în scopul vânătorii sau al pescuitului, a animalelor modificate genetic. Notificarea avea ca scop obţinerea, în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE, a unei derogări de la dispoziţiile Directivei 2001/18. Notificarea se baza pe un raport intitulat Regiuni agricole fără OMG-uri: conceperea şi analiza opţiunilor şi a măsurilor de punere în aplicare (GVO-freie Bewirtschaftungsgebiete: Konzeption und Analyse von Szenarien und Umsetzungsschritten), redactat de domnul W. Müller (denumit în continuare Raportul Müller).7în urma sesizării sale de către Comisie pentru a analiza caracterul probant al elementelor ştiinţifice invocate de Republica Austria, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (denumită în continuare EFSA) a emis un aviz la 4 iulie 2003, în care concluzionează, în esenţă, că aceste elemente nu conţin nicio dovadă ştiinţifică nouă susceptibilă să justifice interzicerea OMG-urilor în Land Oberösterreich.8în aceste circumstanţe, Comisia a adoptat decizia în litigiu. Potrivit acesteia din urmă, Republica Austria nu a furnizat dovezi ştiinţifice noi şi nici nu a demonstrat că în Land Oberösterreich se punea o problemă specifică, apărută după adoptarea Directivei 2001/18 şi care necesita introducerea măsurii notificate. Considerând că nu erau îndeplinite condiţiile definite la articolul 95 alineatul (5) CE, Comisia a respins cererea de derogare a Republicii Austria.<TI>Procedura în faţa Tribunalului şi hotărârea atacată</TI>9Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 3 noiembrie 2003, Land Oberösterreich a introdus o acţiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. Această acţiune a fost înregistrată cu numărul T-366/03.10Prin cererea depusă la grefa Curţii la 13 noiembrie 2003, Republica Austria a introdus o acţiune având de asemenea ca obiect anularea deciziei în litigiu. Această acţiune a fost înregistrată cu numărul C-492/03.11Prin Ordonanţa Curţii din 8 iunie 2004, cauza C-492/03 a fost trimisă Tribunalului. Această cauză a fost înregistrată cu numărul T-235/04.12Prin Decizia preşedintelui Camerei a patra a Tribunalului din 22 februarie 2005, după ascultarea părţilor, cauzele T-366/03 şi T-235/04 au fost conexate pentru buna desfăşurare a procedurii orale şi în vederea pronunţării hotărârii, în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.13Prin hotărârea atacată, Tribunalul a considerat, în primul rând, că acţiunea introdusă de Land Oberösterreich este admisibilă. Tribunalul a apreciat că acest land era vizat în mod individual de decizia litigioasă, aceasta afectând un act al său şi împiedicându-l să exercite astfel cum consideră de cuviinţă competenţele proprii pe care i le conferă ordinea constituţională austriacă. De asemenea, Tribunalul a apreciat că Land Oberösterreich era vizat în mod direct de decizia menţionată, în măsura în care, deşi aceasta a fost adresată Republicii Austria, acest stat membru nu a exercitat nicio putere de apreciere în procesul comunicării sale către landul menţionat.14în al doilea rând, Tribunalul a respins cele patru motive invocate de reclamante în felul următor.15în privinţa primului motiv, întemeiat pe încălcarea principiului contradictorialităţii, Tribunalul a considerat în special că raţionamentul adoptat de Curte în Hotărârea din 20 martie 2003, Danemarca/Comisia (C-3/00, Rec., p. I-2643), pentru a justifica neaplicarea acestui principiu în cazul procedurii prevăzute la articolul 95 alineatul (4) CE poate fi transpus şi în cazul procedurii prevăzute la alineatul (5) al aceluiaşi articol. Tribunalul a apreciat că şi această din urmă procedură este declanşată la cererea unui stat membru care vizează aprobarea unor dispoziţii naţionale derogatorii de la o măsură de armonizare adoptată la nivel comunitar. Tribunalul a adăugat că cele două proceduri prevăzute la articolul 95 alineatele (4) şi (5) CE sunt iniţiate de către statul membru care face notificarea, acesta putându-se exprima cu privire la decizia a cărei adoptare o solicită, şi că aceste proceduri trebuie încheiate cu rapiditate, în interesul statului membru care face notificarea şi al bunei funcţionări a pieţei interne.16La punctele 41-44 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat:

