C-175/0662006C01750013.000179301796031CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KOKOTT — CAUZA C-175/06TEDESCO<TI><P><HT TYPE="UC">Concluziile avocatului general</HT></P><P><HT TYPE="UC">Juliane Kokott</HT></P><P>prezentate la <DATE ISO="20070718">18 iulie 2007</DATE><NOTE NOTE.ID="E0001" NUMBERING.CONTINUED="YES"><P>Limba originală: germana.</P></NOTE></P></TI><TI><NP><NO.P>I —</NO.P><TXT>Introducere</TXT></NP></TI>1.Dreptul italian prevede o metodă eficientă de conservare şi obţinere a mijloacelor de probă pentru dovedirea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. La cererea titularului dreptului protejat, instanţa competentă are posibilitatea - chiar anterior formulării acţiunii în cauza principală şi fără ascultarea părţii adverse - de a solicita descrierea (descrizione) obiectului aflat la originea pretinsei încălcări. Descrierea este realizată de către un executor judecătoresc asistat, dacă este cazul, de un expert; acesta examinează obiectul, înscrie date cu privire la acesta şi poate reţine documente şi eşantioane cu privire la obiect.2.Tribunale Civile di Genova a adresat o cerere de comisie rogatorie autorităţii competente din Regatul Unit, pentru ca aceasta să procedeze la un act de cercetare corespunzător, în legătură cu elemente de probă aflate în Regatul Unit. Instanţa solicitată a refuzat executarea cererii cu motivarea că astfel de măsuri nu ar corespunde practicii sale.3.Tribunale, prin cererea sa, solicită să se clarifice dacă o măsură precum descrierea, conform dreptului italian, poate fi calificată drept obţinere de probe a cărei executare poate fi solicitată de o instanţă dintr-un stat membru instanţei unui alt stat membru având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială

JO L 174, p. 1, Ediţie specială, 19/vol. 3, p. 138.

.4.Astfel cum rezultă din observaţiile statelor membre, în sistemele juridice naţionale există concepţii diferite cu privire la cerinţele care trebuie stabilite pentru obţinerea probelor şi la rolul care revine instanţelor în cadrul acestei proceduri. Această situaţie generează şi păreri divergente cu privire la domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001, pe care Curtea trebuie să îl interpreteze pentru prima dată în prezenta speţă.<TI><NP><NO.P>II —</NO.P><TXT>Cadrul juridic</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Acorduri internaţionale</TXT></NP></TI>5.Convenţia de la Haga din 18 martie 1970 privind obţinerea de probe în străinătate în materie civilă sau comercială (denumită în continuare Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe) se aplică numai între 11 state membre ale Uniunii Europene, între care se numără Italia şi Regatul Unit

A se vedea lista statelor contractante care au participat la Conferinţa de la Haga privind dreptul internaţional privat, accesibilă la adresa http://www.hcch.net

. Articolul 1 din Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe are următorul cuprins:

(1)în materie civilă sau comercială, autoritatea judiciară a unui stat contractant poate, conform dispoziţiilor legislaţiei sale, să ceară prin comisie rogatorie autorităţii competente a unui alt stat contractant să obţină probe, precum şi alte acte judiciare.(2)O comisie rogatorie nu poate fi cerută pentru a permite părţilor să obţină mijloace de probă care să nu fie destinate folosirii într-o procedură în curs sau viitoare.(3)Expresia alte acte judiciare nu se referă nici la notificarea sau comunicarea de acte judiciare, nici la măsurile conservatorii sau de executare.

6.Articolul 50 din Acordul privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul TRIPS)

Acordul TRIPS (Agreement on Trade-Related Aspects of Intellectual Property Rights) reprezintă anexa IC la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, aprobat în numele Comunităţii referitor la domeniile de competenţa sa prin Decizia 94/800/CE a Consiliului din 22 decembrie 1994 (JO L 336, p. 1, Ediţie specială, 11/vol. 10, p. 3).

 conţine următoarea reglementare cu privire la măsuri provizorii în caz de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală:

(1)Autorităţile judiciare sunt competente să dispună adoptarea de măsuri provizorii rapide şi eficiente,

a)pentru a împiedica ca un act care încalcă un drept de proprietate intelectuală să fie comis şi, în special, pentru a împiedica introducerea, în circuitele comerciale de competenţa lor, de mărfuri, inclusiv de mărfuri importate imediat după vămuire;b)pentru a păstra elemente de probă pertinente referitoare la această pretinsă încălcare.

(2)Autorităţile judiciare sunt competente să adopte măsuri provizorii în absenţa părţii (inaudita altera parte) în cazurile în care acest lucru este necesar, în special atunci când orice întârziere este de natură să cauzeze un prejudiciu ireparabil titularului dreptului sau când există riscul demonstrabil de distrugere a elementelor de probă.

[...]

<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Dreptul comunitar</TXT></NP></TI>7.Regulamentul nr. 1206/2001

Conform articolului 3 din Protocolul privind poziţia Regatului Unit şi a Irlandei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Regatul Unit şi Irlanda au comunicat că doresc să participe la adoptarea şi aplicarea acestui regulament [considerentul (21) al Regulamentului nr. 1206/2001].

, care, conform articolului 21, prevalează, în ceea ce priveşte domeniul său de aplicare, asupra Convenţiei de la Haga privind obţinerea de probe, reglementează la articolul 1 domeniul său de aplicare după cum urmează:

(1)Prezentul regulament se aplică în materie civilă sau comercială, atunci când instanţa unui stat membru, în conformitate cu dispoziţiile legislative ale statului respectiv, solicită:

(a)instanţei competente a unui alt stat membru să procedeze la un act de cercetare sau(b)să procedeze direct la un act de cercetare într-un alt stat membru.

(2)Cererea nu trebuie să vizeze obţinerea de mijloace de probă care nu sunt menite să fie utilizate într-o procedură judiciară angajată sau care urmează a fi angajată.

[...]

8.Capitolul II din acest regulament reglementează transmiterea şi executarea cererilor. Principalele dispoziţii au următorul conţinut:

Articolul 4

Forma şi conţinutul cererii

(1)

Cererea se efectuează folosind formularul A sau, unde este cazul, formularul I din anexă. Acesta conţine următoarele detalii:

(a)instanţa solicitantă şi, dacă este cazul, instanţa solicitată;(b)numele şi adresa părţilor şi, dacă este cazul, reprezentanţii lor;(c)natura şi obiectul cauzei şi o expunere sumară a faptelor;(d)actul de cercetare ce urmează să fie îndeplinit;(e)în cazul în care o cerere se referă la audierea unei persoane:

numele şi adresa persoanelor care urmează să fie audiate;

întrebările ce se pun persoanelor care urmează să fie audiate sau faptele asupra cărora acestea trebuie să fie audiate;

dacă este cazul, menţionarea dreptului de refuz de depunere a mărturiei conform legislaţiei statului membru al instanţei solicitante;

cererea de mărturie sub jurământ sau pe proprie răspundere şi orice formă specială care urmează a fi utilizată;

dacă este cazul, orice alte informaţii pe care instanţa solicitantă le consideră necesare;

(f)în cazul unei cereri referitoare la un alt act de cercetare, documentele sau alte obiecte ce urmează a fi examinate;(g)dacă este cazul, cererea prevăzută la articolul 10 alineatele (3) şi (4) şi articolele 11 şi 12 şi orice informaţii necesare aplicării acestor dispoziţii.[...]

Articolul 7

Primirea cererii

(1)În termen de şapte zile de la primirea cererii, instanţa competentă solicitată trimite instanţei solicitante o confirmare de primire, folosind formularul B din anexă. în cazul în care cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în articolele 5 şi 6, instanţa solicitată menţionează acest lucru pe confirmarea de primire.(2)În cazul în care executarea unei cereri făcute prin intermediul formularului A din anexă, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 5, nu intră în competenţa instanţei către care a fost transmisă, aceasta din urmă înaintează cererea instanţei competente a statului membru din care face parte şi informează instanţa solicitantă despre aceasta folosind formularul A din anexă.

Articolul 10

Dispoziţii generale privind executarea cererii

[...]

(2)Instanţa solicitată execută cererea în conformitate cu dreptul statului membru din care face parte.(3)Instanţa solicitantă poate solicita ca executarea cererii să aibă loc în conformitate cu o procedură specială prevăzută de legislaţia statului membru din care face parte, prin intermediul formularului A din anexă. Instanţa solicitată se conformează acestei cereri cu condiţia ca procedura să nu fie incompatibilă cu legislaţia statului membru din care provine sau din motive de dificultăţi practice majore. Dacă instanţa solicitată nu se conformează cererii din unul din aceste motive, aceasta informează instanţa solicitantă prin intermediul formularului E din anexă.[...]

Articolul 13

Măsuri de constrângere

Dacă este necesar, instanţa solicitată aplică măsurile de constrângere corespunzătoare pentru executarea cererii în situaţiile şi în măsura în care acestea sunt prevăzute în legislaţia statului membru al instanţei solicitate pentru îndeplinirea unei cereri făcute în acelaşi scop de către o autoritate naţională sau de una din părţile implicate.
Articolul 14

Refuzul de executare

[...]

(2)

Pe lângă motivele prevăzute la alineatul (1), executarea unei cereri nu poate fi refuzată decât dacă:

(a)cererea nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament conform articolului 1;b)executarea cererii în conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate nu intră în atribuţiile puterii judiciare;[...](3)Executarea nu poate fi refuzată de către instanţa solicitată doar pe motiv că în conformitate cu legislaţia statului membru o instanţă a statului membru respectiv are competenţă exclusivă asupra cauzei respective sau că legislaţia statului membru respectiv nu admite dreptul de acţiune prevăzut în cerere.[...]

