11.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 327/51


DECIZIA COMISIEI

din 9 decembrie 2010

de modificare a Deciziei C(2007) 2286 privind adoptarea normelor CEC referitoare la depunerea de propuneri și la procedurile conexe de evaluare, selecție și atribuire aplicabile acțiunilor indirecte care fac parte din programul specific „Idei” al celui de-al șaptelea program-cadru (2007-2013)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2010/767/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

Având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1906/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 de stabilire a normelor de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea Program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013) (1), în special articolul 16 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Prin Decizia C(2007) 2286 din 6 iunie 2007, Comisia a adoptat normele referitoare la prezentarea unor propuneri Consiliului European pentru Cercetare (CEC) și la procedurile conexe de evaluare, selecție și atribuire aplicabile acțiunilor indirecte care fac parte din programul specific „Idei” al celui de-al șaptelea program-cadru (2007-2013) (denumite în continuare „normele CEC”).

(2)

Prin Decizia C(2007) 4429 din 27 septembrie 2007, Comisia a modificat normele respective.

(3)

Pe baza experienței acumulate cu ocazia primelor cereri de propuneri CEC din 2007, 2008 și 2009 și ținând seama de modificările introduse în legislația Uniunii Europene sau solicitate în mod expres de Consiliul Științific al CEC, Decizia C(2007) 2286 trebuie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Normele CEC referitoare la depunerea de propuneri și la procedurile conexe de evaluare, selecție și atribuire aplicabile acțiunilor indirecte care fac parte din programul specific „Idei” al celui de-al șaptelea program-cadru (2007-2013), adoptate prin Decizia C(2007) 2286, se înlocuiesc cu normele din anexă.

Articolul 2

(1)   Normele CEC referitoare la depunerea de propuneri și la procedurile conexe de evaluare, selecție și atribuire aplicabile acțiunilor indirecte care fac parte din programul specific „Idei” al celui de-al șaptelea program-cadru (2007-2013) se aplică tuturor cererilor de propuneri CEC publicate începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii.

(2)   Dispozițiile referitoare la desemnarea și remunerarea experților independenți și a principalilor cercetători selectați pentru interviu, astfel cum au fost fixate în scrisorile tip de desemnare adoptate de Comisie, precum și în secțiunea 3 și în anexele B și C la normele CEC referitoare la depunerea de propuneri și la procedurile conexe de evaluare, selecție și atribuire aplicabile acțiunilor indirecte care fac parte din programul specific „Idei” al celui de-al șaptelea program-cadru (2007-2013) se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 9 decembrie 2010.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)   JO L 391, 30.12.2006, p. 1.


ANEXĂ

CONSILIUL EUROPEAN PENTRU CERCETARE

Normele referitoare la depunerea de propuneri și la procedurile conexe de evaluare, selecție și atribuire aplicabile acțiunilor indirecte care fac parte din programul specific „Idei” al celui de-al șaptelea program-cadru (2007-2013)

CUPRINS

1.

Preambul – definirea termenilor 53

2.

Introducere 53

2.1.

Principii 53

2.2.

Depunerea propunerilor 54

2.2.1.

Cererile de propuneri 54

2.2.2.

Înregistrare prealabilă 54

2.2.3.

Depunere 54

2.2.4.

Asistența la depunere 55

2.2.5.

Primirea 55

2.2.6.

Verificarea eligibilității 55

3.

Procedura de evaluare inter pares 56

3.1.1.

Rolul experților independenți 56

3.1.2.

Numirea experților 57

3.1.2.1.

Excluderea experților independenți la cererea solicitantului 57

3.1.3.

Condiții de desemnare, cod de conduită și conflicte de interese 57

3.1.4.

Observatori independenți 58

3.1.5.

Criteriile de evaluare inter pares 59

3.1.6.

Organizarea evaluării inter pares 59

3.1.6.1.

Evaluarea inter pares a proiectelor de cercetare de frontieră 59

3.1.6.2.

Procedura de depunere în două etape a propunerilor pentru proiectele de cercetare de frontieră 60

3.1.6.3.

Evaluarea inter pares a acțiunilor de coordonare și sprijin 61

3.1.7.

Rezultatele evaluării inter pares, selectarea și respingerea propunerilor 61

3.1.8.

Feedback 62

3.1.9.

Proceduri de asistență și de recurs 62

3.1.10.

Raportare și informații privind procesul de evaluare inter pares 63

4.

Decizia de acordare și pregătirea acordurilor de grant 63

5.

Anexe 64

5.1.

Anexa A – Proceduri de depunere a propunerilor în scris 64

5.2.

Anexa B – Proceduri de evaluare etică 64

5.3.

Anexa C –

Norme pentru rambursarea cheltuielilor de călătorie, a indemnizației zilnice și a indemnizației de cazare pentru cercetătorii principali invitați să participe la interviu
67

5.4.

Anexa D – Tratamentul aplicat acțiunilor CEC sensibile din punct de vedere al securității 69

1.   PREAMBUL – DEFINIREA TERMENILOR

Consiliul European pentru Cercetare (CEC) a fost înființat de Comisia Europeană (1) în temeiul dispozițiilor programului specific „Idei” al celui de-al șaptelea program-cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (programul specific „Idei”) (2), ca instrument de implementare a respectivului program specific.

În alcătuirea CEC intră un consiliu științific, un secretar general și o structură specifică de implementare instituită de Comisia Europeană ca Agenție executivă a Consiliului European pentru Cercetare (3); CEC este responsabil în fața Comisiei și activează în condiții de autonomie și integritate, garantate de aceasta.

Din motive de claritate, în prezentul document se aplică următoarele definiții:

„AECEC” înseamnă Agenția executivă a Consiliului European pentru Cercetare.

„PC7” înseamnă „cel de-al șaptelea program-cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013)”  (4).

„Norme de participare” înseamnă „normele de participare a întreprinderilor, a centrelor de cercetare și a universităților la acțiuni din cel de-al șaptelea Program-cadru și de difuzare a rezultatelor activităților de cercetare (2007-2013)”  (5).

„Regulament financiar” înseamnă Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (6).

2.   INTRODUCERE

Prezentul document urmărește să fixeze normele aplicabile depunerii de propuneri și evaluării inter pares a acestora, precum și acordării de granturi propunerilor câștigătoare. Normele stabilesc parametrii fundamentali meniți să garanteze că procedurile care duc la acordarea de granturi sunt riguroase, echitabile, eficace și adecvate. Aceste norme au fost definite în colaborare cu Consiliul științific al CEC, acesta din urmă fiind responsabil, printre altele, cu stabilirea programului de lucru „Idei”, a metodelor și procedurilor de evaluare inter pares aplicabile în cazul evaluării inter pares a propunerilor din cadrul programului specific „Idei” și al identificării experților independenți care contribuie la acest tip de evaluare. Aceste norme sunt adoptate de Comisie în conformitate cu normele de participare.

 

Secțiunea 1 descrie principiile-cheie aplicabile pe parcursul întregului proces, de la depunerea propunerii la acordarea granturilor: excelență, transparență, echitate și imparțialitate, eficiență și rapiditate. Totodată, secțiunea 1 include și considerații de ordin etic.

 

Secțiunea 2 descrie procedurile de depunere a propunerilor și modalitatea în care acestea sunt procesate ulterior, inclusiv evaluarea eligibilității.

 

Secțiunea 3 descrie evaluarea inter pares, inclusiv modalitatea de selecție și de desemnare a experților independenți, abordarea conflictelor de interese probabile și reale, precum și organizarea evaluării inter pares. De asemenea, această secțiune descrie modalitatea de tratare a recursurilor și reclamațiilor, precum și raportarea referitoare la evaluarea inter pares și acordarea granturilor.

 

Secțiunea 4 descrie pregătirea și acordarea granturilor.

2.1.   Principii

Procesul de depunere a propunerilor în vederea acordării granturilor are la bază o serie de principii bine stabilite:

—

Excelență. Proiectele selectate pentru finanțare trebuie să demonstreze o înaltă calitate științifică și/sau tehnică.

—

Transparență. Deciziile de finanțare și acordare a granturilor trebuie să se bazeze pe norme și proceduri clare, iar entitățile juridice responsabile cu aplicarea și principalii cercetători trebuie să primească feedback corespunzător privind rezultatul evaluării inter pares a propunerilor lor.

—

Echitate și imparțialitate. Toate propunerile trebuie tratate în mod consecvent și susținut. Acestea trebuie evaluate în mod imparțial în funcție de meritele lor, indiferent de proveniența lor sau de identitatea entității care prezintă propunerea, a cercetătorului principal sau a membrilor echipei.

—

Confidențialitate. Toate propunerile și datele, cunoștințele sau documentele conexe comunicate AECEC trebuie tratate cu respectarea confidențialității.

—

Eficiență și rapiditate. Evaluarea inter pares și pregătirea și acordarea granturilor trebuie să aibă loc într-un mod cât mai rapid posibil, menținându-se totodată calitatea evaluării inter pares și respectându-se cadrul legal.

—

Considerații etice și de securitate. Toate propunerile care contravin principiilor etice fundamentale sau care nu respectă procedurile de securitate relevante pot fi excluse, în orice moment, din procesul de evaluare inter pares, de selecție și acordare a granturilor.

2.2.   Depunerea propunerilor

2.2.1.   Cererile de propuneri

Propunerile se transmit ca răspuns la cererile de propuneri („cereri”) (7). Conținutul și calendarul propunerilor sunt stabilite de programul specific „Idei” și publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene („textul cererii”) pe site-ul (site-urile) web al (ale) Comisiei (8), precum și pe site-ul web al CEC, care va conține linkuri către site-ul (site-urile) web al (ale) Comisiei.

Cererile pentru proiectele de cercetare de frontieră pot prezenta un buget orientativ valabil pentru întreaga cerere sau bugete orientative defalcate pe domenii specifice de cercetare din cadrul cererii, ce vor fi evaluate de paneluri separate de experți independenți.

De asemenea, o cerere trebuie să precizeze dacă procedura de depunere a propunerilor și/sau de evaluare inter pares a acestora se va face într-una sau în două etape. În cazul depunerii de propuneri în două etape, numai solicitanții ale căror propuneri au făcut obiectul unei evaluări pozitive în prima etapă pot să prezinte propuneri complete în a doua etapă.

2.2.2.   Înregistrare prealabilă

Datorită abordării ascendente a programului specific „Idei”, CEC se așteaptă să primească un mare număr de propuneri în toate domeniile de cercetare. Pentru a permite CEC să furnizeze resursele și expertiza necesare procesului de evaluare inter pares, o cerere poate prevedea înregistrarea prealabilă.

Înregistrarea prealabilă poate presupune o indicare a temei, precum și a obiectivelor de cercetare ale propunerii.

În cazul în care cererile prevăd necesitatea unei înregistrări prealabile, potențialul solicitant trebuie să solicite, înainte de termenul limită pentru înregistrarea prealabilă, ID-ul de conectare și parola pentru sistemul informatic al serviciului electronic de depunere a propunerilor (în prezent EPSS, denumit în continuare „sistemul electronic de depunere”), necesar depunerii unei propuneri. Termenul sau termenele pentru înregistrarea prealabilă poate (pot) fi stabilit(e) anterior termenului (termenelor) pentru depunerea propunerilor. Înregistrarea prealabilă și depunerea se realizează în două etape diferite. În cazul în care cererea prevede înregistrarea prealabilă, însă solicitantul nu respectă această etapă, depunerea unei propuneri de către solicitantul respectiv nu va fi acceptată de sistemul electronic de depunere.