41Contrar susţinerilor reclamantelor, faptul că procedura prevăzută la articolul 95 alineatul (5) CE priveşte măsuri naţionale aflate încă în stadiul de proiect nu permite diferenţierea acesteia de procedura prevăzută la alineatul (4) al aceluiaşi articol într-o asemenea măsură încât să se considere că principiul contradictorialităţii îi este aplicabil în această privinţă, reclamantele nu pot susţine în mod valabil că exigenţa celerităţii ar fi mai redusă în ceea ce priveşte examinarea unei măsuri naţionale care nu a intrat încă în vigoare, astfel încât Comisia să poată cu uşurinţă să proroge termenul de şase luni prevăzut la articolul 95 alineatul (6) CE în scopul realizării unei dezbateri în contradictoriu.42în primul rând, acest argument este contrazis de modul în care este formulat articolul 95 alineatul (6) CE. Pe de o parte, acesta se aplică fără distincţie cererilor de derogare privind măsuri naţionale în vigoare, menţionate la articolul 95 alineatul (4) CE, şi cererilor privind măsuri aflate în stadiul de proiect, cărora li se aplică articolul 95 alineatul (5) CE. Pe de altă parte, facultatea de a proroga cu şase luni termenul pentru adoptarea deciziei, prevăzută la al treilea paragraf al acestei dispoziţii, poate fi exercitată de Comisie doar în cazul în care complexitatea problemei ridicate impune acest lucru şi dacă nu există niciun pericol pentru sănătatea umană. Rezultă, aşadar, că articolul 95 alineatul (6) al treilea paragraf CE nu permite Comisiei să prelungească termenul pentru adoptarea deciziei cu şase luni doar cu scopul de a permite ca statul membru care a sesizat-o cu o cerere de derogare în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE să îşi prezinte poziţia.43în al doilea rând, argumentul reclamantelor nu este conform structurii articolului 95 alineatul (5) CE. împrejurarea că această dispoziţie vizează o măsură naţională care nu este încă în vigoare nu diminuează interesul de a obţine rapid o decizie a Comisiei cu privire la cererea de derogare cu care este sesizată. într-adevăr, încheierea rapidă a acestei proceduri a fost urmărită de autorii tratatului [CE] în scopul ocrotirii interesului statului membru solicitant de a cunoaşte cu certitudine normele aplicabile, precum şi în interesul bunei funcţionări a pieţei interne.44Cu privire la acest ultim aspect, trebuie subliniat faptul că, pentru a evita să se aducă atingere caracterului obligatoriu şi aplicării uniforme a dreptului comunitar, ambele proceduri prevăzute la articolul 95 alineatele (4) şi (5) CE vizează să garanteze că niciun stat membru nu aplică o reglementare naţională care derogă de la normele armonizate fără să fi obţinut în prealabil aprobarea Comisiei. Or, din acest punct de vedere, regimul aplicabil măsurilor naţionale notificate în temeiul articolului 95 alineatul (4) CE nu diferă în mod semnificativ de cel aplicabil măsurilor naţionale aflate încă în stadiul de proiect şi notificate în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE. într-adevăr, în cadrul ambelor proceduri, măsurile în cauză sunt inaplicabile atât timp cât Comisia nu a luat o decizie cu privire la acordarea unei derogări. în cadrul articolului 95 alineatul (5) CE, această situaţie rezultă din natura însăşi a măsurilor în cauză, aflate încă în stadiul de proiect. în ceea ce priveşte articolul 95 alineatul (4) CE, această situaţie rezultă din obiectul procedurii pe care acesta o stabileşte. Într-adevăr, Curtea a amintit că măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative referitoare la piaţa internă ar fi lipsite de efect dacă statele membre ar păstra facultatea de a aplica în mod unilateral o reglementare naţională care derogă de la acestea. Prin urmare, un stat membru nu este autorizat să aplice dispoziţiile naţionale notificate în temeiul articolului 95 alineatul (4) CE decât după obţinerea unei decizii a Comisiei [a se vedea, prin analogie cu procedura prevăzută la articolul 100a alineatul (4) din Tratatul CE, Hotărârea Curţii din 17 mai 1994, Franţa/Comisia, C-41/93, Rec., p. I-1829, punctele 29 şi 30, şi Hotărârea Curţii din 1 iunie 1999, Kortas, C-319/97, Rec., p. I-3143, punctul 28].

17în ceea ce priveşte cel de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligaţiei de motivare, Tribunalul a constatat în special că argumentaţia Comisiei fusese dezvoltată în mod detaliat şi circumstanţiat, permiţând destinatarului deciziei în litigiu să cunoască motivele de fapt şi de drept ale acesteia, iar Tribunalului să exercite controlul privind legalitatea.18în această privinţă, Tribunalul a adăugat la punctul 56 din hotărârea atacată:

într-adevăr, Comisia s-a bazat pe trei elemente principale pentru a respinge cererea Republicii Austria. Mai întâi, a constatat că acest stat membru nu demonstrase că măsura notificată era justificată din perspectiva unor dovezi ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului (considerentele 63-68 ale deciziei [în litigiu]). în plus, Comisia a considerat că măsura notificată nu era justificată de o problemă specifică Republicii Austria (considerentele 70 şi 71 ale deciziei [în litigiu]). în sfârşit, Comisia a respins argumentele autorităţilor austriece care urmăreau să justifice măsurile naţionale prin recurgerea la principiul precauţiei, estimând că acestea sunt prea generale şi insuficient fundamentate (considerentele 72 şi 73 ale deciziei [în litigiu]).