9.În plus, trebuie să ne referim la Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală

JO L 157, p. 45, rectificare în JO 2004, L 195, p. 16, Ediţie specială, 17/vol. 2, p. 56.

 (denumită în continuare Directiva 2004/48). Această directivă, care trebuia transpusă de către statele membre până la data de 29 aprilie 2006

A se vedea articolul 20 din Directiva 2004/48.

, reglementează în capitolul II procedurile şi mijloacele de reparaţie necesare pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. în acest sens, articolul 7 din directivă prevede:

(1)înainte chiar de introducerea unei acţiuni pe fond, statele membre se asigură că autorităţile judecătoreşti competente pot, la cererea unei părţi care a prezentat dovezi în mod rezonabil accesibile şi suficiente în sprijinul pretenţiilor sale privind încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală sau iminenţa unei astfel de încălcări, să ordone măsuri provizorii rapide şi eficiente pentru a conserva dovezile pertinente referitoare la încălcarea menţionată, sub rezerva asigurării protecţiei informaţiilor confidenţiale. Astfel de măsuri pot să includă descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eşantioane sau sechestrul fizic al mărfurilor în litigiu şi, în cazurile corespunzătoare, a materialelor şi instrumentelor utilizate pentru a produce şi/sau a distribui aceste mărfuri, precum şi documentele care se referă la ele. Aceste măsuri sunt luate, dacă este cazul, fără audierea celeilalte părţi, în special atunci când orice întârziere este susceptibilă să provoace o vătămare ireparabilă titularului dreptului sau atunci când există riscul, care poate fi demonstrat, de distrugere a dovezilor.

în cazurile în care măsurile de conservare a dovezilor sunt adoptate fără audierea celeilalte părţi, părţilor afectate li se aduce imediat la cunoştinţă acest lucru, cel târziu îndată după executarea măsurilor. O revizuire, inclusiv dreptul de a fi audiat, are loc la cererea părţilor afectate pentru a se decide, în termen rezonabil după notificarea măsurilor, dacă acestea sunt modificate, abrogate sau confirmate.

[...]

<TI><NP><NO.P>C —</NO.P><TXT>Dreptul naţional</TXT></NP></TI>10.Codul proprietăţii industriale (Codice della Proprietà Industriale, denumit în continuare CPI)

Decreto Legislativo nr. 30/05 din 10 februarie 2005.

 reglementează, printre altele, protecţia juridică a drepturilor de proprietate intelectuală. Articolul 128 CPI prevede că titularul unui drept poate solicita descrierea (descrizione) unui obiect care încalcă dreptul său. Descrierea include elementele de probă privind pretinsa încălcare şi întinderea acesteia. Judecătorul competent pentru cauza principală decide prin ordonanţă definitivă cu privire la dispunerea descrierii. Acesta stabileşte măsuri pentru protecţia informaţiilor confidenţiale şi poate autoriza şi prelevarea de eşantioane. Se poate renunţa la ascultarea părţii adverse în situaţia în care un asemenea demers ar pune în pericol aplicarea ordonanţei. Dacă cererea de realizare a descrierii este formulată anterior introducerii acţiunii în cauza principală, instanţa va stabili un termen de maximum 30 de zile pentru introducerea acţiunii.11.Conform articolului 129 din CPI, titularul dreptului poate solicita în plus confiscarea mărfurilor care încalcă dreptul său.12.Articolul 130 din CPI prevede, printre altele, că descrierea şi sechestrul se realizează de către un executor judecătoresc - în măsura în care este necesar, cu sprijinul unui expert - cu utilizarea de echipamente tehnice precum aparate de fotografiat şi alte instrumente. La realizarea măsurilor, poate fi încuviinţată prezenţa solicitantului, a reprezentanţilor acestuia sau a tehnicienilor de încredere.<TI><NP><NO.P>III —</NO.P><TXT>Situaţia de fapt şi întrebările preliminare</TXT></NP></TI>13.La data de 21 martie 2005, domnul Tedesco a formulat la Tribunale Civile di Genova o cerere pentru realizarea descrierii conform articolelor 128 şi 130 din CPI, împotriva societăţilor Tomasoni Fittings srl (denumită în continuare Tomasoni), cu sediul în Genova, precum şi RWO (Marine Equipment) Ltd (denumită în continuare RWO), cu sediul în Essex, Regatul Unit.14.Acesta a afirmat că ar fi inventatorul unui sistem de centuri şi că a protejat această invenţie prin depunerea unei cereri de brevet. Societatea RWO, care îşi desfăşoară activitatea în Italia prin intermediul societăţii de distribuţie Tomasoni, ar fi pus în circulaţie un sistem de centuri cu caracteristici tehnice identice, pentru care s-ar fi solicitat emiterea brevetului după data cererii privind produsul reclamantului.15.Tribunale Civile di Genova a dispus la data de 5 mai 2005, fără ascultarea părţilor adverse, descrierea produsului care s-ar afla la originea încălcării. Descrierea a fost efectuată pentru început la firma Tomasoni în Italia. La data de 20 iunie 2005, potrivit Regulamentului nr. 1206/2001, instanţa a formulat o cerere către biroul Senior Master of the Queen's Bench Division of the Supreme Court of England and Wales. Instanţa solicitată trebuia să realizeze o descriere corespunzătoare a produsului realizat de RWO conform dreptului italian, la sediul societăţii.16.Descrierea trebuia să se refere şi la alte elemente de probă privind conduita reclamată, constând, în mod exemplificativ, însă nu exhaustiv, în: facturi, bonuri de livrare, ordine de plată, oferte, materiale publicitare, date din arhive electronice şi documente vamale. în plus, Tribunale a admis utilizarea tuturor mijloacelor tehnice, asistenţa unui expert şi reţinerea de exemplare ca eşantioane. Activităţile trebuiau să se limiteze la operaţiunile necesare anchetei. Nu s-a permis solicitantului, reprezentanţilor acestuia sau tehnicienilor să consulte documentaţia.17.Senior Master a refuzat realizarea descrierii, printr-o scrisoare informală, cu motivarea că identificarea şi sechestrul de bunuri şi documente nu fac obiectul practicii funcţionarilor din cadrul Senior Master, astfel încât operaţiunea solicitată nu putea fi realizată prin procedura de comisie rogatorie.18.Prin Ordonanţa din 14 martie 2006, Tribunale Civile di Genova a adresat Curţii de Justiţie următoarele întrebări preliminare:

„a)Cererea de realizare a descrierii conform articolelor 128 şi 130 din Codul proprietăţii industriale, în baza modalităţilor indicate de către prezenta instanţă în speţă, în sensul şi în conformitate cu prevederile Regulamentu-lui (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială, trebuie considerată drept o măsură de obţinere a probelor prin care instanţa unui stat membru, în temeiul regulamentului menţionat, poate solicita instanţei competente din alt stat membru să efectueze această procedură de obţinere a probelor?b)în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă cererea de realizare a unei descrieri este incompletă sau nu respectă condiţiile menţionate la articolul 4 din regulament, subzistă pentru instanţa solicitată obligaţia:

de a trimite o confirmare de primire în termenele şi în forma prevăzute la articolul 7 din regulament;

de a atrage atenţia cu privire la caracterul eventual incomplet al cererii, pentru a permite instanţei solicitante să completeze şi/sau să adapteze cererea?

19.În procedura în faţa Curţii au prezentat declaraţii în scris şi oral domnul Tedesco, guvernele italian, finlandez, suedez, sloven, elen şi spaniol, Irlanda, guvernul Regatului Unit, precum şi Comisia Comunităţilor Europene.<TI><NP><NO.P>IV —</NO.P><TXT>Apreciere</TXT></NP></TI><TI><NP><NO.P>A —</NO.P><TXT>Admisibilitatea cererii de pronunţare a unei hotărâri preliminare</TXT></NP></TI>20.Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunale Civile di Genova se referă la aspecte privind interpretarea Regulamentului nr. 1206/2001, adoptat în temeiul articolului 61 litera (c) şi a articolului 67 alineatul (1) CE. Conform articolului 68 alineatul (1) CE, în cadrul titlului IV al Tratatului CE sunt admise numai cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate de către instanţe naţionale după epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de dreptul intern. Comisia şi guvernul spaniol au îndoieli cu privire la îndeplinirea acestei condiţii în speţă.21.Conform jurisprudenţei cu privire la articolul 234 alineatul (3) CE, clasificarea drept organ jurisdicţional care se pronunţă în ultimă instanţă depinde de o abordare concretă; aceasta înseamnă că şi instanţele inferioare, ale căror decizii nu pot fi supuse unei căi de atac în procedura concretă constituie organe jurisdicţionale care se pronunţă în ultimă instanţă conform articolului 234 alineatul (3) CE

A se vedea Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, Rec., p. 1141), Hotărârea din 4 noiembrie 1997, Parfums Christian Dior (C-337/95, Rec., p. I-6013, punctul 25), şi Hotărârea din 4 iunie 2002, Lyckeskog (C-99/00, Rec., p. I-4839, punctele 14 si 15).

. Obligaţia de sesizare a Curţii de către instanţele naţionale trebuie să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a dreptului comunitar şi în special să evite apariţia într-un stat membru a unei jurisprudenţe contrare normelor de drept comunitar

Hotărârea Lyckeskog (citată la nota de subsol 9, punctul 15).