În cazul în care cererile nu prevăd înregistrarea prealabilă, potențialul solicitant trebuie totuși să se înregistreze și să solicite o parolă pentru EPSS pentru a putea fi în măsură să depună propunerea, înainte de expirarea termenului stabilit de cererea de propuneri.

În cazuri excepționale, potențialul solicitant poate cere permisiunea AECEC de a depune propunerea în scris, conform dispozițiilor anexei A la prezenta decizie.

2.2.3.   Depunere

Propunerile și, după caz, înregistrările prealabile se depun electronic prin intermediul sistemului electronic online operat de Comisie (actualul EPSS).

În conformitate cu prevederile programului de lucru „Idei”, propunerile privind acțiunile de cercetare „de frontieră” vor implica un cercetător principal (CP), cu alte cuvinte o anumită persoană responsabilă pentru proiect. Propunerile sunt depuse de cercetătorul principal abilitat de instituția gazdă propusă, care reprezintă în mod oficial entitatea juridică care a făcut propunerea și căreia îi va fi acordat grantul (9). Pe parcursul întregului proces de depunere și de evaluare inter pares a propunerii, cercetătorul principal va reprezenta principalul canal de comunicare între AECEC și entitatea juridică care a depus cererea.

Pregătirea și încărcarea tuturor datelor referitoare la propunere, precum și acordul referitor la condițiile de utilizare a sistemului electronic de depunere și la termenii evaluării inter pares trebuie să aibă loc anterior încercării de a depune o propunere.

Sistemul electronic de depunere va realiza o serie de verificări de bază. Sistemul electronic de depunere îi va permite solicitantului să depună propunerea numai după finalizarea acestor verificări, care nu înlocuiesc de altfel verificările oficiale privind eligibilitatea descrise la secțiunea 2.2.6 și nu garantează conformitatea conținutului acestor fișiere cu condițiile definite de cererea de propuneri. Depunerea se consideră că are loc în momentul în care cercetătorul principal inițiază procesul de depunere finală, conform celor indicate de sistemul electronic de depunere, și nu în vreun moment anterior.

Propunerile transmise pe suport electronic amovibil (de exemplu CD-ROM sau orice alt suport electronic similar), prin e-mail sau prin fax nu vor fi considerate ca fiind depuse și nu vor fi evaluate. În cazuri excepționale, dacă un cercetător principal nu are posibilitatea de a accesa sistemul electronic de depunere, acesta/aceasta poate cere permisiunea AECEC pentru a depune propunerea în scris. Procedurile aferente unei astfel de solicitări și formalitățile privind depunerea propunerilor în scris sunt prevăzute în anexa A la aceste norme.

Procedura de retragere a unei propuneri va fi prevăzută în Ghidul solicitantului. O propunere retrasă nu va putea face ulterior obiectul unei evaluări inter pares și nici al unei selecții.

Dacă se primesc mai multe versiuni ale aceleiași propuneri, numai versiunea eligibilă cea mai recentă va face obiectul evaluării.

Propunerile sunt păstrate permanent în condiții de securitate garantată. Exemplarele devenite superflue vor fi distruse, cu excepția celor care trebuie păstrate în scopul arhivării sau auditării.

2.2.4.   Asistența la depunere

Ghidul solicitantului oferă explicații detaliate referitoare la modalitatea prin care cercetătorii principali, membrii echipei sau entitățile juridice responsabile cu aplicarea pot solicita asistență sau informații cu privire la orice aspect legat de cererile de propuneri. Sunt oferite date de contact pentru punctele naționale de contact, pentru serviciile de asistență tehnică ale AECEC și CEC. De asemenea, se pune la dispoziție un serviciu de asistență tehnică pentru aspectele legate de sistemul electronic de depunere.

2.2.5.   Primirea

Data și ora de primire a ultimei versiuni a propunerilor depuse se înregistrează. După expirarea termenului limită de depunere a propunerilor, se trimite o confirmare de primire prin intermediul unui e-mail conținând:

—

titlul propunerii și numărul unic de identificare (numărul propunerii);

—

codul de identificare al cererii pentru care a fost depusă propunerea;

—

data și ora primirii (care corespunde orei de expirare a termenului limită, pentru propunerile depuse electronic).

Ulterior depunerii, AECEC ia legătura cu cercetătorul principal și/sau cu entitatea juridică responsabilă cu aplicarea, numai dacă acest lucru este necesar pentru clarificarea unor aspecte precum eligibilitatea sau pentru a verifica datele administrative sau juridice incluse în propunere (10). Cu toate acestea, în cazul procedurii în două etape și exclusiv pentru solicitările reținute, cercetătorul principal abilitat de entitatea juridică responsabilă cu aplicarea poate, în condițiile specificate în cererea de propuneri, să fie invitat să depună o altă propunere sau informații suplimentare în ceea ce privește propunerea inițială și/sau să participe la un interviu.

2.2.6.   Verificarea eligibilității

Dacă se are în vedere să fie reținute în vederea evaluării inter pares, propunerile trebuie să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate. Aceste criterii se aplică cu rigurozitate. În cazul depunerii în două etape a unei propuneri, fiecare etapă face obiectul unei verificări a eligibilității. Toate propunerile depuse ca urmare a unei cereri de propuneri vor face obiectul unei verificări a îndeplinirii următoarelor criterii de eligibilitate:

—

primirea la timp a propunerii (data și ora stabilite de cererea de propuneri);

—

caracterul complet al propunerii, cu alte cuvinte completarea tuturor secțiunilor și a tuturor formularelor necesare (11);

—

domeniul de aplicare a cererii de propuneri: conținutul propunerii trebuie să se raporteze la obiectivele, temele și schema de finanțare prevăzute de cererea de propuneri, conform celor definite de programul de lucru „Idei”. O propunere este considerată neeligibilă din motive ce țin exclusiv de „domeniul de aplicare” în cazuri indiscutabile (12);

—

toate criteriile de eligibilitate suplimentare aplicabile cererii de propuneri și specificate în programul de lucru „Idei” și în fișa cererii de propuneri.

Dacă va fi evident, anterior, în timpul sau ulterior evaluării inter pares, că unul sau mai multe dintre criteriile de eligibilitate nu au fost îndeplinite, propunerea este considerată ca fiind neeligibilă și nu va mai face obiectul vreunei alte examinări. Dacă există îndoieli referitoare la eligibilitatea propunerii, evaluarea inter pares poate demara cu condiția luării unei decizii finale privind eligibilitatea. Simplul fapt că o propunere este evaluată în astfel de condiții nu constituie dovada eligibilității sale.

Dacă problema eligibilității este discutabilă și dacă se consideră necesară o reexaminare mai aprofundată a cazului, poate fi convocat un comitet de examinare a eligibilității. Rolul acestui comitet este de a asigura o interpretare juridică coerentă a acestor cazuri, precum și aplicarea unui tratament echitabil în cazul entităților juridice responsabile cu aplicarea și al cercetătorilor principali implicați în propunere (13).

Cercetătorii principali ale căror propuneri vor fi considerate neeligibile vor fi informați cu privire la motivele unei astfel de decizii.

3.   PROCEDURA DE EVALUARE INTER PARES

3.1.1.   Rolul experților independenți

Propunerile fac obiectul unei examinări de către experți independenți (evaluatori inter pares), pentru a se garanta astfel selecția pentru finanțare numai a celor de calitate optimă. Un expert independent înseamnă un expert care nu este membru al CEC sau al Comisiei (14), care activează pe cont propriu și care, în desfășurarea activității sale, nu reprezintă nicio organizație sau comunitate științifică.

În scopul evaluării inter pares, se disting cinci tipuri de experți independenți:

1.   Președinții panelurilor de evaluare inter pares ale CEC: organizează activitatea în cadrul panelului de care aparțin, prezidează reuniuni ale panelului și participă la reuniunea finală de consolidare. Ei pot totodată să desfășoare evaluarea individuală a propunerilor, de obicei de la distanță, în pregătirea reuniunilor panelului.

2.   Membrii panelurilor de evaluare inter pares ale CEC: contribuie la pregătirea reuniunilor panelului, participă la reuniunile respective și pot chiar contribui la evaluarea individuală a propunerilor, de obicei de la distanță.

3.   Evaluatori în cadrul panelului: experți independenți care sunt invitați să asiste la evaluarea individuală a propunerilor. De obicei, aceștia nu participă la reuniunile panelului.

4.   Arbitri: experți independenți care desfășoară evaluări individuale ale propunerilor, exclusiv de la distanță, și care nu sunt remunerați pentru sarcinile pe care le îndeplinesc.

5.   Observatori independenți: experți independenți care sunt invitați să examineze procesul de evaluare inter pares din punctul de vedere al modului de funcționare și al execuției acestuia. Aceștia nu desfășoară evaluări ale propunerilor în cauză. Ei pot participa la orice reuniune aferentă procesului de evaluare inter pares.

3.1.2.   Numirea experților (15)

Consiliul științific al CEC este responsabil cu propunerea de experți independenți pentru evaluarea inter pares a proiectelor de cercetare de frontieră (16) în temeiul articolului 17 alineatul (2) din Normele de participare și cu monitorizarea implementării acțiunilor indirecte în sensul articolului 27 alineatul (1) din Normele de participare. Consiliul științific al CEC poate recurge la membrii săi și la informații furnizate de membrii panelului sau de AECEC pentru a identifica experții independenți. Pe baza acestei propuneri, AECEC îi va desemna în mod oficial (17).

Experții independenți trebuie să dețină competențele și cunoștințele corespunzătoare domeniilor de activitate în care sunt solicitați să ofere asistență. Aceștia trebuie să dețină o bogată experiență profesională în sectorul public sau privat, în materie de cercetare științifică, burse sau management științific. Pot fi solicitate și alte competențe (de exemplu îndrumarea și formarea tinerilor cercetători; managementul sau evoluția proiectelor; transferul de tehnologie și inovarea; cooperarea internațională în domeniul științei și tehnologiei). Pentru numirea de experți independenți care să se ocupe cu tratarea informațiilor clasificate, trebuie să se asigure nivelul de autorizare de securitate adecvat.

De asemenea, AECEC poate recurge la lista de experți alcătuită în urma cererilor de oferte publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum și la alți experți deținători ai calificărilor necesare, identificați, de exemplu, în urma consultărilor cu agențiile naționale de finanțare a cercetării și cu organizații similare. Experții pot să provină din țări terțe sau din țări asociate la PC7.

La alcătuirea grupurilor de experți, AECEC intenționează să asigure cel mai ridicat nivel de expertiză științifică și tehnică, în domenii corespunzătoare cererii de propuneri, ținând seama și de alte criterii, precum:

—

un nivel rezonabil de participare al femeilor și bărbaților din întreaga UE, din țările asociate și din țări terțe (18);

—

rotația periodică a experților, în funcție de nevoia de continuitate. În medie, se preconizează o rată medie de cel puțin un sfert dintre experții desemnați pentru fiecare domeniu de cercetare într-un an calendaristic.

De asemenea, experții trebuie să dețină competențele lingvistice adecvate necesare pentru evaluarea propunerilor.

Numele experților independenți responsabili pentru propuneri individuale nu sunt făcute publice. Cu toate acestea, lista cu experții independenți care au luat parte la evaluarea propunerilor primite în cadrul unei cereri de propuneri legate de programul specific „Idei” se va publica anual pe site-ul (urile) web al (ale) Comisiei. Lista membrilor panelului va fi publicată și pe site-ul web al CEC.