19în ceea ce priveşte al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 95 alineatul (5) CE, Tribunalul a apreciat la punctele 65-67 din hotărârea atacată:

65în decizia [în litigiu], Comisia a respins argumentele Republicii Austria care urmăreau să demonstreze existenţa unei probleme specifice, în sensul articolului 95 alineatul (5) CE, pe motiv că din notificare rezulta în mod clar faptul că mărimea redusă a exploataţiilor agricole, departe de a constitui un element specific al Land Oberösterreich, este o caracteristică comună, prezentă în toate statele membre. De asemenea, Comisia şi-a însuşit concluziile EFSA, în special pe cele conform cărora, pe de o parte, dovezile ştiinţifice prezentate nu conţineau nicio informaţie nouă sau cu un caracter specific local privind consecinţele asupra mediului sau asupra sănătăţii umane ale culturilor sau ale animalelor modificate genetic existente sau viitoare, şi, pe de altă parte, nu a fost prezentat niciun element ştiinţific care să demonstreze că această regiune din Austria [cuprindea] ecosisteme speciale sau excepţionale, care necesită o evaluare a riscurilor distinctă de cele efectuate pentru Austria în ansamblul său sau pentru alte regiuni similare din Europa (considerentele 70 şi 71 ale deciziei [în litigiu]).66Trebuie să se constate că reclamantele nu au prezentat elemente probante care să permită punerea la îndoială a temeiniciei acestor aprecieri privind existenţa unei probleme specifice, ci s-au limitat la a sublinia mărimea redusă a exploataţiilor agricole şi importanţa agriculturii ecologice în Land Oberösterreich.67Mai precis, reclamantele nu au invocat elemente vizând să respingă concluziile EFSA conform cărora Republica Austria nu a demonstrat că teritoriul Land Oberösterreich conţine ecosisteme speciale sau excepţionale, care necesită o evaluare a riscurilor distinctă de cele efectuate pentru Austria în ansamblul său sau pentru alte regiuni similare din Europa. Fiind invitate, în cursul şedinţei, să se pronunţe cu privire la amploarea problemei ridicate de OMG-uri pe teritoriul Land Oberösterreich, reclamantele nu au fost în măsură să indice nici măcar dacă fusese detectată prezenţa unor astfel de organisme. Reprezentanţii Land Oberösterreich au precizat că adoptarea măsurii notificate a fost determinată de temerea de a suporta prezenţa OMG-urilor ca urmare a expirării anunţate a unui acord în temeiul căruia statele membre se angajaseră temporar să nu mai elibereze autorizaţii pentru aceste organisme. Astfel de consideraţii, prin caracterul lor de ordin general, nu pot infirma aprecierile concrete care figurează în decizia [în litigiu].

20La punctul 69 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat:

întrucât condiţiile impuse la articolul 95 alineatul (5) CE sunt cumulative, este suficient ca doar una dintre acestea să nu fie îndeplinită pentru ca cererea de derogare să fie respinsă [...]. întrucât reclamantele nu au reuşit să demonstreze că una dintre condiţiile impuse la articolul 95 alineatul (5) CE era îndeplinită, al treilea motiv trebuie respins ca nefondat, fără a fi necesară pronunţarea cu privire la celelalte obiecţii şi argumente.