. Acest pericol ar exista şi în situaţia în care, în speţa concretă, organele jurisdicţionale care se pronunţă în ultimă instanţă ar putea formula răspunsuri definitive cu privire la un aspect incert de drept comunitar fără consultarea Curţii de Justiţie.22.A fortiori, aceste principii se aplică în cadrul articolului 68 alineatul (1) CE, având în vedere că, în temeiul acestei reglementări, dreptul de sesizare a Curţii cu titlu preliminar revine numai organelor jurisdicţionale care se pronunţă în ultimă instanţă. Limitarea dreptului de sesizare la organele jurisdicţionale care se pronunţă în ultimă instanţă ridică probleme tocmai cu privire la Regulamentul nr. 1206/2001, care reglementează asistenţa judiciară în materie de obţinere a probelor deoarece constatarea situaţiei de fapt reprezintă în mod specific atribuţia instanţelor inferioare şi nu a celor care se pronunţă în ultimă instanţă. Pentru a permite interpretarea Regulamentului nr. 1206/2001 de către Curte, noţiunea de organ jurisdicţional care se pronunţă în ultimă instanţă în sensul articolului 68 alineatul (1) CE nu trebuie interpretată prea restrictiv. în special, nu se admite să se considere că numai instanţele supreme au dreptul de a sesiza Curtea cu titlu prelimiar.23.În acţiunea principală, Tribunale Civile di Genova a aprobat o cerere de descriere. în cazul acestei proceduri este vorba despre o măsură de conservare sau de obţinere de probe, dispusă prin ordonanţă definitivă

Articolul 128 alineatul 4 din CPI.

.24.Comisia formulează totuşi obiecţia că procedura ordonării descrierii ar fi finalizată prin executare - chiar şi parţială. Astfel, Tribunale ar fi intervenit în acţiunea principală care va fi soluţionată printr-o sentinţă susceptibilă de a fi supusă căilor de atac.25.Pe de altă parte, trebuie constatat că cererea nu a condus până în prezent în mod efectiv la executarea unei măsuri de conservare sau de colectare de probe în Regatul Unit. Instanţa de trimitere consideră în mod evident că obţinerea probelor este în continuare necesară. înainte de a formula o nouă cerere către instanţa din Regatul Unit (sau înainte de a reformula prima cerere), aceasta doreşte să clarifice dacă o măsură precum descrierea în sensul articolelor 129 şi 130 din CPI intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001.26.Desigur, o instanţă nu dobândeşte calitatea de organ jurisdicţional care se pronunţă în ultimă instanţă în sensul articolului 68 alineatul (1) CE prin adoptarea oricărei măsuri procesuale dispuse prin ordonanţă definitivă. Mai degrabă, este necesar ca decizia interlocutorie definitivă să finalizeze o procedură independentă sau o etapă distinctă a procedurii, iar întrebarea preliminară trebuie să se refere tocmai la acea procedură sau la etapa în cauză a procedurii.27.În măsura în care rezultă din dosar, descrierea unui obiect care încalcă drepturi reprezintă o procedură specială. Concluzia rezultă cel puţin din posibilitatea de executare a acestei proceduri anterior introducerii acţiunii în cauza principală

A se vedea articolul 128 alineatul 5 din CPI.

. Procedura de conservare sau de obţinere de probe este finalizată numai după executarea efectivă a descrierii sau după ce instanţa care a dispus descrierea renunţă la executarea acesteia, de exemplu, deoarece se dovedeşte a fi imposibilă.28.Prima întrebare preliminară are ca scop lămurirea problemei dacă descrierea se poate realiza prin adresarea unei cereri de obţinere a probelor către o instanţă din alt stat membru în temeiul Regulamentului nr. 1206/2001. în consecinţă, această întrebare se află în strânsă legătură cu procedura distinctă de conservare sau de colectare de probe prin intermediul unei descrieri. Având în vedere că această procedură este finalizată printr-o ordonanţă definitivă, Tribunale are dreptul să se adreseze Curţii cu titlu preliminar conform articolului 68 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 234 CE. Din acest motiv, prima întrebare preliminară este admisibilă.29.În opinia noastră, a doua întrebare preliminară nu este totuşi admisibilă.30.Potrivit unei jurisprudenţe constante, în cadrul cooperării instituite prin articolul 234 CE între Curtea de Justiţie şi instanţele naţionale, numai instanţa naţională care este sesizată cu acţiunea principală şi care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească are competenţa să aprecieze, luând în considerare particularităţile cauzei, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunţe propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii. Astfel, în cazul în care întrebările adresate se referă la interpretarea dreptului comunitar, Curtea are în principiu obligaţia să se pronunţe asupra acestora

A se vedea în special Hotărârea din 15 decembrie 1995, Bosman (C-415/93, Rec., p. I-4921, punctul 59), si Hotărârea din 13 iulie 2006, Manfredi şi alţii (C-295/04-C-298/04, Rec., p. I-6619, punctul 26).

.31.Totuşi, Curtea a decis de asemenea că, în mod excepţional, în vederea stabilirii propriei competenţe, se impune verificarea condiţiilor în care se pot primi cereri din partea instanţei naţionale

Hotărârea Manfredi şi alţii (citată la nota de subsol 13, punctul 27).

. Conform unei jurisprudenţe constante, respingerea cererii formulate de către o instanţă naţională este posibilă numai atunci când este evident că interpretarea solicitată a dreptului comunitar nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acţiunii principale sau când problema are caracter ipotetic ori în cazul în care Curtea nu dispune de elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util întrebărilor care i-au fost adresate

A se vedea în special Hotărârea Bosman (citată la nota de subsol 13, punctul 61), si Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA şi ELFAA (C-344/04, Rec., p. I-403, punctul 24).

.32.Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanţa de trimitere urmăreşte să afle care sunt obligaţiile care revin instanţei solicitate în cazul în care cererea este incompletă sau dacă nu sunt respectate condiţiile prevăzute la articolul 4 din Regulamentul nr. 1206/2001, în special dacă este necesar să trimită o confirmare de primire în termen şi în forma menţionată la articolul 7 din regulament şi dacă trebuie să atragă atenţia asupra caracterului eventual incomplet al cererii.33.Răspunsul la această întrebare preliminară nu ar urma să influenţeze decizia care va fi adoptată de către instanţa de trimitere în cadrul procedurii de conservare a probelor. Acesta priveşte mai degrabă demersurile instanţei solicitate. în cazul în care ar exista dubii cu privire la obligaţiile acesteia, instanţa respectivă ar avea obligaţia, dacă este cazul, de a solicita Curţii o interpretare a Regulamentului nr. 1206/2001.34.În afară de lipsa pertinenţei celei de a doua întrebări pentru acţiunea principală, aceasta se referă şi la o situaţie ipotetică. Pe de o parte, în dosar există indicii că instanţa solicitată a confirmat în termen primirea cererii prin intermediul formularului B

Guvernul Regatului Unit prezintă formularul B din 11 iulie 2005 ca anexa 2 la observaţiile sale. Tribunale Civile di Genova nu menţionează însă acest document în cererea sa, ci susţine că instanţa solicitată ar fi confirmat primirea cererii în orice caz printr-o notă din 20 septembrie 2005. Nu este clar ce s-a întâmplat în realitate cu formularul B.

. Nu există elemente care să indice că instanţa solicitată nu ar fi confirmat în mod corespunzător primirea unei noi cereri. Pe de altă parte, nu există indicii în sensul că cererea anterioară sau o cerere viitoare a fost, respectiv va fi incompletă, astfel încât să fie necesară solicitarea informaţiilor lipsă prin intermediul formularului C

Pentru un presupus motiv de neexecutare pertinent din punctul de vedere al instanţei solicitate, şi anume că măsura solicitată nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001, regulamentul pune la dispoziţie formularul H. Acest formular poate fi utilizat şi pentru comunicarea altor motive de refuz, de exemplu în situaţia în care cererea nu intră în atribuţiile puterii judiciare. în cazul în care o instanţă consideră că se află în imposibilitate de realizare a unui act de cercetare într-o procedură specială conform dreptului statului instanţei solicitante [articolul 10 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 1206/2001], instanţa solicitantă va fi informată prin intermediul formularului E. Se pare că instanţa engleză solicitată nu a folosit aceste formulare.

.<TI><NP><NO.P>B —</NO.P><TXT>Cu privire la prima întrebare preliminară</TXT></NP></TI>35.Prima întrebare preliminară trebuie privită în lumina respingerii cererii de comisie rogatorie de către Senior Master. Din răspunsul scurt oferit de instanţa solicitată rezultă că, în opinia acesteia, măsura nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului.36.În plus, răspunsul formulat ar putea fi interpretat şi ca invocare a motivului de refuz prevăzut la articolul 14 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1206/2001. Conform acestei prevederi, executarea unei cereri poate fi refuzată dacă, în conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate, aceasta nu intră în atribuţiile puterii judiciare. Având în vedere că Tribunale Civile di Genova a solicitat executarea cererii potrivit unei proceduri speciale prevăzute de legislaţia italiană [articolul 10 alineatul (3) din regulament]

A se vedea formularul A, punctul 13 din cerere, prezentat ca anexa A 1 la observaţiile Regatului Unit.

