13.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 379/47


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1686 AL COMISIEI

din 12 noiembrie 2020

de supunere la înregistrare a importurilor de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Turcia

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în special articolul 14 alineatul (5),

după informarea statelor membre,

întrucât:

(1)

La 14 mai 2020, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a anunțat, printr-un aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2) („Avizul de deschidere”), deschiderea unei proceduri antidumping („procedura antidumping”) privind importurile în Uniune de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, originare din Turcia, în urma unei plângeri depuse la 31 martie 2020 de Eurofer (denumit în continuare „reclamantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală a Uniunii de anumite produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate.

1.   PRODUSUL CARE FACE OBIECTUL ÎNREGISTRĂRII

(2)

Produsele care fac obiectul înregistrării („produsul în cauză”) sunt anumite produse plate laminate din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, chiar în rulouri (inclusiv produse „tăiate la lungime” și „benzi înguste”), simplu laminate la cald, neplacate și neacoperite. Aceste produse se încadrează în prezent la codurile NC 7208 10 00, 7208 25 00, 7208 26 00, 7208 27 00, 7208 36 00, 7208 37 00, 7208 38 00, 7208 39 00, 7208 40 00, 7208 52 10, 7208 52 99, 7208 53 10, 7208 53 90, 7208 54 00, 7211 13 00, 7211 14 00, 7211 19 00, ex 7225 19 10 (cod TARIC 7225191090), 7225 30 90, ex 7225 40 60 (cod TARIC 7225406090), 7225 40 90, ex 7226 19 10 (cod TARIC 7226191090), 7226 91 91 și 7226 91 99. Codurile NC și TARIC sunt menționate numai cu titlu informativ.

(3)

Nu sunt supuse înregistrării: (i) produsele din oțel inoxidabil și produsele din oțeluri cu siliciu numite „magnetice” cu grăunți orientați; (ii) produsele din oțel de scule și oțeluri rapide; (iii) produsele, altfel decât în rulouri, fără modele în relief, cu o grosime de peste 10 mm și cu o lățime de cel puțin 600 mm și (iv) produsele, altfel decât în rulouri, fără modele în relief, cu o grosime de cel puțin 4,75 mm și de cel mult 10 mm și cu o lățime de cel puțin 2 050 mm.

2.   CEREREA

(4)

La 17 septembrie 2020, reclamantul a prezentat o cerere de înregistrare în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază. Reclamantul a solicitat ca importurile produsului în cauză să fie supuse înregistrării, astfel încât să poată fi aplicate retroactiv măsuri împotriva respectivelor importuri, începând cu data înregistrării lor.

(5)

Următoarele părți interesate au prezentat observații ca răspuns la cerere: guvernul Turciei, Consorțiul de utilizatori (utilizatori), grupurile Colakoglu și Erdemir și Habas (producători-exportatori), Asociația exportatorilor de oțel din Turcia („ÇİB”) și Asociația producătorilor de oțel din Turcia („TCUD”).

3.   MOTIVE PENTRU ÎNREGISTRARE

(6)

În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, Comisia poate să dea instrucțiuni autorităților vamale cu privire la luarea măsurilor corespunzătoare pentru a înregistra importurile, astfel încât, ulterior, să poată fi aplicate măsuri împotriva respectivelor importuri de la data înregistrării lor, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în regulamentul de bază. Importurile pot fi supuse înregistrării în urma unei cereri din partea industriei din Uniune care conține suficiente elemente de probă pentru a justifica o astfel de acțiune.

(7)

Reclamantul a susținut că, pe baza celor mai recente statistici disponibile, a existat o creștere substanțială a importurilor ca urmare a deschiderii anchetei, care putea să compromită grav efectul corectiv al taxelor definitive. În plus, reclamantul a susținut că au existat antecedente de dumping din partea Turciei pe parcursul unei perioade extinse și că importatorii au fost sau ar fi trebuit să fie conștienți de practicile de dumping din Turcia.