21în ceea ce priveşte al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului precauţiei, Tribunalul a constatat că un astfel de motiv este inoperant, în măsura în care Comisia fusese sesizată cu o cerere în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE şi hotărâse că nu erau îndeplinite condiţiile de aplicare a acestei dispoziţii. întrucât Tribunalul a constatat, după analizarea celui de al treilea motiv, că decizia în litigiu nu era greşită, acesta a considerat, la punctul 71 din hotărârea atacată, că singura opţiune a Comisiei era respingerea cererii cu care a fost sesizată.<TI>Cu privire la recursuri</TI>22Prin Ordonanţa preşedintelui Curţii din 29 iunie 2006, cele două recursuri au fost conexate pentru buna desfăşurare a procedurii orale şi în vederea pronunţării hotărârii.23în sprijinul recursurilor formulate, Land Oberösterreich şi Republica Austria invocă două motive de anulare, unul dintre ele fiind întemeiat, în esenţă, pe nerespectarea principiului contradictorialităţii, iar celălalt pe încălcarea articolului 95 alineatul (5) CE.<TI>Cu privire la motivul referitor la sfera de aplicare a principiului contradictorialităţii</TI><TI>Argumentele părţilor</TI>24Recurentele reproşează Tribunalului reluarea soluţiei adoptate de Curte în Hotărârea Danemarca/Comisia, citată anterior, în ceea ce priveşte articolul 95 alineatul (4) CE, şi anume neaplicarea principiului contradictorialităţii, în condiţiile în care prezenta cauză vizează alineatul (5) al acestui articol Ar exista o diferenţă între o dispoziţie naţională, pentru care se cere o derogare în temeiul alineatului (4) al articolului menţionat, respectiva dispoziţie fiind deja în vigoare şi, aşadar, cel puţin potenţial, prejudiciabilă pentru piaţa internă, şi cea aflată încă în stadiul de proiect, pentru care se cere o derogare în temeiul alineatului (5) al aceluiaşi articol25Pe de o parte, recurentele observă că, la punctul 44 din hotărârea atacată, Tribunalul face trimitere la o jurisprudenţă care priveşte articolul 100a din tratat Recurentele precizează că această dispoziţie nu făcea distincţie între menţinerea dispoziţiilor naţionale existente şi adoptarea de dispoziţii naţionale noi, pe când, de acum înainte, se realizează o astfel de distincţie la alineatele (4) şi (5) ale articolului 95 CE.26Pe de altă parte, recurentele subliniază că situaţia avută în vedere la articolul 95 alineatul (5) CE se deosebeşte de cea avută în vedere la alineatul (4) al acestui articol, în măsura în care, în ceea ce priveşte o măsură naţională aflată în stadiu de proiect, interesul bunei funcţionări a pieţei interne nu impune în niciun fel o rapiditate specială a procedurii, astfel încât Comisia ar putea să proroge cu uşurinţă termenul de şase luni prevăzut la articolul 95 alineatul (6) CE şi să realizeze o dezbatere în contradictoriu.27în replică, Comisia consideră că, făcând trimitere la jurisprudenţa citată la punctul 44 din hotărârea atacată, Tribunalul nu invocă decât un aspect al acestei jurisprudenţe care priveşte alineatele (4) şi (5) ale articolului 95 CE, şi anume faptul că, în ambele cazuri vizate la aceste alineate, un stat membru nu poate deroga de la o măsură de armonizare fără autorizarea prealabilă a Comisiei. în plus, Comisia consideră că, chiar dacă o lege nu a depăşit stadiul de proiect, poate exista un interes ca o clarificare să intervină cât mai repede posibil.<TI>Aprecierea Curţii</TI>28Potrivit articolului 95 CE, după adoptarea de măsuri privind apropierea legislaţiilor statelor membre, acestea au obligaţia de notificare către Comisie, în vederea aprobării, a dispoziţiilor naţionale derogatorii de la măsurile respective. Alineatul (4) al acestui articol vizează cazul menţinerii dispoziţiilor naţionale preexistente măsurilor de armonizare, iar alineatul (5) al aceluiaşi articol se referă la dispoziţiile naţionale derogatorii pe care statul membru doreşte să le adopte.29Procedurile prevăzute la respectivul articol încep prin notificarea adresată de către statul membru Comisiei cu privire la dispoziţiile naţionale derogatorii, continuă cu o fază în cursul căreia Comisia efectuează o apreciere a elementelor dosarului menită să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute şi se încheie prin decizia finală care autorizează sau interzice respectivele dispoziţii naţionale. Comisia trebuie să decidă doar după verificarea faptului că dispoziţiile naţionale nu constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restricţie disimulată în comerţul dintre statele membre (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2003, Germania/Comisia, C-512/99, Rec., p. I-845, punctul 44).30în plus, din jurisprudenţa Curţii reiese că, date fiind caracteristicile specifice ale procedurii prevăzute la articolul 95 alineatul (4) CE, acesteia nu i se aplică