, s-ar putea aplica în plus rezerva menţionată la articolul 10 alineatul (3) a doua teză.37.Pentru a oferi instanţei de trimitere un răspuns util la prima întrebare preliminară, trebuie, aşadar, să se verifice dacă o cerere de efectuare a descrierii unui obiect care ar încălca un brevet, inclusiv cercetarea, obţinerea de date cu privire la obiect şi/sau ridicarea înscrisurilor comerciale corespunzătoare, precum şi prelevarea eşantioanelor, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001 şi, dacă este cazul, dacă se poate opune executării sale unul dintre motivele de refuz menţionate.<TI><NP><NO.P>1.</NO.P><TXT>Domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001</TXT></NP></TI>38.Conform articolului 1 alineatul (1) litera (a), Regulamentul nr. 1206/2001 se aplică în materie civilă sau comercială, atunci când instanţa unui stat membru, în conformitate cu dispoziţiile legislative ale statului respectiv, solicită instanţei competente a unui alt stat membru să procedeze la un act de cercetare. Din alineatul (2) al acestei dispoziţii rezultă în plus că mijloacele de probă solicitate trebuie să fie utilizate într-o procedură judiciară angajată sau care urmează a fi angajată.39.În cele ce urmează, dorim să facem referire pentru început la interpretarea noţiunii de act de cercetare şi, ulterior, la împrejurările speciale şi la prevederile legale care prezintă importanţă în contextul protecţiei judiciare împotriva încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. în final, vom face referire la obiecţiile împotriva aplicării Regulamentului nr. 1206/2001.<TI><NP><NO.P>(a)</NO.P><TXT>Interpretarea noţiunii <QUOT.START ID="QS0019" REF.END="QE0019" CODE="201E"/>act de cercetare<QUOT.END ID="QE0019" REF.START="QS0019" CODE="201D"/></TXT></NP></TI>40.Noţiunea act de cercetare în sensul articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1206/2001 nu este definită în detaliu de către legiuitorul comunitar.41.În jurisprudenţa sa cu privire la Convenţia de la Bruxelles

Convenţia din 27 septembrie 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (JO 1972, L 299, p. 32), astfel cum a fost modificată prin Convenţia din 9 octombrie 1978 privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei şi a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (JO L 304, p. 1 şi - text modificat - p. 77), prin Convenţia din 25 octombrie 1982 privind aderarea Republicii Elene (JO L 388, p. 1), prin Convenţia din 26 mai 1989 privind aderarea Regatului Spaniei şi a Republicii Portugheze (JO L 285, p. 1) şi prin Convenţia din 29 noiembrie 1996 privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei (JO 1997, C 15, p. 1) (denumită în continuare Convenţia de la Bruxelles).

, Curtea a formulat principiul conform căruia noţiunile din convenţie trebuie interpretarte în mod autonom

A se vedea Hotărârea din 15 mai 2003, Préservatrice foncière TIARD (C-266/01, Rec., p. I-4867, punctul 20), cu privire la noţiunea materie civilă şi comercială, şi Hotărârea din 5 februarie 2004, Frahuil (Ć-265/02, Rec., p. I-1543, punctul 22), cu privire la noţiunea materie contractuală. Această jurisprudenţa a fost aplicată de către Curte şi cu privire la Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Editie specială, 19/vol. 3, p. 74) [a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2006, Reisch Montage (C-103/05, Rec., p. I-6827, punctul 29)].

. Referitor la definirea noţiunii de materie civilă şi comercială în sensul articolului 1 din Convenţia de la Bruxelles, relevantă pentru domeniul de aplicare, Curtea a arătat în special că, în baza convenţiei, trebuie să rezulte, pe cât posibil, drepturi şi obligaţii egale şi uniforme pentru statele contractante şi pentru persoanele vizate. Din acest motiv, noţiunile utilizate în această prevedere nu pot fi înţelese ca simple trimiteri la normele naţionale ale unuia sau ale altuia dintre statele implicate

Hotărârea Préservatrice foncière TIARD (citată la nota de subsol 20, punctul 20).

.42.Acelaşi regim se aplică şi pentru noţiunea de act de cercetare, de interpretarea căreia depinde domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001. Aşadar, sensul şi întinderea sa trebuie stabilite în mod autonom, ţinând seama de sensul noţiunii, de originea, de economia şi de scopul regulamentului.43.Regulamentul nr. 1206/2001 trebuie să asigure buna funcţionare a pieţei interne, prin ameliorarea, în special simplificarea şi accelerarea cooperării între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe, astfel cum rezultă din considerentul (2). Acest obiectiv este promovat în cazul în care mecanismul simplificat de asistenţă judiciară prevăzut prin Regulamentul nr. 1206/2001 se aplică pentru un număr cât mai mare de măsuri de obţinere a informaţiilor în domeniul judiciar. Din acest motiv, noţiunea de act de cercetare nu trebuie interpretată în mod restrictiv.44.În această privinţă, din coroborarea articolului 1 alineatul (1) şi a articolului 4 alineatul (1) literele (e) şi (f) din Regulamentul nr. 1206/2001 rezultă în primul rând că obiectul cererii nu este limitat strict la obţinerea probelor

Comisia acordă de asemenea o semnificaţie extinsă noţiunii de probă în Ghidul practic pentru aplicarea regulamentului cu privire la obţinerea probelor. Aceasta menţionează că noţiunea de probă ar include, de exemplu, audierea martorilor şi a experţilor sau ascultarea părţilor, examinarea documentelor, identificarea situaţiei de fapt, verificări ulterioare sau expertize cu privire la protecţia familiei şi a copilului (a se vedea punctul 8 din ghidul practic, care poate fi accesat la adresa http://ec.europa.eu/civiljustice/evidence/evidence_ec_guide_de.pdf).

. în special, nu se poate solicita numai audierea martorilor. Din articolul 4 alineatul (1) litera (f) rezultă mai degrabă că actul de cercetare poate viza şi documente sau alte obiecte care pot fi examinate vizual sau cercetate de către experţi. Posibilitatea obţinerii prin expertiză este confirmată în plus prin articolul 18 alineatul (2) prima liniuţă care reglementează rambursarea onorariilor plătite experţilor.45.Obiectele menţionate de către Tribunale Civile di Genova în ordonanţa de solicitare a probelor, eşantioane ale sistemului de centuri, precum şi facturi de cumpărare şi vânzare, bonuri de livrare, ordine de plată, oferte comerciale, materiale publicitare, date stocate în arhive electronice şi documente vamale în legătură cu acestea reprezintă documente sau obiecte examinate, care pot fi verificate direct de către o instanţă sau expertizate de către un expert. în consecinţă, obiectele menţionate în ordonanţa de solicitare a probelor sunt accesibile în principiu unui act de cercetare în sensul Regulamentului nr. 1206/2001.<TI><NP><NO.P>(b)</NO.P><TXT>Cu privire la conservarea şi la obţinerea probelor în caz de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală</TXT></NP></TI>46.Trimiterea preliminară se înscrie în contextul unei comisii rogatorii în cadrul unei proceduri speciale de conservare a probelor în urma încălcării unor drepturi de proprietate intelectuală. Pentru aceste proceduri sunt disponibile, atât pe plan internaţional, cât şi în dreptul comunitar, reglementări speciale care ţin cont de cerinţele speciale cu privire la protecţia juridică în această situaţie. Aceste cerinţe trebuie aplicate la interpretarea mai extinsă a Regulamentului nr. 1206/2001.47.În general, pentru obţinerea de probe este necesară comunicarea obiectului probei şi a mijlocului de probă de către partea căreia îi revine sarcina probei. însă titularul unui drept de proprietate intelectuală care află despre încălcarea dreptului său se confruntă frecvent cu dificultatea de a nu putea indica cu precizie mijloacele de probă şi de a nu avea acces la acestea, deoarece ele se află în posesia persoanei care încalcă drepturile sau a unui terţ. în plus, în aceste situaţii se impune adoptarea unor măsuri rapide pentru a limita prejudiciul rezultat din încălcarea dreptului şi pentru a conserva probele înainte de deteriorarea acestora.48.Pentru protecţia eficientă a drepturilor de proprietate intelectuală, articolul 50 din Acordul TRIPS abilitează autorităţile judiciare să ordone adoptarea de măsuri provizorii rapide şi eficiente, pe de o parte, pentru a preveni introducerea în circuitele comerciale a mărfurilor care încalcă drepturile şi, pe de altă parte, pentru a asigura elementele de probă pertinente referitoare la această pretinsă atingere.49.Articolul 7 din Directiva 2004/48 dezvoltă această prevedere din Acordul TRIPS

A se vedea considerentele (4), (5) şi (7) ale Directivei 2004/48. Pentru dezvoltarea acestui aspect a se vedea: McGuire, Die neue Enforcement Directive 2004/48/EG und ihr Verhältnis zum TRIPS-Übereinkommen, in Österreichische Blätter für gewerblichen Rechtsschutz und Urheberrecht, 2004, p. 255, precum şi Ibbeken, Das TRIPS-Übereinkommen und die vorgerichtliche Beweishilfe im gewerblichen Rechtsschutz, Köln u. a., 2004.

. Conform acestei prevederi, autorităţile judiciare competente pot să ordone măsuri provizorii rapide şi eficiente pentru a conserva dovezile pertinente referitoare la încălcarea menţionată. Măsurile pot să includă descrierea detaliată cu sau fără prelevare de eşantioane sau sechestrul fizic al mărfurilor în litigiu şi, în cazurile corespunzătoare, a materialelor şi instrumentelor utilizate pentru a produce şi/sau a distribui aceste mărfuri, precum şi documentele care se referă la ele.50.În Italia, articolul 128 şi următoarele din CPI transpun în legislaţia naţională cerinţele impuse prin această directivă. Alte state membre cunosc instrumente similare

A se vedea, de exemplu, în Franţa saisie-contrefaçon prevăzută la articolul L. 615-5 din Code de la propriété intellectuelle. Pentru un studiu comparat al reglementărilor germană, franceză şi engleză a se vedea Ibbeken (citată la nota de subsol 23).

. în Regatul Unit, articolul 7 din Legea de procedură civilă din 1997 (Civil Procedure Act 1997) coroborat cu articolul 25.1 alineatul 1 litera h autorizează adoptarea unei ordonanţe de percheziţie (search order). Aceste prevederi codifică instrumentul Anton Pilier Order, dezvoltat de jurisprudenţă

A se vedea Anton Piller KG v Manufacturing Processes Ltd [1976] 1 All E.R: 779.

A se vedea Zuckerman, Zuckerman on Civil Procedure, ediţia a doua, Londra, 2006, punctul 14.175; informaţii detaliate cu privire la evoluţie oferite de Ibbeken (citată la nota de subsol 23, p. 111 şi următoarele).

