19.10.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 402/13


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.10911 – PARTNERS GROUP / KOHLBERG / USIC)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 402/08)

1.   

La data de 10 octombrie 2022, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Partners Group AG („Partners Group”, Elveția);

—

Kohlberg & Co., L.L.C. („Kohlberg”, SUA).

Partners Group și Kohlberg vor dobândi, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii Onecall Holdings, Inc. („Onecall”, SUA).

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

—

Partners Group: gestionare de investiții pe piețe private, la nivel mondial;

—

Kohlberg: gestionare de capital privat, în special investiții în întreprinderi din segmentul mediu al pieței;

—

Onecall: deține indirect 100 % din USIC Holdings Inc. (denumită în continuare „USIC”), un furnizor de servicii de prevenire a daunelor și de localizare a serviciilor de utilitate publică subterane în Statele Unite și în Canada. În prezent, Onecall este controlată exclusiv de Partners Group.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.10911 – PARTNERS GROUP / KOHLBERG / USIC

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.