(8)

Comisia a examinat cererea în conformitate cu articolul 10 alineatul (4) din regulamentul de bază. Comisia a verificat dacă importatorii știau sau dacă ar fi trebuit să știe despre existența dumpingului, despre amploarea lui și despre prejudiciul pretins sau constatat. Ea a analizat, de asemenea, dacă s-a înregistrat o nouă creștere substanțială a importurilor care, ținând seama de perioada în care a avut loc, precum și de volum și de alte circumstanțe, era de natură să compromită grav efectul corectiv al unei eventuale taxe antidumping definitive care trebuie aplicată.

3.1.   Cunoașterea de către importatori a existenței dumpingului, a amplorii lui și a prejudiciului pretins

(9)

În această etapă, Comisia dispune de suficiente dovezi potrivit cărora importurile de produs în cauză originare din Turcia fac obiectul unui dumping. Plângerea a furnizat suficiente dovezi referitoare la dumping bazate pe comparația dintre valoarea normală astfel stabilită și prețul de export (la nivel franco fabrică) al produsului în cauză în momentul vânzării acestuia pentru export către Uniune. În ansamblu, și dată fiind amploarea marjelor de dumping pretinse, cuprinse între 4 % și 8 %, aceste dovezi au fost suficiente pentru a susține afirmația că producătorii-exportatori practică dumpingul.

(10)

De asemenea, plângerea a furnizat suficiente dovezi cu privire la prejudiciul pretins adus industriei din Uniune, inclusiv o evoluție negativă a principalilor indicatori de performanță ai industriei din Uniune.

(11)

Aceste informații au fost incluse atât în versiunea neconfidențială a plângerii, cât și în avizul de deschidere publicat la 14 mai 2020. Prin publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, avizul de deschidere este un document public, accesibil tuturor importatorilor. Mai mult, în calitate de părți interesate în cadrul anchetei, importatorii au acces la versiunea neconfidențială a plângerii și la dosarul neconfidențial. Prin urmare, Comisia a considerat că, din aceste motive, importatorii știau sau ar fi trebuit să știe de existența dumpingului, de amploarea acestuia și de prejudiciul pretins (3).

(12)

Astfel cum se menționează în considerentul 5, mai multe părți interesate au prezentat observații cu privire la cererea de înregistrare. În ceea ce privește primul criteriu, Guvernul Turciei, Habas, CIB și grupurile Colakoglu și Erdemir au subliniat că simpla deschidere a unei anchete antidumping nu înseamnă în mod automat că se practică dumpingul, întrucât anumite anchete (unele cu privire la Turcia) sunt încheiate fără instituirea de taxe, ci mai degrabă ar fi vorba doar despre o „afirmație unilaterală”. Astfel, un importator nu poate avea cunoștință de ceva („practici de dumping”) ce ancheta nu a stabilit încă. Guvernul Turciei, Habas și CIB au contestat și anumite elemente de probă suplimentare furnizate de Eurofer în cerere, inclusiv afirmația potrivit căreia directorul general al unui producător-exportator turc avea cunoștință de viitoarea anchetă antidumping și deținea informațiile conform cărora importurile produsului în cauză fac obiectul unor măsuri de apărare comercială în țări terțe. În cele din urmă, TCUD a remarcat că unele dintre afirmațiile făcute de Eurofer cu privire la măsurile antidumping împotriva importurilor de produs în cauză din Turcia nu au fost descrise în mod adevărat în informațiile transmise. În această privință, TCUD a susținut că o societate a fost scutită de măsurile din partea SUA în urma unei contestații în fața instanțelor relevante și că o altă țară terță (Maroc) a eliminat taxele antidumping împotriva Turciei în urma hotărârii pronunțate un grup special de soluționare a litigiilor al OMC.

(13)

Articolul 14 alineatul (5) din regulamentul de bază prevede că, începând de la data deschiderii anchetei și după ce a informat statele membre în timp util, Comisia poate să dea instrucțiuni autorităților vamale cu privire la luarea măsurilor corespunzătoare pentru a înregistra importurile, astfel încât, ulterior, să poată fi aplicate măsuri împotriva respectivelor importuri de la data înregistrării lor. Principalul obiectiv al înregistrării în acest caz este de a permite posibilitatea de a institui retroactiv măsuri provizorii cu până la 90 de zile înainte de aplicarea acestora, în conformitate cu articolul 10 alineatul (4) din regulamentul de bază. Prin urmare, având în vedere această dispoziție, Comisia nu poate înregistra importurile după ce o taxă provizorie a fost deja instituită.