.51.La interpretarea Regulamentului nr. 1206/2001 ar trebui să se ţină seama de normele şi obiectivele Directivei 2004/48, chiar dacă aceasta, conform considerentului (11), nu urmăreşte să stabilească norme armonizate privind cooperarea judiciară

Cu privire la situaţia de fapt din cauză trebuie să se ţină cont de aplicarea în timp a Directivei 2004/48. Aceasta a intrat în vigoare la data de 22 iunie 2004 şi trebuia transpusă până la data de 29 aprilie 2006 (a se vedea articolele 20 şi 21 din Directiva 2004/48). Este posibilă numai o aplicare limitată a cerinţelor directivei anterior expirării termenului de transpunere [a se vedea Hotărârea din 4 iulie 2006, Adeneler şi alţii (C-212/04, Rec., p. I-6057, punctul 117 şi următoarele)].

. Astfel cum se menţionează în continuare în considerentul citat, [i]nstrumentele comunitare care reglementează ca norme generale aceste domenii sunt, în principiu, aplicabile şi proprietăţii intelectuale.52.Această motivare justifică aplicarea procedurii de asistenţă judiciară conform Regulamentului nr. 1206/2001 în procedurile de obţinere a probelor prevăzute prin Directiva 2004/48 pentru a garanta o protecţie efectivă a drepturilor de proprietate intelectuală şi în contextul unor proceduri transfrontaliere.<TI><NP><NO.P>(c)</NO.P><TXT>Obiecţii faţă de aplicarea Regulamentului nr. 1206/2001</TXT></NP></TI>53.În timp ce majoritatea participanţilor la procedură susţine aplicarea Regulamentului nr. 1206/2001 într-o cauză similară celei de faţă, guvernele elen, irlandez şi guvernul Regatului Unit formulează obiecţii faţă de aplicarea regulamentului, invocând în principal următoarele argumente:

în cazul descrierii, ar fi vorba despre măsuri de percheziţie şi sechestru (orders for search and seizure), care nu fac obiectul regulamentului.

Regulamentul, asemenea Convenţiei de la Haga privind obţinerea de probe, nu ar avea ca obiect măsuri de conservare şi executare (provisional and protective measures).

Cererea pentru măsurile de conservare solicitate ar fi trebuit adresată unei instanţe engleze conform Regulamentului nr. 44/2OOI.

<TI><NP><NO.P>i)</NO.P><TXT>Neaplicarea Regulamentului nr. 1206/2001 cu privire la măsurile de percheziţie şi sechestru?</TXT></NP></TI>54.Guvernul Regatului Unit susţine că descrierea ar include măsuri de percheziţie şi sechestru care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001. Procedurile de obţinere a probelor ar trebui delimitate de operaţiunile de anchetă înainte de obţinerea efectivă a probelor. în plus, regulamentul nu ar conţine norme care să protejeze drepturile persoanelor vizate la efectuarea percheziţiilor şi a sechestrelor.55.Obţinerea probelor include perceperea şi evaluarea senzorială a unui mijloc de probă. Depoziţiile unui martor sunt ascultate, documentele sunt citite, alte obiecte sunt verificate. Asistenţa judiciară include toate aceste procese, astfel cum rezultă din articolul 4 alineatul (1) literele (e) şi (f) din Regulamentul nr. 1206/2001.56.Procedura de obţinere a probelor este realizată cu condiţia ca instanţa sau o persoană autorizată de către instanţă, de exemplu un expert, eventual reprezentantul legal al unei părţi, să aibă acces la mijloacele de probă. Prin ordonanţa de dispunere a descrierii sau prin intermediul unui searchorder, deţinătorul mijlocului de probă este obligat să permită accesul la acesta. Astfel de ordonanţe de obţinere de probe sunt asociate în mod obligatoriu obţinerii probelor. Această prevedere se aplică şi în cazul în care instanţa nu examinează mijloacele de probă vizual la faţa locului, ci apelează la altă persoană pentru a obţine informaţii cu privire la obiecte sau pentru a preleva eşantioane şi când documentaţia (fotocopii, fotografii, informaţii stocate pe suporturi de date sau elemente similare) ori eşantioanele sunt prezentate în mod direct instanţei abia la un moment ulterior.57.În cazul măsurilor de conservare a probelor se asigură şi protecţia drepturilor persoanelor vizate. Ordonanţele corespunzătoare de obţinere a probelor în cadrul asistenţei judiciare se supun, de regulă, dreptului statului membru al instanţei solicitate [articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1206/2001]. Astfel se garantează respectarea normelor procedurale aplicabile la locul obţinerii probelor. Aceste norme protejează drepturile părţii adverse, precum şi drepturile terţilor, în posesia cărora se află mijloacele de probă.58.În cazul în care administrarea probelor se realizează în mod excepţional în conformitate cu o procedură specială prevăzută de legislaţia statului membru al instanţei solicitante [articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1206/2001], partea adversă sau terţii se confruntă cu norme de procedură străine locului de obţinere a probelor.59.Măsurile de conservare a probelor la încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală au fost totuşi armonizate prin Directiva 2004/48. Dreptul procesual al statelor membre - presupunând că s-a efectuat transpunerea corespunzătoare a directivei - poate prezenta în continuare diferenţe numai în limita admisă de posibilităţile de transpunere prevăzute în directivă. în rest, dreptul statelor membre trebuie să respecte principiile generale, de exemplu principiul dreptului la un proces echitabil, al respectării domiciliului şi al dreptului de proprietate, garantate prin Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (CEDO).60.În situaţia în care obţinerea probelor conform normelor de drept procesual străin este cu toate acestea incompatibilă cu normele interne sau dacă nu este posibilă ca urmare a unor dificultăţi practice majore, ultima soluţie este reprezentată de respingerea cererii [articolul 10 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 1206/2001]. Ca mijloc mai puţin constrângător, instanţa solicitată trebuie să încerce mai întâi să execute măsura solicitată într-o formă modificată, astfel încât să fie respectate garanţiile de drept intern

A se vedea în acest scop în continuare punctul 111.

.61.În cele din urmă, se atrage atenţia asupra faptului că explicaţiile de până în prezent se referă la situaţia în care deţinătorul mijlocului de probă îşi dă concursul la obţinerea probelor. Numai dacă persoana vizată nu acordă accesul la mijloacele de probă, în caz de necesitate, se va apela la mijloace coercitive pentru executarea procedurii de obţinere a probelor. Aceste intervenţii mai radicale asupra drepturilor persoanei vizate se conformează, potrivit articolului 13 din Regulamentul nr. 1206/2001, exclusiv lex fori a instanţei solicitate.62.În speţa de faţă, instanţa engleză ar trebui să realizeze descrierea conform cererii, în principiu potrivit procedurii speciale conform articolelor 128 şi 130 din CPI, în măsura în care nu se aplică motive de refuz, în acest sens, obţinerea probelor constă mai întâi în obţinerea de informaţii cu privire la sistemul de centuri, înscrisuri şi datele corespunzătoare. Procedura poate viza şi ridicarea de documente şi obiecte examinate, în măsura în care un asemenea demers este necesar pentru a prezenta obiectele unui expert sau pentru evaluarea directă a probelor de către instanţa solicitată sau solicitantă, în acest scop este necesară respectarea principiului proporţionalităţii.63.În plus, conform articolului 7 din Directiva 2004/48, trebuie asigurată protecţia informaţiilor confidenţiale. Această obligaţie se aplică atât cu privire la instanţa solicitată, cât şi la cea solicitantă. Tribunale Civile di Genova a permis solicitantului şi reprezentanţilor acestuia să fie prezenţi la efectuarea descrierii, fără să le acorde dreptul de consultare a documentelor ridicate, solicitând transmiterea documentelor într-un plic închis. Este de conceput, de exemplu, ca Tribunale să prezinte documentele comerciale cu conţinut confidenţial în cadrul procedurii numai în cazul în care, în baza documentaţiei obţinute, ar avea convingerea că au fost încălcate drepturile conferite de brevet. Numai în asemenea situaţie este necesară cunoaşterea indicatorilor de vânzări pentru a stabili amploarea prejudiciului.64.În cazul în care RWO nu pune la dispoziţie în mod voluntar obiectele, articolul 13 din Regulamentul nr. 1206/2001 permite utilizarea de măsuri de constrângere, în măsura în care acest lucru este posibil conform dreptului englez şi dacă este necesar pentru obţinerea probelor, ar putea fi prelevat un eşantion al sistemului de centuri.65.Aşadar, teza conform căreia măsurile solicitate de către Tribunale Civile di Genova, ca măsuri de percheziţie şi sechestru, nu fac obiectul domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001 nu este corectă în generalitatea sa.<TI><NP><NO.P>ii)</NO.P><TXT>Interdicţia <QUOT.START ID="QS0028" REF.END="QE0028" CODE="201E"/>pre-trial discovery<QUOT.END ID="QE0028" REF.START="QS0028" CODE="201D"/></TXT></NP></TI>66.Obiecţiile guvernului Regatului Unit împotriva aplicării comisiei rogatorii în cazul măsurilor de conservare a probelor în perspectiva unui proces sunt fără îndoială legate şi de regimul aplicabil cu privire la aşa-numitele pre-trial discovery discutate în mod repetat în cadrul Conferinţei de la Haga

Nu este clarificat în mod definitiv care este obiectul acestei rezerve conform articolului 23 din Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe. Interpretarea noţiunii de pre-trial discovery a făcut obiectul declaraţiilor explicative ale statelor contractante şi a mai multe consultări în cadrul Conferinţei de la Haga (a se vedea Conclusions and Recommendations adopted by the Special Commission on the practical operation of the Hague Apostille, Evidence and Service Conventions [28 octombrie-4 noiembrie 2003], punctele 29-34, care pot fi accesate la adresa: http://hcch.e-vision.nl/upload/wop/lse_concl_e.pdf; a se vedea şi Nagel/Gottwald, Internationales Zivilprozessrecht, ediţia a şasea, Köln 2006, articolul 8, punctul 68 şi următoarele). în principiu este vorba despre măsuri prevăzute de common law, în special de sistemul juridic american, pentru obţinerea de informaţii deţinute de partea adversă, înainte de şedinţă.

