|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2024/2258 |
19.3.2024 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.11417 – GENERALI / GSD / GK HOLDING / JV)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2024/2258)
1.
La data de 11 martie 2024, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Generali Italia S.p.A. („Generali”, Italia); |
|
— |
Gruppo San Donato S.p.A. („GSD”, Italia); |
|
— |
GK Holding Italia S.r.l. („GK Holding”, Italia); |
|
— |
Smart Clinic S.r.l. („Smart Clinic”, Italia). |
Generali, GSD și GK Holding dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii Smart Clinic.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:|
— |
Generali face parte din grupul Generali, care își desfășoară activitatea în principal în Europa în sectorul asigurărilor și în cel al finanțelor, în furnizarea și distribuția de produse de asigurări de viață și generale, precum și de reasigurări, în furnizarea de servicii imobiliare și de gestionare a activelor; |
|
— |
GSD face parte din grupul San Donato, care își desfășoară activitatea în principal în Italia în sectorul privat de sănătate, furnizând servicii de îngrijire a sănătății în mediu spitalicesc și în sistem ambulator, atât pentru serviciul de sănătate publică (SSN), cât și pentru sectorul privat de sănătate; |
|
— |
GK Holding face parte din GK Group, care își desfășoară activitatea la nivel mondial în domeniul serviciilor de consultanță și al eficienței energetice, în sectorul imobiliar și în cel al construcțiilor. În Europa, GK Group își exercită activitatea în special prin intermediul GKSD, care, prin filialele sale, furnizează servicii unor societăți din Italia și din străinătate. |
3.
Activitățile economice ale întreprinderii Smart Clinic sunt următoarele: Smart Clinic este o întreprindere activă în furnizarea de servicii ambulatorii de îngrijire medicală și de examinare în vederea stabilirii unui diagnostic, atât în temeiul unui acord pentru serviciile de sănătate publice, cât și pentru sistemul privat. Smart Clinic își desfășoară activitatea exclusiv în Italia, în cadrul a zece centre situate în Lombardia. În prezent, întreprinderea este controlată exclusiv de către GSD.
4.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
5.
Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.11417 – GENERALI / GSD / GK HOLDING / JV
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/2258/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)