(14)

În cazul în care, după cum sugerează unele părți, înregistrarea este posibilă numai după ce o anchetă a constatat existența unui dumping, atunci, prin definiție, aceasta nu ar putea avea loc niciodată înainte de instituirea taxelor provizorii. O astfel de abordare ar priva în totalitate instrumentul de înregistrare de efectul său util (4). Prin urmare, Comisia trebuie să decidă dacă să înregistreze sau nu importurile înainte de instituirea unei taxe provizorii. În această privință, Comisia a observat că, în etapa în care reclamantul a depus cererea de înregistrare, cele mai bune informații disponibile erau cele din plângere, pe baza cărora, astfel cum se prevede în avizul de deschidere, Comisia a deschis ancheta antidumping și a indicat existența unor dovezi care tind să demonstreze existența unui dumping prejudiciabil. Prin urmare, Comisia a respins aceste afirmații, ca fiind nefondate. În plus, având în vedere această constatare, Comisia nu a trebuit să evalueze dovezile suplimentare menționate mai sus în ceea ce privește importurile producătorilor-exportatori turci către țări terțe și argumentele conexe.

(15)

Prin urmare, Comisia a concluzionat că primul criteriu de înregistrare a fost îndeplinit.

3.2.   O nouă creștere substanțială a importurilor

(16)

Comisia a analizat acest criteriu pe baza datelor statistice disponibile în baza de date „Surveillance 2” pentru produsul în cauză. Pentru a evalua dacă, de la deschiderea anchetei, a avut loc o nouă creștere substanțială, Comisia a definit mai întâi perioadele de timp care trebuie comparate. Pe de o parte, aceasta a evaluat datele privind importurile din Turcia după deschiderea anchetei antidumping (și anume, momentul în care importatorii aveau cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință despre practicile de dumping) până la perioada cea mai recentă, și anume perioada iunie-mijlocul lunii octombrie 2020. Pe de altă parte, Comisia a calculat importurile din Turcia pentru aceeași perioadă în perioada de anchetă (5) (și anume perioada iunie-mijlocul lunii octombrie 2019) și volumele medii lunare ale importurilor în întreaga perioadă de anchetă.

(17)

Comisia a considerat că, în acest caz, o comparație între volumele de import medii lunare ulterioare deschiderii anchetei și volumele medii lunare ale importurilor turcești în întreaga perioadă de anchetă nu ar fi suficientă pentru a evalua dacă a existat o creștere substanțială a importurilor având în vedere evoluția pieței și efectul de stocare derivat din măsurile de salvgardare în vigoare care afectează produsul în cauză. Astfel, Comisia a considerat că este oportun să se bazeze pe comparația între volumele de import medii lunare ulterioare deschiderii anchetei și cele din același interval de timp din perioada de anchetă, pentru a reflecta mai bine influența potențială a măsurilor de salvgardare în vigoare asupra comportamentului fluxurilor de import din Turcia în perioada evaluată (6). Compararea volumelor importurilor de după deschiderea anchetei cu volumele importurilor din aceeași perioadă a anului anterior ar ține, în plus, seama în mod corespunzător de eventualele efecte sezoniere, dacă este cazul (7).

(18)

În ceea ce privește influența măsurilor de salvgardare asupra fluxurilor de import din Turcia, Comisia a observat că, pe parcursul întregului an 2019 (perioada de anchetă), importurile de produs în cauză din Turcia au fost afectate de numeroase ajustări ale funcționării măsurilor de salvgardare care au avut un impact asupra comportamentului Turciei în materie de exporturi.

(19)