principiul contradictorialităţii (Hotărârea Danemarca/Comisia, citată anterior, punctul 50).31în ceea ce priveşte procedura prevăzută la alineatul (5) al aceluiaşi articol, introducerea unor dispoziţii naţionale noi trebuie să se bazeze pe dovezi ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv apărute după adoptarea măsurii de armonizare (a se vedea în acest sens Hotărârea Danemarca/Comisia, citată anterior, punctul 57).32Cerinţa potrivit căreia trebuie prezentate dovezi ştiinţifice noi în sprijinul cererii poate, în această privinţă, să determine Comisia, în cadrul aprecierii sale privind temeinicia acestei cereri, să recurgă la experţi externi pentru a obţine avizul acestora cu privire la dovezile respective, aviz care va servi drept bază a deciziei finale.33Astfel, Comisia a admis că nu a fost în măsură, în speţă, să aprecieze singură elementele ştiinţifice care figurează în Raportul Müller şi a arătat că, prin urmare, a trebuit să solicite un aviz din partea EFSA înainte de a adopta decizia în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE.34Or, trebuie să se verifice dacă principiul contradictorialităţii ar fi trebuit aplicat într-un astfel de caz, după cum susţin recurentele, sau dacă, după cum s-a hotărât în cauza Danemarca/Comisia, citată anterior, principiul contradictorialităţii nu se aplică în cazul articolului 95 alineatul (4) CE.35în această privinţă, principiul contradictorialităţii, a cărui respectare este asigurată de către Curte, impune autorităţii publice să permită persoanelor interesate să îşi expună poziţia înainte de a adopta o decizie care le vizează (Hotărârea din 10 iulie 2001, Ismeri Europa/Curtea de Conturi, C-315/99 P, Rec., p. I-5281, punctul 28, şi Hotărârea Danemarca/Comisia, citată anterior, punctul 45).36Potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul respectării dreptului la apărare, de care este strâns legat principiul contradictorialităţii, se aplică nu numai cetăţenilor, ci şi statelor membre. în privinţa acestora din urmă, acest principiu a fost recunoscut în cadrul unor proceduri declanşate de o instituţie comunitară împotriva statului membru interesat (a se vedea în special Hotărârea Danemarca/Comisia, citată anterior, punctul 46). S-a stabilit că respectarea dreptului la apărare, în orice procedură declanşată împotriva unei persoane şi susceptibilă de a conduce la un act cauzator de prejudiciu pentru aceasta, reprezintă un principiu fundamental al dreptului comunitar şi trebuie asigurată chiar şi în absenţa unei reglementări specifice (a se vedea în special Hotărârea din 12 februarie 1992, Ţările de Jos şi alţii/Comisia, C-48/90 şi C-66/90, Rec., p. I-565, punctul 44, Hotărârea din 5 octombrie 2000, Germania/Comisia, C-288/96, Rec., p. I-8237, punctul 99, şi Hotărârea din 9 iunie 2005, Spania/Comisia, C-287/02, Rec., p. I-5093, punctul 37).37Cu toate acestea, mai întâi, nu reiese din cuprinsul articolului 95 alineatul (5) CE că există o obligaţie a Comisiei de a permite statului membru care efectuează notificarea să îşi expună poziţia înainte de a lua decizia de aprobare sau de respingere a dispoziţiilor naţionale în cauză. Luând în considerare caracteristicile specifice ale acestei proceduri, autorii tratatului au prevăzut, la articolul 95 CE, doar condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a obţine o decizie a Comisiei, termenele în care aceasta din urmă trebuie să adopte decizia de aprobare sau de respingere, precum şi eventualele prorogări ale termenului.38Apoi, procedura prevăzută la articolul 95 alineatul (5) CE, tot astfel precum cea prevăzută la alineatul (4) al aceluiaşi articol, de altfel, este iniţiată, după cum s-a arătat la punctul 29 din prezenta hotărâre, nu de către o instituţie comunitară sau naţională, ci de către un stat membru, decizia Comisiei nefiind adoptată decât ca răspuns la această iniţiativă. Prin cererea sa, statul membru are toată libertatea de a se exprima cu privire la dispoziţiile naţionale a căror introducere o solicită, după cum rezultă expres din articolul 95 alineatul (5) CE, care obligă statul membru să indice motivele care justifică cererea sa.39în plus, Comisia trebuie să fie în măsură, în termenele care îi sunt acordate, să obţină informaţiile care se dovedesc a fi necesare, fără a fi obligată să permită statului membru care efectuează notificarea să îşi expună poziţia înainte să adopte decizia [în ceea ce priveşte procedura prevăzută la articolul 95 alineatul (4) CE, care este supusă aceloraşi termene precum cele aplicabile în cazul procedurii prevăzute la alineatul (5) al aceluiaşi articol, a se vedea Hotărârea Danemarca/Comisia, citată anterior, punctul 48].40Trebuie subliniat că, potrivit articolului 95 alineatul (6) al doilea paragraf CE, dispoziţiile de drept intern derogatorii se consideră aprobate în cazul în