.67.În prealabil trebuie reţinut că, potrivit articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1206/2001, cererea de act de cercetare nu trebuie să vizeze obţinerea de mijloace de probă care nu sunt menite să fie utilizate într-o procedura judiciara angajata sau care urmează a fi angajată. Chestiunea dacă cererea corespunde integral şi complet acestor cerinţe suscită anumite îndoieli cu privire la ordonanţa având ca obiect măsura descrierii care trebuie dedusă din alte mijloace de probă privind comportamentul reclamat, fiind menţionate exemplificativ, însă nu exhaustiv: facturi, bonuri de livrare, comenzi, oferte, materiale publicitare, date din arhive electronice şi documente vamale.68.Spre deosebire de Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe (articolul 23 din convenţie), Regulamentul nr. 1206/2001 nu conţine o rezervă explicită cu privire la pretrial discovery. Consiliul, la adoptarea Regulamentului nr. 1206/2001, a formulat însă următoarea Declaraţie nr. 54/01

A se vedea Documentul Consiliului nr. 10571/01, p. 16, din 4 iulie 2001.

 Pre-trial discovery, inclusiv aşa-numitele fishing expeditions sunt excluse din domeniul de aplicare al acestui regulament.69.Conform unei jurisprudenţe constante, o declaraţie interpretativă a Consiliului poate fi avută în vedere la interpretarea unui act juridic, în măsura în care afirmaţia este exprimată şi în conţinutul actului juridic şi dacă este destinată clarificării unei noţiuni generale

A se vedea Hotărârea din 26 februarie 1991, Antonissen (C-292/89, Rec., p. I-745, punctul 18), Hotărârea din 3 decembrie 1998, Generics (C-368/96, Rec., p. I-7967, punctele 26 si 27), si Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Skov si Bilka (C-402/03, Rec., p. I-199, punctul 42).

. în prezentul context, declaraţia interpretativă explică elementul constitutiv al utiliz[ării] mijloacelor de probă într-o procedură judiciară angajată sau care urmează a fi angajată în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1206/2001.70.În această privinţă, excluderea pre-trial discovery menţionată în declaraţie nu poate fi interpretată în sensul că ar fi exclusă orice procedură de constatare a situaţiei de fapt anterior angajării procedurii judiciare în cauza principală. O asemenea interpretare este contrazisă prin prevederile articolului 1 alineatul (2) din regulament. Declaraţia arată mai degrabă că mijloacele de probă trebuie determinate cu o precizie suficientă pentru a permite identificarea legăturii cu procedura angajată sau care urmează a fi angajată, iar comisia rogatorie trebuie să se refere numai la mijloacele de probă în sine şi nu la aspecte care sunt numai indirect legate de procedura judiciară.71.Pentru a preveni expunerea părţii adverse la obţinerea probelor prin intermediul unor aşa-numite pescuiri [acte de cercetare cu caracter exploratoriu] (fishing expedition), se impune diferenţierea, după cum urmează, a ordonanţelor având ca obiect prezentarea anumitor documente.72.Nu este admisibilă o ordonanţă de obţinere de probe în cazul în care documentele solicitate conduc la descoperirea de material probatoriu utilizabil, însă nu servesc în scop probatoriu în cadrul procesului (aşa-numita train of enquiry - obţinerea neper-misă a materialelor relevante ca probe). în aceste situaţii, probele sunt utilizate exclusiv indirect. Condiţia să fie utilizate într-o procedură judiciară nu este respectată în acest caz.73.Pe de altă parte, este admisibilă o ordonanţă de obţinere de documente, identificate numai pe parcursul executării măsurii, în cazul în care acestea sunt denumite sau descrise suficient de exact şi dacă au legătură directă cu obiectul litigiului. Numai în acest mod se poate evita expunerea părţii adverse la o modalitate de obţinere a probelor care să depăşească limitele obiectului litigiului.74.În cauză, ordonanţa de obţinere a probelor emisă de către instanţa italiană, prin care se cere descrierea unor facturi de cumpărare şi vânzare, bonuri de livrare, comenzi, oferte comerciale, materiale publicitare, date stocate în arhivele electronice şi documente vamale, este destinată localizării acestor mijloace de probă. Cu ajutorul documentelor, reclamantul doreşte să dovedească încălcarea ca atare a drepturilor conferite de brevet, precum şi amploarea sa, permiţând astfel cuantificarea eventualei cereri de despăgubire. în măsura în care aceste mijloace de probă urmează a fi utilizate în procedurile judiciare angajate sau care urmează a fi angajate, cererea formulată de către instanţa italiană este admisibilă.75.Pe de altă parte, este inadmisibil însă pasajul din cererea de probe respectivă, prin care instanţa italiană solicită descrierea altor documente care nu sunt menţionate (exemplificativ, însă nu exhaustiv). Nu este menţionată o denumire exactă a celorlalte tipuri de documente.<TI><NP><NO.P>iii)</NO.P><TXT>Delimitarea obţinerii de probe şi a măsurilor de conservare şi de executare</TXT></NP></TI>76.Spre deosebire de celelalte părţi implicate, guvernul elen, Irlanda, precum şi guvernul Regatului Unit consideră că descrierea, inclusiv reţinerea de documente şi eşantioane, reprezintă măsuri de conservare sau de executare şi nu o obţinere a probelor în sensul Regulamentului nr. 1206/2001. Această teză se bazează pe două premise, şi anume, pe de-o parte, aceea că măsurile de conservare şi de executare nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului şi, pe de altă parte, aceea că prezentele măsuri de conservare a probelor sunt în fapt măsuri de conservare şi de executare. Suntem de acord cu prima premisă, nu însă şi cu a doua.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>Măsurile de conservare şi de executare nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001</TXT></NP></TI>77.Înainte de adoptarea Regulamentului nr. 1206/2001, Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe reprezenta în esenţă baza pentru comisia rogatorie în domeniul obţinerii probelor - cel puţin între statele semnatare ale Convenţiei, din care făceau parte numai 11 state membre

A se vedea considerentul (6) al Regulamentului nr. 1206/2001.

. Regulamentul trebuie să creeze o bază unitară pentru comisia rogatorie pe teritoriul întregii Comunităţi (cu excepţia Danemarcei), contribuind la simplificarea procedurii

Berger, Die EG-Verordnung über die Zusammenarbeit der Gerichte auf dem Gebiet der Beweisaufnahme in Zivil- und Handelssachen (EuBVO), in Praxis des Internationalen Privat- und Verfahrensrechts — IPRax 2001, p. 522.

.78.Iniţiativa formulată de Republica Federală Germania cu privire la adoptarea unui regulament al Consiliului privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă şi comercială

JO 2000, C 314, p. 1.

 s-a bazat, la determinarea domeniului de aplicare, pe formularea corespunzătoare din articolul 1 din Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe. Astfel, regulamentul urma să se aplice cu privire la cererile privind obţinerea probelor sau pentru alte acte judiciare, cu excepţia notificării sau a comunicării de acte judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor conservatorii sau de executare

Traducerea în limba engleză a iniţiativei germane, la care face referire guvernul Regatului Unit, este incorectă, având în vedere că acest pasaj este tradus prin measures for the preservation of evidence or enforcement. în schimb, la fel ca ediţia originală în limba germană, versiunea în limba franceză se bazează direct pe textul Convenţiei de la Haga privind obţinerea de probe şi vorbeşte despre mesures conservatoires ou d'exécution. Pornind de la acest principiu, versiunea în limba engleză ar fi trebuit să se refere la: orders for provisional or protective measures.

, într-adevăr, aceste măsuri sunt deja cuprinse, pe de o parte, în Regulamentul (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială

JO L 160, p. 37.