În primul rând, luna ianuarie 2019, de departe luna cu cel mai mare volum al importurilor de produs în cauză din Turcia, a coincis cu ultima lună a măsurilor provizorii de salvgardare. În această privință, existau incertitudini pe piață cu privire la forma pe care aveau să o ia măsurile definitive. Comisia a remarcat că orice volum fără taxe vamale din contingentul tarifar care nu este vândut până la sfârșitul lunii respective nu va fi reportat pentru perioada următoare, și anume volumele CT fără taxe vamale urmând a fi „pierdute”. O situație similară, și anume ultima (ultimele) lună (luni) anterioară (anterioare) unei noi perioade de măsuri, a fost în trimestrul februarie-martie 2019. În al doilea rând, în lunile februarie, aprilie, iulie și octombrie ale anului 2019, au fost deschise noi loturi de contingente tarifare fără taxe vamale. În temeiul măsurilor de salvgardare privind anumite produse din oțel, fiecare deschidere de contingente tarifare a condus, în general, la importuri masive în primele etape ale fiecărui trimestru. În cele din urmă, Comisia a anunțat în august 2019, în cadrul primei anchete de reexaminare a măsurilor de salvgardare privind oțelul, că va aplica importurilor din Turcia de produs în cauză un plafon de 30 % peste contingentele tarifare disponibile în cadrul categoriei de produse relevante, conducând astfel la o creștere a importurilor înainte de o astfel de schimbare a gestionării CT.

(20)

Comisia a subliniat, de asemenea, că evenimentele de mai sus au avut un impact asupra fluxului volumelor de import, astfel cum se arată în statistici. În special, lunile ianuarie, martie și septembrie se situează pe primul, al doilea și al patrulea loc în ceea ce privește volumele exportate lunar de către Turcia în 2019 (în unele cazuri acestea fiind mult mai mari decât în oricare altă lună din anul respectiv) (8). Prin urmare, Comisia a concluzionat că toate aceste măsuri de reglementare în cadrul măsurilor de salvgardare privind oțelul au influențat în mod semnificativ comportamentul operatorilor de pe piață și tendința fluxurilor de importuri pe tot parcursul anului.

(21)

Situația într-o perioadă mult mai scurtă (în perioada cuprinsă între iunie și mijlocul lunii octombrie) a fost mai puțin afectată de modificările de reglementare în materie de gestionare a contingentelor tarifare. Astfel, Comisia a comparat volumul mediu lunar al importurilor din Turcia în perioada iunie-mijlocul lunii octombrie 2020 cu volumul mediu lunar al importurilor din aceeași perioadă a anului precedent, 2019.

(22)

Comparația arată că volumul mediu lunar al importurilor din Turcia în această perioadă a crescut cu 6 %.

Volumele de import (media lunară)

Perioada de anchetă (2019)

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2019

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2020

Delta

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2020 versus perioada de anchetă

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2020 versus iunie-mijlocul lunii octombrie 2019 (9)

Turcia (tone)

227 875

164 897

174 986

-23 %

+6 %

Sursă: baza de date Surveillance 2.

(23)

În continuare, Comisia a examinat tendințele importurilor înregistrate în perioada selectată și în perioada corespunzătoare din perioada de anchetă pentru a stabili dacă această creștere de 6 % a reprezentat o creștere substanțială a importurilor în acest caz. În special, Comisia a observat că, în luna septembrie 2020, au fost înregistrate volume neglijabile de importuri din Turcia. Un astfel de volum excepțional de scăzut al importurilor s-a datorat în mare măsură faptului că, în temeiul măsurilor de salvgardare privind oțelul, Turcia își epuizase practic contingentul tarifar specific țării din acea lună din categoria de produse 1 (din care face parte produsul în cauză) și, prin urmare, nu ar fi fost în măsură să exporte cantități semnificative ale produsului în cauză decât pe baza unei taxe de 25 % (10). Acest volum excepțional de scăzut al importurilor din septembrie 2020 a redus în mare măsură volumele medii lunare ale importurilor în perioada relevantă aleasă de Comisie pentru a efectua comparația (iunie-mijlocul lunii octombrie 2020). În același timp, Comisia a observat că, tocmai în aceeași lună a anului precedent, în septembrie 2019, a existat un volum foarte mare de importuri ca urmare a faptului că, în octombrie 2019, ajustările efectuate în urma primei anchete de reexaminare a măsurilor de salvgardare urmau să intre în vigoare. Așadar, în așteptarea acestui eveniment, producătorii turci au exportat cantități foarte mari în cursul lunii septembrie 2019.