care Comisia nu se pronunţă într-un anumit termen. în plus, potrivit celui de al treilea paragraf al aceluiaşi alineat, prorogarea acestui termen nu este posibilă atunci când problema nu este complexă şi în caz de pericol pentru sănătatea umană.41Autorii tratatului au dorit ca, atât în interesul statului membru care efectuează notificarea, cât şi în interesul bunei funcţionări a pieţei interne, procedura prevăzută la acest articol să fie încheiată cu rapiditate. Acest obiectiv ar fi dificil de conciliat cu o cerinţă care ar impune schimburi prelungite de informaţii şi de argumente.42în cele din urmă, trebuie să se adauge că, menţionând, la punctul 44 din hotărârea atacată, o jurisprudenţă referitoare la procedura prevăzută la articolul 100a alineatul (4) din tratat, Tribunalul a intenţionat doar să sublinieze existenţa condiţiei care este impusă statului membru pentru a putea deroga de la o măsură de armonizare adoptată la nivel comunitar, şi anume obligaţia de a obţine în prealabil aprobarea Comisiei. Această condiţie este menţinută în cadrul dispoziţiilor articolului 95 alineatele (4) şi (5) CE, întrucât aceasta trebuie să fie îndeplinită atât de către statul membru care notifică o reglementare deja în vigoare în temeiul articolului 95 alineatul (4) CE, cât şi de către cel care notifică un proiect de lege în temeiul alineatului (5) al aceluiaşi articol Măsurile prevăzute la cele două alineate sunt, aşadar, guvernate în această privinţă de aceleaşi principii, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 85 din concluzii.43în definitiv, ţinând cont de caracteristicile specifice ale procedurii prevăzute la articolul 95 alineatul (5) CE, de similitudinile acestei proceduri cu cea prevăzută la alineatul (4) al acestui articol, precum şi de scopul comun al acestor două alineate, care este acela de a permite statelor membre să obţină derogări de la măsurile de armonizare, nu trebuie adoptată o soluţie diferită faţă de cea adoptată în ceea ce priveşte articolul 95 alineatul (4) CE. Prin urmare, Comisia nu este obligată să respecte principiul contradictorialităţii înainte de a decide în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE [a se vedea în acest sens, în privinţa articolului 95 alineatul (4) CE, Hotărârea Danemarca/Comisia, citată anterior, punctul 50].44Tribunalul a considerat, aşadar, în mod întemeiat că principiul contradictorialităţii nu trebuie să se aplice în cazul procedurii prevăzute la articolul 95 alineatul (5) CE.45Prin urmare, motivul întemeiat pe nerespectarea principiului contradictorialităţii trebuie respins.<TI>Cu privire la motivul întemeiat pe încălcarea articolului 95 alineatul (5) CE</TI><TI>Argumentele părţilor</TI>46Recurentele arată, mai întâi, că hotărârea atacată nu analizează motivul întemeiat pe încălcarea tratatului decât din punctul de vedere al verificării condiţiei referitoare la existenţa unei probleme specifice şi că, prin urmare, Tribunalul le-a încălcat dreptul de a fi ascultate.47Republica Austria adaugă că dovezile ştiinţifice noi constituie un element esenţial al articolului 95 alineatul (5) CE şi că, şi în cadrul evaluării condiţiei referitoare la existenţa unei probleme specifice statului membru, chestiunea coexistenţei culturilor modificate genetic şi a culturilor naturale, insuficienţa evaluării riscurilor, precum şi principiul precauţiei nu ar fi trebuit eludate de către Tribunal în opinia sa, Comisia nu a efectuat o analiză ştiinţifică integrală a riscurilor, nu a ţinut cont nici de dreptul de a fi audiat şi, în final, nu şi-a îndeplinit obligaţia de motivare.48Recurentele critică apoi punctul 67 din hotărârea atacată, în măsura în care acesta întemeiază constatarea absenţei, în speţă, a unei probleme specifice în sensul articolului 95 alineatul (5) CE pe faptul că nu s-a dovedit că ar exista OMG-uri pe teritoriul Land Oberösterreich. Hotărârea atacată ar fi, în această privinţă, în contradicţie cu obligaţia de a se baza pe un nivel de protecţie ridicat atunci când sunt adoptate, în temeiul respectivului articol 95 CE, dispoziţii în materie de sănătate, de securitate, de protecţie a mediului şi de protecţie a consumatorilor.49Republica Austria adaugă că, interpretând într-un mod prea restrictiv condiţiile privind existenţa unei probleme specifice, evaluând insuficient riscurile, precum şi dovezile ştiinţifice noi şi neţinând cont de principiul precauţiei, Comisia şi Tribunalul au influenţat în mod determinant soluţia litigiului şi au adus atingere intereselor sale.50în răspunsul său, Comisia susţine că întrebarea dacă Tribunalul a efectuat o apreciere pertinentă a circumstanţelor cauzei supuse judecăţii urmăreşte să stabilească dacă acesta a săvârşit o încălcare a dreptului comunitar, iar nu o neregularitate procedurală determinată de o motivare insuficientă.51Comisia precizează