Este strict interzis orice contact direct sau indirect pe tema evaluării inter pares aferente unei cereri de propuneri dintre cercetătorul principal și/sau entitatea juridică responsabilă cu aplicarea care depune o propunere în cadrul aceleiași cereri de propuneri și orice expert independent implicat în evaluarea inter pares. Orice astfel de contact poate avea drept rezultat luarea de către AECEC a deciziei de a exclude propunerea în cauză din cererea de propuneri respectivă.

3.1.2.1.   Excluderea experților independenți la cererea solicitantului

Conform Ghidului solicitantului, solicitanții pot cere ca o anumită persoană (19) să nu activeze în calitate de evaluator inter pares în cazul evaluării propunerii lor. În astfel de cazuri, solicitanții vor trebui să precizeze motivele cererii lor (20). În astfel de cazuri, dacă persoana identificată este un expert independent care participă la evaluarea propunerilor pentru cererea de propuneri în cauză, el/ea poate fi exclus(ă) din cadrul procesului de evaluare respectiv, câtă vreme AECEC este în măsură să organizeze evaluarea propunerilor.

3.1.3.   Condiții de desemnare, cod de conduită și conflicte de interese

Această secțiune vizează modul în care experții independenți sunt desemnați de către AECEC pentru a contribui la evaluarea inter pares a propunerilor depuse în cadrul programului specific „Idei”. AECEC poate aplica aceeași procedură, mutatis mutandis, pentru numirea experților responsabili cu îndeplinirea sarcinilor definite la articolul 27 alineatul (1) din normele de participare.

Pe baza modelelor aprobate de Comisie, AECEC redactează o scrisoare de desemnare, care urmează să fie semnată de expertul independent. Scrisoarea de numire stabilește cadrul relației dintre un expert independent și AECEC, în temeiul căruia lui sau ei i se poate solicita să sprijine CEC ca urmare a experienței sale profesionale.

Această scrisoare de desemnare prezintă condițiile generale aplicabile experților independenți, stabilește în special codul de conduită (anexat la scrisoarea de numire) pentru experții independenți participanți la evaluările inter pares, prevede dispozițiile principale referitoare la confidențialitate, la conflictul de interese și indică modul de tratare a datelor cu caracter personal.

Numirea va fi valabilă odată cu semnarea scrisorii de numire de către expertul independent și AECEC.

Alocarea sarcinilor de președinte, de membru și de evaluator al panelului, precum și a sarcinilor specifice observatorilor independenți oferă dreptul la compensații financiare. În acest caz, scrisoarea de numire va include condițiile generale de compensare.

În ceea ce privește arbitrii, alocarea de sarcini nu oferă dreptul la compensații financiare.

În contextul fiecărei alocări de sarcini, toți experții independenți trebuie să confirme că nu sunt angrenați într-un conflict de interese (descalificator sau potențial) pentru fiecare propunere pe care o examinează. Dacă un expert independent identifică un conflict de interese referitor la o propunere, măsurile care urmează să fie luate depind de natura conflictului, descalificator sau potențial.

Circumstanțele în care pot surveni conflictele de interese de tip „descalificator” sau „potențial” sunt definite în codul de conduită.

Experții independenți nu sunt autorizați să participe la evaluarea propunerilor din cadrul unei cereri de propuneri pentru care au depus ei înșiși o propunere.

În cazul existenței un conflict de interese descalificator, un expert independent nu trebuie să influențeze evaluarea inter pares a propunerii respective. În special, un expert independent nu este autorizat nici să contribuie ulterior la evaluarea individuală (de obicei de la distanță), nici să ia cuvântul sau să voteze în cadrul vreunei reuniuni a panelului referitoare la propunerea în cauză. În această situație, expertul independent trebuie să părăsească încăperea (sau forumul electronic) atunci când panelul supune discuției cazul individual al propunerii pentru care există un astfel de conflict de interese.

Dacă există un conflict de interese potențial, AECEC va analiza circumstanțele cazului și va lua o decizie. Expertul independent poate fi autorizat să participe la evaluarea inter pares a propunerii în cauză (expertul trebuie să semneze ulterior o declarație în acest sens) sau poate fi exclus într-un mod similar celui aplicabil unui conflict de interese descalificator.

Un expert trebuie să declare orice conflict de interese despre care are cunoștință anterior sesiunii de evaluare inter pares.

Dacă un conflict nebănuit își face apariția în timpul evaluării inter pares, expertul independent trebuie să informeze un responsabil oficial în acest sens. În cazul în care conflictul este în final considerat ca fiind unul descalificator, expertul independent trebuie să se abțină de la participarea în continuare la evaluarea inter pares a propunerii în cauză. Niciuna dintre observațiile făcute sau notele date anterior de expertul independent respectiv nu vor fi luate în considerare. În caz de necesitate, expertul independent va fi înlocuit.

Dacă un expert independent ascunde cu bună știință un conflict de interese descalificator sau potențial și dacă acest conflict este descoperit în timpul sesiunii de evaluare inter pares, expertul independent va fi exclus imediat și se vor aplica sancțiunile prevăzute în scrisoarea de numire. Toate sesiunile de evaluare inter pares la care acesta sau aceasta a participat vor fi declarate nule și neavenite, iar propunerea (propunerile) în cauză va (vor) fi evaluată (evaluate).

Prin analogie cu articolul 265a alineatul (3) din normele de aplicare privind regulamentul financiar (21), încălcarea codului de conduită de către expertul independent sau altă culpă gravă săvârșită de acesta poate fi considerată drept culpă profesională gravă și poate duce la excluderea acestuia de pe lista experților independenți care urmează să fie întocmită de AECEC. Ca urmare a unei astfel de excluderi, expertul independent va fi scos din baza de date și i se va interzice să se înregistreze din nou pe durata excluderii.

3.1.4.   Observatori independenți

Experții independenți pot fi numiți ca observatori responsabili cu examinarea procesului de evaluare inter pares din punctul de vedere al modului de funcționare și al execuției acestuia. Mandatul observatorilor vizează întreaga sesiune de evaluare inter pares, inclusiv toate evaluările de la distanță. În cazul evaluărilor de la distanță, observatorii au acces la toate comunicările dintre AECEC și evaluatorii inter pares și pot intra în contact cu o parte sau cu totalitatea evaluatorilor inter pares pentru a le afla opinia cu privire la desfășurarea evaluării inter pares. Observatorii au acces la toate reuniunile care fac parte din sesiunea de evaluare inter pares.

AECEC semnează o scrisoare de numire cu fiecare observator independent. Pentru numirea observatorilor independenți se va utiliza modelul aprobat de Comisie. Codul de conduită aplicabil observatorilor din cadrul unui proces de evaluare inter pares se regăsește în modelul aprobat de Comisie.

AECEC va informa comitetele programelor cu privire la alegerea și la mandatul experților numiți ca observatori.

Responsabilitatea observatorilor va fi să analizeze derularea sesiunilor de evaluare inter pares din punctul de vedere al modalităților, și nu al rezultatelor, cu excepția cazului în care rezultatele evaluărilor inter pares depind în mod direct de aspectele operaționale. Din acest motiv, nu este necesar ca observatorii să dețină cunoștințe de specialitate în domeniul propunerilor care fac obiectul evaluării. Mai mult, se consideră că implicarea unor observatori cu cunoștințe prea aprofundate din domeniul științific și tehnic respectiv reprezintă un dezavantaj; astfel, se vor putea evita conflictele de interese dintre opiniile exprimate de aceștia cu privire la evaluările inter pares și funcționarea sesiunilor de evaluare. În orice caz, aceștia nu își vor exprima nicio opinie referitoare la propunerile în curs de evaluare sau la opiniile experților independenți asupra propunerilor.

Rolul observatorilor este de a oferi consiliere independentă cu privire la desfășurarea sesiunilor de evaluare inter pares, la modalitățile de îmbunătățire a procedurilor și la modul de aplicare a criteriilor de evaluare de către experții independenți. Observatorii verifică dacă procedurile stabilite sau menționate de aceste norme sunt respectate și informează conducerea programului cu privire la modalitățile de îmbunătățire a procesului.

Observatorii trebuie să respecte aceleași obligații de confidențialitate ca și experții independenți și să semneze scrisorile de numire, inclusiv acordurile de confidențialitate. Observatorilor li se interzice să divulge detalii cu privire la propuneri, la experții independenți desemnați să examineze propunerile sau la discuțiile purtate în cadrul panelurilor de evaluare inter pares.

Observatorii comunică CEC concluziile lor. De asemenea, observatorii sunt încurajați să poarte discuții informale cu reprezentanții oficiali ai AECEC implicați în sesiunile de evaluare inter pares și să facă observații cu privire la orice posibile îmbunătățiri care ar putea fi puse în practică imediat.

AECEC va informa comitetele programelor cu privire la constatările observatorilor și va face public un rezumat al raportului lor.

Executarea sarcinilor de observare a evaluărilor inter pares este condiționată de duratele maxime indicate în misiunea specifică. Acestea pot fi extinse cu ajutorul unui amendament scris.

3.1.5.   Criteriile de evaluare inter pares

Criteriile de evaluare, inclusiv eventualii coeficienți de corectare, ponderi și plafoane asociate acestora, sunt stabilite în programul de lucru „Idei”, pe baza principiilor prevăzute de acesta și de normele de participare (22). Modul de aplicare a acestora este explicat în detaliu în Ghidul solicitantului (23).

Pentru propunerile care prezintă aspecte sensibile din punct de vedere etic (a se vedea anexa B) sau pentru cele care necesită o analiză aprofundată în privința securității (a se vedea anexa D) se aplică proceduri speciale.

3.1.6.   Organizarea evaluării inter pares

Consiliul științific al CEC stabilește metodologia de evaluare inter pares, ale cărei detalii pot varia de la o cerere de propuneri la alta, și supraveghează procesul de evaluare inter pares, stabilind totodată reguli de procedură pentru panelurile CEC publicate pe site-ul web al CEC (Ghid pentru evaluatorii inter pares ai CEC). Consiliul științific al CEC își poate de asemenea delega membrii să participe ca observatori la reuniunile panelului. Cu toate acestea, membrii Consiliului științific nu au voie să influențeze în niciun caz rezultatul reuniunii panelului la care participă.

Evaluarea inter pares este organizată pe baza principiilor stabilite în secțiunea 2.1 de mai sus, pentru a se asigura evaluarea consecventă, riguroasă și calitativă a propunerilor, în funcție de criteriile fixate în programul de lucru „Idei”.

În cazul în care o cerere de propuneri prevede o procedură de evaluare în două etape, numai propunerile care trec de prima etapă, pe baza evaluării în funcție de un număr limitat de criterii, ajung în faza următoare de evaluare inter pares  (24).

3.1.6.1.   Evaluarea inter pares a proiectelor de cercetare de frontieră

Evaluarea inter pares se realizează cu ajutorul panelurilor formate din oameni de știință și cercetători independenți. Panelurile pot fi asistate de evaluatori sau de arbitri specializați, care efectuează evaluarea inter pares în totalitate sau parțial acasă sau la locul de muncă („evaluare la distanță”). Panelurile sunt înființate pentru a acoperi toate domeniile de cercetare ale cererii de propuneri, fiecare panel fiind responsabil pentru un anumit set de domenii de cercetare.

