|
30.10.2018 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 271/26 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/1622 A COMISIEI
din 29 octombrie 2018
privind neaprobarea anumitor substanțe active din produsele biocide în temeiul Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 89 alineatul (1) al treilea paragraf,
întrucât:
|
(1) |
Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2017/698 (3), stabilește în anexa II o listă de substanțe active/combinații de tipuri de produse incluse în programul de reexaminare a substanțelor active existente în produsele biocide la 3 februarie 2017. |
|
(2) |
Pentru o serie de combinații de substanță activă/tip de produs incluse în respectiva listă, toți participanții și-au retras măsurile de susținere în timp util. |
|
(3) |
În ceea ce privește anumite substanțe active generate in situ, denumirile respectivelor substanțe active și a precursorilor acestora care sunt susținute în cadrul programului de reexaminare au fost clarificate într-un mod mai precis. Acest lucru a condus, în anumite cazuri, la o redefinire a substanței active, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014. |
|
(4) |
Au fost invitate printr-o notificare persoanele care doresc să sprijine acele combinații de substanță activă/tip de produs care au fost redefinite și care, în prezent, nu sunt susținute, inclusiv generarea in situ a substanțelor active pentru tipurile de produse enumerate în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, astfel încât rolul de participant să poată fi preluat. |
|
(5) |
Pentru unele combinații de substanță activă/tip de produs nu a fost prezentată nicio notificare sau a fost depusă și, mai apoi, respinsă o notificare în temeiul articolului 17 alineatele (4) și (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014. |
|
(6) |
În conformitate cu articolul 20 din regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, aceste combinații de substanță activă/tip de produs nu ar trebui să primească aprobare pentru a fi utilizate în produse biocide. |
|
(7) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Substanțele active enumerate în anexă nu se aprobă pentru tipurile de produse specificate în aceeași anexă.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 29 octombrie 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 167, 27.6.2012, p. 1.
(2) Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1.).
(3) Regulamentul delegat (UE) 2017/698 al Comisiei din 3 februarie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 1062/2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO L 103, 19.4.2017, p. 1).
ANEXĂ
Combinații de substanță activă/tip de produs neaprobate, inclusiv orice formă de nanomateriale:
|
— |
generarea in situ a substanțelor active pentru tipurile de produse enumerate în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, cu excepția cazului în care substanța activă este generată din precursorul (precursoarele) menționat(e) în rubrica din tabelul respectivei anexe pentru combinațiile de substanță activă/tip de produs vizate; |
|
— |
combinațiile de substanță/tip de produs enumerate în tabelul de mai jos, inclusiv orice generare in situ a acestor substanțe care utilizează orice precursor nemenționat în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014:
|