că existenţa unor dovezi ştiinţifice noi şi protecţia mediului nu se numără printre condiţiile constitutive ale unei probleme specifice, ci sunt plasate la acelaşi nivel cu respectiva problemă, toate condiţiile prevăzute la articolul 95 alineatul (5) CE fiind cumulative. Prin urmare, Tribunalul a respins în mod întemeiat acţiunea după ce a constatat neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unei probleme specifice.52în ceea ce priveşte principiul precauţiei, Comisia susţine că, la punctul 71 din hotărârea atacată, Tribunalul a explicat în mod întemeiat care sunt raţiunile care au determinat respingerea motivului bazat pe încălcarea unui astfel de principiu şi că Republica Austria nu a contestat această parte a hotărârii, cel puţin nu în mod explicit şi detaliat.53Tot în opinia Comisiei, consideraţiile privind pretinsele omisiuni ale Comisiei în procedura de analizare a cererii, precum şi argumentele referitoare la principiul respectării dreptului la apărare nu sunt utile pentru a răspunde la întrebarea dacă hotărârea atacată este viciată de o eroare de drept. în ceea ce priveşte respectarea dreptului la apărare, argumentaţia dezvoltată în această privinţă ar fi inadmisibilă, întrucât nu este susţinută de elemente de probă, şi, în orice caz, ar fi vădit nefondată, în măsura în care dreptul la apărare al Republicii Austria nu a fost limitat în niciun fel în cursul procedurii în faţa Tribunalului.54în final, recurentele consideră că viciul de procedură pe care l-au invocat se bazează pe o eroare de apreciere şi, prin urmare, reprezintă totodată un motiv întemeiat pe încălcarea dreptului comunitar. în opinia acestora, termenul specific nu trebuie considerat ca fiind sinonim cu termenul unic. Problemele avute în vedere la articolul 95 alineatul (5) CE ar trebui înţelese ca fiind probleme speciale, dar în niciun caz ca fiind probleme unice, care ar fi caracteristice unui singur stat membru sau unei singure regiuni. Recurentele consideră că, interpretând greşit semnificaţia termenului specific, Tribunalul a omis în mod eronat să analizeze celelalte condiţii prevăzute la articolul 95 alineatul (5) CE şi a încălcat, în această privinţă, dreptul comunitar.55în răspunsul său, Comisia susţine că Tribunalul nu trebuia nicidecum să analizeze în detaliu condiţia referitoare la existenţa unei probleme specifice şi consideră că recurentele nu şi-au îndeplinit obligaţia de a aduce probe care le revine în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE, în măsura în care s-au limitat la a-şi întemeia argumentaţia pe dimensiunile mici ale exploataţiilor agricole şi pe importanţa agriculturii ecologice. în opinia Comisiei, existenţa unui ecosistem special sau excepţional, care necesită o evaluare a riscurilor distinctă de cele efectuate în temeiul Directivei 2001/18 pentru alte regiuni similare din Europa, este cea care, în cadrul unei probleme specifice, justifică derogarea de la această directivă. Or, Comisia arată că recurentele nu au adus dovada necesară în această privinţă.<TI>Aprecierea Curţii</TI>56Mai întâi, trebuie arătat că legalitatea măsurilor naţionale notificate în temeiul articolului 95 alineatul (5) CE este strâns legată de aprecierea dovezilor ştiinţifice prezentate de statul membru care a efectuat notificarea.57într-adevăr, respectiva dispoziţie impune ca introducerea unor dispoziţii de drept intern care derogă de la o măsură de armonizare să fie întemeiată pe dovezi ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului ambiant ori a mediului de lucru, să fie necesară din cauza unei probleme specifice statului membru respectiv, care apare după adoptarea măsurii de armonizare, şi ca dispoziţiile avute în vedere, precum şi motivele adoptării lor să fie notificate Comisiei (Hotărârea din 21 ianuarie 2003, Germania/Comisia, citată anterior, punctul 80).58Aceste condiţii au un caracter cumulativ şi trebuie, prin urmare, să fie toate îndeplinite, sub sancţiunea respingerii de către Comisie a dispoziţiilor de drept intern derogatorii (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2003, Germania/Comisia, citată anterior, punctul 81).59în această privinţă, trebuie arătat că respectivul caracter cumulativ nu a fost contestat, în speţă, de către părţi.60Apoi, în recursurile lor, recurentele au contestat hotărârea atacată în special în măsura în care Tribunalul a respins argumentele acestora referitoare la aprecierile făcute de Comisie cu privire la condiţia legată de existenţa unei probleme specifice a statului membru care a efectuat notificarea.61într-adevăr, la punctele 66 şi 67 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că reclamantele nu prezentaseră elemente probante care să permită punerea la îndoială a temeiniciei acestor aprecieri şi se limitaseră la a sublinia mărimea redusă a exploataţiilor