În conformitate cu regulile de procedură aplicabile panelurilor CEC menționate anterior, panelurile își desfășoară activitatea sub președinția unui expert independent cu experiență.

Orice evaluare inter pares poate fi organizată în două etape subsecvente. În acest caz, rezultatul primei etape servește ca bază pentru a doua etapă. Secvențialitatea evenimentelor dintr-o etapă este de obicei următoarea:

Alocarea propunerilor pentru paneluri: Fiecare propunere este alocată unui panel în funcție de tema propunerii. Alocarea inițială va avea la bază precizările făcute de solicitant, titlul și conținutul propunerii și/sau informațiile, eventual sub forma unor „cuvinte cheie”, furnizate în cadrul propunerii.

Evaluarea individuală: Propunerile se examinează, în funcție de criteriile relevante, de către cel puțin 3 evaluatori inter pares (25), cu competențe în domeniul științific și/sau tehnologic asociat propunerii, care pregătesc rapoartele de evaluare individuală (RAI).

Evaluarea de către panel: Panelurile au responsabilitatea de a examina consecvent propunerile care intră în aria lor de competență (26) și de a colabora în mod coerent cu celelalte paneluri, pentru a asigura coerența tratării propunerilor în cadrul tuturor panelurilor și pentru toate domeniile științifice/tehnologice deschise în cererea de propuneri.

Decizia unui panel cu privire la o propunere (inclusiv notele acordate propunerii pentru fiecare criteriu sau global, precum și poziția sa în clasamentul rezultat) se bazează pe evaluări individuale și pe discuții purtate în cadrul panelului și se ia numai dacă întrunește majoritatea voturilor. Etapa de evaluare de către panel ia forma unui clasament. În ultima fază a evaluării inter pares, panelul identifică propunerile care sunt recomandate pentru finanțare, conform bugetului asociat cererii de propuneri.

Interviuri: Evaluarea panelului poate include interviuri cu cercetătorul principal și/sau cu entitatea juridică responsabilă cu aplicarea, dacă acest lucru este specificat în programul de lucru „Idei”. Costurile de călătorie și de sejur suportate în legătură cu interviurile pot fi rambursate de către AECEC. Normele de rambursare aplicabile candidaților intervievați figurează în anexa C. Interviurile sunt conduse de cel puțin trei membri ai panelului. Interviurile pot fi susținute la locul de desfășurare a reuniunii evaluatorilor inter pares din cadrul panelului sau, dacă este fezabil din punct de vedere tehnic, prin mijloace electronice (legătură video, teleconferință sau ceva asemănător).

Evaluarea de către diferitele paneluri (evaluare care presupune mai multe paneluri, domenii, teme de cercetare etc.): Evaluarea de către diferitele paneluri stabilește o clasificare finală recomandată a propunerilor reținute pentru cererea de propuneri în ansamblul său (înglobând toate domeniile de cercetare deschise în cererea de propuneri), ca urmare a unei evaluări aprofundate de către diferitele paneluri a calității propunerilor. Această evaluare se desfășoară în cadrul unui forum alcătuit din președinții panelurilor sau din membrii panelurilor delegați de aceștia. Evaluarea de către diferitele paneluri acordă o atenție deosebită propunerilor cu caracter interdisciplinar, care țin de competența mai multor paneluri, propunerilor din domenii noi și emergente și propunerilor cu „riscuri și beneficii ridicate”.

Dacă programul de lucru „Idei” stabilește bugete indicative asociate fiecărui panel, domeniu, temă de cercetare etc., discuția poate avea în vedere exclusiv alte propuneri decât cele care sunt suficient de bine clasate pentru a face obiectul bugetului indicativ aplicabil fiecărui panel, domeniu, temă de cercetare etc.

Pe baza evaluării inter pares se va întocmi un raport de evaluare (RE) pentru fiecare propunere, inclusiv în cazul unei evaluări de către diferitele paneluri, care să prezinte recomandarea finală a panelului cu privire la propunere, alături de evaluările individuale ale experților independenți, precum și orice recomandare făcută cu privire la valoarea finanțării ce urmează să fie acordată.

3.1.6.2.   Procedura de depunere în două etape a propunerilor pentru proiectele de cercetare de frontieră

Cererea de propuneri va preciza cazurile în care se aplică o procedură de depunere în două etape a propunerilor. În astfel de cazuri, criteriile de evaluare aplicabile fiecărei etape vor figura în programul de lucru „Idei”. Metodologia exactă pentru evaluarea inter pares aplicabilă primei și celei de-a doua etape poate fi diferită (de exemplu, în ceea ce privește utilizarea evaluatorilor din cadrul panelului, arbitrii și/sau interviurile cu cercetătorul principal).

Cercetătorii principali trebuie să depună inițial o propunere succintă. Propunerea depusă în prima etapă este evaluată în raport cu criteriile aplicabile acestei etape stabilite în cererea de propuneri.

Ca urmare a propunerii depuse în prima etapă, evaluarea de către panel poate avea drept rezultat, pentru propunerile reținute, adresarea unei invitații pentru depunerea unei propuneri în a doua etapă. Independent de orice evaluare suplimentară efectuată de diferitele paneluri, acestea sunt abilitate în această etapă, conform competențelor lor, să recomande ca propunerile să fie acceptate pentru a doua etapă.

Solicitanții care au trecut de prima etapă vor fi invitați să depună o propunere mai detaliată sau informații mai complete și mai actualizate cu privire la propunerea inițială, într-un termen stabilit special pentru a doua etapă. Pentru a veni în sprijinul principiului tratamentului echitabil, panelul poate recomanda excluderea de la o evaluare suplimentară a propunerilor depuse în a doua etapă, care se îndepărtează în mod semnificativ de la propunerea corespondentă depusă în prima etapă.

Procesul de evaluare inter pares aplicabil celei de-a doua etape urmează pașii descriși la punctul 3.1.6.1.

3.1.6.3.   Evaluarea inter pares a acțiunilor de coordonare și sprijin

Evaluarea inter pares a acțiunilor de coordonare și sprijin urmează pașii descriși la punctul 3.1.6.1. Evaluarea panelului poate reprezenta ultima etapă înainte ca AECEC să aprobe lista cu clasamentul final.

Singura excepție de la această procedură va fi reprezentată de cazul acțiunilor de coordonare și de sprijin care fac obiectul articolului 14 din Normele de participare, conform căruia experții independenți sunt desemnați numai dacă AECEC consideră acest lucru oportun.

Detalii suplimentare cu privire la procedura de evaluare inter pares a acțiunilor de coordonare și sprijin se vor regăsi în programul de lucru „Idei”, în cererea de propuneri și în Ghidul solicitantului.

3.1.7.   Rezultatele evaluării inter pares, selectarea și respingerea propunerilor

Consiliul științific al CEC confirmă lista cu clasamentul final al propunerilor recomandate pentru finanțare în urma evaluării inter pares.

Pe baza rezultatelor evaluării inter pares și a întocmirii listei cu clasamentul final de către Consiliul științific al CEC, AECEC stabilește lista (listele) finală (finale) cu propunerile pentru o eventuală finanțare.

Aceasta are drept rezultat:

—

O listă de propuneri de o calitate suficient de bună pentru a fi reținute în vederea unei eventuale finanțări. Această listă este prezentată în ordinea preferințelor, stabilindu-se astfel prioritatea în vederea finanțării în limitele bugetului disponibil pentru cererea de propuneri în cauză (lista cu propunerile reținute). Dacă cererea de propuneri stabilește bugete indicative pentru anumite paneluri, domenii, teme de cercetare etc., pot fi pregătite liste separate cu propunerile reținute pentru fiecare domeniu.

—

Dacă finanțarea totală recomandată pentru propunerile reținute ca urmare a evaluării inter pares depășește bugetul disponibil pentru cererea de propuneri, poate fi întocmită una (sau – în cazul bugetelor indicative asociate diferitelor paneluri, domenii, teme de cercetare etc. – mai multe) listă (liste) de rezervă cu propuneri. Numărul propunerilor de pe lista de rezervă este stabilit de AECEC în funcție de constrângerile bugetare și se bazează pe eventualitatea ca propunerile să poată beneficia în cele din urmă de finanțare datorită unor evenimente probabile, cum ar fi retragerea unor propuneri sau disponibilitatea unui buget suplimentar.

—

O listă cu propunerile care nu vor fi reținute pentru finanțare. Această listă include propunerile considerate ca nefiind eligibile (anterior, în timpul sau ulterior evaluării inter pares), propunerile considerate insuficiente din punct de vedere calitativ, propuneri care, din cauza clasării pe o poziție inferioară în clasament, nu pot beneficia de finanțare deoarece bugetul disponibil este insuficient și propuneri care figurează încă pe lista de rezervă după epuizarea bugetului pentru o anumită cerere de propuneri.

Evaluarea calității și clasarea recomandată în vederea finanțării propunerilor de pe lista cu propunerile reținute se bazează pe evaluarea inter pares a propunerii în funcție de toate criteriile relevante. Cu toate acestea, atunci când o cerere de propuneri indică o procedură de evaluare inter pares în două etape și, astfel, atunci când se consideră că o propunere nu îndeplinește un prag de calitate aplicabil unui anumit criteriu de evaluare din cadrul cererii de propuneri, propunerea respectivă poate fi recomandată pentru respingere definitivă cu ocazia evaluării inter pares, fără a fi în mod necesar evaluată în funcție de alte criterii aplicabile.

Nu se selectează nicio propunere care contravine principiilor etice fundamentale sau care nu îndeplinește condițiile stabilite în programul specific „Idei”, în programul de lucru „Idei” sau în cererea de propuneri (27). Propunerile pot fi de asemenea respinse din motive etice sau de securitate, conform procedurilor din anexa B și, respectiv, anexa D.

Orice eventual cercetător principal sau orice eventuală entitate juridică responsabilă cu aplicarea pentru o acțiune indirectă în cadrul Programului specific „Idei” care a comis o abatere (28) în ceea ce privește implementarea oricărei alte acțiuni indirecte în cadrul programelor-cadru poate fi exclusă în orice moment din procedura de selecție, ținându-se cont în mod corespunzător de principiul proporționalității.

3.1.8.   Feedback

Ca urmare a evaluării inter pares, AECEC oferă feedback cercetătorului principal și entității juridice responsabile cu aplicarea. Toate comunicările și feedbackul din partea AECEC către cercetătorul principal și entitatea juridică responsabilă cu aplicarea se vor realiza prin intermediul unui cont de e-mail securizat. Ghidul solicitantului va indica data preconizată de primire a feedbackului.

(a)

Ca urmare a evaluării inter pares realizată în prima etapă a unei evaluări inter pares în două etape:

 

Cei ale căror propuneri vor fi considerate neeligibile vor fi informați cu privire la motivele unei astfel de decizii. Propunerile neeligibile nu sunt evaluate.

 

Cei ale căror propuneri nu sunt pentru etapa următoare vor primi feedback la evaluarea inter pares sub forma unui raport de evaluare.

 

În fine, cei ale căror propuneri sunt reținute pentru etapa următoare vor primi o notificare și pot fi invitați să participe la un interviu.

(b)

Ca urmare a evaluării inter pares realizată în prima etapă a unei proceduri de depunere în două etape:

 

Cei ale căror propuneri vor fi considerate neeligibile vor fi informați cu privire la motivele unei astfel de decizii. Propunerile neeligibile nu sunt evaluate.

 

Cei ale căror propuneri nu sunt reținute pentru etapa următoare vor primi feedback la evaluarea inter pares sub forma unui raport de evaluare.