(24)

Având în vedere considerentul anterior, Comisia a fost de părere că importurile din lunile septembrie ale anilor 2019 și, respectiv, 2020 nu au fost reprezentative și a evaluat, de asemenea, nivelurile importurilor fără a include luna respectivă în ambii ani. O astfel de comparație a confirmat faptul că creșterile volumelor de import în comparație cu aceleași luni în cursul perioadei de anchetă au fost foarte semnificative. De exemplu, atunci când se compară perioada iunie-august din 2020 cu aceeași perioadă din 2019, se înregistrează o creștere cu 44 %. O creștere semnificativă, cu 49 %, ar avea loc și dacă s-ar compara perioada iunie-mijlocul lunii octombrie 2020 cu aceeași perioadă din 2019, fără a include luna septembrie. Având în vedere aceste considerații, Comisia a concluzionat că creșterea importurilor în acest caz este substanțială.

(25)

În ceea ce privește acest criteriu, Guvernul Turciei, Habas, CIB și grupurile Colakoglu și Erdemir, precum și Consorțiul de utilizatori de produse plate laminate la cald din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate („HRFS”) au contestat perioada propusă de reclamant pentru a evalua dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor. În schimb, aceste părți au propus perioade diferite pentru a efectua o astfel de comparație care, în opinia lor, ar demonstra că acest criteriu nu a fost îndeplinit. Conform afirmațiilor făcute de Habas și Consorțiul utilizatorilor de HRFS, compararea, pe o bază trimestrială, a acelorași perioade din 2019 și din prima jumătate a anului 2020, adică a primelor două trimestre ale fiecărui an, ar indica o scădere a importurilor. CIB și Grupurile Colakoglu și Erdemir au susținut că perioada aleasă de Eurofer, și anume iunie-iulie 2020, a fost prea scurtă și, prin urmare, nu a fost reprezentativă. În plus, CIB și Consorțiul de utilizatori ai HRFS au afirmat că motivele pentru orice creștere a importurilor ar fi fost totuși consecințele relaxării măsurilor de izolare din Uniune legate de pandemia de COVID-19, care au coincis cu primele etape ale perioadei ulterioare deschiderii anchetei. CIB a susținut că Comisia trebuie să compare volumul importurilor care au avut loc după deschiderea anchetei cu volumul importurilor care au avut loc în cursul perioadei de anchetă. Partea respectivă a susținut, de asemenea, că importurile Turciei ar fi înregistrat o scădere constantă în ianuarie-mai 2020 și că, în lunile iunie și iulie 2020, acestea ar fi crescut doar până la „nivelul lor normal”. În plus, potrivit concluziilor CIB, Comisia ar trebui să nu țină seama de datele ulterioare deschiderii din iunie 2020 din cauza impactului presupusei situații speciale „post-carantină”. În acest caz, comparația cu media lunară din perioada de anchetă ar indica o creștere cu 12 %, care nu ar putea fi considerată „o creștere suplimentară substanțială”, ci mai degrabă o creștere „foarte modestă”. Alte părți au propus să se evalueze tendințele importurilor din primele șapte luni (ianuarie-iulie) în perioadele 2017-2020, tendințele importurilor pe parcursul anilor 2017-2020 (anualizate) (11), media lunară în anii 2018 și 2019 cu media lunară în perioada ianuarie-iulie 2020, media lunară a perioadei ianuarie-iulie 2018 și 2019 cu aceeași perioadă din anul 2020, precum și media lunară din perioada de anchetă cu volumul importurilor din luna iulie 2020 (12), pentru a demonstra că importurile au scăzut. Grupurile Colakoglu și Erdemir au contestat, de asemenea, faptul că cererea nu includea date privind importurile efectuate între sfârșitul perioadei de anchetă și deschiderea anchetei, în pofida perioadei de timp scurse între cele două.

(26)

În plus, Consorțiul utilizatorilor de HRFS a susținut și că înregistrarea ar reduce nivelul importurilor și ar cauza un deficit de aprovizionare care ar amenința operațiunile instalațiilor de producție ale anumitor utilizatori stabiliți în Uniune. Acest lucru ar perturba piața și ar cauza daune ireparabile pentru utilizatorii independenți ai produsului în cauză.

(27)

Toate părțile interesate care au reacționat la cererea de înregistrare din partea Eurofer au fost de acord cu faptul că, din cauza impactului măsurilor de salvgardare privind oțelul asupra Turciei, nu ar fi în măsură să își crească în continuare exporturile în lunile următoare (și anume, cele înainte de instituirea măsurilor antidumping provizorii) și că, prin urmare, Comisia ar trebui să nu ia în considerare cererea de înregistrare.

(28)

În ceea ce privește diferitele perioade propuse de părți, Comisia face trimitere la raționamentul și explicațiile pe care le-a prezentat în secțiunea 3.2 de mai sus. Cu toate acestea, există o serie de afirmații în acest sens care justifică o obiecțiune specifică. În primul rând, Comisia observă că, deși de obicei compară și importurile medii lunare ale unei perioade de după deschidere cu nivelurile medii ale importurilor din perioada de anchetă, o astfel de comparație ar putea să nu fie întotdeauna adecvată. În acest caz, Comisia a constatat și a explicat în considerentele 16-20 de mai sus că, având în vedere circumstanțele specifice ale pieței în ceea ce privește importurile care fac obiectul anchetei, utilizarea mediei importurilor din anul 2019 nu reprezintă baza de comparație cea mai adecvată.

(29)

În al doilea rând, Comisia observă că una dintre propuneri a făcut referire la tendințele dintr-o perioadă anterioară deschiderii anchetei antidumping. Aceasta ar fi incompatibilă cu constatarea potrivit căreia cunoașterea practicilor de dumping din Turcia decurge din publicarea avizului de deschidere. Astfel, tendința importurilor dintr-o perioadă anterioară momentului în care un importator ar fi putut avea cunoștință de existența unui dumping nu trebuie luată în considerare pentru aprecierea temeiniciei unei cereri de înregistrare.

(30)

În al treilea rând, Comisia observă, de asemenea, că, în timp ce cererea Eurofer constituie punctul de plecare pentru analiză, Comisia trebuie, de asemenea, ca ea însăși să efectueze o analiză cuprinzătoare. În această privință, Comisia dispune de un set de date pentru o perioadă mai recentă decât cele furnizate de Eurofer în cerere (și anume, până la jumătatea lunii octombrie 2020) (13). În plus, Comisia a considerat, de asemenea, că este mai adecvat să se compare acest set de date cu același interval de timp din perioada de anchetă, din motivele prezentate mai sus.

(31)

Prin urmare, Comisia nu consideră că diferitele propuneri au arătat motive întemeiate care le-ar face mai potrivite pentru a evalua evoluția importurilor decât cele elaborate în secțiunea 3.2. Prin urmare, Comisia a respins aceste afirmații.

(32)

În ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora, din cauza măsurilor de salvgardare în vigoare, nu ar exista oricum vreun risc de creștere substanțială a importurilor, Comisia nu a fost de acord, din motivele prezentate în continuare.

(33)

În primul rând, înregistrarea nu influențează luarea unei decizii de percepere retroactivă a taxelor antidumping provizorii. Dacă măsurile de salvgardare vor împiedica creșterea importurilor până la instituirea măsurilor provizorii ar trebui să se evalueze în contextul unei posibile perceperi retroactive a taxelor (14).

(34)

În orice caz, Comisia recunoaște că, în urma modificărilor introduse prin măsurile de salvgardare începând cu 1 iulie 2020, Turcia a făcut obiectul unui contingent tarifar specific fiecărei țări ale cărui volume trimestriale sunt stabilite în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/894 al Comisiei (15). Dacă aceste volume sunt epuizate, Turciei i se permite totuși să exporte în continuare în Uniune (16).

(35)

Cu toate acestea, Comisia nu este de acord că, singur, acest fapt ar împiedica în mod automat creșterea substanțială a importurilor din Turcia înainte de instituirea taxelor antidumping provizorii, dacă este cazul. Acest lucru se datorează faptului că, până la data la care taxele provizorii pot fi instituite cel mai târziu, la jumătatea lunii ianuarie 2021, pentru Turcia se vor fi eliberat două contingente tarifare fără taxe vamale (17). În plus, orice eventuală comparație între volumele importurilor pentru a evalua dacă perceperea retroactivă a taxelor este justificată ar putea acoperi, de asemenea, o perioadă anterioară momentului în care Turcia a intrat sub incidența unui contingent tarifar specific fiecărei țări, astfel cum se explică în considerentele 18 și 19 de mai sus. Prin urmare, în această etapă, nu există nicio dovadă că volumele totale pe care Turcia le-ar putea exporta fără taxe vamale (și cu taxe vamale de 25 %) până la o eventuală instituire a unor măsuri antidumping provizorii nu ar putea fi considerate ca reprezentând o nouă creștere substanțială. În orice caz, Comisia va putea ajunge la concluzii în acest sens numai în cazul în care la sfârșitul anchetei în curs se instituie taxe antidumping definitive.