agricole, precum şi importanţa agriculturii ecologice în Land Oberösterreich. Tribunalul a adăugat în special că reclamantele nu au invocat elemente care să conteste concluziile EFSA conform cărora Republica Austria nu a demonstrat că teritoriul ce aparţine Land Oberösterreich conţine ecosisteme speciale sau excepţionale, care necesită o evaluare a riscurilor distinctă de cele efectuate pentru Austria în ansamblul său sau pentru alte regiuni similare din Europa. în opinia Tribunalului, consideraţiile avansate de reclamante, prin caracterul lor de ordin general, nu pot infirma aprecierile concrete care figurează în decizia în litigiu.62în această decizie, Comisia a apreciat că Republica Austria nu demonstrase că pe teritoriul aparţinând Land Oberösterreich exista o problemă specifică, în sensul articolului 95 alineatul (5) CE, apărută după adoptarea Directivei 2001/18.63Această decizie urma avizului EFSA, care a constatat absenţa unor dovezi ştiinţifice care să demonstreze existenţa unei probleme specifice. Această agenţie a considerat că nu a fost prezentat niciun element ştiinţific de natură să dovedească existenţa unor ecosisteme speciale sau excepţionale, care necesită o evaluare a riscurilor distinctă de cele efectuate pentru Austria în ansamblul său sau pentru alte regiuni similare din Europa. Această agenţie a conchis că Raportul Müller nu furniza nicio informaţie nouă care să invalideze dispoziţiile Directivei 2001/18.64în această privinţă, Tribunalul nu pare să fi săvârşit o eroare de drept atunci când a amintit faptul că Comisia a luat în considerare concluziile EFSA referitoare la absenţa dovezilor ştiinţifice care să demonstreze existenţa unei probleme specifice.65Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentelor, Tribunalul nu a interpretat greşit sensul termenului specific avut în vedere la articolul 95 alineatul (5) CE, dat fiind că nu a considerat că, pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute în dispoziţia menţionată, trebuia demonstrată doar existenţa unei probleme unice, noţiune mai restrictivă decât cea de problemă specifică.66în această privinţă, în hotărârea atacată, Tribunalul a reluat concluziile Comisiei, precum şi pe cele ale EFSA, pentru a arăta că Republica Austria nu prezentase niciun element ştiinţific de natură să dovedească mai ales existenţa unor ecosisteme speciale.67în versiunea germană a deciziei în litigiu, care este cea autentică, se face referire la ungewöhnliches Ökosystem, iar în avizul EFSA, redactat în engleză, se face referire la unusual ecosystems, ceea ce lipseşte de orice semnificaţie termenii einzigartiges şi unique care figurează în versiunea germană a deciziei în litigiu şi, respectiv, în avizul EFSA.68Trebuie adăugat că nu reiese nici că Tribunalul a comis o eroare de drept atunci când a considerat că recurentele nu au prezentat elemente probante care să permită punerea la îndoială a temeiniciei aprecierilor referitoare la absenţa de dovezi ştiinţifice care să demonstreze existenţa unei probleme specifice şi, prin urmare, că una dintre condiţiile prevăzute la articolul 95 alineatul (5) CE nu fusese îndeplinită.69în final, reiese din jurisprudenţă că, din moment ce condiţiile prevăzute la articolul 95 alineatul (5) CE au un caracter cumulativ, nu trebuie analizate toate condiţiile respective dacă se constată că una dintre ele nu este îndeplinită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2003, Germania/Comisia, citată anterior, punctul 88).70Prin urmare, după ce a considerat că nu era îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei probleme specifice a statului membru, Tribunalul a respins în mod întemeiat acţiunile fără a mai verifica dacă celelalte condiţii erau îndeplinite.71în consecinţă, argumentele recurentelor referitoare la faptul că Tribunalul s-a limitat la a analiza condiţia legată de existenţa unei probleme specifice a statului membru, precum şi cele referitoare la dreptul de a fi audiat, la obligaţia de motivare şi la dreptul la apărare nu sunt fondate.72în aceste condiţii, trebuie să se considere că, respingând acţiunile, Tribunalul nu a încălcat articolul 95 alineatul (5) CE.73Prin urmare, al doilea motiv al recurentelor nu este fondat, iar recursurile trebuie respinse.<TI>Cu privire la cheltuielile de judecată</TI>74Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din acelaşi regulament, partea care cade în pretenţii este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. întrucât Comisia a solicitat obligarea Land Oberösterreich şi a Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea din urmă au căzut în pretenţii, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară şi hotărăşte:

1)Respinge recursurile,2)Obligă Land Oberösterreich şi Republica Austria la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături