European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/4999

11.9.2025

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.12049 – SIXTH STREET / F2i / NEW SORGENIA JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2025/4999)

1.   

La data de 2 septembrie 2025, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—

Mompach Adjacent Partners S.C.Sp („Mompach”, Luxemburg), controlată în ultimă instanță de Sixth Street Partners, LLC („Sixth Street”, Statele Unite);

—

F2i - Fondi Italiani per le Infrastrutture Società di Gestione del Risparmio S.p.A. („F2i”, Italia);

—

Sorgenia S.p.A. (Italia), controlată în prezent în comun de F2i și Asterion Industrial Partners SGEIC SA („Asterion”, Spania);

—

EF Solare Italia S.p.A. („EF”, Italia), controlată exclusiv de F2i;

—

Renovalia Tramontana S.L. („Renovalia”, Spania), controlată exclusiv de F2i.

Mompach și F2i dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderilor Sorgenia, EF și Renovalia („New Sorgenia”).

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

—

Sixth Street este o firmă de investiții la nivel mondial;

—

F2i este un administrator italian independent de fonduri de infrastructură, axat în principal pe infrastructura italiană, de exemplu în sectoarele transporturilor și logisticii, tranziției energetice, rețelelor de distribuție, rețelelor de telecomunicații;

—

Sorgenia este o societate italiană care își desfășoară activitatea în principal în domeniul producției de energie electrică, precum și în domeniul furnizării angro și cu amănuntul de energie electrică și de gaze naturale;

—

EF este o societate italiană care își desfășoară activitatea în industria energiei solare în Italia și Spania;

—

Renovalia este o societate spaniolă producătoare de energie electrică, cu activități economice în Spania.

3.   

Activitățile economice ale întreprinderii New Sorgenia vor fi producerea de energie electrică și furnizarea angro și cu amănuntul de energie electrică și de gaze naturale.

4.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

5.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la concentrarea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.12049 – SIXTH STREET / F2i / NEW SORGENIA JV

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)   JO C 160, 5.5.2023, p. 1.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/4999/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)