12.1.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 7/1


REGULAMENTUL (UE) NR. 17/2010 AL COMISIEI

din 8 ianuarie 2010

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 690/2008 în ceea ce privește recunoașterea provinciei italiene Veneția ca zonă protejată de Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al.

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 2 alineatul (1) litera (h),

întrucât:

(1)

Prin Regulamentul (CE) nr. 690/2008 al Comisiei din 4 iulie 2008 de identificare a zonelor comunitare protejate, expuse la anumite riscuri fitosanitare (2), anumite state membre sau anumite zone ale unor state membre au fost recunoscute ca fiind zone protejate de anumite organisme dăunătoare.

(2)

Prin Regulamentul (CE) nr. 690/2008, anumite părți ale regiunii Veneto din Italia au fost recunoscute ca fiind zone protejate de organismul dăunător Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al. până la 31 martie 2010.

(3)

Ca urmare a observațiilor referitoare la prezența respectivului organism dăunător în anumite părți ale regiunii Veneto, efectuate de Comisie în cursul unei inspecții în Italia între 31 august 2009 și 11 septembrie 2009, Italia a informat Comisia, la data de 23 octombrie 2009, cu privire la rezultatele ultimei inspecții efectuate în regiunea Veneto, în septembrie și octombrie 2009, în vederea verificării situației prezenței respectivului organism dăunător. Rezultatele acestei ultime inspecții arată că în provincia Veneția există 14 locuri în care respectivul organism dăunător a apărut de-a lungul unei perioade care include cel puțin ultimii trei ani succesivi, în pofida măsurilor de eradicare luate de autoritățile italiene. În consecință, respectivele măsuri s-au dovedit ineficiente.

(4)

Rezultatele ultimei inspecții au fost discutate în cursul întâlnirii Comitetului fitosanitar permanent, care a avut loc în 19-20 octombrie 2009. S-a concluzionat că Erwinia amylovora (Burr.) Winsl. et al. trebuie considerat ca fiind stabilit în provincia Veneția. În consecință, provincia respectivă nu ar mai trebui să fie recunoscută ca zonă protejată de organismul dăunător respectiv.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 690/2008 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La litera (b) punctul 2 coloana a doua din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 690/2008, a doua liniuță se înlocuiește cu textul următor:

„—

și, până la 31 martie 2010, Irlanda, Italia [Apúlia, Emilia-Romagna (provinciile Parma și Piacenza), Lombardia (cu excepția provinciei Mantua), Veneto (cu excepția provinciilor Rovigo și Veneția, localitățile Castelbaldo, Barbona, Piacenza d’Adige, Vescovana, S. Urbano, Boara Pisani și Masi din provincia Padova și zona situată la sud de autostrada A4 din provincia Verona)], Lituania, Slovenia (cu excepția regiunilor Gorenjska Koroška, Maribor și Notranjska), Slovacia [cu excepția comunelor Blahová, Horné Mýto și Okoč (districtul Dunajská Streda), Hronovce și Hronské Kľačany (districtul Levice), Málinec (districtul Poltár), Hrhov (districtul Rožňava), Veľké Ripňany (districtul Topoľčany), Kazimír, Luhyňa, Malý Horeš, Svätuše și Zatín (districtul Trebišov)]”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 ianuarie 2010.

Pentru Comisie

José Manuel BARROSO

Președintele


(1)   JO L 169, 10.7.2000, p. 1.

(2)   JO L 193, 22.7.2008, p. 1.