, iar pe de altă parte, de Convenţia de la Bruxelles, astfel cum se subliniază în considerentele (7) şi (8) ale iniţiativei germane.79.Spre deosebire de iniţiativă, Regulamentul nr. 1206/2001 renunţă la includerea altor acte judiciare în domeniul de aplicare şi se referă numai la obţinerea de probe. Din acest motiv nu se impune o excludere expresă a măsurilor de conservare sau de executare din domeniul de aplicare, având în vedere că acestea pot fi considerate drept alte acte juridice, nu însă ca acte de cercetare. Astfel este aplicabilă prezumţia că măsurile de conservare sau de executare nu sunt incluse în domeniul de aplicare al regulamentului.<TI><NP><NO.P>—</NO.P><TXT>O procedură de conservare a probelor reprezintă o măsură de conservare sau de executare?</TXT></NP></TI>80.Nu se poate afirma că este aplicabilă şi a doua premisă, conform căreia o măsură de conservare şi de obţinere a probelor, precum descrierea solicitată în cadrul acţiunii principale, reprezintă o măsură de conservare sau de executare, în raport cu care nu este aplicabilă Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe şi, pornind de la această concluzie, nici Regulamentul nr. 1206/2001. Astfel, legătura de istoric legislativ dintre Regulamentul nr. 1206/2001 şi convenţie nu este utilă la delimitarea actelor de cercetare de măsurile de conservare sau de executare.81.În funcţie de scopul urmărit, se disting două categorii de măsuri provizorii, şi anume, pe de o parte, ordonanţe menite să garanteze hotărârea în sine, iar pe de altă parte, măsuri de colectare şi conservare a probelor care pot fi ilustrate cu ajutorul exemplului oferit de prezentul litigiu în faţa Tribunale Civile di Genova.82.În cazul în care reclamantul obţine câştig de cauză, pârâtul va fi obligat prin hotărâre să pună capăt încălcării drepturilor reclamantului şi, dacă este cazul, să plătească despăgubiri. O măsură eficientă pentru garantarea încetării încălcării este reprezentată de sechestrul bunurilor care încalcă drepturile sau al echipamentelor destinate producţiei acestora.83.În contextul de faţă nu este însă vorba despre o asemenea măsură de garantare a executării ulterioare a hotărârii - aşadar, de exemplu, confiscarea tuturor exemplarelor de sisteme de centuri din stoc pentru a preveni distribuirea acestora. Aceasta ar fi trebuit să se întemeieze pe articolul 129 din CPI. Instanţa solicitantă a cerut instanţei engleze executarea unei măsuri de conservare a probelor conform articolului 128 din CPI.84.Articolul 7 din Directiva 2004/48 combină în mod nefericit cele două tipuri de măsuri provizorii. în partea introductivă a prevederii este vorba despre măsuri de conservare a dovezilor, între care sunt enumerate, printre altele, sechestrul fizic al mărfurilor în litigiu şi, în cazurile corespunzătoare, al materialelor şi instrumentelor utilizate pentru a produce şi/sau a distribui aceste mărfuri, precum şi documentele care se referă la ele. Aşa cum am explicat, acestea nu reprezintă în fapt măsuri de conservare a dovezilor, ci măsuri provizorii pentru asigurarea cererii principale.85.În cadrul Directivei 2004/48, este posibil să nu fie necesară o distincţie clară între măsuri. însă pentru determinarea domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001, un asemenea demers are o importanţă deosebită, întrucât regulamentul nu se aplică în niciun caz măsurilor provizorii menite să asigure cererea principală, dar se aplică cu privire la măsurile de conservare a probelor.86.Această interpretare a noţiunii de măsuri de conservare şi de executare este confirmată şi prin intermediul unei evaluări sistematice a funcţiei acestei noţiuni în contextul de reglementare al Convenţiei de la Haga privind obţinerea de probe. Excluderea unor asemenea măsuri are rolul de delimitare a domeniului de aplicare al Convenţiei privind obţinerea de probe de cel al Convenţiei de la Bruxelles. Acest obiectiv este formulat expres de iniţiativa germană privind adoptarea regulamentului

A se vedea considerentele (7) şi (8) ale iniţiativei.

.87.Se impune aprobarea tezei guvernului Regatului Unit conform căreia noţiunea de act de cercetare în sensul Regulamentului nr. 1206/2001 nu trebuia nici aceasta să includă măsurile de conservare şi executare care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001, întrucât în acest context este necesară aceeaşi delimitare.88.Mai mult, Irlanda şi guvernul Regatului Unit consideră că măsurile de conservare a probelor în discuţie ar fi putut fi solicitate direct unei instanţe engleze, în temeiul articolului 31 din Regulamentul nr. 44/2001, astfel încât să fie eliminată posibilitatea de invocare a Regulamentului nr. 1206/2001.89.Articolul 31 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede, în mod asemănător cu articolul 24 din Convenţia de la Bruxelles, că [m]ăsurile provizorii şi de conservare prevăzute de legislaţia unui stat membru pot fi solicitate instanţelor statului în cauză chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanţă dintr-un alt stat membru este competentă să judece cauza pe fond.90.în Hotărârea St. Paul Dairy Industries, Curtea a constatat că articolul 24 din Convenţia de la Bruxelles nu este aplicabil cu privire la măsuri autonome de conservare şi de obţinere a probelor anterior introducerii acţiunii

Hotărârea din 28 aprilie 2005, St. Paul Dairy Industries (C-104/03, Rec., p. I-3481, punctul 25). A se vedea şi Geimer/Schütze Europäisches Zivilverfahrensrecht, ediţia a doua, München, 2004, A 1 - articolul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, punctul 92, şi articolul 31 din Regulamentul nr. 44/2001, punctul 32.

.91.în motivare Curtea a menţionat, printre altele, că, prin măsurile provizorii în sensul articolului 24 din Convenţia de la Bruxelles sunt avute în vedere măsurile menite să prevină o modificare a situaţiei de fapt şi de drept în materiile incluse în domeniul de aplicare al Convenţiei, pentru a garanta drepturile a căror recunoaştere este solicitată de altfel la instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei pe fond

Hotărârea St. Paul Dairy Industries (citată la nota de subsol 38, punctul 13).

. Prevederea se aplică, aşadar, măsurilor destinate asigurării cererii materiale în drept, însă nu a executării măsurilor procesuale, precum ridicarea probelor

A se vedea şi CFEM Facades SA v Bovis Construction Ltd [1992] I. L. Pr. 561 QBD, precum şi Schlosser, EU-Zivilprozessrecht, ediţia a doua, München, 2003, articolul 32 din Regulamentul nr. 44/2001, punctul 7, şi articolul 1 din Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe, punctul 4.

.92.Curtea a atras în plus atenţia asupra pericolului de evitare a regulilor menţionate în Regulamentul nr. 1206/2001 cu privire la obţinerea probelor, în situaţia în care s-ar putea solicita măsuri de obţinere a probelor, în temeiul articolului 24 din Convenţia de la Bruxelles, direct la o instanţă care nu este competentă să judece cauza pe fond

Hotărârea St. Paul Dairy Industries (citată la nota de subsol 38, punctul 23).

. Implicit, Curtea a lăsat astfel să se înţeleagă că măsurile autonome de conservare şi de obţinere a probelor trebuie considerate drept acte de cercetare în sensul Regulamentului nr. 1206/2001.93.Conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie, posibilitatea, considerată prioritară de Irlanda şi de Regatul Unit, de conservare a probelor direct de o instanţă de la locul unde se află mijloacele de probă, în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul nr. 44/2001, nu este admisă

Se poate discuta dacă nu ar fi recomandabil ca reclamantul să poată opta între cele două posibilităţi, obţinerea probelor prin comisie rogatorie sau obţinerea probelor prin intermediul unei instanţe de la locul unde se află mijloacele de probă. A doua procedură ar putea fi mai rapidă, dar prezintă pericolul nerecunoaşterii probelor obţinute în străinătate în faţa instanţei competente pentru cauza principală. (Pentru o abordare critică faţă de opinia Curţii, a se vedea de exemplu: Mańkowski, Selbständige Beweisverfahren şi einstweiliger Rechtsschutz in Europa, ín Juristenzeitung 2005, p. 1144, şi Hess/Zhou, Beweissicherung şi Beweisbeschaffung im europäischen Justizraum, ín Praxis des Internationalen Privatund Verfahrensrechts — IPRax 2007, p. 183). Indiferent dacă şi în ce condiţii se recomandă aplicarea Convenţiei de la Bruxelles sau a Regulamentului nr. 44/2001 cu privire la procedura de obţinere independentă a probelor, autorii citaţi nu au pus la îndoială aplicabilitatea Regulamentului nr. 1206/2001 pentru procedurile respective.

. Nu apare astfel nicio problemă de delimitare în situaţia în care măsurile de conservare a probelor sunt considerate drept un caz de aplicare a Regulamentului nr. 1206/2001. Excluderea unor astfel de măsuri din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 impune tocmai existenţa procedurii de asistenţă judiciară conform Regulamentului nr. 1206/2001 pentru conservarea probelor în alt stat membru în temeiul dreptului comunitar.<TI><NP><NO.P>(d)</NO.P><TXT>Concluzie intermediară</TXT></NP></TI>94.Drept concluzie intermediară se poate reţine că descrierea conform prevederilor articolelor 128 şi 130 din CPI, solicitată de către Tribunale Civile di Genova, reprezintă un act de cercetare conform articolului 1 din Regulamentul nr. 1206/2001. Instanţa solicitată ar trebui să dea curs acestei solicitări, în condiţiile în care măsurile sunt descrise suficient de exact, astfel încât să rezulte legătura dintre probele care urmează a fi obţinute şi procedura (dacă este cazul, care urmează a fi angajată) şi nu există motive de refuz.<TI><NP><NO.P>2.</NO.P><TXT>Motive de refuz</TXT></NP></TI>95.Articolul 14 din Regulamentul nr. 1206/2001 reglementează motivele pentru care instanţa solicitată poate refuza executarea unei cereri. în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (a), instanţa solicitată poate refuza să dea curs unei cereri în special în situaţia în care aceasta nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului definit la articolul 1. însă aşa cum a demonstrat analiza de mai sus, obiectul acţiunii intră în domeniul de aplicare al regulamentului. în plus, executarea unei cereri poate fi refuzată în temeiul articolului 14 alineatul (2) litera (b), în măsura în care, în conformitate cu legislaţia statului membru al instanţei solicitate, aceasta nu intră în atribuţiile puterii judiciare.96.Articolul 10 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 1206/2001 include în plus o rezervă de ordine publică pentru cererile care trebuie executate conform normelor aplicabile instanţei solicitante. Instanţa solicitantă a valorificat această posibilitate, solicitând realizarea unei descrieri în baza articolelor 129 şi 130 din CPI. Instanţa solicitată trebuie să se conformeze acestei cereri cu condiţia ca procedura să nu fie incompatibilă cu legislaţia statului membru din care provine sau din motive de dificultăţi practice majore.97.Ambele situaţii care justifică refuzuri conţin trimiteri la prevederile legale ale statului instanţei solicitate. Curtea nu poate interpreta aceste dispoziţii naţionale pentru a constata care sunt atribuţiile puterii judiciare, conform dreptului unui stat membru, sau care sunt procedurile de obţinere a probelor incompatibile cu normele de drept naţional ori care nu pot fi executate din motive de dificultăţi practice. Aceste aprecieri sunt lăsate la latitudinea instanţei solicitate.98.Din jurisprudenţă rezultă însă că, în cazul în care o normă de drept comunitar face referire la legislaţia şi la practicile naţionale, statele membre nu pot adopta măsuri susceptibile să afecteze efectul util al reglementării comunitare din care face parte prezenta dispoziţie

Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Confédération generale du travail şi alţii (C-385/05, Rep., p. I-611, punctul 35), cu trimitere la Hotărârea din 9 septembrie 2003, Jaeger (C-151/02, Rec., p. I-8389, punctul 59).