 

În fine, cei ale căror propuneri sunt reținute pentru etapa următoare vor fi invitați să depună o propunere în a doua etapă și pot fi invitați să participe la un interviu.

(c)

Ca urmare a celei de-a doua evaluări inter pares realizate în cazurile (a) și (b) de mai sus și ca urmare a evaluării inter pares unice în cazul unei depuneri unice și al unei evaluări într-o singură etapă:

 

Cei ale căror propuneri vor fi considerate neeligibile vor fi informați cu privire la motivele unei astfel de decizii. Propunerile neeligibile nu sunt evaluate.

 

Propunerile a căror calitate este superioară sau inferioară pragului calitativ vor primi feedback la evaluarea inter pares sub forma unui raport de evaluare.

 

Raportul de evaluare prezintă rezultatul evaluării inter pares și conține, după caz, observații și nota globală și/sau notele acordate pentru fiecare criteriu. În cazul propunerilor reținute, raportul de evaluare indică, după caz, orice recomandare făcută cu privire la valoarea maximă a finanțării ce urmează a fi acordate, orice alte recomandări corespunzătoare cu privire la desfășurarea proiectului și/sau sugestii de îmbunătățire a metodologiei și a programului de lucru.

 

În cazul propunerilor respinse ca urmare a faptului că s-au situat sub pragul de calitate, este posibil ca observațiile incluse în raportul de evaluare să fie complete numai pentru criteriile examinate până în etapa în care nu s-a atins pragul.

 

Cei ale căror propuneri au fost respinse ca urmare a unor considerații etice și de securitate vor fi informați cu privire la motivele unei astfel de decizii.

3.1.9.   Proceduri de asistență și de recurs

AECEC oferă informații cu privire la procedura care trebuie urmată de cercetătorii principali și/sau de entitățile juridice responsabile cu aplicarea pentru a răspunde la întrebările sau pentru a soluționa cererile de recurs (29) referitoare la rezultatele unei anumite evaluări inter pares în legătură cu o cerere de propuneri CEC.

Orice întrebare sau cerere referitoare la recurs trebuie să conțină cel puțin denumirea cererii de propuneri, numărul propunerii (dacă există), titlul propunerii și o descriere a problemelor întâlnite.

Cât despre aspectele legate de verificarea eligibilității și/sau procesul de evaluare inter pares a unei anumite propuneri, se stabilește o procedură de recurs cu scopul de a se raporta orice deficiențe întâlnite în ceea ce privește rezultatele verificării eligibilității sau modul de evaluare a unei propuneri, susceptibile a fi periclitat luarea unei decizii de finanțare sau de nefinanțare a propunerii respective. Poate fi convocat un comitet de recurs pentru a examina cazul respectiv. În cazul în care comitetul trebuie să analizeze chestiuni legate de eligibilitate, acesta poate cere sfatul comitetului de revizuire a eligibilității (a se vedea secțiunea 2.2.6). Comitetul va reuni personal dotat cu competențele științifice/tehnice și juridice necesare. Cu toate acestea, comitetul însuși nu evaluează propunerea. În funcție de tipul cererii, comitetul poate reexamina CV-urile experților independenți, observațiile acestora și raportul de evaluare. Comitetul nu va pune la îndoială raționamentul științific al panelurilor de experți calificați în mod corespunzător.

În lumina acestei reexaminări, comitetul va recomanda luarea de măsuri de către AECEC. În cazul în care comitetul consideră că cererea este justificată, acesta poate sugera reexaminarea parțială sau completă a propunerii de către experți independenți.

Orice solicitări de recurs trebuie făcute în termen de o lună de la data de transmitere a feedbackului prin intermediul contului de e-mail securizat al AECEC, conform celor descrise în secțiunea 3.1.8. Ghidul solicitantului conține detalii privind procedura de recurs. Comitetul de recurs nu se va ocupa de cererile neeligibile.

Reclamanții vor primi răspuns în termen de trei săptămâni de la termenul limită de depunere a cererilor de recurs. Dacă în etapa respectivă nu va fi posibilă prezentarea unui răspuns definitiv, răspunsul va indica data la care un astfel de răspuns va putea fi prezentat.

3.1.10.   Raportare și informații privind procesul de evaluare inter pares

Ca urmare a evaluării inter pares, AECEC pregătește un raport pe care îl pune la dispoziția Consiliului științific al CEC și Comitetului privind programul „Idei”. Raportul oferă informații statistice cu privire la propunerile primite (de exemplu numărul, temele prioritare vizate, categoriile de entități juridice responsabile cu aplicarea și bugetul solicitat), la procedura de evaluare și la experții independenți.

În scopuri de comunicare, AECEC poate publica, la finele procesului de evaluare și în mediile corespunzătoare, informații generale cu privire la rezultatul evaluării inter pares. Mai mult, AECEC poate publica informații cu privire la propunerile evaluate situate deasupra pragului de calitate ca urmare a evaluării (sau ulterior etapei 2 din cadrul evaluării în două etape) (30) și în cazul cărora solicitanții au convenit individual cu privire la publicarea datelor specifice (31).

În scopurile legate de monitorizare, studiu și evaluare prevăzute de programele de lucru „Idei”, este posibil ca AECEC să solicite ca propunerile depuse să fie procesate de terți (32), conform dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului. Solicitanții (33) sunt invitați să își exprime liberul consimțământ individual în privința procesării propunerilor. Consimțământul individual nu este obligatoriu și se acordă voluntar de către solicitanți. Refuzul de acordare a consimțământului individual nu afectează procesul de evaluare.

4.   DECIZIA DE ACORDARE ȘI PREGĂTIREA ACORDURILOR DE GRANT

Granturile se acordă entităților juridice responsabile cu aplicarea de către ordonatorul de credite competent, în limitele bugetului disponibil, pe baza listei cu clasamentul final stabilită de AECEC conform secțiunii 3.1.7, sub forma unui acord de grant oficial.

Acordurile de grant se încheie cu entitățile juridice responsabile cu aplicarea, sub rezerva respectării procedurilor financiare și juridice interne (34) și a verificării respectării cerințelor menționate în această secțiune.

Cu ocazia pregătirii acordului de grant, cercetătorului principal și entității juridice responsabile cu aplicarea li se poate solicita să ofere informații suplimentare în legătură cu proiectul și perspectivele gestionării acestuia (35). În cazul în care mai mulți participanți sunt asociați proiectului, cercetătorului principal sau entității juridice responsabile cu aplicarea li se poate solicita să obțină astfel de informații și asigurări de la ceilalți participanți.

Pe baza rezultatului procesului de evaluare, este posibil ca, în cazul anumitor propuneri, să se solicite respectarea unor condiții suplimentare (36) pentru încheierea unui acord de grant. Este necesar ca astfel de condiții să fie documentate în mod corespunzător și notificate cercetătorului principal și entității juridice responsabile cu aplicarea respective, odată cu raportul de evaluare.

Nu se pot acorda granturi entităților juridice responsabile cu aplicarea care, la momentul unei proceduri de acordare a grantului, se află într-una din situațiile menționate la articolul 93 alineatul (1) (faliment etc.), articolul 94 (fals în declarații etc.), articolul 96 alineatul (2) litera (a) (excluderea de la contracte sau granturi finanțate de la bugetul Uniunii Europene) din Regulamentul financiar. Solicitanții trebuie să certifice faptul că nu se află într-una din situațiile enumerate anterior (37).

Dacă va fi necesar, aspectele etice vor fi clarificate mai în detaliu în această etapă. În acest scop, AECEC va numi experți independenți care să participe la procesul de evaluare din punct de vedere etic. (A se vedea anexa B).

Pregătirea grantului nu implică negocieri de natură științifică/tehnică. Grantul se acordă ulterior entității juridice responsabile cu aplicarea, pe baza propunerii depuse și a finanțării recomandate ca urmare a evaluării inter pares și cu condiția existenței unui acord între entitatea juridică responsabilă cu aplicarea și cercetătorul principal.

Dacă ajungerea la un acord cu cercetătorul principal și cu entitatea juridică responsabilă cu aplicarea se dovedește imposibilă sau dacă doar unul sau niciunul dintre aceștia nu a semnat vreun acord suplimentar obligatoriu într-un termen limită rezonabil ce poate fi impus, pregătirile de acordare a grantului pot fi anulate.

Pregătirea acordului de grant pentru propunerile de pe lista de rezervă pot începe odată cu certitudinea că bugetul disponibil este suficient pentru a finanța unul sau mai multe dintre aceste proiecte. În funcție de disponibilitatea bugetară, pregătirile pentru acordarea grantului vor decurge în ordine descrescătoare, începând cu propunerea clasată prima în clasamentul final.

5.   ANEXE

5.1.   Anexa A – Proceduri de depunere a propunerilor în scris

În cazuri excepționale, dacă un solicitant nu dispune de niciun mijloc de accesare a sistemului electronic de depunere a propunerilor și dacă este imposibil să se ofere acest acces, acesta/aceasta poate cere permisiunea AECEC de a depune propunerea în scris. O astfel de solicitare, care trebuie să explice clar circumstanțele specifice cazului, trebuie primită de AECEC cu cel târziu o lună înainte de termenul limită al cererii de propuneri.

Cererile de autorizare a depunerii propunerilor în scris se vor trimite la următoarea adresă:

Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare

Șeful departamentului de „Management științific”

COV2

B-1049 Bruxelles

Belgia

AECEC va răspunde la această cerere în termen de cinci zile lucrătoare de la primire. Dacă se acordă o derogare, AECEC va trimite solicitantului în cauză formularele de propunere în scris.

Dacă, având în vedere caracteristicile unei anumite cereri de propuneri, depunerile prin mijloace electronice ar fi nepotrivite, AECEC poate decide de la început să accepte depuneri în scris. În asemenea cazuri, această posibilitate va fi indicată în cererea de propuneri, iar formularele de propuneri în scris vor fi puse la dispoziția tuturor solicitanților.

În cazul în care se permite depunerea propunerilor în scris, fie printr-o derogare specială, fie printr-o derogare generală conform celor descrise anterior, livrarea coletelor care conțin propuneri în scris poate să aibă loc prin intermediul serviciilor poștale obișnuite, al serviciilor de curierat privat sau în persoană. Versiuni ale propunerilor transmise pe suport electronic amovibil (de exemplu CD-ROM sau orice alt suport electronic similar), prin e-mail sau fax vor fi excluse. Propunerile depuse în scris trebuie transmise într-un singur colet. Dacă solicitanții doresc să depună modificări ale unei propuneri sau informații suplimentare, aceștia trebuie să indice clar care părți din propunere au fost modificate, iar modificările/părțile adăugate trebuie depuse și primite anterior datei de închidere a cererii de propuneri. Părțile adăugate sau modificate ale unei propuneri primite ulterior datei de închidere a cererii de propuneri nu vor fi procesate și nici evaluate.

În cazul unei propuneri trimise prin serviciile de poștă sau curierat, timbrul poștal sau data chitanței de depunere constituie dovezi ale datei de trimitere. Coletele care conțin propuneri pot fi deschise, la primire, de către AECEC (38), în scopul înregistrării în bazele de date a detaliilor administrative și pentru a permite returnarea unui aviz de primire.

5.2.   Anexa B – Proceduri de evaluare etică

Introducere

În vederea implementării articolului 6 din PC7 și a articolului 15 din Normele de participare, procedura de evaluare include o identificare inițială a problemelor etice ridicate de propuneri, urmată de o examinare etică a propunerilor care ridică astfel de probleme. În caz de necesitate, o evaluare etică a propunerilor poate avea loc după examinarea etică și înainte de orice decizie de selectare luată de AECEC conform normelor stabilite. Examinarea și evaluarea etică (care în prezenta anexă poartă împreună denumirea de „procedura de evaluare etică”) sunt desfășurate de experți independenți dotați cu competențe adecvate din domeniul eticii.

Obiectivul acestei proceduri de evaluare etice este de a garanta că Uniunea Europeană nu sprijină o activitate de cercetare care ar contraveni principiilor etice fundamentale stabilite de normele UE pertinente și de a identifica dacă cercetarea respectă normele aferente eticii în materie de cercetare stabilite prin deciziile privind PC7 și Programul specific „Idei”. Avizele Grupului european pentru etica în știință și noile tehnologii sunt și vor fi luate în considerare.

Propuneri

Dacă va fi cazul și/sau dacă cererea de propuneri o va cere, propunerile vor trebui să includă o secțiune axată pe aspecte etice menită:

—

să descrie eventualele aspecte etice ale activității de cercetare propuse din punctul de vedere ale obiectivelor sale, al metodologiei și al implicațiilor potențiale ale rezultatelor sale;

—

să justifice conceperea proiectului de cercetare din punct de vedere etic;

—

să explice modalitatea în care cerințele de ordin etic prevăzute în programul de lucru vor fi îndeplinite;

—

să precizeze măsura în care propunerile respectă prevederile juridice și etice în vigoare în țara în care se preconizează să se desfășoare activitatea de cercetare;

—

să precizeze termenul în care orice autoritate relevantă de la nivel național (cum ar fi autoritatea responsabilă cu protecția datelor, autoritatea responsabilă cu studiile clinice etc.) poate depune o cerere pentru emiterea unui aviz și/sau a unei aprobări.

În acest scop, solicitanții trebuie să completeze „Tabelul privind aspectele etice” care figurează în Ghidul solicitantului.

AECEC poate contacta solicitantul în orice moment al procesului, pentru a obține informații suplimentare pertinente în cazul examinării și acceptării din punct de vedere etic.

ModalităȚi Procedurale Generale

Proceduri de examinare etică și organizarea panelurilor de evaluare etică

Examinarea preliminară internă a propunerilor

Echipa responsabilă cu aspectele etice a AECEC va desfășura o examinare preliminară a tuturor propunerilor recomandate pentru finanțare, în vederea identificării acelor propuneri care nu ridică niciun fel de probleme etice și care pot fi declarate eligibile pentru finanțare fără implicarea unor experți independenți. Toate celelalte propuneri fac obiectul unei analize etice mai aprofundate. Acest proces se bazează pe „Tabelul privind aspectele etice” și pe propunerile depuse de solicitanți.

Depunerea de propuneri la panelul de examinare etică

Toate propunerile identificate odată cu examinarea preliminară ca ridicând probleme etice sunt prezentate panelului de examinare etică, alcătuit din experți independenți dotați cu competențe corespunzătoare în domeniul eticii.

Experții din cadrul panelului identifică acele propuneri care abordează în mod satisfăcător aspectele etice, propunerile care pot fi acceptate pe baza unor informații documentate satisfăcătoare și/sau a aprobării la nivel național, precum și pe cele care necesită o atenție suplimentară având în vedere importanța aspectelor etice ridicate și care trebuie prezentate în vederea unei evaluări etice (39).

În cazul fiecărei propuneri examinate, experții pregătesc și semnează un Raport privind examinarea etică, care include o secțiune cu cerințe. Aceste cerințe devin obligații contractuale.

Depunerea de propuneri la panelul de evaluare etică

Proiectele care ridică probleme etice importante, identificate în urma examinării etice, sunt înaintate unui panel de evaluare etică. Aspecte precum intervențiile asupra ființelor umane (40), cercetarea în domeniul embrionilor umani și al celulelor stem embrionare umane, precum și al primatelor neumane se depun automat (41) în vederea evaluării etice.

Panelul de evaluare etică verifică problemele etice ridicate de o propunere și identifică cerințele de ordin etic care trebuie îndeplinite pentru a accepta propunerea din punct de vedere etic. În această etapă, panelul de evaluare etică poate identifica propunerile care ridică probleme etice grave ce pot duce la excluderea proiectului din cadrul procesului de acordare a grantului.

Alcătuirea panelurilor de examinare sau de evaluare etică

Panelurile de examinare sau de evaluare etică sunt alcătuite din experți independenți dintr-o varietate de discipline precum drept, sociologie, psihologie, filozofie și etică, medicină, biologie moleculară, chimie, fizică, inginerie, medicină veterinară și dispun de un echilibru rezonabil între membrii cu pregătire științifică și cei fără pregătire științifică.

Dintre experții identificați și selectați de Comisie pentru PC7 sau dintre cei identificați de Consiliul științific, AECEC va selecta și desemna experți cu competențe corespunzătoare în domeniul eticii. Panelurile sunt echilibrate din punct de vedere geografic și al ponderii ambelor sexe, alcătuirea lor depinzând totodată de tipul propunerilor care trebuie evaluate. În scopul procesului de acceptare din punct de vedere etic, scrisorile tip de desemnare aprobate de Comisie pentru experții independenți se vor utiliza în mod corespunzător pentru desemnarea experților în domeniul eticii.

Reprezentanții societății civile pot fi invitați la reuniunile panelului.

Evaluarea etică

În general, într-o primă etapă, experții independenți evaluează propunerile de la distanță. Apoi, într-o a doua etapă, propunerile sunt discutate în cadrul unui panel de evaluare desemnat în mod corespunzător, în vederea adoptării unei decizii consensuale.

Panelul elaborează un raport de evaluare etică. Raportul de evaluare etică include o listă a aspectelor etice, o descriere a modului în care aspectele sunt abordate de cercetătorul principal și de echipa sa, cerințele și recomandările panelului de evaluare etică. Raportul este semnat de experții care fac parte din panelul de evaluare etică. În cazul în care nu se ajunge la nici un consens, raportul reflectă opinia majorității experților panelului de evaluare etică.

Rapoartele aferente examinării etice și evaluării etice

Cercetătorul principal și entitatea juridică responsabilă cu aplicarea sunt informate cu privire la rezultatul procedurii de evaluare etică, fie cu ajutorul raportului aferent examinării etice, fie al celui aferent evaluării etice, fără însă a face cunoscută identitatea experților.

Decizia de finanțare a unui proiect va ține seama de rezultatele procedurii de evaluare etică. Acest fapt poate implica modificarea acordului de grant și a anexelor la acesta sau, în cazuri extreme, finalizarea pregătirilor pentru acordul de grant.

Aprobări la nivel național și avizele comitetelor competente de etică

AECEC se asigură, înainte de semnarea acordului de grant, că solicitanții au primit aprobarea adecvată din partea autorității naționale și/sau avize favorabile din partea comitetelor competente de etică. Dacă, înainte de începerea acordului de grant, nu se obține aprobarea din partea autorității naționale și/sau un aviz favorabil din partea unui comitet de etică de la nivel local, acordul de grant prevede o clauză specială, care dispune obținerea autorizației sau a avizului pertinent înainte de demararea cercetării aferente.

Măsuri subsecvente și audit în materie de etică

Propunerile care fac obiectul unei examinări etice și/sau al unei evaluări etice pot fi clasificate de experți ca numărându-se printre cele care necesită luarea de măsuri subsecvente sau efectuarea unui audit în materie de etică (Ethics Follow-up/Audit – EFA). Măsurile subsecvente sau auditul în materie de etică sunt întreprinse de experți specializați în aspecte etice, cel mai devreme la data primei perioade de raportare financiară aferente propunerii. Obiectivul procedurii EFA este acela de a le acorda sprijin beneficiarilor de granturi pentru ca aceștia să poată face față aspectelor etice pe care le ridică activitatea lor și, dacă este necesar, să ia măsuri corective.

În cazuri extreme, procesul EFA poate rezulta într-o recomandare adresată AECEC în scopul rezilierii acordului de grant. Organizarea și implementarea procedurii EFA sunt responsabilitatea sectorului de evaluare etică al Comisiei (DG RTD).

Modalități procedurale specifice aplicabile activităților de cercetare care implică utilizarea celulelor stem embrionare umane  (42)

În cazul evaluării și selectării propunerilor care implică utilizarea de celule stem embrionare umane (human embryonic stem cells – hESC) și înainte de pregătirea acordurilor de grant aferente, AECEC utilizează următoarea procedură:

Procedura de evaluare științifică generală inter pares, conform secțiunii 3 de mai sus. Mai mult, experții independenți responsabili cu această evaluare analizează următoarele aspecte:

—

dacă proiectul servește unor scopuri de cercetare importante menite să contribuie la progresul în materie de cunoștințe științifice aparținând cercetării fundamentale din Europa sau la acumularea de noi cunoștințe medicale destinate dezvoltării metodelor preventive, terapeutice și de diagnosticare aplicate în cazul ființelor umane;

—

dacă este necesar să se recurgă la hESC pentru a se atinge obiectivele științifice prezentate în propunere; în special, dacă solicitanții trebuie să demonstreze, cu ajutorul unor documente, că alternativele validate adecvate (mai ales celulele stem provenind din alte surse sau având alte origini) nu sunt potrivite și/sau disponibile pentru a se atinge obiectivele vizate de propunere. Această din urmă prevedere nu se aplică cercetării care compară hESC cu alte celule stem umane.

Procedura de evaluare etică

Propunerile de cercetare recomandate pentru finanțare care implică utilizarea hESC sunt prezentate Comisiei (DG RTD) în vederea evaluării etice. Procedurile aplicate evaluării etice de către Comisie pentru propunerile din cadrul PC7 care implică utilizarea hESC sunt descrise în scrisorile tip de desemnare aprobate de Comisie.

Aprobări la nivel național și avizele comitetelor competente de etică

AECEC se asigură, înainte de semnarea acordului de grant, că solicitanții au primit aprobarea adecvată din partea autorităților locale sau naționale.

Dacă, înainte de data preconizată de începere a acordului de grant, nu se poate obține aprobarea din partea autorității naționale și/sau un aviz favorabil din partea unui comitet de etică de la nivel local, acordul de grant poate fi încheiat cu condiția includerii unei clauze speciale, care să dispună obținerea autorizației sau a avizului pertinent înainte de demararea activităților de cercetare aferente.

Cu ocazia pregătirii acordului de grant, trebuie să se țină seama de rezultatele evaluării etice. Aceasta poate implica modificarea descrierii activității stabilite în acordul de grant sau, în anumite cazuri, încetarea pregătirii acordului de grant.

În cazul propunerilor care implică utilizarea hESC, după terminarea evaluării etice și în conformitate cu articolul 6 alineatul (9) din Decizia 2006/972/CE a Consiliului (43), procedura normativă stabilită la articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE a Consiliului se aplică în ceea ce privește aprobarea finanțării și adoptarea acțiunilor care implică utilizarea hESC.

Mai mult, AECEC va încuraja cercetătorul principal să asigure comunicarea adecvată cu registrul european privind hESC (http://www.hescreg.eu/). Acest lucru este necesar pentru a se asigura transparența în privința liniilor hESC utilizate și o amplă diseminare a informațiilor disponibile în legătură cu aceste linii.

5.3.   Anexa C – Norme pentru rambursarea cheltuielilor de călătorie, a indemnizației zilnice și a indemnizației de cazare pentru cercetătorii principali invitați să participe la interviu (44)

Articolul 1

(1)   Aceste norme se aplică:

(a)

Candidaților invitați de AECEC să participe la un interviu conform secțiunii 3.1.6.1.

(b)

Oricărei persoane care însoțește o persoană cu handicap care a fost invitată de AECEC să participe la o reuniune în calitate de intervievat.

(2)   Ordonatorii responsabili cu angajamentele vor avea grijă în mod special ca interviurile să fie organizate astfel încât să le permită intervievaților să beneficieze de cele mai mici tarife de călătorie.

Ordonatorii responsabili cu plata vor acorda o atenție deosebită cererilor de rambursare care privesc rambursarea zborurilor anormal de costisitoare. Aceștia își rezervă dreptul de a efectua orice verificare necesară și de a cere intervievatului orice document justificativ util în acest sens. De asemenea, dacă acest lucru se dovedește justificat, aceștia își rezervă dreptul de a limita rambursarea la tarifele practicate în mod normal pe traseul obișnuit între locul convocării intervievatului și locul reuniunii.

(3)   Dacă, ținând seama de cheltuielile suportate de intervievații cu handicap din cauza handicapului lor sau din cauza persoanei însoțitoare, indemnizațiile prevăzute la articolul 3 sunt în mod evident inadecvate, cheltuielile se rambursează la solicitarea ordonatorului responsabil odată cu prezentarea documentelor justificative.

(4)   AECEC nu răspunde pentru daunele materiale, morale sau fizice suferite de candidații invitați la interviu sau de persoanele care însoțesc o persoană cu handicap invitată la interviu pe parcursul călătoriei sau al sejurului la locul unde se desfășoară interviul, cu excepția cazului în care aceste daune sunt imputabile în mod direct AECEC.

În mod special, intervievaților invitați care utilizează propriul mijloc de transport în scopul deplasării către aceste interviuri le revine în întregime responsabilitatea cu privire la accidentele în care ar putea fi implicați.

Articolul 2

(1)   Toți intervievații au dreptul la rambursarea cheltuielilor lor de călătorie de la locul de convocare specificat în invitație (adresa profesională sau adresa privată) la locul de desfășurare a interviului, cu ajutorul celor mai adecvate mijloace de transport ținând cont de distanța în cauză. În general, pentru călătorii mai scurte de 400 de km (într-un singur sens, pe baza distanței oficiale cu trenul), este vorba de o călătorie cu trenul la clasa întâi, iar pentru distanțe mai mari de 400 de km, de o călătorie cu avionul la clasa „economic”.

În cazul în care deplasarea cu avionul implică un zbor de cel puțin 4 ore fără escale, se rambursează costul unui bilet de avion la clasa „business”.

(2)   Cheltuielile unei deplasări cu autovehiculul propriu se rambursează în condiții identice cu rambursarea biletului de tren la clasa întâi.

(3)   Dacă traseul nu este deservit de un tren, costul deplasării cu autovehiculul propriu se rambursează la o rată de 0,22 EUR per km.

(4)   Costurile unei deplasări cu taxiul sau cheltuielile de parcare suportate la locul de convocare (sau la aeroportul de plecare) nu se rambursează.

Articolul 3

(1)   Indemnizația zilnică plătită pe zi de interviu acoperă în mod forfetar toate cheltuielile suportate la locul de desfășurare a interviului, inclusiv cheltuielile de masă și deplasările cu mijloacele de transport locale (autobuz, tramvai, tren, metrou, taxi, parcare, taxa de autostradă etc.), precum și asigurările de călătorie și de accident.

(2)   Indemnizația zilnică va fi de 92,00 EUR.

(3)   Dacă locul de convocare menționat în invitația la interviu se află la cel mult 100 de km de locul de desfășurare a interviului, indemnizația zilnică este mai mică cu 50 %.

(4)   Intervievații care trebuie să petreacă una sau mai multe nopți la locul de desfășurare a interviului, deoarece orarele de desfășurare a interviurilor sunt incompatibile cu orarele zborurilor și ale trenurilor (45), beneficiază de asemenea de o indemnizație de cazare. În acest caz, indemnizația este de 100,00 EUR pe noapte. Numărul de nopți nu trebuie să depășească numărul zilelor de interviu + 1.

(5)   În mod excepțional, se achită o indemnizație de cazare și/sau o indemnizație zilnică suplimentară dacă, prin prelungirea șederii, intervievatul poate să obțină o reducere a cheltuielilor de transport mai mare decât valoarea acestor indemnizații.

Articolul 4

(1)   Rambursarea se face de către AECEC ca urmare a depunerii unei cereri de rambursare, completată în mod corespunzător și semnată de intervievat și de ordonatorul AECEC responsabil cu certificarea prezenței intervievatului.

Prin semnarea cererii de rambursare, intervievații fac o declarație pe propria răspundere conform căreia cheltuielile de călătorie și/sau indemnizațiile solicitate nu vor fi suportate de o altă instituție a Uniunii Europene, nici de o altă organizație sau persoană, pentru aceeași călătorie sau pentru aceeași perioadă, și că cererea lor corespunde cheltuielilor reale suportate. Abaterile și/sau falsul în declarații vor avea drept consecință aplicarea de sancțiuni administrative prin analogie cu articolul 265a alineatul (3) din normele de implementare a Regulamentului financiar.

(2)   Cheltuielile de transport se rambursează, cu condiția prezentării documentelor justificative în original în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la ultima zi de interviu: biletele și facturile sau, în cazul rezervărilor online, foaia imprimată cu rezervarea electronică și cărțile de îmbarcare pentru călătoria „dus”. Documentul prezentat trebuie să facă dovada clasei cu care s-a călătorit, orarul călătoriei și suma plătită.

Exceptând cazul în care intervievatul poate să prezinte o justificare adecvată care să fie acceptată printr-o decizie avizată a ordonatorului responsabil, nerespectarea dispozițiilor prezentului alineat nu absolvă AECEC de obligația de rambursare a cheltuielilor de transport sau de plata indemnizațiilor.

(3)   AECEC rambursează cheltuielile suportate de intervievat în perioada care figurează în normele de implementare a Regulamentului financiar.

(4)   Cheltuielile de călătorie se rambursează în euro, după caz, la cursul de schimb aplicabil în ziua interviului.

(5)   Indemnizația zilnică și, după caz, indemnizația de cazare se achită în euro la rata forfetară aplicabilă în ziua interviului. Indemnizația zilnică și cea de cazare pot fi ajustate în funcție de modificarea costului vieții în Bruxelles.

(6)   Toate rambursările cheltuielilor de călătorie, indemnizațiile zilnice și/sau indemnizațiile de călătorie se virează în același cont bancar.

(7)   Ordonatorul delegat poate, sub rezerva unei decizii avizate și cu condiția prezentării de documente justificative, să autorizeze rambursarea cheltuielilor pe care intervievații au fost nevoiți să le suporte ca urmare a unor instrucțiuni speciale pe care le-au primit în scris.

5.4.   Anexa D – Tratamentul aplicat acțiunilor CEC sensibile din punct de vedere al securității

A.   Introducere

Activităților de cercetare pe tema securității li se vor aplica o serie de proceduri, ca urmare a caracterului sensibil al temelor abordate și, în special, a deficiențelor specifice în materie de capacități care trebuie soluționate pentru a proteja cetățenii Europei. Acțiunile CEC vor fi clasificate (46), dacă vor fi considerate ca având caracter sensibil.

Aceste proceduri sunt descrise mai jos. Ele se vor aplica acțiunilor CEC, după caz, odată cu abordarea temelor sensibile în materie de securitate.

B.   Identificarea acțiunilor CEC potențial clasificabile

O acțiune CEC sensibilă din punctul de vedere al securității înseamnă o acțiune care poate necesita utilizarea de informații clasificate.

Un indicator de tipul „considerații de securitate” va fi asociat unei propuneri:

—

dacă solicitantul declară o propunere ca având caracter sensibil;

—

dacă evaluatorii cu experiență sau AECEC depistează sau suspectează existența uneia dintre următoarele condiții:

—

informațiile clasificate se utilizează, sau se pot utiliza, ca informații preexistente;

—

se preconizează clasificarea unor informații noi.

De fiecare dată când un indicator de tipul „considerații de securitate” este asociat unei propuneri, circumstanțele activității prevăzute vor fi analizate mai în detaliu, conform procedurii descrise în secțiunea C de mai jos.

Propunerile trebuie să identifice, dacă acest lucru este prevăzut de Ghidul solicitantului și dacă este nevoie, informațiile preexistente necesare pentru desfășurarea acțiunii CEC, precum și informațiile noi clasificate care vor rezulta în urma acțiunii. În cazul unei propuneri care implică informații clasificate (preexistente și/sau noi), propunerea trebuie să includă și „Clauzele privind securitatea (CS)” (Security Aspect Letter) (47), precum și „Ghidul de clasificare pe criteriul securității (GCCS)” (Security Classification Guide) (48) conex.

GCCS va viza:

—

nivelul de clasificare a informațiilor preexistente și a informațiilor noi;

—

participanții și informațiile la care aceștia vor avea acces;

Mai mult, vor trebui prezentate și următoarele documente:

—

o copie a „Autorizației de securitate pentru incinte (ASI)” (Facility Security Clearances) (sau cererile ASI). Valabilitatea ASI va fi verificată de Direcția „Securitate” a Comisiei, prin intermediul canalului oficial adecvat aparținând „Autorităților naționale de securitate (ANS)” în cauză;

—

o autorizație oficială în scris furnizată de autoritățile de securitate relevante, în vederea utilizării informațiilor preexistente.

În cadrul procedurii de examinare descrise mai jos, se vor analiza de asemenea CS și GCCS, împreună cu documentele justificative.

C.   Examinarea acțiunilor CEC potențial clasificabile

După evaluarea științifică a propunerilor, acestea vor fi clasificate în funcție de rezultatele evaluării. AECEC va întocmi o „listă cu propuneri reținute”, conținând propuneri recomandate pentru o posibilă finanțare, adică acele propuneri care nu au fost respinse și pentru care este disponibilă finanțarea, precum și o „listă/liste de rezervă”.

Orice acțiune CEC de pe lista de propuneri reținute și de pe lista/listele de rezervă, care poartă indicatorul „considerații de securitate”, va face obiectul unei proceduri de examinare. Aceasta va fi întreprinsă de un subcomitet creat ad hoc: „Comitetul privind examinarea securității”.

„Comitetul de examinare a securității” este alcătuit din reprezentanți ai statelor membre numiți în strânsă legătură cu autoritățile naționale în materie de securitate competente, sprijiniți de reprezentanți ai comitetului/comitetelor de program pertinente, într-o configurație care să reprezinte țările solicitanților care au depus propuneri. Acest comitet este prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Comitetul va verifica dacă solicitanții țin seama în mod corespunzător de toate aspectele de securitate. Propunerile vor fi examinate de membrii comitetului care provin din aceleași țări cu solicitanții.

Acest proces trebuie să ducă la adoptarea unei poziții comune de către reprezentanții naționali respectivi, care să se concretizeze în formularea uneia dintre următoarele recomandări:

—

nu este necesară clasificarea: Pot fi demarate activitățile de pregătire a acordurilor de grant CEC (deși, dacă este cazul, se vor emite și recomandări privind aceste pregătiri);

—

este necesară clasificarea: sunt formulate recomandări pentru pregătirea acordurilor de grant CEC, sub forma unor condiții care trebuie îndeplinite în cadrul acordului de grant. Acțiunea CEC va deveni o Acțiune clasificată (49) și va fi clasificată UE conform celui mai înalt nivel de clasificare al informațiilor utilizate/produse astfel cum se menționează în CS și GCCS conexe.

—

propunerea are un caracter prea sensibil pentru a fi finanțată, deoarece solicitanții nu dispun de experiența, competențele sau autorizațiile corespunzătoare pentru a trata în mod optim informațiile clasificate. În acest caz, propunerea poate fi respinsă. Dacă propunerea este respinsă, AECEC va explica motivele respingerii, exceptând cazurile în care aceste motive sunt ele însele clasificate.

Pe baza acestei poziții comune, se va stabili nivelul de clasificare. În consecință, AECEC, împreună cu autoritățile naționale de securitate pertinente, vor verifica ulterior, cu ocazia pregătirii și implementării acordului de grant, dacă toate procedurile și acțiunile necesare sunt puse în aplicare, pentru a garanta tratarea în mod adecvat a informațiilor clasificate.

D.   Licențe de export și de transfer

Mai mult, o propunere poate fi considerată ca având un caracter sensibil, independent de orice clasificare în materie de securitate, dacă intenționează să facă schimb de materiale, sub rezerva obținerii unei licențe de transfer sau de export.

În acest context, solicitanții trebuie să respecte legislația națională și pe cea a UE (50). Dacă, pentru desfășurarea activității preconizate, se impune prezentarea de licențe de export (sau licențe intra-UE), solicitanții trebuie să clarifice cerințele privind deținerea unor astfel de licențe de export sau de transfer și să furnizeze o copie a acestora (sau a cererilor).

E.   Cooperarea internațională

Considerațiile de securitate nu pot fi invocate ca motiv de respingere a propunerilor pentru acțiuni CEC neclasificate care implică participarea unor entități dintr-o țară terță (51). Singurele excepții vor avea loc în următoarele cazuri:

—

dacă tema a fost descrisă în programul de lucru ca nefiind deschisă la cooperarea internațională: în această situație, orice propunere care face referire la cooperarea internațională va fi declarată ca neeligibilă;

—

dacă propunerii i-a fost asociat un indicator de tipul „considerații de securitate”, caz în care propunerea va fi examinată conform procedurii descrise anterior.


(1)   JO L 57, 24.2.2007, p. 14.

(2)   JO L 400, 30.12.2006, p. 243.

(3)   JO L 9, 12.1.2008, p. 15.

(4)   JO L 412, 30.12.2006, p. 1.

(5)   JO L 391, 30.12.2006, p. 1.

(6)   JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(7)  Cu posibila excepție a acțiunilor de coordonare și suport menționate la articolul 14 din Normele de participare.

(8)  http://cordis.europa.eu/home_en.html; http://ec.europa.eu/research/participants/portal; http://erc.europa.eu

(9)  În mod excepțional, cercetătorul principal poate acționa în calitate de entitate juridică responsabilă cu aplicarea.

(10)  Responsabilul cu depunerea electronică poate contacta propunătorul pentru a clarifica sau pentru a soluționa aspectele tehnice legate de depunere.

(11)  Responsabilitatea pentru evaluarea exhaustivității informațiilor incluse în propunere le va reveni experților independenți. Verificările eligibilității vizează exclusiv completarea secțiunilor și a formularelor corespunzătoare ale propunerii și valabilitatea documentelor conexe solicitate.

(12)  În mod normal, propunerile sunt evaluate în funcție de criteriile specifice schemei de finanțare pentru care au fost depuse. Cu toate acestea, de exemplu în cazurile în care schema de finanțare a fost aleasă greșit, AECEC poate lua decizia de a evalua propunerea în funcțiile de criteriile unei alte scheme de finanțare. Acest lucru se poate realiza numai dacă există dovezi clare că propunerea nu corespunde, sau corespunde insuficient, schemei de finanțare alese inițial și dacă cererea de propuneri respectivă face posibilă utilizarea unei scheme de finanțare mai potrivite.

(13)  Acest comitet este compus din membrii AECEC și, după caz, din alți funcționari ai Comisiei deținători ai unei expertize corespunzătoare în ceea ce privește aspectele juridice și/sau sistemele informatice. Comitetul examinează propunerea și circumstanțele specifice procedurii de depunere a acesteia și oferă consiliere specializată în sprijinul deciziei de a respinge sau nu propunerea pe criterii de eligibilitate. Comitetul poate decide dacă să contacteze cercetătorul principal și entitatea juridică responsabilă cu aplicarea pentru a clarifica acest aspect.

(14)  Membrii personalului aparținând agențiilor specializate din UE sunt considerați experți externi.

(15)  Articolul 17 alineatul (2) din Normele de participare.

(16)  Selecția de către Consiliul științific nu este neapărat necesară pentru desemnarea evaluatorilor inter pares ai acțiunilor de coordonare și asistență.

(17)  Conform Normelor de participare și/sau Deciziei C(2008) 5694 a Comisiei din 8 octombrie 2008 privind delegarea puterii către AECEC.

(18)  Uniunea Europeană urmărește o politică de echilibru între bărbați și femei și de egalitate de șanse în domeniul cercetării. În acest sens, se aplică Decizia 2000/407/CE a Comisiei din 19 iunie 2000 „privind echilibrul între bărbați și femei în cadrul comitetelor și grupurilor de experți constituite de Comisie”. În același context, articolul 17 alineatul (2) din Normele de participare prevede: „se adoptă măsurile necesare pentru a asigura un echilibru rezonabil între numărul bărbaților și al femeilor la numirea grupurilor de experți independenți”.

(19)  Ghidul solicitantului relevant poate permite indicarea de către solicitant a maximum trei persoane.

(20)  Motivele trebuie să fie clar indicate. Printre acestea se pot număra rivalitatea științifică directă, ostilitatea profesională sau altele asemănătoare, care ar putea afecta sau care ar putea pune sub semnul întrebării obiectivitatea potențialului evaluator.

(21)   JO L 357, 31.12.2002, p. 1.

(22)  Articolul 15 din normele de participare.

(23)  În mod normal, propunerile sunt evaluate în funcție de criteriile specifice schemei de finanțare pentru care au fost depuse. Cu toate acestea, de exemplu în cazurile în care schema de finanțare a fost aleasă greșit, AECEC poate lua decizia de a evalua propunerea în funcțiile de criteriile unei alte scheme de finanțare. Acest lucru se poate realiza numai dacă există dovezi clare că propunerea nu corespunde, sau corespunde insuficient, schemei de finanțare alese inițial și dacă cererea de propuneri respectivă face posibilă utilizarea unei scheme de finanțare mai potrivite.

(24)  Articolul 16 alineatul (1) din Normele de participare.

(25)  Printre aceștia se pot număra și membrii sau arbitrii altor paneluri decât panelul (panelurile) căruia (cărora) îi (le) este alocată propunerea.

(26)  Printre acestea se numără propuneri interdisciplinare ce trebuie examinate de diferite paneluri, care pot fi alocate spre a fi revizuite membrilor mai multor paneluri sau unor arbitri suplimentari.

(27)  Articolul 15 alineatul (2) din Normele de participare.

(28)   „Abatere” în sensul Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (JO L 312, 23.12.1995, p. 1).

(29)  Procedura de recurs nu înlocuiește canalele obișnuite aplicabile tuturor acțiunilor Comisiei și ale AECEC, cum ar fi: Secretariatul General al Comisiei pentru încălcarea codului privind o bună administrare (relațiile cu publicul); Ombudsmanul European pentru „administrare defectuoasă”; Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru o decizie care afectează o persoană fizică sau o entitate juridică.

(30)  Pe baza listei definitive stabilite de AECEC conform secțiunii 3.1.7.

(31)  Printre aceste date specifice se pot număra numele cercetătorilor principali și ale entităților juridice responsabile cu aplicarea, titlul și acronimul propunerii.

(32)  Contractori și/sau beneficiari ai acțiunilor de coordonare și sprijin.

(33)  Cercetătorii principali și/sau instituțiile gazdă.

(34)  Inclusiv, dacă este cazul, procedura de consultare a comitetului de program, menționată în programul specific „Idei”.

(35)  Conform articolului 16 alineatul (4) din Normele de participare și regulilor Comisiei privind verificarea existenței și statutului juridic al participanților, precum și a capacităților operaționale și financiare ale acestora în cazul acțiunilor indirecte sprijinite cu ajutorul unui grant acordat în temeiul PC7, C(2007) 2466.

(36)  Condițiile suplimentare s-ar putea referi la cerințele privind evaluarea din punct de vedere etic.

(37)  Articolul 114 din Regulamentul financiar.

(38)  Sau de către orice contractor desemnat în scopul prestării de servicii administrative pentru sesiunile de evaluare.

(39)  DG RTD este responsabil pentru următoarele domenii: celulele stem embrionare umane, primatele neumane, intervenția umană, iar propunerile care se înscriu în aceste categorii trebuie prezentate automat DG RTD în vederea evaluării etice.

(40)  Cum ar fi studiile clinice și cercetarea care implică tehnici invazive asupra ființelor umane vii (de exemplu, prelevarea de probe de țesuturi).

(41)  Propunerile care fac parte din aceste categorii se depun automat la DG RTD în vederea evaluării etice.

(42)  Conform declarației Comisiei din 24 iulie 2006 (JO L 412, 30.12.2006, p. 42).

(43)   JO L 400, 30.12.2006, p. 243.

(44)  AECEC poate să implementeze un sistem electronic de depunere, aplicabil formularelor și documentelor în original ce urmează a fi depuse, în scris, în contextul acestor norme de rambursare.

(45)  De regulă, intervievaților nu li se poate impune: să părăsească locul de convocare sau locul de desfășurare a interviului înainte de ora 07.00 (gară sau orice alt mijloc de transport) sau ora 08.00 (aeroport); să sosească la locul de desfășurare a interviului după ora 21.00 (aeroport) sau 22.00 (gară sau alte mijloace de transport); să sosească la locul de convocare după ora 23.00 (aeroport, gară sau alte mijloace de transport).

(46)  Conform celor definite în Decizia 2001/844/CE, CECO, Euratom a Comisiei din 29 noiembrie 2001 de modificare a regulamentului său de procedură, în ceea ce privește aspectele legate de securitate, și modificările sale ulterioare (JO L 317, 3.12.2001, p. 1).

(47)  Clauzele privind securitatea (CS): „un set de condiții contractuale speciale, întocmit de autoritatea contractantă, care face parte integrantă dintr-un contract clasificat care implică acces la informații clasificate UE sau producerea de astfel de informații și care stabilește cerințele de securitate sau acele elemente ale contractului clasificat care trebuie să fie protejate din motive de securitate”, conform definiției prevăzute în secțiunea 27 din Decizia 2001/844/CE, CECO, Euratom.

(48)  Conform celor definite în Decizia nr. 2001/844/CE, CECO, Euratom.

(49)  Tratarea datelor confidențiale este reglementată prin întreaga legislație comunitară relevantă, inclusiv regulamentele interne ale instituțiilor, precum Decizia 2001/844/CE, CECO, Euratom.

(50)  Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare (JO L 134, 29.5.2009, p. 1).

(51)   „Țară terță” înseamnă orice țară care nu este nici stat membru al UE și nici asociată PC7.