(36)

Prin urmare, Comisia respinge afirmațiile potrivit cărora, din cauza măsurilor de salvgardare în vigoare, ar trebui exclusă o nouă creștere substanțială a importurilor.

(37)

În cele din urmă, Comisia remarcă faptul că observația făcută de Consorțiul de utilizatori cu privire la impactul înregistrării asupra aprovizionării cu produsul în cauză și asupra utilizatorilor independenți nu intră sub incidența cerințelor legale care trebuie să fie evaluate atunci când se iau decizii cu privire la înregistrarea importurilor. Prin urmare, Comisia nu abordează această chestiune în acest stadiu al procedurii.

(38)

Având în vedere considerațiile de mai sus, Comisia a constatat că al doilea criteriu de înregistrare a fost, de asemenea, îndeplinit.

3.3.   Compromiterea efectului corectiv al taxei

(39)

Comisia dispune de suficiente elemente de probă potrivit cărora creșterea în continuare a importurilor din Turcia la prețuri tot mai mici ar cauza un prejudiciu suplimentar.

(40)

Astfel cum s-a stabilit în secțiunea 3.2, există suficiente elemente de probă care indică o creștere substanțială a importurilor produsului în cauză.

(41)

În plus, există dovezi referitoare la o tendință de scădere a prețurilor de import ale produsului în cauză. În această privință, prețurile de import din Turcia în Uniune în perioada iunie-mijlocul lunii octombrie 2020 au scăzut, în medie, cu 13 % în comparație cu aceeași perioadă din 2019 și cu 14 % în comparație cu media lunară din perioada de anchetă.

Perioada

PA (2019)

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2019

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2020

Delta

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2020 versus PA

Iunie-mijlocul lunii octombrie 2020 versus iunie-mijlocul lunii octombrie 2019

Prețul unitar mediu

(EUR/tonă)

493

488

422

-14 %

-13 %

Sursă: baza de date Surveillance 2.

(42)

Prin urmare, există probabilitatea ca o astfel de creștere suplimentară a importurilor după deschiderea anchetei, având în vedere perioada în care a avut loc, volumul său și alte împrejurări, cum ar fi comportamentul în materie de prețuri al producătorilor-exportatori, să submineze în mod grav efectul corectiv al oricărei taxe definitive, dacă o astfel de taxă nu va fi aplicată retroactiv.

(43)

Prin urmare, Comisia a concluzionat că și al treilea criteriu de înregistrare a fost îndeplinit.

4.   PROCEDURA

(44)

Comisia a concluzionat că există suficiente dovezi pentru a justifica supunerea la înregistrare a importurilor produsului în cauză, în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din regulamentul antidumping de bază.

(45)

Toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte în scris punctele de vedere și să aducă elemente de probă în sprijinul lor. Comisia poate audia părțile interesate, cu condiția ca acestea să prezinte o solicitare scrisă din care să reiasă că au motive speciale în baza cărora ar trebui să fie audiate.

5.   ÎNREGISTRAREA

(46)

În temeiul articolului 14 alineatul (5) din regulamentul de bază, importurile produsului în cauză trebuie să facă obiectul unei înregistrări pentru a se garanta că, în cazul în care ancheta ar avea ca rezultat constatări care conduc la instituirea unor taxe antidumping, taxele respective pot fi percepute retroactiv pentru importurile înregistrate, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

(47)

Orice obligație de plată ulterioară va decurge din constatările anchetei antidumping.

(48)

Afirmațiile din plângere care au dus la deschiderea unei anchete antidumping estimează marje de dumping cuprinse între 4 % și 8 % și niveluri de eliminare a prejudiciului cuprinse între 10 % și 25 % pentru produsul în cauză. Valoarea taxelor care ar putea fi achitate în viitor se poate estima la cel mai ridicat nivel al marjei de dumping estimat pe baza plângerii, și anume la 8 % ca procent din valoarea CIF la importul produsului în cauză.