. Cu privire la acest punct, regulamentul impune limite externe libertăţii legiuitorilor naţionali, care pot fi depăşite în situaţia în care legislaţia naţională respectivă pune sub semnul întrebării efectul util al regulamentului. în acest context, sarcina Curţii este aceea de a interpreta regulamentul în vederea asigurării respectării acestor limite.99.în această privinţă, cu titlu de orientare generală, este valabilă consideraţia că posibilitatea de a refuza executarea unei cereri de obţinere a probelor trebuie restrânsă la situaţii excepţionale strict definite, pentru a asigura în acest mod eficienţa regulamentului, astfel cum se subliniază în considerentul (11) al Regulamentului nr. 1206/2001.100.Guvernul Regatului Unit consideră că instanţa solicitată ar fi respins cererea pentru că aceasta nu intra în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1206/2001. Aceasta nu ar fi invocat posibile motive de refuz

Acest argument este susţinut de faptul că instanţa solicitată nu a restituit cererea utilizând formularul E sau H.

. La fel ca Irlanda, Regatul Unit consideră că executarea măsurilor solicitate nu intră nicidecum în competenţa instanţelor engleze.101.În common law, obţinerea probelor nu ar reprezenta o competenţă a instanţei sau a structurilor din cadrul instanţelor. Părţile sunt cele care trebuie să prezinte probele. Supervising solicitor, care ar emite şi ar executa un search order conform articolului 7 din Legea de procedură civilă din 1997 ar fi un organ independent de înfăptuire a justiţiei (officer of the court), nu însă un funcţionar (agent) al instanţei.102.În schimb, guvernele suedez şi finlandez, precum şi Comisia, în răspunsurile acestora la o întrebare adresată de Curte, au afirmat pe bună dreptate că este necesară o diferenţiere între dispunerea unei măsuri de obţinere a probelor şi executarea acesteia. Executarea unei cereri de obţinere a probelor nu poate fi respinsă numai pentru că executarea anumitor proceduri de obţinere a probelor nu face parte din atribuţiile instanţelor. în schimb, este decisiv faptul ca instanţele să fie abilitate să dispună măsurile solicitate. Articolul 7 din Legea de procedură civilă din 1997 coroborat cu partea 25 din Regulile de procedură civilă (Civil Procedure Rules) pare în principiu a conferi competenţe corespunzătoare instanţelor engleze

în practică, se pare că instanţele apelează mai degrabă în mod restrictiv la acest instrument. în mod curent se obişnuieşte obligarea părţilor de a prezenta documentele şi obiectele aflate în posesia lor (disclosure). Numai în cazul în care procedura de disclosure este insuficientă pentru obţinerea probelor, este luată în calcul posibilitatea de adoptare a unui search order (a se vedea Zuckerman, Zuckerman on Civil Procedure, ediţia a doua, Londra, 2006, punctul 14.177).

.103.Aşa cum pe bună dreptate subliniază Comisia, nu este obligatoriu ca puterea judiciară să fie exercitată exclusiv de către persoane incluse din punct de vedere organizatoric în structura organelor de justiţie. Se poate considera faptul că şi un supervising solicitor, la care apelează instanţa - chiar şi la cererea unei părţi - pentru a asigura comunicarea şi executarea corespunzătoare a unui search order, poate fi considerat drept parte a puterii judiciare. Această afirmaţie este susţinută de argumentul că această funcţie este încredinţată numai anumitor solicitors cu multă experienţă

Practice Direction 25 — Interim injunctions, 7.2.

. în plus, neutralitatea necesară la exercitarea atribuţiilor acestora este garantată prin faptul că aceştia nu trebuie să facă parte din acelaşi birou din care provine reprezentantul reclamantului

Practice Direction 25 — Interim injunctions, 7.6.

.104.în cazul în care numai procedurile efectuate chiar de către instanţă pentru obţinerea probelor ar fi considerate atribuţii ale puterii judiciare, efectul util al regulamentului ar fi limitat în mod excesiv. în asemenea situaţie nu ar fi posibilă de exemplu solicitarea unor expertize, care nu sunt întocmite de către instanţă, ci de către un expert.105.în consecinţă, refuzul nu poate fi justificat prin lipsa atribuţiilor puterii judiciare, în cazul în care o măsură de conservare a probelor, precum descrierea în temeiul articolelor 128 şi 130 din CPI, nu este executată direct de către instanţă, ci de către un organ de înfăptuire a justiţiei (officer of the court) la care apelează instanţa, conform dreptului statului membru solicitat.106.Obiecţia conform căreia obţinerea probelor în sistemul common law ar reprezenta o atribuţie a părţilor ar putea fi interpretată şi ca trimitere la rezerva din articolul 10 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 1206/2001. Potrivit acestei dispoziţii, instanţa solicitată poate refuza executarea unei cereri în conformitate cu procedura prevăzută de legislaţia statului instanţei solicitante dacă procedura solicitată nu este compatibilă cu legislaţia statului membru din care provine sau din motive de dificultăţi practice majore.107.În această privinţă, trebuie să se constate mai întâi că această rezervă nu se aplică în cazul în care măsura solicitată conform legislaţiei străine nu este identică cu legislaţia şi practica internă

A se vedea Rauscher/v. Hein, Europäisches Zivilprozessrecht, ediţia a doua, München, 2006, articolul 10 din Regulamentul nr. 1206/2001, punctul 13.

. în caz contrar, articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1206/2001 ar fi lipsit de efect practic. în acest sens, formularea rezervei în conţinutul regulamentului depăşeşte în mod expres limitele articolului 9 alineatul 2 din Convenţia de la Haga privind obţinerea de probe, care permite un refuz în cazul în care cererea de obţinere a probelor conform unei proceduri speciale nu este compatibilă cu legislaţia statului solicitat.108.în schimb, instanţa solicitată trebuie în primul rând să depună toate eforturile posibile în raport cu mijloacele de care dispune pentru a executa măsura guvernată de dreptul statului solicitant.109.în această privinţă, trebuie avut în vedere că esenţa asistenţei judiciare conform Regulamentului nr. 1206/2001 este aceea că o instanţă dintr-un stat membru se adresează direct unei instanţe din alt stat membru prin formularea unei cereri de obţinere de probe. Asistenţa judiciară nu trebuie îngreunată excesiv prin impunerea unor obligaţii prea extinse părţilor implicate în faţa instanţei solicitante în cadrul executării procedurii de obţinere a probelor în statul instanţei solicitate

în cazul audierii de martori pe parcursul procedurii de asistenţă judiciară conform Regulamentului nr. 1206/2001 se prevede expres în Practice Direction 34 — Depositions and Court Attendance by Witnesses, 11.3 de exemplu, că Treasury Solicitor preia rolul reclamantului în faţa instanţei solicitate. A se vedea în acest sens şi Layton/Mercer, European Civil Practice, ediţia a doua, Londra, 2004, punctul 7.062.

.110.în plus, conform articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1206/2001, executarea unei cereri nu dă dreptul, în principiu, la rambursarea taxelor sau a cheltuielilor. în temeiul articolului 18 alineatul (2), instanţa solicitată poate solicita numai rambursarea onorariilor plătite experţilor şi interpreţilor, precum şi a cheltuielilor rezultate ca urmare a actelor de cercetare conform unei proceduri speciale în temeiul articolului 10 alineatele (3) şi (4).111.în măsura în care nu este posibilă o executare întocmai a cererii conform legislaţiei străine din cauza unor dispoziţii interne contrarii sau a unor dificultăţi practice majore, nu este admisă restituirea nesoluţionată a cererii fără alte demersuri. în temeiul interpretării Regulamentului nr. 1206/2001 în sensul promovării asistenţei judiciare, instanţa solicitată trebuie să execute măsura cerută într-o formă modificată, astfel încât aceasta să fie compatibilă cu legislaţia internă

A se vedea Rauscher/v. Hein, Europäisches Zivilprozessrecht, ediţia a doua, München, 2006, articolul 10 din Regulamentul nr. 1206/2001, punctul 22 şi următoarele.

. Dacă nu există nici această posibilitate, mai rămâne soluţia de aplicare a unei proceduri similare conform legislaţiei interne

A se vedea Huber în: Gebauer/Wiedmann, Zivilrecht unter Europäischem Einfluss, Stuttgart u. a., 2005, cap. 29, punctul 133.

.112.În stadiul actual al procedurii, Curtea nu este însă chemată să interpreteze în mod definitiv normele aplicabile ale regulamentului cu privire la eventuale motive de refuz sau rezerve. Aceste preocupări vor reveni pentru început instanţei solicitate. în cazul în care aceasta ar urma să aibă dubii cu privire la sfera de aplicare a dispoziţiilor, în calitate de ultimă instanţă, ar fi abilitată şi ar avea obligaţia de a sesiza Curtea care, cunoscând situaţia de fapt şi de drept, ar putea lua o poziţie mai precisă cu privire la interpretarea articolului 14 alineatul (2) litera (b) şi a articolului 10 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 1206/2001.<TI><NP><NO.P>V —</NO.P><TXT>Concluzie</TXT></NP></TI>113.Având în vedere argumentele prezentate, propunem Curţii să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Tribunale Civile di Genova după cum urmează:

Măsurile de conservare şi de obţinere a probelor, precum descrierea în temeiul articolelor 128 şi 130 din Codul proprietăţii industriale italian, reprezintă acte de cercetare, care intră în domeniul de aplicare definit la articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială şi pe care instanţa unui stat membru trebuie să le execute, la cererea unei instanţe din alt stat membru, în măsura în care nu există motive de refuz.