6.   PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

(49)

Toate datele cu caracter personal colectate în contextul acestei înregistrări vor fi prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (18),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1036, autoritățile vamale sunt invitate să ia măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniune de produse plate laminate din fier, din oțel nealiat sau din alte oțeluri aliate, chiar în rulouri (inclusiv produse „tăiate la lungime” și „benzi înguste”), simplu laminate la cald, neplacate și neacoperite. Aceste produse se încadrează în prezent la codurile NC 7208 10 00, 7208 25 00, 7208 26 00, 7208 27 00, 7208 36 00, 7208 37 00, 7208 38 00, 7208 39 00, 7208 40 00, 7208 52 10, 7208 52 99, 7208 53 10, 7208 53 90, 7208 54 00, 7211 13 00, 7211 14 00, 7211 19 00, ex 7225 19 10 (cod TARIC 7225191090), 7225 30 90, ex 7225 40 60 (cod TARIC 7225406090), 7225 40 90, ex 7226 19 10 (cod TARIC 7226191090), 7226 91 91 și 7226 91 99 și sunt originare din Turcia.

(2)   Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(3)   Toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte în scris punctele de vedere, să furnizeze elemente de probă în sprijinul lor sau să solicite să fie audiate în termen de 21 de zile de la data publicării prezentului regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 noiembrie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 176, 30.6.2016, p. 21.

(2)   JO C 166, 14.5.2020, p. 9.

(3)  A se vedea Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 8 mai 2019 în cauza T-749/16, Stemcor/Comisia Europeană, punctul 56.

(4)  A se vedea Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 8 mai 2019 în cauza T-749/16, Stemcor/Comisia Europeană, punctul 33.

(5)  Perioada de anchetă (PA) a cuprins perioada de la 1 ianuarie 2019 la 31 decembrie 2019.

(6)  Importurile produsului în cauză din Turcia fac obiectul unor măsuri de salvgardare de la jumătatea lunii iulie 2018 (în cadrul categoriei de produse 1). Contingentele tarifare („CT”) în temeiul măsurilor de salvgardare sunt gestionate trimestrial. Prin urmare, comparând aceleași perioade, tendința va fi mai puțin influențată de numeroasele modificări în ceea ce privește gestionarea CT care au avut loc pe parcursul perioadei de anchetă, care este un an complet (2019), întrucât Turcia a făcut obiectul a trei regimuri diferite în cadrul sistemului de gestionare a CT în cursul anului 2019.

(7)  Comisia a observat că, în ceea ce privește produsul în cauză, perioada de vară arată în mod constant o scădere a consumului în comparație cu perioada anterioară. Prin urmare, perioadele utilizate de Comisie în acest caz ar elimina orice denaturare din perspectiva efectelor cu caracter sezonier posibile.

(8)  De fapt, volumele medii ale importurilor în aceste luni sunt de peste două ori mai mari decât volumele medii ale importurilor din ultimele nouă luni din anul 2019.

(9)  Această comparație este considerată mai adecvată, a se vedea considerentele 17-21 de mai sus.

(10)  Până când următorul lot al contingentului tarifar specific fiecărei țări ar fi fost disponibil.

(11)  Consorțiul utilizatorilor de HRFS.

(12)  Grupurile Colakoglu și Erdemir.

(13)  Cererea de înregistrare formulată de Eurofer nu a luat în considerare decât datele pentru lunile iunie și iulie 2020.

(14)  Acest lucru este valabil atunci când sunt disponibile date privind importurile pentru perioada relevantă care urmează să fie evaluate pentru a stabili dacă o percepere retroactivă a taxelor este sau nu justificată.

(15)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/894 al Comisiei din 29 iunie 2020 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/159 de instituire a unor măsuri de salvgardare definitive împotriva importurilor de anumite produse siderurgice (JO L 206, 30.6.2020, p. 27).

(16)  Pe baza unei taxe de 25 % până la deschiderea următorului lot de contingente tarifare în următorul trimestru.

(17)  Cele aferente trimestrelor octombrie-decembrie 2020 și, respectiv, ianuarie-martie 2021.

(18)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).